lOMoARcPSD|11662140

Nulitatea Actului Juridic

Bazele administraţiei publice (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu)

Studocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)
 lOMoARcPSD|11662140

NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

I.Introducere. Definiție
II. Funcțiile nulității
III. Delimitarea nulității de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil
IV. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil
V. Cauzele de nulitate a actului juridic civil
VI. Efectele nulităţii.
VII. Concluzii

Bibliografie

I.Introducere. Definiție
Termenul nulitate derivă din latinescul nullitas și franțuzescul nullité și are în mod
obișnuit trei sensuri: 1. lipsă totală de valoare, de talent; 2. persoană fără competență; 3.
ineficacitatea unui act juridic din cauza absenței unei condiții de fond sau de formă (Le petit
Larousse, 1994, p, 706)
În legislația noastră civilă nu există o definiție a nulității; de aceea definirea ei a revenit
doctrinei. O definiție care s-a impus prin conciziunea sa este aceea care definește nulitatea ca
fiind acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate
pentru încheierea lui valabilă (Cornelia Munteanu,op.cit, p360).
Art. 1246 alin. (1) C.civ. dispune că „orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor
cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o
altă sancţiune”. Nulitatea poate fi definită ca sancţiunea care lipseşte actul juridic civil de
efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte,
nulitatea este sancţiunea ce intervine, dacă legea nu dispune altfel, în cazul în care, la încheierea
actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale
actului juridic, astfel încât acel act nu va mai produce, în tot sau în parte, efecte juridice.

II. Funcțiile nulității

Instituţia nulităţii actului juridic civil are atât un rol preventiv, cât şi un rol represiv. În
consecinţă, nulitatea îndeplineşte nu numai o funcţie preventivă, ci şi o funcţie sancţionatorie.
Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de
drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate, în
sensul că, ştiind că un asemenea act va fi lipsit de efecte, persoanele sunt descurajate şi
îndemnate să respecte legea civilă.

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

Funcţia sancţionatorie intră în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit
eficienţa, constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea
valabilă a actului juridic civil.
Unii autori adaugă şi o a treia funcţie a nulităţii actului juridic civil : funcția reparatorie,
ca fiind o sinteză a celorlalte două, anume funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii
în domeniul actelor juridice civile, în sensul că, prin realizarea funcţiei preventive şi a celei
sancţionatorii, se asigură respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de
valabilitate a actului juridic civil.

III. Delimitarea nulității de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil

Mai buna întelegere a nulității presupune și operațiunea delimitării ei față de alte cauze de
ineficacitate a actului juridic civil. Nu numai nulitatea este cea care conduce la lipsirea actului
juridic civil de efectele lui, alte cauze de ineficaitate stricto sensu sunt rezoluțiunea, rezilierea,
caducitatea, revocarea, inopozabilitatea. Delimitarea nulității față de aceste alte cauze de
ineficacitate a actului juridic este de natură a servi atât la mai buna configurare a conceptului de
‘nulitatea actului juridic civil’, cât și la preîntâmpinarea confundării lor. Confuzia nu este
admisibilă întrucât fiecare dintre aceste noțiuni – nulitate, rezoluțiune, reziliere, caducitate,
revocare, inopozabilitate – este un concept juridic de sine stătător, presupunând un regim juridic
propriu, autonom.
a) Nulitatea și rezoluțiunea. Rezoluțiunea contractului este o sancțiune care intervine
pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic cu executare ‘uno ictu’ și consta în
desființarea retroactivă a acestuia și repunerea parților în situația avută anterior încheierii
contractului. Între nulitate și rezoluțiune există asemănări, dar și deosebiri, care le asigură
acestora o fizionomie juridică proprie, autonomă.
Asemănările privesc urmatoarele aspecte: ambele instituții juridice sunt cauze de
ineficacitate a actului juridic; în principiu, produc efecte retroactive; în principiu, ambele
presupun o hotărâre a organului de jurisdicție.
Deosebirile dintre cele doua sancțiuni de drept civil privesc, în principal, urmatoarele
aspecte :
 nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate,
pe cand rezoluțiunea presupune un act juridic valabil încheiat ;
 nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în schimb rezoluțiunea sancționează
numai contractele sinalagmatice cu executare ‘uno ictu’ ;
 cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în
nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului, în timp
ce cauza rezoluțiunii constă în neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către una din
parți, situație ulterioară momentului încheierii actului juridic ;
 nulitatea absolută nu este supusă prescripției extinctive, iar nulitatea relativă și
rezoluțiunea sunt supuse unor reguli diferite în ceea ce privește începutul prescripției
extinctive.

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

b) Nulitatea și rezilierea. Rezilierea este încetarea – desfacerea – unui contract

sinalagmatic, cu executarea succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către una
din părti. Între nulitate și reziliere exista în esență aceleași asemănări și deosebiri ca și în cazul
nulitate-rezoluțiune, cu mențiunea că efectele, de data asta, nu sunt retroactive, ci numai pentru
viitor – ‘ex nunc’.
c) Nulitatea și revocarea. Revocarea, ca sancțiune de drept civil, constă în înlăturarea
efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului sau neexecutarii culpabile a
sarcinii. Noțiunea de revocare este folosită uneori și în sensul de denunțare unilaterală, în
cazurile prevăzute de lege, a unui act juridic (acest sens este folosit, spre exemplu, de art.920 și
urm. C.civ.), și alteori în sensul de desfacere a unui contract prin acordul parților (de exemplu,
art 969 alin.2 teza I C.civ.).
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că și ea reprezintă o cauza de ineficacitate
a actului juridic civil. Însa, între cele doua sancțiuni civile există importante deosebiri, anume :
 revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act
juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate ;
 nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică, în
principiu, liberalităților ;
 cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe cand
revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic ; prescripția extinctivă
este supusă unor reguli diferite.
d) Nulitatea și caducitatea. Caducitatea este o cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea
actului juridic de efecte datorită intervenirii unor împrejurări ulterioare încheierii sale și
independent de voința autorului actului. De exemplu, oferta devine caducă dacă nu este acceptată
de destinatar sau dacă ofertantul decedează înainte de accepatarea ofertei. Sau, în materia
legatelor, caducitatea constă în imposibilitatea de executare a legatului, instituit valabil și
nerevocat, din cauze obiective prosterioare întocmirii testamentului și intervine dacă: bunul care
formează obiectul legatului piere în întregime, legatarul predecedează testatorului, la data
deschiderii succesiunii există o incapacitate a legatarului de a primi legatul ori legatarul renunță
la moștenire.Deosebirile între nulitate și caducitate presupun:
 deși ambele sancțiuni sunt cauze de ineficacitate, nulitatea presupune un act nevalabil
datorită unor cauze anterioare sau concomitente cu momentul încheierii actului, în
timp ce caducitatea presupune un act valabil încheiat și intervine datorită unei cauze
ulterioare încheierii actului juridic și străine de voința autorului actului.
 nulitatea operează, în principiu, retroactiv (ex tunc), în timp ce caducitatea operează
numai pentru viitor (ex nunc).
e) Nulitatea și inopozabilitatea. Inopozabilitatea este sancțiunea ce intervine în cazul
nerespectării de catre parți a cerințelor de publicitate a actului juridic față de terți ori în cazul
depașirii puterii de a reprezenta de către reprezentant.
Între nulitate și inopozabilitate există urmatoarele deosebiri principale :

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

 nulitatea, presupune un act nevalabil, în timp ce inopozabilitatea presupune un act

juridic încheiat cu respectarea condițiilor legale privind validitatea sa, fiind ineficient
numai pentru că nu s-au respectat cerințele de publicitate față de terți ;
 în cazul nulității, efectele privesc atât parțile, cât și terții, în timp ce inopozabilitatea
persupune că efectele actului juridic se produc numai între părți, dar drepturile și
obligațiile născute din actul respectiv nu pot fi opuse unor terțe persoane ;
 cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului, pe când inopozabilitatea
presupune, de regula, neîndeplinirea unor formalități de publicitate ulterioare
încheierii actului ;
 nulitatea absolută nu poate fi confirmată, nulitatea relativă poate fi acoperită prin
confirmare, iar inopozabilitatea poate fi înlaturată, în materie de reprezentare prin
ratificare.
f) Nulitatea și reducțiunea. Reducțiunea este sancțiunea de drept civil care se aplică
actelor juridice încheiate cu nesocotirea interdicțiilor stabilite de lege pentru ocrotirea unor
persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestațiilor într-un contract cu titlu oneros și
comutativ.
În această materie, se distinge între reducțiunea liberalităților excesive adică a legatelor și
donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea, și care încalcă rezerva succesorală, și reducțiunea
unor prestații pentru leziune sau, în anumite împrejurări, pentru eroare indiferența, precum și
cazurile în care s-ar aplica teoria impreviziunii.
Principalele deosebiri între nulitate și reducțiune sunt :
 nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice, pe când reducțiunea se aplică numai
liberalitătilor excesive sau contractelor cu titlu oneros și comutative ;
 nulitatea se referă la un act nevalabil încheiat, în timp ce în cazul reducțiunii
liberalitaților excesive și al aplicării teoriei impreviziunii, actele juridice au fost
încheiate în mod valabil, dar ulterior intervine ineficacitatea lor totală sau parțială,
datorită încălcării rezervei succesorale sau datorită apariției unor împrejurări ce nu au
fost avute în vedere la încheierea contractului și care au dus la ruperea echilibrului
contractual;
 nulitatea își are cauza în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea
valabilă a actului juridic, în timp ce reducțiunea este determinată fie de încălcarea
rezervei succesorale, fie de existența, de data aceasta chiar în momentul încheierii
actului juridic, a unei disproporții vădite între contraprestații.

IV. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil se face în funcție de:

1. natura interesului octrotit: nulitatea absolută și nulitatea relativă
2. după criteriul întinderii efectelor nulităţii: nulitate totală și nulitate parțială
3. în funcţie de modul de consacrare legislativă: nulitate expresă și nulitate virtuală
4. după felul condiţiei de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil: nulitate de
fond și nulitate de formă.

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

1. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă. În funcţie de natura interesului ocrotit prin

dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, deosebim nulitatea absolută şi
nulitatea relativă [art. 1246 alin. (2) C.civ.].
Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului
juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes general, deci a unei norme juridice
imperative de ordine publică, desigur, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea
actului juridic [art. 1247 alin. (1) C.civ.].
Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic
civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes individual (particular), deci a unei norme
juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea
actului juridic [art. 1248 alin. (1) C.civ.].
Felul nulităţii (absolute sau relative) se stabileşte, în primul rând, ţinând cont de indicaţia
legiuitorului. Astfel, în Codul civil din 2009, nulitatea absolută este desemnată fie prin sintagma
ca atare, fie prin formula „constatarea nulităţii”, iar nulitatea relativă este desemnată, în afară de
sintagma ca atare, prin formula „act anulabil”. Dacă din textul de lege care instituie nulitatea nu
rezultă felul acesteia ori dacă dispoziţia legală stabileşte doar condiţia de validitate pentru
încheierea actului juridic, fără a indica şi sancţiunea incidenţă, stabilirea felului nulităţii se face
în raport de natura interesului ocrotit prin edictarea normei juridice care a fost nesocotită la
încheierea actului juridic. Desigur că, dacă legiuitorul precizează în mod expres că, în situaţia
respectivă, este vorba de o nulitate absolută sau, după caz, de o nulitate relativă, nu mai este
necesară stabilirea felului nulităţii în raport de natura interesului ocrotit, iar aceasta chiar şi
atunci când s-ar ajunge la o altă soluţie decât cea la care s-a oprit legiuitorul.
Dacă nici după recurgerea la acest criteriu nu se poate determina felul nulităţii, se va
aplica prezumţia de nulitate relativă stabilită de art. 1252 C.civ., care dispune că „în cazurile în
care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este
anulabil”.
2. Nulitatea parţială şi nulitatea totală
Această clasificare se face după criteriul întinderii efectelor nulităţii. Nulitatea totală este
acea nulitate care desfiinţează actul juridic civil în întregime. Nulitatea parţială este acea nulitate
care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-
se, întrucât nu contravin legii.
Din art. 1255 alin. (1) C.civ., potrivit căruia, „clauzele contrare legii, ordinii publice sau
bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său
numai dacă sunt, prin natura lor, esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi
încheiat”, se poate trage concluzia că, în sistemul nostru de drept, nulitatea parţială reprezintă
regula, iar nulitatea totală constituie excepţia. Totuşi, nulitatea parţială presupune un act juridic
cu un conţinut complex, în sensul că actul juridic are mai multe efecte, deoarece numai într-o
asemenea situaţie s-ar putea pune problema desfiinţării unor efecte şi a menţinerii altor efecte.
În cazul în care contractul este menţinut în parte, atât clauzele nule, cât şi cele considerate
de lege nescrise sunt înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile [art. 1255 alin. (2) şi (3)
C.civ.].Mai reţinem că, potrivit art. 1256 C.civ., „în cazul contractelor cu mai multe părţi în care
5

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

prestaţia fiecărei părţi este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în
privinţa uneia dintre părţi nu atrage desfiinţarea în întregime a contractului, afară de cazul în care
participarea acesteia este esenţială pentru existenţa contractului”.
Subliniem că nulitatea parţială nu trebuie confundată cu următoarele situatii:
- situaţia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se anulează în
întregime numai unul;
- ipoteza în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voinţă produce
efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;
- cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare;
- ipoteza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă, ulterior, este
îndeplinită cerinţa legală nerespectată în momentul încheierii lui;
- situaţia când forma ad probationem nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege, dar
operaţiunea juridică (negotium) este valabilă.
Aşadar, nulitatea parţială înseamnă ineficacitatea numai a unei clauze sau a unor clauze,
dar nu toate, ale aceluiaşi act juridic.
3.Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală.
În funcţie de modul de consacrare legislativă, distingem nulitatea expresă (numită şi
nulitate textuală sau chiar explicită) şi nulitatea virtuală (numită şi nulitate implicită sau tacită).
Prin nulitate expresă se desemnează acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie
legală. Cele mai multe nulităţi fac parte din această categorie, fiind prevăzute fie în Codul civil,
fie în alte acte normative. Prin nulitate virtuală se desemnează acea nulitate care nu este expres
prevăzută de lege, dar care rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită
condiţie de validitate a actului juridic civil sau, după cum spune art. 1253 C.civ., sancţiunea
nulităţii trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins.
Clasificarea nulităţilor în exprese şi virtuale nu trebuie confundată cu clasificarea
nulităţilor în absolute şi relative, deoarece este vorba despre două criterii diferite. în consecinţă,
pot exista: nulităţi exprese şi absolute; nulităţi exprese şi relative; nulităţi virtuale şi absolute;
nulităţi virtuale şi relative.
4. Nulităţi de fond şi nulităţi de formă. După felul condiţiei de validitate încălcate la
încheierea actului juridic civil, nulităţile sunt de fond sau de formă.
Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii unei
condiţii de fond a actului juridic civil (consimţământ, capacitate, obiect, cauză). Nulităţile din
această categorie sunt cele mai numeroase în practică.
Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespec-tării formei cerute
ad validitatem. Spre exemplu, art. 1041 C.civ., care prevede că, „sub sancţiunea nulităţii
absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului”,
instituie o nulitate de formă.

V. Cauzele de nulitate a actului juridic civil, după cum rezultă din chiar definiţia nulităţii
actului juridic civil, această sancţiune de drept civil are drept cauză generică nerespectarea la
încheierea actului juridic a tuturor dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de
6

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

valabilitate. Într-o exprimare globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic
civil următoarele:
-încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea civilă;
- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil;
- nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem,
- nesocotirea limitelor autonomiei de voinţă (ale libertăţii actelor juridice);
- nerespectarea altor condiţii, speciale, cerute pentru încheierea valabilă a anumitor acte
juridice.
Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absolută a actului juridic civil, iar altele atrag
nulitatea relativă. Pentru ipoteza în care se invocă mai multe cauze (motive) de nulitate prin
aceeaşi cerere de chemare în judecată având ca obiect desfiinţarea unui act juridic, nu există o
ordine în care instanţa trebuie să analizeze aceste motive, având în vedere că motivele de nulitate
sunt concomitente, producând aceleaşi efecte în cazul în care sunt întemeiate, iar aceasta
indiferent că nulitatea ar fi absolută sau relativă. Este suficient ca instanţa să găsească un moti de
nulitate întemeiat, iar, faţă de desfiinţarea actului juridic ce ar urma să se pronunţe, devine inutil
să se cerceteze şi alte motive de nulitate. Dacă, însă, acţiunea în nulitate se respinge, instanţa
trebuie să analizeze în considerentele hotărârii toate motivele de nulitate invocate, chiar dacă în
dispozitivul hotărârii nu se va face referire la acestea. Într-o asemenea situaţie, considerentele în
care sunt analizate motivele de nulitate nu numai că explică soluţia din dispozitiv, ci fac corp
comun cu acesta, astfel încât vor trece şi ele în autoritatea lucrului judecat, o nouă cerere de
chemare în judecată prin care se solicită nulitatea pentru unul din motivele respective
nemaiputând fi cercetată pe fond. Trebuie reţinut că toate cauzele de nulitate sunt legale. În acest
sens, art. 1246 alin. (4) C.civ. Stipulează expres că prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici
suprimate cauze de nulitate, orice convenţie sau clauză contrară fiind considerată nescrisă.

VI. Efectele nulităţii. Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele juridice
ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a
unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile
sale de validitate. Aşadar, esenţa efectelor nulităţii este exprimată în chiar definiţia nulităţii şi
constă în lipsirea actului juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru
încheierea sa valabilă.
Efectul nulităţii actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul quod
nullum est, nullum producit effectum. Generic, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului
juridic civil născut din actul juridic civil lovit de această sancţiune şi, prin aceasta, restabilirea
legalităţii. Concret însă, efectele nulităţii diferă, în primul rând, după cum nulitatea este totală
sau parţială, iar, în al doilea rând, în funcţie de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului
juridic civil lovit de nulitate, mai exact, după cum actul a fost sau nu executat şi după cum au
fost încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleaşi drepturi.
Sub cel de-al doilea aspect menţionat mai sus, vom distinge următoarele ipoteze:
7

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11662140

- dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat, aplicarea
sancţiunii nulităţii înseamnă că acel act nu mai poate fi executat nici după acest moment, deci
partea sau părţile actului juridic se află în situaţia în care nu ar fi făcut actul juridic respectiv. În
consecinţă, cel pentru care actul juridic ar fi urmat să dea naştere la drepturi subiective civile nu
îşi va mai putea exercita aceste drepturi, care sunt socotite că nu s-au născut, iar cel pentru care
actul urma să dea naştere la obligaţii civile nu va mai fi ţinut să le aducă la îndeplinire;
- dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării
nulităţii, aplicarea nulităţii înseamnă desfiinţarea retroactivă a actului juridic, precum şi
restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestaţiilor efectuate în temeiul acelui act;
- dacă actul juridic a fost executat, iar, până în momentul declarării nulităţii, una dintre
părţile acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană, prin care fie s-a transmis dreptul
născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă legătură cu dreptul
născut din actul nul, aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea retroactivă a actului
juridic executat (actul juridic primar), restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestui act, precum
şi desfiinţarea actului juridic subsecvent.

VII. Concluzii
Nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor ci şi pentru trecut, retroactivitatea
presupune înlăturarea efectelor actului care s-au produs între momentul anulării efective a
actului. Repunerea în situaţia anterioară este regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în
temeiul unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic civil trebuie să ajungă
în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat.
Anularea actului initial primar atrage anularea şi a actului subsecvent, urmăritor, datorită
legislaturii sale cu primul. În practică pot fi întâlnite situaţii de conversiune a actului juridic,
care înseamnă, în esenţă, înlocuirea actului juridic nul cu act juridic valabil.
În cadrul doctrinei, profesorii Traian Ionaşcu şi Eugen Barasch au pus bazele concepţiei
româneşti în termeni practici, asupra nulităţii actului juridic, formulând ideea că „ Ori de câte ori
este cu putinţă, actul juridic să fie salvat de la desfiinţare. Nu trebuie să se desfiinţeze decât ceea
ce este indispensabil să se desfiinţeze. Dacă tot ce este contrar legii nu poate să producă efecte,
tot ce este în concordanţă cu legea urmează să-şi conserve valabilitatea.” (Prof.dr.doc. Traian
Ionaşcu, Eugen Barasch, op.cit., p,317)

Bibliografie:
 Cornelia, Munteanu – Drept civil. Partea generala, ed. a II a, Ed. Universul Juridic,
Bucureși, 2017
 G. Florescu – Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, București, 2008
 Prof.dr.doc. Traian Ionaşcu, Eugen Barasch - Nulitatea actului juridic în tratat de drept
civil, vol I Partea generală, Ed. „Academiei” 1967
 https://legeaz.net/dictionar-juridic

Downloaded by Madalina Csibi (andreeamadalinacsibi02@gmail.com)