UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

ANUL I, SEMESTRUL I

Disciplina: DREPT CIVIL-PARTEA GENERALĂ-PERSOANELE

Nulitatea actului juridic civil

Cîmpean Sorina
Anul I, Administrație publică, ID

SIBIU, 2022
 Termenul nulitate derivă de la latinescul nullitas și franțuzescul nullite și are în mod
obișnuit trei sensuri: lipsa totală de valoare , de talent; persoană fără competență ; ineficacitatea
unui act juridic din cauza absenței unei condiții de fond sau de formă.
În legislația noastră civilă nu există o definiție a nulitații , de aceea definirea ei , asemeni
altor instituții , a revenit doctrinei. O definiție a nulității care s-a impus prin conciziunea sa este
aceea care definește nulitatea ca fiind acea sancțiune “care lipsește actul juridic de efectele
contrarii normelor juridice edictate pentru ca încheierea să fie valabilă”.1 În alte cuvinte ,
nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil , nu se
respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate a actului juridic( indiferent dacă
sunt condiții de fond sau condiții de forma).2 În acest sens se exprimă și legiuitorul : “orice
contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus
nulității , dacă prin lege nu se prevede altfel” (art. 1246 alin. 1, C.civ.). Pentru că un asemenea
act este contrar legii , el este considerat ca și când nu ar fi existat, iar părțile sunt repuse în
situația anterioară; actul și efectele sale sunt pur și simplu nimicite. 3
Din această definiţie pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:
- nulitatea actului juridic civil este o sancţiune de drept civil;
- priveşte numai actele juridice nu şi faptele juridice stricto sensu;
- intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de
validitate ale actului juridic (indiferent dacă sunt condiţii de fond sau condiţii de formă);
- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru
încheierea valabilă a actului juridic, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic în întregul lui;
- pentru stabilirea concordanţei sau neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic, se
recurge la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care
contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată;
- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al
încheierii actului juridic;
- nulitatea nu intervine dacă, deşi la încheierea actului juridic a fost încălcată o condiţie de
validitate, printr-o normă specială se dispune altfel(spre exemplu, art. 1213 C.civ. care permite
adaptarea contractului lovit de nulitate relativă pentru eroare, art. 1221 alin. (1) care prevede
sancţiunea alternativă a reducerii obligaţiei în caz de leziune etc.). 4

Nulitatea este principala și cea mai vastă specie a ineficacității actului juridic civil
extinzându-se în domeniul dreptului privat și al dreptului public. Ea “lovește” actul indiferent de
voința părților , acestea neputând nici institui , nici suprima cauzele de nulitate. 5

Instituţia nulităţii actului juridic civil are atât un rol preventiv, cât şi un rol represiv. În
consecinţă, nulitatea îndeplineşte nu numai o funcţie preventivă, ci şi o funcţie sancţionatorie.
1
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, “Drept civil –Partea generală”,Editura Universul Juridic, București, 2013,
pag. 302
2
Gabriel Boroi, “Drept civil. Partea generală. Persoanele “, ediția a 4-a ,revizuită și adăugită,Editura Hamangiu,
București, 2010, pag. 244
3
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 303
4
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu,” Curs de drept civil. Partea generală”, ediția a 2-a revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu,București,2012, pag. 236,237
5
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 303
 Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de
drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate, în
sensul că, ştiind că un asemenea act va fi lipsit de efecte, persoanele sunt descurajate şi
îndemnate să respecte legea civilă.

Funcţia sancționatorie intră în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit
eficienţa, constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea
valabilă a actului juridic civil.

Unii autori adaugă şi o a treia funcţie a nulităţii actului juridic civil, ca fiind o sinteză a
celorlalte două, anume funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul
actelor juridice civile, în sensul că , prin realizarea funcției preventive și a celei sancționatorii , se
asigură respectarea normelor juridice civile care reglementează condițiile de valabilitate a actului
juridic civil.6

Pentru a contura mai precis specificul sancțiunii nulității și pentru evitarea confundării ei
cu alte sancțiuni civile vom face câteva delimitări esențiale în nulitate și alte cauze de
ineficacitate a actelor juridice civile; acestea sunt cauze de ineficacitate stricto sensu.
Rezoluțiunea este sancțiunea civilă care constă în desființarea cu efect retroactiv a unui
contract sinalagmatic cu executare imediată, la cererea uneia dintre părți ca urmare a neexecutării
obligației celeilalte părți din cauze imputabile acesteia.
Deși are același efect (desființarea retroactivă a actului) , rezoluțiunea se deosebește de
nulitate prin:
- domeniul de aplicare; în timp ce rezoluțiunea se aplică numai contractelor
sinalagmatice7 cu executare dintr-odată , nulitatea se aplică oricăror acte juridice;
- cauzele care o determină; câtă vreme rezoluțiunea intervine pentru cauze ulterioare
încheierii valabile a actului, nulitatea intervine pentru cauze anterioare sau
concomitente încheierii, constând în nerespectarea condițiilor cerute de lege pentru
valabilitatea actului;
- modul de aplicare; în timp ce în cazul rezoluțiunii , instanța, chiar dacă se dovedește
neexecutarea culpabilă a obligației, nu este obligată să pronunțe rezoluțiunea, putând
acorda mai întâi un termen de grație debitorului, în cazul nulității judecatorul nu are
nicio putere de apreciere, fiind ținut să constate sau să pronunțe nulitatea dacă sunt
dovedide cauzele ei;
- răspunderea pentru daunele pricinuite; prin desființarea actului este, în cazul
rezoluțiunii, o răspundere contractuală , deoarece între părți a existat un act valabil,
dar în cazul nulității este o răspundere delictuală, deoarece actul este desființat tocmai
datorită faptului că de la început el nu a fost valabil.8
Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile a unui
contract sinalagmatic cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului respectiv

6
Gabriel Boroi, op. cit., pag. 245,246
7
Prin contract sinalagmatic se înțelege – acea convenție care de la data încheierii ei , produce obligații reciproce și
interdependente în sarcina ambelor părți, obligația fiecărei părți avându-și cauza în obligația celeilalte
8
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 305,306
numai pentru viitor. De exemplu, dacă încheierea unui contract de locaţiune prin violenţă atrage
nulitatea relativă a acestuia, în schimb, neplata chiriei de către locatar poate conduce la rezilierea
contractului de locaţiune valabil încheiat. Rezultă că rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin
aceea că intervine în cazul contractelor sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive şi că
operează numai pentru viitor. În consecinţă, comparaţia dintre nulitate şi rezoluţiune prezintă
numeroase puncte comune cu aceea dintre nulitate şi reziliere.9
Ca element propriu acestei din urmă comparații , reținem că, deși efectele nulității se
produc în principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuși , în cazul actelor
juridice cu executare succesivă , nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut. 10
Nulitatea nu trebuie confundată cu inopozabilitatea actului civil, deși uneori s-a încercat
explicarea ultimei prin mecanismul primei. Inopozabilitatea poate fi aici înțeleasă ca reversul sau
chiar sancțiunea opozabilității actului. Dacă opozabilitatea poate fi , generic vorbind, înțeleasă ca
respectul datorat de terți unei situații juridice generate de contract, inopozabilitatea se
concretizează în autorizarea terților de a ignora efectele acestui act civil. Prima consecință va fi
că un act inopozabil produce efecte , dar acestea nu există decât între părțile sale, precum și față
de cei asimilați lor, dar fără consecințe față de ceilalți(terți). Toate acestea, în timp ce un act nul
este lipsit de efecte atât între părțile sale , cât și față de terți. De aceea , inopozabilitatea este o
sancțiune aplicabilă doar contractelor valid încheiate, impusă de cauze apărute posterior
momentului încheierii actului. În regula generală , inopozabilitatea este o sancțiune a
neîndeplinirii unei formalități , care trebuia realizată după încheierea contractului, legându-se și
de efectele concrete ale sistemului de publicitate la care actul este supus. Nulitatea nu depinde de
vreun sistem de publicitate, ci de consimtământ, de faza de geneză a operațiunii juridice. De
aceea , nulitatea și inopozabilitatea sunt relativ autonome, înscrierea în sistemele de publicitate,
prin care se realizează opozabilitatea contractelor , nu are efecte asupra validității actului juridic,
și nici invers. Cu alte cuvinte un act nul , chiar opozabil, va rămâne tot nul, iar un contract
inopozabil va rămâne astfel chiar dacă a fost valid încheiat.11
Caducitatea12 este cauza de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil de orice
efecte datorită apariţiei unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa autorului. 13
Spre deosebire de nulitate, caducitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:
- presupune un act juridic valabil încheiat;
- produce efecte numai pentru viitor (deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu şi-a
produs niciun efect);
- presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic; - împrejurarea care determină
caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa autorului actului juridic.
- împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa autorului
actului juridic.14
9
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 240
10
Gabriel Boroi, op. cit. , pag. 247
11
Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, “Introducere în dreptul civil”, Editura
Hamangiu,București,2013 , pag. 584
12
De exemplu - art. 1195 C.civ., care prevede că oferta devine caducă: dacă acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit
sau, în lipsă, într-un termen rezonabil; dacă destinatarul o refuză; în cazul decesului sau incapacităţii ofertantului, în măsura în
care natura afacerii sau împrejurările impun caducitatea etc.
13
Constantin Diaconu, Cristian Firica, “Drept civil. Partea generală. Persoanele” , Editura Fundației România de
Mâine,București, 2013, pag. 169
14
Gabriel Boroi, op. cit. , pag. 248
 Revocarea, ca sancţiune de drept civil, constă în înlăturarea efectelor liberalităţilor din
cauza ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii.
Noţiunea de revocare este folosită uneori şi în sensul de denunţare unilaterală, în cazurile
prevăzute de lege, a unui act juridic, iar alteori în sensul de desfacere a unui contract prin acordul
părţilor.
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de ineficacitate
a actului juridic civil. Însă, între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri, anume:
- revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act
juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate;
- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică, în principiu,
liberalităţilor;
- cauza nulităţii este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe când
revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;
- prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite.15
Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu
nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea
echilibrului contraprestaţiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros şi comutativ. In
consecinţă, deosebim, pe de o parte, reducţiunea liberalităţilor excesive, adică a legatelor şi
donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea (de cuius) şi care încalcă rezerva succesorală, iar, pe
de altă parte, reducţiunea unei prestaţii pentru leziune sau pentru un alt viciu de consimţământ,
precum şi în cazul impreviziunii.
Principalele deosebiri dintre nulitate şi reducţiune vizează următoarele aspecte:
- nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice, pe când reducţiunea se aplică fie
liberalităţilor excesive, fie contractelor cu titlu oneros şi comutative;
- nulitatea implică un act nevalabil încheiat, deci cauza nulităţii constă în nerespectarea
unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului juridic, pe când, în cazul
reducţiunii liberalităţilor excesive şi al aplicării teoriei impreviziunii, actele juridice au fost făcute
în mod valabil, dar, ulterior, intervine ineficacitatea totală sau parţială, din cauza încălcării
rezervei succesorale sau din cauza apariţiei unor împrejurări, neavute în vedere de părţi în
momentul încheierii actului juridic, care duc la ruperea echilibrului contractual. 16
O altă cauză de ineficacitate a actelor juridice civile ar mai putea fi și inexistența ( nihil
actum est), însă în literatura noastră de specialitate conceptul de inexistență nu este împărtășit de
majoritatea autorilor. Aceasta este sancțiunea care declară că invaliditatea unui act juridic civil
care s-a îndeplinit cu neobservarea condițiilor esențiale prevăzute de lege pentru existența sa.
Actul inexistent , nefiind o realitate juridică , el este un spectru fără consecință , un act fără
formp. Prin inexinstență vom sesiza toate gradele de imperfecțiune ale actului. 17
Dată fiind diversitatea cauzelor care le determină, nulităţile pot fi clasificate în funcţie de
diferite criterii. Cea mai importantă clasificare a nulităţilor se face în funcţie de natura
interesului ocrotit prin norma încălcată şi, şi numai derivat, de regimul juridic care li se aplică;
ea distinge nulităţile absolute de cele relative.

15
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 240
16
Idem, pag. 242,243
17
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 309
 Trebuie reţinut că din punct de vedere al efectelor produse, nulităţile absolute nu se
deosebesc de cele relative ambele lipsesc actul de efectele în vederea cărora a fost încheiat,
aşadar sub acest aspect nu există nici o diferenţă.
Astfel, în principiu , nulitatea absolută intervine în cazul în care la încheierea actului s-au
încălcat norme juridice imperative(de ordine publică) , care au ca scop ocrotirea unor interese
generale , pe când nulitatea relativă intervine în cazurile în care la încheierea actului s-au
încălcat dispoziții legale care au ca scop ocrotirea unor interese personale , particulare( de
interes privat).18
Regimul juridic al nulităţii absolute diferă de regimul juridic al nulităţii relative sub trei
aspecte :
a) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată si chiar din oficiu
de către instanţa de judecată, pe cand nulitatea relativă poate fi invocată
numai de către persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului;
b) Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de
acţiune (acţiunea în constatarea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă), pe cand
nulitatea relativă nu poate fi invocată decât în limita termenului legal de prescriptie ,
acţiunea în anulare fiind prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani ( art.
2517 C. civ.), dacă legea nu prevede un termen mai scurt;
c) Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului, pe cand nulitatea
relativă poate fi acoperită prin confirmarea actului de către cel îndreptăţit a cere
anularea lui, fie în mod expres, fie tacit (prin executarea voluntară a obligaţiilor
izvorate din act).19
După maniera de consacrare legislativă , se poate deosebi între nulitățile exprese și cele
virtuale. Când un act normativ prevede explicit sancțiunea nulității , aceasta merită numele de
nulitate expresă. Când textul legislativ tace sau preferă să sugereze doar, adică să consacre
implicit sancțiunea nulității , vom fi în prezența unei nulități virtuale. Deosebirea dintre cele doua
tipuri de nulități se sprijină pe tehnica legislativă, folosind un criteriu formal, cel al expresiei
textului normativ. Apoi , Codul civil impune și un criteriu finalist de apreciere a sancțiunii
virtuale , întrucât nulitatea deși este virtuală , “trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziției legale
încălcate să fie atins”(art 1253 C.civ.)20
După întinderea efectelor nulităţii distingem între: nulitatea totală (adică înlăturarea
tuturor efectelor actului juridic civil) şi nulitatea parţială. Se înlătură doar acele efecte
produse de actul nul sau anulabil care sunt potrivnice scopului dispoziţiilor legale încălcate,
menţinându-se efectele corespunzătoare legii (art. 1255 C.civ.21).22

18
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 310,311
19
Idem, pag. 311-315
20
Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op.cit., pag.588
21
Potrivit art. 1255 C.civ. „(1) Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate
nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor,esenţiale sau dacă, în lipsa acestora,
contractul nu s-ar fi încheiat. (2) În cazul în care contractul este menţinut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu
dispoziţiile legale aplicabile. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi clauzelor care contravin unor dispoziţii
legale imperative şi sunt considerate de lege nescrise.”
22
Constantin Diaconu, Cristian Firica, op. cit., pag. 171
 După felul condiţiei de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil, nulitătile
sunt de fond sau de formă.
Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii unei
condiţii de fond a actului juridic civil (consimţământ, capacitate, obiect, cauză). Nulităţile din
această categorie sunt cele mai numeroase în practică.
Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerute ad
validitatem. Spre exemplu, art. 1041 C.civ., care prevede că „sub sancţiunea nulităţii absolute,
testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului", instituie o
nulitate de formă.23
Unii autori mai împart nulităţile, în raport de modul de valorificare, în nulităţi judiciare şi
nulităţi amiabile, iar alţi autori, după acelaşi criteriu, deosebesc între nulităţile judiciare şi
nulităţile de drept.
Distincția dintre nulitățile amiabile și nulitățile judiciare poate fi primită în sensul că
putem face deosebire între situaţia în care părţile se înţeleg cu privire la nulitatea actului juridic
încheiat de ele şi lipsesc de efecte actul respectiv prin voinţa lor, fără a se mai adresa organului de
jurisdicţie (caz în care am fi în prezenţa unei nulităţi amiabile) şi situaţia în care părţile nu se
înţeleg în acest sens ori în care ar fi vorba de un act juridic căruia nu i se poate pune capăt printr-
un act simetric celui prin care a luat naştere, deci nesusceptibil de o nulitate amiabilă, precum
recunoaşterea de filiaţie, căsătoria etc., fiind astfel necesar ca nulitatea actului juridic să fie
declarată de organul de jurisdicţie competent (într-o asemenea situaţie vorbim de nulitate
judiciară).
În schimb , distincția între nulitatea de drept ( care creează impresia că ar putea exista
nulități independent de vreo hotărâre jurisdicțională sau de înțelegerea părților) și nulitatea
judiciară nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente: actul juridic încheiat
beneficiază de o prezumție de valabilitate, chiar și atunci când a fost încheiat cu nesocotirea legii,
așa încât , în măsura în care părțile nu se înțeleg (sau nu au posibilitatea să se înțeleagă asupra
nulității) , înlăturarea prezumției respective urmează a se face pe calea judecății; întrucât nimeni
nu poate să își facă singur dreptate, dacă părțile nu se înțeleg, trebuie să hotărasca instanța;
cercetarea problemei unui eventuale validări ulterioare a actului juridic , precum și problema de a
ști dacă este vorba de o nulitate totală sau parțială impun intervenția organului de jurisdicție
competent.24

Cauzele nulității sunt acele împrejurări care invederează lipsa unui element structural al
actului juridic sau încălcarea unei condiții legale de validitate a actului. Legea nu face o
enumerare limitativă a acestor cauze deci unele repere indispensabile sunt statuate în art. 1250
C.civ., denumit “Cauzele de nulitate absolută” și art.1251 C.civ. –“Cauzele de nulitate relativă”.
Trebuie să distingem între cauze generale de nulitate care au o acoperire generală (nerespectarea
regulilor privind capacitatea de folosință și de exercițiu a persoanei, nevalabilitatea
consimțământului, nevalabilitatea obiectului sau cauzei actului juridic, nerespectarea formei

23
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 247
24
Gabriel Boroi, op. cit. , pag. 253,254
impuse de lege ad validitatem , fraudarea legii etc.) și cauzele speciale pe care le găsim în Codul
civil sau în diverse texte de lege și care sunt numeroase : nulitatea căsătoriei , a adopției ,
nulitatea recunoașterii de filiație, nulitatea absolută a testamentului olograf, a testamentului
reciproc, nulitatea relativă a testamentului, nulitatea absolută a contractului de vânzare a
organelor, elementelor sau produselor corpului uman, nulitatea persoanei juridice etc. cauzele
generale , de regulă , ating ansamblul contractului.25
Art. 1250 C.civ. prevede: „Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume
prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este
unul general.”
Nulitatea absolută operează în toate cazurile în care lipseşte una din condiţiile de
valabilitate ale actului juridic şi anume:
a)încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelorîn cazurile privind:
-nerespectarea unei incapacităţi speciale, cerută pentru ocrotirea unui interes general, cum
este cea prevăzută de art.147 C. civ.
-lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea specialităţii capacităţii
de folosinţă,aşa cumprevede art. 196 C.civ;
b)lipsa consimţământului datorită unei erori obstacol (error innegatio şi error in corpore);
c)nevalabilitatea obiectului;
d)nevalabilitatea cauzei;
e)lipsa formei impusă ad validitatem;
f)lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
g)când actul juridic s-a încheiat cu încălcarea unei norme imperative sau a ordinii publice;
h)când actul juridic s-a încheiat în frauda legii.26
Potrivit art. 1251 C.civ., actul juridic „este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile
legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat,
precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege”.
Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:
- nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei, însă numai atunci
când: actul juridic de administrare sau de dispoziţie s-a încheiat de persoana lipsită de capacitate
de exerciţiu, actul juridic de administrare s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este
lezionar pentru minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, actul juridic de dispoziţie s-a încheiat
fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal sau a instanţei de tutelă; actul juridic s-a încheiat
pentru persoana juridică de persoane fizice incapabile, incompatibile sau, după caz, numite în
organele de administrare şi de control ale persoanei juridice cu încălcarea dispoziţiilor legale ori
statutare şi produce o vătămare persoanei juridice respective;
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil(art.1205 alin.(1)
C.civ.);
- viciile de consimţământ;
- lipsa cauzei (art.1238 alin. (1) C.civ.);
- nerespectarea dreptului de preempţiune în cazurile expres(şi limitativ) prevăzute de
lege.27
25
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 327
26
Constantin Diaconu, Cristian Firica, op. cit., pag. 172
27
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 257,258
 Potrivit art. 1254 C.civ. „Contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodată
încheiat.”
Prin efectele nulităţii înţelegem consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii şi
anume lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea
sa valabilă. Altfel spus, efectul nulității constă în desființarea raportului juridic generat de actul
juridic lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea legalității. 28
Concret însă, efectele nulităţii diferă, în primul rând, după cum nulitatea este totală sau
parţială, iar în al doilea rând, în funcţie de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic
civil lovit de nulitate, mai exact, după cum actul a fost sau nu executat şi după cum au fost
încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleaşi drepturi.
Sub cel de-al doilea aspect menţionat mai sus, vom distinge următoarele ipoteze:
- dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat, aplicarea
sancţiunii nulităţii înseamnă că acel act nu mai poate fi executat nici după acest moment, deci
partea sau părţile actului juridic se află în situaţia în care nu ar fi făcut actul juridic respectiv.
- dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării
nulităţii, aplicarea nulităţii înseamnă desfiinţarea retroactivă a actului juridic, precum şi
restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestaţiilor efectuate în temeiul acelui act;
- dacă actul juridic a fost executat, iar, până în momentul declarării nulităţii, una dintre
părţile acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană, prin care fie s-a transmis dreptul
născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsă legătură cu dreptul
născut din actul nul, aplicarea sancţiunii nulităţii presupune desfiinţarea retroactivă a actului
juridic executat (actul juridic primar), restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestui act, precum
şi desfiinţarea actului juridic subsecvent.29
În legatură cu aceste trei categorii de consecințe ale sancțiunii juridice civile a nulității
actului juridic , sunt consacrate în literatura juridică cele trei principii ale efectelor nulității , și
anume: principiul retroactivității; principiul repunerii în situația anterioara (restitution in
integrum); și principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis , adică desființarea actelor
subsecvente ca urmare a anulării actului inițial.30

Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia nulitatea
produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii se produc din
chiar momentul încheierii actului juridic civil. Aşadar, vor fi înlăturate şi efectele actului juridic
care s-au produs între momentul încheierii acestuia şi momentul anulării efective a actului. În
temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, părţile ajung în situaţia în care s-ar fi
aflat dacă nu ar fi încheiat acel act juridic.
Există unele cazuri în care, pentru anumite raţiuni, sunt menţinute efectele produse între
momentul încheierii actului juridic şi momentul anulării acestuia, deci cazuri când nulitatea

28
Constantin Diaconu, Cristian Firica, op. cit., pag. 173
29
Gabriel Boroi, op. cit. , pag. 265,266
30
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 329
produce efecte numai pentru viitor. In ceea ce ne priveşte, vom reţine următoarele excepţii de la
principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic:
- cazul căsătoriei putative [art. 304 alin. (1) C.civ.], în sensul că efectul retroactiv al
declarării nulitătii căsătoriei este înlăturat fată de soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei, care păstrează statutul de soţ dintr-o căsătorie valabilă pe perioada cuprinsă între
momentul încheierii căsătoriei şi cel în care hotărârea judecătorească de anulare a căsătoriei
devine definitivă;
- cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată [art. 305 alin. (1) C.civ.], în sensul că anularea
căsătoriei nu produce niciun efect în privinţa copiilor din această căsătorie nu numai pentru
trecut, dar nici măcar pentru viitor (se observă că, în acest caz, principiul ocrotirii intereselor
minorului înlătură nu numai retroactivitatea efectelor nulităţii, ci însăşi nulitatea, desigur numai
în privinţa situaţiei legale a copiilor rezultaţi din căsătoria care ulterior a fost anulată);
- cazul minorului de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, care păstrează capacitatea
deplină de exerciţiu dobândită ca efect al încheierii acelei căsătorii şi ulterior anulării căsătoriei
[art. 39 alin. (2) C.civ.];
- modificarea numelui de familie numai pentru viitor, în cazul anulării recunoaşterii de
filiaţie, precum şi în cazul anulării căsătoriei, purtarea numelui de familie până la data desfiinţării
recunoaşterii voluntare de filiaţie, căsătoria fiind un fapt ireversibil;
- cazul declarării nulităţii unei persoane juridice [art. 198 alin. (1) C.civ. prevede că „de la
data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă,
persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare”]. 31
Principiul desființării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului inițial(resoluto
iure dantis resolvitur ius accipientis) este și el un corolar al principiului retroactivității. El se
referă la efectele nulității față de terți și are o consacrare legală în art.1254 alin.(2) C.civ. care
statuează: ”desființarea contractului atrage , în condițiile legii și desființarea actelor subsecvente
încheiate în baza lui”. De asemenea , trebuie avute în vedere și prevederile art.1648 alin(1) C.civ.
care spune că dacă bunul supus restituirii a fost înstrăinat , acțiunea în restituire poate fi exercitată
și împotriva terțului dobânditor , sub rezerva regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii
cu bună-credință a bunurilor mobile ori , după caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune.
Potrivit acestui principiu ,din moment ce s-a desființat actul juridic prin care cineva a
dobândit un bun , este firesc să fie desființate și actele juridice ulterioare prin care acest aparent
dobânditor a dispus de acel bun; altfel spus , desființarea actelor subsecvente este o aplicare a
principiului potrivit căruia nimeni nu poate da ceea ce nu are( nemo dat quad non habet).32
Sunt considerate excepţii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis
acele cazuri în care, pentru anumite raţiuni, anularea actului juridic iniţial nu atrage şi anularea
actului juridic subsecvent, ci acesta din urmă este menţinut, deşi se află în strânsă legătură cu
actul juridic desfiinţat. Aşadar, deşi anularea actului juridic primar are drept consecinţă
desfiinţarea dreptului care a fost constituit sau transmis prin intermediul acestui act, totuşi,
rămâne în fiinţă actul juridic încheiat ulterior de una dintre părţile actului juridic primar cu un terţ
şi în legătură cu dreptul dobândit prin actul iniţial, odată cu actul juridic subsecvent menţinându-
se şi dreptul dobândit de terţ în temeiul acestuia. De regulă, aceste excepţii se întemeiază fie pe

31
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag.272,273
32
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 333,334
principiul ocrotirii buneicredinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros (în cazurile expres
prevăzute de lege), fie pe necesitatea asigurării securitătii şi stabilitătii circuitului civil. 33
În ceea ce ne priveşte, vom reţine următoarele excepţii de la principiul în discuţie:
- cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului (acest caz ar rezulta din art.
1649 C.civ.), menţinerea acestora fiind justificată de interesul economic ori social sau de
ocrotirea bunei-credinţe (de exemplu, se va menţine contractul încheiat de cumpărătorul unei case
cu un antreprenor şi care priveşte efectuarea unor reparaţii curente la acea casă, ipoteză în care
contractul de antrepriză reprezintă un act de administrare, chiar dacă se va anula actul juridic prin
care cumpărătorul - clientul din contractul de antrepriză - a dobândit casa respectivă);
- cazul locatarului de bună-credintă, contractul de locaţiune încheiat de acesta urmând a
produce efecte şi după desfiinţarea titlului locatorului pe durata stipulată de părţi, fără a se depăşi
un an de la data desfiinţării [art. 1819 alin. (2) C.civ.];
- cazul altor contracte cu executare succesivă, care, sub condiţia respectării formalităţilor
de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă efecte pe durata stipulată de părţi, dar
nu mai mult de un an de la data desfiinţării titlului constituitorului (art. 1649 C.civ.);
- cazul aplicării art. 937 alin. (1) C.civ., în ipoteza în care proprietarul unui bun mobil îl
înstrăinează (printr-un act juridic lovit de nulitate), după care dobânditorul din acest act juridic
înstrăinează acel bun mobil unui terţ de bună-credinţă (în momentul în care a intrat în posesia
bunului respectiv), iar ulterior primul act juridic este anulat. Prin actul juridic iniţial s-a transmis
dreptul de proprietate asupra bunului mobil, cu toate prerogativele sale (inclusiv dispoziţia), aşa
încât anularea acestuia ar urma să ducă la desfiinţarea retroactivă a dreptului de proprietate al
dobânditorului din actul juridic respectiv, care ar atrage şi desfiinţarea actelor juridice încheiate
ulterior de acest dobânditor cu terţe persoane, însă, în baza art. 937 alin. (1) C.civ., va fi menţinut
actul juridic încheiat cu terţul de bună-credintă.34
Principiul repunerii în situația anterioară (retitutio in integrum) este regula de
drept potrivit căreia tot ce s-a executat în temeiul unui act lovit de nulitate trebuie restituit, astfel
încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă în situaţia în care s-ar fi aflat dacă acel act nu s-ar
fi încheiat. Altfel spus, restitution in integrum, locuţiune latină, este folosită pentru a exprima:
-repunerea în situaţia anterioară a persoanei sau persoanelor ale căror drepturi au fost
lezate prin încheierea unui act juridic sau prin săvârşirea unui fapt juridic;
-repararea integrală a prejudiciilor materiale sau morale cauzate unei persoane.
Doctrina şi practica apreciază acest principiu ca mijloc de asigurare a eficienţei
principiului retroactivităţii cu aplicaţie numai asupra efectelor actului juridic între părţi, nu şi faţă
de terţi.
Excepţiile de la principiul repunerii în situaţia anterioară sunt acele situaţii în care, pentru
anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat se menţin, nefiind supuse restituirii.
Aceste excepţii sunt şi excepţii de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii.
Sunt astfel de excepţii:
a) restituirea prestaţiei primite de la incapabil numai în limita îmbogăţirii în acţiunea în
resciziune înaintea angajamentelor lor. Excepţia se justifică pe principiul ocrotirii minorului prin
susţinerea lipsei sale de experienţă în raporturile de drept civil;
33
Gabriel Boroi, op. cit. , pag. 272
34
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 280-282
 b) aplicarea principiului potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de
propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept. 35
c) cazul când dobânditorul dintr-un act juridic prin care s-a transmis ori constituit dreptul
de proprietate sau un alt drept real principal, lovit de nulitate, ar putea invoca uzucapiunea;
d) cazul în care a intervenit prescripţia extinctivă a acţiunii în restituirea prestaţiilor
executate in temeiul actului juridic lovit de nulitat.36
Astfel, deşi, în principiu, nulitatea actelor juridice ilicite şi imorale impune desfiinţarea
lor retroactivă, acţiunea în restituire nu este admisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit un
scop vădit illegal prin încheierea contractului. Neadmiterea acestei excepţii ar da posibilitatea
reclamantului să motiveze acţiunea în justiţie prin propria sa turpitudine, ceea ce este de
neadmis.37
Cu toate că nulitatea unui act juridic conduce la desființarea efectelor acelui act există
totuși situații în care nulitatea nu produce acest efect distructiv , ci permite menținerea în
totalitate sau în parte a efectelor actului juridic nevalabil, ca și când el ar fi fost valabil.
Neaplicarea în aceste situații a consecințelor firești ale nulității actului juridic se explică și se
întemeiază pe aplicarea altor principii de drept care impugn această soluție. Astfel :
a) Principiul conversiunii actului juridic nul într-un alt act juridic ale cărui condiții de
validitate sunt în întregime îndeplinite. Sunt situații când legea acordă ajutor voinței
ipotetice a părților –care au încheiat un act lovit de nulitate –pentru ca acestea să
reușească măcar în parte să atingă scopul propus. 38 Principiul conversiunii beneficiază de
o consacrare cu caracter general în art. 1260 C.civ. 39, fiind reglementate şi unele aplicaţii
ale acestuia. Pentru a opera conversiunea actului juridic, trebuie întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
- să existe un element de diferenţă între actul juridic nul (actul juridic pentru care a fost
emisă manifestarea de voinţă) şi actul juridic ce urmează a fi considerat valabil;
- actul juridic ce urmează a fi socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de
validitate, iar acestea să se regăsească în chiar actul juridic desfiinţat;
- manifestarea de voinţă a părţii sau, după caz, a părţilor să fie favorabilă conversiunii,
adică din această manifestare de voinţă să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii;
- actul juridic pentru care a fost emisă manifestarea de voința să fie anulat efectiv și total.
Principalele aplicații ale conversiunii actului juridic sunt următorarele:
- cazul manifestării de voință , care este nulă ca vânzare-cumpărare , dar valorează
antecontract de vânzare-cumpărare;
- cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate , însă valabil ca act de revocare a legatului
ce avea ca obiect bunul la care se referea și actul de înstrăinare desființat;
- cazul testamentului autentic sau mistic, nul ca atare pentru vicii de formă , dar valabil
ca testament olograf , în măsura în care este scris în întregime , semnat și datat de
către testator, precum și cazul înscrisului autentic ca atare dar valabil ca înscris sub
35
Constantin Diaconu, Cristian Firica, op. cit., pag.176
36
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 276
37
Constantin Diaconu, Cristian Firica, op. cit., pag.176
38
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 335
39
“Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond
şi de formă prevăzute de lege.”
 semnătură privată sau al înscrisului sub semnătură privată lovit de nulitate , dar valabil
ca început de dovadă scrisă. 40

b) Principiul răspunderii civile delictuale. Regula este că un contract fiind nul chiar de la
origine , o parte nu poate fi obligată la daune interese pentru că nu l-a executat ; într-
adevăr , răspunderea contractuală nu se poate concepe decât atunci când contractul este
valabil. O răspundere va putea fi totuși antrenată dar nu în virtutea contractului nul , ci pe
fundamentul răspunderii delictuale. În adevăr, art. 1349 C.civ. stabilește că persoana care
cauzează alteia un prejudiciu este obligată să îl repare integral. Această răspundere este
angajată numai atunci când se face dovada unei vinovății. Astfel, în mod tradițional ea
justifică uneori menținerea efectelor unui act juridic nul, dar nu cu titlu de efecte ale
actului, ci cu titlu de reparare în natură a prejudiciului cauzat prin nevalabilitatea
actului(atunci când cea mai bună reparație a prejudiciului suferit prin nulitatea actului este
tocmai menținerea efectelor acestuia).
Practic acest principiu are o incidență redusă în materie , rezumându-se la situația
minorului sau a interzisului judecătoresc care cu ocazia încheierii unui act juridic cu un
major săvârsește un delict civil.41

c) Principiul error communis facit ius. Adagiul latin error communis facit jus este folositor
pentru a exprima principiul potrivit căruia acela care a acţionat întemeindu-se cu
bună credinţă pe o eroare îndeobşte admisă ca adevăr, trebuie ocrotit juridiceşte.Acest
principiu denumit şi principiul aparenței de drept, exprimă regula potrivit căreia eroare
comună şi invincibilă existentă la momentul încheierii unui act juridic civil înlătură
nulitatea acestui act când faptul aparenţei este izvor de drept. O aplicaţie a acestei reguli
este consacrată de art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, care
dispune: “actele de stare civilă întocmite de o persoană care a executat în mod public
atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prezentei legi sunt valabile, chiar dacă
acea persoană nu avea această calitate.”42

d) Principiul validării contractului. Este consacrat de art. 1261 C.civ. „(1) Contractul afectat
de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperită. (2) Nulitatea
poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege.”
Confirmarea actului anulabil este o modalitate de remaniere aplicabilă doar în caz de
nulitate relativă, fiind în principiu inadmisibilă pentru actele lovite de nulitate absolută.
Confirmarea este actul juridic unilateral prin care cel îndreptățit să invoce nulitatea
renuntă la dreptul de a cere anularea actului sau de a opune pe cale de excepție acea
nulitate. Confirmarea are un caracter accesoriu , principalul fiind actul anulabil, pe care ea
vine să îl completeze , cu efectul esențial al înlăturării cauzei sale de nulitate. În ceea ce
privește condițiile sale generale de validitate confirmarea , înțeleasă ca operațiune
juridică, va trebui să respecte condițiile de fond ale oricărui act civil și condițiile de formă
impuse de actul principal anulabil, datorită caracterului accesoriu al confirmării. În special
trebuie subliniat că actul de confirmare poate surveni numai după ce împrejurările care au
generat cauza de nulitate au dispărut , iar cel ce confirmă cunoaște acum cauza de

40
Gabriel Boroi, op. cit. , pag.277,278
41
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag.337
42
Constantin Diaconu, Cristian Firica, op. cit., pag. 179
 anulabilitate pe care vreo să o acopere. Altfel, există riscul ca și actul de confirmare să fie
infestat de același viciu care a afectat și contractul inițial.
Apoi, trebuie ca actul confirmativ “să cuprindă obiectul , cauza și natura obligației și să
facă mențiune despre motivul acțiunii în anulare. Actul de confirmare are nevoie, deci, să
fie animat de o cauză specială , reprezentând “ intenția de a repara viciul pe care se
întemeia anulabilitatea, exprimată cert în sensul că se renunță la anulare”.
Privind la forma de expresie a consimțământului , actul confirmativ trebuie să respecte
aceeași formă cerută legal pentru încheierea validă a operațiunii juridice inițiale
anulabile.43

Spre deosebire de vechiul Cod civil unde nu exista un sediu legislativ propriu-zis (unitar)
reglementarea nulității fiind dispersată , noul cod (art 1246-1265) are o secțiune care cuprinde
dispoziții de principiu (drept comun) privind nulitatea contractului (noțiune , nulitate absolută și
nulitate relativă, cauze de nulitate, efectele nulității, prescriptibilitate). Este o reglementare mult
îmbunătățită , aliniată doctrinei și jurisprudenței contemporane, dar , ca orice lucru, încă
perfectibilă.44

BIBLIOGRAFIE

1) Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, “Drept civil –Partea

generală”,Editura Universul Juridic, București, 2013
43
Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op.cit., pag. 601,602
44
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag.303
2) Gabriel Boroi, “Drept civil. Partea generală. Persoanele “, ediția a 4-
a ,revizuită și adaugită,Editura Hamangiu, București,2010
3) Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu,” Curs de drept civil. Partea
generală”, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,București,
2012
4) Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, “Introducere în
dreptul civil”, Editura Hamangiu,București, 2013
5) Constantin Diaconu, Cristian Firica, “Drept civil. Partea generală.
Persoanele” , Editura Fundației România de Mâine,București, 2013