Sunteți pe pagina 1din 2

Efectele nulităţii

Codul civil actual reglementează expres, în art, 1254-1260, efectele pe care le produce
nulitatea asupra actelor juridice.
Astfel, indiferent de genul de sancţiune aplicată actului juridic - de constatare a nulităţii
absolute ori de declarare a nulităţii relative - efectul principal al sancţiunii, potrivit art. 1254 alin.
(1) C. civ. 2009, constă în „considerarea” actului de „a nu fi fost niciodată încheiat”.
Acest mod de reglementare trimite la teoria actelor inexistente.
În afară de acest efect principal, aplicarea sancţiunii duce, de regulă, şi la desfiinţarea
actelor subsecvente, precum şi la restituirea de către fiecare parte, a prestaţiilor primite, fie în
natură, fie în echivalent, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter
continuu.
Când sancţiunea nulităţii s-a aplicat numai unor clauze din contract, care nu duc ia
nulitatea întregului act juridic (nulitate parţială), clauzele constatate sau declarate nule se
înlocuiesc, de drept, cu dispoziţiile legale aplicabile1. La fel, clauzele constatate nescrise, care
contravin unor dispoziţii imperative, sunt înlocuite, de drept, cu dispoziţiile legale aplicabile.
Când nulitatea unui contract plurilateral s-a făcut numai în contradictoriu cu una dintre
părţi, a cărei participare nu este esenţială pentru existenţa contractului, nulitatea produce efecte
numai faţă de această parte.
În afară de restituirea prestaţiilor, cel ai cărui voinţă a fost viciată prin violenţă sau prin
doi, poate pretinde şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea contractului, numai reducerea
prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
Potrivit art. 1258 C.civ, în cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în
formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului,
partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public ia repararea prejudiciilor suferite, în
condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Articolul 1260 C.civ, reglementează şi conversiunea contractului nul: un contract lovit de
nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile
de fond şi de formă prevăzute de lege, dacă intenţia de a exclude aplicarea conversiunii nu este
stipulată în contractul lovit de nulitate sau nu reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite

1
Butculescu Claudiu Ramon, Drept civil. Partea generală, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2013, p. 87.
de părţi la data încheierii contractului.
Cercetarea asupra remediilor propuse de Codul civil pentru înlăturarea actelor juridice
nule sau ai căror conţinut a fost viciat a dovedit preocuparea legiuitorului de a crea un cadru
legal în direcţia salvării relaţiilor dintre părţi, prin adoptarea unor instrumente juridice noi, cum
este refacerea actului juridic, şi prin configurarea mai consistentă a instituţiei privind
confirmarea actului al cărui conţinut a fost viciat Aceste reglementări au în vedere păstrarea
relaţiilor stabilite de părţi şi evitarea, ori de câte ori este posibil, a anulării actelor juridice2.
Ideea continuării raporturilor contractuale dintre părţi rezultă şi din aplicarea dispoziţiilor
legale, ori de câte ori sunt constatate nule clauze în contract sau când există clauze considerate
nescrise.

2
Butculescu Claudiu Ramon, op. cit., p. 89.

S-ar putea să vă placă și