UNIVERSITATE

A LUCIAN
BLAGA SIBIU
FACULTATEA
DE DREPT
SPECIALIZAREA
:
UNIVERSITATE
A LUCIAN
BLAGA SIBIU
FACULTATEA
DE DREPT
SPECIALIZAREA
: UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT

2
 DISCIPLINA: Drept civil (Partea generală)

Titlul referatului: Nulitatea actului juridic civil

COORDONATOR: Conf. dr. MUNTEANU CORNELIA

Anul: I

Actul juridic civil este definit „ca fiind acea manifestare de voință destinată să producă
anumite efecte juridice (să creeze, să modifice sau să stingă un raport juridic civil) în limitele și
condițiile dreptului obiectiv1.”
Definiția actulului juridic civil se regăsește în Codul civil la art. 1166 conform căruia:
„Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui,
modifica sau stinge un raport juridic”2.

1
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Parte generală, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul
Juridic, București, 2017, p.p. 210-223.
2
D. Lupașcu, Codul civil. Legislație consolidată și index, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p.p.239.

3
 În codul civil nulitatea contractului este reglementată în art. 1246 – 1265.
Nulitatea este definită ca sancțiune de art. 1246 alin. (1) din Codul civil: „Orice contract
încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii,
dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.”3
Ca domeniu de aplicare, nulitatea, ca instituţie juridică, se aplică tuturor actelor juridice
civile, dar se aplică, deopotrivă, şi persoanelor juridice, acestea din urmă având la bază tot un act
juridic, şi anume, actul de înfiinţare a persoanei juridice (de pildă, contractul de societate care
este tot un act juridic, un contract plurilateral).
Nulitatea se aplică şi actelor de stare civilă (cu anumite particularităţi), în materia actelor
administrative, dar şi actelor procesuale emise în materia dreptului procesual civil4.
Reglementarea nulităţii are mai multe scopuri, unanim reţinute în doctrină şi în
jurisprudenţă, care sunt considerate importante: nulitatea este o măsură de prevenire (legea
avertizând că nerespectarea anumitor condiţii poate atrage nulitatea actului), dar este, în acelaşi
timp, şi o sancţiune (atunci când prevenirea nu a avut succes, legea lipseşte de efecte actul
juridic).
Este de precizat faptul că, în cazurile în care nu sunt respectate condiţiile de validitate,
legea poate prevedea şi alte sancţiuni decât nulitatea cum ar fi, sancţiuni contravenţionale sau
penale care, după caz, pot fi sau nu pot fi reţinute în concurs cu nulitatea.5
Conform art. 1246 alin. (2) din Codul civil: „Nulitatea poate fi absolută sau relativă.”6
Principalul criteriu de clasificare avut în vedere de legiuitor este acela al interesului ocrotit,
ceea ce este explicit exprimat în cuprinsul art. 1247 alin. (1) și art. 1248 alin. (1) din Codul civil..
Este de principiu, arată instanța supremã într-o decizie de speță, că natura absolutã sau
relativã a nulitãții unui act juridic este determinatã de caracterul normelor legale încãlcate,
precum și de interesul general sau particular lezat prin acea încãlcare.7

3
Ibidem, p.p.248.
4
G. Tița-Nicolescu, Consideraţii referitoare la reglementarea nulităţii şi la validarea contractului nul sau
anulabil în viziunea noului cod civil, Revista Universul Juridic, nr.3, 2016, p. 14.
5
Ibidem, p.15.
6
D. Lupașcu, Codul civil..., p.p. 248.
7
L. Uță, Nulitatea actului juridic civil. Practicã judiciarã comentatã, legislație conexã, doctrinã, decizii ale
Curții Constituționale, recursuri în interesul legii, jurisprudențã CEDO, Ed. Universul Juridic, București,
2016, p.p. 15-17.

4
 Actuala formulare a dispozițiilor legale mai sus menționate valideazã opinia potrivit căreia
decisiv pentru determinarea categoriei de nulitate (absolutã sau relativã) este nu atât caracterul
normei, cât scopul, finalitatea normei încãlcate7.
Prin raportare la acest criteriu, este nul contractul încheiat cu încãlcarea unei dispoziții
legale instituite pentru ocrotirea unui interes general [art. 1247 alin. (1) din Codul civil], dupã
cum este anulabil contractul încheiat cu încãlcarea unei dispoziții legale instituite pentru
ocrotirea unui interes particular [art. 1248 alin. (1) din Codul civil]7.
Dacã între nulitatea absolutã și nulitatea relativã nu existã deosebiri în privința efectelor,
acestea se diferențiazã clar atât sub aspectul cauzelor ce atrag, dupã caz, nulitatea absolutã sau
nulitatea relativã a actului juridic, cât și sub aspectul regimului juridic.
Potrivit dispozițiilor art. 1252 din Codul civil, în cazurile în care natura nulitãții nu este
determinatã ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil. Este consacratã
astfel legislativ prezumția de nulitate relativã7.
Dupã criteriul întinderii efectelor nulitãții, se poate face distincție între nulitatea totalã
(care atrage desființarea actului juridic în integralitatea sa) și nulitatea parțialã (care atrage doar
desființarea acelor efecte ale actului juridic ce se produc cu nesocotirea dispozițiilor legale).
În raport de prevederile art. 1255 din Codul Civil, clauzele contrare legii, ordinii publice
sau bunelor moravuri și care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul
sãu numai dacã sunt, prin natura lor, esențiale sau dacã, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi
încheiat.
În cazul în care contractul este menținut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu
dispozițiile legale aplicabile. Aceeași regulã se aplicã în mod corespunzãtor și clauzelor care
contravin unor dispoziții legale imperative și sunt considerate de lege nescrise7.
În cazul contractelor cu mai multe pãrți în care prestația fiecãrei pãrți este fãcutã în
considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privința uneia dintre pãrți nu atrage
desființarea în întregime a contractului, afarã de cazul în care participarea acesteia este esențialã
pentru existența contractului (art. 1256 din Codul civil)8.
Legea reglementeazã și nulitatea virtualã, ce se deosebește de nulitatea expresã (cea
prevãzutã de o normã legalã conținutã în Codul civil sau în alte acte normative).

8
Ibidem.

5
 Conform art. 1253 din Codul civil, în afara cazurilor în care legea prevede sancțiunea
nulitãții, contractul se desființeazã și atunci când sancțiunea nulitãții absolute sau, dupã caz,
relative trebuie aplicatã pentru ca scopul dispoziției legale încãlcate sã fie atins.
În doctrina francezã, s-a arãtat cã, „aparent, nulitatea este o consecințã logicã: contractul,
nefiind regulat încheiat, nu ar trebui sã producã niciun efect. S-ar cuveni sã se considere cã nu
avusese niciodatã loc, revenind la statu quo ante.
Aceastã analizã este insuficientã: nulitatea depinde de o politicã legislativã, din cinci
puncte de vedere. 1. Ea este gravã; legea încearcã s-o evite, în special favorizând consolidarea
actului în neregulã. 2. Ea are drept efect, prin simpla sa perspectivã, sã descurajeze realizarea
neregulilor; dacã justițiabilii știu cã contractul pe care plãnuiesc sã-l încheie urmeazã a fi anulat,
ei vor fi descurajați sã-l facã. 3. Legea trebuie sã aibã drept scop sã incite denunțarea iliceitãții:
trebuie ca acela care cere nulitatea sã aibã un interes. 4. Forța nulitãții ar trebui sã fie variabilã în
funcție de importanța regulii violate. 5. Existã alte maniere de a asigura eficacitatea unei reguli
imperative decât pronunțarea nulitãții (conversia prin reducțiune, sancțiunile penale)”8 .
În lumina dispozițiilor noului Cod civil, nulitatea nu este exclusiv judiciarã. Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 1246 alin (3) din Codul civil, dacã prin lege nu se prevede altfel, nulitatea
contractului poate fi constatatã sau declaratã prin acordul pãrților.
Însã, prin acordul pãrților nu pot fi instituite ori suprimate cauze de nulitate, sub sancțiunea
considerãrii clauzei ca nescrisã8.
Clasificarea nulităţii în absolută şi relativă prezintă importanţă sub aspectul regimului
juridic diferit pe care îl are fiecare categorie de nulitate9.
Dacă prin regim juridic, în general, se înţelege totalitatea regulilor pe care le urmează o
anumită instituţie juridică, prin regim juridic al nulităţii va trebui să se înţeleagă totalitatea
regulilor cărora le este supusă nulitatea absolută sau, după caz, nulitatea relativă 10.
Trebuie reținut că în timp ce nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată,
nulitatea relativă poate fi invocată numai de către persoana ocrotită prin dispoziția legală încălcată la
încheierea actului, fie personal, fie de către reprezentantul său legal 11.

9
S. Boca, Cauzele și regimul juridic al nulităţii absolute a actului juridic civil, Legea și Viața, 2019,
p.p.29-34.
10
Ibidem.
11
D. Buda, Regimul juridic al nulităților în materia actelor de stare civilă încheiate la nivelul
administrației publice locale, Revista Transilvăneană de Științe Administrative, nr. 2, 2015, p.p. 15-17.

6
 Regimul juridic al nulităţii se întemeiază pe îmbinarea mai multor principii care se
echilibrează reciproc, cu scopul de a menţine o corelare armonioasă între dinamismul actului
juridic şi cerinţele statice ale stabilităţii şi securităţii circuitului civil. Întrucât efectul nulităţii este
acelaşi (ineficacitatea actului juridic civil), indiferent că suntem în prezenţa nulităţii absolute sau
a nulităţii relative, se admite constant că regimul juridic al nulităţii vizează trei aspecte:
a) cine poate invoca nulitatea (sfera persoanelor îndreptăţite să invoce, pe cale de acţiune sau pe
cale de excepţie, nulitatea);
b) cât timp poate fi invocată nulitatea (prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea dreptului la
acţiune în nulitate absolută sau relativă);
c) dacă nulitatea poate sau nu poate fi acoperită prin confirmare, adică dacă este remediabilă sau
iremediabilă10.
Răspunsul la aceste întrebări constituie, fiecare în parte, reguli şi, privite împreună, aceste
reguli formează conţinutul concret al regimului juridic al fiecărei categorii de nulităţi10.
Regimul juridic al nulităţii absolute:
Potrivit art. 1247 alin. (2) din Codul Civil: „nulitatea absolută poate fi invocată de orice
persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, potrivit art. (3): “instanța este obligată să
invoce din oficiu nulitatea absolută”, iar potrivit alin. (4): „contractul lovit de nulitate absolută nu
este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege”12.
Regimul juridic al nulității relative:
Art. 1248 alin. (2) din Codul Civil prevede că: “nulitatea relativă poate fi invocată numai
de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată” iar la alin. (3) prevede că:
“nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanța judecătorească”12.
Indiferent de tipul său, absolută sau relativă, odată dovedită şi pronunţată de instanţă,
nulitatea produce aceleaşi efecte, şi anume, desfiinţarea actului. De aici derivă toate cele trei
principii ale efectelor nulităţii13.
Cu privire la efectele nulităţii, trebuie menţionate, încă de la început, cele două modalităţi
prin care aceasta poate fi constatată, expres reglementate de Codul civil şi anume:
• constatarea nulităţii prin acordul părţilor;
• constatarea nulităţii pe cale judecătorească13.

12
Drd. D. Brezeanu, Rezumat. Regimul juridic al nulității în raporturile de muncă,
https://drept.unibuc.ro/dyn_doc/admitere/scoala-doctorala/rezumat%20teza%20-romana.pdf.
13
G. Tița-Nicolescu, Consideraţii referitoare..., p.p. 15-16.

7
 Dacă sub aspectul efectelor nulității există o libertate a părţilor, în ceea ce priveşte cauzele
de nulitate, acestea nu pot fi stabilite şi nici înlăturate prin acordul părţilor. Orice convenţie sau
clauză contrară este considerată nescrisă. Ipoteza este însă mai mult ipotetică, astfel că, în
aproape toate cazurile, nulitatea va fi constatată de către instanţă, în urma unei acţiuni formulate
de partea interesată, numită acţiune în constatarea nulităţii (absolute) sau în declararea nulităţii
(relative). Este vorba despre o acţiune în realizarea dreptului (chiar dacă o numim acţiune în
constatare) şi se taxează la valoare, întrucât presupune şi restituirea unor prestaţii, de cele mai
multe ori. Restituirea prestaţiilor (sau, mai general, repunerea părţilor în situaţia anterioară) are
caracterul unei acţiuni subsecvente (dacă se cere ulterior, pe cale principală), întrucât depinde de
succesul constatării nulităţii, sau a unei cereri accesorii, dacă se face în cadrul aceleiaşi acţiuni.
Sub acest aspect, din punct de vedere procedural, dacă nu s-a cerut restituirea prestaţiilor, nici pe
cale de acţiune, şi nici prin cerere reconvenţională, instanţa nu o poate pronunţa din oficiu13.
Trei sunt principiile care guvernează efectele nulităţii actului juridic civil:
• desfiinţarea retroactivă a actului;
• restituirea prestaţiilor;
• desfiinţarea actelor subsecvente13.

Delimitarea nulității de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil:

Delimitarea nulităţii faţă de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil are menirea de
a întregi imaginea asupra nulităţii şi, totodată, de a înlătura pericolul confundării ei cu alte
instituţii de drept civil cu care se aseamănă, dar faţă de care se şi deosebeşte radical14.

A. Nulitate – rezoluțiune:

Rezoluţiunea contractului nu se poate confunda cu nulitatea acestuia, deşi ambele

reprezintă sancţiuni de drept civil, care au ca efect desfiinţarea contractului atât pentru trecut (ex
tunc), cât şi pentru viitor (ex nunc). Între rezoluţiune şi nulitate există asemănări, dar şi deosebiri,
care le asigură acestora o fizionomie juridică proprie şi autonomă15.

14
S. Boca, Delimitarea nulităţii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil, Legea și viața, 2012,
p.p.29-33.

8
 Dacă nulitatea este acea cauză de ineficacitate a actului juridic care sancţionează
nerespectarea la momentul încheierii actului a normelor ce reglementează condiţiile de validitate,
rezoluţiunea priveşte un act juridic valabil încheiat.
Astfel, în literatura de specialitate, rezoluțiunea este definită ca fiind o sancţiune/ un
remediu a neexecutării culpabile (C.civ. 1864) sau „fără justificare [art. 1.516 alin. (2) din noul
Cod civil] a uneia dintre obligaţiile care-şi servesc reciproc de cauză, izvorâtă dintr-un contract
sinalagmatic (C.civ. 1864) sau nu (noul Cod civil) cu executare imediată (uno ictu), constând în
desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia existentă anterior încheierii
sale, fie pe cale judiciară (rezoluţiunea judiciară), la cererea părţii care şi-a executat obligaţia,
prin declarația unilaterală a creditorului obligației neexecutate sau de drept, fără intervenția
instanței, în cazurile prevăzute de lege sau de contract (pactele comisorii)15.
Asemănări între rezoluţiune şi nulitate:
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
- ambele produc efecte retroactive (ex tunc);
- ambele pot interveni, în principiu, fie în temeiul unei hotărâri a organului de jurisdicție, fie în
temeiul voinței părților;
- în ambele situații, regimul juridic al dobânditorului de bunăcredință este același15.
Deosebirile dintre cele două sancţiuni de drept civil privesc, în principal, următoarele
aspecte:
- din punct de vedere al cauzelor care determină aplicarea sancțiunilor, nulitatea presupune un
act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate, pe când rezoluţiunea presupune
un act juridic valabil încheiat (sau care a devenit valabil prin confirmare), dar în care una dintre
părți nu și-a executat culpabil/„fără justificare‖ obligațiile asumate15;
- din punct de vedere al domeniului de aplicare, nulitatea se aplică oricărui act juridic, fără a
distinge în funcţie de numărul părţilor, de conţinut sau de modul de executare a acestuia, în timp
ce rezoluţiunea este o sancţiune specifică contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu; chiar
dacă noul Cod civil nu face o delimitare precisă, domeniul predilect al rezoluțiunii este dat de
contractele sinalagmatice16;

15
A. Daghie, Rezoluțiunea și nulitatea – cauze de ineficacitate a actului juridic civil în
reglementarea noului Cod civil, The Annals of „Dunărea de Jos” University of Galati , vol. 1, 2018,
p.p. 27-40.
16
Ibidem.

9
- din punct de vedere al datei cauzelor de ineficacitate, cauzele care determină nulitatea există în
momentul încheierii actului juridic (sunt originare) și constau în încălcarea unei/unor dispoziții
legale privind încheierea valabilă a actului, pe când cauzele rezoluțiunii apar ulterior momentului
încheierii (sunt subsecvente) și constau în neexecutarea culpabilă/„fără justificare‖ a obligației de
către una dintre părţile contractante;
- din punct de vedere al valabilității actului juridic, nulitatea presupune prin definiție un act
nevalabil încheiat, în timp ce rezoluțiunea presupune un contract valabil încheiat; - persoanele
care pot introduce acţiunea în nulitate, diferă după felul nulităţii, absolute ori relative, pe când la
rezoluţiune acţiunea se introduce de partea care şi-a executat ori este gata să-şi execute propria
obligaţie corelativă;
- din punct de vedere al incidenței prescripției extinctive, nulitatea relativă şi rezoluţiunea sunt
supuse unor reguli diferite în ceea ce priveşte începutul prescripţiei extinctive, în timp ce
nulitatea absolută, precum și nulitatea relativă invocată pe cale de excepție nu sunt supuse
prescripţiei extinctive1, fiind de regulă imprescriptibile extinctiv 16. Astfel, sub imperiul Codului
civil de la 1864, acțiunii în nulitate relativă i se aplică regula specială prevăzută în art.9 din
Decretul nr. 167/19583: „Prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru
violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat. În caz de viclenie ori eroare sau în
celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit,
reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza
anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului sau cea din art.
21 alin. (2) C. fam.4: „Anularea căsătoriei (...) poate fi cerută de cel al cărui consimțământ a fost
viciat, în termen de șase luni de la încetarea violenței ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.
În schimb acțiunii în rezoluțiune i se aplică regula generală privind începutul prescripției
extinctive, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: „Prescripţia începe să curgă de
la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”16.
B. Nulitate – reziliere:

Rezilierea este o sancţiune civilă ce constă în încetarea producerii pentru viitor a efectelor
contractelor sinalagmatice cu executare succesivă pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de
către o parte. Rezilierea este, de fapt, tot o rezoluţiune, dar cu următoarele deosebiri faţă de ea:
- rezilierea operează numai pentru viitor (ex nunc);

10
- rezilierea se aplică contractelor sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive, pe când
rezoluţiunea – celor cu execuţie uno ictu17.
Cu aceste rezerve, valabile şi în cazul comparării nulităţii cu rezilierea, se poate spune că
toate deosebirile dintre nulitate şi rezoluţiunea pentru neexecutare sunt şi deosebiri între nulitate
şi reziliere, cu o precizare: deşi efectele nulităţii se produc în principiu retroactiv, iar rezilierea
operează numai pentru viitor, totuşi, în cazul actelor juridice cu executare succesivă nici nulitatea
nu produce efecte pentru trecut17.
C. Nulitate – inopozabilitate:

Încălcarea dispoziţiilor legale, menite să asigure publicitatea actelor juridice are drept
consecinţă principal inopozabilitatea faţă de terţi a actelor respective17.
În doctrina juridică, inopozabilitatea a fost definită ca fiind sancţiunea civilă, care face ca
un act juridic sau situaţia juridică creată prin acest act să nu producă efecte şi să nu se impună
respectului terţelor persoane, ca urmare a nerespectării de către părţi a formelor de publicitate
cerute de lege pentru ca actul să fie opozabil terţilor. Astfel, dobânditorul dreptului de proprietate
asupra unui imobil, de exemplu, nu poate opune dreptul său cumpărătorului ulterior al aceluiaşi
imobil, care şi-a transcris însă mai înainte titlul de proprietate, chiar dacă dobânditorul
subsecvent a avut cunoştinţă de existenţa actului încheiat de primul dobânditor, afară numai dacă
a existat viclenie. S-a mai susţinut că dacă opozabilitatea poate fi, generic vorbind, înţeleasă ca
respectul datorat de către terţi unei situaţii juridice generate de actul juridic, inopozabilitatea se
concretizează în autoritatea terţilor de a ignora efectele unui act civil17.
La modul general, între inopozabilitate şi nulitate există următoarele deosebiri:
- ca ipoteze de aplicare: nulitatea vizează toate actele juridice, pe când inopozabilitatea prezintă
interes, şi se pune problema ei doar în cazul acelor acte juridice pentru care legea prevede
anumite formalităţi de publicitate17;
- ca natură a normelor juridice nerespectate: pe când nulitatea priveşte nerespectarea unor
condiţii de valabilitate a actului, inopozabilitatea nu presupune încălcarea unor norme ce
reglementează valabilitatea actului, ci numai posibilitatea opunerii lui terţilor; drept urmare,
nulitatea priveşte un act încheiat nevalabil, pe când inopozabilitatea priveşte situaţia în care actul
s-a încheiat în mod valabil dar ulterior încheierii sale, nu s-au respectat cerinţele de aducere a lui

17
A. Daghie, Rezoluțiunea și nulitatea..., p.p.27-40.
11
la cunoştinţa publicului (terţilor); cu alte cuvinte, inopozabilitatea priveşte un act valabil, iar nu
unul lovit de nulitate; un asemenea act între părţi este valabil, faţă de terţi este inopozabil;
- sub aspectul datei cauzelor ce le determină: cauzele de nulitate există în momentul încheierii
actului juridic, pe când inopozabilitatea presupune, de regulă, neîndeplinirea unor formalităţi
ulterioare încheierii actului juridic18;
- ca efecte cu privire la persoane: în caz de nulitate, efectele privesc atât părţile actului juridic,
cât şi terţii, pe când în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc faţă de părţi, dar
drepturile şi obligaţiile născute din actul în cauză nu pot fi opuse terţilor;
- ca acte de „acoperire” (înlăturare) a acestor „vicii” în anumite condiţii: nulitatea relativă
(anulabilitatea) se înlătură, de cei ce o pot invoca, prin actul juridic numit confirmare, pe când
inopozabilitatea poate fi înlăturată de cei ce o pot invoca, în materie de reprezentare, prin actul
numit ratificare; cu alte cuvinte, atunci când legea permite, nulitatea se confirmă, iar
inopozabilitatea se ratifică. În ceea ce priveşte conceptul de „confirmare”, prevede că nulitatea
relativă poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este
stabilită nulitatea. Voinţa de a confirma actul juridic lovit de nulitate trebuie să fie certă şi
evidentă18.
D. Nulitate – revocare:

Revocarea se poate face actelor juridice valabile.

În cazul revocării, cauzele sunt ulterioare încheierii actului. Ca regulă revocarea se aplică
actelor cu titlu gratuit19.
Nulitatea:
- actelor juridice nevalabile;
- cauzele sunt anterioare sau concomitente încheierii actului;
- se aplică oricăror acte juridice19.
E. Nulitate – caducitate:

18
Ibidem.
19
C. Munteanu, Drept civil. Parte generală. Suport de curs ID, http://didu.ulbsibiu.ro/myselfv3/x-
resurse/resurse/r_2630319323917_Drept_civil__Partea_generala___1_/1/Suport%20curs%20ID
%20PARTE%20%20GENERALA%202019.pdf, accesat: 19.12.2019.
12
 Caducitatea legatelor poate fi definită ca o imposibilitate de executare a legatului valabil
instituit și nerevocat, fie din cauze obiective, posterioare întocmirii testamentului, fie din cauza
renunțării legatarului la legat după deschiderea succesiunii20.
Caducitatea se deosebește de nulitate prin faptul că intervine pentru cauze ulterioare
încheierii testamentului; de asemenea, se deosebește de revocarea voluntară prin faptul că
intervine independent de voința testatorului și chiar împotriva acestei voințe; se deosebește și
de revocarea judecătorească prin aceea că nu presupune culpa legatarului19.
F. Nulitate – reducțiune:

Reducțiunea se aplică numai actelor juridice cu titlu gratuit.

Reducţiunea poate fi solicitată numai de moştenitorii rezervatari.
Desfiinţarea legatelor sau donaţiilor doar în măsura necesară reîntregirii rezervei
succesorale.
Presupune un act juridic încheiat în mod valabil21.
G. Nulitate - inexistență:

Teoria inexistenței a fost creată de doctrina franceză și îsi are originea în materia căsătoriei.
Nulitatea căsătoriei nu putea fi cerută numai dacă legea o prevedea. Legea necesita ocolirea în
cazurile în care deși legea nu statua nulitatea, căsătoria nu era valabil încheiată. Mai exact,
pentru a ocoli regula „nicio nulitate fără text”, doctrina a urmat teoria inexistenței, conform
căreia căsătoria nu este nulă, este inexistentă și pentru a fi lipsită de efecte juridice, nu este
necesar un text expres22.
Teoria inexistenței s-a extins, de doctrinarii francezi, de la instituția căsătoriei și la alte
tipuri de acte. S-au distins trei grade de ineficacitate a actului juridic22:
1. Actul este inexistent când este lipsit de un element esențial care este indispensabil
pentru formarea sa;

20
Indaco Lege 5, Art. 1071 Caducitatea legatului. Codul civil, https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/art-
1071-caducitatea-legatului-codul-civil?dp=gu3dmnjqhe2dk, accesat: 19.12.2019.
21
C. Munteanu, Drept civil...,
http://didu.ulbsibiu.ro/myselfv3/x-resurse/resurse/r_2630319323917_Drept_civil__Partea_generala___1_
/1/Suport%20curs%20ID%20PARTE%20%20GENERALA%202019.pdf, accesat: 19.12.2019.
22
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil...., p.p. 367-368.

13
 2. Actul este nul când este afectat de nulitate absolută, sau de plin drept, când violează o
dispoziție a legii sancționată cu nulitatea;
3. Actul este anulabil sau nul de o nulitate relativă, când ineficacitatea sa provine dintr-o
manifestare imperfectă de voință23;
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, se adaugă o noțiune care este pe cale să se
dezvolte: clauza considerată nescrisă23.
Din cele prezentate rezultă faptul că „inexistența (nihil actum est) este sancțiunea care
declară invaliditatea unui act juridic civil care s-a îndeplinit cu neobservarea condițiilor esențiale
prevăzute de lege pentru existența sa”23.
Deosebirile semnificative dintre nulitate și inexistență:
- actul nul este susceptibil uneori de refacere sau confirmare, în timp ce actul inexistent nu
poate fi supus niciodata unor asemenea operațiuni;
- actul lovit de nulitate va produce efectele specific până la declararea sac a atare, actul
inexistent este lipsit de orice efecte, chiar de la efectuarea sa;
- nulitatea presupune un act juridic imperfect încheiat care conduce la invalidarea sa,
inexistența presupune un act care nu există din punct de vedere juridic, el având doar o
exisistență fizică;
- efectele nulității constau în invalidarea actului declarant nul de organul jurisdictional,
efectele inexistenței actului operează de drept, fără a fi necesară nicio procedură; organul
jurisdictional în fața căruia se invocă acte inexistente va face abstracție de ele ca și cum nu s-ar fi
realizat23.

Cauzele nulității:
Cauzele nulității sunt împrejurările care învederează lipsa unui element structural al actului
juridic sau încălcarea unei condiții legale de validitate a actului.
Deși legea nu face o enumerare limitativă a acestor cause, sunt unele repere indispensabile
în art. 1250 din Codul civil „Cauzele de nulitate absolută” și art. 1251 din Codul Civil „Cauzele
de nulitate relativă”.
Principalele cauze de nulitate absolută:

23
Ibidem.

14
- încălcarea dispozițiilor legale privind obiectul actului juridic sau al obligației, respective
neîndeplinirea condițiilor de validitate ale acestora, art. 956, art. 1015, art. 1662 alin. (3) din
Codul civil ș.a.;
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de folosință atunci când subiectul de drept nu are
capacitatea de a fi titularul unui anumit drept sau unei anumite obligații, ignorarea incapacităților
speciale de a cumpăra; de asemenea, lipsa capacității de folosință sau încălcarea principiului
specialității capacității de folosință a persoanei juridice. Cu privire la capacitatea de exercițiu,
prin excepție intervine nulitatea absolută în cazul căsătoriei minorului care nu a împlinit vârsta
de 16 ani ori a persoanei care suferă de alienație sau debilitate mintală24;
- frauda la lege (art. 1237 din Codul civil);
- încălcarea ordinii publice;
- nerespectarea formei ad validitatem24;
Printre cauzele de nulitate relativă se regăsesc:
- lipsa discernământului la momentul încheierii actului (art. 299 și art. 1205 din Codul
civil);
- lipsa cauzei actului juridic (art. 1238 din Codul civil);
- viciile de consimțământ (dol, eroare, violență, art. 419, art. 298, art. 479 din Codul civil);
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercițiu, atunci când actul juridic s-a
încheiat de o persoană lipsită de această capacitate sau de o persoană cu capacitate de exercițiu
restrânsă fără autorizarea cerută de lege (art. 44 din Codul civil); cu privire la capacitatea de
folosință, nulitatea relative poate să intervină atunci când o persoană se află într-o incapacitate
specială de folosință instituită pentru protecția unor interese particulare, de exemplu, art. 1654
alin. (1) lit. a) și b);
- obiectul actului juridic atunci când bunul pierise în parte la momentul încheierii
contractului (art. 1659 din Codul civil) sau când acesta are un preț fictive sau derizoriu (art. 1665
din Codul civil); tot nulitatea relative operează în cazul legatului care are ca obiect bunul altuia
dacă testatorul nu a cunoscut această împrejurare (art. 1604 din Codul civil);
- nerespectarea dreptului de preempțiune în unele situații prevăzute de lege, de exemplu,
art. 42 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor immobile preluate
abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 ș.a25.
24
Ibidem, p.p. 387-388.
25
Ibidem.

15
 BIBLIOGRAFIE

[1]. O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Parte generală, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed.
Universul Juridic, București, 2017, p.p. 210-223.
[2]. D. Lupașcu, Codul civil. Legislație consolidată și index, Ed. Universul Juridic, București,
2019, p.p.239, 248;

16
[3]. G. Tița-Nicolescu, Consideraţii referitoare la reglementarea nulităţii şi la validarea
contractului nul sau anulabil în viziunea noului cod civil, Revista Universul Juridic, nr.3, 2016,
p. 14-16;
[4]. L. Uță, Nulitatea actului juridic civil. Practicã judiciarã comentatã, legislație conexã,
doctrinã, decizii ale Curții Constituționale, recursuri în interesul legii, jurisprudențã CEDO, Ed.
Universul Juridic, București, 2016, p.p. 15-17;
[5]. S. Boca, Cauzele și regimul juridic al nulităţii absolute a actului juridic civil, Legea și Viața,
2019, p.p.29-34;
[6]. D. Buda, Regimul juridic al nulităților în materia actelor de stare civilă încheiate la nivelul
administrației publice locale, Revista Transilvăneană de Științe Administrative, nr. 2, 2015, p.p.
15-17;
[7]. Drd. D. Brezeanu, Rezumat. Regimul juridic al nulității în raporturile de muncă,
https://drept.unibuc.ro/dyn_doc/admitere/scoala-doctorala/rezumat%20teza%20-romana.pdf;
[8]. S. Boca, Delimitarea nulităţii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil, Legea și
viața, 2012, p.p.29-33;
[9]. A. Daghie, Rezoluțiunea și nulitatea – cauze de ineficacitate a actului juridic civil în
reglementarea noului Cod civil, The Annals of „Dunărea de Jos” University of Galati, vol. 1,
2018, p.p. 27-40;
[10]. C. Munteanu, Drept civil. Parte generală. Suport de curs ID,
http://didu.ulbsibiu.ro/myselfv3/x-resurse/resurse/r_2630319323917_Drept_civil__Partea_gener
ala___1_/1/Suport%20curs%20ID%20PARTE%20%20GENERALA%202019.pdf, accesat:
19.12.2019.
[11]. Indaco Lege 5, Art. 1071 Caducitatea legatului. Codul civil,
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/art-1071-caducitatea-legatului-codul-civil?
dp=gu3dmnjqhe2dk, accesat: 19.12.2019;

17