UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
SFÂRȘITUL CAPACITĂȚII DE FOLOSINȚĂ A PERSOANEI
FIZICE

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
MUNTEANU CORNELIA

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 2
 Capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu a
persoanei juridice

1. Noțiune, structură
Pentru a înțelege capacitatea civilă a unei persoane, trebuie să înțelegem
mai întâi capacitatea acesteia de a fi subiect de drept, adică capacitatea sa de a
avea drepturi, obligații și capacitatea de a comite acte civile. În alte domenii ale
dreptului, capacitatea civilă coexistă cu capacitatea juridică unică a persoanelor
fizice. Relația dintre capacitatea juridică și cea civilă a unei persoane este
guvernată de un set de reguli. Capacitatea civilă este un factor care determină
calitatea unui subiect civil. Exista posibilitatea integrarii persoanelor juridice in
instantele civile in nume propriu si realizarea scopurilor stabilite.
În structura capacității civile se remarcă două elemente: capacitatea de
utilizare și capacitatea de exercițiu. O persoană juridică are puterea de a înlătura
drepturile și obligațiile civile, precum și capacitatea de a exercita acele drepturi
și de a îndeplini acele obligații. Aceste două componente sunt integrate organic
în continuitatea capacității civile ca unitate nepartajabilă.

2. Capacitatea de folosință

Capacitatea de utilizare se referă la „capacitatea generală și abstractă a

unei persoane de a avea drepturi și obligații care sunt circumscrise scopului
pentru care au fost create”. Caracteristicile juridice ale capacității de utilizare a
unei persoane sunt similare cu cele ale capacității fizice a unei persoane, cu
câteva excepții.
Capacitatea de utilizare este legală, ceea ce implică faptul că este
consacrată în lege în ceea ce privește începerea, continuarea și încetarea sa.
Persona juridica nu poate incheia juridice acte prin care sa-si instraineaza
capacitatea de utilizare, dupa cum nu poate renunta la aceasta, in totalitate sau
in parte, sub sanctiunea nulitatii. Din această perspectivă, capacitatea de
utilizare este inalienabilă.
Enuntarea acestui caracter necesita doua precizarii:
Înstrăinarea sau cedarea capacitatii de folosinta nu se confunda cu posibi-
litatea de instrainare sau renuntare la un drept subiectiv;
Inalienabilitatea nu este incompatibila cu delegarea de atributii si cu
imputernicirea organelor de conducere in vederea incheierii de acte juridice in
numele persoanei juridice - probleme care tin de valorificarea capacitatii de
exercitiu.
Persoana juridica are aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile, fara
ca legea sa faca vreo enumerare limitativa. Spunem, in acest sens, ca subiectul
de drept are capacitate de folosinta generala.
Aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile nu poate suferi ingradiri,
cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Capacitatea de folosinta este
intangibila, iar stabilirea limitelor sale este atributul exclusiv al legii si este
subordonata principiului specialitatii.
Specialitatea capacitatii vine in completarea generalitatii si da expresie
aptitudinii de a avea doar acele drepturi si obligatii civile care servesc realizarii
scopului persoanei juridice.
Capacitate de utilizare la început:
Când o persoană juridică este capabilă să folosească ceva diferit, este
discutabil dacă acea persoană are capacitate deplină sau restransa.
Capacitatea de utilizare restricționată este prezentată în două forme, cu
avertismentul că nu se aplică tuturor persoanelor juridice:
a) Capacitatea de a utiliza anticipat pentru a semnifica existența unor
drepturi și obligații civile necesare pentru protecția persoanelor juridice;
b) Capacitatea de a utiliza fondurile reziduale7 pare a fi o componentă
esențială a procesului de dizolvare a persoanelor juridice prin dizolvare și
lichidare.
Începutul capacitatii de folosinta restransa. Facem distinctie intre capa-
citatea de folosinta anticipata si cea reziduala.
a) Capacitatea de folosinta anticipati incepe odata cu indeplinirea
primului act de constituire a viitoarei persoane juridice. Textul art. 33 alin, (3)
din Decretul nr. 31/1954 prevede: „Cu toate acestea, chiar inainte de data
inregistrarii, ori de data indeplinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazute,
persoana juridica are capacitate chiar de la data actului de infiintare, cat priveste
drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a oricarei masuri
preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt cerute pentru ca
persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil'.
Inceputul capacitatii de folosinta anticipata este, dupa caz, data actului de
dispozitie al organului competent, a actului de constituire ce urmeaza a fi
recunoscut, ori a actului de constituire sau infiintare, care va fi autorizat.
b) Capacitatea de folosinta reziduala debuteaza odata cu primul act de
lichidare a persoanei juridice.
Inceputul capacitatii de folosinta deplina. Dobandirea personalitatii juri-
dice marcheaza inceputul deplinei capacitati de folosinta. Acest moment este
diferit, de la o categorie de persoane juridice la alta:
Persoanele juridice supuse inregistrarii dobandesc capacitate de folosinta
de la data inregistrarii lor;
Persoanele juridice nesupuse inregistrarii vor avea capacitate de folosinta
de la data actului de dispozitie care le infiinteaza; de la data actului de infiintare;
de la data autorizarii infiintarii sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinte
legale in acest scop;
Daca persoana juridica este supusa atat inregistrarii (de regula, la organul
fiscal) cat si inmatricularii (la registrul comertului), relevant pentru dreptul civil
este acest din urma moment.
3. Confinutul capocitatll de folosinta
In procesul de constituire a persoanei juridice, precum si pe timpul
lichidari, subiectul de drept are drepturi si obligatii subordonate scopului
infiintarii, respectiv lichidarii. Intre cele doua momente, capacitatea de folosinta
este specializata, potrivit prevederilor actului constitutiv.
A. Capacitatea de folosinta restransa. Continutul capacitatii este diferit
pentru capacitatea de folosinta anticipata si pentru cea reziduala.
Continutul capacitatii anticipate de folosinta consta, potrivit unei opinii,
in asumarea obligatiilor in vederea infiintarii valabile a persoanei juridice. In
opinia contrara, pe care o socotim intemeiata, recunoasterea capacitatii de
folosinta anticipate isi indeplineste menirea doar daca include, alaturi de
obligatii si drepturile: atat activul, cat si pasivul sunt subordonate aceluiasi
obiectiv - nasterea valabila a persoanei juridice.
Capacitatea de folosinta reziduala implica exercitarea drepturilor si
asumarea obligatiilor impuse de atingerea unui scop bine conturat: finalizarea
procesului de desfiintare a persoanei juridice ca subiect de drept. Lichidatorilor
le revine sarcina de a urmari plata datoriilor, executarea creantelor, indeplinirea
masurilor de publicitate si a formalitatilor de radiere. Ei nu vor putea, in nici un
caz, in numele persoanei juridice, sa isi asume obligatii noi, ori sa dobandeasca
drepturi care exced acestui scop.
B. Capacitatea de folosinta deplina. Capacitatea deplina de folosinta
desemneaza ansamblul drepturilor subiective si obligatiilor pe care le poate avea
persoana juridica. Limitele continutului capacitatii de folosinta sunt determinate
prin actul de constituire a persoanei juridice, cu respectarea stricta a unor reguli.
Intai de toate, persoana juridica poate fi titulara drepturilor si obligatiilor civile
patrimoniale, dar si a drepturilor si obligatiilor care nu se circumscriu
patrimoniului.
Continutul capacitatii de folosinta prezinta particularitati in cazul
persoanei juridice.
Mentionam cateva dintre notele specifice, cu referire la anumite persoane
juridice.:
a. În ceea ce priveste drepturile si obligatiile patrimoniale:
(a) in materia drepturilor reale, retinem:
- titularii dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile
administrativ-teritoriale. Bunurile de uz sau de interes public national alcatuiesc
domeniul public al statului, iar cele de interes local sau judetean constituie
domeniul public al unitatilor teritoriale.
Principalele dispozitii care detaliaza regimul proprietatii publice se gasesc
in Constitutie (art 136 alin. 3), in Legea nr. 213/1998, Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauza de utilitate publica si Legea fondului funciar nr.
18/1991;
Statul si unitatile administrativ-teritoriale exercita dreptul de proprietate
asupra bunurilor din domeniul privat. Regimul juridic al domeniului privat este
supus dreptului comun, intrucat in privinta proprietatii private, legea nu distinge
in raport de calitatea titularului;
Potrivit Constitutiei, Legii nr. 213/1998 si Legii nr. 219/1998 privind
regimul concesiunilor, statul si unitatile au dreptul de a da in administrare
bunurile domeniului public. Dreptul de administrare confera titularului (regie
autonoma, institutie publica s,a.) prerogativele posesiei si folosintei bunurilor
publice, in puterea proprietarului. in conditiile actului constitutiv si in anumite
limite, dreptul de administrare poate include si atributul dispozitiei materiale;
Durata uzufructului nu poate depasi 30 de ani daca titularul sau este o
persoana juridica - art. 559 C. civ.';
(b) in materie obligationala:
- statul poate accepta donatii in conditiile Decretului nr. 478/1954; unita-
tile administrativ-teritoriale pot accepta donatii si legate cu sarcini cu votul
majoritatii consilierilor locali sau judeteni, dupa caz (art. 123 alin. 3 din Legea
nr. 215/2001);
Persoanele juridice mentionate au dreptul de a instraina si de a da in
concesiune sau locatiune bunurile domeniului lor public sau privat;
Asociatiile si fundatiile de utilitate publica pot avea dreptul de a li se atribui in
folosinta gratuita bunurile proprietate publica (art. 41 din O.G. nr. 26/2000,
modificata);
Pe termen limitat, statul are dreptul de a da in folosinta gratuita imobile
din patrimoniul sau, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara
activitati de binefacere sau de utilitate publica ori serviciilor publice (art. 17 din
Legea nr. 213/1998);
Obligatia de despagubire a proprietarilor si a titularilor altor drepturi reale
functioneaza in ipoteza exproprierii imobilelor, atunci cand utilitatea publica se
declara pentru lucrari de interes national sau local (art. 44 alin. 3 din Constitutie,
art. 1, art. 5 si art. 7 din Legea nr. 33/1994);
Statul are obligatia de a repara prejudiciul cauzat in conditiile art. 504 C.
proc. pen. Persoana condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a
pagubei suferite daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare
definitiva ca nu a comis fapta sau ca acea fapta nu exista. Este in drept sa
actioneze si cel care a fost arestat, iar ulterior, pentru motivele aratate, a fost
scos de sub urmarire penala sau a fost achitat;
Statului ii revine indatorirea de a raspunde pentru incalcarea dispozitiilor
C.E.D.O. In temeiul Conventiei, Curtea europeana a Drepturilor Omului poate
fi sesizata cu doua categorii de cauze: cereri interstatale (statul semnatar, care
invoca un prejudiciu, se indreapta cu actiune in pretentii impotriva unui alt stat
semnatar) si cereri individuale, formulate de persoane fizice sau persoane
juridice non guvernamentale, care alega violarea de catre un stat participant la
Conventie a unor drepturi ocrotite de aceasta. in urma ratificarii de catre
Parlament, Conventia face parte din dreptul nostru intern. Cu titlu de exemplu,
Curtea a pronuntat o serie de hotarari prin care a dispus obligarea statului roman
la repararea prejudiciului adus reclamantilor, in materia proprietatii (Vasilescu
contra Romaniei, Brumarescu contra Romaniei), libertatii de exprimare a
jurnalistilor (Dalban contra Romaniei), respectarii vietii private (Rotam contra
Romaniei), drepturilor si obligatiilor rezultate din raporturi de familie
(Ignaccolo-Zenide contra Romaniei) s.a.
(c) În materie succesorala, art, 477 C. civ., raportat la art. 25 din Legea
nr. 213/1998 prevede ca averile vacante si fara stapan, precum si ale persoanelor
care mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate, intra in
domeniul privat. In lipsa de succesori legali ori testamentari, bunurile lasate de
defunct trec in proprietatea statului (art. 680 C. civ.). Statul are aptitudinea de a
dobandi bunuri si in calitate de legatar.
b. Drepturile extrapatrimoniale nu sunt recunoscute exclusiv persoanelor
fizice. Daca persoana fizica poate fi titulara unui spectru foarte larg de drepturi
nepatrimoniale, domeniul drepturilor extrapatrimoniale de care poate dispune
persoana juridica se analizeaza in stransa legatura cu specialitatea capacitatii de
folosinta. Persoana juridica nu poate revendica dreptul la viata, dreptul la
integritate corporala, dreptul la sanatate, dreptul la libera circulatie. In schimb,
se poate prevala de nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblema, marca.
In baza dispozitiilor Legii nr. 11/1991 comerciantul-persoana juridica este in
drept sa se adreseze instantei de judecata cu actiune in repararea prejudiciului
material sau moral. In materia dreptului muncii se admite posibilitatea com-
pensarii daunelor morale pricinuite persoanei juridice in cazul grevei nelegal
declarate sau continuate.
Persoana juridica poate dispune numai de acele drepturi si obligatii,
patrimoniale ori extrapatrimoniale, care sunt necesare infaptuirii scopului legal
sau statutar. Orice act juridic contrar scopului este lovit de nulitate absoluta.
C. Principiul specialitatii capacitatii de folosinta. Consacrat in vechea Lege nr
21/1924 pentru persoanele juridice principiul a fost reluat in Decretul nr.
31/1954, in termenii urmatori: „Persoana juridica nu poate avea decat acele
drepturi si obligatii care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de
infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii
acestui scop este nul' (art. 34).
Continutul capacitatii de folosinta depline, privit prin prisma principiului
specialitatii poate fi redat in termenii urmatori:
- specialitatea este incidenta doar actelor juridice; „acestui principiu ii
scapa aria drepturilor si obligatiilor civile care au ca izvor legea (care, prin
ipoteza nu pot fi contrare sccopuluii persoanei juridice) si faptul juridic stricto
sensu (cum este delictul civil spre exemplu)”[3].
- in sfera principiului specialitatii intra nu numai drepturile subiective
civile la care legiuitorul face referire expresa, dar si obligatiile corelative
acestora;
- capacitatea de folosinta difera, in functie de scopul pentru care a fost
creat fiecare subiect de drept;
Capacitatea de folosinta nu ramane intotdeauna invariabila pe parcursul
existentei persoanei juridice. Modificarea scopului antreneaza modificarea
corespunzatoare a continutului capacitatii de folosinta: scopul persoanei juridice
absorbante poate deveni mai cuprinzator in urma procesului de reorganizare;
odata cu intrarea in faza lichidarii, capacitatea de folosinta se va aprecia in
functie de operatiunile necesare acesteia s.a.;
Încalcarea principiului specialitatii atrage, in planul dreptului civil,
nulitatea absoluta a actelor incheiate cu nesocotirea acestuia;
 Continutul capacitatii de folosinta a statului nu se confunda cu continutul
capacitatii de folosinta a persoanelor juridice de stat.
4. Incetarea capacitatii de folosinta
Pierderea aptitudinii de a avea drepturi si obligajii civile necesita unele
distinctii. Capacitatea de folosinta anticipata inceteaza ca si consecinta fireasca
a dobandirii capacitatii de folosinta depline, de la data inregistrarii, inscrierii,
inmatricularii sau de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de
admitere a inregistrarii, dupa caz.
Încetarea capacitatii de folosinta deplina, situatie nereglementata expres
de lege, are loc odata cu incetarea fiintei persoanei juridice. Momentul in care
persoana juridica dispare ca subiect de drept marcheaza incetarea capacitatii de
folosinta.
Capacitatea reziduala ia sfarsit odata cu radierea persoanei juridice din
registrul in care era inmatriculata.
Doctrina mentioneaza doua situatii in care aceste norme pot fi ignorate:
- actul juridic este incheiat in lipsa capacitatii de folosinta (de exemplu,
persoana juridica da curs activitatilor preconizate in actul constitutiv inainte de
a dobandi personalitate juridica si nu este vorba de acte necesare infiintarii
valabile);
- actul juridic este perfectat in dispretul principiului specialitatii (art. 34
alin. 2 din Decretul nr. 31/1954),
Sanctiunea care intervine este aceeasi - nulitatea absoluta, virtuala in
primul caz si expresa in cel de-al doilea.
3. Capacitatea de exercitiu
Capacitatea civila de exercitiu a persoanei juridice reprezinta aptitudinea
de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, incheind acte juridice
civile prin organele sale de conducere. Persoana juridica participa la circuitul
civil prin intermediul organelor anume desemnate prin actul de infiintare.
Actele juridice sunt expresia manifestarilor de vointa, iar vointa este proprie
individului. Persoana juridica este o entitate care nu are, in mod natural, o
vointa proprie. Prin urmare, solutia adoptata de legiuitor este manifestarea
vointei persoanei juridice cu mijlocirea persoanelor fizice care compun organul
de conducere. Art. 35 din Decretul nr. 31/1954 este edificator: „(1) Persoana
juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale.
(2) Actele juridice facute de organele persoanei juridice in limitele puterilor ce
le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice insesi'.
Inceputul capacitatii de exercitiu
Spre deosebire de persoana fizica, dobandirea capacitatii de exercitiu a
persoanei Juridice nu este conditionata de procesul biologic de dezvoltare.
intrucat premisa capacitatii de exercitiu este capacitatea de folosinta, momentul
dobandirii capacitatii de exercitiu coincide cu cel al dobandirii capacitatii de
folosinta.
Continutul capacitatii de exercitiu
Dobandirea si exercitarea drepturilor, asumarea si executarea obligatiilor
civile prin incheierea de acte juridice proprii dau expresie continutului capa-
citatii de exercitiu a persoanei juridice. Organele colegiale sau unipersonale au
rolul de a reprezenta subiectul de drept in raporturile cu tertii.
Principiile capacitatii de exercitiu.
Continutul capacitatii de exercitiu este guvernat de doua principii:
a. Pluralitatea organelor de conducere. Acest principiu are importante
consecinte:
Între diferitele organe de conducere atributiile se cer a fi clar delimitate;
art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 statueaza ca doar actele incheiate in
limitele puterilor conferite sunt actele persoanei juridice insesi;
De regula, organul unipersonal reprezinta persoana morala in raporturile
cu tertii - caz de reprezentare legala. Daca organul de conducere imputerniceste
alte persoane, acestea vor avea calitatea de reprezentanti conventionali.
b) Principiul raspunderii persoanelor fizice care alcatuiesc organele de
conducere ale persoanei juridice. Actele juridice incheiate de organul de condu-
cere in limitele puterilor conferite obliga persoana juridica. Depasirea limitelor
semnifica incheierea unor acte juridice care nu exprima vointa persoanei
juridice.
In raporturile dintre persoana juridica si organul de conducere se aplica, prin
asemanare, regulile mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de
infiintare ori statut (art 36 din Decretul nr. 31/1954). Persoana juridica are
dreptul de a stabili si modifica limitele imputernicirilor conferite organului, are
dreptul de a-l revoca si de a-i da instructiuni cu privire la modul cum sa-i
reprezinte interesele (in conditiile stabilite de structura organizatorica proprie a
persoanei juridice). Dupa cum s-a afirmat, nu este vorba de un mandat propriu-
zis, ci despre un raport juridic ce implica subordonarea mandatarului fata de
mandant, potrivit reglementarilor care statornicesc sistemul de control si de
raspunderi ierarhice, propriu diferitelor categorii de organe individuale si
colective.
In cadrul societatilor comerciale, de pilda, administratorii raspund pentru
neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul de mandat, obligatii care le
revin potrivit actului constitutiv, statutului, hotararilor adunarii generale sau
legii. Regulile raspunderii civile devin incidente daca sunt intrunite conditiile
acesteia. Daca fapta savarsita intruneste elementele constitutive ale infractiunii,
este incidenta raspunderea penala.
In raporturile cu tertii, organul de conducere este insasi persoana juridica.
Raspunderea pentru fapta proprie este reglementata in Decretul nr. 31/1954:
„Faptele licite si ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica
daca au fost savarsite cu prilejul indeplinirii functiei lor' (art. 35 alin. 3).
Interpretam extensiv aceasta sintagma, cu includerea situatiilor in care organul
de conducere a abuzat de functie, a deviat de la aceasta, sau functia a fost numai
prilejul savarsirii faptei. Se cere conditia bunei credinte a victimei, in sensul
necunoasterii imprejurarii ca organul persoanei juridice a abuzat de functie sau
a deviat de la aceasta.
Daca fapta ilicita nu are legatura cu functia incredintata, nu poate fi
considerata fapta persoanei juridice. In ipoteza in care persoana fizica
actioneaza ca prepus al persoanei morale si nu ca organ al acesteia, raspunderea
se va intemeia pe art. 1000 alin. (3) C. Civ.
Incetarea capacitatii de exercitiu.
Incetarea capacitatii de exercitiu a persoanei juridice. Asa cum am aratat
deja, premisa capacitatii de exercitiu a persoanei juridice este capacitatea sa de
folosinta, ceea ce inseamna ca ea nu poate exista dincolo de momentul la care
capacitatea de folosin|a a incetat Cum capacitatea de folosinta a persoanei
juridice inceteaza odata cu incetarea existentei persoanei juridice insesi
inseamna ca acesta va fi si momentul incetarii capacitatii sale de exercitiu.
Sanctiunea nerespectarii regulilor privind capacitatea de exercitiu a per-
soanei juridice.
Legea nu prevede expres care este sanctiunea nerespectarii regulilor
privind capacitatea de exercitiu a persoanei juridice, ceea ce a atras o
controversa sub acest aspect in literatura de specialitate si o practica judiciara
neunitara. A fost astfel sustinuta atat teoria inopozabilitatii, fata de persoana
juridica, a actului juridic incheiat cu nerespectarea regulilor privitoare la
capacitatea sa de exercitiu cat si teza nulitatii (absoluta, dupa unii autori,
relativa, dupl altii) acestui act juridic.
Se considera ca sanctiunea care trebuie sa intervina este nulitatea relativa
a actului juridic (nesocotirea regulilor privind capacitatea de exercitiu a actului
juridic constituie o incalcare a conditiilor de fond ale actului juridic, dar inte-
resul protejat este unul particular, al unei anumite persoane juridice). Aceasta
nulitate este una virtuala.
 BIBLIOGRAFIE
 Alina Jugastru, Ovidiu Ungureanu, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a, Editura
Hamangiu, 2007.
 M.N. Costin, M.C. Costin, Dictionar de drept civil, vol I, Editura Lumina
Lex, Bucuresti. 1997.
 Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, editia a X-a revazuta si adaugita de M. NlcoJae, P. Trusca,
Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006.

 Calina Jugastru, Ovidiu Ungureanu, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a,

Editura Hamangiu, 2007.

 E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a, Ed. CH Beck 2008