UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
POPA CARMEN MARILENA

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 1
 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

drepturi şi obligaţii care iau

naştere ca urmare a săvârşirii unei
fapte ilicite, şi care constituie
cadrul de realizare
a constrângerii de stat, adică de
aplicare a sancţiunii.
drepturi şi obligaţii care iau
naştere ca urmare a săvârşirii unei
fapte ilicite, şi care constituie
cadrul de realizare
a constrângerii de stat, adică de
aplicare a sancţiunii
Răspunderea juridică este”acea formă a răspunderii sociale constând în
complexul drepturilor şi obligaţiilor conexe care, potrivit legii, se nasc ca
urmare aproducerii unor fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a
constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice menite să asigure
restabilirea ordinii de drept” 86.

Cu toate că, în mod traditional, conceptul de responsabilitate a fost

revendicate de morală, știința dreptului a preluat în mod creator trăsăturile
acestui concept, adaptându-l la specificul obiectului său de cercetare.
 Normele juridice au capacitatea de a modela conduitele și
comportamentele oamenilor, orientându-le spre idealurile pe care societatea le-a
fixat.

În procesul complex de reglementare legiuitorul are în vedere de fiecare

data și posibilitatea încălcării normelor juridice de către cetățeni.

Cei care încalcă normele juridice aduc atingere ordinii de drept, afectează
drepturile și interesele legitime ale celorlalți cetățeni, tulbură ordinea și liniștea
publică, pun în pericol valorile cele mai importante ale societății.

Frecvența și gravitatea încălcărilor de lege, precum și efectele lor

negatice asupra echilibrului social și ordinii juridice în general, oblige
legiuitorul să fixeze cu claritate răspunderea pentru aceste încălcări, să aplice cu
proptitudine sancțiunile ce se impun.

În condițiile actuale, când sunt consemnate creșteri excepționale ale

faptelor de încălcare a legii, de la cele mai periculoase, pînă la crima organizată
și criminalitatea de înaltă violență, se vădește imperios necesară extinderea
incriminărilor și înăsprirea sancțiunilor applicate acestor categorii de fapte.

În aceste condiții, instituția răspunderii juridice dobândește o importanță

cu totul special, pentru că sensul ei este acela de a garanta stabilitatea și ordinea
în societate.

Formele raspunderii juridice, în functie de apartenenta normelor juridice

la una sau alta din ramurile dreptului sunt:

a) Raspunderea juridica de drept civil;

b) Raspunderea juridica de drept penal;
c) Raspunderea juridica de drept administrativ;
d) Raspunderea juridica de drept financiar;
e) Raspunderea juridica de drept international, etc.

Pentru determinarea formelor raspunderii juridice se are în vedere

criteriul apartenentei si formei sanctiunilor juridice aplicabile la ramura de
drept.

A. PARTICULARITATILE RASPUNDERII PENALE

a) raspunderea penala poate fi angajata doar prin fapte ilicite declarate

prin lege INFRACTIUNI, adica fapte care prezinta o anumita doza de pericol
social.
 b) Temeiul obiectiv al raspunderii juridice penale este conduita ilicita
definita prin lege ca infractiune.

c) Actiunea penala se promoveaza din oficiu si nu poate fi stinsa, de

regula, prin conventia partilor, ceea ce înseamna ca sustragerea de la
raspunderea penala se realizeaza nu din initiativa partilor ci din initiativa
autoritatilor publice, astfel ca satisfacerea intereselor victimei prejudiciate nu-l
absolva pe infractor de pedeapsa prevazuta de lege.

d) Sanctiunea penala are ca obiectiv fundamental preventia - arest -

generala si speciala, asigurata prin lege care reglementeaza cazurile si conditiile
de aplicare a pedepsei si stabileste modalitatile si posibilitatile de
individualizare a pedepsei.

e) Pentru a interveni raspunderea penala este suficienta încalcarea

normelor de drept obiectiv în conditiile în care legea stabileste consecintele,
nefiind necesar ca prin fapta infractionala sa se violeze concomitent si un drept
subiectiv al unei persoane ( ex.conducerea în starea de ebrietate, portul ilegal de
arme de foc,etc)

f) Raspunderea penala se întemeiaza totdeauna pe vinovatia autorului

faptei ilicite, ceea ce înseamna ca are un caracter subiectiv. In consecinta, nu
este suficient sa se fi produs o fapta în mod obiectiv, ci fapta trebuie sa fi fost
savârsita cu vinovatie, iar vinovatia constituie criteriul principal de stabilire si
individualizare a pedepsei.

g) Raspunderea penala este personala si limitata în sensul ca vizeaza

numai persoana autorului infractiunii si se refera în exclusivitate la fapta
comisa. Numai autorul infractiunii va putea fi obligat sa suporte pedeapsa si sa
o execute, legea neadmitând substituirea celui condamnat în executarea
pedepsei cu o alta persoana. De aceea moartea inculpatului împiedica
continuarea procesului penal si moartea condamnatului întrerupe executarea
pedepsei.

h) In cazul raspunderii penale fiinteaza prezumtia de nevinovatie a

inculpatului ca prezumtie relativa care poate fi rasturnata de catre acuzare prin
proba contrara.

B PARTICULARITATILE RASPUNDERII CIVILE GENERALE

a) Raspunderea civila intervine, în principiu, atunci când cel prejudiciat

îsi manifesta interesul apelând la forta de constrângere a statului.
 b) Finalitatea ei este satisfacerea intereselor celui prejudiciat prin fapta
ilicita, daca prin savârsirea delictului civil s-a cauzat un prejudiciu victimei.

c) Sanctiunea civila intervine aplicabila autorului faptei ilicite consta în

obligatia de reparare a prejudiciului si are menirea de a da satisfactie intereselor
celui prejudiciat.

d) Sanctiunea civila intervine numai atunci când prin fapta ilicita s-a
încalcat atât un drept obiectiv cât si un drept subiectiv al unei persoane.

e) La aprecierea vinovatiei, respectiv a culpei autorului faptei ilicite, se

are în vedere o diligenta ce se poate pretinde persoanelor aflate în situatia
autorului faptei ilicite si nu în functie de însusirile personale ale autorului faptei
ilicite, astfel încât, se foloseste drept criteriu diligenta maxima pe care trebuie sa
o depuna o persoana, adica conduita morala într-o anumita situatie.

f) Gradul de vinovatie al faptuitorului, în principiu, nu are nici un rol în

stabilirea raspunderii civile, deoarece masura raspunderii civile este data de
cuantumul prejudiciului suferit de victima. In cazul în care fapta ilicita a fost
savârsita de mai multe persoane, fiecare dintre acestea este tinuta solidar de
repararea prejudiciului.

g) Raspunderea civila are un caracter patrimonial , deoarece sanctiunea

aplicabila autorului faptei ilicite vizeaza patrimoniul acestuia si asigura
înlaturarea consecintelor pagubitoare suferite de victima, iar autorul faptei ilicite
nu este tinut personal sa execute sanctiunea , repararea prejudiciului putând-o
face si alta persoana, prin substituire.

h) Raspunderea civila se prezinta sub doua forme:

-raspundere civila delictuala care intervine în cazul în care o persoana

cauzeaza alteia un prejudiciu prin fapta sa ilicita, fara ca între autor si cel
prejudiciat sa existe vreo legatura contractuala. Aceasta raspundere este atrasa
datorita obligatiei fiecarei persoane de a nu face nimic de natura a prejudicia pe
altul;

-raspunderea civila contractuala care intervine pentru neexecutarea sau

executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale, de catre una din partile
contractante. Fapta ilicita consta în încalcarea obligatiilor contractuale.

DEOSEBIRI INTRE RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI

RASPUNDEREA CIVILA CONTRACTUALA
 a) In cazul raspunderii civile delictuale se cere ca prin conduita ilicita sa
se nesocoteasca obligatia generala ce revine tuturor membrilor societatii de a nu
cauza altuia un prejudiciu, pe când în cazul raspunderii civile contractuale se
cere nesocotirea unor obligatii izvorâte dintr-un contract preexistent între
victima si faptuitor.

b) In cazul raspunderii civile contractuale întinderea obligatiei de

despagubire se stabileste în baza clauzelor contractuale prin care partile îsi pot
restrânge sau mari cuantumul despagubirii, pe când la raspunderea civila
delictuala întinderea reparatiei se poate stabili potrivit principiului repararii
integrale a prejudiciului, care sa acopere atât paguba efectiva cât si beneficiul
nerealizat.

c) In cazul raspunderii civile delictuale se repara atât daunele previzibile

cât si cele imprevizibile în momentul savârsirii faptei ilicite, pe când în
raspunderea civila contractuala sunt supuse reparatiei doar daunele efectiv
produse si beneficiul nerealizat, si nu sunt supuse reparatiei daunele
imprevizibile din momentul încheierii contractului.

d) In cazul raspunderii civile delictuale, cu exceptiile prevazute de lege,

raspunderea are un caracter subiectiv, întemeiata pe vinovatia autorului faptei
ilicite, care trebuie dovedita de catre victima, pe când în cazul raspunderii civile
contractuale exista o prezumtie legala de vinovatie a debitorului care îsi încalca
obligatiile contractuale. Culpa debitorului se apreciaza luându-se ca etalon tipul
abstract al bunului proprietar, in cazul raspunderii civile contractuale, iar în
cazul raspunderii civile delictuale criteriul de a preciere a culpei este mai sever,
deoarece orice activitate trebuie sa fie savârsita astfel încât sa nu cauzeze altuia
un prejudiciu.

e) Raspunderea civila contractuala este angajatacu conditia punerii în

întârziere a debitorului de catre creditor, formalitate care nu este necesara în
cazul raspunderii civile delictuale.

f) Probatiunea ce trebuie facuta între cele doua forme de raspundere este

diferita:

- pentru raspunderea civila contractuala se cere dovada existentei

contractului, debitorul putând fi exonerat de raspundere daca face dovada ca
încalcarea obligatiilor contractuale se datoreaza unor cauze care nu I se pot
imputa;

- in cazul raspunderii civile delictuale, victima trebuie sa dovedeasca

existenta prejudiciului, culpa autorului si doar exceptional intervine raspunderea
obiectiva, de exemplu în cazul raspunderii pentru lucruri, sau prezumtia de
vinovatie, de exemplu în cazul raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor
minori.

g) In cazul raspunderii contractuale nu intervine solidaritatea decât daca a

fost consimtita de parti, pe când în cazul raspunderii civile delictuale ea survine
întodeauna când fapta ilicita a fost savârsita de una sau mai multe persoane
împreuna.

C. PARTICULARITATILE RASPUNDERII ADMINISTRATIVE

Raspunderea administrativa este angajata pentru savârsirea faptelor ilicite

prevazute de lege drept contraventii. Conform Legii 32/1968, contraventia este
fapta savârsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decât
infractiunea, si este prevazuta si sanctionata de lege.

Subiectul raspunderii administrative este , în principal, numai persoana

fizica si numai atunci când legea prevede, sanctiunea contraventionala putând fi
aplicabila si persoanelor juridice. Pentru aceeasi contraventie legea nu admite
aplicarea cumulativa a doua sanctiuni administrative, de exemplu avertisment si
amenda.

Se admite aplicarea cumulativa a amenzii cu confiscarea, atunci când

legea prevede masura suplimentara a confiscarii.

Când o persoana savârseste mai multe contraventii, pedeapsa ce I se

aplica se stabileste în conformitate cu sistemul cumulului aritmetic, dupa cel al
absorbtiei legale, astfel ca amenzile se vor cumula pentru fiecare contraventie în
parte, fara ca acestea împreuna, sa depaseasca dublul maximului amenzii
prevazute pentru contraventia cea mai grava.

D. PARTICULARITATILE RASPUNDERII MATERIALE A

ANGAJATILOR

In dreptul muncii, raspunderea angajatilor poate fi raspundere materiala

atunci când angajatul, din vina si în legatura cu munca sa cauzeaza pagube
unitatii la care este angajat, si raspundere disciplinara atunci când angajatul,
prin fapta sa ilicita contravine normelor de disciplina muncii în unitate,
savârsind abateri disciplinare.
 Astfel se asigura recuperarea pagubelor suferite de angajator din vina
angajatilor, cu ocazia executarii contractului de munca.

Aceasta raspundere are în vedere numai paguba efectiva, nu si beneficiul

nerealizat, fiind astfel mai restrictiva decât raspunderea contractuala.

Raspunderea materiala a angajatilor nu comporta o prezumtie de culpa în

sarcina angajatului, ci dovada vinovatiei revine angajatorului, care poate
rasturna prezumtia de nevinovatie a angajatului.

Prin contractul de munca nu se poate stipula vreo clauza prin care s-ar
mari sau micsora raspunderea peste sau sub limitele prevazute de lege.

Raspunderea solidara este incopatibila cu raspunderea materiala, care are

un caracter personal, însa ea poate interveni în mod exceptional, când fapta
ilicita prin care s-a cauzat prejudiciul angajatorului constituie infractiune si a
fost savârsita de mai multe persoane împreuna.

Repararea pagubelor se face prin echivalentul banesc, angajatul neputând

fi obligat la repararea prejudiciului în natura.

In actualele conditii, când dreptul de proprietate este ocrotit în egala

masura, indiferent de forma sa, prin contractul de munca încheiat se poate
prevedea o restrângere sau o marire a raspunderii angajatilor peste sau sub cea
prevazuta de lege, atunci când angajatorul este o persoana privata.

E.PARTICULARITATILE RASPUNDERII DISCIPLINARE

Aceasta intervine între angajat si angajator atunci când angajatul incalca

în mod culpabil obligatiile sale de serviciu, fapta sa constituind abatere
disciplinara.

Raspunderea disciplinara intervine în legatura cu executarea contractului

de munca.

Pentru antrenarea râspunderii disciplinare nu este necesara producerea

unui prejudiciu material ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare
savârsite de angajat, ci este suficient ca abaterea sa se fi produs ca fapta
concreta ce consta în încalcarea cu vinovatie a obligatiilor de munca sau a
normelor de comportare. Realibitarea disciplinara poate interveni în cazul în
care cel ce a savârsit abaterea da dovezi temeinice de îndreptare si nu a savârsit
alta abatere într-un anume interval de timp.

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA JURIDICĂ:

 Există unele împrejurări în care, desi s-ar părea că sunt întrunite toate
condițiile răspunderii, ea nu operează.

a) starea de necesitate

Pentru a putea vorbi de starea de necesitate, se cer următoarele condiții:

- să existe un pericol care să creeze posibilitatea imediată a survenirii

unor suferințe sau daune;

- pericolul în dezlănțuire să fie grav, imminent și fortuit;

- evitarea pericolului să nu fi fost posibilă altfel decât prin săvârșirea unei

fapte ilicite;

- cel amenințat cu pericolul să nu aibă obligația legală de a-l înfrunta;

- în cazul în care este vorba de salvarea bunurilor se cere ca bunul ce se

salvează, cu prețul sacrificării altor bunuri, să aibă un caracter mai important
decât bunul sacrificat.

b) Legitima apărare.

Condițiile ce se cer pentru a putea vorbi de legitimă apărare sunt

următoarele:

- să existe un atac care să provină din partea unei personae fizice

responsabile;

- atacul să fie material, respective să se concretizeze în acte de violență

fizică sau verbal susceptibilă de a fi percepute pe cale senzorială;

- atacul să fie direct, adică să provină din partea celui împotriva căruia se
îndreaptă riposte persoanei în stare de legitimă apărare;

- atacul să fie imediat, adică, în curs de dezlănțuire sau pe punctul de a se

produce;

- să fie injust, respective să se realizeze printr-un fapt ilicit;

- atacul să fie îndreptat împotriva persoanei sau a drepturilor sale, ori

împotriva unui interes obștesc;

- riposta să fie necesară, înțelegând prin aceasta să finalitatea actelor de

apărare să urmărească înlăturarea actului;
 c) Constrângerea fizică și constrângerea morală constituie cause de
înlăturare a răspunderii atunci caând fapta se săvârsește sum imperiul acestei
constrângeri.

d) Cazul fortuit (forța majoră) există atunci când acțiunea sau inacțiunea
făptuitorului are loc datorită împrejurării strpine neprevăzute și neașteptate.

e) Iresponsabilitatea este starea psihică a unei personae care din anumite

motive nu-și poate da seama de consecințele faptelor pe care le săvârșește;

f) Beția involuntarp se datorează influenței alcoolului sau chiar a altor

substanțe asupra autorului faptei, independent de voința lui;

g) Eroarea de fapt. Făptuitorul se găsește într-o asemenea situație atunci

când nu cunoaște anumite împrejurări sau situaii de care depinde caracterul ilicit
al faptei în momentul săvârșirii ei;

h) Exercitatea unui drept, potrivit destinației sale economico-sociale

recunoscute de lege.

BIBLIOGRAFIE:
o G. Boboș, C. Buzdugan, V. Rebreanu - Teoria Generală a Statului
și Dreptului, Ed. Argonaut, 2008.
o suportul de curs
o Dr. Costică Voicu, Teoria Generală a Dreptului – Curs Universitar,
Ediție revăzută și actualizată, Universul Juridic, București, 2009;
o https://www.referatele.com/referate/noi/drept/raspunderea-
juridica17873229.php
o http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tgd/c6.html