Sunteți pe pagina 1din 7

RSPUNDEREA CIVIL DELICTUAL PENTRU FAPTA PROPRIE

CAPITOLUL 1: NOIUNI CIVIL DELICTUAL

INTRODUCTIVE

PRIVIND

RSPUNDEREA

SECIUNEA 1: ASPECTE PRELIMINARII PRIVIND RSPUNDEREA JURIDIC 1.1. Noiunea rspunderii juridice 1.2. Rspunderea civil parte integrant a rspunderii juridice SECIUNEA 2: REGLEMENTAREA INSTITUIEI, TERMINOLOGIE DOMENIUL DE APLICARE AL RSPUNDERII CIVILE DELICTUALE I

SECIUNEA 3: NATURA JURIDIC I FUNCIILE RSPUNDERII CIVILE DELICTUALE 3.1. Natura juridic a rspunderii civile delictuale 3.2. Funciile rspunderii civile delictuale SECIUNEA 4: COMPARAIE NTRE RSPUNDEREA CIVIL DELICTUAL I RSPUNDEREA CIVIL CONTRACTUAL SECIUNEA 5: FELURILE RSPUNDERII CIVILE DELICTUALE

CAPITOLUL 2: RSPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE: FORM A RSPUNDERII CIVILE DELICTUALE SECIUNEA 1: REGLEMENTAREA LEGAL I ASPECTE GENERALE PRIVIND CONDIIILE RSPUNDERII CIVILE DELICTUALE SECIUNEA 2: PREJUDICIUL 2.1. Noiunea de prejudiciu i importana acestuia 2.2. Tipologie: prejudiciul material i prejudiciul moral 2.3. Prejudiciul ca rezultat al nclcrii unui drept subiectiv sau a unui interes legitim 2.4. Condiii necesare pentru obinerea reparrii prejudiciului

A. Caracterul cert al prejudiciului B. Prejudiciul s nu fi fost reparat nc 2.5. Repararea prejudiciului A. Criterii de determinare a prejudiciului B. Problema reparrii daunelor morale SECIUNEA 3: FAPTA ILICIT 3.1. Noiunea i importana existenei unei fapte ilicite pentru angajarea rspunderii 3.2. Trsturile caracteristice faptei ilicite 3.3. Faptele ilicite: aciuni i inaciuni SECIUNEA 4: RAPORTUL DE CAUZALITATE NTRE FAPTA ILICIT I PREJUDICIU 4.1. Importana i necesitatea raportului de cauzalitate 4.2. Stabilirea raportului de cauzalitate 4.3. Criterii propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate SECIUNEA 5: VINOVIA CELUI CARE A CAUZAT PREJUDICIUL 5.1. Vinovia condiie necesar pentru angajarea rspunderii civile delictuale 5.2. Definiia i elementele vinoviei 5.3. Formele vinoviei 5.4. Gradele culpei i criterii pentru stabilirea vinoviei 5.5. Capacitatea delictual condiie a vinoviei 5.6. mprejurri care nltur vinovia

CAPITOLUL 3: RSPUNDEREA CIVIL DELICTUAL PENTRU FAPTA PROPRIE A PERSOANEI JURIDICE

SECIUNEA 1: REGLEMENTARE, CONDIIILE I DOMENIUL DE APLICARE SECIUNEA 2: RSPUNDEREA PROPRIE A PERSOANELOR FIZICE CARE INTR N COMPONENA ORGANELOR PERSOANELOR JURIDICE

CAPITOLUL 4: PROBA ELEMENTELOR DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE SECIUNEA 1: SARCINA PROBEI

RSPUNDERII

CIVILE

SECIUNEA 2: ASPECTE SPECIFICE PRIVIND DOVADA VINOVIEI

CAPITOLUL 5: CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1: NOIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND RSPUNDEREA CIVIL DELICTUAL

Aparitia institutiei. Raspunderea juridica este o categorie istorica, o institutie vie care s-a format in societatile omenesti de-a lungul timpului. Desi juridica, ea este insa departe de a se fi despartit pe de-antregul de influenta moralei, de vreme ce la temelia ei sta si astazi intr-o masura apreciabila, notiunea morala de vinovatie (greseala). Corolar al normelor de conduita sociala-morala, civica si cu deosebire al celei juridice, institutia raspunderii care da expresie dreptului in forma cea mai concentrata, reflecta stadiul de evolutie al intregii vieti sociale si indica, in cel mai inalt grad, masura si influenta raspunderii legale a nivelului constiintei societatii, al atitudinii si al responsabilitatii oamenilor in multiplele lor raporturi sociale. In societatea omeneasca nu-i este nimanui ingaduit sa incalce sfera drepturilor altei persoane, provocindu-i acesteia vreun prejudiciu prin activitatea sau abtinerea sa. Aceasta norma elementara de conduita nu este circumscrisa exclusiv raporturilor juridice, ci este din cele mai indepartate vremuri, si la cele mai diferite comunitati si orinduiri sociale. Transpusa pe planul dreptului civil, aceasta regula se formuleaza in termenii principiului raspunderii civile, prin acest principiu sanctionandu-se in general o conduita reprobabila, antisociala. Raspunderea este intotdeauna legala, nimeni nu-si poate face singur dreptate, nu poate fi judecator in propria sa cauza. Raspunderea este, in aceasta lumina, de ordine normativa. Agentul percepe si resimte normele ca reguli impuse, expresia unor cerinte pe care societatea le impune subiectului. Scopul raspunderii este conservarea sistemului de relatii. Raspunderea deriva din sanctionarea pe care legiuitorul o prevede in continutul normei. Raspunderea si sanctionarea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social. Sanctiunea, ca o conditie vitala a existentei in soceitate, trebuie sa restituie credinta zdruncinata de fapte antisociale. "Oare crezi-intreba Socrate-ca este cu putinta sa dainuiasca si sa nu se

surpe statul in care legile faurite n-au nici o putere, ci sunt calcate si nimicite de fiecare particular?" In sistemul codului nostru civil din 1864, raspunderea civila este net delimitata de raspunderea penala, constituind domenii distincte; scopul raspunderii civile consta in repratia integrala a prejudiciului cauzat, nefiind vorba de enumerarea unor cazuri de speta ci de un sistem general de raspundere. Inrudita cu celelalte forme de raspundere (penala, administrativa , de drept intern), prin scopurile urmarite si intrucatva prin mijloacele folosite, raspunderea civila se distinge atat de celelalte forme ale raspunderii juridice sus-mentionate cat si alte institutii ale dreptului civil. Raspunderea civila, la randul ei, poate fi contractuala sau delictuala (extracontractuala). Daca raspunderea civila contractuala rezulta din nerespectarea clauzelor unui contract, raspunderea civila delictuala este urmarea prejudiciului creat printr-un fapt ilicit, in afara existentei oricarei legi juridice preexistente intre victima si autor. Evolutie. Institutia raspunderii civile are un caracter istoric si, in ciuda folosirii aceleiasi denumiri ce i s-a dat in cadrul diferitelor orinduiri sociale, continutul ei a variat de la o orinduire sociala la alta, forma sub care se prezinta astazi institutia raspunderiii civile fiind rezultatul unei evolutii, a unor transformari continue, marcate de schimbari calitative. Astfel, de la faza primitiva a raspunderii private s-a ajuns, printr-o evolutie indelungata, la conceptia actuala, care se caracterizeaza printrun sistem exprimat intr-o regula generala si nu printr-o enumerare de cazuri asa cum era in vechime. Pana la forma sub care se infatiseaza astazi, ideea si respectiv institutia raspunderii au cunoscut diferite faze de dezvoltare :de la razbunarea privata la sistemul compozitiei voluntare, apoi la sistemul compozitiei legale, iar mai tarziu-dispare complet conceptia razbunarii la dreptul statului de a aplica sanctiunea; dupa caz, statul aplica sanctiuni corporale sau pecuniare si la cererea victimei, acorda reparatiunea pentru prejudiciul cauzat. Aceasta evolutie este cunoscuta in dreptul roman (Legea celor XIII table) precum si in legislatia ateniana.1

In dreptul roman, evolutia, a mers de la raspunderea colectiva, obiectiva, penala, la cea individuala, subiectiva, civila. Solidaritatea de familie a fost inlaturata, intentia a fost avuta in vedere mai mult decat cauzalitatea materiala, iar reparatia a fost disociata de sanctiunea celui vinovat. Aceasta evolutie a continuat in vechiul drept civil francez cutumiar si a fost exprimata, ca atare, in codul napoleonian din anul 1804. O trasatura comuna a institutie raspunderii civile, in toate oranduirile sociale a constituit-o faptul ca ea reprezinta o forma a constringerii de stat. Spre sfarsitul nduirii feudale apar in dreptul roman "Legiuirea lui Caragea" (1 septembrie 1818) si "Codul Calimach" (1817), monumente legislative care statornicesc, asemenea legislatiei din vestul Europei, principiul general al raspunderii delictuale. Codul Calimach isi gaseste principalul izvor de inspiratie in Codul civil general austriac si consacra raspunderii civile delictuale si contractuale. Capitolul treizeci si sapte sub titlul "Pentru dritul despagubirii si a satisfactiei". O idee foarte importanta adusa de acest cod este aceea ca raspunderea presupune o greseala. Aici intilnim pentru prima data in legislatia romana ideea de raspundere pentru fapta proprie si aceasta idee este dezbatuta pe larg, amintindu-se, de asemenea, cine este "aparat de raspundere" si chiar teoria abuzului de drept intr-o forma embrionara. In evolutia istorica ajungem la Codul civil din 1864 care reglementeaza raspunderea delictuala in capitolul V, "Despre delicte si cvasidelicte(art. 998-1003), dintre care art 998 si art 999 reprezinta temeiul legal al raspunderii pentru fapta proprie, aceste doua articole constituind baza pentru stabilirea conditiilor generale ale raspunderii.

SECIUNEA 1: ASPECTE PRELIMINARII PRIVIND RSPUNDEREA JURIDIC 1.1. Noiunea rspunderii juridice