Drept Civil,anul 2,sem 2

RASPUNDEREA   CIVILA  CONTRACTUALA

 
Notiune. Ori de cate ori debitorul nu executa benevol obligatiile asumate, creditorul este
indrituit sa ceara si sa obtina o suma de bani compensatorie reprezentand echivalentul
prejudiciului astfel suferit. Atunci cand obligatia incalcata a fost asumata printr-un contract,
ne aflam in fata raspunderii contractuale.
Doctrina  defineste raspunderea contractuala ca fiind  “obligatia debitorului unei
obligatii contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea lato
sensu a acestei obligatii, adica a executarii ei cu intarziere, ori in mod necorespunzator, sau
prin neexecutarea ei in inteles restrans, intrucat aceasta violare a contractului ii este
imputabila”  (M.E. op cit. p. 7) sau  “obligatia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul
cauzat creditorului prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a
obligatiilor izvorate dintr-un contract valabil incheiat” ori  “dreptul creditorului de a pretinde
si obtine de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii,
executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei asumate”  , altfel spus,  obligatia
de reparare a unui prej 747i83h udiciu cauzat printr-o fapta ilicita”(CS CB op cit. p. 296 .
             Fara a avea pretentia unei noi definitii vom spune ca raspunderea contactuala
consta in obligatia debitorului de a repara prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligatiilor
sale contractuale. Avand drept reper fundamental finalitatea reparatorie a intregii raspunderi
civile, ne vom tine departe de a califica drept ilicita si neaparat culpabila fapta debitorului de
a nu-si fi executat obligatiile izvorate din contract.
 
Conditiile raspunderii contractuale. Plecandu-se de la nevoia tratarii unitare a
raspunderii civile,  se afirma ca pentru angajarea raspunderii contractuale sunt necesare
urmatoarele conditii: fapta ilicita, adica incalcarea dreptului de creanta al celeilalte parti prin
neexecutarea obligatiilor contractuale, existenta unui prejudiciu suferit de creditor, raportul
de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, precum si culpa debitorului, numita
uneori “vinovatie” ( CSCB op cit . p. 299 IDPD op cit. p434).
Existenta acestor conditii este dedusa din interpretarea textelor de la art. 1073 - 1090 C.
civ. plecand de la premiza ca orice ipoteza de raspundere vizeaza, in principal, sanctiunea
conduitei vinovate si doar in subsidiar, indemnizarea victimei. Asa se explica extensia de care
se bucura analiza vinovatiei debitorului in toata complexitatea celor doua laturi ale sale:
intelectiva si volitiv afectiva ( ID PD op cit. p 434 - 448)
Inainte de a ne exprima o opinie in aceasta problema, vom examina totusi aceste
conditii, asa cum sunt ele tratate in doctrina noastra de drept civil.
 
1. Prejudiciul, reprezinta premiza oricarei situatii de raspundere. El nu este un element
al acesteia, cum uneori se afirma, pentru ca nu deriva din ea. El este ”datul” care impune
raspunderea. De aceea, dupa noi, orice analiza a conditiilor raspunderii nu trebuie sa inceapa
cu fapta supranumita  “ilicita”  * (v LP op cit. p. 337) ci cu prejudiciul.
In limbajul juridic curent, termenul de prejudiciu are acelasi inteles cu cel de dauna sau
paguba. Asa cum am aratat cand am examinat conditiile raspunderii delictuale, am putea
concepe o distinctie intre acesti doi termeni: paguba si prejudiciu. Pentru o mai mare rigoare
terminologica, am putea privi paguba sau dauna ca fiind orice vatamare, orice rau care
afecteaza fie persoana, in atributele personalitatii, fie patrimoniul.

1
 Paguba, dauna, este simpla leziune sau pierdere de valoare, privita in mod neutru, fara
a o localiza in bunurile sau persoana cuiva, fara a se pune inca problema raspunderii, in timp
ce prejudiciul ar urma sa fie expresia juridica a pagubei, avand, de aceasta data, un subiect
care il resimte si o persoana desemnata a-l repara.
Pentru a se naste obligatia de reparare, prejudiciul trebuie sa fie cert, adica sa aiba o
existenta sigura, neindoielnica. Sunt certe atat prejudiciile actuale cat si cele viitoare, in
masura in care pot fi evaluate sau prezinta suficiente elemente pentru a fi
determinate. Potrivit art. 1084 C. civ. daunele interese cuprind atat pierderea
suferita, damnum emergens, dar si beneficiul de care creditorul a fost lipsit, lucrum cessans.
Art. 1085 limiteaza daunele interese la cele care au fost prevazute sau care au putut
fi prevazute la facerea contractului, cu conditia ca prejudiciul sa nu fi fost creat printr-o fapta
intentionata. Atunci cand incalcarea obligatiei contractuale este rodul dolului, daunele
interese vor cuprinde intreg prejudiciul suferit de creditor, atat cel previzibil cat si cel
neprevizibil. Aceeasi solutie se impune in cazul culpei grave potrivit adagiuluiCulpa lata
dolo aequiparatur. Este unul dintre putinele cazuri in materia raspunderii contractuale unde
forma culpei influenteaza intinderea reparatiei.
In privinta prejudiciilor morale, asa cum am aratat atunci cand am analizat conditiile
raspunderii delictuale, pentru argumentele acolo prezentate, consideram ca ele nu sunt simple
specii ale prejudiciilor reparabile, astfel incat actiunea pe care victima o are impotriva
autorului nu poate fi in daune interese ci inremedii adecvate situatiei injuste in care se afla
victima.
 
2. Incalcarea unei obligatii contractuale care poate fi: neexecutare totala sau partiala a
obligatiei asumate prin contract, executare necorespunzatoare sau executare cu intarziere a
obligatiei.
 Obsesia doctrinei noastre privind rolul educativ al raspunderii intemeiate pe culpa duce
la calificarea acestei nerespectari a obligatiei izvorate din contract ca fiind ilicita pentru ca
incalca dreptul subiectiv al creditorului (CS CB p cit. p. 298, LP p. 337, ID PD p. 433) Se
promoveaza astfel un ilicit abstract si obiectiv ce decurge din insasi cauzarea prejudiciului. 
In opinia noastra, ilicitul civil in materia raspunderii contractuale nu ajuta la nimic pentru ca
el nu influenteaza cu nimic intinderea reparatiei. Simpla incalcare a obligatiei asumate prin
contract este suficienta pentru antrenarea obligatiei de reparare. Termenul  “ilicit”  risca sa isi
piarda sensul sau adevarat daca il vom folosi ori de cate ori debitorul nu-si respecta
obligatiile asumate. Bunaoara, credem ca ar fi  excesiv sa spunem ca nerespectand conditiile
de calitate stipulate in contract, debitorul savarseste o fapta ilicita propriu zisa. Daca fapta de
a incalca o obligatie contractuala este ilicita, ea poate primi, pe langa raspunderea civila si
alte sanctiuni care exced dreptului civil.
Intr-o lucrare de referinta in materia obligatiilor civile, autorul face urmatoarea
afirmatie pe care o gasim cat se poate de transanta : “ conditia necesara si suficienta a
raspunderii contractuale este neexecutarea obligatiei” (Boris Starck, op cit. p. 612) Teza
este exacta la obligatiile de rezultat, unde simpla nerealizare a acestuia, atrage raspunderea
debitorului care este aici o raspundere obiectiva. In cazul obligatiilor de mijloace, proba
include, de aceasta dat, culpa debitorului.
 
3. Raportul de cauzalitate dintre neexecutarea lato sensu a obligatiilor contractuale si
prejudiciul suferit de creditor. Aceasta conditie rezulta expres din art. 1086 C. civ. potrivit
caruia  “Daunele interese nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si
necesara a neexecutarii obligatiei” . Prin urmare, cauzalitatea ceruta de lege este una directa
iar existenta ei este prezumata de lege.

2
 Art. 1082 C. civ. dispune ca debitorul este indatorat la plata de despagubiri in afara de
cazul in care neexecutarea, executarea necorespunzatoare, sau executarea cu intarziere provin
dintr-o cauza straina car nu-i poate fi imputata iar art. 1083 C. civ. dispune ca debitorul nu
poate fi obligat cand neexecutarea lato sensu a contractului se datoreaza cauzei straine, care,
in aceasta materie este forta majora, cazul fortuit, fapta creditorului si fapta tertului. La
obligatiile de rezultat, fapta prejudiciabila este dedusa din insasi nerealizarea rezultatului
promis, in timp ce la obligatiile de mijloace culpa debitorului va trebui dovedita de creditor
 
4. Culpa debitorului. Conditia culpei este si ea dedusa din interpretarea art. 1080, 1082,
1083 C. civ. Gravitatea culpei avuta in vedere nu este in toate cazurile aceeasi.
La obligatiile de mijloace, stadardul obisnuit este cel al unui bonus pater familias, culpa
fiind determinata in raport de continutul concret al obligatiei asumate. Daca in cazul
medicului si culpa levissimaeste suficienta pentru declansarea raspunderii, in alte cazuri,
gravitatea culpei este diferita, dupa natura contractului. Astfel, la contractul de mandat
gratuit, potrivit art. 1540 alin. 2 C. civ. “raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate
decat in caz contrariu” in timp ce la contractul de depozit cu titlu oneros, potrivit art. 1600
C.civ. raspunderea depozitarului este mai riguroasa. In jurisprudenta franceza este mult
discutat transportul gratuit, unde doar culpa lata declanseaza raspunderea transportatorului.
 
Trebuie dovedita culpa debitorului?. Problema cea mai discutata este daca trebuie
dovedita culpa debitorului. Asa cum am aratat, la obligatiile de rezultat, raspunderea
contractuala seinfatiseaza ca o veritabila raspundere obiectiva pentru ca simpla nerealizare a
rezultatului convenit atrage raspunderea, indiferent de existenta culpei, de forma si gravitatea
ei. La obligatiile de mijloace insa, creditorul are a dovedi culpa debitorului.
 Aceasta distinctie nu jusitifica insa preocuparea doctrinei care, asimiland notiunea de
vinovatie in vederea unei unificari terminologice in materia raspunderii, examineaza in
detaliu cele doua laturi ale acesteia, intelectiva si volitiv-afectiva, cu luarea in considerare a
tuturor proceselor psihice ale faptuitorului.
In ce ne priveste, o asemenea introspectie in latura subiectiva a faptei o gasim excesiva
si inutila pentru scopul fundamental al raspunderii civile este repararea prejudiciului suferit
de victima, astfel ca, de cele mai multe ori, simpla neexecutare a obligatiei contractuale naste
obligatia de indemnizare a victimei, fara sa se puna vreodata in practica problema de a se
dovedi daca si in ce conditii debitorul a prevazut sau ar fi trebuit sa prevada rezultatul
pagubitor la care victima a fost expusa. Rareori dozarea culpei este necesara pentru stabilirea
intinderii reparatiei.
Cat priveste termenul de vinovatie, asa cum am mai aratat, il gasim nepotrivit pentru
raspunderea civila iar unificarea terminologica a raspunderii nu se jusitifica in conditiile in
care intre cele doua raspunderi, civila si penala, exista o deosebire esentiala legata de
finalitatea lor diferita. A spune ca debitorul este vinovat pentru incalcarea obligatiei sale
contractuale ni se pare un limbaj artificial.
Consecventi conceptiei pe care o propunem de a privi intreaga raspundere civila
indreptata catre victima care aspira la indemnizare si mai putin catre agentul care trebuie
sanctionat, vom afirma ca de fapt doua sunt conditiile raspunderii
contractuale: prejudiciul  si cauzalitatea.

2.Exceptia de neexecutare a contractului:

Exceptio non adimpleti contractus este expresia latina ; dreptul oricareia din partile unui

3
cotract bilateral, sinalagmatic, de a refuza indeplinirea obligatiilor pe care si le-a asumat,
atata vreme cat cealalta parte nu-si indeplineste propriile sale obligatii. Este o masura
preventiva la dispozitia debitorului, putand fi valorificata chiar in caz de neexecutare partiala
si chiar daca creditorul nu este in intarziere, dar numai daca obligatia corelativa a acestuia din
urma este si ea exigibila si daca executarea ei nu a fost impiedicata prin fapta debitorului care
se prevaleaza de xeceptia de neexecutare. Tot astfel, exceptia de neexecutare nu poate fi
invocata in cazul in care obligatia corelativa a creditorului este afectata de o modalitate, pana
la implinirea acesteia. Nu poate fi invocata in contractele economice si in acele cazuri in care
legea, conventia partilor sau natura contractului impun o ordine anume in executarea
obligatiilor corelative. Pentru obligatia de a preda un lucru exceptia de neexecutare imbraca
forma dreptului de retentie, cand debitorul lucrului a facut cheltuieli in legatura cu acesta
privind depozitarea, conservarea, asigurarea etc si care trebuie sa fie rambursate de catre
creditor. Exceptia de neexecutare poate fi invocata pana la executarea obligatiei corelative,
iar in cazurile prevazute de lege pana cand reclamantul procura o cautiune care garanteaza
executarea obligatiei sale corelative.

3.Rezolutiunea si rezilierea contractului:REZOLUTIUNEA1.1.

Definitia rezolutiunii

Termenul de rezolutiune este expres utilizat in dispozitiile art.1320,1365,1366 si 1368

C.civ.Deseori in Codul civil sunt folositi alti termeni pentru a desemna
rezolutiunea.Astfel,chiar in art.1021 C.civ.se utilizeaza termenul desfiintare,iar in art.1320 si
1365 C.civ. in loc de rezolutiune se foloseste termenul stricarea vanzarii sau a contractului.1

4
 In cazul in care una din partile contractante,intr-un contract sinalagmatic,nu isi
executa obligatia,cealalta parte are 3 posibilitati:
-sa invoce exceptia de neexecutare a contractului;
-sa ceara executarea silita acontractului si despagubiri daca este cazul ;
-sa ceara desfiintarea (rezolutiunea) contractului cu daune interese (despagubiri)-
art.1021 C.civ.
Domeniul de aplicare al rezolutiunii

In ceea ce priveste domeniul de aplicare al rezolutiunii facem precizarea ca aceasta se

aplica numai contractelor sinalagmatice dintr-o data-uno ictu-nu si celor unilaterale.
Deci domeniu de aplicare al rezolutiunii cuprine toate contractele sinalagmatice, cu
titlu oneros,atat comutative,cat si aleatorii,insa cu anumite exceptii.
Cazuri in care rezolutiunea nu se aplica unor contracte sinalagmatice :
a)Contractul de renta viagera.Prin contractul de renta viagera o persoana instraineaza
un bun sau plateste o suma de bani in schimbul unei prestatii periodice in bani,care urmeaza a
i se plati pana la decesul sau.Potrivit art.1647 C.civ.,neplata ratelor de catre debirentier la
termenele stabilite nu poate fi invocata de catre credirentier ca motiv de
rezolutiune.Asadar,textul inlatura dreptul de optiune specific contractelor
sinalagmatice,lasand credirentierului ,in ipoteza neexecutarii culpabile a obligatiei
debirentierului,numai posibilitatea de a cere executarea silita pentru suma de bani
echivalenta obligatiilor neexecutate.
b)Contractul de joc si prinsoare.Jocul si prinsoarea sunt contracte aleatorii prin care
partile se obliga reciproc a plati o suma de bani sau alt lucru castigatorului in functie de
realizarea sau nerealizarea unui eveniment sau fapt.Conform art.1636 C.civ. nu da nici o
actiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare.Asadar,creditorul neavand nicio actiune
pentru realizarea creantei sale,nu poate recurge nici la o actiune in rezolutiune.
c)Contractul de imparteala.Avand in vedere caracterul declarative al impartelii ,
doctrina si jurisprudenta au instituit interdictia rezolutiunii inaceasta materie.Totusi, cand
copartasii au inserat un pact comisoriu expres in conventia de imparteala , se admite ca
opereaza rezolutiunea conventionala.
Temeiul juridic al rezolutiunii

In literatura de specialitate se sustine ca temeiul juridic al rezolutiunii, sub ambele

sale forme, il constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor di contractul
sinalagmatic,imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a
celeilalte.Neindeplinirea culpabila a uneia dintre obligatii lipseste de suport juridic obligatia
reciproca,astfel incat desfiintarea –rezolvirea-intregului contract se impune.
.Rezolutiunea judiciara

Rezolutiunea judiciara este reglementata in Codul civil la art.1020 si 1021.

Articolul 1020 prevede :’conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in
contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau’, iar
art.1021 prevede ca ‘intr-acest caz contractul nu este desfiintat de drept.Partea in privinta
careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa
conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea cu daune-interese.Desfiintarea
trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii
actionate.’
Pactul comisoriu expres de gradul I

5
 Pactul comisoriu expres de gradul I este clauza contractuala prin care partile prevada
ca, in cazul in care una dintre ele nu executa prestatiile ce le datoreaza, contractul se
desfiinteaza,adica va fi supus rezolutiunii.2
O asemenea clauza nu face decat sa repete prevederile art.1020 C.civ. si, asa fiind, va
trebui sa se dea curs tuturor regulilor prevazute pentru rezolutiunea judiciara, cu posibilitatile
de apreciere recunoscute instantei judecatoresti,inclusiv posibilitatea de acordare a termenului
de gratie.3
Altfel spus, un asemenea pact nu va avea ca urmare desfiintarea de drept a
contractului, ci, pentru a functiona rezolvirea contractului, partea interesata trebuie sa se
adreseze instantei de judecata, urmand astfel toata procedura rezolutiunii judiciare.
In acest sens, in contractele sinalagmatice, acest fel de pact comisoriu este, practic,
inutil, el gasindu-si aplicarea si eficienta in contractele in care rezolutiunea nu e prevazuta de
lege, precum si in contractele unilaterale.4
B. Pactul comisoriu expres de gradul II
Pactul comisoriu expres de gradul II este clauza prin care partile convin ca in situatia
in care o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte are dreptul are dreptul sa desfiinteze
contractul pe cale unilaterala.5
In acest caz rezolutiunea nu mai are caracter judiciar, desfiintarea contractului
operand pe baza declaratiei unilaterale de rezolutiune a partii interesate.
Totusi, rolul instantei nu este inlaturat totalmente, ci doar minimalizat.Instanta
sesizata de partea care nu si-a executat obligatia va putea totusi sa constate ca desi obligatia
nu a fost indeplinita la termen, totusi ea a fost executata inainte de a fi avut loc declaratia de
rezolutiune ; asa fiind, instanta, desi nu poate acorda un termen de gratie, poate totusi sa
constate ca rezolutiunea nu a avut loc.6
C.Pactul comisoriu expres de gradul III
Pactul comisoriu expres de gradul III este clauza contractuala prin care se prevede ca,
in cazul in care una di parti nu isi executa obligatiile sale, contractul se considera rezolvit de
drept.7
Aceasta clauza inlatura posibilitatea instantei de judecata de a pronunta ea insasi
rezolutiunea, ea naavand dreptul nici sa mai acorde un termen de gratie, nici sa aprecieze
oportunitatea rezolutiunii.
Pentru a asigura eficienta acestui tip de pact comisoriu, este necesara punerea in
intarziere a debitorului obligatieie neexecutate.Aceasta formalitate fiind efectuata,
rezolutiunea va opera de plin drept.
Totusi daca instanta sesizata de cel actionat in judecata va constata ca acesta si-a
indeplinit obligatia, chiar tardiv, dar inainte de punerea sa in intarziere rezolutiunea
contractului nu se va aplica.8

D.Pactul comisoriu expres de gradul IV

Pactul comisoriu expres de gradul IV este clauza contractuala prin care partile prevad

3
4

5
6

7
8

6
ca, in cazul neexecutarii obligatiei contractul se desfiinteaza de pli drept, fara somatie sau
punere in intarziere si fara interventia instantei de judecata.9
O asemenea stipulatie are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului, de
indata ce a expirat termenul de executare, fara ca obligatia sa fi fost dusa la indeplinire.10
In prezenta acestui pact, rolul instantei este inlaturat in totalitate in privinta
pronuntarii rezolutiunii, ea putand eventual constata daca sunt indeplinite toate conditiile
cuprinse in pact.
Daca in cuprinsul acestui pact comisoriu expres se va insera prevederea potrivit careia
creditorul va aprecia daca este necesara desfiintarea contractului, atunci el-creditorul-va avea
un drept de optiune intre rezolutiunea de plin drept, avand ca temei pactul, si executarea
obligatiei.11
Concluzionam in legatura cu toate pactele comisorii exprese ca singurul in drept a
aprecia daca este cazul sa aplice rezolutiunea este creditorul.Inscrierea in contract a unui pact
comisoriu nu inlatura facultatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu
cere rezolutiunea asa cum am mai precizat si pana acum.

Efectele rezolutiunii

Indiferent ca este judiciara sau conventionala, rezolutiunea produce acelasi principal

efect si anume desfiintarea contractului atat pentru trecut (ex tunc), cat si pentru viitor(ex
nunc).Efectele se produc intre parti si fata de terti.
A.Efectele rezolutiunii intre partile contractante Intre parti rezolutiunea contractului
are ca efect repunerea in situatia anterioara incheierii contractului(restitutio in integrum),
restituindu-si fiecare ceea ce si-au prestat in temeiul contractului desfiintat. Punand in
discutie problema fructelor, cat timp debitorul este de buna-credinta are dreptul sa retina
fructele, iar dupa acea data, devenind de rea-credinta,fructele se cuvin creditorului.
In toate cazurile de rezolutiune, partea care si-a executat obligatia este indreptatita sa
ceara si daune-interese, acestea putand fi prevazute si anticipat de parti printr-o clauza
penala.Plata daunelor interese la care este obligat debitorul nu constituie un efect al
rezolutiunii, ci un efect al contractului.
B. Efectele rezolutiunii fata de terti
Fata de terti, rezolutiunea contractului are ca efect desfiintarea tuturor drepturilor
consimtite in favoarea lor de dobanditorul bunului care a format obiectul contractului
rezolvit.
Repunerea partilor in situatia avuta anterior momentului incheierii contractului
(restitution in integrum) nu este posibila decat daca se desfiinteaza si contractile subsecvente,
incheiate intre parti si terti potrivit principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Tertul poate invoca cu succes, in cazul bunurilor mobile, posesia de bune-
credinta(art.1909 C.civ.), iar in cazul bunurilor imobile poate opune uzucapiunea.
Rezolutiunea nu produce efecte fata de tertul care a dobandit imobilul in cadrul
procedurii executarii silite.12
REZILIEREA

2.1.Definitia rezilierii

9
10

11
12

7
 Rezilierea este o sanctiune civila care consta in desfacerea pentru viitor a unui
contract sinalagmatic cu executare succesiva din cauza neexecutarii de catre una din parti a
obligatiei asumate prin contract.

2.2.Paralela rezolutiune-reziliere

-rezolutiunea priveste contractele cu executare instantanee, pe cand rezilierea se

aplica doar contractelor cu executare succesiva ;
-rezolutiunea desfiinteaza contractul pe ambele planuri, ex tunc si ex nunc (trecut si
viitor), pe cand rezilierea numai ex nunc, mentinand contractul pentru trecut ;
-rezolutiunea opereaza numai cand neexecutarea este imputabila debitorulu, pe cand
rezilierea actioneaza si cand neexecutarea nu ii este imputabila acestuia ;
-cu exceptia acestor deosebiri, rezilierii i se aplica acelasi regim juridic ca si
rezolutiunii(cu privire la :termenul juridic, caracterul judiciar, conditiile pentru
admisibilitatea actiunii si pactele comisorii exprese).

2.3.Felurile rezilierii

Rezilierea poate imbraca trei forme :judiciara, conventionala si fortata .

a)Rezilierea judiciara
Este guvernata de aceleasi dispozitii ale Codului civil ca si rezolutiunea judiciara, si
anume art.1020-1021,C.civ.
b)Rezilierea conventionala
Se manifesta sub doua forme :
-rezilierea conventionala mutuala-este cea consimtita de ambele parti contractuante si
pe care fiecare din ele o poate invoca.Acordul mutual in discutie are ca temei juridic textul
art.969,C.civ si poate fi exprimat cu ocazia sau ulterior incheierii contractului :prin inserarea
in contract a unei clauze mutuale de reziliere, insotita de un aviz prealabil de reziliere sau
printr-un acord de vointa strain de contract, ulterior incheierii lui ;
-rezilierea conventionala unilaterala-este cea pe care, in temeiul acordului partilor, o
poate invoca doar una dintre ele.
Rezilierea fortata
Are loc in temeiul legii sau al solutiilor jurisprudentiale ori de cate ori se produce din
cauze independente de vointa partilor(ex :survenirea mortii sau incapacitatii partii in
considerarea careia s-a incheiat contractul).13
Momentul in care opereaza rezilierea conventionala

Acest moment variaza in functie de faptul daca a fost inlaturat sau nu rolul instantei
de judecata in aplicarea rezilierii.
Astfel, daca, prin clauzele exprese de reziliere, s-a diminuat doar puterea de apreciere
a judecatorului, raman valabile solutiile aplicate in cazul rezilierii judiciare.
Daca prin pactele comisorii s-a stabilit ca nu se poate acorda termen de gratie, se vor
lua in discutie numai momentele posibile in care solutiile prin care s-a dispus rezilierea raman
definitive si irevocabile.
In cazul in care, prin pactele comisorii exprese, rolul instantei in aplicarea acestei
sanctiuni a fost inlaturat,daca e necesara punerea in intarziere sau au fost stabilite de catre
parti alte formalitati ce necesita a fi indeplinite, rezilierea va opera in momentul in care
debitorul a luat cunostinta de punerea in intarziere sau au fost indeplinite de catre creditor
acele formalitati.
13

8
 Daca, prin pactul comisoriu expres, creditorul este scutit de orice formalitate, e
important a se stabili momentul in care a fost emisa declaratia unilaterala de reziliere,
moment care constituie momentul desfiintarii contractului, indiferent de data cand aceasta
declaratie unilaterala a ajuns la cunostinta debitorului.14

14

9
 2.5.Momentul in care inceteaza contractul prin reziliere

Principalul efect al rezilierii este desfacerea contractului ex nunc, prestatiile executate

pana la momentul intervenirii ei raman valabil executate.Asadar, practic, rezilierea nu
desfiinteaza contractul, ci marcheaza incetarea prestatiilor reciproce dintre parti.Astfel,
momentul in care opereaza sanctiunea rezilierii e identic cu momentul incetarii contractului.
Insa se poate ivi ipoteza in care, pana la acest moment, una din parti san u-si fi executat
in totalitate prestatiile.In acest caz,daca prestatiile executate de cealalta parte nu pot fi
restituite, apartinand asa numitelor fapte implinite, parte in culpa va datora daune-interese.15
Riscurile contractuale şi rezoluţiunea contractului.
Atât în cazul suportării riscurilor contractuale cât şi în cazul rezoluţiunii (sau rezilierii)
contractului, ne aflăm în situaţia neexecutării unei obligaţii contractuale.
In cazul rezoluţiunii, neexecutarea este consecinţa comportării culpabile a debitorului,
care determină pe creditor să ceară rezolvirea contractului cu eventuale daune-interese.
In ipoteza suportării riscurilor, neexecutarea a fost determinată de o cauză neimputabilă
debitorului deoarece acesta nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor asumate dacă
aceasta provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată (art. 1082 C. civ.).
Riscurile contractuale şi culpa se exclud.
Culpa este atitudinea psihică a autorului faptei ilicite faţă de faptă şi rezultatele ei,
apreciată după criterii obiective, cu ajutorul stării de valori a societăţii din momentul
săvârşirii faptei16.
Pentru angajarea răspunderii contractuale, când obiectul contractului îl constituie o
obligaţie de rezultat, creditorul nu este ţinut să facă dovada că debitorul a fost în culpă,
deoarece operează o prezumţie de culpă17.
Această prezumţie este relativă şi operează de îndată ce creditorul face dovada că
debitorul nu a realizat sau obţinut rezultatul la care s-a obligat.
In situaţia în care neexecutarea obligaţiei contractuale este culpabilă, nu se pune
problema suportării riscurilor contractuale, ci suntem în prezenţa angajării răspunderii
contractuale pentru neexecutarea obligaţiei asumate şi/sau a rezoluţiunii contractului pentru
neexecutare culpabilă.
In timp ce în situaţia riscurilor efectele imposibilităţii de executare operează de drept şi
sunt inevitabile, creditorul nedispunând de nici o opţiune, pentru că forţa majoră a desfiinţat
obligaţia şi a liberat pe debitor, astfel că nu se mai poate cere executarea, în cazul rezoluţiunii
efectele acesteia pot fi înlăturate, creditorul beneficiind de un drept de opţiune între
desfiinţarea contractului cu daune-interese sau executarea în natură a obligaţiilor asumate de
părţi.
Riscurile contractuale în vânzarea-cumpărarea comercială.
5.1. Consideraţii introductive.
Transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor în contraclul de vânzare-cumpărare
comercială este guvernată de regulile generale stabilite în Codul civil şi regulile specifice
prevăzute de Codul comercial.
Având în vedere că vânzarea-cumpărarea este un contracl translativ de proprietate
(dreptul de proprietate asupra lucrului se transmite de la vânzător la cumpărător) Codul civil
instituie regula, potrivit căreia transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului vândut de
la vânzător la cumpărător operează de drept, din chiar momentul încheierii contractului.

15
16

17

10
 Codul civil face aplicaţia practică a principiului general consacrat de art. 971 Cod
civil, în materia contractului de vânzare- cumpărare în art. 1295 alin. 1 care dispune
„Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în
privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi
lucrul însă nu se va fi predat şi preţul însă nu se va fi n umărat".
Analiza dispoziţiilor de mai sus, permite să constatăm că soluţionarea problemei
suportării riscurilor trebuie legată de regula consacrată de dreptul civil român, că simplul
acord de voinţă are ca efect transferarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător („solo
consensu"), chiar dacă lucrul nu a fost predat, iar preţul nu a fost plătit.
Odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului se transmit de la vânzător
la cumpărător şi riscurile (art. 971 C. civ.).
Conform principiului „res perit domino", riscul pierii fortuite a lucrului va fi suportat
de acela care este proprietarul său în momentul dispariţiei, adică de cumpărător.
Cu alte cuvinte, obligaţia principală a vânzătorului de a transmite proprietatea lucrului
fiind executată prin şi din momentul consimţământului părţilor, el este în drept să reclame
plata preţului.
Regula transmiterii de drept a proprietăţii în contractul de vânzare-cumpărare operează
numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
contractul să fie valabil încheiat;
vânzătorul să fie proprietarul lucrului;
lucrul vândut să fie un bun individual determinat.
Regula, potrivit căreia lucrul piere pe seama debitorului, este inversată în materie de
vânzare-cumpărare, deoarece, potrivit principiului din dreptul român „res perit domino",
riscurile contractuale sunt suportate de creditorul obligaţiei imposibil de executat, şi anume,
cumpărătorul.
Transmiterea de drept a proprietăţii, astfel cum este reglementată în art. 1295 C. civ. a
dat naştere la serioase inconveniente în practica judiciară deoarece cumpărătorul este nevoit
să achite preţul lucrului pierit către vânzător, deşi acesta nu va fi în măsură să predea lucrul
vândut.
Tocmai aceste inconveniente ale automatismului trecerii riscurilor o dată cu
transmiterea proprietăţii a făcut ca în doctrina modernă1 să se preconizeze legarea transferului
riscurilor de predarea mărfii, iar nu de transmiterea proprietăţii, părăsindu-se astfel regula
supletivă „res perit domino".
Regula transmiterii de drept a proprietăţii, reglementată prin art. 1295 C. civ., nu are
caracter imperativ, ci dispozitiv, astfel părţile vor putea, în mod licit, să prevadă trecerea atât
a proprietăţii cât şi a riscurilor într-un moment posterior acordului de voinţă.
Codul comercial reglementează în mod special situaţiile când transmiterea dreptului de
proprietate şi a riscurilor de la vânzător la cumpărător are loc la un alt moment, decât acela al
încheierii contractului (de pildă, în cazul bunurilor determinate generic).

11