MNISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA,

“INSTITUTUL DE ŞTIINŢE PENALE ŞI

CRIMINOLOGIE APLICATĂ”

REFERAT
Răspunderea contravențională ca metodă
de combatere a contravenționalității.

Autor: Leu Cristian

Grupa: 16.SSP.2.2
Coordonator: Victor Guțuleac
dr. în drept, prof. univ.
 Chişinău 2017
CUPRINS
Introducere…………...……......……………………………………………………......… 3
CAPITOLUL I- Combaterea contravenționalității ca una din sarcinile prioritare ale
organelor administrației publice
1. Noțiunea de contravenționalitate, necesitatea studierii și combaterii ei............................4
1.1 Formele de combatere a contravenționalității.................................................................4
1.2 Metodele de combatere a contravenționalității.............................................................4,5
1.3 Convingerea ca medodă de administrare în domeniu combaterii contravenționalită-
ții...................................................................................................................................................7,9
1.4 Constrângerea ca medodă de administrare în domeniu combaterii contravenționali-
tății...................................................................................................................................................9
1.5 Constângerea administrativă, clasificarea măsurilor de
constângere........................9,10
CAPITOLUL II- Responsabilitatea juridică și Răspunderea juridică în dreptul contraven-
țional
2. Contravenția ca unic temei juridic al răspunderii contraveniționale.....................................10
2.1 Responsabilitatea juridică, definiția și particularitățile ei................................................10,12
2.2. Răspunderea juridică și formele ei..............................................................................12,13
2.3 Noțiunea și particularitățile de bază ale răspunderii
contravenţionale...........................13,16
2.4 Principiile răspunderii
contravenționale...................................................................16,18
2.5. Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională..............................................18,19
Concluzie…………...………………………………………………….....…………..........20
Bibliografie…………….……………………………………………………….............…21

2
 Introducere

Combaterea contravenționalității este una din sarcinile de bază ale organelor

administrației publice.
Procesul de administrare în dominiul combaterii contravenționalității constă în
influența subiectului administrării, sau reprezentatul statului, asupra personei fizice
sau juridice, care are obiligația de a întreprinde măsuri de influență asupra cauzelor
și condițiilor care fovorizează contravenționalitatea, sau asupra acelei persoane
concrete, care nu a respectat legislația.
În prezenta lucrare voi prezenta, care sunt formele de combatere a
contravenționalității, metodele de combatere a contravenționalității, explicația, și
scopul aplicării lor, temeiul juridic unic al răspunderii contravenționale.
Și în mod deosebit voi prezenta formele răspunderii juridice, particularitățile și
principiile răspunderii contravenționale.
Deasemenea voi atrage o atenție cauzelor ce înlătură persoanele de la
răspundere contravențională.

3
 CAPITOLUL I- Combaterea contravenționalității ca una din sarcinile prioritare ale
organelor administrației publice
1. Noțiunea de contravenționalitate, necesitatea studierii și combaterii ei
Activitatea socială socială în ceea ce privește respectarea regulilor de conduită stabilite în
societate este foarte diversă și se manifestă atât pozitiv, cât și negativ.
Un aspect specific al manifestărilor negative îl costituie comportamentele infracționale și cele
contravenționale, adică săvîrșirea de infracțiuni și contravenții.
Bazându-ne pe abordările noțiunii de ,,criminalitate” , care în literatura de specialitate este
studiată foarte amplu, definim noțiunea de contravenționalitate ca fenomen social, juridic negativ,
cu caracter de masă, variabil din punct de vedere istoric, care este constituit din totalitatea
contravențiilor comise pe un anumit teritoriu într-o perioadă determinată de timp, caracterizându-se
prin indicatori cantitativi (nivelul, dinamica) și cantitativi (structura, caracterul)
Trăsăturile de bază ale contravenționalității sânt: fonemenul social, fenomen juridic, fenomen
negativ, fenomen cu caracter de masă, fenomen istoric variabil.1
1.1 Formele de combatere a contravenționalității
Cetățenii au datoria să respecte pevederile legislației contravenționale, pe de o parte, iar
organele statale sânt abilitate să combată contravenționalitatea, pe de altă parte.
Pot fi identificate trei forme de compatere a contravenționalității:
1) prevenirea faptelor contravenționale;
2) aplicarea față de persoanele care au comis fapte contravenționale a măsurilor de
constrângere statală;
3) aplicarea față de contravenienți a măsurilor de reîncadrare socială.
Prevenirea faptelor contravenționale constă în neadmiterea săvârșirii a acelor acțiuni ori
inacțiuni pe care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, iar statul le portejează
prin intermediul normelor materiale ale dreptului contravențional.
Obiectul primordial al prevenirii îl constituie ansamblul de factori care determină sau
favorizează comiterea faptei contravenționale.
Prevenirea de contravenții constituie un proces social permanent, care presupune aplicarea
unor măsuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ și juridic, având menirea
să prevină săvârșirea faptelor antisociale prin identificarea, neutrealizarea și înlăturarea cauzelor
fenomenului contravențional.2
A doua formă de combatere a contravenționalității-aplicarea față de persoana care a
comis fapta contravențională a măsurilor de constângere statală- rezultă din principiul

1
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie Aplicată,
-Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 46.
2
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., p.74.

4
inevitabilității răspunderii contravenționale, care presupune că oricine comite o contravenție
trebuie să suporte răspunderea contravențională, care, la rândul ei, este o consecință inevitabilă a
cometierii contravenției, sancționarea vinovatului nefiind facultativă.
Reîncadrarea socială a contravenientului, ca formă de combatere a contravenționalității,
are și ea o valoare sporită. Aplicarea măsurilor de constrângere statală față de persoana care a
săvârșit cu vinovăție o faptă contravențională nu este o răzbunare a statului pentru fapta ilicită, ci
se aplică în scopul educării contravenientului în spiritul respectării legilor, precum și în scopul
prevenirii comiterii unor noi contrevenții.
Organele abilitate urmează să întrepindă măsurile necesare de reâncadrare socială a
persoanelor ce au intrat în conflict cu prevederile legislației contravenționale.3
1.2.Metodele de combatere a contravenționalității
Conţinutul procesului de administrare în domeniul combaterii contravenţionalităţii constă
în influenţa reprezentantului statului (subiectul administrării) asupra persoanei (fie juridică, fie
fizică), care este obligată să ia măsuri de influenţă asupra cauzelor şi condiţiilor ce favorizează
contravenţionalitatea sau asupra persoanei concrete care a neglijat obligaţia constituţională de a
respecta legislaţia (obiectele administrării).4
Constituţia Republicii Moldova declară o serie de drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor, în
acelaşi timp ea pune în faţa lor obligaţii serioase. Una dintre obligaţiile de bază ale cetăţeanului
este respectarea Constituţiei, a legilor Republicii Moldova, a altor acte normative.
Cerinţa de a respecta legile, precum şi alte acte normative, inclusiv cele contravenţionale,
se referă atît la cetăţenii Republicii Moldova, cît şi la orice persoană străină ce locuieşte
permanent sau provizoriu pe teritoriul statului, precum şi la toate organizaţiile, instituţiile,
indiferent de forma lor juridică.
Realizarea legalităţii în stat necesită înfăptuirea unui control permanent din partea
organelor de stat şi a organizaţiilor obşteşti asupra respectării continue a legilor şi a altor acte
normative.
Formele şi metodele de influenţă juridico-organizatorică a subiectului administrării în
domeniul combaterii contravenţionalităţii (reprezentantul statului) asupra obiectelor (persoanele
fizice şi juridice) administrate sînt stabilite de legislaţia în vigoare.
În ceea ce priveşte metodele de administrare în domeniul combaterii atît a fenomenului
infracţional, cît şi a celui contravenţional, cele mai aplicabile şi eficace sînt metodele de
convingere şi constrîngere.

3
Ibidem, p.75
4
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie Aplicată,
-Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 50.

5
 Deseori statul, prin intermediul organelor sale, al organizaţiilor obşteşti, apelează la con-
ştiinţa cetăţenilor, adică, în procesul de administrare a relaţiilor sociale, aplică măsuri de
convingere. În acelaşi timp, în scopul apărării şi menţinerii ordinii de drept în societate, apărării
drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, statul este nevoit să aplice şi măsuri de
constrîngere împotriva anumitor categorii de cetăţeni care încalcă legile, nu respectă de bunăvoie
obligaţiile ce le revin conform Constituţiei.
Pentru asemenea cetăţeni este nevoie de prezenţa unui mecanism deosebit de influenţă.
Influenţa prin măsuri de constrîngere asupra celor care încalcă normele de drept se aplică
nu numai faţă de cetăţenii de rînd, dar şi faţă de persoanele cu funcţii de răspundere din aparatul
de stat.
Între convingere şi constrîngere există o legătură conceptuală. Constrîngerea este bazată pe
o convingere bine întemeiată şi bine conturată. Statul, în primul rînd, trebuie să convingă, iar
apoi să constrîngă. Menţionăm că măsurile de constrîngere se aplică în numele majorităţii asupra
minorităţii.
În prezent aplicarea măsurilor de constrîngere capătă o importanţă deosebită, deoarece
societatea se află într-o etapă de tranziţie, etapă caracterizată prin instabilitate economică,
politică etc.
Neadaptarea oamenilor la noile relaţii economice – proprietatea privată, economia de piaţă,
noile relaţii sociale apărute între stat şi cetăţeni, actualizarea legislaţiei – au impus o parte din
populaţie să-şi schimbe concepţiile, idealurile.
Aplicarea corectă a tuturor măsurilor de constrîngere, inclusiv a celor contravenţionale, se
asigură în Republica Moldova prin instituirea răspunderii fixe a organelor de stat şi este bazată
pe delimitarea strictă a împuternicirilor persoanelor cu funcţie de răspundere în domeniul
aplicării măsurilor de constrîngere.
Delimitarea strictă în legislaţie a funcţiilor organelor abilitate cu aplicarea măsurilor de
constrîngere contravenţională, neadmiterea interpretării libere de aplicare a acestei forme de
constrîngere statală sînt garanţii ale respectării drepturilor şi intereselor cetăţenilor Republicii
Moldova.
Convingerea şi constrîngerea sînt mijloacele, căile principale de asigurare a administrării
de stat, garanţia respectării prescripţiilor juridice, normative sau individuale, ce se conţin în
actele administrative.
În multitudinea de mijloace şi măsuri legale de influenţă, convingerea trebuie să fie o
formă principală de acţiune, adică trebuie să fie primară constrîngerii care, la rîndul ei, este o
metodă secundară de acţiune asupra comportamentului persoanei.

6
 Raportul corect dintre convingere şi constrîngere este condiţia principală şi cea mai
importantă a asigurării eficienţei lucrului aparatului de administrare în domeniul combaterii
contravenţionalităţii, a relaţiei dintre aparatul administrativ şi mase. A semna un act de
administrare, a ordona, a constrînge este mai uşor decît a convinge.
Dar modul ordonator, de comandă al subiecţilor administrării nu este întotdeauna eficient.
El nu creează condiţii pentru căutarea celor mai bune căi de soluţionare a problemelor apărute,
duce la camuflarea hotărîrilor nechibzuite şi chiar greşite.
Aplicarea echilibrată a metodelor de convingere şi constrîngere în domeniul combaterii
contravenţionalităţii condiţionează realizarea cu succes a scopurilor administrării, întărirea
ordinii de drept şi a legalităţii în ţară.5
1.3 Convingerea ca medodă de administrare în domeniu combaterii
contravenționalității
Convivingerea, în sens vast, este o totalitate de acțiuni consecutive, care fac pe cineva să
adopte o părere, să recunoască ceva ca adevărat pe bază de dovezi și argumente.6
Pornind de la particular la general, putem defini convingerea ca pe o influență psihopeda-
gogică a subiectului administrării asupra conştiinţei celor administraţi în limitele stipulate de
normele juridice şi cele morale, în scopul conformării regulilor stabilite de conduită,execută-
rii calitative şi la timp a sarcinilor şi funcţiilor în domeniul combaterii contravenţionalităţii. 7
Potrivit unei alte opinii, convingerea ca metodă a activității administrative a poliției, de
ocotire a ordinii publice, a luptei directe cu criminalitatea, reprezintă un complex de acțiuni și
măsuri cu caracter educativ, explicativ și de încurajare, menite să influențeze asupra conștiin-
ței și purtării oamenilor în interesul ridicării conștiente de către toți cetățenii a normelor de
trai în comun.8
Statul, prin activitatea pe care o desfăşoară organele sale, pune în executare dispoziţiile
cuprinse în legislaţia contravenţională, aplicînd, în primul rînd, metoda convingerii, metoda
educării şi explicării necesităţii de a traduce în viaţă voinţa majorităţii membrilor societăţii,
exprimată prin lege.
În realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale organele de stat sînt chemate să se bazeze în primul
rînd pe convingere. Metodele de convingere trebuie să fie de bază în administrarea de stat, ceea
ce constituie o realizare a principiilor unui stat democratic şi ea poate fi aplicată cu succes într-un
stat democratic, întrucît organele administrării de stat, prin activitatea pe care o desfăşoară,
5
Victor Guțuleac. Drept contravențional; Univ. Liberă Int. dn Moldova. 2006, p 65-67.
6
Guțuleac V. Drept polițienesc. Inst. De Științe Penale și Criminologie Aplicată; Inst, de Cercetări Juridice și
Politice al Acad. De Științe din Moldova. Chișinău: S.n., 2015 (Î.S. F.E.-P ,,Tipografia Centrală”), p. 211.
7
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie Aplicată,
-Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 51.
8
Stamatin Şt., Grati V. Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne (partea generală). Chişinău, 2003.
Op. cit., p 85.

7
urmăresc în permanenţă satisfacerea drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor, a
necesităţilor lor materiale şi spirituale.
Numai în cazul în care măsurile de convingere nu au efect, organele administrării de stat
trebuie să apeleze la metode de constrîngere, pentru a asigura punerea în executare a legilor.
Executarea din convingere de către cetăţeni a dispoziţiilor şi a măsurilor adoptate de
organele administrării de stat ajută aceste organe să realizeze deplin şi neîntîrziat sarcinile ce le
revin şi permite, în acelaşi timp, simplificarea aparatului administrativ de stat şi reducerea
cheltuielilor de administrare.
Însă acesta nu este un lucru uşor. Organele de stat sînt chemate să facă o enormă muncă de
convingere a maselor, adică să educe o înţelegere a necesităţii de respectare a regulilor instituite
de lege, pentru ca comportamentul lor să fie conform acestor reguli.
Importanţa convingerii, ca metodă principală de educare a maselor de către organele
administrării de stat, este argumentată de însăşi natura unui stat de drept. Scopurile, tendinţele şi
principiile organizării şi funcţionării aparatului de stat coincid cu interesele de bază ale
cetăţenilor.
Educarea disciplinei conştiente la toţi membrii societăţii este obligaţia primordială a
organelor de administrare.
O regulă de bază în administrarea de stat, inclusiv în domeniul combaterii
contravenţionalităţii, este că în realizarea sarcinilor ea trebuie să aplice în primul rînd
convingerea şi numai în caz de necesitate constrîngerea.
Afară de metoda convingerii, organele de stat pot şi trebuie să aplice şi măsurile de
constrîngere împotriva celor care nu execută de bunăvoie obligaţiile ce le revin în virtutea legilor
şi dispoziţiilor legitime ale subiecţilor administrării privind combaterea contravenţionalităţii şi
executarea legislaţiei contravenţionale.
Datorită faptului că într-un stat democratic măsurile de constrîngere se aplică numai faţă de
o minoritate în interesul marii majorităţi, aplicarea lor se bucură de înţelegerea şi concursul
maselor largi, conştiente de necesitatea sprijinirii organelor administrative de stat împotriva
elementelor răuvoitoare sau împotriva celor care nu respectă de bunăvoie obligaţiile instituite
prin lege şi alte acte normative. Natura democratică a statului obligă organele lui să nu se
limiteze la adoptarea unor legi sau la emiterea unor acte administrative, dar să pună în ele baza
convingerii, care apare, în acest caz, ca o formă de dare de seamă a organelor de stat în faţa
populaţiei.
Luînd în consideraţie rolul pe care îl au organele de administrare în convingerea maselor,
unii savanţi au încercat să evidenţieze formele concrete sau metodele de convingere, să efectueze
o clasificare a lor.

8
 Printre cele mai importante forme de convingere pot fi evidenţiate: explicarea,
argumentarea, discutarea, consultarea, insuflarea ca metode de acţiune asupra conştiinţei,
voinţei şi comportamentului obiectelor administrării. Formele de convingere se exprimă prin
aplicarea unui sistem de măsuri de stimulare morală sau materială. Toate aceste măsuri sînt pe
larg aplicate de organele administrării de stat.9
1.4 Constrângerea ca medodă de administrare în domeniu combaterii
contravenționalității
Prin noţiunea de constrîngere înţelegem măsurile de influenţă aplicate direct de către
organele statului asupra persoanei vinovate de încălcarea normelor de drept contravenţional fără
adresare în judecată. Temeiul aplicării măsurilor de constrîngere, de regulă, este comportamen-
tul ilicit.
În administrarea de publică, constrîngerea se aplică în cazul în care metodele de
convingere, de organizare şi de educare se dovedesc a fi insuficiente pentru a influenţa
comportamentul unor persoane, apelarea la conştiinţa lor fiind ineficientă.
Sfera constrîngerii administrative nu se reduce la aplicarea măsurilor de răspundere
contravenţională. Este necesar a defini constrîngerea ca pe o „activitate specifică a organelor
administrării de stat şi ca pe o metodă de administrare”.
Prima dintre ele (care include constrîngerea în general: disciplinară, administrativă) este
aplicată, în principiu, numai faţă de cei care nu respectă benevol prevederile legislaţiei sau
prescripţiile legale ale organelor administrației publice.
Constrîngerea ca metodă de administrare, de acţiune asupra comportamentului oamenilor sau
a organizaţiilor şi elementele ei sînt prezente acolo unde este aplicată puterea de stat. Înfăptuirea
puterii de stat presupune impunerea voinţei ei.
Supunerea, de obicei, are loc benevol, fără să se bazeze pe constrîngere directă, însă în unele
cazuri la ea nu se ajunge decît prin constrîngere. Elementele constrîngerii forţate se regăsesc în
toate dispoziţiile legilor şi ale actelor de administrare, deoarece ele au un caracter obligatoriu, se
bazează pe puterea şi autoritatea statului şi, în caz de necesitate, pe posibilitatea aplicării lor.10
1.5 Constângerea administrativă
Constrîngerea administrativă constă în aceea că organul corespunzător al administrării de
stat sau persoana cu funcţii de răspundere (subiectul administrării), conducîndu-se de împuterni-
cirile sale, obligă cetăţeanul să înfăptuiască anumite acţiuni sau să înceteze unele acţiuni, cu
posibilitatea aplicării măsurilor de constrîngere administrativă.

9
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., p.78-79.
10
Guțuleac V.; coaut.: Elena Comarnițcaia, Igor Spînu; Drept Administrativ. Univ. Liberă Intern. din Moldova, Inst.
de Științe Penale și Criminologie Aplicată. – Chișinău: S. n., 2013, (Î.S. F.E.-P. “Tipogafia Centrală”), p. 399-400.

9
 Deci, prin constrîngere administrativă înţelegem un ansamblu de măsuri pe care orga-
nele administrării de stat le pot lua direct pentru a asigura executarea dispoziţiilor legale în
cazul în care acestea nu sînt executate de bunăvoie, precum şi pentru a preveni producerea
unor fapte care ar periclita ordinea publică şi securitatea publică, drepturile şi interesele
statului sau ale cetăţenilor. 11
CAPITOLUL II- Responsabilitatea juridică și Răspunderea juridică în dreptul
contraven-țional
2. Contravenția ca unic temei juridic al răspunderii contraveniționale
Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv cea contravențională, decurge în mod obiectiv din
săvârșirea unei fapte ilicite, care naște dreptul statului de a aplica sancțiunea prevăzută de norma
juridică încălcată și obligația făptuitorului de a suporta consecințele măsurilor de consțrângere
aplicate față de el.
Fiecare încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită valoare socială,
aduce atingerea unor relații sociale sau interese ocrotite de ele. În funcție de pericolul social al
acestor încălcări și de natura relațiilor și intereselor lezate, faptele ilicite se clasifică în:
infracțiuni, contravenții, abateri administrative și abateri disciplinare.
Fapta juridică generatoare de răspundere contravențională se numește contravenție, care
care este un fenomen complex, având următoarele aspecte: material, uman, social, morla-politic,
și juridic.
Însă știința dreptului contravențional se ocupă numai de una dintre laturile fenomenului
contravenției, de aspectul juridic, care întrunește un ansamblu de norme juridice ce reglemen-
tează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o faptă socială pentru a fi considerată contra-
venție.12
Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova, Constituie contravenție fapta-
acțiunea sau inacțiunea- ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracțiunea, săvîr-
șită cu vinovăție, care atentează la valorile sociale ocotite de lege, este prevazută de prezetul
cod și este pasibilă de sancțiune contravențională.13
2.1 Responsabilitatea juridică
În literatura juridică, există deverse definiții a responsabilității juridice.
V. Guțuleac privește responsabilitatea administrativ-juridică ca o atitudine conștientă și
deliberativă de asumare de către subiectul dreptului administrativ a unor răspunderi
și riscuri fătă de modul de executare a prevederilor legale, a obligațiilor, potrivit funcției

11
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie
Aplicată, -Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 51.
12
Ibidem, p.56
13
Codul Contravențional al Republicii Moldova, art. 10.

10
deținute, excluderea abuzului de drepturi oferite, conformarea regulilor de conduită,
stabilite în domeniul serviciului pe care îl desfășoară individul.14
Responsabilitatea juridică a funcționarului de stat, ca subiect al administrării în
domeniul combaterii contravenționalității, poate fi definită ca o atitudine conștientă și
deliberată de asumarea de către individ a unor răspunderi și riscuri față de modul de onorare a
obligațiilor potrivit funcției de stat deținute, exluderea abuzului de drepturi oferite, conformarea
regulilor de conduită, sabilite în domeniul serviciului ce ține de contracararea fenomenului
contravențional, contribuția la atingerea scopului ce stă în fața organului de stat în care le
deține funcția.15
Responsabilitatea juridică a funcționarului de poliție, ca subiect al administrării, poate fi
definită ca o atitudine conștientă și deliberată de asumarea de către individ a unor
răspunderi și riscuri față de modul de executare a obligațiilor, potrivit funcției polițienești
deținute, exluderea abuzului de împuterniciri oferite, conformarea regulilor de conduită,
sabilite în domeniul serviciului, contribuția conștientă la atingerea scopului ce stă în fața
autorităților polițienești în care el deține funcția.16
Alexsandra Levi arată că responsabilitatea juridică nu este altceva decât obligația
subiectului de a îndeplini o datorie (o obligație) care înlocuiește o obligație anterioară ce nu a
fost îndeplinită .
Decenciere-Ferrandiere arată că "responsabilitatea poate fi definită ca un ansamblu de
obligații care se nasc în sarcina unui subiect din cauza faptului, acțiunii sau omisiunii celui
căruia îi este imputabil. Când aceste obligații sunt sancționate prin dreptul exitent pozitiv,
responsabilitatea este juridică iar în celelalte cazuri responsabilitatea este numai morală".
I. Iovanas, înțelege responsabilitatea juridică, ca "o expresie a condamnării de catre stat a
unei
conduite ilicite care constă într-o obligație de a suporta o privațiune." 17
Din multitudinea definițiilor menționate mai sus, susțin opinia domnului Victor Guțuleac.
Pornind de la conținutul primei definiții a domului V. Guțuleac pe carea am menționat-o
deja mai sus, putem evidenția elementele responsabilității funcționarului de stat, care pot fi
repartizate schematic în felul următor: 1) determinarea și reglementarea statutului
administrativ-juridic al funcției de stat (obligațiile, drepturile, exigențele fată de individul care
va ocupa această funție), 2) încadrarea în modul stabilit de legislație a individului în funția de

14
Guțuleac V.; coaut.: Elena Comarnițcaia, Igor Spînu; Drept Administrativ. Univ. Liberă Intern. din Moldova, Inst.
de Științe Penale și Criminologie Aplicată. – Chișinău: S. n., 2013, (Î.S. F.E.-P. “Tipogafia Centrală”), p. 430.
15
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., p. 129.
16
Guțuleac V. Drept polițienesc. Inst. De Științe Penale și Criminologie Aplicată; Inst, de Cercetări Juridice și
Politice al Acad. De Științe din Moldova. Chișinău: S.n., 2015 (Î.S. F.E.-P ,,Tipografia Centrală”), p. 282.
17
http://www.preferatele.com/docs/drept/2/responsabilitatea-ju6.php.

11
stat, 3) conștientizarea și perceperea de către funcționarul de stat a obligațiilor și drepturilor
potrivit funției, a altor cerințe, înaintate față de funcționarul de stat, 4) autoangajarea liber
consimțită de a acționa în modul corespunzător, 5) executarea conștientă și prin
autoconstângere a oblicațiilor, conformarea regulilor de conduită a funcționarului de stat, 6)
reacția administrației organului statal la starea de conformare a funcționarului fată de
exigențele serviciului respectiv prin aplicarea diverselor forme de convingere (încurajarea,
stimularea morală sau materială, ect.).18
În ceea ce privește responsabilitatea în dreptul contravențional, din momentul obținerii
forței juridice a unei legi contravenționale, între funcționarul organului executiv al statului și stat
apare un raport juridic de conformare, care determină responsabilitatea juridică a lui, constând
în:
- conștientizarea normelor juridice respective;
- obligația de a se conforma personal regulilor de conduită, stabilite prin această lege;
- participarea activă la organizarea realizării (executării) prevederilor normelor juridice
respective;
- participarea nemijlocită la activitatea de prevenire și combatere a contravențiilor, de
lichitare a cauzelor și condițiilor care favorizează comiterea contravențiilor.
Starea responsabilității juridice a funcționarului de stat, ca subiect al administrării în
domeniul combaterii contravenționalității ( atitudinea reală față de prevederile normelor juridice
contravenționale și rezultatele concrete) va determina necesitatea aplicării față de el a uneia
dintre formele constângerii satale – răspunderii juridice.
Responsabilitatea celorlalti subiecti ai drepului contravențional, pasibili de a fi subiecți ai
răspunderii contravenționale, survine odată cu aparația raportului juridic de conformare și constă
în obligația lor de a se conforma regulilor de conduită în societate, stabilite și protejate de
normele juridice contravenționale din momentul obținerii forței juridice a lor.
Atît timp cât subiecții pasibili de aplicarea măsurilor de constrângere statală se află în
raport de conformare cu prevederile normelor contravenționale materiale, față de ei nu
poate fi aplicată sancțiunea contravențională – ca una dintre formele constrângerii statale.
Și dimpotrivă, societatea, prin diferite mecanisme (statale și nestatale), forme și metode,
trebuie să stimuleze starea de conformare a membrilor săi la regulile de conduită stabilite
și protejate de normele juridice ale dreptului contravențional.19
2.2. Răspunderea juridică și formele ei
În teoria generală a dreptului, răspunderea juridică este definită ca o negare și

18
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., p. 129.
19
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie
Aplicată, -Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 69-70.

12
dezaprobare din partea statului a samavolniciei persoanei vinovate de încălcarea normei
juridice, minifestată prin aplicarea măsurilor de constrângere statală și având drept scop
apârarea ordinii de drept de fapte social periculoase și prejuridiciable.
Răspunderea juridică trebuie privită ca raport juridic special apărut ca urmare a
încălcării unei norme juridice concrete, când organul sau persoana competentă în temeiul legii
și în formă procesuală respectivă, pune în sarcina făptuitorului anumite limitări, iar făptuitotul
suportă urmările nefavorabile ale propriei fapte ilicite.20
Răspunderea juridică este una dintre formele răspunderii sociale. În literatura juridică și
legislația națională, în calitate de forme ale răspunderii juridice, până în 2009 erau acceptate:
răspunderea disciplinară; răspunderea materială (civilă); răspunderea administrativă;
răspunderea penlă.
Odată cu adoptarea Codului contravențional al Republicii Moldova (2008) este acceptată
de jure încă o formă a răspunderii juridie – răspunderea contravențională, care se aplică
începând cu 31 mai 2009.
Formele și temeiurile răspunderii juridice în dreptul contravențional se află în legătură
directă cu caracteristica subiectului față de care ea este aplicată. În toate cazurile, răspunderea
juridică reprezintă reacția statului (societății) la depașirea responsabilității juridice
(transformarea raportului juridic de conformare în cel de conflict, comis cu vinivăție) prin
aplicarea față de autorul faptei ilicite de către organul împuternicit, în modul stabilit de
lege, a unei dintre formele juridice de constrângere statală, potrivit faptei ilicite comise cu
vinovăție.21
2.3 . Noțiunea și particularitățile de bază ale răspunderii contravenţionale
Activitatea eficientă de combatere a cotravenționalității nu poate fi concepută fără o așa măsură
de constângere statală cum este răspunderea juridică.
Răspunderea juridică este o noțiune care are la bază reală și ocupă un rol central în fiecare dintre
ramurile sistemului de drept. Justiția nu poate fi realizată decât prin intermedeiul raporturilor juridice
(raporturi de constîngere).
Răspunderea juridică, inclusiv cea contravențională, este o varietate a constrângerii juridice,
reprezentândo stare de drept specială ce presupune prezența obligației fixate în lege, înțelegerea
necesității de a o realiza, precum și posibilitatea survenirii consecințelor nefavorabile ( aplicarea
sancțiunilor) în cazul încălcării acestei obligații.
Răspunderea intervine în cazul în care destinatarul normei juridice materiale (regulilor de

20
Bujor V. Teoria generală a dreptului : (Note de curs) / Valeriu Bujor, Larisa Buga; red. șt.: Olga Gîrbu; Inst. de
Științe Penale și Criminologie Aplicată, 2015 (Tipogr. “Tipocart Print”). p.87.
21
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie
Aplicată, -Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 70-71.

13
conduită) a nesocotit regula ori s-a produs un eveniment natural de a cărui apariție legea
contravențională leagă răspunderea unui subiect de drept.
Imposibilitatea respectării dreptului prin alte forme decît prin raporturi de constrîngere face
necesară răspunderea și dă substrat real acesteia. Statul, prin organele sale împuternicite, are dreptul de
a aplica sau nu sancțiuni subiectului pasiv ( persoanei banuite). Voința statului de a aplica sau nu
sancțiunea juridică există în cadrul oricărui raport de constrângere.
Societatea este în drept să se apere și să ia măsuri, prin orgnele de stat specializate, față de orice
persoană care încalcă legea și normele de convețuire socială.
De aici rezultă că orice încălcare a normelor juridice atrage după sine răspunderea juridică a
persoanei care a săvârșit-o cu vinovăție, iar această răspundere diferă în funcție de natura normei
încălcate și de pericolul social al faptei.
Această răspundere juridică reiese în mod obiectiv din săvârșirea unei fapte ilicite, care naște
dreptul statului de a aplica sancțiunea normei juridice încălcate și obligația făptuitorului de a suporta
consecințele juridice ale faptei comise.22
Comparativ cu celelalte forme ale răspunderii juridice, în opinia lui Sergiu Furdui, răspunderea
contravenţională este o altă formă de răspundere juridică, reglementată de normele dreptului
contravenţional şi care survine în urma comiterii contravenţiei.

Răspunderea contravenţională ca formă a răspunderii juridice constă în raportul juridic

contravenţional de constrângere, generat ca urmare a comiterii contravenţiei, între stat şi
contravenient, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului de a aplica persoanei
vinovate sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia comisă şi de a o constrânge să o
execute, corelativ cu obligaţia contravenientului de a suporta aplicarea şi executarea sancţiunii
contravenţionale, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii.

S. Furdui consideră că, trăsăturile esenţiale ale răspunderii contravenţionale sunt:

a) fapta ilicită care constituie o contravenţie;

b) subiectele răspunderii contravenţionale: statul ca subiect activ şi făptuitorul ca

subiect pasiv;

c) conţinutul raportului juridic al răspunderii contravenţionale alcătuit din drepturi şi

obligaţii specifice;

d) obiectul raportului juridic de răspundere contravenţională are un caracter specific,

constând în sancţiuni contravenţionale.

22
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., p. 133.

14
 Contravenţia fiind cauza şi temeiul răspunderii contravenţionale, iar sancţiunea fiind
consecinţa răspunderii contravenţionale, toate reglementările referitoare la aceste două instituţii
fundamentale ale dreptului contravenţional constituie, indirect, reglementări ale răspunderii
contravenţionale.

Astfel, răspunderea contravenţională este o instituţie fundamentală a dreptului

contravenţional, alături de contravenţie şi sancţiunea contravenţională, care cuprinde ansamblul
normelor juridice ce reglementează raporturile de drept, care formează obiectul dreptului
contravenţional şi care apar în sfera activităţii de tragere la răspundere contravenţională a tuturor
celor ce încalcă sau ignoră ordinea de drept prin comiterea de contravenţii, activitate ce se
desfăşoară de organe competente, în temeiul legii, fiind guvernată de principii proprii, în scopul
apărării valorilor sociale ocrotite de legea contravenţională.23

După Valeriu Gureu, Răspunderea contravențională este o instituție a dreptului

administrativ, ce precede un mod de activitate a factorilor decizionali ai administrației publice și
nemijlocit a persoanelor fizice, fiind plasați în același raport de reciprocitate asupra activității
sale.

În rezultatul dat, sfera de relații sociale care dă naștere răspunderii contravenționale este
plasată în zona ilicitului juridic, bazat pe o faptă ilicită, deosebindu-se de celelalte fapte
antisociale, care prevăd o altă modalitate de atragere la răspundere juridică.
Un progres în vederea determinării aspectului răspunderii contravenționale și regimului
juridic aplicabil al acesteia a fost condiționat de procesul codificării contravențiilor prin modul
de adoptare a prevederilor Codului Contravențional, care incipent până la etapa adoptării
legislației contravenționale era compusă dintr-o serie de acte normative care deja erau
considerate drept norme învechite ce nu se asociau condițiilor de actualitate și necesităților
social-colective.
Răspunderea contravențională este realizată prin faptul aplicării acelor măsuri de
constrângere administrativă, denumite sancțiuni contravenționale.

Răspunderea contravențională este realizată prin faptul aplicării acelor măsuri de

constrîngere administrativă, denumite sancțiuni contravenționale.

Specificul sancțiunii contravenționale, constă în măsura de constrângere statală ce este

aplicată în cazuș săvârșirii contravenției de către o persoană fizică.24

După opinia lui Victor Gutuleac, Răspunderea contravențională a funționarului de

poliție este reacția statului la comiterea cu vinovăție a unei contravenții prin aplicarea față de
23
Sergiu Furdui, Dreptul Contravențional, Ed. I, 2005, (Tipogr. “Balacron”), p.103.
24
Valeriu Gureu, Drept administrativ: Note de curs, Inst. de Relații Intern. din Moldova (IRIM). – Chișinău: S. n.,
2016 (Tipogr. “Print-Caro’’), p. 411-412.

15
el ( ea), de către organul împuternicit, a unei sancțiuni prevăzute în legea contravențională, în
modul și termenul prevăzut de lege, precum și obligația funcționarului de poliție să suporte
consecințele acetei sancționări.25

Din această definiție reiese că aplicarea răspunderii contravenționale va fi considerată

legitimă numai atunci când vor fi respectate intergal următoarele condiții:

1. Existența conținutului constitutiv al contravenției (obiectul, latura obiectivă,

subiectul, latura subiectivă).

2. Examinearea cazului și emiterea deciziei privind aplicarea sancțiunii

contravenționale de către organul (persoanele cu funcție de răspundere) împuternicit (art.393
din CC al RM).

3. Aplicarea doar a pedepselor contravenționale prevăzute de lege (art. 32 din

CC al RM).

4. Respectarea termenilor de aplicare a sancțiunilor contravenționale ( art 30 din

CC al RM).

5. Aplicarea pedepsei numai în limitele sancțiunii prevăzute de norma materială

încălcată (contravenții comise).

6. Respectarea regulilor de aplicare a sancțiunilor contravenționale stabilite de

lege (art 33-46 din CC al RM).26

2.4 Principiile răspunderii contravenționale

Răspunderea contravenţională ca instituţie fundamentală a dreptului contravenţional, în

mod obligatoriu, este guvernată de principii proprii destinate a asigura echilibrul sistemului de
drept.
Principiile răspunderii contravenţionale sunt acele idei directoare şi reguli de drept care îşi
găsesc aplicarea în întreaga reglementare a răspunderii contravenţionale.
Răspunderea contravenţională este guvernată de următoarele principii:
a) principiul legalităţii, care presupune că apariţia, desfăşurarea, ca şi soluţionarea
raportului contravenţional are loc pe baza legii şi în strictă conformitate cu legea;
b) principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale, care
presupune că răspunderea contravenţională se întemeiază numai pe comiterea contravenţiei;
c) principiul umanismului, care presupune că răspunderea contravenţională

25
Guțuleac V. Drept polițienesc. Inst. De Științe Penale și Criminologie Aplicată; Inst, de Cercetări Juridice și
Politice al Acad. De Științe din Moldova. Chișinău: S.n., 2015 (Î.S. F.E.-P ,,Tipografia Centrală”), p. 289.
26
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie
Aplicată, -Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 73-74.

16
utilizează metode şi instrumente care prin natura lor nu duc la umilirea şi degradarea persoanei
trase la răspundere, dar, dimpotrivă, preconizează căi, metode, mijloace umane care să conducă
la resocia-lizarea contravenienţilor;
d) principiul răspunderii personale, care presupune că răspunderea con-
travenţională revine numai persoanei vinovate de săvârşirea contravenţiei;
e) principiul unicităţii răspunderii (non bis in idem), care presupune că o persoană
care a săvârşit o contravenţie nu poate fi trasă la răspundere contravenţională decât o singură
dată şi, deci, nu poate fi supusă decât unei măsuri prevăzute în sancţiunea normei;
f)principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că oricine comite o contravenţie
trebuie să suporte răspundere contravenţională, care, la rândul ei, este o consecinţă inevitabilă a
comiterii contravenţiei, sancţionarea vinovatului nefiind facultativă;
g) principiul individualizării răspunderii, care presupune că răspunderea
contravenţională trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea contravenţiei, de persoana
vinovatului, pentru a asigura atât sancţionarea corectă a contravenientului, câ t şi realizarea
prevenţiunii generale şi speciale
h) principiul prescripției răspunderii, care presupune că răspunderea
contravenţională este înlăturată prin prescripţie, adică prin trecerea unui anumit interval de timp,
prevăzut de lege, de la data comiterii contravenţiei fără ca făptuitorul să fi fost tras la răspundere
contravenţională;
i) principiul celerităţii tragerii la răspundere, care presupune asigurarea finalităţii
răspunderii contravenţionale - cu cât activitatea de tragere la răspundere contravenţională se
realizează la un moment mai apropiat de descoperirea contravenţiei şi a persoanei vinovate, cu
atât valorile sociale vor fi mai asigurate şi mai curând restabilite - finalităţi legate de eficienţa
răspunderii contravenţionale.
În opinia lui V. Guțuleac, cu care sunt și eu deacord, principiile instituționale ale răspunderii
contraveționale sunt:
- Principiul răspunderii contravenționale personale;
- Principiul indivudualizării răspunderii contravenționale și a pedepsei contravenționale;
- Principiul interdicției dublei sancționări contravenționale (unicității răspunderii
contravenționale);
- Contravenția ca unic temei juridic al răspunderii contravenționale;
- Principiul inevitabilității răspunderii contravenționale;
- Principiul oportunității și utilității de a aplica răspunderea contravențională;

17
 - Principiul publicității.27
2.5 Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională
Înlăturarea răspunderii contravenţionale nu duce la înlăturarea caracterului contravenţional al faptei,
ci doar la înlăturarea aplicării sau executării sancţiunii.
Înlăturarea răspunderii contravenţionale este determinată de consideraţii de politică contravenţională
şi este dictată de anumite împrejurări şi situaţii, când fie utilitatea socială a răspunderii contravenţionale
dispare ori 10 diminuează, fie în realizarea scopului represiunii apare mai profitabilă şi mai eficientă
utilizarea altor mijloace. Asemenea împrejurări şi situaţii poartă denumirea de cauze care înlătură
răspunderea contravenţională.
Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională sunt diferite ca instituţii de drept contravenţional
destinate să asigure constrângeri juridice contravenţionale, o incidenţă şi funcţionare care să corespundă
scopurilor legii contravenţionale şi sancţiunii contravenţionale.
CCA reglementează următoarele cauze de înlăturare a răspunderii contravenţionale:
a) prescripţia răspunderii contravenţionale (art. 37 CCA) constă în ne-aplicarea sancţiunii pentru
contravenţia comisă pe temeiul trecerii, în anumite condiţii, a unui interval de timp, cu consecinţa stingerii
raportului juridic de răspundere contravenţională generat prin comi¬terea contravenţiei şi scoaterea acesteia
de sub incidenţa legii contra¬venţionale;
b) neînsemnătatea contravenţiei (art. 21, alin. 1 şi 2 CCA) constă în absolvirea contravenientului
de răspundere contravenţională, în condiţiile prevăzute de lege, cu limitarea la observaţie verbală.
Aplicarea înlăturării respective este condiţionată de sancţiunea contravenţiei comise, care
trebuie să prevadă avertismentul sau amenda în mărime de până la două salarii minime;

c) împăcarea părţii vătămate cu persoana care a comis contravenţia (art. 21, alin. 3
CCA) constă în înţelegerea intervenită cu voinţa ambelor subiecte ale raportului contravenţional
de a pune capăt conflictului izvorât din comiterea contravenţiei, înlăturând astfel sancţionarea
contravenţională.

Aplicarea înlăturării respective are loc numai în cauzele comiterii contravenţiilor prevăzute
de articolele 471 - 473 CCA şi intervine cel târziu până la rămânerea definitivă a hotărârii asupra
cazului contravenţional. împăcarea părţilor fiind irevocabilă, acţiunea contravenţională şi cea
civilă se sting din oficiu, cu încetarea procedurii contravenţionale;

d) amnistia (art. 234, pct. 5 CCA) constă în emiterea unui act de clemenţă al
Parlamentului, care pentru raţiuni de politică contravenţională, înlătură posibilitatea aplicării
sancţiunilor contravenţionale pentru anumite contravenţii, prevăzute de legiuitor, comise până la
o anumită dată arătată în actul respectiv.

27
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., p. 137.

18
 Amnistia este atât un act politic, cât şi un act juridic, deoarece înlătură consecinţele unei
contravenţii (răspunderea şi sancţiunea contravenţională);

e) abrogarea actului care stabileşte răspunderea contravenţională (art. 234, pct. 6

CCA) constă în retragerea integrală sau parţială, a unui act normativ contravenţional de aceeaşi
valoare juridică sau de o valoare juridică -superioară. Abrogarea poate fi expresă, când actul nou
o pronunţă direct sau tacită, când dispoziţiile din actul anterior devin incompatibile cu cele din
actul normativ nou.28

Înlăturarea răspunderii cntravenționale nu conduce la înlăturarea caracterului

contravențional al faptei, ci doar la înlăturarea aplicării sau executării sancțiunii
contravenționale.

Ea este determinată de politica contravențională și este dictată de anumite împrejurări și

situații, când fie utilitatea socială, răspunderii contravenționale dispare ori se diminuează, fie în
realizarea scopului represiunii apare mai profitabilă și mai eficientă utilizarea altor mijloace.
Asemenea împrejurări și situații poată denumirea de cauze care înlătură răspunderea
contravențională

Legea contravențională prevede unele împrejurări a căror apariție face ca principalul

inevitabilității răspunderii contravenționale sa fie încălcat, sabilind mai multe cauze care exclud
aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Aceste cauze sânt expres prevazute de legea contravențională 29, iar numărul lor nu poate
fi mărit sau interpretat.

Înlaturarea răspunderii contravenționale pentru fapta ce conține elementele constitutive ale

contravenției are loc în cazul:

- renunțării benevole la săvârșirea contravenției;

- contravenției neînsemnate, tentativei;

- împăcării victimei cu făptuitorul;

- prescripției răspunderii contravenționale;

- amnistiei.30

28
Sergiu Furdui, Dreptul Contravențional, Ed. I, 2005, (Tipogr. “Balacron”), p.106-107.
29
Codul contravențional ai RM, art. 26.
30
Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe Penale și Criminologie
Aplicată, -Ed. a 2-a, Chișinău 2016, p. 75.

19
 Concluzie
În final pot afirma că, răspunderea contravențională ca metodă de combatere a
contravenționalității realizată prin aplicărea acelor măsuri de constrângere
administrativă de către reprezentatul statului, asupra personelor fizice sau juridice,
denumite sancțiuni contravenționale, au drept scop apărarea drepturilor şi
libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor
valori ocrotite de lege, precum și prevenirea de noi contravenții.

Totodată, agentul constatator, competentă să aplice sancțiunea, va ține seama

de starea materială a contravenientului, conduita, ocupația, familia, în masura în
care aceste elemente sunt cunoscute.

De asemenea, agentul constatator va lua în considerare, pe lângă conduita

anterioară savârșirii contravenției, desigur în măsura în care acest lucru este
posibil, conduita ulterioară săvârsirii faptei.

În cazul în care contravenientul ințelege prejudiciabilitatea faptei sale,

recunoaște aceasta, regretă, scopul sancțiunii contravenționale va putea fi atins prin
aplicarea unei sancțiuni orientate spre minimul special al acesteia.

Răspunderea contravențională urmăreşte un dublu scop, de a reeduca şi de a

preveni săvârşirea altor fapte de acest gen.

20
 Bibliografie
1) Guțuleac V., Comarnițcaia E. Drept contravențional. Note de curs. Inst. de Științe
Penale și Criminologie Aplicată, -Ed. a 2-a, rev. și actualizată. - Chișinău : S. n., 2016 (Tipogr.
,,Baștina Radog”).

2) Constituţia Republicii Moldova, din 29. 07. 1994, publicat: 18.08.1994 în

Monitorul Oficial Nr.1 art Nr.1, data intrării în vigoare: 27.08.1994.

3) Codul Contravenţional al Republicii Moldova, Pblicat: 16.01.2009 în Monitorul

Oficial Nr. 3-6 art Nr. 15, data intrării în vigoare: 31.05.2009: Actualizat 25.01.2017. Chișinău:
Farmec-Lux, 2017 (E.F.-P. ,,Tipografia Centrală”).

4) Guțuleac Victor, Tratat de drept contravențional. – Ch. : S. n., 2009 (E.F.,-P.

“Tipogr. Centrală”).

5) Guțuleac. Victor, Drept contravențional; Univ. Liberă Int. dn Moldova. – Ch.:

ULIM, 2006 (Tipogr. „Bons Offices”).

6) Guțuleac Victor, Drept polițienesc. Inst. De Științe Penale și Criminologie

Aplicată; Inst, de Cercetări Juridice și Politice al Acad. De Științe din Moldova. -Chișinău: S.n.,
2015 (Î.S. F.E.-P ,,Tipografia Centrală”).

7) Stamatin Şt., Grati V. Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne

(partea generală). Chişinău: Centrul Ed. al Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI a Rrepublicii
Moldova, 2003.

8) Guțuleac V.; coaut.: Elena Comarnițcaia, Igor Spînu; Drept Administrativ. Univ.
Liberă Intern. din Moldova, Inst. de Științe Penale și Criminologie Aplicată. – Chișinău: S. n.,
2013, (Î.S. F.E.-P. “Tipogafia Centrală”).

9) http://www.preferatele.com/docs/drept/2/responsabilitatea-ju6.php, accesat la data

de 29.10.2017, ora 20:45 min.

10) Bujor V. Teoria generală a dreptului : (Note de curs) / Valeriu Bujor, Larisa Buga;
red. șt.: Olga Gîrbu; Inst. de Științe Penale și Criminologie Aplicată, 2015 (Tipogr. “Tipocart
Print”).

11) Sergiu Furdui, Dreptul Contravențional, cop: Vitalie Coroban.- Ch.: Cartier, 200S,
(Tipogr. „Balacorn”).Ed. I, 2005, (Tipogr. “Balacron”) nr. 079.

12) Valeriu Gureu, Drept administrativ: Note de curs, Inst. de Relații Intern. din
Moldova (IRIM). – Chișinău: S. n., 2016 (Tipogr. “Print-Caro’’).

21