Sunteți pe pagina 1din 36

UNIVERSITATEA PETRE ANDREI DIN IASI

FACULTATEA DE DREPT

Referat la disciplina Drept Civil


Teoria generala a obligatiilor

RASPUNDEREA CIVILA
DELICTUALA

Titular disciplina: Lect. Univ. drd. Lucian Arnautu


Studenta: Ghiorghita Mihaela (cas. Furnica)
An de studiu: II

- 20151

CUPRINS
Introducere.3
CAP. I Raspunderea pentru fapta proprie 5
1. Raspunderea pentru fapta proprie..5
2. Fapta ilicita.......6
3. Prejudiciul..9
4. Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu...12
5. Culpa.14
6. Capacitatea delictuala17
CAP. II Raspundrea parintilor pentru fapta copiilor minori..20
CAP. III Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor lor..24
CAP. IV Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, edificii sau
lucruri.30
1. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale..30
2. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului....32
3. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri...33

BIBLIOGRAFIE...36

INTRODUCERE
Reglementare. Terminologie. Domeniu de aplicare.
Rspunderea civil constituie, fr ndoial, una dintre categoriile fundamentale i,
totodat, o instituie deosebit de complex a dreptului civil, iar definirea acesteia a fost i nc
mai este obiect de preocupare i analiz pentru literatura juridic.
Raspunderea juridica civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma
impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i
apartine. Este acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o are orice
persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altua. A raspunde in mod civil inseamna,
in sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil.
Identificnd elementele comune regsite n diferitele accepiuni ce i-au fost date in
dreptul civil, putem spune c rspunderea civil este acea form a rspunderii juridice care
const ntr-un raport de obligaii n temeiul cruia o persoan este ndatorat s repare
prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, n cazurile prevzute de lege, prejudiciul pentru care
este rspunztoare.
In jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din
limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in cazul comiterii
unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. Raspunderea juridica
include in sine doar acele consecinte ale incalcarii de drept, care se exprima in aparitia unor
noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu
urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel ce a incalcat ordinea de drept.
Avndu-i izvorul n principii de dreptate i echitate social, rspunderea civil este
un text de lege ce consacr rspunderea civil pentru faptele cauzatoare de prejudicii.
Ca instituie juridic, rspunderea civil este alctuit din totalitatea normelor de
drept prin care se reglementeaz obligaia oricrei persoane de a repara prejudiciul cauzat
altuia prin fapta sa extracontractual sau contractual, pentru care este chemat de lege
s rspund. Majoritatea acestor norme juridice sunt cuprinse n Codul civil, precum i n alte
acte normative.

Prin universalitatea sa, instituia rspunderii depete sfera dreptului, ea fiind o


instituie proprie societii ca atare. Astfel, problematica rspunderii se ridic n orice segment
de activitate omeneasc, ca o sanciune general a tuturor normelor de con duit, inclusiv a
tuturor regulilor de drept, iar respectarea acestor norme de conduit constituie o necesitate
vital, tiut fiind c imensa majoritate a aciunilor umane sunt susceptibile s genereze o
form sau alta de rspundere.
Rspunderea delictual este n principal regelementat prin dispoziiile art. 1349 Cod
civil. Art.1349 Cod civil prevede : Orice persoan are ndatorirea s respecte regulile de
conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune i s nu aduc atingeri prin aciunile ori
inaciunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Este astfel
reglementat o rspundere direct, pentru fapta proprie, care constituie regul n aceast
materie. Prin dispoziia art. 1372 -1375 Cod civil se stabilete i o rspundere indirect,
pentru fapta altor persoane, prevzute numai n cazurile expres stabilite de lege.
In dreptul civil contemporan roman raspunderea civila se intemeiaza, in principiu, pe
culpa. Totusi doctrina si practica judiciara admit si existenta unor cazuri in care raspunderea
este de natura obiectiva, fara culpa fundamentala.
Aceast rspundere este o form a rspunderii civile izvorte din orice fapt ilicit
cauzatoare de prejudicii iar obligaia de despgubire este formulat ca un principiu general,
deosebit de rspunderea contractual sau rspunderea general. Nu orice fapt ilicit
genereaz rspundere general, ci doar faptele care constituie infraciuni prevzute de Codul
Penal sau unele legi speciale.
Rspunderea civil delictual este un raport juridic de obligaii care izvorste dintr-o
fapt ilicit i prejudiciabil 1. Conform terminologiei tradiionale, fapta ilicit care d natere
raportului juridic de rspundere se numete delict sau cvasidelict. In mod empatic,
rspunderea care izvorste din comiterea acestor fapte se cheam rspundere delictual.
In toate situaiile n care se cauzeaz un prejudiciu unei persoane printr-o fapt ilicit
extracontractual, se aplic regulile rspunderii delictuale2. Prin excepie, dac neexecutarea
obligaiilor contractuale constituie o infraciune, atunci rspunderea angajat se consider c
este de natur delictual.

L. Pop, Drept civil.Teoria generala a obligatiilor, Tratat, ed. a II-a, Editura


Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1998
2
M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei, Bucuresti,
1972; I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, op. cit., p. 39; I. Albu, op. cit., p. 236.

CAP. I RASPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE


Raspunderea delictuala apare ca o sanctiune specifica dreptului civil aplicata pentru
savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Fiind o sanctiune de drept civil ea are in
vedere in primul rand patrimoniul persoanei ce a savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii,
dar nefiind o pedeapsa, ea nu se stinge odata cu decesul acesteia, ci se transmite
mostenitorilor sai.
Raportat la reglementarea cuprins n Codul cvil, se consider c exist urmtoarele
forme de rspundere delictual:
1. Rspunderea civil delictual direct sau pentru fapta proprie. Art. 1357 Cod civil consacr
regula de principiu, conform creia obligaia de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine
direct i nemijlocit autorului faptei ilicite;
2. Rspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia sau rspunderea indirect. In
scopul protejrii victimei mpotriva eventualei insovabiliti a victimei, Codul civil a instituit
i rspunderea indirect, ca form complementar de rspundere. Sunt asemenea forme de
rspundere: rspunderea prinilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori (art. 1372
Cod civil) ; rspunderea comitenilor pentru prejudiciile cauzate de prepuii lor n exercitarea
funciilor ncredinate (art. 1373 Cod civil), raspunderea institutorilor si artizanilor pentru
faptele ucenicilor lor.
3. Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale i ruina edificiului. Uneori
prejudiciile nu sunt cauzate de fapta unei persoane. De aceea, pentru aprarea intereselor celui
vtmat, n situaiile n care acesta nu ar putea dovedi c prejudiciul a fost cauzat prin fapta
ilicit a unei persoane, a fost instituit rspunderea pentru lucruri, animale i ruina edificiului
care incumb persoanei care are paza juridic a acestora i este reglementat distinct de art.
1376 Cod civil.
Pentru antrenarea raspunderii civila pentru fapta proprie se cer a fi intrunite in mod
cumulativ urmatoarele cerinte:
- existenta unui prejudiciu;
5

- savarsirea unei fapte ilicite;


- raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- vinovatia celui ce a cauzat prejudiciul.

1. Fapta ilicita
Este primul element de care vorbeste legiuitorul atunci cand formuleaza principiul
raspunderii delictuale, sanctionand orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudicii .
Desi textul nu caracterizeaza fapta, intreaga doctrina si jurisprudenta au in
vedere fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. O serie de acte normative emise in perioada
postbelica fac referire expresa la fapta ilicita. Astfel, art. 35 din Decretul 31/1954 privitor la
persoanele fizice si juridice, cand se refera la raspunderea delictuala a personei juridice
mentioneaza, in terminis, raspunderea pentru fapta ilicita, iar art. 25 alin. 1 din Decr. 32/1954
pentru punerea in aplicare a Codului familiei prevede ca minorii care nu au implinit varsta
de 14 ani nu raspund pentru fapta lor ilicita, decat daca se dovedeste ca au lucrat cu
discernamant.
Doctrina defineste fapta ilicita ca fiind orice fapta prin care, incalcandu-se normele
dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane3.
Alti autori definesc fapta ilicita ca fiind orice fapta (actiune sau inactiune) prin care,
incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt lezate drepturile subiective sau interesele
legitime ale altei persoane, cauzandu-se acesteia prejudicii 4. Prin urmare, fapta omului,
comisiva sau omisiva, trebuie sa fie o conduita exteriorizata. Nu orice inactiune poate fi
cauzatoare de prejudicii ci doar aceea pe care autorul o alege in locul unei actiuni la care era
obligat. Exemplul clasic este cel al medicului, care, in loc sa dea primul ajutor la care era
obligat, refuza s-o faca.
Fapta ilicita este definita ca orice fapta prin care incalcandu-se normele dreptului
obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane. Fapta ilicita
poate fi actiune, inactiune, omisiune.
Astfel, distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier careare drept urmare
vatamarea corporala a unei persoane, constituie fapte ilicite comisive. Dimpotriva, faptul de a
nu fi luat toate masurile pentru paza unui animal care i-a produs altuia un prejudiciu,
constituie o fapta delictuala omisiva, comisa printr-o inactiune.

C.Statescu, C. Barsan, op cit pag. 164

I. Dogaru, P. Draghici, op cit. pag. 237. La fel L Pop, op cit. pag. 212

Actiunea este fapta ilicita a omului prin care se produce un prejudiciu prin incalcarea
normei legale.
Inactiunea este fapta ilicita a omului prin care acestuia i se interzice o anumita
conduita iar el o savarseste.
Omisiunea este o fapta ilcita a omului ce consta in neindeplinirea unei activitati sau
neluarea unei masuri atunci cand potrivit legii aceasta trebuia intreprinsa de o anumita
persoana.
Fapta ilicit are urmtoarele trsturi:

Are un caracter obiectiv, constnd ntr-o conduit uman exteriorizat;

Este mijlocul prin care se obiectiveaz un element psihic subiectiv: voina omului care
a ales o anumit conduit;

Este contrar ordinii sociale i reprobat de societate.

Fapta ilicita poate fi comisa, asa cum am mai precizat, fie cu intetie, fie din
culpa. Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele distinctii:
- fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa. Asa fiind, desi ea a produs un
prejudiciu nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia (de
exemplu, fapta a fost comisa in legitima aparare);
- exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe
simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu
prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei.
Pot exista insa situatii in care desi fapta a cauzat un prejudiciu altei persoane,
raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite
imprejurari. Asemenea imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al
faptei cauzatoare de prejudiciu sunt:
A. Legitima aparare. Prin legitima aparare se intelege orice actiune savarsita
in scopul de a respinge orice atac al unei persoane care ar putea cauza prejudicii. O persoana
care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerata in legitima aparare daca atacul
respins are urmatoarele caractere:
a. - este material, direct, imediat si injust (deci lipsit de temei, care prezinta un pericol iminent
nu o simpla amenintare);
b. - este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori impotriva unui interes
general, obstesc;
c. - pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori interesul general;

d. - apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericolului indus de atac
Daca legitima aparare a depasit dimensiunile atacului, ea poate constitui doar o circumstanta
atenuanta, care nu mai exonereaza pe cel ce a comis-o de raspundere civila.
B. Starea de necesitate. O fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi fost
comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii, integritatii
corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel
proteguite. Nu se apreciaza ca fiind stare de necesitate daca faptuitorul si-a dat seama ca
produce urmari vadit mai grave decat acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat.
C. Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege, sau a ordinului
superiorului. Fapta comisa in asemenea circumstante nu are un caracter ilicit, deoarece a fost
impusa ori permisa de un comandant al legii, superior intereselor particulare infrante. Este
spre exemplu, fapta pompierului care pentru a patrunde intr-o locuinta sa stinga un incendiu,
distruge usile de la intrare. Executarea ordinului superiorului inlatura caracterul ilicit al faptei
daca el nu este vadit ilegal sau abuziv si nici modul de executare nu a fost nelegal.
D. Exercitarea unui drept. Exercitiul unui drept subiectiv civil trebuie sa corespunda
gradual limitelor si scopului economic si social pentru care a fost recunoscut. In principiu, cel
ce-si exercita dreptul nu vatama pe nimeni, potrivit adagiului qui suo jure utitur neminem
laedit. Exercitiul normal al dreptului subiectiv, chiar daca aduce unele restrangeri sau
prejudicii unui drept subiectiv apartinand altei persoane nu da nastere unei obligatii de
reparatie. In mod firesc, fiecare subiect de drept suporta exercitiul normal al drepturilor
subiective ale celorlalte subiecte de drept (spre exemplu, concurenta comerciala loiala, oricat
de pagubitoare ar fi ea). Cu toate acestea, exercitarea dreptului peste limitele stabilite de lege
constituie abuz de drept. O asemenea depasire ori deturnare de la scopul pentru care a fost
recunoscut dreptul subiectiv, este de natura sa produca prejudicii pentru a caror reparare poate
fi angajata raspunderea civila. Abuzul de drept este sanctionat fie prin refuzul ocrotirii
dreptului subiectiv exercitat astfel, fie cu raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest
mod de exercitare.
E. Consimtamantul victimei constituie o cauza de neraspundere, daca inainte de
producerea faptei acesta a fost de acord cu modul de a actiona a autorului caci volenti non fit
injuria. Esential in calificarea acestei cauze de neraspundere este ca victima sa-si fi dat
anterior acordul nu la producerea prejudiciului ci la eventualitatea producerii lui prin
acceptarea savarsirii faptei. Daca acordul victimei este ulterior producerii prejudiciului, prin
aceasta renuntandu-se de fapt la despagubire, numai suntem in prezenta unei clauze de
neraspundere, ci la o renuntare la un drept ca efect al atributului dispozitiei. Chestiunea

acordului victimei se pune insa nuantat atunci cand prin natura lor, anumite drepturi personale
nepatrimoniale nu pot face obiectul unei renuntari.
Spre exemplu, o persoana nu poate consimti la propria-i moarte, chiar daca aceasta
este produsa de un medic printr-o operatie chirurgicala riscanta. Ea poate sa-si asume cel mult
riscul operatiei.

2. Prejudiciul
Prejudiciul este premiza oricarei ipoteze de raspundere, cel care declanseaza
mecanisumul raspunderii civile delictuale si caruia i se mai spune dauna , (care vine de la
cuvantul latinesc damnum) sau paguba, termenii desemnand acelasi lucru, anume efectele
negative patrimoniale iar intr-o anumita conceptie si morale pe care le incearca o persoana,
ca urmare a conduitei ilicite a unei alte persoane 5 sau efectul negativ suferit de o anumita
persoana, ca umrare a faptei ilicite, savarsita de o alta persoana, ori ca urmare a faptei unui
animal sau lucru6.
O definitie agreata de doctrina mai recenta, defineste prejudiciul ca fiind rezultatele
daunatoare, de natura patrimoniala sau neptrimoniala, efecte ale incalcarii drepturilor
subiective si intereselor legitime ale unei persoane7.
Prejudiciul consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana ca urmare a unei
fapte ilicite savarsita de o alta persoana. Acest efect poate avea un character patrimonial, dar
s-a admis ca el poate fi si de natura morala. Prejudiciul poate fi patrimonial, atunci cand el
poate fi evaluat in bani (exemplu degradarea unor bunuri) sau nepatrimonial, daca el nu este
susceptibil de pretuire in bani (ex. atingerea adusa onoarei sau demnitatii persoanei).
Prejudiciul nepatrimonial se mai numeste moral.
Intr-o si mai moderna si riguroasa clasificare a prejudiciului, acesta poate fi material,
corporal sau moral.
Este material, acel prejudiciu care se refara la patrimoniul si bunurile unei persoane,
la castigul nerealizat sau la pierderea incercata.
Este corporal acel prejudiciu ce poate fi conceput ca orice atingere adusa integritatii
fizice a unei persoane, prin care i s-a produs o incapacitate de munca, permanenta sau
temporara apreciabila in procente.
5

M Elisecu, op cit. p.90


CSCB, OP CIT. P. 140
7
V. Ursa, I. Albu, op cit. 1979, pag.29
6

Este moral acel prejudiciu care se refera la valorile morale ale persoanei. La randul
lui, el poate interesa atingerea adusa onoarei sau vietii private ori poate consta intr-un
prejudiciu de afectiune.
De regula, despagubirile ce se acorda au mereu un caracter patrimonial pentru ca
insusi prejudiciul are un asemenea caracter. Existenta prejudiciului constituie o conditie
esentiala in antrenarea raspunderii civile delictuale. Culpa, neurmata de producerea unui
prejudiciu pentru altul, nu confera dreptul la o actiune in despagubiri, tocmai pentru ca fapta
nu este producatoare de pagube, iar in drept numai cel care are interes are exercitiul unei
actiuni.
Constituie prejudiciu orice pierdere materiala suferita de o persoana, constand in
diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial, vatamarea integritatii corporale,
distrugerea unor bunuri, decesul sustinatorului legal etc.
Caracterele prejudiciului:
a) cert adica este sigur atat in privinta existentei cat si in privinta posibilitatii de
evaluare. Certitudinea prejudiciului implica actualitatea sa, caci nu se poate pretinde
repararea lui decat numai daca el s-a produs. In mod exceptional, poate fi pretinsa si repararea
prejudiciului viitor, in masura in care desi el nu s-a produs este sigur ca se va produce si
poate fi evaluat cu certitudine. Mai mult decat atat, cand dauna viitoare se va consuma
succesiv, rata temporis si reparatia sa poate lua forma unor prestatii viitoare si succesive. In
practica judiciara s-a stabilit ca pentru a se pastra echilibrul intre paguba produsa prin fapta
prejudiciabila si despagubirea destinata a inlocui cu fiecare rata acea paguba, cuantumul
despagubirilor acordate esalonat, sub forma unor prestatii, periodice poate fi modificat.
Prejudiciul viitor nu trebuie confundat cu cel eventual care este lipsit de certitudinea
producerii si nu determina acordarea de despagubiri.
b) prejudiciul sa nu fi fost reparat intrucat prin repararea acestuia se urmareste
inlaturarea efectelor negative ale faptei ilicite.Referitor la cuantumul despagubirilor ce se
acorda pentru acoperirea prejudiciului partile pot incheia o intelegere asupra intinderii
despagubirii si modalitatilor de reparare, in caz contrar, persoana vatamata are la indemana o
actiune in justitie. Prin acordarea despagubirii se urmareste repararea lui integrala care
inseamna atat prejudiciul efectiv (damnum emergens) dar si beneficiul nerealizat (lucrum
cessans).In stabilirea intinderii despagubirii nu se ia in considerare situatia materiala nici a
victimei si nici a autorului prejudiciului. Repararea prejudiciului se face in principiu in natura
iar cand nu este posibil se face prin echivalent sub forma acordarii unei despagubiri.
Repararea prejudiciului prin echivalent se face fie prin acordarea unei sume globale, fie prin
stabilirea unor prestatii periodice succesive cu caracter viager sau temporar.
10

c) prejudiciul trebuie sa fie direct, caracter ce constituie o norma generala a


raspunderii civile, aplicabila asadar si in cazul raspunderii delictuale.
(Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele interese
ce nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii
obligatiei). Prejudiciul este asadar direct, atunci cand el este urmarea nemijlocita a unei
fapte ilicite, conexiune ce explica de altfel legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si
rezultatul produs cu consecinte patrimoniale nefaste.
d) prejudiciul trebuie sa fie personal, caracter ce decurge din imprejurarea
ca doar consecintele patrimoniale ale faptei ilicite sunt susceptibile de reparatie. Ori,
asemenea consecinte nu pot fi suportate decat de catre persoane fizice sau juridice, singurele
susceptibile sa incerce diminuari ale patrimoniului lor.
Atingerea adusa patrimoniului unei persoane poate fi atat de natura materiala, cat si de
natura morala, in masura in care aceasta din urma poate fi evaluata prin consecintele sale prin
criterii patrimoniale.
Prejudiciul material include atat pierderea efectiv suferita (damnum emergens), cat si
beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care consta in impiedicarea activului patrimonial de o
imbogatire care ar fi avut loc in cazul in care nu se savarsea fapta ilicita.
Daca in privinta prejudiciului material chestiunile referitoare la evaluare si reparatia sa
au fost transate atat in literatura cat si in jurisprudenta, prejudiciu moral mai suscita inca
discutii si clasificari.
Prejudiciul moral sau dauna morala este insa dificil de acoperit sau chiar imposibil,
deoarece nu se poate stabili o echivalenta intre durerea morala si o anumita suma de bani si
nici ca despagubirea materiala adusa sentimentelor de afectiune este imorala. Tendintele
jurisprudentiale actuale sunt insa pentru acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral
incercat. Spre exemplu, s-a propus acordarea de despagubiri banesti pentru prejudicii cu
caracter nepatrimonial, care sunt consecinte ale vatamarii sanatatii ori integritatii fizice a
persoanei.
Vatamarea corporala severa poate avea drept consecinta pe langa pierderea totala sau
partiala a capacitatii de munca (concretizata printr-un prejudiciu usor de evaluat ca o diferenta
dintre salariul avut anterior si pensia pentru invaliditate stabilita), desfigurarea, paralizia ori
imobilizarea care lipsesc persoana de posibilitatea de a participa la viata sociala ori culturala
si de a culege toate beneficiile acestei participari. Un asemenea prejudiciu numit si prejudiciu
de agrement poate fi atenuat prin acordarea unor despagubiri care sa asigure o ambianta
corespunzatoare in mediul in care traieste persoana vatamata (in familie, institute de ocrotire
ori recuperare etc.).
11

De asemenea, s-a considerat ca o astfel de vatamare poate reclama pentru cel in cauza
un efort suplimentar pentru activitatile sale cotidiene. Un asemenea effort (traductibil spre
exemplu, prin deplasarea cu ajutorul unor proteze, citirea cu ajutorul unui singur ochi etc.),
poate fi evaluat si trebuie reparat.

3. Legatura

de

cauzalitate

dintre fapta

ilicita

si

prejudiciu
Existenta raspunderii civile delictuale presupune ca o a treia conditie, necesitatea ca
intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca o anumita
fapta a cauzat un anumit prejudiciu. Pentru raspunderea delictuala, momentul cauzalitatii,
imediat subsecvent constatarii prejudiciului, se reduce la incadrarea prejudiciului intr-una din
ipotezele legale de raspundere.Cercetarea va fi intotdeauna de la efect la cauza, astfel ca, dupa
ce va fi identificata fapta, trebuie stabilita legatura ei cu prejudiciul. Raportul de cauzalitate
are caracter obiectiv, astfel ca a-l stabili, inseamna, de fapt, a-l proba. Acest complex cauzal
poate fi alactuit din mai multe actiuni, inactiuni care, potrivit clasificarilor uzuale, pot fi cauze
directe - indirecte, mediate - imediate, principale - accesorii, concomitente - succesive sau
simple conditii.
Existenta conditiilor concrete in care se realizeaza legatura de cauzalitate nu
poate fi apreciata decat, de la caz la caz, de catre instanta judecatoreasca. Spre exemplu, o
persoana alunecand pe strada pe gheata se loveste la cap. Pe parcursul transportarii sale la
spital, ambulanta derapeaza si izbindu-se intr-un copac ii cauzeaza leziuni costale. In timpul
interventiei chirurgicale moare din cauza asfixiei cauzate de lipsa de oxigen in sala de
operatii. In speta, la decesul victimei, au concurat mai multi factori: neglijenta municipalitatii,
fapta conducatorului auto sau incompetenta profesionala a medicilor.
Specifice raportului de cauzalitate in cazul raspunderii civile delictuale ii sunt
urmatoarele premise, unanim recunoscute ca atare si in doctrina si jurisprudenta.
A.Legatura de cauzalitate trebuie sa existe intre actiunea sau inatiunea cu
caracter ilicit si prejudiciu stricto senso si nu ca o eventualitate cauzala acceptata in mod
generic;

12

B.In analiza raportului de cauzalitate se face abstractie de atitudinea subiectiva,


psihica a faptuitorului fata de fapta comisa si consecintele ei. Sub acest aspect specific,
intereseaza doar obiectivarea faptei si urmarile sale, fiind deocamdata irelevanta chestiunea
imputabilitatii sau a responsabilitatii. In acest sens, ne referim la caracterul obiectiv al
raportului de cauzalitate in materia raspunderii civile delictuale253. Intereseaza deci existenta
obiectiva a faptei (actiune sau inactiune) si a urmarii sale specifice, concretizata printr-un
prejudiciu;

C.Fapta ilicita avand un caracter uman nu trebuie disociata de alte fapte umane sau de
factori exteriori, ce pot contribui la producerea prejudiciului. Nu intereseaza toate conexiunile
posibile, ci doar acelea care intr-un fel sau altul contribuie la realizarea raportului de
cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Raportul de cauzalitate poate fi si indirect sau mediat, daca fapta ilicita a produs o
situatie care a permis altor factori sa determine direct un anume prejudiciu. Spre
exemplu, faptele complicelui la un furt nu sunt in legatura cauzala directa cu prejudiciul
cauzat de autor, deoarece el ajuta sau inlesneste savarsirea faptei. El va raspunde insa alaturi
de autor pentru repararea prejudiciului, chiar daca nu l-a produs nemijlocit prin fapta sa.
Sistemele propuse pentru stabilirea raportului de cauzalitate, au fost:
- Sistemul echivalentei conditiilor, potrivit caruia, cand nu se poate identifica
o anumita cauza, se atribuie aceeasi valoare cauzala faptelor, imprejurarilor care au precedat
prejudiciul. Acest sistem este sustinut, in special de doctrina franceza, reprosandu-i-se ca
largeste prea mult campul cauzal, retinandu-se in nexul cauzal fapte prea indeparate.
- Sistemul cauzei proxime elaborat in dreptul anglo-saxon, avand drept criteriu
afirmatia filosofului Fr. Bacon : Ar fi pentru drept o sarcina fara de sfarsit de a determina
cauza cauzelor si actiunea unora fata de celelalte. De aceea el se multumeste cu cauza
imediata si judeca actiunile cu ajutorul acesteia, fara sa urce la una anterioar. Desi pragmatic,
sistemul este criticat pentru ca acorda eficienta cauzala doar faptelor proxime ignorandu-se
altele, care, chiar mai indepartate, au avut o mai mare pondere in producere efectului. In
dreptul american se considera ca raspunderea revine celui care a avut ultima sansa de a evita
producerea prejudiciului8.
- Sistemul cauzei adecvate, agreat de dreptul german, sustine ca in
determinarea raportului de cauzalitate trebuie retinute numai acele antecedente ale efectului
care sunt tipice, adica cele care, in mod obisnuit, sunt susceptibile sa produca efectul
respectiv. Prin urmare, trebuie inlaturate toate faptele care intamplator, accidental, au
8

L. Pop, op cit. p. 220

13

determinta producerea prejudiciului. S-a obiectat ca nu intotdeauna legatura cauzala este


tipica.
-Sistemul cauzalitatii necesare9 porneste de la definitia cauzei ca fiind
fenomen care preceda efectul si il provoaca in mod necesar. In acest sistem nu sunt retinute
conditiile care au avut un rol in producerea prejudiciului, motiv pentru care s-a propus ca in
sfera raportului de cauzalitate sa fie incluse sI acele conditii care au creat posibilitatea ca un
efect pagubitor sa se produca, aprecierea fiind facuta pornindu-se de la categoriile filosofice
posibilitate-realitate.
- Sistemul indivizibilitatii cauzei si conditiilor reprezinta o sinteza a celorlalte
sisteme, fiind elaborat de marele nostru civilist, Mihail Eliescu si preluat de majoritatea
autorilor10. Acest sistem considera ca fenomenul cauza nu actioneaza izolat ci in anumite
conditii externe, care, fara a produce efectul, l-au favorizat, inleznind producerea efectului. O
posibilitate absracta, o simpla eventualitate, a fost prefacuta intr-o posibilitate concreta. Prin
urmare, aceste conditii alcatuiesc impreuna cu fenomenul cauza, o unitate indivizibila. Acest
sistem pleaca de la conceptia legislatiei penale care pedepseste atat autorul faptei cat si pe
instigator, complice, favorizator, dand posibilitatea judecatorului de a aprecia, in fiecare caz
in parte, eficienta cauzala a fiecarei contributii.

4. Culpa sau vinovatia


Textul art. 1371 Cod civil instituie principiul rspunderii bazat pe culpa. In cazul
rspunderii subiective, elementul culp este indispensabil pentru ca victima s poat pretinde
de la autorul faptei ilicite repararea prejudiciului. Cu toate acestea, condiia culpei poate s
lipseasc n cazurile de rspundere obiectiv, cum ar fi rspunderea pentru lucruri. Aadar,
domeniul specific culpei este cel al rspunderii subiective pentru fapta proprie
Textele Codului civil folosesc pentru aceeai relitate subiectiv mai muli termeni:
greeal, neglijen, impruden i mai ales culp. In literatura de specialitate s-au propus mai
multe denumiri care s aib un caracter uniform i s poat desemna cu precizie latura
subiectiv a rspunderii civile. Cea mai uzitat denumire este aceea de vinovie, menit s
confere unitate delictului civil i celui penal. Cu toate acestea, este preferabil folosirea
termenului de culp, devenit tradiional n dreptul civil.
9

Fr. Deak, in Raspunderea civila de I. Anghel


C. DStatescu, C. Barsan, op cit. 178 , L. Pop, op cit. I Dogaru, P. Draghici, op cit. p. 270

10

14

Elementele culpei se consider c sunt:


A. un element intelectiv, care const n reprezentarea n contiina omului a
semnificaiei sociale a faptei sale i n prevederea sau cel puin n posibilitatea de prevedere a
urmrilor faptei pe care o svrete sau urmeaz s o svreasc; culpa presupune un anumit
nivel de cunoatere a semnificaiei sociale a faptelor i urmrilor eventuale ale acestora;
B. un element volitiv, n care se concretizeaz procesul psihic de deliberare i de luare
a unei hotrri cu privire la conduita pe care o va avea acea persoan; procesul volitiv are
dou faze: deliberarea i decizia, iar procesul deliberativ trebuie s aib loc n condiii libere,
presupunnd posibilitatea de a alege ntre licit i ilicit.
Din analiza art. 1371 Cod civil se deduce c exist o culp intenional i una
neintenional. Lucrari juridice in materie11, examinand formele culpei, fac timitere la
dispozitiile de la art. 19 C. pen. care definesc urmatoarele forme ale vinovatiei:
- intentia directa, cand faptuitorul prevede consecintele faptei pe care le urmareste;
-intentia indirecta, cand se prevad consecintele, nu se urmaresc dar se
accepta producerea lor;
- imprudenta, cand faptuitorul prevede consecintele pe care nu le accepta, sperand
in mod usuratic, ca nu se vor produce;
-neglijenta , cand faptuitorul nu prevede consecintele faptei, desi putea si trebuia so faca. Se recunoaste, totusi ca distinctia intre aceste forme ale culpei, in dreptul nostru civil,
nu prezinta, de regula, interes practic, fiindca raspunderea civila are la baza principiul
repararii integrale a prejudiciului.
Ne-am putea intreba de ce totusi se recurge la asemenea imprumuturi discutabile?
Raspunsul il da acelasi autor care arata ca sunt situatii cand formele greselii sau culpei
prezinta importanta. Astfel, in cazul cand prejudiciul a fost cauzat prin fapta a doua sau mai
multe persoane, desi raspund solidar fata de victima, in raporturile dintre ele cota parte de
contributie a fiecaruia se stabileste proportional cu forma si gravitatea culpei.
Motivarea o gasim discutabila pentru ca aprecierea gravitatii culpei n-o poate face
legea ci doar judecatorul in raport de datele spetei, astfel ca distinctia facuta la art. 19 C. pen.
nu

ajuta

la

nimic

in

cazul

citat.

In

realitate,

formele

culpei

sunt

cele

traditionale: dolul sau intentia sau dolul si culpa, care la randul ei poate consta, fie
in neglijenta, fie in imprudenta.
Gradele culpei.

11

C Statescu, C Barsan, op. cit. p. 185, I Dogaru, P. Draghici, op cit. p. 275, L. Pop, op cit. pa. 226

15

Prin traditia sa romana, in raport de gravitate, culpa poate fi: culpa lata care este o
culpa grava, atat de grava incat uneori ea este asimilata intentiei potrivit adagiului Culpa lata
dolo aequiparatatur, culpa levis, culpa usoara, adica imprudenta sau neglijenta, si culpa
levissima, culpa foarte usoara.

In dreptul civil civil se face distincie ntre mai multe grade :


- culpa grav (culpa lata), adic acea culp de care nu s-ar putea face vinovat nici omul cel
mai mrginit,
- culpa uoar (culpa levis), adic acea culp pe care nu ar fi svrit-o un bun printe de
familie, adic un om cu o diligen normal;
- culpa foarte uoar (culpa levissima), adic aceea care ar fi putut fi evitat numai de un
excelent printe de familie, adic cel mai diligent persoan.
Uneori, stabilirea culpei nu este o chestiune dificil i se poate deduce cu uurin din
existena celorlalte elemente ale rspunderii. In anumite situaii, mai ales n cazul culpei
neintenionale, stabilirea vinoviei autorului prejudiciului devine dificil. Pentru a stabili
coordonatele rspunderii s-au conturat trei puncte de vedere:
1. criteriul subiectiv, conform cruia, pentru determinarea culpei trebuie s se in
seama de nsuirile i capacitatea fiecrei persoane - vrst, sex, nivel de instruire, caracter,
temperament, pentru a se putea determina posibilitatea acesteia de a prevedea urmrile faptei
sale;
2. criteriul obiectiv, conform cruia este n culp persoana care nu a dat dovad de
prudena i diligena cu care ar fi lucrat, n acele mprejurri, un tip uman abstract, cu
capacitate medie, normal, apreciat n funcie de nivelul general al rspunderii sociale;
3. criteriul intermediar, conform cruia aprecierea culpei se face pornind de la criteriul
obiectiv, adic prin referire la comportamentul unui om normal, abstract, care acioneaz cu
grij fa de interesele societii i ale semenilor si i care s-ar fi aflat n aceleai mprejurri
exterioare cu autorul faptei. Acest criteriu trebuie ns completat cu elemente sau circumstane
concrete cum sunt: infirmitile fizice grave, condiiile specifice de timp i loc n care se
acioneaz, felul activitii n cursul creia a intervenit fapta pgubitoare.

16

5. Capacitatea delictuala
Capacitatea delictual, n concepia dreptului nostru civil, n principiu, pentru
angajarea rspunderii civile delictuale, persoana fizic trebuie s aib contiina faptelor sale,
adic puterea de a discerne ntre ceea ce este permis i nepermis, licit i ilicit; n ali termeni,
aceast rspundere este condiionat de existena discernmntului, adic autorul faptei
prejudiciabile trebuie s aib capacitate delictual. Lipsa discernmntului atrage dup sine
lipsa vinoviei subiective.
Capacitatea delictual nu se confund cu capacitatea de exerciiu a persoanei fizice;
prima se refer la rspunderea pentru prejudiciile cauzate prin svrirea de fapte ilicite
extracontractuale care produc asemenea consecine, iar a doua nseamn aptitudinea persoanei
de a ncheia singur acte juridice civile i de a rspunde pentru nendeplinirea obligaiilor
asumate prin angajamentul su (art. 37 Noul Cod Civil).
n contextul reglementrilor privind condiia vinoviei pentru antrenarea rspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie, n noul cod civil exist dispoziii privitoare la capacitatea
delictual; ea este vzut i reglementat ca o condiie a existenei vinoviei autorului faptei
ilicite i prejudiciabile.
Problema lipsei capacitii delictuale se pune n legtur cu minorii sub 14 ani i cu
persoanele aflate sub interdicie judectoreasc. n aceast privin, noul Cod civil a preluat
soluiile prevzute n vechile reglementri abrogate expres ncepnd cu 1 octombrie 2011 sau
statuate n practica judiciar. Astfel, art. 1366 dispune:
(1) Minorul care nu a mplinit vrsta de 14 ani sau persoana pus sub interdicie
judectoreasc nu rspunde de prejudiciul cauzat, dac nu se dovedete discemmntui su la
data svririi faptei.
(2) Minorul care a mplinit vrsta de 14 ani rspunde de prejudiciul cauzat, n afar de
cazul n care dovedete c a fost lipsit de discernmnt la data svririi faptei. Este facil de
observat c prin aceste texte se instituie dou prezumii legale relative care produc efecte n
direcii opuse: una a lipsei de discernmnt n cazul minorului care nu a mplinit vrsta de 14

17

ani i a interzisului judectoresc, cu consecina neangajrii rspunderii lor civile pentru


prejudiciul injust cauzat victimei; alta a existenei discernmntului dac fptuitorul a mplinit
vrsta de 14 ani; ambele pot fi rsturnate prin prob contrar.
Tot referitor la lipsa discernmntului, necesar pentru angajarea rspunderii civile, art.
1367 alin. (1) noul Cod Civil prevede c persoana (care a mplinit vrsta de 14 ani i nu este
pus sub interdicie) care a cauzat un prejudiciu nu este rspunztoare dac n momentul n
care a svrit fapta pgubitoare era n stare, chiar vremelnic, de tulburare a minii care a
pus-o n neputin de a-i da seama de urmrile faptei sale; starea de tulburare a minii trebuie
s fie accidental. In schimb, n alin. (2) al aceluiai articol se dispune c atunci cnd starea
respectiv i-a provocat-o el nsui, prin beia produs de alcool, de stupefiante sau de alte
substane, cel care a cauzat prejudiciul este rspunztor; urmeaz c n ipoteza n care lipsa
discernmntului este consecina beiei voluntare, fptuitorul este vinovat i va fi obligat s
repare prejudiciul cauzat victimei, deoarece nemo auditur proriam turpitudinem allegans In
acest din urm caz, rspunderea i gsete temeiul n greeala anterioar - culpa remota de
care autorul se face vinovat pentru faptul c a svrit-o avnd discernmnt.
Subliniem c lipsa de discernmnt sau de capacitate delictual trebuie s existe n momentul
svririi faptei ilicite i prejudiciabile. Incapacitatea delictual presupune obligatoriu o lips
total de discernmnt. O lips doar parial a discernmntului nu influeneaz existena i
ntinderea rspunderii civile. Aadar, cel care nu este lipsit total de discernmnt este
prezumat de lege c are discernmntul corespunztor tipului de om care servete ca etalon al
gradului de pruden i diligen de care trebuie s dea dovad orice membru al societii.
Astfel, art. 1372 coroborat cu art. 1374 noul Cod Civil instituie rspunderea persoanei care
are obligaia de supraveghere a unui minor sau interzis judectoresc pentru prejudiciul cauzat
altuia prin fapta'ilicit svrit de cel aflat sub acea supraveghere. n acest context este util s
ne aducem aminte c i n vechiul Cod civil - art. 1000 alin. (2), alin. (4)-(5) - reglementat
rspunderea prinilor pentru prejudiciile cauzate de copii lor minori i rspunderea cadrelor
didactice i a meseriailor pentru prejudiciile cauzate de elevii i ucenicii minori aflai n
supravegherea lor. Urmeaz c, fiind ndeplinite condiiile stabilite de lege, victima are
posibilitatea de a cere obligarea persoanei rspunztoare la repararea prejudiciului.
Numai c mergnd mai departe, victima se poate afla ntr-o situaie deosebit de
nefavorabil atunci cnd fptuitorul este un minor sau interzis judectoresc i nu sunt
ndeplinite condiiile ca alt persoan s rspund pentru prejudiciul injust cauzat. Acelai
lucru se poate ntmpla i n ipoteza n care fptuitorul este o persoan care a mplinit vrsta
de 14 ani i nu se afl sub interdicie judectoreasc, dar dovedete c n momentul svririi
faptei prejudiciabile nu avea discernmnt datorit unei stri vremelnice de tulburare a minii
18

care nu-i este imputabil. n atare situaii, legislaia civil din unele ri a admis de mult
vreme c persoana lipsit de discernmnt n momentul svririi faptei ilicite poate fi
obligat la o reparaie total sau parial, dac din mprejurrile cauzei i n unna comparrii
strii materiale a celor dou pri soluia se impune din motive de echitate".
In dreptul nostru civil pn de curnd o astfel de reglementare nu a fost adoptat.
Totui, n lipsa ei, jurispruden din ultimele 3-4 decenii a admis, pe cale pretorian, exclusiv
din motive de echitate, posibilitatea obligrii persoanei lipsite de discernmnt la repararea
prejudiciului cauzat altuia prin fapta sa ilicit, n cazul i n limita n care starea sa
patrimonial i permite i justific o atare soluie; n consecin, doctrina a acceptat rezolvarea
i a susinut de lege ferenda necesitatea consacrrii ei legislative. Aceasta este explicaia
faptului c art. 1368 noul Cod Civil, sub denumirea Obligaia subsidiar de indemnizare a
victimei, n alineatul (1) dispune: Lipsa discernmntului nu l scutete pe autorul
prejudiciului de plata unei indemnizaii ctre victim ori de cte ori nu poate fi angajat
rspunderea persoanei care avea, potrivit legii, ndatorirea de a-1 supraveghea, iar n
alineatul (2) se prevede: Indemnizaia va fi stabilit ntr-un cuantum echitabil, inndu-se
seama de starea patrimonial a prilor. Textul art. 1368 alin. (1) este pus de acord cu
reglementrile din art. 1372 aplicabile rspunderii pentru prejudiciul cauzat de un minor sau o
persoan aflat sub interdicie judectoreasc n sarcina acelei persoanei care n temeiul legii,
al unui contract sau al unei hotrri judectoreti are obligaia s-l supravegheze pe autorul
acelui prejudiciu. Aadar, n cazul n care nu sunt ndeplinite condiiile pentru angajarea
rspunderii prevzut de art. 1372 noul Cod Civil, autorul prejudiciului, persoan lipsit de
discernmnt, va putea fi obligat la plata unei indemnizaii ctre victim; indemnizaia este
necesar s fie stabilit la o valoare echitabil, n funcie de starea patrimonial a prilor.

19

CAP. II RASPUNDEREA PARTILOR PENTRU FAPTA


COPIILOR MINORI
Opinia majoritara este ca raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate altora de
copiii lor minori isi gaseste explicatia in culpa, considerandu-se ca ne-am afla in prezenta unei
triple prezumtii :
- prezumtia ca, in exercitarea indatoririlor ce revin parintilor au existat abateri;
-prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor parintesti sisavarsirea faptei
ilicite , cauzatoare de prejudicii;
-prezumtia vinei parintilor, de obicei sub forma neglijentei, in indeplinirea
indatoriririlor parintesti.
Se apreciaza ca instituirea acestor prezumtii ar acorda protectie victimei, fiind
cnformaechitatii. Dificultati au aparut cand s-a pus problema determinarii in concret a
indatoririlorparintesti prezumate a nu fi fost indeplinite sau indeplinite necorespunzator. S-a
raspuns caprezumtia de culpa vizeaza obligatia de supraveghere a copiilor de catre parinti.
Intr-o alta opinie, imbratisata de orientarea Instantei Supreme, s-a sustinut ca
prezumtia priveste nu doar lipsa supravegherii dar si lipsa unei educatii corespunzatoare,
apreciindu-se ca o astfel deorientare corespunde unei conceptii mai exigente fata de parinti si
mai atente fata de victima.O orientare ce se vrea si mai generoasa,prezumtia de culpa ar privi,
deopotriva obligatia de supraveghere dar si obligatia de crestere a copilului minor, aceasta din
urma fiind preferabila datorita gradului mai mare de generalitate. Asa cum se vede, efortul de
a inventa cat mai multe prezumtii are, aproape invariabil, justificarea de a mobiliza pe parinti
sa fie cat mai diligenti in evitarea oricaror fapte ilicite ale copiilor lor minori, contribuind,
implicit, la o protectie mai mare a victimei.
Acest caz de rspundere pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia este reglementat cu
valoare de principiu n art. 1372 Noul Cod Civil, ale crui texte sunt formulate n trei alineate.
n primul alineat se stabilete sfera sau domeniul de aplicare, precum i condiiile speciale
care trebuie s fie ntrunite pentru angajarea acestei rspunderi. Astfel, textul dispune: Cel
20

care n temeiul legii, al unui contract ori al unei hotrri judectoreti este obligat s
supravegheze un minor sau o persoan pus sub interdicie rspunde de prejudiciul cauzat
altuia de ctre aceste din urm persoane. n alineatul (2) se prevede: Rspunderea subzist
chiar i n cazul cnd fptuitorul, fiind lipsit de discernmnt, nu rspunde pentru fapta
proprie. Din analiza textului rezult c pentru angajarea rspunderii persoanei care are
obligaia de supraveghere nu este necesar s fie prezente toate condiiile rspunderii pentru
fapta proprie a autorului faptei ilicite i prejudiciabile; mai exact, acesta nu este obligatoriu s
aib discernmntul prezumat ori dovedit n momentul svririi faptei sale. i n sfrit,
alineatul (3) al aceluiai articol, n prima fraz stabilete limitativ, ntr-o exprimare generic,
faptul c persoana obligat la supraveghere este exonerat de rspundere numai dac
dovedete c nu a putut mpiedica fapta prejudiciabil; aceast prevedere constituie, aa cum
vom vedea, un reper foarte important pentru a decela fundamentul teoretic al angajrii
rspunderii n ipoteza pe care o analizm, n fraza a doua al acestui ultim alineat cu referire
exclusiv la rspunderea prinilor i tutorilor se dispune c ei vor putea face dovada c nu au
putut mpiedica fapta prejudiciabil a copilului minor numai dac probeaz c respectiva fapt
este urmarea unei alte cauze dect modul n care i-au ndeplinit ndatoririle decurgnd din
exerciiul autoritii printeti
Minoritatea
Faptuitorul trebuie sa fie minor, adica sa nu fi implinit varsta de 18ani la momentul
savarsirii faptei prejudiciabile, sau sa nu se fi casatorit inainte de 18 ani. Practica a decis ca
parintele ramane obligat pentru prejudiciul cauzat de minor, chiar daca,intre timp, minorul a
devenit major si are mijloace materiale proprii. Solutia este corecta pentru ca indeplinirea
conditiilor raspunderii trebuie examinata la momentul producerii prejudiciului si nu la data
formularii actiunii sau la data judecarii cauzei.
Minoritatea trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei ilicite, fiind indiferent daca
ulterior acesta a devenit major sau daca are mijloace materiale suficiente pentru repararea
prejudiciului. Raspunderea parintilor inceteaza imediat ce minorul a ajuns la majorat sau daca
este asimilat persoanei majore prin casatoria incheiata anterior implinirii varstei de 18 ani.
Solutia este identica si in cazul in care copilul bolnav psihic a fost pus sub interdictie si a
devenit major.
Comunitatea de locuinta cu parintii.
Pentru a se stabili daca exista aceasta conditie este a fi determinat nu domiciliul legal
al minorului, ci locuinta acestuia. Mai mult, intereseaza locuinta pe care minorul trebuie sa o
aiba si nu locuinta pe care acesta o are in fapt. Legat de aceasta conditie, este important de
stabilit daca ea este intrunita in cateva ipoteze speciale:
21

a) situatia in care minorul are locuinta legala la parintii sai, dar temporar se afla in alta
parte, cu consimtamantul sau stirea parintilor (fapta ilicita este savarsita de minor in intervalul
de timp cat se afla in vizita la rude sau prieteni sau era internat in spital). Desi intr-o asemenea
situatie obligatia de supraveghere nu poate fi efectiv indeplinita, se considera ca parintii
trebuie sa fie raspunzatori deoarece daca minorul a savarsit fapta ilicita si prejudiciabila ei
sunt prezumati in culpa pentru neindeplinirea obligatiei de crestere si educare.
b) situatia in care copilul minor nu locuieste in fapt cu parintii sai, impotriva vointei
acestora (minorul savarseste fapta ilicita cat timp este fugit de la locuinta parinteasca sau in
intervalul de timp in care parintii sunt arestati ori in executarea unei pedepse privative de
libertate). Si de aceasta data se considera ca parintii trebuie sa raspunda deoarece sunt in culpa
de a nu-si fi indeplinit obligatia de crestere si educare fata de copilul lor minor. Aceeasi este
solutia chiar si in cazul in care parintii sunt arestati sau in executarea unei pedepse privative
de libertate, deoarece fapta reprobabila savarsita de acestia reprezinta un exemplu negativ
pentru copilul lor minor si este un element al neindeplinirii corespunzatoare a obligatiei de
educare a acestuia.
c) situatia in care minorul savarseste o fapta ilicita si prejudiciabila fiind fugit dintr-o
scoala sau centru de reeducare unde a fost internat prin hotarare judecatoreasca. Dupa ce o
perioada de timp raspunsul jurisprudentei a fost in sensul neangajarii raspunderii parintilor,
pozitia a fost reapreciata. Astfel, dat fiind fundamentul larg al raspunderii parintilor, legat de
neindeplinirea obligatiei de crestere si educare, ei trebuie considerati raspunzatori si in acest
caz.
d) situatia in care minorul savarseste fapta ilicita pe timpul cat are o locuinta in scopul
desavarsirii invataturii, pregatirii profesionale ori determinata de faptul incadrarii lui in
munca. Noua locuinta a minorului poate fi considerata doar ca o locuinta temporara care nu
modifica starea de fapt initiala, aceea a comunitatii de locuinta cu parintii. De aceea, si in
acest caz, parintii trebuie considerati raspunzatori.
e) situatia in care copilul minor savarseste fapta ilicita fiind incredintat unuia dintre
parinti. O perioada de timp, s-a considerat ca va fi tinut raspunzator intr-o asemenea ipoteza,
numai parintele caruia minorul i-a fost incredintat efectiv spre crestere si educare. Ulterior,
dat fiind ca obligatia de crestere si educare revine in egala masura ambilor parinti, punctul de
vedere mentionat a fost revizuit, considerandu-s eca ambii parinti sunt responsabili pentru
fapta ilicita a copilului lor minor. Dreptul la actiune al celui prejudiciat. Persoana prejudiciata
are urmatoarele posibilitati de actiune in justitie, in vederea obtinerii repararii pagubei sale: sa
ceara despagubirea de la ambii parinti care raspund solidar fata de acesta; sa cheme in
judecata doar pe unul dintre parinti si sa solicite obligarea lui la plata intregii despagubiri.
22

Parintele care plateste are dreptul la o actiune in regres fata de celalalt parinte pentru jumatate
(de principiu) din suma platita efectiv; sa cheme in judecata atat pe parinti sau pe unul dintre
acestia, cat si pe minor, in cazul in care cu privire la cel din urma sunt intrunite conditiile
raspunderii pentru fapta proprie. Obligatia in solidum a parintilor de a repara prejudiciul. In
literatura de specialitate unii autori considera ca raspunderea parintilor este solidara in raport
cu copilul lor minor, iar altii considera ca aceasta este in solidum. Ultima opinie trebuie
considerata corecta deoarece, solidaritatea nu se aplica si acestui caz si pentru ca obligatia in
solidum este singura care justifica regresul total al parintilor impotriva minorului daca ei au
achitat despagubirea persoanei vatamate.
Inlaturarea raspunderii parintilor are loc atunci cand nu sunt intrunite conditiile
generale ale raspunderii in raporturile dintre minor si victima, respectiv lipseste prejudiciului,
fapta nu are caracter ilicit sau prejudiciul s-a produs ca urmare a interventiei unei cauze
straine caz fortuit sau forta majora precum si fapta unui tert sau a victimei. Inlaturarea
prezumtiei de culpa a parintilor. Potrivit alin. 1 al art. 1374 Noului Cod civil, parintii pot fi
aparati de raspundere daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil. In realitate,
pertinenta unei asemenea probe este conditionata de conceptia adoptata cu privire la
fundamentul raspunderii. Daca tinem seama ca, in prezent, acesta rezida in prezumtia de
neindeplinire a obligatiei de crestere si educare, atunci practic, proba imposibilitatii
impiedicarii faptei ilicite nu poate fi admisa decat daca este vorba de fapta unei alte persoane
sau de forta majora ori caz fortuit.

23

CAP. III RASPUNDEREA COMITENTILOR PENTRU


FAPTELE PREPUSILOR LOR
Instituia rspunderii juridice a comitentului pentru fapta prepusului este o form
deosebit de important a rspunderii juridice civile, existent i consacrat de sute de ani n
Codul civil, care a cunoscut numeroase evoluii ideologice, teorii controversate i dispute
neobosite cu privire la interpretarea, n lipsa unui text cuprinztor i clar, a puinelor dispoziii
legale care o reglementau. Delimitarea cadrului de aplicare i de interpretare a acestei forme
de rspundere a revenit astfel n sarcina doctrinei de specialitate i a practicii judectore ti,
care au ncercat s defineasc noiunea de prepus i pe cea de comitent, ct i raportul sau
raporturile juridice care iau natere ntre acetia, respectiv ntre cei doi i victima prejudiciului
produs prin fapta ilicit. Noul Cod Civil a ncercat s reglementeze, mult mai clar i mai
concis, n texte cuprinztoare, toate noiunile i relaiile caracteristice acestui tip de
rspundere, ns vom vedea c nici acesta nu a dat un rspuns tuturor disputelor deja
existente. Rspunderea comitentului pentru fapta prepusului urmeaz a fi analizat prin
prisma ncadrrii sale n noiunea de rspundere juridic, apoi n cea a rspunderii juridice
civile, prin ncadrarea sa n cuprinsul rspunderii civile delictuale, iar n final ca form a
rspunderii pentru altul.
Spre deosebire de vechiul Cod civil, care a consacrat rspunderii comitentului pentru
fapta prepusului un singur alineat - art. 1000 alin. (3), Noul Cod Civil reglementeaz acest tip
de rspundere mult mai cuprinztor, dedicndu-i un articol n ntregime.
Rspunderea comitenilor reprezint un caz de rspundere civil delictual indirect cu
cea mai mare aplicare n prctic. Cu alte cuvinte, comitenii rspund pentru fapta prepuilor
lor i nicidecum pentru fapta proprie. Rspunderea lor este, deci, indirect.
Reglementarea acestei forme de rspundere a fost fcut n interesul victimei, pentru
proteguirea ct mai sigur a intereselor acesteia. Intr-adevr, pentru prejudiciile cauzate
rspund n mod direct nii prepusii pentru fapta lor proprie. Sunt situaii, n practic, cnd
prepuii sunt insolvabili. Intr-o asemenea situaie, pentru a asigura victimei posibilitatea de-a
obine repararea pagubei, legea a reglementat rspunderea indirect a comitenilor. Intre
comitent i victim sa stabilete un raport de rspundere indirect.
24

In opinia majoritar, angajarea rspunderii civile delictuale a comitentului este


posibil numai n msura n care victima dovedete prezena tuturor condiiilor rspunderii
civile delictuale n raporturile sale cu prepusul: fapta ilicit a prepusului, prejudiciul cauzat,
raportul de cauzalitate fapt-prejudiciu i culpa prepusului.
In privina necesitii dovedirii culpei exist dou opinii. Intr-o prim opinie se susine
c dovada culpei prepusului nu este necesar deoarece legea nu prevede o asemenea dovad.
Aceasta este contrar jurisprudenei care tinde spre scutirea victimei de proba culpei i nu
explic de ce comitentul este obligat la repararea prejudiciului de prepusul su minor sau
iresponsabil.
Opinia dominant apreciaz c, pentru existena rspunderii comitentului este absolut
necesar divada culpei prepusului deoarece comitentul rspunde nu ca fptuitor ci ca garant
pentru fapta altuia. Obligaia este accesoriul obligaiei delictuale a prepusului, depinde de
existena obligaiei acestuia n aa fel nct rspunderea comitentului poate interveni numai
dac exist rspunderea direct a prepusului. Numai aa se explic de ce comitentul care a
despgubit pe victim se poate ntoarce cu aciune n regres mpotriva prepusului care, fiind
autorul faptei ilicite, trebuie s suporte, n final, el nsui prejudiciul cauzat.
In concluzie, comitentul va rspunde numai atunci cnd fapta ilicit a fost svrit de
ctre prepus cu vinovie (din culp).
De la aceast regul exist dou excepii cnd dovada culpei prepusului nu este
necesar: cnd prepusul este minor fr discernmnt sau sau este pus sub interdicie
judectoreasc i cnd prepusul a cauzat prejudiciul prin utilizarea unui lucru.
In aceste dou cazuri excepionale, comitentul rspunde deoarece a greit ncredinnd
funcia unui astfel de prepus, respectiv cnd prejudiciul a fost cauzat prin utilizarea unui
lucru, situaie n care comitentul rspunde pentru fapta lucrului, rspunderea sa este una
direct, ntemeiat pe prevederile art. 1373 alin.1. partea final.
Pe langa conditiile generale ale raspunderii comitentului, mai este necesar sa fle
indeplinite alte doua conditii speciale:
a) In primul rand, trebuie sa existe un raport de prepusenie in momentul savarsirii
faptei ilicite. De regula, un asemenea raport rezulta dintr-un contract individual de munca.
Cum insa art. 1373 Cod civil nu conditioneaza raportul de prepusenie de contractul de munca,
inseamna ca un asemenea raport poate lua nastere chiar daca prepusul nu are calitatea de
salariat. Nu este necesar nici macar ca raportul de prepusenie sa aiba un caracter oneros.
Credem ca raportul de prepusenie presupune neaparat osubordonare social-economica a
prepusului fata de comitent. Esenta raportului de prepusenie oconstituie, pe de o parte,
activitatea comitentului, de a directiona, supraveghea si controla pe prepus, iar pe de alta
25

parte, activitatea prepusului, care accepta sa faca ceva altuia, sub directa supraveghere
sicontrol al acestuia. Trebuie sa existe o autoritate si o subordonare, in baza unei conventii
intre parti.Existenta contractului de munca face sa prezume raportul de prepusenie. In mod
exceptional, raportul de prepusenie poate exista in cazul contractului de mandat.In cazul
contractului de antepriza, atunci cand anteprenorul se subordoneaza beneficiarului, va putea
exista un raport de prepusenie. In nici o situatie nu va exista insa un raport de prepusenie intre
locator silocatar.
b) Fapta ilicita sa fie savarsita "in functiile ce li s-au incredintat" prepusilor. Aceasta
prevedere legala a fost interpretata de doctrina si jurisprudenta atat restrictiv dar si
extensiv.Intr-o interpretare restrictiva, s-a considerat ca raspunderea va opera numai atunci
cand fapta ilicita afost savarsita in limitele functiei incredintate.In interpretarea extensiva
raspunderea va exista si in cazul in care prepusul a depasit limitele functiei sale actionand in
propriul sau interes. Modul n care este reglementat n noul Cod civil condiia la care ne
referim relev faptul c este consacrat i n plan legislativ orientarea modern a doctrinei i
jurisprudenei noastre n ceea ce privete circumscrierea i limitele noiunii de funcii
ncredinate1. Menionm c sintagma era utilizat ntr-o formulare lapidar i n art. 1000
alin. (3) din vechiul Cod civil, care nu cuprindea nicio precizare suplimentar de natur a oferi
repere pentru definirea ei. n schimb, n art. 1373 alin. (1), parte final noul Cod Civil se
subliniaz c aceast condiie este ndeplinit ori de cte ori fapta svrit de acetia (de
prepui ) are legtur cu atribuiile sau cu scopul funciilor ncredinate.
Pe cale de consecin, comitentul va rspunde, n primul rnd i ntotdeauna, cnd
prepusul a svrit fapta ilicit i prejudiciabil acionnd n interesul comitentului sau la
ordinul su n interesul altuia, n limitele stricte ale atribuiilor care alctuiesc coninutul
funciei sale, cu respectarea instruciunilor i dispoziiilor pe care i le-a dat comitentul. De
asemenea, comitentul va rspunde i pentru prejudiciul cauzat de prepus atunci cnd a
acionat prin deviere de la funcia sa, prin depirea limitelor sale i chiar prin exerciiul
abuziv al acesteia cu condiia ca fapta svrit s fie n legtur cu atribuiile sau scopul
funciilor ncredinate [art. 1373 alin. (1) parte final noul Cod Civil] sau cel puin s existe
aparena c prepusul a acionat, n momentul svririi faptei prejudiciabile, n legtur cu
atribuiile sau cu scopul funciilor respective [art. 1373 alin. (3) noul Cod Civil]. Legtura
ntre fapta prejudiciabil a prepusului i atribuiile sau scopul funciilor ncredinate poate fi
de timp, de loc ori de mijloace folosite (un autovehicul) cu care a fost dotat de comitent.
Referitor la precizarea din urm, art. 1373 alin. (3) dispune c aceast condiie nu este
ndeplinit i, pe cale de consecin, comitentul nu va rspunde n ipoteza n care dovedete
c victima cunotea sau, dup mprejurri, putea s cunoasc, la data svririi faptei
26

prejudiciabile, c prepusul a acionat fr nicio legtur cu atribuiile sau scopul funciilor


ncredinate; sunt astfel stabilite limitele coninutului noiunii de funcii ncredinate n
ndeplinirea crora sau n legtur cu care prepusul a acionat n momentul n care a svrit
fapta ilicit i prejudiciabil.
Pagube

produse

prin

"fapta"

lucrului

sunt

foarte

frecvente,

asa

incat

instantele judecatoresti sunt permanent sesizate sa solutioneze litigii de acest gen.


Conditiile raspunderii sunt: existenta unei fapte a lucrului; existenta unei persoane
care sa raspunda de prejudiciul produs de lucru; raportul de cauzalitate intre fapta lucrului si
prejudiciu.
S-au propus mai multe criterii:
1. Primul criteriu este cel al faptei autonome a lucrului care are in vedere absenta
oricarei interventii a omului (ex: un vehicul stationat porneste singur la vale si accidenteaza o
persoana). S-a obiectat insa ca nu exista practic vreo imprejurare in care lucrul sa prejudicieze
pe cineva fara interventia omului.
2. Criteriul viciului propriu al lucrului (ex: ruperea unei piese, desprinderea unei roti
etc.) nu a fost considerat suficient, deoarece obliga victima sa faca probadificila a viciului
propriu al lucrului.
3. Ultimul criteriu se refera la iesirea lucrului de sub controlul si autoritatea omului. El
are in vedere notiunea de paza, insa criteriul in sine agraveaza situatia celui pagubit si indirect
face distinctia intre lucrurile primejdioase si cele neprimejdioase. Este dificil de gasit un
criteriu care sa fie aplicabil tuturor situatiilor in care poate avea loc o "fapta" a lucrului.
Victima faptei ilicite i prejudiciabile poate pretinde repararea prejudiciului de la
prepus, de la comitent sau de la amndoi. Cei doi rspund pe temeiuri diferite: prepusul
pentru fapta proprie, iar comitentul pentru fapta altuia, n calitate de garant.
Cnd victima i acioneaz pe amndoi, rspunderea acestora este solidar, iar originea
acestei solidariti ar fi fapta ilicit a prepusului. ntr-o alt opinie, la care ne raliem, se
apreciaz c rspunderea comitentului este n solidum deoarece ambii au aceeai obligaie:
repararea integral a pagubei (prepusul n calitate de autor, iar comitentul de garant).
Aadar, ei nu rspund n calitate de codebitori solidari deoarece nu au cauzat
prejudiciul mpreun, iar solidaritatea este fie legal, fie convenional; n nici un caz ea nu
poate exista n sfera faptelor ilicite.
Rspunderea in solidum presupune obligarea ambilor debitori (comitent-prepus) la
plata ntregii datorii.
Drept urmare, debitorul obligat in solidum care a pltit ntreaga datorie are aciune
n regres pentru toat datoria pltit, iar nu doar pentru partea sa ca n cazul solidaritii. Cu
27

alte cuvinte, comitentul care a pltit ntreaga datorie are aciune n regres mpotriva prepusului
pentru ntregul prejudiciu cauzat de acesta prin fapta sa ilicit.
n practic se poate ivi situaia n care prejudiciul cauzat victimei (ter)s fie opera
prepuilor a doi sau mai muli comiteni. ntr-o asemenea situaie, ntrebarea este de a ti dac
victima va putea s obin obligarea oricrui comitent la repararea integral a prejudiciului.
ntr-o prim opinie (pe care o mprtim) rspunsul este afirmativ cu motivarea c
dac sunt mai muli comiteni, ei rspund solidar pentru integralitatea prejudiciului, iar nu
fiecare pentru propriul prepus.
ntr-o alt opinie, rspunsul este negativ n sensul c solidaritatea fiecrui comitent
exist numai cu propriul prepus. Drept urmare, fa de victim sunt solidar rspunztori
numai prepuii autori ai prejudiciului.
Comitentul care a reparat prejudiciul cauzat victimei de ctre prepusul su are un drept
de regres mpotriva acestuia n calitatea sa de autor al faptei ilicite i prejudiciabile. n calitate
de autor, prepusul trebuie s repare singur consecinele prejudiciabile ale faptei sale, pna
cnd comitentul, n calitate de garant, nu face dect s avanseze victimei care l-a acionat n
judecat, despgubirea stabilit pe cale judectoreasc. n realizarea regresului su, comitentul
are dreptul s pretind de la prepus restituirea n ntregime a despgubirii avansate victimei.
Aadar, comitentul dup ce a pltit victimei despgubirea, se subrog de drept n
drepturile victimei mpotriva prepusului su care a cauzat prejudiciul. El are la dispoziie
aciunea direct pe care victima o avea mpotriva prepusului.
Dac prejudiciul a fost cauzat de doi sau mai muli prepui, comitentul poate cere
oricruia dintre ei restituirea ntregii sume pltite victimei, acetia fiind obligai solidar.
De aici se desprinde concluzia c rspunderea comitentului nu este solidar, ci in
solidum.
Aciunea n regres este indiscutabil o aciune civil de drept comun ntemeiat pe
mecanismul subrogaiei reale, mecanism n baza cruia comitentul se subrog n dreptul
victimei de-a introduce o aciune mpotriva autorului faptei ilicite. n cazul aciunii n regres,
prepusul se poate apra dovedind c prejudiciul a fost cauzat, totul sau n parte, faptei
culpabile a comitentului. Aceast prob, odat fcut, va conduce la respingerea aciunii n
regres sau la admiterea ei n parte, proporional cu partea sa de contribuie la producerea
prejudiciului cauzat.
Raportul de cauzalitate intre fapta lucrului si prejudiciu.
Este incontestabil ca exista o conexiune si interdependenta intre fenomene, iar sarcina
judecatoruluieste aceea de a stabili care eveniment are caracter cauzal. Potrivit teoriei

28

echivalentei conditiilor, toateevenimentele anterioare vor fi considerate ca fiind echivalente


intre ele si, in consecinta, vor fi cauzaefectului produs.
Pentru delimitarea faptei lucrului si fapta omului, s-au propus cateva criterii:
1. Primul criteriu are in vedere fapta autonoma a lucrului, fara nici o contributie a
omului.
2. Un alt criteriu a fost cel al viciului propriu al lucrului, se va aplica numai atunci
cand lucrul se afla in miscare sub conducerea omului, iar prejudiciul este consecinta unui
viciu propriu al lucrului (se desprinde o roata; se rupe o piesa etc.). Practic este dificil de a
face dovada viciului propriu al lucrului, asa incat situatia victimei este serios agravata.
Noul Cod civil a nlturat lacuna cu privire stabilirea coninutului noiunilor de
comitent i de prepus, definind n mod clar raportul comitent-prepus, cu privire la care
practica judectoreasc i literatura de specialitate au ncercat s dea o definiie din
multitudinea de opinii divergente. Criteriul subordonrii prepusului fa de comitent, din care
decurge activitatea comitentului, puterea de ndrumare i control, stabilite cu acordul
prepusului i unite cu criteriul interesului comitentului pentru care acioneaz prepusul, au
fost reinute de asemenea n cuprinsul Noului Cod. Rspunderea comitentului continu s fie
un caz de rspundere civil pentru fapta altuia, cu toate consecinele ce decurg n ceea ce
privete fundamentarea rspunderii comitentului i dreptul su de regres mpotriva prepusului.
Noua reglementare nu a ales n mod expres vreuna din teoriei fundamentrii rspunderii
comitentului care fuseser propuse anterior, dar considerm c, n lumina dispoziiilor Noului
Cod, teoria pe care ar implica-o este cea care merge pe ideea garaniei obiective i a riscului
de activitate.

29

CAP. IV RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE


CAUZATE DE ANIMALE, EDIFICII SAU LUCRURI
1. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale
Este acea forma a raspunderii civile delictuale potrivit careia proprietarul unui animal
sau cel care se serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de
animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa. Prevederea cuprinsa in art. 1375 Cod civil
are in vedere orice animal cu singura conditie ca ele sa fieobiectul unui drept de
proprietate.Vom avea insa in vedere atat animalele aflate sub paza, cat si cele care au iesit de
sub paza. Termenul de paza nu trebuie inteles in sensul sau literal. Raspunderea va
fi antrenata si atunci cand animalul se afla liber si nepazit. De asemenea, legea nu
distinge intre animalele domestice si cele salbatice.
Domeniul de aplicare al acestei forme de raspundere implica determinarea persoanelor
care sunt chemate sa raspunda, precum si a animalelor pentru care a fost instituita aceasta
raspundere. raspunderea revine persoanei care exercita paza juridica a animalului la momentul
producerii prejudiciului.
Prin paza juridica se ntelege dreptul pe care l are o persoana de a se folosi n interes
propriu de animalul respectiv, ceea ce presupune prerogativa de comanda si supraveghere a
animalului. Paza juridica se prezuma ca apartine proprietarului, pna la proba contrara,
precum si persoana carei proprietarul i-a transmis paza juridica, cum ar fi uzufructuarul,
chiriasul, comodatarul.
n practica instantelor judecatoresti12 s-a retinut ca, persoanele care sunt tinute a
raspunde pentru prejudiciul produs de animale, sunt acelea care aveau paza juridica n
momentul producerii pagubei. Daca animalul apartine n coproprietate, mai multor titularii,
acestia au paza juridica, care atrage raspunderea solidara pentru prejudiciul cauzat de animal.
ntr-o alta cauza, avnd ca obiect actiunea n despagubiri formulata de proprietarul unui
autoturism avariat de cinele prtului, instanta a admis actiunea cu motivarea ca "n situatia
n care cinele prtului, scapat de sub supraveghere, a produs un prejudiciu reclamantului,
12

Curtea de Apel Craiova, Sectia civila, decizia nr. 193/1998, n "Revista juridica a Olteniei" nr. 1-2/1999, pag.35

30

raspunderea civila delictuala a prtului este antrenata n conditiile art. 1001 cod civil,
potrivit carora proprietarul unui animal raspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta, fie ca
animalul se afla n paza sa , fie ca a scapat 13." Paza juridica nu se confunda cu paza materiala,
deoarece aceasta din urma presupune doar un contact material cu animalul. Au paza materiala
a animalului: ciobanul, vacarul, zootehnicianul. Cu privire la animalele pentru care se aplica
dispozitiile art. 1375 Noul Cod civil, raspunderea se va angaja pentru prejudiciile cauzate de:
- animalele domestice14;
- animalele salbatice aflate n captivitate (gradini zoologice, circuri);
- animalele salbatice din rezervatii si parcuri de vnatoare.
Pentru animalele salbatice care se gasesc n stare de libertate nu sunt aplicabile
dispozitiile art. 1375 Noul Cod civil.
Pentru angajarea raspunderii, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada ca
prejudiciul a fost cauzat de catre animal, precum si a faptului ca la momentul producerii
prejudiciului animalul se afla n paza juridica a persoanei de la care se pretind despagubiri.
Paznicul juridic se poate exonera de raspundere daca va dovedi ca prejudiciul s-a
produs datorita faptei victimei nsesi; faptei unei terte persoane pentru care nu este tinut sa
raspunda sau unui caz de forta majora.
Raspunderea pentru fapta animalelor este conditionata de mprejurarea ca la
producerea rezultatului pagubitor, animalul a participat activ, iar participarea acestuia sa
mbrace caracterul unei fapte distincte cu forta cauzala proprie.
Raspunderea paznicului juridic are un caracter obiectiv si se justifica nu prin conduita
sa culpabila, ci prin existenta raportului de cauzalitate ntre fapta animalului aflat sub paza sa
si prejudiciul cauzat persoanei vatamate.
Victima prejudiciului produs de animal are dreptul sa solicite despagubiri:
- de la cel care are paza juridica a animalului, n temeiul art. 1375 Noul Cod civil;
- de la cel care are paza materiala a animalului.
Paznicul juridic al animalului, daca a platit despagubirile, poate formula actiune n regres
mpotriva paznicului material15.

13

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, decizia nr. 2449/2000, n Culegere.., pag.175-176
Curtea de Apel Suceava, Sectia civila, decizia nr. 721/24.03.2001, n Buletinul Jurisprudentei, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
2002, pag.54
15
Valeriu Stoica, Flavius Baias, Actiunea n regres a paznicului juridic mpotriva paznicului material, n "Studii si cercetari
juridice" nr. 17!987, pag.48-53
14

31

2. Raspunderea pentru prejudiciile create de ruina


edificiilor
Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului este reglementat expres n art.
1378 Noul Cod Civil, care dispune: Proprietarul unui edificiu sau al unei construcii de orice
fel este obligat s repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor pri din
ele, dac acestea au fost cauzate de lipsa ntreinerii sau de un viciu de construcie. Textul
reprodus nu difer n esen fa de dispoziia art. 1002 din vechiul Cod civil, care reglementa
aceeai ipotez de rspundere. Este ns regretabil c n formularea art. 1378 noul cod
civil exist dou erori, una lingvistic i cealalt gramatical. Astfel, expresia unei construcii
de orice fel, folosit alturi de termenul de edificiu, ca i cum ar avea un alt neles, este
superflu. De asemenea, este suprtoare greeala de acord gramatical n formularea textului
legal reprodus mai sus, deoarece este folosit pluralul prin ruina lor ori prin desprinderea unei
pri din ele, cu referire la un edificiu sau construcie de orice fel.
Acest text instituie o rspundere civil special, n raport cu prevederea art. 1376 alin. (1)
noul Cod Civil care reglementeaz rspunderea civil general, cu valoare de principiu,
pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Existena sa i are originea n dreptul roman fiind
preluat n art. 1386 al Codului civil francez (1804) i apoi de aici n art. 1002 din vechiul
Cod civil romn.
n legatura cu fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului, n doctrina si
jurisprudenta au fost formulate doua teorii:
- teoria raspunderii subiective16, potrivit careia la baza raspunderii se afla o prezumtie
de culpa datorata lipsei de ntretinere sau unui viciu de constructie;
- teoria raspunderii obiective17, conform careia raspunderea se ntemeiaza pe ideea
unei obligatii legale de garantie18, pe care proprietarul edificiului o datoreaza tertilor,
independenta de orice culpa din partea proprietarului.
Daca sunt ndeplinite conditiile prevazute de art. 1378 Noul Cod civil, proprietarul sau
superficiarul vor fi obligati sa plateasca victimei despagubiri. n cazul n care ruina edificiului
se datoreaza altei persoane, proprietarul sau superficiarul vor recupera despagubirile platite
victimei, printr-o actiune n regres. Actiunea n regres se va intenta, dupa caz, mpotriva:
16

Tudor R.Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.251-252


Ion M. Anghel, Francisc Deak, Marin F. Popa, op. cit., pag.243
18
Mihail Eliescu, op. cit., pag.417
17

32

- uzufructuarului sau locatarului care nu au efectuat reparatiile ce cadeau n sarcina lor;


- constructorului sau proiectantului, daca ruina edificiului a fost determinata de un viciu de
constructie;
- vnzatorului de la care a fost cumparat imobilul, deoarece vnzatorul are obligatia sa-l
garanteze pe cumparator pentru viciile ascunse ale lucrului.
Actiunea n regres se va ntemeia pe contractul ncheiat ntre proprietar si persoana
culpabila, iar n lipsa unui contract pe raspunderea pentru fapta proprie

3. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri


Este acea forma a raspunderii civile delictuale potrivit careia oricine este obligat sa
repare, independent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. Existena n
dreptul nostru civil a rspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri n general, cu valoare
de principiu, a fost recunoscut, sub imperiul vechiului Cod civil, numai la nceputul secolului
trecut, sub presiunea realitilor i trebuinelor sociale determinate de revoluia industrial,
obiectivat n dezvoltarea mainismului i n progresul tehnic, care au fost urmate de
nmulirea accidentelor cauzate de maini, instalaii, utilaje i alte lucruri nensufleite; n
asemenea cazuri, rspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, nainte vreme, putea fi
angajat numai n condiiile rspunderii pentru fapta proprie, victima trebuind s dovedeasc
greeala sau vinovia proprietarului acelui lucru; cum o astfel de prob era grea sau, uneori,
imposibil de fcut, victima, dei inocent, era pus n situaia total nedreapt de a suporta
singur povara pgubirii.
Determinarea lucrurilor cauzatoare de prejudicii pentru care se angajeaz rspunderea
prevzut de art. 1376 noul Cod Civil n scopul circumscrierii domeniului de aplicare a
acestei rspunderi trebuie s avem n vedere dispoziia art. 1376 alin. (1) noul Cod Civil care,
aa cum artam, prevede c orice persoan este obligat s repare prejudiciul cauzat de lucrul
aflat sub paza sa. Din aceast formulare rezult c pentru a duce la antrenarea rspunderii,
lucrul trebuie s ndeplineasc o singur condiie, aceea de a se fi aflat, n momentul
cauzrii prejudiciului, sub paza persoanei chemat de lege s rspund. Textul nu face nicio
distincie ntre diferitele categorii de lucruri care pot cauza prejudicii. Ca atare, n principiu,
trebuie s admitem c rspunderea poate interveni pentru prejudiciul cauzat de orice lucru,
indiferent de natura sa.

33

Toate aceste ncercri au fost respinse. Att textul art. 1000 alin. (1), parte final, din
vechiul Cod civil, ct i prevederea art. 1376 alin. (1) noul Cod Civil, nu ofer nici un temei
pentru a limita rspunderea doar la unele categorii de lucruri, n funcie de diferitele clasificri
posibile ale acestora. Urmeaz c aceast rspundere se poate antrena pentru prejudiciile
cauzate de orice lucru aflat n paza unei persoane, cu excepia celor pentru care exist
reglementri speciale, cum sunt: ruina edificiului (art. 1378 noul Cod Civil); produsele cu
defecte (Legea nr. 240/2004); instalaii i energie nuclear, n caz de accidente nucleare
(Legea nr. 703/2001); aeronave (Codul aerian adoptat prin O.G. nr. 29/1997). De asemenea,
rspunderea nu se antreneaz pentru prejudiciile cauzate de lucrurile care n-au fost nc
apropriate de ctre nimeni i nu se afl n paza unei persoane, cum sunt: aerul din atmosfer,
radiaiile naturale, energiile naturale nc necaptate etc.; desigur c n msura n care, prin
dezvoltarea tiinei i tehnicii, ele vor fi sau sunt apropriate de ctre om, se impune i
angajarea rspunderii prevzut de art. 1376 alin. (1) din Codul civil.
Vechiul Cod civil nu a definit paza lucrului. Doctrina i jurispruden au apreciat
totui c prin paza lucrului se nelege paza juridic. Aa s-a ajuns s se afirme c pentru
prejudiciul cauzat de un lucru este rspunztoare persoana care, n momentul producerii
acestuia, avea paza juridic a lucrului. Prin paza juridic se nelege puterea de direcie,
control i supraveghere pe care o persoan o poate exercita, n mod independent, asupra unui
lucru sau animal. Aceast definiie a fost preluat n esena ei n textul art. 1377 noul Cod
Civil, care definete noiunea de paz a lucrului astfel: In nelesul art. 1375 i 1376 are paza
animalului sau a lucrului proprietarul sau cel care, n temeiul unei dispoziii legale sau al unui
contract ori chiar numai n fapt, exercit n mod independent controlul i supravegherea
asupra animalului sau a lucrului i se servete de acesta n interes propriu .
Motivul pentru care art. 1376 alin. (1) prevede implicit aceast obligaie de garanie
este riscul de activitate pe care pzitorul juridic al oricrui lucru trebuie s-l suporte, fiindc
prejudiciul a fost cauzat de extinderea propriei sale activiti, prin ntrebuinarea de lucruri n
interesul su. Este vorba de o garanie obiectiv care explic etiologia i mecanismul punerii
n micare a rspunderii directe a celui care are paza juridic a lucrului ce a cauzat un
prejudiciu injust victimei.
Caracterul obiectiv al acestei rspunderi rezult i din textul art. 1380 care prevede c
n cazul prevzut de art. 1376, alturi de rspunderea pentru animale i ruina edificiului,
obligaia de reparare a prejudiciului nu exist doar atunci cnd este cauzat exclusiv de fapta
victimei ori a unui ter sau este urmarea unui caz de for major. In ali termeni, rspunderea
pzitorului juridic al lucrului este exclus numai dac se face dovada inexistenei raportului de
cauzalitate dintre lucru i prejudiciu suferit de reclamant; proba se face prin dovada c,
34

dimpotriv, prejudiciul este cauzat exclusiv de un caz de fora major, de fapta victimei sau
fapta unei tere persoane.
Atunci cnd prejudiciul este consecina faptei omului, lucrul fiind doar instrumentul
utilizat de acesta pentru svrirea unei fapte ilicite, ntre lucru i prejudiciu nu exist raport
de cauzalitate; el se stabilete ntre fapta omului i prejudiciu, ceea ce face ca rspunderea n
temeiul art. 1376 alin. (1) s nu se angajeze. Calitatea de pzitor juridic, condiie special a
acestei rspunderi, nu trebuie s fie dovedit de victim. Pn la proba contrar, aceast
calitate se prezum c aparine proprietarului acelui lucru, titularului unui alt drept real sau
posesorului.
Dac sunt ntrunite condiiile enunate mai sus, victima are dreptul de a pretinde
repararea prejudiciului de ctre pzitorul juridic al lucrului; ntre cele dou persoane se nate
un raport unilateral de obligaii civile, n care victima este numai creditor, iar pzitorul juridic
al lucrului este exclusiv debitor.
In situaia n care lucrul cauzeaz prejudiciul n timp ce paza material se exercit de
ctre o alt persoan dect pzitorul su juridic, victima poate pretinde reparaia de la
pzitorul material n temeiul i condiiile dreptului comun (art. 1357-1371 noul Cod Civil).
Numai c, de regul, victima pretinde reparaia de la pzitorul juridic al lucrului, rspunderea
lui fiind agravat i condiiile sale mai facil de probat. Dac despgubirile au fost pltite, ntro atare ipotez, de ctre pzitorul juridic, el va avea aciune n regres mpotriva pzitorului
material al lucrului, tot n baza i condiiile prevzute de art. 1357 i urm. Noul Cod Civil

35

BIBLIOGRAFIE
L. Pop, Drept civil.Teoria generala a obligatiilor, Tratat, ed. a II-a, Editura
Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1998
M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei, Bucuresti,
1972; I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, op. cit., p. 39; I. Albu, op. cit., p. 236.
C.Statescu, C. Barsan, op cit pag. 164
I. Dogaru, P. Draghici, op cit. pag. 237. La fel L Pop, op cit. pag. 212
M Elisecu, op cit. p.90
CSCB, OP CIT. P. 140
V. Ursa, I. Albu, op cit. 1979, pag.29
Fr. Deak, in Raspunderea civila de I. Anghel
C. DStatescu, C. Barsan, op cit. 178 , L. Pop, op cit. I Dogaru, P. Draghici, op cit. p. 270
Curtea de Apel Craiova, Sectia civila, decizia nr. 193/1998, n "Revista juridica a Olteniei" nr.
1-2/1999, pag.35
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, decizia nr. 2449/2000, n Culegere.., pag.175176
Curtea de Apel Suceava, Sectia civila, decizia nr. 721/24.03.2001, n Buletinul Jurisprudentei,
Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.54
Valeriu Stoica, Flavius Baias, Actiunea n regres a paznicului juridic mpotriva paznicului
material, n "Studii si cercetari juridice" nr. 17!987, pag.48-53
Tudor R.Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.251-252
Ion M. Anghel, Francisc Deak, Marin F. Popa, op. cit., pag.243
Mihail Eliescu, op. cit., pag.417
I. A. Barasch, I Nestor, S. Zilberstein , Ocrotirea parinteasca, Editura Stiintifica, 1960
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.II, Ed. National, Bucuresti,
1997
Sm Angheni, Drept civil, Vol. I Partea general. Persoanele, Ed. Oscar Print, Bucureti. 1998
Lect. univ. dr. Nemoi Gabriela, Curs Drept 2011
Tr. Ionascu, Curs de drept civil, Obligatiuni, Litografia invatamantului, Bucuresti, 1950

36