Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
RASPUNDEREA CIVILA
DELICTUALA
- 20151
CUPRINS
Introducere.3
CAP. I Raspunderea pentru fapta proprie 5
1. Raspunderea pentru fapta proprie..5
2. Fapta ilicita.......6
3. Prejudiciul..9
4. Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu...12
5. Culpa.14
6. Capacitatea delictuala17
CAP. II Raspundrea parintilor pentru fapta copiilor minori..20
CAP. III Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor lor..24
CAP. IV Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, edificii sau
lucruri.30
1. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale..30
2. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului....32
3. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri...33
BIBLIOGRAFIE...36
INTRODUCERE
Reglementare. Terminologie. Domeniu de aplicare.
Rspunderea civil constituie, fr ndoial, una dintre categoriile fundamentale i,
totodat, o instituie deosebit de complex a dreptului civil, iar definirea acesteia a fost i nc
mai este obiect de preocupare i analiz pentru literatura juridic.
Raspunderea juridica civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma
impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i
apartine. Este acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o are orice
persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altua. A raspunde in mod civil inseamna,
in sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil.
Identificnd elementele comune regsite n diferitele accepiuni ce i-au fost date in
dreptul civil, putem spune c rspunderea civil este acea form a rspunderii juridice care
const ntr-un raport de obligaii n temeiul cruia o persoan este ndatorat s repare
prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, n cazurile prevzute de lege, prejudiciul pentru care
este rspunztoare.
In jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din
limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in cazul comiterii
unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. Raspunderea juridica
include in sine doar acele consecinte ale incalcarii de drept, care se exprima in aparitia unor
noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu
urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel ce a incalcat ordinea de drept.
Avndu-i izvorul n principii de dreptate i echitate social, rspunderea civil este
un text de lege ce consacr rspunderea civil pentru faptele cauzatoare de prejudicii.
Ca instituie juridic, rspunderea civil este alctuit din totalitatea normelor de
drept prin care se reglementeaz obligaia oricrei persoane de a repara prejudiciul cauzat
altuia prin fapta sa extracontractual sau contractual, pentru care este chemat de lege
s rspund. Majoritatea acestor norme juridice sunt cuprinse n Codul civil, precum i n alte
acte normative.
1. Fapta ilicita
Este primul element de care vorbeste legiuitorul atunci cand formuleaza principiul
raspunderii delictuale, sanctionand orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudicii .
Desi textul nu caracterizeaza fapta, intreaga doctrina si jurisprudenta au in
vedere fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. O serie de acte normative emise in perioada
postbelica fac referire expresa la fapta ilicita. Astfel, art. 35 din Decretul 31/1954 privitor la
persoanele fizice si juridice, cand se refera la raspunderea delictuala a personei juridice
mentioneaza, in terminis, raspunderea pentru fapta ilicita, iar art. 25 alin. 1 din Decr. 32/1954
pentru punerea in aplicare a Codului familiei prevede ca minorii care nu au implinit varsta
de 14 ani nu raspund pentru fapta lor ilicita, decat daca se dovedeste ca au lucrat cu
discernamant.
Doctrina defineste fapta ilicita ca fiind orice fapta prin care, incalcandu-se normele
dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane3.
Alti autori definesc fapta ilicita ca fiind orice fapta (actiune sau inactiune) prin care,
incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt lezate drepturile subiective sau interesele
legitime ale altei persoane, cauzandu-se acesteia prejudicii 4. Prin urmare, fapta omului,
comisiva sau omisiva, trebuie sa fie o conduita exteriorizata. Nu orice inactiune poate fi
cauzatoare de prejudicii ci doar aceea pe care autorul o alege in locul unei actiuni la care era
obligat. Exemplul clasic este cel al medicului, care, in loc sa dea primul ajutor la care era
obligat, refuza s-o faca.
Fapta ilicita este definita ca orice fapta prin care incalcandu-se normele dreptului
obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane. Fapta ilicita
poate fi actiune, inactiune, omisiune.
Astfel, distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier careare drept urmare
vatamarea corporala a unei persoane, constituie fapte ilicite comisive. Dimpotriva, faptul de a
nu fi luat toate masurile pentru paza unui animal care i-a produs altuia un prejudiciu,
constituie o fapta delictuala omisiva, comisa printr-o inactiune.
I. Dogaru, P. Draghici, op cit. pag. 237. La fel L Pop, op cit. pag. 212
Actiunea este fapta ilicita a omului prin care se produce un prejudiciu prin incalcarea
normei legale.
Inactiunea este fapta ilicita a omului prin care acestuia i se interzice o anumita
conduita iar el o savarseste.
Omisiunea este o fapta ilcita a omului ce consta in neindeplinirea unei activitati sau
neluarea unei masuri atunci cand potrivit legii aceasta trebuia intreprinsa de o anumita
persoana.
Fapta ilicit are urmtoarele trsturi:
Este mijlocul prin care se obiectiveaz un element psihic subiectiv: voina omului care
a ales o anumit conduit;
Fapta ilicita poate fi comisa, asa cum am mai precizat, fie cu intetie, fie din
culpa. Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele distinctii:
- fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa. Asa fiind, desi ea a produs un
prejudiciu nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia (de
exemplu, fapta a fost comisa in legitima aparare);
- exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe
simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu
prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei.
Pot exista insa situatii in care desi fapta a cauzat un prejudiciu altei persoane,
raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite
imprejurari. Asemenea imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al
faptei cauzatoare de prejudiciu sunt:
A. Legitima aparare. Prin legitima aparare se intelege orice actiune savarsita
in scopul de a respinge orice atac al unei persoane care ar putea cauza prejudicii. O persoana
care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerata in legitima aparare daca atacul
respins are urmatoarele caractere:
a. - este material, direct, imediat si injust (deci lipsit de temei, care prezinta un pericol iminent
nu o simpla amenintare);
b. - este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori impotriva unui interes
general, obstesc;
c. - pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori interesul general;
d. - apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericolului indus de atac
Daca legitima aparare a depasit dimensiunile atacului, ea poate constitui doar o circumstanta
atenuanta, care nu mai exonereaza pe cel ce a comis-o de raspundere civila.
B. Starea de necesitate. O fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi fost
comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii, integritatii
corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel
proteguite. Nu se apreciaza ca fiind stare de necesitate daca faptuitorul si-a dat seama ca
produce urmari vadit mai grave decat acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat.
C. Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege, sau a ordinului
superiorului. Fapta comisa in asemenea circumstante nu are un caracter ilicit, deoarece a fost
impusa ori permisa de un comandant al legii, superior intereselor particulare infrante. Este
spre exemplu, fapta pompierului care pentru a patrunde intr-o locuinta sa stinga un incendiu,
distruge usile de la intrare. Executarea ordinului superiorului inlatura caracterul ilicit al faptei
daca el nu este vadit ilegal sau abuziv si nici modul de executare nu a fost nelegal.
D. Exercitarea unui drept. Exercitiul unui drept subiectiv civil trebuie sa corespunda
gradual limitelor si scopului economic si social pentru care a fost recunoscut. In principiu, cel
ce-si exercita dreptul nu vatama pe nimeni, potrivit adagiului qui suo jure utitur neminem
laedit. Exercitiul normal al dreptului subiectiv, chiar daca aduce unele restrangeri sau
prejudicii unui drept subiectiv apartinand altei persoane nu da nastere unei obligatii de
reparatie. In mod firesc, fiecare subiect de drept suporta exercitiul normal al drepturilor
subiective ale celorlalte subiecte de drept (spre exemplu, concurenta comerciala loiala, oricat
de pagubitoare ar fi ea). Cu toate acestea, exercitarea dreptului peste limitele stabilite de lege
constituie abuz de drept. O asemenea depasire ori deturnare de la scopul pentru care a fost
recunoscut dreptul subiectiv, este de natura sa produca prejudicii pentru a caror reparare poate
fi angajata raspunderea civila. Abuzul de drept este sanctionat fie prin refuzul ocrotirii
dreptului subiectiv exercitat astfel, fie cu raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest
mod de exercitare.
E. Consimtamantul victimei constituie o cauza de neraspundere, daca inainte de
producerea faptei acesta a fost de acord cu modul de a actiona a autorului caci volenti non fit
injuria. Esential in calificarea acestei cauze de neraspundere este ca victima sa-si fi dat
anterior acordul nu la producerea prejudiciului ci la eventualitatea producerii lui prin
acceptarea savarsirii faptei. Daca acordul victimei este ulterior producerii prejudiciului, prin
aceasta renuntandu-se de fapt la despagubire, numai suntem in prezenta unei clauze de
neraspundere, ci la o renuntare la un drept ca efect al atributului dispozitiei. Chestiunea
acordului victimei se pune insa nuantat atunci cand prin natura lor, anumite drepturi personale
nepatrimoniale nu pot face obiectul unei renuntari.
Spre exemplu, o persoana nu poate consimti la propria-i moarte, chiar daca aceasta
este produsa de un medic printr-o operatie chirurgicala riscanta. Ea poate sa-si asume cel mult
riscul operatiei.
2. Prejudiciul
Prejudiciul este premiza oricarei ipoteze de raspundere, cel care declanseaza
mecanisumul raspunderii civile delictuale si caruia i se mai spune dauna , (care vine de la
cuvantul latinesc damnum) sau paguba, termenii desemnand acelasi lucru, anume efectele
negative patrimoniale iar intr-o anumita conceptie si morale pe care le incearca o persoana,
ca urmare a conduitei ilicite a unei alte persoane 5 sau efectul negativ suferit de o anumita
persoana, ca umrare a faptei ilicite, savarsita de o alta persoana, ori ca urmare a faptei unui
animal sau lucru6.
O definitie agreata de doctrina mai recenta, defineste prejudiciul ca fiind rezultatele
daunatoare, de natura patrimoniala sau neptrimoniala, efecte ale incalcarii drepturilor
subiective si intereselor legitime ale unei persoane7.
Prejudiciul consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana ca urmare a unei
fapte ilicite savarsita de o alta persoana. Acest efect poate avea un character patrimonial, dar
s-a admis ca el poate fi si de natura morala. Prejudiciul poate fi patrimonial, atunci cand el
poate fi evaluat in bani (exemplu degradarea unor bunuri) sau nepatrimonial, daca el nu este
susceptibil de pretuire in bani (ex. atingerea adusa onoarei sau demnitatii persoanei).
Prejudiciul nepatrimonial se mai numeste moral.
Intr-o si mai moderna si riguroasa clasificare a prejudiciului, acesta poate fi material,
corporal sau moral.
Este material, acel prejudiciu care se refara la patrimoniul si bunurile unei persoane,
la castigul nerealizat sau la pierderea incercata.
Este corporal acel prejudiciu ce poate fi conceput ca orice atingere adusa integritatii
fizice a unei persoane, prin care i s-a produs o incapacitate de munca, permanenta sau
temporara apreciabila in procente.
5
Este moral acel prejudiciu care se refera la valorile morale ale persoanei. La randul
lui, el poate interesa atingerea adusa onoarei sau vietii private ori poate consta intr-un
prejudiciu de afectiune.
De regula, despagubirile ce se acorda au mereu un caracter patrimonial pentru ca
insusi prejudiciul are un asemenea caracter. Existenta prejudiciului constituie o conditie
esentiala in antrenarea raspunderii civile delictuale. Culpa, neurmata de producerea unui
prejudiciu pentru altul, nu confera dreptul la o actiune in despagubiri, tocmai pentru ca fapta
nu este producatoare de pagube, iar in drept numai cel care are interes are exercitiul unei
actiuni.
Constituie prejudiciu orice pierdere materiala suferita de o persoana, constand in
diminuarea activului sau majorarea pasivului patrimonial, vatamarea integritatii corporale,
distrugerea unor bunuri, decesul sustinatorului legal etc.
Caracterele prejudiciului:
a) cert adica este sigur atat in privinta existentei cat si in privinta posibilitatii de
evaluare. Certitudinea prejudiciului implica actualitatea sa, caci nu se poate pretinde
repararea lui decat numai daca el s-a produs. In mod exceptional, poate fi pretinsa si repararea
prejudiciului viitor, in masura in care desi el nu s-a produs este sigur ca se va produce si
poate fi evaluat cu certitudine. Mai mult decat atat, cand dauna viitoare se va consuma
succesiv, rata temporis si reparatia sa poate lua forma unor prestatii viitoare si succesive. In
practica judiciara s-a stabilit ca pentru a se pastra echilibrul intre paguba produsa prin fapta
prejudiciabila si despagubirea destinata a inlocui cu fiecare rata acea paguba, cuantumul
despagubirilor acordate esalonat, sub forma unor prestatii, periodice poate fi modificat.
Prejudiciul viitor nu trebuie confundat cu cel eventual care este lipsit de certitudinea
producerii si nu determina acordarea de despagubiri.
b) prejudiciul sa nu fi fost reparat intrucat prin repararea acestuia se urmareste
inlaturarea efectelor negative ale faptei ilicite.Referitor la cuantumul despagubirilor ce se
acorda pentru acoperirea prejudiciului partile pot incheia o intelegere asupra intinderii
despagubirii si modalitatilor de reparare, in caz contrar, persoana vatamata are la indemana o
actiune in justitie. Prin acordarea despagubirii se urmareste repararea lui integrala care
inseamna atat prejudiciul efectiv (damnum emergens) dar si beneficiul nerealizat (lucrum
cessans).In stabilirea intinderii despagubirii nu se ia in considerare situatia materiala nici a
victimei si nici a autorului prejudiciului. Repararea prejudiciului se face in principiu in natura
iar cand nu este posibil se face prin echivalent sub forma acordarii unei despagubiri.
Repararea prejudiciului prin echivalent se face fie prin acordarea unei sume globale, fie prin
stabilirea unor prestatii periodice succesive cu caracter viager sau temporar.
10
De asemenea, s-a considerat ca o astfel de vatamare poate reclama pentru cel in cauza
un efort suplimentar pentru activitatile sale cotidiene. Un asemenea effort (traductibil spre
exemplu, prin deplasarea cu ajutorul unor proteze, citirea cu ajutorul unui singur ochi etc.),
poate fi evaluat si trebuie reparat.
3. Legatura
de
cauzalitate
dintre fapta
ilicita
si
prejudiciu
Existenta raspunderii civile delictuale presupune ca o a treia conditie, necesitatea ca
intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca o anumita
fapta a cauzat un anumit prejudiciu. Pentru raspunderea delictuala, momentul cauzalitatii,
imediat subsecvent constatarii prejudiciului, se reduce la incadrarea prejudiciului intr-una din
ipotezele legale de raspundere.Cercetarea va fi intotdeauna de la efect la cauza, astfel ca, dupa
ce va fi identificata fapta, trebuie stabilita legatura ei cu prejudiciul. Raportul de cauzalitate
are caracter obiectiv, astfel ca a-l stabili, inseamna, de fapt, a-l proba. Acest complex cauzal
poate fi alactuit din mai multe actiuni, inactiuni care, potrivit clasificarilor uzuale, pot fi cauze
directe - indirecte, mediate - imediate, principale - accesorii, concomitente - succesive sau
simple conditii.
Existenta conditiilor concrete in care se realizeaza legatura de cauzalitate nu
poate fi apreciata decat, de la caz la caz, de catre instanta judecatoreasca. Spre exemplu, o
persoana alunecand pe strada pe gheata se loveste la cap. Pe parcursul transportarii sale la
spital, ambulanta derapeaza si izbindu-se intr-un copac ii cauzeaza leziuni costale. In timpul
interventiei chirurgicale moare din cauza asfixiei cauzate de lipsa de oxigen in sala de
operatii. In speta, la decesul victimei, au concurat mai multi factori: neglijenta municipalitatii,
fapta conducatorului auto sau incompetenta profesionala a medicilor.
Specifice raportului de cauzalitate in cazul raspunderii civile delictuale ii sunt
urmatoarele premise, unanim recunoscute ca atare si in doctrina si jurisprudenta.
A.Legatura de cauzalitate trebuie sa existe intre actiunea sau inatiunea cu
caracter ilicit si prejudiciu stricto senso si nu ca o eventualitate cauzala acceptata in mod
generic;
12
C.Fapta ilicita avand un caracter uman nu trebuie disociata de alte fapte umane sau de
factori exteriori, ce pot contribui la producerea prejudiciului. Nu intereseaza toate conexiunile
posibile, ci doar acelea care intr-un fel sau altul contribuie la realizarea raportului de
cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Raportul de cauzalitate poate fi si indirect sau mediat, daca fapta ilicita a produs o
situatie care a permis altor factori sa determine direct un anume prejudiciu. Spre
exemplu, faptele complicelui la un furt nu sunt in legatura cauzala directa cu prejudiciul
cauzat de autor, deoarece el ajuta sau inlesneste savarsirea faptei. El va raspunde insa alaturi
de autor pentru repararea prejudiciului, chiar daca nu l-a produs nemijlocit prin fapta sa.
Sistemele propuse pentru stabilirea raportului de cauzalitate, au fost:
- Sistemul echivalentei conditiilor, potrivit caruia, cand nu se poate identifica
o anumita cauza, se atribuie aceeasi valoare cauzala faptelor, imprejurarilor care au precedat
prejudiciul. Acest sistem este sustinut, in special de doctrina franceza, reprosandu-i-se ca
largeste prea mult campul cauzal, retinandu-se in nexul cauzal fapte prea indeparate.
- Sistemul cauzei proxime elaborat in dreptul anglo-saxon, avand drept criteriu
afirmatia filosofului Fr. Bacon : Ar fi pentru drept o sarcina fara de sfarsit de a determina
cauza cauzelor si actiunea unora fata de celelalte. De aceea el se multumeste cu cauza
imediata si judeca actiunile cu ajutorul acesteia, fara sa urce la una anterioar. Desi pragmatic,
sistemul este criticat pentru ca acorda eficienta cauzala doar faptelor proxime ignorandu-se
altele, care, chiar mai indepartate, au avut o mai mare pondere in producere efectului. In
dreptul american se considera ca raspunderea revine celui care a avut ultima sansa de a evita
producerea prejudiciului8.
- Sistemul cauzei adecvate, agreat de dreptul german, sustine ca in
determinarea raportului de cauzalitate trebuie retinute numai acele antecedente ale efectului
care sunt tipice, adica cele care, in mod obisnuit, sunt susceptibile sa produca efectul
respectiv. Prin urmare, trebuie inlaturate toate faptele care intamplator, accidental, au
8
13
10
14
ajuta
la
nimic
in
cazul
citat.
In
realitate,
formele
culpei
sunt
cele
traditionale: dolul sau intentia sau dolul si culpa, care la randul ei poate consta, fie
in neglijenta, fie in imprudenta.
Gradele culpei.
11
C Statescu, C Barsan, op. cit. p. 185, I Dogaru, P. Draghici, op cit. p. 275, L. Pop, op cit. pa. 226
15
Prin traditia sa romana, in raport de gravitate, culpa poate fi: culpa lata care este o
culpa grava, atat de grava incat uneori ea este asimilata intentiei potrivit adagiului Culpa lata
dolo aequiparatatur, culpa levis, culpa usoara, adica imprudenta sau neglijenta, si culpa
levissima, culpa foarte usoara.
16
5. Capacitatea delictuala
Capacitatea delictual, n concepia dreptului nostru civil, n principiu, pentru
angajarea rspunderii civile delictuale, persoana fizic trebuie s aib contiina faptelor sale,
adic puterea de a discerne ntre ceea ce este permis i nepermis, licit i ilicit; n ali termeni,
aceast rspundere este condiionat de existena discernmntului, adic autorul faptei
prejudiciabile trebuie s aib capacitate delictual. Lipsa discernmntului atrage dup sine
lipsa vinoviei subiective.
Capacitatea delictual nu se confund cu capacitatea de exerciiu a persoanei fizice;
prima se refer la rspunderea pentru prejudiciile cauzate prin svrirea de fapte ilicite
extracontractuale care produc asemenea consecine, iar a doua nseamn aptitudinea persoanei
de a ncheia singur acte juridice civile i de a rspunde pentru nendeplinirea obligaiilor
asumate prin angajamentul su (art. 37 Noul Cod Civil).
n contextul reglementrilor privind condiia vinoviei pentru antrenarea rspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie, n noul cod civil exist dispoziii privitoare la capacitatea
delictual; ea este vzut i reglementat ca o condiie a existenei vinoviei autorului faptei
ilicite i prejudiciabile.
Problema lipsei capacitii delictuale se pune n legtur cu minorii sub 14 ani i cu
persoanele aflate sub interdicie judectoreasc. n aceast privin, noul Cod civil a preluat
soluiile prevzute n vechile reglementri abrogate expres ncepnd cu 1 octombrie 2011 sau
statuate n practica judiciar. Astfel, art. 1366 dispune:
(1) Minorul care nu a mplinit vrsta de 14 ani sau persoana pus sub interdicie
judectoreasc nu rspunde de prejudiciul cauzat, dac nu se dovedete discemmntui su la
data svririi faptei.
(2) Minorul care a mplinit vrsta de 14 ani rspunde de prejudiciul cauzat, n afar de
cazul n care dovedete c a fost lipsit de discernmnt la data svririi faptei. Este facil de
observat c prin aceste texte se instituie dou prezumii legale relative care produc efecte n
direcii opuse: una a lipsei de discernmnt n cazul minorului care nu a mplinit vrsta de 14
17
care nu-i este imputabil. n atare situaii, legislaia civil din unele ri a admis de mult
vreme c persoana lipsit de discernmnt n momentul svririi faptei ilicite poate fi
obligat la o reparaie total sau parial, dac din mprejurrile cauzei i n unna comparrii
strii materiale a celor dou pri soluia se impune din motive de echitate".
In dreptul nostru civil pn de curnd o astfel de reglementare nu a fost adoptat.
Totui, n lipsa ei, jurispruden din ultimele 3-4 decenii a admis, pe cale pretorian, exclusiv
din motive de echitate, posibilitatea obligrii persoanei lipsite de discernmnt la repararea
prejudiciului cauzat altuia prin fapta sa ilicit, n cazul i n limita n care starea sa
patrimonial i permite i justific o atare soluie; n consecin, doctrina a acceptat rezolvarea
i a susinut de lege ferenda necesitatea consacrrii ei legislative. Aceasta este explicaia
faptului c art. 1368 noul Cod Civil, sub denumirea Obligaia subsidiar de indemnizare a
victimei, n alineatul (1) dispune: Lipsa discernmntului nu l scutete pe autorul
prejudiciului de plata unei indemnizaii ctre victim ori de cte ori nu poate fi angajat
rspunderea persoanei care avea, potrivit legii, ndatorirea de a-1 supraveghea, iar n
alineatul (2) se prevede: Indemnizaia va fi stabilit ntr-un cuantum echitabil, inndu-se
seama de starea patrimonial a prilor. Textul art. 1368 alin. (1) este pus de acord cu
reglementrile din art. 1372 aplicabile rspunderii pentru prejudiciul cauzat de un minor sau o
persoan aflat sub interdicie judectoreasc n sarcina acelei persoanei care n temeiul legii,
al unui contract sau al unei hotrri judectoreti are obligaia s-l supravegheze pe autorul
acelui prejudiciu. Aadar, n cazul n care nu sunt ndeplinite condiiile pentru angajarea
rspunderii prevzut de art. 1372 noul Cod Civil, autorul prejudiciului, persoan lipsit de
discernmnt, va putea fi obligat la plata unei indemnizaii ctre victim; indemnizaia este
necesar s fie stabilit la o valoare echitabil, n funcie de starea patrimonial a prilor.
19
care n temeiul legii, al unui contract ori al unei hotrri judectoreti este obligat s
supravegheze un minor sau o persoan pus sub interdicie rspunde de prejudiciul cauzat
altuia de ctre aceste din urm persoane. n alineatul (2) se prevede: Rspunderea subzist
chiar i n cazul cnd fptuitorul, fiind lipsit de discernmnt, nu rspunde pentru fapta
proprie. Din analiza textului rezult c pentru angajarea rspunderii persoanei care are
obligaia de supraveghere nu este necesar s fie prezente toate condiiile rspunderii pentru
fapta proprie a autorului faptei ilicite i prejudiciabile; mai exact, acesta nu este obligatoriu s
aib discernmntul prezumat ori dovedit n momentul svririi faptei sale. i n sfrit,
alineatul (3) al aceluiai articol, n prima fraz stabilete limitativ, ntr-o exprimare generic,
faptul c persoana obligat la supraveghere este exonerat de rspundere numai dac
dovedete c nu a putut mpiedica fapta prejudiciabil; aceast prevedere constituie, aa cum
vom vedea, un reper foarte important pentru a decela fundamentul teoretic al angajrii
rspunderii n ipoteza pe care o analizm, n fraza a doua al acestui ultim alineat cu referire
exclusiv la rspunderea prinilor i tutorilor se dispune c ei vor putea face dovada c nu au
putut mpiedica fapta prejudiciabil a copilului minor numai dac probeaz c respectiva fapt
este urmarea unei alte cauze dect modul n care i-au ndeplinit ndatoririle decurgnd din
exerciiul autoritii printeti
Minoritatea
Faptuitorul trebuie sa fie minor, adica sa nu fi implinit varsta de 18ani la momentul
savarsirii faptei prejudiciabile, sau sa nu se fi casatorit inainte de 18 ani. Practica a decis ca
parintele ramane obligat pentru prejudiciul cauzat de minor, chiar daca,intre timp, minorul a
devenit major si are mijloace materiale proprii. Solutia este corecta pentru ca indeplinirea
conditiilor raspunderii trebuie examinata la momentul producerii prejudiciului si nu la data
formularii actiunii sau la data judecarii cauzei.
Minoritatea trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei ilicite, fiind indiferent daca
ulterior acesta a devenit major sau daca are mijloace materiale suficiente pentru repararea
prejudiciului. Raspunderea parintilor inceteaza imediat ce minorul a ajuns la majorat sau daca
este asimilat persoanei majore prin casatoria incheiata anterior implinirii varstei de 18 ani.
Solutia este identica si in cazul in care copilul bolnav psihic a fost pus sub interdictie si a
devenit major.
Comunitatea de locuinta cu parintii.
Pentru a se stabili daca exista aceasta conditie este a fi determinat nu domiciliul legal
al minorului, ci locuinta acestuia. Mai mult, intereseaza locuinta pe care minorul trebuie sa o
aiba si nu locuinta pe care acesta o are in fapt. Legat de aceasta conditie, este important de
stabilit daca ea este intrunita in cateva ipoteze speciale:
21
a) situatia in care minorul are locuinta legala la parintii sai, dar temporar se afla in alta
parte, cu consimtamantul sau stirea parintilor (fapta ilicita este savarsita de minor in intervalul
de timp cat se afla in vizita la rude sau prieteni sau era internat in spital). Desi intr-o asemenea
situatie obligatia de supraveghere nu poate fi efectiv indeplinita, se considera ca parintii
trebuie sa fie raspunzatori deoarece daca minorul a savarsit fapta ilicita si prejudiciabila ei
sunt prezumati in culpa pentru neindeplinirea obligatiei de crestere si educare.
b) situatia in care copilul minor nu locuieste in fapt cu parintii sai, impotriva vointei
acestora (minorul savarseste fapta ilicita cat timp este fugit de la locuinta parinteasca sau in
intervalul de timp in care parintii sunt arestati ori in executarea unei pedepse privative de
libertate). Si de aceasta data se considera ca parintii trebuie sa raspunda deoarece sunt in culpa
de a nu-si fi indeplinit obligatia de crestere si educare fata de copilul lor minor. Aceeasi este
solutia chiar si in cazul in care parintii sunt arestati sau in executarea unei pedepse privative
de libertate, deoarece fapta reprobabila savarsita de acestia reprezinta un exemplu negativ
pentru copilul lor minor si este un element al neindeplinirii corespunzatoare a obligatiei de
educare a acestuia.
c) situatia in care minorul savarseste o fapta ilicita si prejudiciabila fiind fugit dintr-o
scoala sau centru de reeducare unde a fost internat prin hotarare judecatoreasca. Dupa ce o
perioada de timp raspunsul jurisprudentei a fost in sensul neangajarii raspunderii parintilor,
pozitia a fost reapreciata. Astfel, dat fiind fundamentul larg al raspunderii parintilor, legat de
neindeplinirea obligatiei de crestere si educare, ei trebuie considerati raspunzatori si in acest
caz.
d) situatia in care minorul savarseste fapta ilicita pe timpul cat are o locuinta in scopul
desavarsirii invataturii, pregatirii profesionale ori determinata de faptul incadrarii lui in
munca. Noua locuinta a minorului poate fi considerata doar ca o locuinta temporara care nu
modifica starea de fapt initiala, aceea a comunitatii de locuinta cu parintii. De aceea, si in
acest caz, parintii trebuie considerati raspunzatori.
e) situatia in care copilul minor savarseste fapta ilicita fiind incredintat unuia dintre
parinti. O perioada de timp, s-a considerat ca va fi tinut raspunzator intr-o asemenea ipoteza,
numai parintele caruia minorul i-a fost incredintat efectiv spre crestere si educare. Ulterior,
dat fiind ca obligatia de crestere si educare revine in egala masura ambilor parinti, punctul de
vedere mentionat a fost revizuit, considerandu-s eca ambii parinti sunt responsabili pentru
fapta ilicita a copilului lor minor. Dreptul la actiune al celui prejudiciat. Persoana prejudiciata
are urmatoarele posibilitati de actiune in justitie, in vederea obtinerii repararii pagubei sale: sa
ceara despagubirea de la ambii parinti care raspund solidar fata de acesta; sa cheme in
judecata doar pe unul dintre parinti si sa solicite obligarea lui la plata intregii despagubiri.
22
Parintele care plateste are dreptul la o actiune in regres fata de celalalt parinte pentru jumatate
(de principiu) din suma platita efectiv; sa cheme in judecata atat pe parinti sau pe unul dintre
acestia, cat si pe minor, in cazul in care cu privire la cel din urma sunt intrunite conditiile
raspunderii pentru fapta proprie. Obligatia in solidum a parintilor de a repara prejudiciul. In
literatura de specialitate unii autori considera ca raspunderea parintilor este solidara in raport
cu copilul lor minor, iar altii considera ca aceasta este in solidum. Ultima opinie trebuie
considerata corecta deoarece, solidaritatea nu se aplica si acestui caz si pentru ca obligatia in
solidum este singura care justifica regresul total al parintilor impotriva minorului daca ei au
achitat despagubirea persoanei vatamate.
Inlaturarea raspunderii parintilor are loc atunci cand nu sunt intrunite conditiile
generale ale raspunderii in raporturile dintre minor si victima, respectiv lipseste prejudiciului,
fapta nu are caracter ilicit sau prejudiciul s-a produs ca urmare a interventiei unei cauze
straine caz fortuit sau forta majora precum si fapta unui tert sau a victimei. Inlaturarea
prezumtiei de culpa a parintilor. Potrivit alin. 1 al art. 1374 Noului Cod civil, parintii pot fi
aparati de raspundere daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil. In realitate,
pertinenta unei asemenea probe este conditionata de conceptia adoptata cu privire la
fundamentul raspunderii. Daca tinem seama ca, in prezent, acesta rezida in prezumtia de
neindeplinire a obligatiei de crestere si educare, atunci practic, proba imposibilitatii
impiedicarii faptei ilicite nu poate fi admisa decat daca este vorba de fapta unei alte persoane
sau de forta majora ori caz fortuit.
23
parte, activitatea prepusului, care accepta sa faca ceva altuia, sub directa supraveghere
sicontrol al acestuia. Trebuie sa existe o autoritate si o subordonare, in baza unei conventii
intre parti.Existenta contractului de munca face sa prezume raportul de prepusenie. In mod
exceptional, raportul de prepusenie poate exista in cazul contractului de mandat.In cazul
contractului de antepriza, atunci cand anteprenorul se subordoneaza beneficiarului, va putea
exista un raport de prepusenie. In nici o situatie nu va exista insa un raport de prepusenie intre
locator silocatar.
b) Fapta ilicita sa fie savarsita "in functiile ce li s-au incredintat" prepusilor. Aceasta
prevedere legala a fost interpretata de doctrina si jurisprudenta atat restrictiv dar si
extensiv.Intr-o interpretare restrictiva, s-a considerat ca raspunderea va opera numai atunci
cand fapta ilicita afost savarsita in limitele functiei incredintate.In interpretarea extensiva
raspunderea va exista si in cazul in care prepusul a depasit limitele functiei sale actionand in
propriul sau interes. Modul n care este reglementat n noul Cod civil condiia la care ne
referim relev faptul c este consacrat i n plan legislativ orientarea modern a doctrinei i
jurisprudenei noastre n ceea ce privete circumscrierea i limitele noiunii de funcii
ncredinate1. Menionm c sintagma era utilizat ntr-o formulare lapidar i n art. 1000
alin. (3) din vechiul Cod civil, care nu cuprindea nicio precizare suplimentar de natur a oferi
repere pentru definirea ei. n schimb, n art. 1373 alin. (1), parte final noul Cod Civil se
subliniaz c aceast condiie este ndeplinit ori de cte ori fapta svrit de acetia (de
prepui ) are legtur cu atribuiile sau cu scopul funciilor ncredinate.
Pe cale de consecin, comitentul va rspunde, n primul rnd i ntotdeauna, cnd
prepusul a svrit fapta ilicit i prejudiciabil acionnd n interesul comitentului sau la
ordinul su n interesul altuia, n limitele stricte ale atribuiilor care alctuiesc coninutul
funciei sale, cu respectarea instruciunilor i dispoziiilor pe care i le-a dat comitentul. De
asemenea, comitentul va rspunde i pentru prejudiciul cauzat de prepus atunci cnd a
acionat prin deviere de la funcia sa, prin depirea limitelor sale i chiar prin exerciiul
abuziv al acesteia cu condiia ca fapta svrit s fie n legtur cu atribuiile sau scopul
funciilor ncredinate [art. 1373 alin. (1) parte final noul Cod Civil] sau cel puin s existe
aparena c prepusul a acionat, n momentul svririi faptei prejudiciabile, n legtur cu
atribuiile sau cu scopul funciilor respective [art. 1373 alin. (3) noul Cod Civil]. Legtura
ntre fapta prejudiciabil a prepusului i atribuiile sau scopul funciilor ncredinate poate fi
de timp, de loc ori de mijloace folosite (un autovehicul) cu care a fost dotat de comitent.
Referitor la precizarea din urm, art. 1373 alin. (3) dispune c aceast condiie nu este
ndeplinit i, pe cale de consecin, comitentul nu va rspunde n ipoteza n care dovedete
c victima cunotea sau, dup mprejurri, putea s cunoasc, la data svririi faptei
26
produse
prin
"fapta"
lucrului
sunt
foarte
frecvente,
asa
incat
alte cuvinte, comitentul care a pltit ntreaga datorie are aciune n regres mpotriva prepusului
pentru ntregul prejudiciu cauzat de acesta prin fapta sa ilicit.
n practic se poate ivi situaia n care prejudiciul cauzat victimei (ter)s fie opera
prepuilor a doi sau mai muli comiteni. ntr-o asemenea situaie, ntrebarea este de a ti dac
victima va putea s obin obligarea oricrui comitent la repararea integral a prejudiciului.
ntr-o prim opinie (pe care o mprtim) rspunsul este afirmativ cu motivarea c
dac sunt mai muli comiteni, ei rspund solidar pentru integralitatea prejudiciului, iar nu
fiecare pentru propriul prepus.
ntr-o alt opinie, rspunsul este negativ n sensul c solidaritatea fiecrui comitent
exist numai cu propriul prepus. Drept urmare, fa de victim sunt solidar rspunztori
numai prepuii autori ai prejudiciului.
Comitentul care a reparat prejudiciul cauzat victimei de ctre prepusul su are un drept
de regres mpotriva acestuia n calitatea sa de autor al faptei ilicite i prejudiciabile. n calitate
de autor, prepusul trebuie s repare singur consecinele prejudiciabile ale faptei sale, pna
cnd comitentul, n calitate de garant, nu face dect s avanseze victimei care l-a acionat n
judecat, despgubirea stabilit pe cale judectoreasc. n realizarea regresului su, comitentul
are dreptul s pretind de la prepus restituirea n ntregime a despgubirii avansate victimei.
Aadar, comitentul dup ce a pltit victimei despgubirea, se subrog de drept n
drepturile victimei mpotriva prepusului su care a cauzat prejudiciul. El are la dispoziie
aciunea direct pe care victima o avea mpotriva prepusului.
Dac prejudiciul a fost cauzat de doi sau mai muli prepui, comitentul poate cere
oricruia dintre ei restituirea ntregii sume pltite victimei, acetia fiind obligai solidar.
De aici se desprinde concluzia c rspunderea comitentului nu este solidar, ci in
solidum.
Aciunea n regres este indiscutabil o aciune civil de drept comun ntemeiat pe
mecanismul subrogaiei reale, mecanism n baza cruia comitentul se subrog n dreptul
victimei de-a introduce o aciune mpotriva autorului faptei ilicite. n cazul aciunii n regres,
prepusul se poate apra dovedind c prejudiciul a fost cauzat, totul sau n parte, faptei
culpabile a comitentului. Aceast prob, odat fcut, va conduce la respingerea aciunii n
regres sau la admiterea ei n parte, proporional cu partea sa de contribuie la producerea
prejudiciului cauzat.
Raportul de cauzalitate intre fapta lucrului si prejudiciu.
Este incontestabil ca exista o conexiune si interdependenta intre fenomene, iar sarcina
judecatoruluieste aceea de a stabili care eveniment are caracter cauzal. Potrivit teoriei
28
29
Curtea de Apel Craiova, Sectia civila, decizia nr. 193/1998, n "Revista juridica a Olteniei" nr. 1-2/1999, pag.35
30
raspunderea civila delictuala a prtului este antrenata n conditiile art. 1001 cod civil,
potrivit carora proprietarul unui animal raspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta, fie ca
animalul se afla n paza sa , fie ca a scapat 13." Paza juridica nu se confunda cu paza materiala,
deoarece aceasta din urma presupune doar un contact material cu animalul. Au paza materiala
a animalului: ciobanul, vacarul, zootehnicianul. Cu privire la animalele pentru care se aplica
dispozitiile art. 1375 Noul Cod civil, raspunderea se va angaja pentru prejudiciile cauzate de:
- animalele domestice14;
- animalele salbatice aflate n captivitate (gradini zoologice, circuri);
- animalele salbatice din rezervatii si parcuri de vnatoare.
Pentru animalele salbatice care se gasesc n stare de libertate nu sunt aplicabile
dispozitiile art. 1375 Noul Cod civil.
Pentru angajarea raspunderii, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada ca
prejudiciul a fost cauzat de catre animal, precum si a faptului ca la momentul producerii
prejudiciului animalul se afla n paza juridica a persoanei de la care se pretind despagubiri.
Paznicul juridic se poate exonera de raspundere daca va dovedi ca prejudiciul s-a
produs datorita faptei victimei nsesi; faptei unei terte persoane pentru care nu este tinut sa
raspunda sau unui caz de forta majora.
Raspunderea pentru fapta animalelor este conditionata de mprejurarea ca la
producerea rezultatului pagubitor, animalul a participat activ, iar participarea acestuia sa
mbrace caracterul unei fapte distincte cu forta cauzala proprie.
Raspunderea paznicului juridic are un caracter obiectiv si se justifica nu prin conduita
sa culpabila, ci prin existenta raportului de cauzalitate ntre fapta animalului aflat sub paza sa
si prejudiciul cauzat persoanei vatamate.
Victima prejudiciului produs de animal are dreptul sa solicite despagubiri:
- de la cel care are paza juridica a animalului, n temeiul art. 1375 Noul Cod civil;
- de la cel care are paza materiala a animalului.
Paznicul juridic al animalului, daca a platit despagubirile, poate formula actiune n regres
mpotriva paznicului material15.
13
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, decizia nr. 2449/2000, n Culegere.., pag.175-176
Curtea de Apel Suceava, Sectia civila, decizia nr. 721/24.03.2001, n Buletinul Jurisprudentei, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
2002, pag.54
15
Valeriu Stoica, Flavius Baias, Actiunea n regres a paznicului juridic mpotriva paznicului material, n "Studii si cercetari
juridice" nr. 17!987, pag.48-53
14
31
32
33
Toate aceste ncercri au fost respinse. Att textul art. 1000 alin. (1), parte final, din
vechiul Cod civil, ct i prevederea art. 1376 alin. (1) noul Cod Civil, nu ofer nici un temei
pentru a limita rspunderea doar la unele categorii de lucruri, n funcie de diferitele clasificri
posibile ale acestora. Urmeaz c aceast rspundere se poate antrena pentru prejudiciile
cauzate de orice lucru aflat n paza unei persoane, cu excepia celor pentru care exist
reglementri speciale, cum sunt: ruina edificiului (art. 1378 noul Cod Civil); produsele cu
defecte (Legea nr. 240/2004); instalaii i energie nuclear, n caz de accidente nucleare
(Legea nr. 703/2001); aeronave (Codul aerian adoptat prin O.G. nr. 29/1997). De asemenea,
rspunderea nu se antreneaz pentru prejudiciile cauzate de lucrurile care n-au fost nc
apropriate de ctre nimeni i nu se afl n paza unei persoane, cum sunt: aerul din atmosfer,
radiaiile naturale, energiile naturale nc necaptate etc.; desigur c n msura n care, prin
dezvoltarea tiinei i tehnicii, ele vor fi sau sunt apropriate de ctre om, se impune i
angajarea rspunderii prevzut de art. 1376 alin. (1) din Codul civil.
Vechiul Cod civil nu a definit paza lucrului. Doctrina i jurispruden au apreciat
totui c prin paza lucrului se nelege paza juridic. Aa s-a ajuns s se afirme c pentru
prejudiciul cauzat de un lucru este rspunztoare persoana care, n momentul producerii
acestuia, avea paza juridic a lucrului. Prin paza juridic se nelege puterea de direcie,
control i supraveghere pe care o persoan o poate exercita, n mod independent, asupra unui
lucru sau animal. Aceast definiie a fost preluat n esena ei n textul art. 1377 noul Cod
Civil, care definete noiunea de paz a lucrului astfel: In nelesul art. 1375 i 1376 are paza
animalului sau a lucrului proprietarul sau cel care, n temeiul unei dispoziii legale sau al unui
contract ori chiar numai n fapt, exercit n mod independent controlul i supravegherea
asupra animalului sau a lucrului i se servete de acesta n interes propriu .
Motivul pentru care art. 1376 alin. (1) prevede implicit aceast obligaie de garanie
este riscul de activitate pe care pzitorul juridic al oricrui lucru trebuie s-l suporte, fiindc
prejudiciul a fost cauzat de extinderea propriei sale activiti, prin ntrebuinarea de lucruri n
interesul su. Este vorba de o garanie obiectiv care explic etiologia i mecanismul punerii
n micare a rspunderii directe a celui care are paza juridic a lucrului ce a cauzat un
prejudiciu injust victimei.
Caracterul obiectiv al acestei rspunderi rezult i din textul art. 1380 care prevede c
n cazul prevzut de art. 1376, alturi de rspunderea pentru animale i ruina edificiului,
obligaia de reparare a prejudiciului nu exist doar atunci cnd este cauzat exclusiv de fapta
victimei ori a unui ter sau este urmarea unui caz de for major. In ali termeni, rspunderea
pzitorului juridic al lucrului este exclus numai dac se face dovada inexistenei raportului de
cauzalitate dintre lucru i prejudiciu suferit de reclamant; proba se face prin dovada c,
34
dimpotriv, prejudiciul este cauzat exclusiv de un caz de fora major, de fapta victimei sau
fapta unei tere persoane.
Atunci cnd prejudiciul este consecina faptei omului, lucrul fiind doar instrumentul
utilizat de acesta pentru svrirea unei fapte ilicite, ntre lucru i prejudiciu nu exist raport
de cauzalitate; el se stabilete ntre fapta omului i prejudiciu, ceea ce face ca rspunderea n
temeiul art. 1376 alin. (1) s nu se angajeze. Calitatea de pzitor juridic, condiie special a
acestei rspunderi, nu trebuie s fie dovedit de victim. Pn la proba contrar, aceast
calitate se prezum c aparine proprietarului acelui lucru, titularului unui alt drept real sau
posesorului.
Dac sunt ntrunite condiiile enunate mai sus, victima are dreptul de a pretinde
repararea prejudiciului de ctre pzitorul juridic al lucrului; ntre cele dou persoane se nate
un raport unilateral de obligaii civile, n care victima este numai creditor, iar pzitorul juridic
al lucrului este exclusiv debitor.
In situaia n care lucrul cauzeaz prejudiciul n timp ce paza material se exercit de
ctre o alt persoan dect pzitorul su juridic, victima poate pretinde reparaia de la
pzitorul material n temeiul i condiiile dreptului comun (art. 1357-1371 noul Cod Civil).
Numai c, de regul, victima pretinde reparaia de la pzitorul juridic al lucrului, rspunderea
lui fiind agravat i condiiile sale mai facil de probat. Dac despgubirile au fost pltite, ntro atare ipotez, de ctre pzitorul juridic, el va avea aciune n regres mpotriva pzitorului
material al lucrului, tot n baza i condiiile prevzute de art. 1357 i urm. Noul Cod Civil
35
BIBLIOGRAFIE
L. Pop, Drept civil.Teoria generala a obligatiilor, Tratat, ed. a II-a, Editura
Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1998
M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei, Bucuresti,
1972; I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, op. cit., p. 39; I. Albu, op. cit., p. 236.
C.Statescu, C. Barsan, op cit pag. 164
I. Dogaru, P. Draghici, op cit. pag. 237. La fel L Pop, op cit. pag. 212
M Elisecu, op cit. p.90
CSCB, OP CIT. P. 140
V. Ursa, I. Albu, op cit. 1979, pag.29
Fr. Deak, in Raspunderea civila de I. Anghel
C. DStatescu, C. Barsan, op cit. 178 , L. Pop, op cit. I Dogaru, P. Draghici, op cit. p. 270
Curtea de Apel Craiova, Sectia civila, decizia nr. 193/1998, n "Revista juridica a Olteniei" nr.
1-2/1999, pag.35
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, decizia nr. 2449/2000, n Culegere.., pag.175176
Curtea de Apel Suceava, Sectia civila, decizia nr. 721/24.03.2001, n Buletinul Jurisprudentei,
Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.54
Valeriu Stoica, Flavius Baias, Actiunea n regres a paznicului juridic mpotriva paznicului
material, n "Studii si cercetari juridice" nr. 17!987, pag.48-53
Tudor R.Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.251-252
Ion M. Anghel, Francisc Deak, Marin F. Popa, op. cit., pag.243
Mihail Eliescu, op. cit., pag.417
I. A. Barasch, I Nestor, S. Zilberstein , Ocrotirea parinteasca, Editura Stiintifica, 1960
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.II, Ed. National, Bucuresti,
1997
Sm Angheni, Drept civil, Vol. I Partea general. Persoanele, Ed. Oscar Print, Bucureti. 1998
Lect. univ. dr. Nemoi Gabriela, Curs Drept 2011
Tr. Ionascu, Curs de drept civil, Obligatiuni, Litografia invatamantului, Bucuresti, 1950
36