UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
PLURALISMUL ȘI PARTIDELE POLITICE

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
BIANCA GUTAN

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 2
 PLURALISMUL ȘI PARTIDELE POLITICE

Pluralismul este un concept multidisciplinar, întâlnit în politologie,

sociologie, drept, fiind asociat cu alte concepte specifice acestor
domenii: pluralism social, pluralism ideologic, pluralism juridic, pluralism
politic etc.
Sensul sociologic al pluralismului determină sensurile din cadrul celorlalte
discipline, aceasta deoarece se referă la societatea pluralistă, care la rândul ei
constituie baza democraţiei constituţionale autentice. Astfel, potrivit doctrinei,
„într-o societate pluralistă, factorii care concură la desfăşurarea vieţii sociale,
indiferent de natura lor politică, civilă, culturală, etnică, sunt priviţi ca ireductibili
şi în competiţie, ceea ce, evident, nu exclude elemente comune, de consens. Însuşi
pluralismul este o asemenea noţiune generală, fără de care diversitatea nu ar fi de
conceput.
Pluralismul politic este sinonim cu efervescenţa politică, cu dinamica
generată de existenţa mai multor idei care, diseminate şi consolidate, conduc la
apariţia unor noi mişcări, ideologii ce influenţează direcţia de dezvoltare a
societăţii.
Un stat de drept şi democratic nu poate funcţiona decât fundamentat pe
valoarea pluralismului, unicitatea puterii nefiind viabilă cu un astfel de sistem.
Decizia de a consacra la nivel constituţional pluralismul nu a reprezentat decât o
reacţie împotriva vechilor realităţi ce au dominat perioada 1947-1989.
De asemenea, pluralismul politic este consfinţit în cadrul articolului 1,
alineat (3), ca fiind una dintre valorile supreme ale statului român.
Partidele politice reprezintă veritabile motoare ale vieţii politice,
indispensabile pentru societate întrucât constituie un liant între popor şi putere.
Înglobând anumite valori, perspective şi idei în jurul cărora se raliază membrii
lor, partidele reprezintă, în esenţă, interesele unui grup social, luptându-se pentru
cucerirea puterii politice.
Odată cucerită puterea, un partid politic va trebui să guverneze şi să
îşi transpună programul de guvernare în practică. Cucerirea puterii şi
guvernarea reprezintă finalitatea activităţii unui partid, fapt pentru care unul
dintre elementele esenţiale, definitorii ale unui partid politic este vocaţia şi
aptitudinea de a guverna, aşa cum a apreciat şi doctrina (1).
Partidele politice “contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei
politice a cetăţenilor” [art. 8, alin. (2)], constituirea lor fiind posibiliă
datorită dreptului de asociere (art. 40).
Totuşi, nu orice fel de partid politic poate fi creat şi înregistrat, Legea
fundamentala având dispoziţii clare în acest sens. Condiţia reprezintă respectarea:
 • Suveranităţii naţionale
• Integrităţii teritoriale
• Ordinii de drept
• Principiilor democraţiei
De asemenea, corelând cu articolul 40, reies interdicţii referitoare la
activitatea acestora. Astfel, sunt neconstituţionale partidele care militează
împotriva:
• Pluralismului politic
• Principiilor statutului de drept
• Suveranităţii României
• Integrităţii României
• Independenţei României
Nu în ultimul rând, Constituţia vizează şi anumite incompatibilităţi, în
sensul în care nu pot fi membri ai unui partid politic:
• Judecătorii Curţii Constituţionale
• Avocaţii poporului
• Magistraţii
• Membrii activi ai armatei
• Poliţiştii
• Alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică
Relevantă în domeniu este Legea nr. 14/2003, modificată ulterior în 2015
ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.
Legea defineşte partidele politice ca “fiind asociaţii cu caracter politic
ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea
şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de
Constituţie”.
În ceea ce priveşte înfiinţarea unui partid politic, pe lângă dispoziţiile
Constituţionale, legea prevede întrunirea anumitor criterii:
• Numărul minim al membrilor fondatori a variat considerabil din 1989
încoace. În forma incipientă a legii se prevedea un număr de 10.000 de
 membri fondatori, ulterior ridicat la 25.000 de membri fondatori,
domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar
nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și
municipiul București. Prin decizia nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale
s-a constatat neconstituţionalitate acestor exigenţe, condiţionările fiind
unele excesive prin raportare la scopul legii. Astfel, în prezent, numărul
minim de membri fondatori este de 3.
• Fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală, denumire
prescurtată şi semn permanent proprii. Denumirea integrală şi
denumirea prescurtată, precum şi semnul permanent nu pot reproduce
sau combina simbolurile naţionale ale statului român, ale altor state, ale
organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac excepţie
partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice
internaţionale, acestea putând utiliza însemnul organizaţiei respective ca
atare sau într-o combinaţie specifică.
Conform legii, cererile de înregistrare se depun la Tribunalul Bucureşti,
fiind posibilă atacarea deciziei la Curtea de Apel Bucureşti.
Partidelor politice le este prevăzută posibilitatea optării pentru formarea
unei alianţe politice în baza unui protocol de asociere, urmând să propună liste
de candidaţi pentru alegeri în comun. Totuşi, partidele politice membre ale
alianţelor politice sau ale altor forme de asociere îşi păstrează personalitatea
juridică şi patrimoniul propriu.
Dizolvarea unui partid politic poate fi dispusă excepţional, prin
încălcarea prevederilor constituţionale, când scopul sau activitatea partidului
politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice, când realizarea scopului
partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii
publice, când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi
programul politic ale acestuia.
Inactivitatea partidului politic duce, de asemenea, la dizolvarea acestuia, în
cazul în care:
• Nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani
• Nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii
electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de
circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă
completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau
candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor
parlamentare
Prin excepţie, chiar dacă posibilitatea de a fi membru al unui politic este
rezervată numai 1) cetăţenilor români care 2) au drept de vot, cetăţenii Uniunii
Europene care nu deţin cetăţenia română şi au domiciliul în România au dreptul
de a se asocia în partide politice sau de a se înscrie în partide politice în
aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.
Definirea partidului politic începe cu menționarea că acesta este
o asociație. Astfel, acesta reprezintă în primul rând dreptul cetățenilor români la
libera asociere, ca manifestare libera a voinței acestora de a crea un partid. Dacă
până acum partidele au putut fi încadrate în marea mulțime a
asociațiilor, scopurile acestora le diferențiază categoric.
În doctrină, obiectivele partidelor sunt prezentate ca fiind „promovarea
prin eforturile comune ale membrilor a interesului național pe baza unui oarecare
principiu particular asupra căruia ei sunt de acord – realizarea unui program
politic; urmărirea realizării unei filosofii sau ideologii, cu finalitatea cuceririi și
exercițiului puterii; contribuția la exprimarea sufragiului, propunând programe
și prezentând candidații în alegeri.” Totuși, cel mai cuprinzător scop
al partidelor politice poate fi considerat cel prin care acestea, prin existența lor,
se asigura că cetățenii își pot exprima voința politică. Având fundamente și
scopuri ce țin de o anumită ideologie, filosofie, baza teoretică, formațiunile
politice doresc să atragă simpatizanți și să îi facă să recepteze fundamentele lor
teoretice.
În concluzie, viața partidelor politice nu va depinde doar de numărul
mebrilor asociați, ci și de cetățeni, care preferând anumite platforme și ideologii
le vor sprijini. De aici rezultă nevoie partidelor de a-și forma o baza electorală
solidă și numeroasă care să permită propulsarea membrilor formațiunii în
funcțiile de reprezentare, în special în Parlament. Prin definirea partidului politic
nu se poate face abstracție de anumite coordonate juridice care privesc scopurile
și activitatea acestuia. În funcție de aceste coordonate precizate de legi, se va
stabili constituționalitatea partidului politic. Ca urmare, formațiunile politice care
prin platformele lor încearca în a atenta la distrugerea unor valori și principii
specifice statului de drept, vor fi declarate nelegale.
România se caracterizează astăzi prin existența unui mare numar
de partide. După o istorie a formațiunilor politice apărute înaintea primului război
mondial, sfârșitul anului 1947 anunță stoparea pluralismului și încurajarea
perspectivei partidului unic. Puterea partidului muncitoresc, apoi
comunist,dominat atât viața politică, precum și întreaga societate până la
revoluția din decembrie 1989. După acest eveniment viața politică a fost
descătușată, iar legile adoptate au reafirmat pluralismul politic.
Evoluția din mediul politic începând cu 1990 nu poate fi considerată una
lăudabilă. Majoritatea partidelor au programe și platforme politice asemănătoare
sau chiar identice. În principal, multe se consideră formațiuni social-democrate,
însă în ultimii ani, au câștigat un avans considerabil partidele cu viziuni de
dreapta, precum cele liberale. Platformele si programele lansate de partide, de
cele mai multe ori sunt neputincioase în oferirea unor soluții pentru rezolvarea
unor probleme economice și sociale cu care se confruntă România. Totodată,
există un spirit competițional uriaș, ce exprimă de cele mai multe ori intoleranță.
 Explcația pentru acest fenomen o aduce perioada de tranziție și de o
obișnuință cu necooperarea, determinată de cei aproximativ 50 de ani de lipsă a
unei vieți democratice din punct de vedere politc. România poate fi considerată o
țara cu un număr mare de partide politice. Totodată, de-a lungul timpului, dupa
1990, au existat o mulțime de unificări sau schimbări de denumiri. Pe langă
majoritatea formațiunilor politice care se numesc partide, au existat și există
alte denumiri precum: uniuni, fronturi, ligi, alianțe, mișcări sau formuri.
O altă problemă identificată în viața politică din România constă
în identitatea partidelor. De cele mai multe ori, acestea nu se remarcă
prin platforma proprie, ci prin liderul lor. Formându-se cât mai mulți adversari și
nu concetățeni cu scoprui comune, principalul obiectiv devine nimicirea
celorlalți, sau cel putin aducerea lor la neputință. Astfel, încrederea că acțiunea
practică a unui partid este prasul înspre un statut social, democratic și de drept,
este pusă sub semnul întrebării.
Spectru politic
Spectrul politic este o clasificare a pozițiilor politice de-a lungul unei
singure dimensiuni. Stânga și dreapta sunt denumite extremele acestui spectru, și
reprezintă o categorisire largă a abordării programelor politice.
De cele mai multe ori, considerate ca fiind opuse, politica de dreapta și cea
de stânga, reprezintă obiectivele generale ale unei mișcări politice. Totuși, în
practică, unele măsuri care sunt încadrate ca măsuri de stânga, pot fi adoptate de
un partid de dreapta și invers. Denumirile au însă importanță istorică
și ilustrează împărțirea forțelor politice după anumite reguli și criterii.
După o clasificare din punct de vedere al ideologiilor, partidele se pot
împărți în următoarele:
•partide liberale
• partide conservatoare
• partide social-democratice
Integrarea într-o categorie sau alta poate fi dificilă, dar criteriul
unei asemenea clasificări, de cele mai multe ori, este cel al căilor folosite pentru
rezolvarea marilor probleme care cuprind raportulrile dintre individ și societate,
dintre stat si insituțiile sale sau dintre stat si biserică. „Potrivit lui Francois Borella
distinția politică între dreapta și sânga s-a nascut în Franța în 1789 în legătură cu
discuția privind puterea politică a regelui în viitoarea consituție. Bineînțeles, este
vorba de o structură, altfel spus de un sistem de relații. Dreapta și stânga nu au
sens și existență decât în relația de la una la alta și reciproc. Nu au valori
vesnice, nu au esență imuabilă8, ci dualism inevitabil al ideilor,
comportamentelor, intereselor, în fața problemelor pe care le pune viața
în societate.”
Esenţa liberalismului constă în promovarea unor schimbări care să ţină
cont de condiţiile istorice nou apărute si, mai ales, de libertatea economică şi
politică a individului în relaţia cu statul. În această relaţie statul nu trebuie să
intervină în viaţa social-economică şi trebuie să garanteze exercitarea
drepturilor şi libertăţilor individului, inclusiv libertatea de întreprindere
economică pe baza apărării şi respectării proprietăţii private.
Partidele conservatoare
Doctrina politică conservatoare poate fi definită ca un ansamblu de idei,
care vizează organizarea si conducerea societăţii prin păstrarea pe perioade
îndelungate a structurii politice tradiţionale.
Partidele social democrate
Social-democraţia reprezintă doctrina politică privitoare la organizarea şi
conducerea democratică a societăţii, are la bază principiile egalităţii şi dreptăţii
sociale şi promovează intereselor producătorilor de valori materiale si spirituale,
ale protecţiei sociale a cetăţenilor defavorizaţi, prin limitarea puterii claselor
sociale avute, îndeosebi a monopolurilor.
Un alt criteriu ce definește variantele politice ale partidelor este cel al
apartenenței membrilor ce le compun. Acestea vor fi împarțite în:
• partide confesionale – au viziuni conforme cu anumite credințe
religioase
• partide regionale – reprezintă interesele anumitor regiuniu sau
teritorii naționale neajunse înca la unificare
• partide naționale – sunt organe de protest împotriva statelor în care
iau naștere
• partide de clasă – reprezintă anumite clase sociale
• partide etnice – reprezintă anumite etnii, în ele făcănd parte doar
minorități etnice
Sisteme de partide politice
Cea mai cunoscută distingere a sistemelor de partide este reprezentată de:
partidul unic, bipartidismul și multipartidismul. Bipartidismul este recunoscut în
democrațiile pluraliste și liberale. Acesta constă în a oferi cetățenilor o alegere
clară și suficientă, presupunând acordul celor două partide asupra problemelor
cu care se confruntă societatea. Se practica cu succes în Statele Unite ale
Americii și în Marea Britanie.
Multipartidismul este un sistem recunoscut mult mai bine și în România.
Acesta oferă cetățenilor o alegere mai larga, însă de multe ori, el
creează instabilitate guvernamentală. Pentru constituirea sistemului, sunt
necesare coalițiile de partide
În ceea ce privește posibilitatea cadrelor militare de a avea apartenență
politică, legislația în vigoare acordă atenție acestui fapt prin legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare. Astfel, la secțiunea de interzicere
sau restrângere a unor drepturi, conform art. 28, cadrelor militare în activitate le
este interzis:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa
desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora
ori a unui candidat independent pentru funcții publice;
 b)să candideze pentru a fi alese în administrația publică, locală și în
Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al României;
Pe de altă parte ofițerii, maiștrii militari și subofițerii trecuți în rezervă au
alte norme. Conform art. 31, „ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în rezervă,
pe timpul cât sunt concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, pot rămâne
membri ai partidelor, formaţiunilor sau organizaţiilor politice, precum
şi ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfăşurarea oricăror
activităţi cu caracter politic sau sindical, în unităţi militare.

BIBLIOGRAFIE:
❖ Bianca Selejan-Guțan – Drept Constituțional și Instituții Politice, Volumul 1,
ediția a 4-a, revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu 2020
❖ M. Constantinescu, Partidele în sistemul pluralismului politic, p. 120
❖ Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ed. 15, vol.
II, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017
❖ . Boodoașcă, A. Draghici, Teoria generala a dreptului, Editura
Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2009