Drept constituțional și

instituții politice
Instituţii politice

Prof.univ.dr. Marieta SAFTA

 TITLUL IV. PARTIDELE POLITICE
Teoria dreptului constituţional clasic abordează regimurile politice ca reprezentâ nd
modalită ţi de exercitare a puterii într-un cadru constituţional. Aceasta a determinat dezvoltarea
ştiinţei dreptului constituţional pe coordonatele putere politică – instituţii politice – realizarea
acţiunii politice, accentul fiind, deci, pe problemele de ordin tehnic şi mai puţin de ordin politic
(puterile statului, acţiunea lor reciprocă , rolul şi funcţiile organelor statului astfel cum acestea sunt
stabilite în Constituţii) .
Practica politică a determinat o reconsiderare a acestei teorii clasice avâ nd în centru
binomul regim politic – structură constituţională . Se consideră astfel că un regim politic nu
provine exclusiv din regulile constituţionale, ci el rezultă din combinarea sistemului
constituţional cu sistemul de partide.
Ră dă cini istorice ale organiză rii în partide politice au fost identificate încă din antichitate.
„Privit în sens larg şi, apreciat, de regulă , ca simplă grupare politică informală sau formală ce se
constituie pe baza unor obiective care presupun luarea sau pă strarea puterii ori apropierea de
centrele de decizie ale statului şi folosirea acestora pentru a-şi promova scopurile, «partidul» are o
vechime îndelungată de peste două mii de ani”.
„Partidele” au avut roluri active în Antichitate, în Orient, cetă ţile greceşti şi Roma, precum
şi în Evul Mediu, în cadrul confruntă rilor dintre exponenţii puterii teocratice şi reprezentanţii
ordinii sociale laice, respectiv între monarhie şi grupă rile sociale în ascensiune la sfâ rşitul
feudalismului şi debutul perioadei moderne.
 Partidele politice s-au impus ca instituţii de facto mai ales în cursul secolului al XVIII-lea,
îndeosebi în Anglia, Franţa, Statele Unite ale Americii, în paralel cu apariţia sistemelor electorale şi
dezvoltarea parlamentelor.

În esenţă , este vorba despre dezvoltarea parlamentarismului, ca proces de reprezentare

a cetă ţenilor în viaţa publică , respectiv a extinderii prerogativelor parlamentare în detrimentul
celor ale monarhului, afirmarea şi consolidarea dreptului de vot. Avâ nd o bază socială din ce în ce
mai largă , programe, platforme, adică un program de dezvoltare economico-socială şi de asigurare a
stabilită ţii politice, o strategie de apă rare a valorilor programatice, partidele şi-au asumat
prerogative de conducere, devenind partide de guvernă mâ nt.

Apariţia de partide politice este un fenomen cvasicontinuu, deoarece în fiecare ţară un

partid sau o grupare de partide îşi asigură roluri dominante în sistemul politic o anumită perioadă ,
apoi intră în declin, îşi pierde poziţiile influente din sfera puterii, devine „partid mic”, mai puţin
relevant, se integrează în alte mişcă ri politice, încercâ nd să se relanseze, sau pur şi simplu dispare.
Paralel, se constituie şi cresc alte partide care tind să preia puterea şi să controleze centrele de
decizie .
 În prezent, asistă m la emanciparea juridică a partidelor politice , la creşterea rolului
lor la nivel naţional şi internaţional, a influenţei pe care o exercită asupra organiză rii şi funcţionă rii
instituţiilor fundamentale ale statelor, şi chiar la un „patronaj” al partidelor politice în Europa
contemporană , în contextul dezvoltă rii şi transformă rii organizaţionale a acestora .

Constituţiile elaborate după desfiinţarea regimurilor totalitare la sfârşitul secolului

XX reflectă grija de a reglementa statutul partidelor politice, pornind de la faptul că una
dintre trăsăturile fundamentale ale unor astfel de regimuri a fost eliminarea competiţiei
politice şi consolidarea partidului unic.

Creşterea rolului partidelor politice a determinat, de altfel, reconsideră ri ale unor teorii
clasice ale dreptului constituţional, astfel cum este, de exemplu, teoria separaţiei puterilor în stat.
Astfel cum s-a susţinut , rolul deosebit al partidelor politice în configurarea instituţiilor politice şi
juridice determină ca separaţia şi echilibrul să nu se mai realizeze astă zi între Parlament şi Guvern,
ci între o majoritate, formată dintr-un partid sau partide învingă toare la alegeri şi care dispun în
acelaşi timp în cadrul Parlamentului şi al Guvernului, şi o opoziţie care speră ca la urmă toarele
alegeri să câ ştige puterea.
 Partidele servesc ca intermediari între popor şi putere şi îşi asumă , atunci câ nd reuşesc să
cucerească puterea, direcţia politicii naţionale şi chiar supranaţionale.

Potrivit art. 10 alin. (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană , „partidele politice la
nivel european contribuie la formarea conştiinţei politice europene şi la exprimarea voinţei
cetă ţenilor Uniunii”.

Membrii Parlamentului European fac parte, de regulă , dintr-un partid politic iar, în pofida
unui efort considerabil de a ocroti partidele europene, parlamentarii continuă să fie aleşi
în principal ca reprezentanţi ai partidelor lor naţionale .

Stabilirea conceptului de partid politic presupune o clară delimitare de alte grupă ri

politice existente sau cunoscute de-a lungul evoluţiei statelor.
 Conceptul de „partid politic”. Funcţiile partidelor
politice
Tră să turi definitorii ale partidelor politice:

1. Partidul politic este o asociaţie, se constituie prin exercitarea de că tre cetă ţeni a dreptului de asociere. Nu
se confundă asociaţiile rezultate ca urmare a exercită rii dreptului de asociere (în această categorie intrâ nd
asociaţiile culturale, politice, religioase) cu cele create pe temeiuri contractuale, în exercitarea libertă ţii
comerţului;

2. Partidele politice sunt rezultatul unei asocieri libere a cetăţenilor; prin libera lor voinţă , cetă ţenii devin
membrii ai partidului politic, ceea ce le atribuie anumite drepturi şi obligaţii, conferindu-le un statut distinct
faţă de simplii simpatizanţi, de exemplu. Exercitarea dreptului de asociere este subsumată unor limite
constituţionale şi legale, referitoare la scopul şi activitatea partidelor politice, în considerarea realiză rii şi
ocrotirii valorilor fundamentale ale societă ţii;

3. Asocierea în partide politice este un drept al cetăţenilor, avâ nd în vedere scopul asocierii în partide
politice şi rolul pe care acestea îl au în viaţa politică a unui stat, se impune calitatea de cetă ţean pentru a fi
membru al unui partid politic;
4. Scopul (scopurile) partidelor politice, le oferă acestora statutul distinct în raport de alte
forme de asociere. Au fost identificate, între acestea: promovarea, prin eforturile comune ale
membrilor, a interesului naţional pe baza unui principiu particular asupra că ruia ei sunt de
acord – să procure liderilor lor şi militanţilor activi posibilitatea de a accede la putere, de a
urmă ri scopuri obiective, de a obţine avantaje personale sau de a le realiza pe amâ ndouă ;
realizarea unui program politic; urmă rirea realiză rii unei filosofii sau ideologii, cu finalitatea
cuceririi şi a exerciţiului puterii, contribuţia la exprimarea sufragiului, propunâ nd programe şi
prezentâ nd candidaţi în alegeri .

Partidele politice exprimă de fapt voinţa politică a cetă ţenilor. Acestea încearcă să atragă
cetă ţenii să îmbră ţişeze această ideologie şi principiile ei, concretizate într-o anume platformă , şi să
îi determine astfel să o susţină , să sprijine aplicarea ei care se poate realiza în mă sura în care
partidul este semnificativ în structurile de guvernare. Pentru aceasta, partidele trebuie să îşi asigure
o bază electorală substanţială , pentru ca, prin propulsarea membrilor în structurile instituţionale
ale puterii, să poată realiza programele şi să îşi instituţionalizeze platformele, impunâ ndu-şi voinţa
ca voinţă obligatorie pentru societate.
 Orice partid politic are, în cele din urmă, vocaţia şi aptitudinea guvernării. Scopul
partidelor politice este eminamente politic; el exprimă ideologii, concepţii, interese, dar care se vor
aplica la scară naţională , fiind nevoie, aşadar, de cucerirea puterii de stat . S-a ară tat în acest sens că
partidele politice nu sunt simple canale de exprimare a unor cerințe din partea cetă țenilor. Dacă
partidele politice ar avea doar această funcție, ele ar putea foarte bine să fie înlocuite de alte
instrumente de exprimare a intereselor din cadrul societă ții (sondaje de opinie, cercetă ri
sociologice, etc), Ceea ce este esențial pentru partidele politice și pentru existența orică rei
democrații reprezentative este faptul că aceste structuri politice transmit cerințele societă ții însoțite
de presiune. Cu alte cuvinte, partidele politice reprezintă singura formă de organizare care poate
transpune în fapte (politici publice), ideea regulii democratice a majorită ții (preferințele
cetă țenilor) într-o democrație reprezentativă .

5. Activitatea partidelor politice este reglementată prin lege, la nivel constituţional şi legal, iar
încă lcarea acestor norme poate determina constatarea lor ca fiind neconstituţionale sau nelegale,
după caz. Astfel, în orice stat există valori politice, morale şi juridice fundamentale, iar partidul care
prin scopurile şi activitatea sa îşi propune încă lcarea lor este apreciat ca fiind nelegal.
 Definiţii ale partidelor politice

Într-o primă accepţiune, un partid politic este „o organizaţie durabilă , altfel spus o
organizaţie a că rei speranţă de viaţă politică să fie superioară celei a conducă torilor să i; organizare
locală bine stabilită şi aparent durabilă , întreţinâ nd raporturi regulate şi variate cu eşalonul
naţional, voinţa deliberată a conducă torilor naţionali şi locali ai organizaţiei de a lua şi exercita
puterea singură sau împreună cu alţii şi nu numai de a influenţa puterea; preocuparea, în fine, de a
că uta un sprijin popular în alegeri sau în altă împrejurare”, unii autori definesc partidele politice ca
fiind „asociaţii libere ale cetă ţenilor prin care se urmă reşte, pe baza unei platforme (program),
definirea şi exprimarea voinţei politice a cetă ţenilor, asociaţii care au şi îşi afirmă clar şi deschis,
vocaţia şi aptitudinea guvernă rii”.

Într-o altă definiţie, partidul politic reprezintă „o grupare sau asociaţie permanentă de
indivizi, uniţi în mod liber între ei prin afinită ţi ideologice şi convingeri politice comune, creată la
nivel teritorial pe baza unor principii stricte de organizare şi disciplină , al că rui scop, înscris într-un
program sau statut, constă în promovarea şi înfă ptuirea în competiţie electorală şi parlamentară cu
alte partide, a unei anumite doctrine sau concepţii politice privind dezvoltarea şi conducerea unei
societă ţi date” .
 Funcţii ale partidelor politice

Funcţia de
Funcţia de Funcţia de
structurare şi
elaborare de Funcţia de control şi de
de
doctrine, Funcţia exercitare a critică a
promovare a
ideologii şi electorală puterii activităţii de
intereselor
programe politice guvernare şi
corpului
politice legiferare
social
 Clasificări ale partidelor politice
În funcţie de căile folosite pentru realizarea marilor probleme/ideologie:

Partide de Partide de Partide

stânga dreapta conservatoare

Partidele
Partide Partide
social-
liberale naţionaliste
democrate

Partide Partide
comuniste fasciste
 Clasificări ale partidelor politice
În funcţie de structura/compoziţia partidelor

Partide de Partide de
cadre mase
 Clasificări ale partidelor politice
După funcţia ocupată în sistemul politic

Partid/e de Partid/e de
guvernământ opoziţie
 Sisteme de partide. Clasificări

Sistemul de partide poate fi definit ca fiind „ansamblul partidelor care există şi

acţionează într-o perioadă dată şi raporturile funcţionale fundamentale dintre acestea, raporturi şi
relaţii consacrate asumă rii rolurilor ce le sunt caracteristice la nivelul sistemului politic şi al
societă ţii într-o anumită etapă”.

Sisteme competitive – câ nd
Sisteme necompetitive – în
există o concurenţă politică reală ,
cadrul că rora îndeplinirea
adică alegeri libere, întemeiate pe
cerinţelor de mai sus apare ca o
pluralism politic, egalitate de
faţadă instituţională , fie – în
şansă între actori politici,
statele totalitare – se proclamă
respectarea drepturilor şi a
partidul unic, ceea ce exclude
libertă ţilor fundamentale, în
ideea de alegeri libere.
special libertatea de exprimare.
 Sisteme de partide. Clasificări

Sistemul de partide poate fi definit ca fiind „ansamblul partidelor care există şi

acţionează într-o perioadă dată şi raporturile funcţionale fundamentale dintre acestea, raporturi şi
relaţii consacrate asumă rii rolurilor ce le sunt caracteristice la nivelul sistemului politic şi al
societă ţii într-o anumită etapă”.

Sisteme multipartidiste
subcategoria cea mai importantă numeric
caracterizată prin numă rul mare de partide care
luptă pentru putere şi participă la exercitarea
acesteia, forţa electorală şi parlamentară mai redusă Sisteme necompetitive – în cadrul că rora
a fiecă ruia dintre partide (prin comparaţie cu îndeplinirea cerinţelor de mai sus apare ca o faţadă
sistemele bipartidiste, de exemplu). Sistemele instituţională , fie – în statele totalitare – se
multipartidiste conduc, de regulă , la guverne proclamă partidul unic, ceea ce exclude ideea de
instabile. De asemenea, pentru a face posibilă alegeri libere.
realizarea unor coaliţii de guvernare, acestea se
îndepă rtează într-o oarecare mă sură de la
programul lor de guvernare. Realizarea unor coaliţii
guvernamentale în cadrul acestor sisteme este de
regulă mai dificilă .
 Sisteme de partide.
Clasificări
Sisteme multipartidiste
Aceasta reprezintă subcategoria cea mai importantă numeric şi se caracterizează prin numă rul
mare de partide care luptă pentru putere şi participă la exercitarea acesteia, forţa electorală şi
parlamentară mai redusă a fiecă ruia dintre partide (prin comparaţie cu sistemele bipartidiste, de
exemplu). Câ t priveşte efectele, sistemele multipartidiste conduc, de regulă , la guverne instabile. De
asemenea, pentru a face posibilă realizarea unor coaliţii de guvernare, acestea se îndepă rtează într-
o oarecare mă sură de la programul lor de guvernare. Realizarea unor coaliţii guvernamentale în
cadrul acestor sisteme este de regulă mai dificilă .
Sisteme bipartidiste
Sistemele bipartidiste pure sau rigide, în cadrul că rora doar două partide mari acced alternativ, la
anumite intervale, la putere şi caracterizate printr-o disciplină de vot fermă ; sistemele cu un
bipartidism suplu în care cele două partide nu impun niciun fel de disciplină de vot parlamentarilor
ce provin din râ ndurile lor; sisteme bipartidiste imperfecte sau „cu două partide şi jumă tate”,
caracterizate prin aceea că unul dintre partidele mari are nevoie, pentru a forma guvernul, de
sprijinul unui al treilea partid care, deşi redus ca reprezentare, este esenţial pentru crearea
majorită ţii. Avantajul acestui sistem îl constituie realizarea unei solide majorită ţi guvernamentale şi,
deci, a unui executiv stabil, cu consecinţa unei politici unitare pe un termen rezonabil. Pentru a
compensa eventualele consecinţe negative, respectiv un dictat al partidului majoritar aflat la putere,
în astfel de sisteme s-a procedat la „oficializarea” opoziţiei, respectiv asocierea acesteia la luarea
deciziilor majore.
 Sisteme cu partid dominant
Aceasta presupune ca, pe un fond de luptă politică între mai multe partide, unul dintre ele
se detaşează mai pregnant. O astfel de situaţie apare în contextul unei competiţii libere
pentru putere şi a fă râ miţă rii restului scenei politice în partide mai mici care ar putea,
unite, să contracareze influenţa partidului dominant.

Sistemul partidului unic

Este un sistem care se caracterizează prin existenţa unui singur partid care este constituit
şi funcţionează legal ca partid de guvernă mâ nt. Motivul lipsei altui partid poate fi:
interzicerea expresă prin constituţie a înfiinţă rii altor partide sau enumerarea limitativă a
condiţiilor în care se poate realiza dreptul de asociere; suspendarea sau scoaterea în afara
legii a partidelor; unificarea mai multor partide într-un singur partid. Partidul unic este
partidul de guvernă mâ nt, calitate în care stabileşte strategia generală de conducere
statală , determină modul de constituire, organizare şi funcţionare a organismelor prin
care se exercită puterea.
 Articolul 1 din Constituţie consacră pluralismul politic ca „valoare supremă” a
statului româ n, element de referinţă care determină acţiunea autorită ţilor publice în ceea
ce priveşte asigurarea realiză rii funcţiilor statului şi garantarea drepturilor şi libertă ţilor
fundamentale ale cetă ţenilor. În considerarea acestei califică ri, art. 152 din Constituţie
înscrie dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la pluralismul politic pe lista celor care
nu pot forma obiectul revizuirii, limitâ nd sub acest aspect acţiunea puterii constituante
derivate.

Articolul 8 – Pluralismul şi partidele politice: „(1) Pluralismul în societatea

româ nească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. (2) Partidele
politice se constituie şi îşi desfă şoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la
definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetă ţenilor, respectâ nd suveranitatea
naţională , integritatea teritorială , ordinea de drept şi principiile democraţiei”.
Constituţia mai stabileşte că activitatea partidelor politice se desfă şoară în
condiţiile stabilite prin lege organică . Potrivit art. 73 alin. (3) lit. b) din Legea
fundamentală , „prin lege organică se reglementează : [...] b) organizarea, funcţionarea şi
finanţarea partidelor politice”, cu respectarea cadrului constituţional prevă zut de art. 40 –
Dreptul de asociere.
 Legea fundamentală reglementează dreptul cetă ţenilor de a se asocia liber în
partide politice şi limitele acestui drept, atâ t în ceea ce priveşte scopul şi activitatea
partidelor politice (statuâ nd că sunt neconstituţionale acele partide care, „prin scopurile
ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de
drept ori a suveranită ţii, a integrită ţii sau a independenţei Româ niei”), câ t şi membrii
acestora („nu pot face parte din partide politice judecă torii Curţii Constituţionale, avocaţii
poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari
publici stabilite prin lege organică”).

Caracterizarea ca neconstituţionale a partidelor politice a că ror activitate sau

scopuri nu se încadrează în limitele expres prevă zute în Constituţiei a determinat
consacrarea unei atribuţii distincte a Curţii Constituţionale în această materie. Astfel,
potrivit art. 146 lit. k) din Legea fundamentală , Curtea Constituţională „hotă ră şte asupra
contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic”.
 Norme infraconstituţionale de referinţă
Dispoziţiile constituţionale sunt dezvoltate de Legea nr. 14/2003 a partidelor
politice , respectiv, în ceea ce priveşte aspectele legate de finanţarea partidelor politice, de
Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activită ţii partidelor politice şi a campaniilor
electorale.
Legea nr. 14/2003 defineşte partidele politice ca fiind asociaţii cu caracter
politic ale cetă ţenilor româ ni cu drept de vot, care participa în mod liber la formarea şi
exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie.
Legea califică în mod expres partidele politice ca fiind persoane juridice de
drept public şi stabileşte că acestea promovează valorilor şi intereselor naţionale,
pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri
şi la constituirea unor autorită ţi publice şi stimulează participarea cetă ţenilor la scrutine,
potrivit legii. Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic,
constituite potrivit legii, şi care militează pentru respectarea suveranită ţii naţionale, a
independenţei şi a unită ţii statului, a integrită ţii teritoriale, a ordinii de drept şi a
principiilor democraţiei constituţionale.
Câ t priveşte membrii partidelor politice, legea prevede că aceştia pot fi
cetăţenii care, potrivit Constituţiei, au drept de vot. Din partidele politice nu pot face
parte persoanele că rora le este interzisă prin lege asocierea politică . Un cetă ţean româ n
nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide politice, înscrierea unei
persoane într-un alt partid politic constituind de drept demisie din partidul al că rui
membru a fost anterior.
 Organizarea partidelor politice
Potrivit Legii nr. 14/2003, fiecare partid politic trebuie să aibă statut şi program politic propriu. Acestea
trebuie să fie prezentate în formă scrisă şi aprobate de organele împuternicite prin statut.
Statutul partidului politic cuprinde în mod obligatoriu:
– denumirea integrală şi denumirea prescurtată ;
– descrierea semnului permanent;
– semnul permanent sub formă grafică alb-negru şi color, în anexă ;
– sediul central;
– menţiunea expresă că urmă reşte numai obiective politice;
– drepturile şi îndatoririle membrilor;
– sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor;
– procedura de alegere a organelor executive şi competenţele acestora;
– competenţa adună rii generale a membrilor sau a delegaţilor acestora;
– organele împuternicite să prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale;
– organul competent să propună reorganizarea partidului sau să decidă asocierea într-o alianţă politică ori în alte
forme de asociere;
– condiţiile în care îşi încetează activitatea;
– modul de administrare a patrimoniului şi sursele de finanţare, stabilite în condiţiile legii;
– organul care reprezintă partidul în relaţiile cu autorită ţile publice şi terţi;
– alte menţiuni prevă zute ca obligatorii în Legea nr. 14/2003.
Adunarea generală a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecă rui
partid, sunt foruri obligatorii de conducere a partidului politic şi a organizaţiilor sale teritoriale. Statutul poate
prevedea şi alte organe, cu atribuţii formulate explicit.
 Înregistrarea partidelor politice

Legea nr. 14/2003 stabileşte instanţa competentă – Tribunalul Bucureşti şi condiţiile de ordin
formal care trebuie îndeplinite pentru a se realiza înregistrarea partidului politic.

Pentru înregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul Bucureşti urmă toarele documente:
– cererea de înregistrare, semnată de conducă torul organului executiv al partidului politic şi de cel puţin
2 membri fondatori;
– statutul partidului, întocmit conform prevederilor Legii nr.14/2003;
– programul partidului;
– actul de constituire, semnat de cel puţin 3 membri fondatori ;
– o declaraţie privitoare la sediu şi la patrimoniul partidului;
– dovada deschiderii contului bancar.

Cererea de înregistrare se afişează la sediul Tribunalului Bucureşti timp de 15 zile. În termen de 3

zile de la data depunerii cererii de înregistrare, anunţul cu privire la aceasta se publică de că tre solicitant
într-un ziar central de mare tiraj.
 Înregistrarea partidelor politice
Tribunalul Bucureşti examinează cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţă publică,
cu participarea reprezentantului Ministerului Public.

Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni în proces, dacă depun o cerere de
intervenţie în interes propriu, potrivit Codului de procedură civilă . Cererea de intervenţie se comunică din
oficiu persoanelor care au semnat cererea de înregistrare.

Tribunalul Bucureşti se pronunţă asupra cererii de înregistrare a partidului politic în cel mult
15 zile de la expirarea termenului de 15 zile mai sus-ară tat. Împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti pot
face apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la comunicare, persoanele prevă zute de lege
sau Ministerul Public. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă .

Partidul politic dobândeşte personalitate juridică de la data rămânerii definitive a

hotărârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare.

Partidele politice ale că ror cereri de înregistrare au fost admise se înscriu în Registrul partidelor
politice.
 Funcţionarea partidelor politice

Partidele politice au obligaţia să depună /comunice Tribunalului Bucureşti:

– documentele atestâ nd desfă şurarea adună rilor generale, în termen de 30 de zile de la data acestora;
– documentele provenind de la autorită ţile electorale competente privind desemnarea candidaţilor în
alegeri, în termen de 30 de zile de la data alegerilor;
– orice modificare a statutului sau a programului partidului politic, în termen de 30 de zile de la data
adoptă rii; în cazul în care modifică rile nu sunt comunicate conform legii sau dacă instanţa a respins
cererea de încuviinţare a modifică rii statutului, iar partidul politic în cauză acţionează în baza statutului
modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activită ţii partidului politic şi
radierea acestuia din Registrul partidelor politice.

Adunarea generală a membrilor partidului politic sau a delegaţilor acestora, la nivel naţional,
este organul suprem de decizie al partidului. Întrunirea acestuia are loc cel puţin o dată la 4 ani.
 Finanţarea partidelor politice

În vederea asigură rii egalităţii de şanse în competiţia politică şi a transparenţei în asigurarea

resurselor financiare necesare activită ţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, finanţarea
partidelor politice este, de regulă , amă nunţit reglementată de legislaţiile statelor.

În Româ nia, această problematică formează obiectul de reglementare al Legii nr. 334/2006
privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale . Potrivit art. 3 din lege, sursele de
finanţare a activită ţii unui partid politic sunt:

– cotizaţii ale membrilor de partid;

– donaţii, legate şi alte liberalită ţi;
– venituri provenite din activită ţi proprii;
– subvenţii de la bugetul de stat;
– împrumuturi în bani de la persoane fizice și juridice.
 Încetarea activităţii partidelor politice

Modalităţile de încetarea a activităţii partidelor politice

Un partid politic îşi încetează activitatea prin:

a) constatarea neconstituţionalită ţii;

b) dizolvare, prin hotă râ re pronunţată de Tribunalul Bucureşti;
c) autodizolvare, hotă râ tă de organele competente prevă zute în statut;
d) reorganizare.
 Constatarea neconstituţionalităţii partidelor politice

Soluţionarea contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic intră în

competenţa Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. k) din Constituţie. Regulile
privind exercitarea acestei atribuţii sunt dezvoltate de dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale.

Constituţia şi legea organică a Curţii stabilesc limite ale controlului exercitat de Curte în ceea ce
priveşte:
– autorii sesiză rii;
– obiectul sesiză rii;
– întinderea controlului pe care Curtea îl poate exercita.

Astfel, controlul exercitat de Curte se realizează la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ
prevă zute de lege, şi anume preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau Guvernul. În ceea ce
priveşte preşedintele Camerei, acesta poate formula contestaţia numai pe baza unei hotă râ ri adoptate de
Cameră cu votul majorită ţii membrilor să i [art. 39 alin. (2) din Legea nr. 47/1992].
 Constatarea neconstituţionalităţii partidelor politice

Obiectul sesiză rii îl constituie, exclusiv, neconstituţionalitatea partidului politic, aşadar controlul
Curţii se realizează după constituirea legală a partidului.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 47/1992, partidele politice pot fi declarate neconstituţionale în
cazurile prevă zute de art.40 alin.(2) din Constituţie, republicată , respectiv dacă prin scopurile ori prin
activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranită ţii,
a integrită ţii sau a independenţei Româ niei.

Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii

partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice.
 Încetarea activităţii partidelor politice

Dizolvarea pe cale judecătorească a unui partid politic

Aceasta are loc în urmă toarele situaţii:

– câ nd se constată încă lcarea interdicției de afiliere a partidelor politice la organizaţii din stră ină tate,
dacă această afiliere încalcă valorile prevă zute de lege, și anume respectarea suveranită ţii naţionale, a
independenţei şi a unită ţii statului, a integrită ţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei
constituţionale;
– câ nd se constată încă lcarea interdicției de a organiza activită ţi militare sau paramilitare ori a altor
activită ţi interzise de lege;
– câ nd scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicit/ilicită ori contrar/contrară ordinii publice;
– câ nd realizarea scopului partidului politic este urmă rită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
– câ nd partidul urmă reşte alt scop decâ t cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia;
– ca urmare a inactivită ţii constatate de Tribunalul Bucureşti;
– ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de comunicare a modifică rii statutului sau programului partidului
sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modifică rii statutului, iar partidul acționează în baza
statutului modificat.
 Dizolvarea pe cale judecătorească a unui partid politic

Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului Bucureşti de că tre Ministerul Public.

Inactivitatea unui partid politic se poate constata în urmă toarele situaţii:

– nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani;
– nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă , în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei
prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă
completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii
electorale, în cazul alegerilor parlamentare (art. 46 din Legea nr. 14/2003).
 Încetarea activităţii partidelor politice

Limite ale libertăţii de asociere în partide politice

Comisia de la Veneţia a statuat într-unul dintre avizele sale faptul că „posibilitatea de dizolvare
sau interzicere a formă rii partidului politic urmează a fi aplicată cu atenţie şi doar în cazuri extreme.

Partidele politice nu trebuie niciodată dizolvate pentru încă lcă ri minore de conduită
administrativă sau operaţională . […] La fel, un partid politic nu ar trebui să fie interzis sau dizolvat din
cauză că ideile lui nu sunt favorabile, populare sau sunt ofensatoare. Dacă partidul vizat nu aplică violenţa
şi nu ameninţă pacea civică sau ordinea democratică a ţă rii, atunci nu este îndreptă ţită nici interzicerea,
nici dizolvarea”.

Acestei depline manifestă ri a libertă ţii de asociere îi corespund responsabilită ţi clar definite în
legi şi în jurisprudenţa instanţelor constituţionale. Responsabilită ţile nu trebuie convertite în sarcini
excesive sau nejustificate însă , avâ nd în vedere rolul partidelor politice în Europa contemporană , trebuie
identificate şi reglementate mecanisme legale care să determine dezvoltarea unui standard de principii şi
reguli democratice în interiorul partidelor, precum şi respectarea lor, sens în care reţinem importanţa
rolului instanţelor judecă toreşti şi a celor de jurisdicţie constituţională .
Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României – 46626/99 Hotărârea
din 3.2.2005 [Secţia a III-a]

• Art. 11 Art. 11 § 1 Libertatea de asociere

Respingerea cererii de înregistrare a unui partid politic care respectă principiile
fundamentale ale democraţiei: încălcare
Reclamanţii - o formaţiune politică denumită Partidul Comuniştilor
(Nepecerişti) (Partidul comuniştilor care nu au fost membri ai Partidului
Comunist Român, „PCN”) şi preşedintele acestuia. Cererea de înregistrare a
PCN ca partid politic a fost respinsă de instanţe în 1996. Acestea şi-au întemeiat
deciziile pe statutul şi programul politic ale PCN. Au considerat că PCN dorea să
instaureze o societate umană şi democratică bazată pe o doctrină comunistă,
ceea ce implica faptul că acesta considera ordinea juridică şi constituţională
instaurată în 1989 drept inumană şi nedemocratică. PCN nu avusese nicio
activitate politică înainte să depună cererea sa de înregistrare.
• Art. 11 – Ingerinţa pe care o constituie refuzul de a înscrie PCN în registrul special al
partidelor politice era „prevăzută de lege” şi viza protejarea securităţii naţionale şi a
drepturilor şi libertăţilor altora.
• CEDO a reínut că statutul şi programul politic ale PCN insistă pe respectarea suveranităţii
naţionale, integritatea teritorială şi ordinea juridică şi constituţională a ţării, precum şi pe
principiile democraţiei şi nu cuprinde niciun pasaj care ar putea fi considerat drept o
instigare la violenţă, la revoltă sau orice altă formă de respingere a principiilor democratice,
sau la „dictatura proletariatului”. Programul şi statutul PCN se distanţau de abuzurile fostului
partid comunist şi criticau politica desfăşurată după 1989. Or, în cadrul unei democraţii, nu
este justificată împiedicarea funcţionării unei formaţiuni politice care respectă principiile
fundamentale ale democraţiei doar pentru faptul că a criticat ordinea constituţională şi
juridică a ţării şi pentru că doreşte dezbaterea lor publică pe scena politică. Instanţele
interne nu au demonstrat deloc în ce fel programul şi statutul PCN contraveneau ordinii
constituţionale şi juridice a ţării şi în special principiilor fundamentale ale democraţiei.
• Nu este acceptabil ca un stat contractant să refuze o dezbatere democratică privind
înfiinţarea unui partid comunist. Sigur că trebuie să se verifice dacă programul
politic al unui partid nu ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le
afişează public, dar acest lucru trebuie făcut prin compararea conţinutului
programului respectiv cu acţiunile şi poziţiile adoptate de membrii şi conducătorii
partidului. Or PCN nici măcar nu a avut timp să întreprindă vreo acţiune concretă,
având în vedere că cererea sa prealabilă de înregistrare a fost respinsă.
• Având în vedere că instanţele nu au dovedit că programul politic al reclamanţilor era
incompatibil cu o „societate democratică” şi cu atât mai puţin existenţa unei
ameninţări suficient de iminente pentru democraţie, refuzul de a înregistra partidul
politic nu răspundea unei „nevoi sociale imperioase” şi respingerea cererii de
înregistrare a partidului, adoptată chiar înainte ca acesta să fi început să activeze, nu
era proporţională cu scopul urmărit.
Tema
Jurisprudenta CEDO in aplicarea art.11 din Conventia pentru apararea d
repturilor si libertatilor fundamentale

http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Partidul-Comuni%C8%99til
or-Nepeceri%C8%99ti-%C8%99i-Ungureanu-%C3%AEmpotriva-Rom%C
3%A2niei-rez..pdf

https://
www.juridice.ro/essentials/944/cedo-jurisprudenta-selectiva-relativa-la
-partidele-politice-si-societatile-comerciale

https://
• http://justice.gov.md/public/files/cedo/judgements/PPCD_No._2.pdf
• Intrebări
• Definiți partidele politice și arătați trăsăturile definitorii ale partidelor politice.
• Prezentați și caracterizați funcțiile partidelor politice.
• Prezentați normele constituționale de referință în materia partidelor politice în România.
• Prezentați procedura de înregistrare a unui partid politic, în conformitate cu Legea nr.14/2003 a
partidelor politice.
• Enunțați modalitățile de încetare a activității partidelor politice.
• Prezentați atribuția Curții Constituționale reglementată de art.146 lit. k) din Constituție
(”hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic”).
• Prezentați dizolvarea pe cale judecătorească a unui partid politic.