CUPRINS

1.Conceptul de partid politic. Trăsături şi

funcții

2.Geneza şi evoluţia istorică a partidismului în

epocile antică şi medievală.

3.Evoluţia partidismului în epocile modernă şi

contemporană.

4.Evoluţia sistemului partidist în Rep.

Moldova.
 1. Conceptul de partid politic. Trăsături şi funcții

Partitismul ca fenomen politic reprezintă un element dinamic, esenţial al vieţii democratice active,
intense, dar nu lipsite de dificultăți. Între partidism şi democrație există o relație directă, în sensul că
democrația începe să se manifeste cu adevărat odată cu apariția şi dezvoltarea partidelor ca instituţii
politice, care desfășoară o activitate sistematică şi de amploare numai într-un climat democratic
autentic.
Preocupările în privinţa înțelegerii şi tratării fenomenului partidismului au sporit pe măsura evoluției
istorice a acestuia şi dezvoltării gândirii social-politice. În ceia ce privește definirea conceptului de
partidism, în mediul politologilor există mai multe păreri. Dificultatea elaborării conceptului de
„partid” constă, în mare măsură, în faptul că există o mare varietate de partide cu o diversitate de
programe şi orientări, care susțin că principalul lor scop constă în servirea intereselor poporului, ale
democrației şi libertății. Denumirile diferitor partide sugerează că ele sunt în slujba unor valori,
scopuri, idei etc. Şi prin aceasta se subînțelege că ele servesc interesele poporului. Există, de pildă,
partide care implică în denumirile lor termeni ca: democrat, popular, național, țărănesc, muncitoresc,
republican, al dreptății sociale etc. La aceasta se mai adaugă faptul că, în unele situații, între
programele partidelor şi modul cum sunt transpuse în practică apar serioase discrepanțe. Experiența
istorică a dovedit că multe partide, afirmând ca scop servirea intereselor poporului, au dus, practic, o
politică antipopulară, care s-a îndepărtat de interesele fundamentale ale cetățenilor, cu consecințe
destul de tragice.
Definiție: Prin Partid politic se subânțelege, o grupare de oameni constituită pe baza liberului
consimțământ care acționează programatic, conștient şi organizat pentru servirea intereselor
unor clase, grupuri sociale, comunități umane (popoare, națiuni) pentru dobândirea şi
menținerea puterii politice în vederea organizării şi conducerii societății, în conformitate cu
idealurile, platformele, programele proclamate.
Problema definirii partidului politic a constituit si constituie si astăzi un subiect de dispută atât în
literatura politologică, cât şi în sociologia politică. Pe marginea acestei teme apar o mare diversitate de
opinii, păreri, unele pun accentul pe latura instituțională, organizatorică - program, funcții sau rol
social. Alţii reduc partidul politic la putere, la obținerea şi menținerea acesteia. Max Weber considera
partidul politic reprezintă o asociație de oameni liberi, voluntar constituită, necesară societății cu un
anumit program, cu obiective ideale sau materiale''. După cum se observă în definiția sa, M. Weber
pune accentul pe aspectul instituțional, organizatoric şi pe program şi mai puţin pe dimensiunea
culturală, socială.
În sec. al XVIII-lea gânditorul Edmund Burke considera că: „partidele politice sunt un ansamblu de
oameni uniți pentru a lucra în comun pentru interesul național, în conformitate cu un principiu
particular asupra căruia s-a pus de acord”. În sec. al XIX-lea Benjamin Constant definește partidul ca
„o reuniune de oameni care împărtășesc aceiași doctrină politică”. În fine, conform concepției lui
Mourice Duverger „un partid nu este o comunitate, ci un ansamblu de comunități, o reuniune de mici
grupuri desemnate în teritoriu; sunt secţiuni, comitete, asociații locale legate prin instituţiile lor
coordonatoare”.
Din aceste definiții rezultă o serie de trăsături, caracteristice partidului şi care îl deosebesc de alte
instituţii politice, şi anume:
1. Caracterul conștient pronunțat
2. Caracter de grupare socială
3. Caracter istoric
4. Caracterul permanent şi de lungă durată
5. Obiectivul fundamental al activității oricărui partid politic îl constituie problema puterii,
sub toate ipostazele sale, ale deținerii si exercitării ei, a controlului sau influențării ei, sau
a cuceririi.
Conform unei clasificări generale, partidele politice îndeplinesc anumite funcții de bază şi anume:
1. Funcția de elaborare de doctrine, ideologii şi de programe politice
2. funcția de organizare si conducere a activității partidului
3. funcția de exercitare a puterii politice
4. Funcția de control şi de critică
5. funcția de aplanare a conflictelor sociale şi politice
Prin urmare, apariția şi dezvoltarea partidelor politice au constituit şi constituie un factor necesar,
obiectiv, cu caracter progresist, deoarece ele, pe de o parte, au rolul de a atrage largi categorii sociale
la o activitate conștientă, iar pe de altă parte, asigură mai multe variante în realizarea progresului
social, constituind astfel un element important în conducerea democratică a societății.
Tipuri de partide politice contemporane. Din momentul apariției lor si până astăzi, au existat şi au
funcționat mai multe tipuri de partide politice. Tipologizarea partidelor politice cunoaște astăzi o mare
diversitate de criterii ideologice - doctrinare, organizatorice, a compoziției sociale, a intereselor şi
perioadei istorice în care au apărut, al raportului cu structura socială a societății.
Ele sunt următoarele:
- partidele ideologice - partidele istorice - partide de interese - partide de tendință
-partide personale - partide de cadre - partide de masă
2. Geneza şi evoluţia istorică a partidelor politice în epoca Antică şi Medievală
Cu toate că partidele politice îşi au originea încă din epoca antică, ele nu au avut aceiași pondere
şi semnificație în toate orânduirile sociale. La etapa actuală, majoritatea politologilor se situează
pe poziția unei delimitări clare între partidele care s-au manifestat în viața social-politică din
 epocile antică şi medievală şi cele a căror existență este legată de epocile modernă şi mai ales cea
contemporană. De aceea unii consideră că partitismul, ca formă politică a apărut aproximativ un
secol şi jumătate în urmă, considerând că partidele din perioada antică şi cea feudală trebuie să
fie calificate drept fracțiuni, societăți secrete, grupări de scurtă durată...
Grupările politice (sau partidele) care au existat în antichitate, mai ales în Grecia şi Roma, iar mai apoi
confruntările partidiste din epoca medievală, lupta dintre partida bisericească şi cea laică, dintre
aristocrație şi monarhie..., toate acestea au fost niște forme de organizare şi acțiune politică, care până
la urmă au dus la formarea partidelor politice în forma lor contemporană.
În Grecia antică confruntările politice s-au dus între diferite pături sociale, mai ales cele privilegiate,
care tindeau către instituţii şi legiuiri apte să le apere proprietatea şi privilegiile. În aceste condiţii
istorice; democrația (guvernarea poporului) şi oligarhia (guvernarea celor bogați) au devenit două
doctrine (ideologii) fundamental opuse cu privire la organizarea şi conducerea polisului, la caracterul
şi sensul puterii politice în cadrul comunității statale. Fiecare partid pleda pentru o formă de guvernare
a polisului, care corespundea intereselor grupului social pe care îl reprezenta. Primul tindea spre
oligarhie, al doilea spre o formă mai moderată, spre democrație (menţiona Platon în „Statul Atenian”).
În Roma antică, pe parcursul evoluției istorice de asemenea au existat mișcări şi grupări de partide a
căror luptă a influențat la viața social-politică romană, mai ales în perioadele de criză. Aceste
confruntări politice dintre diferite grupări (clase) ajungeau chiar şi până la războaie civile. Spre ex.,
confruntările dintre patricieni (pătura privilegiată) şi plebei (pătura de jos, dar liberi, adică cetățeni).
Spre deosebire de antichitate, în Epoca Medievală în toate etapele acestei formațiuni, rolul partidelor
politice (sau grupărilor) a scăzut, deoarece în majoritatea statelor, forma principală de guvernământ era
monarhia absolută, dar totuşi, chiar şi în cadrul acestei forme au existat contradicții dintre autoritatea
monarhică şi cea bisericească, care îşi disputau supremația în cadrul luptei pentru putere. În Țările
Româneşti, inclusiv şi Moldova au existat luptele dintre grupările boierești, care fiecare îl susțineau pe
unul sau altul pretendent la tronul Moldovei.
Revoluțiile burgheze vor deschide o nouă etapă istorică de afirmare a partidelor politice.
Din cele relatate mai sus rezultă, că în antichitate cât şi în epoca medievală aşa numitele partide
politice nu erau bine conturate, organizate şi nici nu aveau programe clar fundamentate. Ele nu au avut
o activitate sistematică, permanentă de lungă durată ci doar sporadică, adică episodică.
3. Evoluţia partidismului în epocile modernă şi contemporană
Partidele, în sensul lor modern, ca instituţii politice bine conturate, cu statute şi programe clar
fundamentate cu activitate permanentă la care au acces toate categoriile sociale, au apărut în
condițiile societății capitaliste unde concurența pe plan economic este asigurată de concurența
politică a mai multor partide, care odată cu înlăturarea absolutismului, trec la forme democratice
de guvernare. Astfel, partitismul în forma evoluată este strâns legat de epocile modernă şi
 contemporană, în care el devine un fenomen general, caracteristic societăților dezvoltate sau în
curs de dezvoltare. Formele concrete şi durata proceselor de constituire a partidelor şi sistemelor
partidiste îşi au particularitățile apărute din condițiile specifice procesului de afirmare a
orânduirii burgheze, de preluare a puterii de stat a acesteia şi a democrației cât şi de închegare a
națiunilor moderne.
Cauzele de apariție a partidelor:
1. Universalizarea sistemului electoral, când mai mulţi cetățeni au fost acceptați la urnele de
vot.
2. Apariția instituţiilor parlamentare în mai multe state.
3. Revoluțiile burgheze-democratice, care au dus la înlocuirea sistemului feudal cu cel
capitalist.
Nașterea partidelor politice contemporane trebuie investigată în vremea Parlamentului cel lung din
Marea Britanie (1641-1654), când în sânul Camerei Comunelor se conturează două grupări politice,
una susținând prerogativele Coroanei şi ale bisericii, numindu-se „Tory” (conservatorii), iar cealaltă
fiind alături de forțele care luptau împotriva monarhiei, care susținea drepturile poporului şi se numeau
„Whig” (liberalii). Whigii erau legați de dizidenți şi de negustorii din Londra.
Când în 1679, pentru prima dată au fost convocați alegătorii, noile partide au dat acestei alegeri
aspectul pe care-l au astăzi asemenea consultări populare, cu mitinguri, discursuri violente, atacuri la
persoană, care dădeau vieţii politice caracterul unui joc spectaculos de întrecere. Şi în fine aceste două
partide s-au format treptat în sensul modern, între anii 1780 - 1830.
Cam în această perioadă în SUA se formează două partide, care domină şi astăzi viața politică, şi
anume: Partidul Republican şi Partidul Democrat.
Dar de la început, atitudinea faţă de partide din partea societății era în principiu negativă. Ele erau
percepute de către societate drept izvoare de conflicte, confruntări care dezbină societatea, pentru că
apărând interesele unui grup social erau suprapuse altui grup şi de aici apăreau aceste divergențe,
conflicte. Pentru o percepție cât mai pozitivă a partidelor din partea societății, marii gânditori din acea
perioadă au inventat ideia precum că partidele nu apără interesele de grup ci interesele naţionale. Prin
urmare, indiferent ce interese ele apără, după părerea mai multor gânditori politici, partidele politice
devin o necesitate pentru progresul social.
De fapt, înlăturarea absolutismului nu s-ar fi putut de realizat fără lupta forțelor sociale progresiste, a
maselor populare care au fost atrase la o activitate politică conștientă de către partidele politice. Prin
urmare, partidele politice nu au constituit numai un factor de înlăturare a absolutismului, dar a fost şi
un factor de instaurare a unei societăți moderne cu structuri organizate şi conducere democratică.
5. Evoluţia sistemului partidist în Rep. Moldova
Sistemul pluripartidist în Rep. Moldova cât şi în celelalte foste republici sovietice a început să se
manifeste în a doua jumătate a anilor 80, începutul anilor 90 sec. XX, odată cu inițierea
proceselor de democratizare şi liberalizare a societății sovietice legate de „perestroika” lui
Gorbaciov, dar şi odată cu înlăturarea monopolului de la putere a Partidului Comunist de pe
scena politică. Drept urmare a acestor procese, la începutul anilor 90 în Moldova se începe
procesul de constituire a partidelor politice (mișcări, fronturi, mai mult pe criterii naţionale
(etnice).
Un prim pas pe calea democratizării vieţii politice l-a constituit decretul adoptat de către Prezidiul
Sovietului Suprem al RSSM din 25 august 1989 „Cu privire la modul provizoriu de înregistrare a
formațiunilor obşteşti”, prin care pentru prima dată statul recunoștea dreptul cetățenilor la libera
asociere în diverse formațiuni social-politice şi partide. Ca rezultat al acestui decret, deja în octombrie
1989 au fost înregistrate primele formațiuni politice ca: Frontul Popular din Moldova, Mișcarea
pentru egalitate în Drepturi „Unitate-Edinstvo”, Mișcarea populară „Gagauz - Halkâ”, Asociaţia
Social-Culturală Bulgară „Vozrojdenie”.
La 17.09.1991 parlamentul de la Chişinău a adoptat „Legea cu privire la partidele politice şi alte
organizații social-politice” prin care se reglementau condițiile şi principiile de constituire şi
funcționare a partidelor politice, ceea ce a constituit o contribuție esenţială în afirmarea sistemului
pluripartidist în Moldova. Şi drept rezultat al acestei legi, către finele anului 1993 la Ministerul de
Justiție erau înregistrate aproximativ 30 de partide şi organizații social-politice. PCRM a fost
înregistrat în aprilie 1994, în urma suspendării activității acestuia în august 1991.
Constituirea sistemului pluripartidist şi-a găsit expresia şi în Constituția Rep. Moldova adoptată pe 29
iulie 1994. În art. 5 al. 1 se menționează că: „Democrația în Rep. Moldova se exercită în condițiile
pluralismului politic, incompatibil cu dictatura şi totalitarismul”. În al. 2 al aceluiași articol se
stipulează că „Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Potrivit art. 41 din
constituție „Cetățenii se pot asocia liber în partide şi alte organizații social-politice, care sunt egale în
faţa legii. Al. 4 „Partidele care prin scopurile ori activitatea lor, militează împotriva pluralismului
politic, a principiilor statului de drept, a suveranității şi independenței, a integrității teritoriale a RM
sunt neconstituționale”.
Conform prevederilor Codului Electoral și legii „cu privire la partidele politice” cu modificările
şi completările efectuate de către parlament în 2017, pentru ca un partid să fie înregistrat la Ministerul
de Justiție trebuie să întrunească cel puţin 5 mii membri (de la început numărul minimal era de 300
membri).
Baremul electoral de accedere în parlament pentru un partid constituie 6%. Comisia de la Veneția a
propus ca acest prag să fie redus la 4%, însă această propunere a fost respinsă.
Pentru un bloc electoral format din două partide - 8% (era de 9%).
Pentru un bloc electoral din trei şi mai multe partide - 11% (era de 12%).
Pentru un candidat independent – 2%.
În privinţa baremului electoral, trebuie de menţionat că în unele țări, precum: Austria, Belgia, Grecia,
Luxemburg, Brazilia ş.a., baremul de trecere în parlament pentru partide nu există, deoarece
participarea la vot este obligatorie şi se sancționează persoana cu amendă (până la câteva zeci de euro)
pentru neparticipare la scrutin.
Astăzi, pe scena politică a Moldovei activează în jur de 40 partide şi organizații social - politice ca de
ex.: PCRM, PLDM, PL, PD, PAS, PUN, PPCD, PSD, PSRM, PNL, Mișcarea politică „Ravnopravie”,
Uniunea muncii „Patria-Rodina” etc.

Concluzie

Existența partidelor politice, ca fenomen politic, reprezintă un element esențial al unei vieți
democratice. Între partidism şi democrație există o relație directă, biunivocă, în sensul că
democrația începe să se manifeste cu adevărat o dată cu apariția dezvoltării partidelor ca
instituții politice, acestea putând să desfăşoare o activitate sistemati că şi de amploare numai
într-un climat democratic autentic.
Apreciat ca "una dintre cele mai sugestive şi mai interesante personalități colective", partidul
politic apare ca element şi factor al sistemelor şi acțiunilor politice, sub înfățişări variate şi
originale.
Preocupările pentru înțelegerea şi tratarea partidului au sporit pe măsura evoluției istorice a
acestuia şi a dezvoltării gândirii social -politice. În acelaşi timp, specialiştii care se apleacă
asupra studierii partidelor politice relevă atât va stitatea temei, cât şi dificultățile în realizarea
unei lucrări exhaustive în legătură cu acest fenomen, datorită diversității sale. Maurice
Duverger, de pildă, apreciază în cunoscuta sa lucrare "Partidele politice" că definirea partidului
nu poate fi decât "vagă, conjuncturală, aproximativă". Răspunzând unor tendințe ostile
instituționalizării partidelor politice şi pledând pentru necesitatea lor ca o condiție sine - qua-
non a afirmării democrației, Duverger subliniază că "A le refuza înseamnă a refuza să
acționeze. Dacă ar fi adevărat că democrația este incompatibilă cu ele, aceasta ar însemna că
democrația este incompatibilă cu condițiile epocii noastre".
 Bibliografie

1. Stiinte politice, Rosca Liudmila, Chisinau 2005,

2. D. Gusti, Partidul politic - Sociologia unui sistem al partidului politic, în Opere, vol.
IV, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 95

3. M. Duverger, Les partis politiques, Lib. Arman Colin, Paris, 1967, p. 468

Aristotel, Statul Atenian, Ed. Casa şcoalelor, Bucureşti, 1944,