Recalificare. Tema 4.

Sistemul cardiovascular

Sistemul cardiovascular este constituit din inimă și sistemul de vase prin care
circulă sângele și limfa.
Sistemul circulator sangvin este format din cord şi o reţea închisă de vase
sangvine, care pătrund în toate organele şi ţesuturile corpului
Arterele conduc sângele de la cord spre ţesuturi, iar venele colectează sângele
de la ţesuturi şi îl conduc spre inimă.
Între artere şi vene există vase extrem de mici - numite capilare. În ele sângele
circulă cu o viteză foarte mică 0,5mm/sec, asigurând schimbul de gaze și de
substanțe dintre sânge șe țesuturi.
Comparativ cu arterele, peretele venelor este mai subţire, conţine mai puţine
fibre elastice şi musculare, prin urmare, este mai puţin rezistent. Semnificativ
pentru vene este prezenţa valvulelor, care determină direcţia torentului sangvin.
Capilarele prezintă nişte vase microscopice, constituite dintr-un strat de celule
endoteliale turtite, aranjate pe o membrană bazală. Lungimea medie a tuturor
capilarelor este de circa 100 000 km, iar lumenul lor mediu depăşeşte diametrul
aortei de 600—800 de ori. Ele reprezintă cel mai important sector al sistemului
circulator, deoarece la acest nivel se realizează funcţiile sângelui.
Inima reprezintă organul central al sistemului circulator sangvin, servind drept
pompă cu patru camere. Sângele circulă printr-un sistem unic închis de vase, în
care deosebim circuitul sangvin mare şi mic, precum şi circuitul cardiac.
Circuitul sangvin mare începe din ventriculul stâng prin cel mai mare vas
arterial — aortă. Prin ea sângele este propulsat în artere la toate ţesuturile şi
organele corpului. Ajungând în capilare, sângele cedează ţesuturilor substanţele
nutritive şi oxigenul, iar din ţesuturi în sânge trec substanţele metabolice şi
dioxidul de carbon. Aici sângele arterial se transformă în sânge venos, care prin
venele cave superioară şi inferioară se revarsă în atriul drept, iar de aici — în
ventriculul drept. Sângele parcurge circuitul sangvin mare aproximativ timp de 22
sec.
1
 Circuitul sangvin mic sau pulmonar, începe din ventriculul drept prin
trunchiul pulmonar şi conduce sângele în capilarele plămânilor. Aici sângele
cedează dioxidul de carbon şi se saturează cu oxigen, transformându-se în sânge
arterial, care se scurge prin patru vene pulmonare în atriul stâng. De aici sângele
trece în ventriculul stâng. Sângele parcurge circuitul mic timp de 4—5 s.
Circuitul sangvin cardiac începe cu două artere coronare — stângă şi dreaptă,
care îşi au originea pe porţiunea iniţială a aortei ascendente, aprovizionează cu
sânge cordul şi se termină cu sinusul coronar în atriul drept. Astfel, prin arterele
circuitului sangvin mare şi cardiac curge sânge arterial, prin vene — sânge venos,
în timp ce în arterele circulaţiei sangvine mici se scurge sânge venos, iar prin vene
— sânge arterial.
INIMA (CORDUL)
C o r d u l sau inima (Fig. 1), este un organ muscular cavitar, de forma unui
con. El dispune de bază, unde sunt situate vasele sangvine mari, şi apex, orientat în
jos, înainte şi în stânga. Masa inimii unui om matur variază între 250 şi 300 g.
Lungimea ei pe axul longitudinal atinge 12—13 cm, pe axul transversal (lăţimea)
— 10—11 cm, iar grosimea (în plan sagital) inimii atinge 6—7 cm.
Cordul este acoperit de o membrană seroasă, numită p e r i c a r d.
Aproape toată fata anterioară a cordului este ocupată de ventriculul drept.
Ventriculul stâng este situat posterior.
Pe suprafaţa externă a cordului trec şanţuri, care corespund cu limitele
cavităţilor. În aceste şanţuri trec vasele sangvine, care alimentează pereţii cordului.

2
 Fig.1. Cordul

Prin intermediul a două septuri longitudinale — interatrial şi interventricular —

inima se împarte în două jumătăţi: stângă şi dreaptă. Fiecare jumătate dispune de
câte un atriu şi un ventricul, care comunică între ele prin orificiile atrioventriculare
Atriile sunt situate spre baza cordului (superior), iar ventriculele — spre apex
(inferior).
Ventriculul stâng are o structură similară cu cel drept. Orificiul atrioventricular
este închis de valva bicuspidă (mitrală), de la marginile cărora spre muşchii
papilari pornesc coardele tendinoase. Orificiul aortei este prevăzut de trei valvule
semilunare (stângă, dreaptă şi posterioară). Aceste valvule sunt mai groase decât
cele ale trunchiului pulmonar. Mecanismul funcţionării tuturor valvulelor constă
în determinarea direcţiei torentului sangvin.
Peretele cordului este constituit din trei straturi: extern — epicardul, mediu —
miocardul şi cel intern — endocardul. Dacă grosimea atriilor este aproximativ
egală — circa 0,2—0,3 cm, apoi peretele ventriculului stâng este cu mult mai gros
(1,3—1,5 cm) decât al celui drept (0,5—0,7 cm).
E p i c a r d u l reprezintă o membrană seroasă subţire care acoperă cordul din
toate părţile şi este unită cu stratul muscular. În regiunea vaselor sangvine mari
(aorta, venele cave şi pulmonare) epicardul trece nemijlocit în pericard, care se
mai numeşte cămaşă cardiacă
M i o c a r d u l este format din fibre musculare striate — miocite cardiace, care
au unele particularităţi structurale proprii şi o activitate involuntară. . Inima este
un organ bogat vascularizat, aspect condiţionat de activitatea ritmică,
neîntreruptă, a miocardului, care într-o oră pompează în circulaţie
aproximativ 400 litri sânge, iar în decurs de o zi 10.000 litri sânge. •
Activitatea metabolică crescută a miocardului necesită deci un aport ridicat
de sânge, care se realizează prin arterele coronare dreaptă şi stângă.
Endocardul este un strat subţire, care tapetează suprafaţa internă a cordului,
asemănător după structură cu pereţii vaselor sangvine. Endocardul este format din

3
ţesut conjunctiv cu fibre elastice, muşchi netezi şi endoteliu, care trece direct în
peretele vaselor ce comunică cu inima. Valve reprezintă nişte repliuri ale
endocardului.
Pereţii cordului sunt aprovizionaţi cu sânge prin sistemul arterelor coronare —
dreaptă şi stângă, care încep de la aortă, deasupra valvelor acesteia. Arterele
coronare se întind de-a lungul şanţului coronar şi înconjoară cordul în formă de
semiinel.
Cordul este inervat de nervii vag şi simpatici, iar în interiorul miocardului se
află un sistem conductil (Fig. 2), care reglează automatismul activităţii cardiace.

Fig. 2. Sistemul conductil al cordului

Sistemul conductil al cordului este constituit din doi noduli: sinoatrial şi

atrioventricular. Nodului sinoatrial (Keith-Flack) se află în peretele atriului drept,
între vena cavă superioară şi auricula dreaptă. Nodului atrioventricular (Aschoff-
Tawara) este situat în porţiunea inferioară a septului interatrial. De la ultimul, de-a
lungul septului interventricular coboară fasciculul interventricular His, care se
împarte apoi în două ramuri, ce se ramifică în miocardul ventriculelor. Fasciculul
His coordonează funcţionarea atriilor şi a ventriculelor.
Structura şi activitatea cordului depinde de vârsta omului, de munca îndeplinită,
4
inclusiv de caracterul exerciţiilor fizice. La persoanele care exercită o muncă fizică
cordul este mai mare decât la cele care prestează o muncă intelectuală. Hipertrofia
funcţională a miocardului se dezvoltă prin practicarea acelor probe sportive care au
un caracter de lungă durată, spre exemplu, ciclismul, canotajul, maratonul.

A o r t a reprezintă cel mai mare vas arterial din organism cu care începe
circulaţia sangvină mare. La un adult diametrul ei este de circa 2,5 cm. Peretele
aortei este de culoare galbenă, datorită prezenţei a numeroase fibre elastice.

Fiziologia sistemului circulator

Activitatea cardiovasculară se adaptează permnent condițiilor de existență a

omului. De exemplu, în timpul efortului fizic bătăile cardiace se accelerează,
creștre presiunea arterială, iar în timpul somnului acești parametri scad. Adaptările
funcționale ale suistemului cardiovascular asigură deci, în condiții fiziologice,
menținerea homeostazei. Aceasta este posibil prin intermediul mecanismelor
complexe nervoase și umorale.

Reglarea nervoasă și umorală a activității cardiace

Reglarea nervoasă a inimii se realizează prin impulsurile care vin la ea prin nervii
vagi și simpatici. Nervii vagi inhibă activitatea inimii până la oprirea ei completă
în diastolă. Nervii simpatici accelerează activitatea cordului. La reglarea activității
cardiace participă și cortexul cerebral.
În bulbul rahidian al creerului se află centrul vasomotor care asigură un anumit
nivel de constricție a pereților arteriali. Vasele sangvine sunt înzestrate cu
terminațiunile nervilor simpatici și parasimpatici, care au un efect diametral opus
asupra circulației sangvine. Nervii simpatici produc vasoconstricția, iar nervii
parasimpatici – vasodilatarea.
Unii agenți umorali contractă, iar alții dilată lumenul vaselor. Adrenalina și
noradrenalina contractă arterele pielii, organelor cavității abdominale și
plămînilor.
5
 Sistemul cardiovascular al sportivilor. La persoanele nesportive volumul
sistolic al inimii (volumul de sânge expulzat în circulaţia mare la contracţia
ventriculului stâng) constituie 50-60 ml, iar la sportivii de performanţă el poate
atinge valorile de până la 200 ml. La tinerii sănătoşi, ce practică exerciţiile fizice,
acest volum creşte în mediu de 2 ori, comparativ cu cel al unui nesportiv, iar la cei
cu dereglări ale sănătăţii el rămâne stabil ori chiar descreşte.

Antrenamentele sistematice fac ca inima sportivilor să lucreze mai econom,

contractându-se mai rar. Persoanele neantrenate se adaptează la efortul fizic prin
creşterea frecvenţei cardiace, ceea ce contribuie la istovirea cordului şi la epuizarea
rezervelor lui fiziologice şi biochimice.

Cordul atinge masa sa maximală la vârsta de 30-35 ani. Peretele ventriculului

stâng se poate îngroşa până la 13 mm (în mediu constituie 10 mm), iar
dimensiunile tuturor compartimentelor inimii se dezvoltă armonios. Sistemul
vaselor coronare asigură o circulaţie sangvină de circa 1litru /min. Cordul este
capabil să extragă eficient acidul lactic din sânge, utilizându-1 ca sursă de
energie, făcând o mai mare economie a rezervelor energetice proprii. Aceasta
proprietate distinctă a cordului, denotă funcţionarea perfectă a sistemelor
fermentative din miofibrile, ce asigură acest proces.

În rezultatul antrenamentelor sistematice, sporeşte capacitatea organismului de a

activa în condiţiile modificării permanente a mediului intern, caracterizat prin
acumularea acidului lactic şi a altor produse de deşeu. Produsele de deşeu apar în
rezultatul descompunerii unor elemente formative ale sângelui, traumatizării
ţesutului muscular şi ligamentelor.

Sporirea capacităţilor funcţionale ale muşchilor scheletici şi ale cordului este

urmată şi de creşterea posibilităţilor funcţionale ale aparatului circular în toate
verigile - artere, arteriole, capilare, vinule, vene, vase limfatice. Vasele sangvine
mari, arterele şi venele, se ramifică, creşte numărul de anastomoze şi colaterale,
numărul capilarelor la o unitate de masă musculară.

6
Colateralele reprezintă ramificările unei artere, ce trec paralel cu ea.

Anastomozele reprezintă o comunicație naturală între două vase sangvine

învecinate. Acest proces este foarte important, în deosebi pentru cord, deoarece
sporeşte rezerva funcţională a vaselor coronare, starea cărora joacă un rol
important în prevenirea bolii ischemice şi a infarctului miocardic, care apar la
deficitul de oxigen şi nutrimente

În caz de blocare a circuitului sanguin în una din arterele coronare ale inimii de
către o trombă de sânge sau aterom (Figura 1.4), ramificațiile vasului vecin de
sânge asigură vascularizarea sectorului afectat, astfel menținându-se starea de bine
a cordului.

Fig.1.4. Inimă fără anastomoze (A) și cu anastomoze (B)

S-a stabilit că exercițiile fizice, adică 10 ore de activitate fizică săptămânală

intensă sau 15 ore de activitate fizică moderată, sporesc în decursul unei luni
volumul sângelui care circulă prin colaterale aproximativ cu 40%, ceea ce fortifică
starea de bine a cordului. Pentru păstrarea sănătății omul trebuie să facă mișcare
150 min/săptămânal sau 21 min/zilnic.

În rezultatul contracţiilor şi relaxărilor musculare suferă modificări pereţii

arteriolelor, înzestraţi cu muşchi netezi. La efort fizic ele se dilată, ceea ce
contribuie la micşorarea tensiunii arteriale, reducerea tendinţei de spasm a
7
acestora. Acest efect joacă un rol important în prevenirea bolii hipertensive,
deoarece anume spasmul arteriolelor este veriga de bază în patogenia maladiei.

Exerciţiile fizice intensifică circulaţia sangvină, ceea ce contribuie la diminuarea

depunerilor lipidice pe pereţii vaselor sangvine, la îmbunătăţirea aprovizionării
ţesuturilor cu oxigen.

Întrebări de recapitulare:
1. Care este funcția de bază a cordului?
2. Care este legătura dintre structura și funcțiile inimii:
3. Ce cunoașteți de despre circulația mare a sângelui?
4. Ce cunoșateți despre circulația mică a sîngelui?
5. Care este volumul sistolic al inimii unui nesportiv, dar a unui sportiv?
6. Care este mecanismul de reglare nervoasă a inimii?
7. Ce influență asupra cordului o au nervii vagi?
8. Cum acționează asupra inimii sistemul nervos simpatic?
9. Cum influențează asupra vaselor sangvine adrenalina și noradrenalina?