ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR

Sistemul circulator este format din inimă şi vase prin care circulă sângele şi limfa.El
cuprinde două componente:sistemul circulator sangvin si sistemul limfatic.
Sistemul circulator sangvin este alcatuit din inimă-ca organ central-si vase de sânge.Din punct de
vedere anatomo-funcţional el cuprinde marea circulaţie si mica circulaţie.

Inima
Inima este un organ cavitar,muscular cu rol de a pompa sângele in sistemul vascular.Este
situata in mediastin şi are forma unui con turtit,culcat pe diafragmă.Are o greutate de 250-300g.
Prezintă o faţă convexă, sternocostală, şi o faţă plană, diafragmatică.
Cele două feţe se unesc printr-o margine mai ascuţită, marginea dreaptă.
Marginea stângă, rotunjită, vine în raport cu plămânul stâng.
Baza inimii este situată posterior şi la dreapta, aici găsindu-se vasele mari ale inimii.
La baza inimii se află atriile, iar spre vârf, ventriculele.
Pe suprafaţa inimii se găsesc o serie de şanţuri: două interventriculare şi două
atrioventriculare, numite şi şanţuri coronare, între atrii şi ventricule.

Cavităţile inimii
Atriile
Au formă cubică aproximativ capacitate mai mică decât a ventriculilor,pereţi subţiri si
prezintă o prelungire numite urechiuşe.
La nivelul atriului drept(AD)se găsesc 5 orificii:orificiul venei cave suprioare,orificiul
venei cave inferioare prevăzut cu valvula Eustachio,orificiul sinusului coronar,cel al urechiuşii
drepte si orificiul atrioventricular drept prevăzut cu valvula tricuspină.
 La nivelul atriului stâng sunt 4 orificii de deschidere ale venelor pulmonare:orificiul de
deschidere al urechiusii stangi si orificiul atrioventricular prevăzut cu valvula bicuspidă.
Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.
La nivelul acestuia în viaţa intrauterină există orificiul Botallo,prin care cele două atrii
comunică intre ele.
Ventriculele
Au o forma piramidală,triunghiulară,cu baza spre orificiul atrioventricular.
Peretii nu sunt netezi,ci prezintă pe fata internă nişte trabecule cărnoase.
La baza ventriculilor se află orificiile atioventriculare,fiecare prevazut cu valvula
atrioventriculară cât si cu orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta,iar
ventriculul drept cu trunchiul pulmonar.
Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu 3 valvule semilunare ce au aspect de cuib de
rândunică cu concavitatea superior.
Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular,fiind in mare parte
membranos si, in cea mai mare parte musculos.
Din punct de vedere structural,inima,este alcătuită din 3 tunici:
 epicardul
 miocardul
 endocardul.
Epicardul- este foiţa viscerală a pericardului seros şi acoperă complet exteriorul inimii.
Miocardul reprezintă cea mai mare parte din peretele inimii.Este format din ţesut
muscular-miocardul adult- si,ţesutul nodal sau miocardul embrionar.
Miocardul adult este un muşchi striat,formand muşchi separaţi pentru atrii,care sunt
subţiri si cu fibre circulare,si muşchi separaţi prin ventricule,mai groşi si cu fibre oblice
spiralate.Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor.
Ţesutul nodal se deosebeşte de cel de execuţie prin aranjamentul neregulat al
miofibrilelor care trec de la o celulă la alta formand reţele.Ţesutul nodal cuprinde:
 nodulul sino-atrial Keith-Flack,in AD în vecinătatea venei cave superioare;
 nodulul atriventricular Aschtoff-Tawara situat deasupra orificiului atrioventricular drept;
 fascicolul atrioventricular Hiss,care pleacă din nodulul atrioventricular,si se gaseşte la
nivelul porţiunii membranoase a septului interventricular.
Endocardul-încăperele inimii sunt căptusite de o foită endotelială numită endocard.
El trece de la atrii la ventricule,fară întrerupere,acoperind şi valvulele,cordajele
tendinoase si muşchii papilari.
Pericardul reprezintă învelişul inimii.
Pericardul fibros are forma unui trunchi de con,cu baza la diafragmă şi vârful la nivelul
vaselor mari de la baza inimii.Este fixat de organele vecine prin ligamente.
 Arborele vascular
Arborele vascular este format din aretere, vase prin care sângele încârcat cu oxigen şi
substanţe nutritive circulă dinspre inimă spre ţesuturi şi organe,capilare,vase cu calibru foarte
mic.
Arterele şi venele au în structura pereţilor lor trei tunici suprapuse, care, de la exterior
spre interior, sunt: adventicea, media şi intima.
Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie, cele mai mici fiind arteriolele (în unele
cazuri, metarteriolele), care se continuă cu capilarele.
Structura arterelor şi venelor
Adventiţtia este formată din ţesut conjunctiv,cu fibre de collagen şi elastic.În studierea
acesteia există vase mici de sânge care hrănesc peretele vascular.Tot in adventitia se găsesc şi
fibre nervoase vegetative,cu rol vasomotor.
Tunica mijlocie are stuctură diferită în funcţie de calibrul arterelor.La arterele
mari,numite si artere de tip elastic,media este formată din lame elastic cu dispoziţie
concetrică,rare fibre musculare netede si ţesut conjunctiv.În arterele mijlocii şi mici,numite şi
artere de tip muscular,media este groasă si conţine fibre musculare,netede,fibre colagene şi
elastice.
Tunica internă intima este alcatuită dintr-un rând de cellule endoteliale turtite aşezate pe
o membrana bazală.Intima se continua cu endocardul ventricular.
Peretele venelor al căror calibru creşte de la periferie spre intima,are în structura sa
aceleaşi 3 tunici ca şi la artere,cu câteva deosebiri:cele 3 tunici nu sunt bine delimitate pentru că
lipsesc cele două membrane elastic:tunica mijlocie a venelor este mai subţire,adventitia mai
groasă,intima se continua cu endocardul atriilor

Structura capilarelor
 Capilarele sunt vase de calibru mic răspândite în toate ţesuturile si organe.În structura
lor distingem la exterior,un strat format din ţestut conjunctiv cu fibre colagene şi de reticulină,în
care se găsesc si fibre nervoase vegetative,iar la interior,un endoteliu format dintr-un singur rând
de celule turtite.În alcătuirea arborelui vascular se află două teritorii de circulaţie:marea
circulaţie şi mica circulaţie.
Circulaţia mica
Circulaţia pulmonară începe in ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare care
transportă spre plămân sânge cu dioxid de carbon.
Cele două vene cave pulmonare duc sângele cu dioxid de carbon spre reţeaua capilară
perialveolară şi îl cedează alveolelor care-l elimină prin expiraţie. Sângele cu oxigen este colectat
de venele pulmonare câte două pentru fiecare plămân.
Circulaţia mare
Începe din VS prin artera aorta care transportă sângele cu oxigen şi substanţe nutritive
spre ţesuturi şi organe.De aici sângele încărcat cu dioxid de carbon este preluat de cele două vene
cave care-l duc in AD.

Sistemul aortic
Este format din artera aortă şi din ramurile ei,care irigă toate ţesuturile şi organele
corpului.
Începe din VS cu aorta descendentă,din care se desprind cele două artere coronare.
După ce urcă 5-6 cm,se curbează şi formează arcul aortic care se continuă cu aorta
descendentă,subîmpărţită în torcală şi abdominală.
Aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune,stângă şi dreaptă.
Artera carotidă externă irigă gâtul,regiunile occipitală şi temporală,şi,viscerele feţei.
Artera carotidă internă pătrunde în craniu şi irigă creierul şi ochiul.
Arterele subclaviculare ajung până în axilă,luând numele de artere axilare.
Din acestea se desprind artera vertebralăşi artera toracică internă,din care iau naştere
arterele intercostale anterioare.
 Artera axilară vascularizează pereţii axilei şi peretele anterolateral al toracelui şi se
continuă cu artera brahială care vascularizează braţul.
La plica cotului artera brahială dă naştere la arterele radială şi ulnară care vascularizează
antebraţul.
La mână avem arterele digitale.
Ramurile arterei descendente
Aorta descendentă abdominală dă ramuri parietale şi viscerale.
Ramurile viscerale sunt:trunchiul celiac,artera mezenterică superioară,arterele
suprarenale,arterele renale,testiculare,ovariene şi artera mezenterică inferioară.
Trunchiul celiac se împarte în 3 ramuri:splenică,gastrică stangă şi hepatică.
Artera mezenterică superioară vascularizează jejuno-ileonul,cecul,colonul ascendent şi partea
dreaptă a colonului transvers.Artera mezenterică inferioară vascularizează partea stangă a
colonului transvers,colonul descendent,sigmoidul şi partea superioară a rectului.

Ramurile terminale ale aortei

Artera iliacă externă iese din bazin şi ajunge pe faţa anterioră a coapsei,devenind artera
femurală irigand coapsa.Se continuă cu arterele poplitee.
Se împarte în două artere tibiale:
- artera tibială anterioară,care irigă faţa anterioară a gambei şi laba
piciorului,terminându-se prin artera dorsală a piciorului de unde se desprind arterele digitale
dorsale.
- artera tibială posterioară,irigă faţa posterioară a gambei.Ajunsa in regiunea plantară se
împarte în cele două artere plantare din care se desprind arterele digitale plantare.
Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru pereţii bazinului,şi ramuri viscerle pentru
organele din bazin şi orgenele genitale.
Artera pulmonară pleacă din VD şi după un scurt traiect se bifurcă artera pulmonară
dreaptă şi artera pulmonră stângă ce pătrund în plămâni prin hilul pulmonar şi dau ramuri
lobare,segmentare şi în final,dau capilarele perialveolare.

Sistemul venos
Sistemul venos este reprezentat de două vene mari:
-vena cavă superioară
-vena cavă inferioară.
Vena cavă superioară strânge sângele venos de la creier,cap,gât,prin venele jugulare
interne,de la membrele superioare prin venele subclaviculare,şi de la torace prin sistemul azygos.
Prin unirea venei jugulare internă cu vena subclavie,ia naştere vena brahiocefalică stângă
şi dreaptă,iar prin fuzionarea acestora se formeaza vena cavă superioară.
Vena jugulară internă se formează în interiorul craniului,colectând sângele venos al
sinusurilor.
 Vena subclavie continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul membrelor
superioare.Venele profunde poartă aceeaşi denumire cu arterele care le însoţesc.
Venele superficiale se gasesc sub piele,şi se pot vedea cu ochiul liber datorită coloraţiei
albastre.Dintre ele menţionăm vena cefalică şi vena bazilică.
Vena cavă inferioară aduna sângele de la membrele inferioare,de la pereţii şi viscerele
din bazin,rinichi,posterior l abdomenului şi de la ficat.
Se formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă.
Dintre venele superficiale ale membrului inferior,vena safenă mare urcă pe faţa internă a
gambei şi coapsei şi se termină în vena femurală;vena safenă mică urcă pe faţa postero-laterală a
gambei şi se termină în vena poplitee.
O venă aparte este vena portă care începe prin capilare în pereţii tubului digestiv
subdiafragmatic şi sfârşeşte prin capilare în ficat.Ea transportă spre ficat sânge încărcat cu
substanţe nutritive rezultate în urma aborbţiei intestinale.
Sistemul limfatic
Limfa se mai numeşte şi sângele alb şi se prezintă ca un lichid de culoare alb-gălbuie ce
se află în vasele limfatice.Se deosebeşte de sânge prin lipsa eritrocitelor.
Limfa este formată din elemente figurate şi plasma limfatică;elementele figurate sunt
limfocitele şi foarte puţine trombocite.
Plasma are o compoziţie asemănătoare cu cea sanguină,cu deosebirea că deţine mai multe
proteine.
 Limfa se formează din lichidul interstiţial care pătrunde in capilarele limfatice şi constitue
plasma limfatică.
Factorul determinant al circulaţiei limfatice este inima care menţine diferenţa între
capilarele limfatice unde presiunea limfei este de 3-5mm Hg,şi locul de deschidere al vaselor
limfatice mari unde presiunea este aproape zero.

Fiziologia aparatului cardio-vascular

Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi a limfei în organism.
Săngele se deplasează în circuit închis şi într-un singur sens.De la VS până la AD,sângele
străbate marea circulaţie,iar de la VD până la AS parcurge mica circulaţie.
Revoluţia cardiacă:trecerea sângelui din atrii ân ventricule şi apoi în arborele vascular
împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge,poarta numele de
revoluţie cardiacă.
Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor sau sistola atrială,
care durează 0,1 secunde;contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară, care durează 0,3
secunde, relaxarea întregii inimi, sau diastola generală,care durează 0,4 secunde.
Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atiilor în timpul diastolei atriale, sângele venos
din venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel stâng.
Pătrunderea sângelui destinge pereţii relaxaţi ai atriilor, până la o anumită limită, când
începe contracţia atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot sângele atrial în ventriculi.
Acumularea sângelui în ventriculi duce la creşterea presiunii intraventriculare şi
începerea sistolei ventriculare.
După expulzarea sângelui din ventriculi, pereţii acestora se relaxează şi începe diastola
ventriculară, când, datorită presiunii scăzute din ventriculi, se închid valvele sigmoide şi se
deschid cele atrio-ventriculare.
Diastola generală, adică relaxarea întregii inimi, se suprapune pe diastola ventriculară, dar
durează mai puţin decât aceasta, din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a
diastolei ventriculare.
La individul normal au loc 70-80 de revoluţii cardiace/min, care reprezintă de fapt bătăile
inimii.
 Mecanismul intracardiac este datorat ţesutului specific.
Proprietăţile miocardului sunt:
-Automatismul(posibilitatea de a-şi crea singur stimuli excitatori);
-Excitabilitatea, care este proprietatea generală a materiei vii;
-Conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;
-Contractibilitatea, proprietatea de a răspunde la excitaţie prin contracţie.
Automatismul şi conductibilitatea se datorează ţesutului specific şi explică activitatea ritmică,
regulată, a inimii.
Frecvenţa bătăilor cardiace este realizată de nodulul Keith şi Flack, denumit şi nodulul
sinusal, care emite stimuli cu această frecvenţă.De aceea, ritmul cardiac normal se mai numeşte
şi ritm sinusal.
Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic şi
parasimpatic.Simpaticul accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl răreşte.
Fiziologia vaselor:sistemul vascular este alcătuit dintr-un segment arterial, unul venos şi
unul limfatic.
Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie.Sângele circulă în vase în
virtutea legilor hidrodinamicii.
Pentru a asigura circulaţia, pompa cardiacă trebuie să învingă rezistenţa vasculară, deci să
funcţioneze ca o pompă cu presiune.
Presiunea este factorul principal pentru circulaţie.
Circulaţia în vene are loc cao consecinţă a circulaţiei sângelui în artere şi capilare.
Acţiunea de pompă a inimii este suficientă pentru a asigura întoarcerea săngelui.

Reglarea nervoasă a circulaţiei sangvine

Sistemul nervos controlează redistribuţia sangvină în diverse teritorii ale
organismului,creşterea activităţii pompei cardiace şi asigură controlul rapid al presiunii arteriale.
El controlează circulaţia exclusiv prin intermediul sistemului nervos vegetativ.
Toate vasele sangvine,cu excepţia capilarelor,sfincterelor precapilare şi a majorităţii
metaarteriolelor sunt inervate simpatic.
Inervaţia arterelor mici şi a arteriolelor face ca stimularea simpatică să crească rezistenţa
acestora,modificându-se debitul.
Inervaţia vaselor mari face posibil ca stimularea simpatică să modifice volumul vascular
şi volumul sistemului circulator periferic.Singurul efect important al sistemului parasimpatic
asupra circulaţiei este controlul frecvenţei cardiace.
În substanţa reticulată bulbară şi în treimea inferioară a punţii bilateral,se afla centrul
vasomotor.
Acest centru transmite impulsuri eferente prin măduva spinării şi,de aici prin fibre
simpatice vasocontrictoare, la aproape toate vasele sangvine, care prezintă o zonă
vasoconstrinctoare şi vasodilatatoare.