UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” BUCUREȘ TI

PROPRIETĂ Ț ILE Ș I
FUNCȚ IILE SÂ NGELUI
Hemostaza fiziologică ; grupele sanguine
Student: Ioniță Roxana Elena, KT, an II, 201
îndrumător: Conf. Univ. Drd. Buhociu Elena

Facultatea de Educație fizica și Sport, Kinetoterapie și motricitate specială

 Sângele este substanța lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule
(albe și roșii), care circulă prin vene, artere și capilare asigurând nutriția și oxigenarea
organismului la animalele superioare. Sângele este un țesut special sub formă lichidă care,
prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine transportă
nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon și
produșii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare.
Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule
specifice sângelui.
Circulația sângelui este asigurată în primul rând prin contracțiile mușchiului cardiac,
ajutat de valvulele venoase în combinație cu contracțiile mușchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă și irigă țesuturile se
numesc artere iar cele care sosesc la inimă și transportă produsele de catabolism de la
țesuturi încărcate cu dioxid de carbon se numesc vene.
Sângele împreună cu lichidul interstițial, limfa, LCR, umoarea apoasă și lichidele seroaselor
(pleura, pericard, peritoneu, sinoviala ) constituie mediul intern al organismului.

La om, volumul sanguin constituie circa 7% din greutatea corpului. La o greutate

medie de 70 kg, cantitatea de sânge este de 4,9 l.

Rolul sângelui este cel de a transporta substanțele nutritive prin corp, dar în el se pot
transporta și trombocitele ce ajută la repararea țesutului (plăgii).

Compoziția sângelui
Ca orice țesut, sângele este compus din:

- Substanță fundamentală - PLASMA

- Fibre - FIBRINOGENUL
- Celule – ELEMENTELE FIGURATE

Funcțiile sângelui

1) Transport:
a) gaze respiratorii: oxigen de la plaămâni spre țesuturi și dioxid de carbon de la țesuturi
spre plămâni;
b) substanțe nutritive în circulație spre țesuturi (glucoză, vitamine, etc);
c) produși finali de catabolism către organele excretoare (uree, acid uric, creatinină,
acid lactic);
d) hormoni;
e) substanțe biologic active.
2) Apărare:
a) apărare nespecifică: leucocite – fagocitoză, sistemul complement, preoteina C
reactivă;
b) apărare specifică: limfocite T, limfocite B, plasmocite, imunoglobine.
3) Reglatoare:
 a) menținerea homeostaziei mediului intern prin:
i). Menținerea constantă a PH-ului sanguin (sisteme tampon);
ii). Menținerea constantă a concentrației ionilor și a raporturilor dintre aceștia
(anioni = cationi);
iii). Menținerea constantă a osmolarității sângelui;
b) reglarea funcțiilor organismului (circulatorie, excretorie, etc) prin:
i). Transport hormoni și substanțe biologic active;
c) asigurarea unității organismului.
4) Termoreglatoare:
a) transportă căldura;
5) Protecție imunologică.

Proprietățile sângelui sunt:

1) Culoarea: roșie, datorită prezenței hemoglobinei; sângele arterial are culoarea roșu
deschis iar cel venos roșu închis;
2) Densitatea: este mai greu decât apa iar densitatea depinde de proporția dintre
componentele sale și în special de hematii și proteine; între 1057-1067 (la bărbat) 
şi 1051-1061 (la femeie);
3) Vâscozitatea: este dată de fibrinogen și elementele figurate; este mai vâscos decât apa;
4) Temperatura: este în medie de 360 Celsius;
5) Presiunea osmotică și coloid osmotică: sunt date de nivelul sodiului și glucidelor,
respectiv de nivelul proteinelor circulante. Au rol important în reglarea presiunilor din
spațiul capilar și extracapilar și în reglarea circulației apei între cele două regiuni;
6) Ph-ul: este dat de concentrația ionilor de hidrogen; valoarea normală este de 7,35 – 7,45;
este menținut la valori normale de sistemele tampon plasmatice și eritrocitare; rezerva
alcalină este reprezentată de bicarbonatul de sodiu.

Hemostaza fiziologică
Implică un echilibru între două procese opuse care se desfășoară simultan: formarea
cheagului sanguin și fibrinoliza. Formarea cheagului presupune interacțiunea dintre
endoteliul vascular, plachete și factorii de coagulare și se desfășoară în trei timpi: timpul
vasculo-plachetar, timpul plasmatic și timpul trombodinamic.
Timpul vasculo-plachetar(hemostaza primară)
- Agregarea trombocitelor. Plasma bogată în trombocite este un lichid tulbure. După
adăugarea acidului adenozindifosforic, trombocitele sunt activate și încep a se
agrega, formând fulgi albi; timpul vasculo-plachetar, cunoscut și ca hemostaza
primară sau temporară are drept scop formarea trombusului alb plachetar, constituit
în principal din plachete și câteva fibre de fibrină care îl consolidează. Începe odată cu
lezarea vasului. Prima reacție constă în vasoconstricția peretelui acestuia, produsă
atât reflex, cât și sub acțiunea serotoninei. Urmează aderarea trombocitelor la nivelul
plăgii, agregarea și metamorfoza vâscoasă a acestora cu vasul, ducând la oprirea
 sângerării în cel mult patru minute. La acest nivel sunt eliberați factorii plachetari, cu
rol deosebit în etapa plasmatică a hemostazei. Între timp, se produce activarea celor
13 factori plasmatici ai coagulării.

Timpul plasmatic (coagularea) constă din separarea sângelui în două componente:

 într-un coagul (cheag) roșu, moale (gel), format dintr-o rețea de fibrină în ochiurile
căreia sunt prinse elemente figurate (eritrocite, trombocite, leucocite);
 în ser, plasma lipsită de fibringen și protrombină.
La rândul ei, coagularea sângelui presupune trei faze:

 faza I – formarea tromboplastinei are loc pe două căi, extrinsecă și intrinsecă.

Aceasta este faza cea mai laborioasă și durează cel mai mult, 4-8 minute.
 faza a II-a – formarea trombinei durează 10 secunde; tromboplastina transformă
protrombina în trombină. Această fază necesită prezența ionilor de calciu (Ca2+), dar și a
vitaminei K sintetizată în ficat.
 faza a III-a – formarea fibrinei durează 1-2 secunde. Trombina desface, din
fibrinogen, niște monomeri de fibrină, care polimerizează spontan, alcătuind rețeaua de
fibrină, ce devine insolubilă sub acțiunea factorului XIII al coagulării. În ochiurile rețelei
se fixează elementele figurate și sângerarea se oprește.
Timpul trombodinamic
După ce coagularea are loc, sub acțiunea trombosteninei plachetare,se produce un proces
de retracție a cheagului. Din cheag este expulzat un lichid gălbui, puțin vâscos, numit ser.
Retracția cheagului durează 2-24 ore. După retracție, cheagul suferă treptat un proces de
dizolvare, numit fibrinoliză. Aceasta se datorează unei enzime proteolitice, plasmina
(fibrinolizina), care se formează dintr-un precursor – plasminogenul circulant, inactiv.
Plasmina are capacitate să "digere" atât fibrina și fibrinogenul, cât și alte proteine din sânge.
Sub acțiunea plasminei, fibrina este degradată rezultând produși de degradare a fibrinei.
Fibrinoliza are drept efect îndepărtarea cheagului și dezobturarea vasului prin care se poate
relua circulația. În felul acesta au fost îndepărtate toate consecințele lezării vasului.

Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit pentru a caracteriza
sângele unui individ în funcție de prezența sau absența unui antigen pe suprafața
eritrocitelor acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de natură glicoproteică,
oarecum stabile din punct de vedere genetic, unele fiind întâlnite la mai multe specii de
mamifere în forme identice. Această trăsătură a lor poate fi invocată drept argument în
favoarea unității lumii vii.
Deși aceste antigene sunt prezente și pe leucocite (nu și pe trombocite), în mod curent se
consideră că doar eritrocitele prezintă importanță pentru stabilirea grupelor sanguine.
Datorită faptului că reacția antigen-anticorp la care participă antigenele de grup sanguin și
anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor)
antigenele se mai numesc și aglutinogene, iar anticorpii și aglutinine.
 Importanța grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilității sau
incompatibilității dintre donator și primitor în cazul transfuziilor. Teoretic, compatibilitatea
reprezintă situația în care întâlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este
exclusă.
Sistemul AB0 se bazează pe existența a două aglutinogene, notate A și B, și a două aglutinine
specifice: α (anti A) și respectiv β (anti B). Landsteiner a observat o regulă a excluziunii
reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au
niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de
nici unul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului
care lipsește, iar când sunt prezente atât A cât și B, nu vor exista aglutinine. Astfel, există 4
grupe principale în sistemul AB0:

Grupa Grupa
Aglutinogen Aglutinine
(Landsteiner (Janský
(antigen) (anticorpi)
) )
O I nu are α și β
A II A β
B III B α
AB IV A și B nu are

Bibliografie:

1. Fiziologie - cursul predat, E. Buhociu, Universitatea Spiru Haret București, Facultatea

de Educație fizică și Sport, Kinetoterapie și motricitate specială;
2. https://www.scribd.com/presentation/144644393/Circulatia-sangelui
3. https://www.scribd.com/presentation/26931129/FuncŢiile-Şi-ProprietĂŢile-sAngelui
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sânge
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grupă_sanguină