UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, ROMÂNIA

SPECIALITATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT

Tema: Analizatorul auditiv

Disciplina: Anatomie funcțională

Autor: Verejan Oleg

Coordonator: Andreea Moroșanu

Chișinău 2020

1
 Cuprins:

Introducere………………………………………………………………….………….3

Urechea externă ……………………………………………………..…….….…...…...5

Urechea medie…………………………………………………………..…….………..5

Urechea internă …………………………………………………………………..…....6

Bibliografie…………………………………………………………………………….7

2
 Introducere
Activitatea socio-biologică a omului presupune utilizarea la maxim a organelor senzoriale,
importanţa celui auditiv, plasându-se pe locul doi după organul văzului. Stimulii auditivi sunt
reprezentaţi de vibraţiile sonore, iar limitele percepute de receptorii acustici ai omului se
încadrează între 16 Hz şi 20000 Hz. La o anumită intensitate frecvenţele ridicate produc durere
auriculară, iar cele mai joase de 16 Hz rău de mare. Vocea umană realizează frecvenţe de 200 –
3500 Hz, acuitatea auditivă maximă fiind între 1000 – 4000 Hz, cu un vârf în zona 3500 Hz.
Frecvenţa fundamentală conferă sunetului tonalitatea sau înălţimea. Intensitatea este dată de
energia sonoră, care se exprimă în decibeli, iar timbrul este condiţionat de spectrul de
amplitudine a frecvenţelor asociate. Aparatul auditiv prin intermediul receptorilor periferici
realizează analiza spectrală a tonalităţii, intensităţii şi timbrului sunetelor.
Analizatorului auditiv i se descriu 3 porţiuni:
- porţiunea periferică cu componentele fonoconductoare şi fonoreceptoare care includ:
- aparatul de captare a undelor sonore reprezentat de urechea externă;
- aparatul de transmisie;
- urechea medie şi endolimfa urechii interne;
- aparatul receptor al sunetelor reprezentat de receptorii acustici cu capacitatea de codificare
a vibraţiilor mecanice în influx nervos;
- celulele ciliate ale organului Corti (urechea internă);
- porţiunea conductoare a influxului nervos;
- centrii corticali de proiecţie.
Pavilionul urechii captează vibraţiile generate de energia sonoră, care prin intermediul
conductului auditiv extern sunt recepţionate de membrana timpanică şi amplificate de oscioarele
auditive, după care prin membrana ferestrei ovale ele ajung în interiorul cohleei şi se propagă
spre vârful melcului. Mişcările ondulatorii ale endolimfei induc oscilaţii ale membranei bazilare
(pentru frecvenţele joase vibrează vârful membranei bazilare, iar pentru cele înalte baza
acesteia) determinând o deplasare a cililor celulelor organului Corti, care generează potenţiale ce
reproduc frecvenţa excitaţiei sonore ca un proces biologic activ. Aceste celule au capacitatea de
a transforma energia mecanică (mişcările ondulatorii ale endolimfei) ce apare la atingerea
membranei tectoria de vibrisele celulelor senzoriale într-un influx nervos propagat către corpul
neuronului I (protoneuronul), reprezentat de neurocitele ganglionului spiralat, situat în canalul

3
omonim de la baza lamelei spiralate osoase, ce înconjoară columela. Totalitatea axonilor celor
aproximativ 30000 de neuroni bipolari ai ganglionului spiralat formează nervul cohlear, care se
îndreaptă către corpul celui de-al doilea neuron (deutoneuron) al căii conductoare localizat în
nucleii cohleari ventral şi dorsal ai punţii. De la neuronii nucleilor cohleari începe calea auditivă
care se împarte în porţiunea ipsilaterală mai fină şi cea controlaterală mai groasă.
Cum am menționat sistemul auditiv periferic este împărţit în trei componente şi anume:
- urechea externă alcătuită din pavilionul urechii şi conductul auditiv extern;
- urechea medie alcătuită din membrana timpanică, lanţul osicular, muşchii de la nivelul urechii
medii şi porţiunea pneumatizată a mastoidei;
- urechea internă localizată la nivelul stâncii temporalului ce este împărţită în vestibul, sistemul
canalelor semicirculare vestibulare şi cohleea definită ca fiind organul auditiv. (3)

4
Urechea externă. Elementele componente ale urechii externe sunt alcătuite din structuri
fibrocartilaginoase ce sunt ataşate la nivelul pielii prin intermediul pericondrului şi periostului
propriu. Pavilionul urechii prezintă mai multe elemente şi anume: helixul; antehelixul; tragusul;
antetragusul; incizura intertragală; lobul urechii.
În partea superioară a locului de bifurcaţie a antehelixului se formează foseta naviculară.
Pavilionul şi conductul auditiv extern sunt unite prin intermediul concăi.
Conductul auditiv extern are formă de S italic şi este alcătuit în porţiunea externă de ţesut
fibrocartilaginos acoperit de piele ce prezintă foliculi pilosebacei şi glande ceruminoase şi o
porţiune internă, osoasă, situată la nivelul osului temporal. Este delimitat anterior de articulaţia
temporo-mandibulară, posterior de procesul mastoid, inferior de glanda parotidă, iar superior de
etajul mijlociu al bazei craniului. (2,3)
Urechea medie. Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele
mastoidiene.
Casa timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintă:
- un perete extern reprezentat de timpan. Timpanul prezintă pe faţa externă tegument şi pe faţa
internă, mucoasă de tip respirator. Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
• o porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
• o porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa; Acestea două se inseră la periferie
la nivelul şanţului timpanal prin intermediul ligamentului Gerlach. Acest ligament spre partea
mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului dând naştere la ligamentele timpano-maleolare. În
centrul membranei timpanale se găseşte ombilicul sau umbo, la nivelul căruia ajunge mânerul
ciocanului. De la nivelul umbo pleacă antero-inferior conul luminos a lui Politzer.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată de relieful canalului
semicircular extern şi o porţiune inferioară ce conţine fereastra ovală, fereastra rotundă, sinus
timpani şi promontoriu. În spatele celor două ferestre se găseşte sinus timpani ce corespunde
ampulei canalului semicircular posterior.
- peretele posterior. La nivelul acestuia se găseşte aditus ad antrum, o formaţiune anatomică sub
formă de canal ce asigură comunicarea urechii medii cu mastoida. Tot aici se regăseşte
piramida, descrisă fiind ca o proeminenţă unde este regăsit muşchiul scăriţei şi recesul

5
facialului, precum şi o zonă depresionară ce deserveşte de cele mai multe ori pentru abordul
posterior chirurgical al căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele tubocarotidian prezintă la nivelul său
orificiul trompei lui Eustachio, precum şi canalul muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.
Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:
1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.
Tot la nivelul casei timpanului se întâlneşte lanţul osicular alcătuit din ciocan, nicovală şi
scăriţă, a cărui scop este de a transmite sunetele primite de timpan la nivelul ferestrei ovale.
Întreg lanţul osicular este pus în mişcare prin contracţia muşchiului scăriţei şi a muşchiului
tegmen timpani.
Urechea internă. Este localizată la nivelul stâncii temporalului şi prezintă 2 porţiuni (una
pentru organul acustic şi una pentru organul vestibular). Este alcătuită din multiple canale
interconectate ce poartă denumirea generică de labirint.
Labirintul membranos este umplut cu un fluid bogat în potasiu ce poartă denumirea de
endolimfă şi conţine celule senzoriale ciliate. Labirintul membranos este împărţit într-un labirint
vestibular şi într-un labirint cohlear sau cohleea ce sunt conectate prin ductul reuniens.
Vestibulul membranos conţine utricula şi sacula ce sunt formaţiuni membranoase. Acestea două
din urmă sunt interconectate prin intermediul ductului utriculo-sacular în care se deschide
canalul endolimfatic. Canalul endolimfatic se termină în fund de sac, formând sacul
endolimfatic la nivel epidural. Modul de funcţionare a sacului endolimfatic nu este complet
înţeles. Se crede că acesta are o funcţie secretorie şi că ar avea un rol important în reglarea
endolimfei şi a proceselor imune de la nivelul urechii interne.
Labirintul vestibular este alcătuit din 3 canale semicirculare, sacula şi utricula, ductul reuniens,
ductul utriculo-sacular, ductul endolimfatic, scaul endolimfatic. Labirintul membranos a cohleei
este ductul cohlear ce realizează o rulare de 2 ture şi jumătate în jurul unui ax central denumit
columelă.
Canalele semicirculare membranoase sunt localizate în canalele semicirculare osoase, fiecare

6
prezentând câte un braţ ampular şi unul neampular, la fel ca cele osoase. La nivel ampular se
identifică creasta ampulară ce este alcătuită din epiteliu senzorial, cupula terminală şi terminaţii
nervoase.
Cohleea membranoasă este un canal spiralat membranos situat înăuntrul canalului cohlear. Ea
începe la nivel vestibular print-o extremitate în fund de sac localizată la nivelul recesului
cohlear, iar comunicarea acestuia cu sacula se face prin intermediul ductului reuniens. Cohleea
membranoasă, împreună cu lama spirală, împart ductul spiral cohlear osos în scala vestibulară şi
scala timpanică.
Labirintul osos. Labirintul membranos este în labirintul osos, în osul temporal. Labirintul
membranos este separat de cel osos prin intermediul unui spaţiu umplut cu perlimfă. Compoziţia
perilimfei, spre deosebire de endolimfă, este asemănătoare cu lichidul extracelular. Labirintul
osos poate fi împărţit în 3 porţiuni:
- sistemul canalelor semicirculare;
- cohleea;
- vestibulul osos.
Canalele semicirculare osoase. Sunt în număr de trei şi sunt localizate superior şi posterior faţă
de vestibul. Ele se deschid la nivelul vestibulului prin 2 braţe, unul ampular prin care trec fibre
ale nervului vestibular şi unul neampular. Pentru canalul semicircular anterior şi posterior
braţele neampulare se unesc şi se deschid la nivelul vestibulului printr-un singur orificiu.
Cohleea este un labirint osos ce formează o rulare de 2 ture şi jumătate. Aceasta începe la
nivelul peretelui inferior al vestibulului şi se termină în fund de sac. Spirala formată de cohlee
prezintă în centrul său columela, o formaţiune conică ce este alcătuită din ţesut spongios. (1,3)

Bibliografie:
1. CATERENIUC, I., LUPAȘCU, T., BATÎR, D., BENDELIC, A. [ET AL.] III.
SISTEMELE CARDIOVASCULAR, LIMFATIC, NERVOS PERIFERIC ȘI ORGANELE
SENZORIALE: (CULEGERE DE CURSURI).
2. ANATOMIA OMULUI (culegere de cursuri pentru Facultatea Farmacie), Chişinău,
2015, USMF “ N. Testemițanu”
3. https://anatomie.romedic.ro/urechea

7
8