Copcea Vasilică

URECHEA – ORGAN DE SIMȚ

Există cinci simțuri principale și fiecare constă din organe cu structuri celulare
specializate, care au funcții precise și receptori specifici pentru stimuli. Toate aceste organe
conțin celule care au legături cu sistemul nervos și, prin urmare, cu creierul. Sensibilitatea se
încheie la nivelurile simple din celule și se integrează în senzațiile din sistemul nervos. Cele
cinci simțuri sunt văzul (cel mai dezvoltat simț la om), auzul (al doilea cel mai dezvoltat
simț), gustul, mirosul și simțul tactil. Acestea permit oamenilor să interacționeze la diferite
niveluri cu lumea din jurul lor. Fiecare dintre aceste simțuri corespunde unui anumit organ al
corpului: vederea este legată de ochi, auzul de urechi, gustul de gură, mirosul de nas,
atingerea de piele.
Auzul este simțul responsabil cu obținerea sunetele care ies din și în jurul corpului uman și
pentru a le transmite, printr-un mecanism complex care își are originea în pavilioane, și de a
permite mai departe unei anumite zone a creierului să le primească și să le decodeze.
Urechea – analizatorul auditiv - la specia umană are un rol foarte important în ceea ce
priveşte comunicarea şi socializarea cu alte persoane, totodată având şi funcţie în echilibru şi
direcţionarea spaţială.
Astfel, urechea este organul auzului şi al echilibrului, adăpostit în cea mai mare parte în
osul temporal al cutiei craniene. Ea este alcătuită din trei părţi:
1) Urechea externă - este formată de pavilionul urechii şi conductul auditiv extern.
Elementele componente ale urechii externe sunt alcătuite din structuri fibrocartilaginoase ce
sunt ataşate la nivelul pielii prin intermediul pericondrului şi periostului propriu. Pavilionul
urechii prezintă mai multe elemente şi anume:
-helixul;
-antehelixul;
-tragusul;
- antetragusul;
- incizura intertragală;
-lobul urechii.
În partea superioară a locului de bifurcaţie a antehelixului se formează foseta naviculară.
Pavilionul şi conductul auditiv extern sunt unite prin intermediul concăi.
Conductul auditiv extern are formă de S italic şi este alcătuit în porţiunea externă de ţesut
fibrocartilaginos acoperit de piele ce prezintă foliculi pilosebacei şi glande ceruminoase şi o
porţiune internă, osoasă, situată la nivelul osului temporal. Este delimitat anterior de
articulaţia temporo-mandibulară, posterior de procesul mastoid, inferior de glanda parotidă,
iar superior de etajul mijlociu al bazei craniului.
Vascularizaţia este deservită de către artera temporală superficială, iar venele drenează către
vena jugulară internă. Limfaticele drenează la nivelul ganglionilor parotidieni,
retroauriculari, pretragali şi cervicali profunzi. Inervaţia poate fi senzitivă sau parasimpatică.
Inervaţia senzitivă este dată de plexul cervical superficial prin nervul mare auricular, de
trigemen prin nervul auriculo-temporal şi de nervul facial printr-o ramură senzitivă a sa.
2) Urechea mijlocie (medie)
Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele mastoidiene.
Casa timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintăun perete extern reprezentat de
timpan. Timpanul prezintă pe faţa externă tegument şi pe faţa internă, mucoasă de tip
respirator. Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
• o porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
• o porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa;
Acestea două se inseră la periferie la nivelul şanţului timpanal prin intermediul
ligamentului Gerlach. Acest ligament spre partea mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului
dând naştere la ligamentele timpano-maleolare. În centrul membranei timpanale se găseşte
ombilicul sau umbo, la nivelul căruia ajunge mânerul ciocanului.
De la nivelul umbo pleacă antero-inferior conul luminos a lui Politzer.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată de relieful canalului
semicircular extern şi o porţiune inferioară ce conţine fereastra ovală, fereastra rotundă, sinus
timpani şi promontoriu. În spatele celor două ferestre se găseşte sinus timpani ce corespunde
ampulei canalului semicircular posterior.
- peretele posterior - la nivelul acestuia se găseşte aditus ad antrum, o formaţiune
anatomică sub formă de canal ce asigură comunicarea urechii medii cu mastoida. Tot aici se
regăseşte piramida, descrisă fiind ca o proeminenţă unde este regăsit muşchiul scăriţei şi
recesul facialului, precum şi o zonă depresionară ce deserveşte de cele mai multe ori pentru
abordul posterior chirurgical al căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele tubocarotidian prezintă la nivelul său
orificiul trompei lui Eustachio, precum şi canalul muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.
Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:
1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.
Tot la nivelul casei timpanului se întâlneşte lanţul osicular alcătuit din ciocan, nicovală şi
scăriţă, a cărui scop este de a transmite sunetele primite de timpan la nivelul ferestrei ovale.
Întreg lanţul osicular este pus în mişcare prin contracţia muşchiului scăriţei şi a muşchiului
tegmen timpani.
Procesul mastoid este alcătuit din mai multe cavităţi pneumatizate a căror interior este
căptuşit cu mucoperiost. Procesul de pneumatizare a cavităţilor mastoidiene se desfăşoară
începând cu primul an de viaţă până la vârsta de 12 ani. Comunicarea dintre urechea medie şi
procesul mastoid se realizează prin intermediul aditusului ad antrum.
Trompa lui Eustachio este canalul de legătură dintre urechea medie şi rinofaringe. Este
alcătuită dintr-o porţiune externă osoasă şi o porţiune internă cartilaginoasă. Muşchii ce
determină prin contracţia lor închiderea şi deschiderea trompei sunt
muşchii peristafilin extern şi peristafilin intern.
3) Urechea internă - este localizată la nivelul stâncii temporalului şi prezintă 2 porţiuni
(una pentru organul acustic şi una pentru organul vestibular). Este alcătuită din multiple
canale interconectate ce poartă denumirea generică de labirint.
Labirintul membranos este umplut cu un fluid bogat în potasiu ce poartă denumirea de
endolimfă şi conţine celule senzoriale ciliate. Labirintul membranos este împărţit într-un
labirint vestibular şi într-un labirint cohlear sau cohleea ce sunt conectate prin ductul
reuniens. Vestibulul membranos conţine utricula şi sacula ce sunt formaţiuni membranoase.
Acestea două din urmă sunt interconectate prin intermediul ductului utriculo-sacular în care
se deschide canalul endolimfatic. Canalul endolimfatic se termină în fund de sac, formând
sacul endolimfatic la nivel epidural. Modul de funcţionare a sacului endolimfatic nu este
complet înţeles. Se crede că acesta are o funcţie secretorie şi că ar avea un rol important în
reglarea endolimfei şi a proceselor imune de la nivelul urechii interne.
Labirintul vestibular este alcătuit din 3 canale semicirculare, sacula şi utricula, ductul
reuniens, ductul utriculo-sacular, ductul endolimfatic, scaul endolimfatic. Labirintul
membranos a cohleei este ductul cohlear ce realizează o rulare de 2 ture şi jumătate în jurul
unui ax central denumit columelă.
Canalele semicirculare membranoase sunt localizate în canalele semicirculare osoase,
fiecare prezentând câte un braţ ampular şi unul neampular, la fel ca cele osoase. La nivel
ampular se identifică creasta ampulară ce este alcătuită din epiteliu senzorial, cupula
terminală şi terminaţii nervoase.
Cohleea membranoasă este un canal spiralat membranos situat înăuntrul canalului cohlear.
Ea începe la nivel vestibular print-o extremitate în fund de sac localizată la nivelul recesului
cohlear, iar comunicarea acestuia cu sacula se face prin intermediul ductului reuniens.
Cohleea membranoasă, împreună cu lama spirală, împart ductul spiral cohlear osos în scala
vestibulară şi scala timpanică.
Labirintul osos
Labirintul membranos este în labirintul osos, în osul temporal. Labirintul membranos este
separat de cel osos prin intermediul unui spaţiu umplut cu perlimfă. Compoziţia perilimfei,
spre deosebire de endolimfă, este asemănătoare cu lichidul extracelular. Labirintul osos poate
fi împărţit în 3 porţiuni:
 - sistemul canalelor semicirculare;
- cohleea;
- vestibulul osos.
Labirintul osos include canalele semicirculare membranoase şi le reproduce forma.
Vestibulul osos are forma unui cub şi prezintă:
- un perete lateral sau timpanic,
- un perete medial ce corespunde extremităţii interne a canalului auditiv intern,
- un perete superior,
- un perete posterior,
- un perete anterior
- un perete inferior.
La nivelul peretelui superior identificăm:
- în porţiunea anterioară: orificiul ampular al canalului semicircular anterior;
- în porţiunea posterioară: orificiul neampular al canalelor semicirculare anterior şi posterior.
La nivelul peretelui posterior identificăm:
- orificiul ampular al canalului semicircular posterior.
La nivelul peretelui medial identificăm:
- piramida vestibulului;
- creasta vestibulului ce continuă piramida în porţiunea postero-inferioară;
- recesul eliptic;
- recesul sferic;
- recesul cohlear.
La nivelul peretelui anterior identificăm orificiul scalei vestibulare a cohleei.
La nivelul peretelul lateral identificăm:
- anterior: orificiul ampular al canalului semicircular lateral;
- posterior: orificiul neampular al canalului semicircular lateral;
- fereastra ovală prin care labirintul osos comunică cu casa timpanului.
La nivelul peretelui inferior identificăm:
- fereastra rotundă;
- originea lamei spirale osoase;
- fisura vestibulo-timpanică.
Canalele semicirculare osoase - sunt în număr de trei şi sunt localizate superior şi
posterior faţă de vestibul. Ele se deschid la nivelul vestibulului prin 2 braţe, unul ampular
prin care trec fibre ale nervului vestibular şi unul neampular. Pentru canalul semicircular
anterior şi posterior braţele neampulare se unesc şi se deschid la nivelul vestibulului printr-un
singur orificiu.