Copcea Vasilica

Clasa XIII ,,A’’, seral

MODERNISMUL SI SIMBOLISMUL

Simbolismul - este un curent literar de circulaţie universală care a apărut în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, ca o reacţie împotriva parnasianismului (curent literar care acorda o atenţie deosebită
virtuozităţilor stilistice şi era împotriva sentimentalismului) şi a romantismului.
Trăsături:
-respingerea prozaismului (a ceea ce este comun) şi a expresiei discursive, poezia fiind definită ca arta de
a simţi, poezia nu comunică, ci se comunică.
-cultivarea simbolului care să exprime corespondenţele, afinităţile invizibile între diferite elemente ale
universului (natură-om), cum întâlnim în poezia lui Bacovia, unde cuv. plumb simbolizează sentimentul
apăsător al izolării, iar ploaia e simbolul descompunerii materiei,
-folosirea sugestiei drept cale poetică de exprimare a corespondenţelor, a legăturilor ascunse dintre lucruri,
prin cultivarea senzaţiilor coloristice, muzicale, olfactive,
-înclinaţia spre stările sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie(visare), pentru proiecţia diafană,
nedefinită în timp şi spaţiu, neliniştea, plictisul, spleenul, oboseala, angoasa, disperarea, amărăciunea,
macabrul, exotismul
-muzicalitatea interiorizată înţeleasă ca senzaţie interioară (Mallarmé: poezia nu e decât muzică prin
excelenţă, Verlaine: Muzica înainte de toate,
-preferinţa pentru anumite teme şi motive, simboluri: singurătatea, nevroza, spleenul, reveria,
crepusculul, toamna şi ploaia, oraşul, boala, moartea, decorul macabru, declinul, descompunerea
materiei, evadarea în spaţii exotice, marea, corabia, paradisurile artificiale, parfumul, culorile, muzica,
erosul, odaia, pruncul etc
-folosirea versului liber.
Cromatica bacoviană :
Albul bacovian =nevroză,
nevroză, reverie, sfârşit Ex.
Ex. Alb
Negrul bacovian = moarte, dispariţie, urât, carbonizare. Ex. Negru
Roşul bacovian =boală,
boală, degradare, finalitate. Ex. Amurg
Violetul bacovian =monotonie,
monotonie, crepuscul, alienare. Ex. Amurg
Galbenul bacovian =deznădejde,
deznădejde, dezolare, tristeţe. Ex. Scântei galbene
Roz/ Verde/ Albastru =nevroză, tristeţe. Ex. Note de primăvară
Iubirea bacoviană poartă şi ea amprenta descompunerii, a perisabilităţii. Bacovia este în primul rând un
simbolist. Găsim în poezia sa influente din E. Poe, Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine - în atmosfera
de nevroză, gustul pentru satanic, ideea morţii, cromatica şi predilecţia pentru muzică. Bacovia este un
inadaptat în societate ca şi Eminescu şi la fel ca acesta, manifestă o aversiune puternică faţă de această
orânduire, îşi deplânge soarta care-l obliga să trăiască într-o societate clădită pe inechitate. De aceea
universul său îl vor forma: copiii şi fecioarele tuberculoase, palidele muncitoare, poetul însuşi rătăcind fără
sens prin parcuri solitare, ascultând somnul, plânsul, golul, frigul, tristeţea, umezeala, răceala, nevroza.
Culorile sale sunt concentrate - dar abundă negrul, culoarea morţii, albul capătă o nuanţă de tenebros - e
coloarea cancerului, a ftiziei, cenuşiul care sugerează singurătatea vecină cu moartea. Mai întâlnim
violetul, galbenul, roşul incidental, verdele, griul, fumuriul etc.
 Modernismul in sens larg – reprezintă o tendinţă de înnoire în arta şi literatura sec. al XX-lea, caracterizată
prin negarea tradiţiei şi prin impunerea unor principii noi de creaţie. În acest sens, modernismul include
curente artistice novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul.
Trăsături:
-preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii, implicând conexiuni cu filosofia, psihologia,
religia, mitologia;
-cultivarea romanului de analiză psihologică, a dramei de conştiinţă şi de idei;
-universul artistic reflectă o civilizaţie citadină, definitorie pentru sec. al XX-lea;
-tipologia predilectă este cea a intelectualului, cu dilemele sale şi cu reacţiile faţă de presiunile
societăţii;
-preferinţa pentru luciditate în actul de creaţie lirică – lirismul modernist – epurat de anecdotică,
sentimentalism şi didacticism;
-dispariţia speciilor lirice consacrate (meditaţie, elegie, idilă, pastel), în locul cărora apar formule
poetice insolite (inscripţie, psalm, creion, poem într-un vers, catren, cântec);
-conceperea şi construirea volumului de versuri ca un întreg semnificativ (uneoriprefaţat de o artă
poetică);
-artele poetice capătă valoare emblematică pentru universul poetic, pentru estetica personală, pentru
viziunea lumii;
-naşterea unui nou limbaj poetic caracterizat prin vocabular insolit (termeni argotici, colocviali,
abstracţi), prin ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei;
-coexistenţa în versificaţie a prozodiei consacrate cu versul liber, versul alb, absenţa strofelor sau strofe
inegale, ritmuri interioare;
-modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep fără majusculă, dispar adesea punctul şi
virgula), se folosesc punctele de suspensie ca semn al inefabilului şi al sugestiei; tehnica ingambamentului;
-impunerea ,,fragmentului” ca specie nouă în proză şi în eseu şi a fragmentarismului ca modalitate
inedită de construcţie a poemului;
-înnoiri prozodice: versuri cu metrica variabilă, lipsa rimei etc
-o mare extindere capătă jurnalul, ca text de graniţă între literar şi nonliterar, romanul-eseu, colajul de
scrisori sau documente, în toate acestea accentul fiind pus pe ideea de autenticitate şi pe relatarea
subiectivă la persoana I, din perspectiva personajului-narator.

Modernism si simbolism dupa E. Lovinescu

Dupa E. Lovinescu, in literatura romana modernismul era un moment de sincronizare si de diferentiere, in
raport cu literaturile occidentale, in primul rand cu literatura franceza. Nu era considerat nici imprumut,
nici imitatie. Dimpotriva, diferentierea era marcata intr-o dubla relatie, intai fata de literatura romana, apoi
fata de literaturile straine.
Prin modernism, literatura romana se maturizeaza, capata constiinta de sine. Modernismul este un
catalizator mai eficient decat premodernismele, decat romantismul, ultimul dintre ele, autohtonizat intr-o
maniera mult mai mimetica.
Aici se poate constata interventia criticului, cu instrumente oarecum statistice, cantitative, masurand
disproportia dintre ponderea mult sporita a imitatiei literaturii premoderne si aceea considerabil redusa a
literaturii moderne.
Proportional, influenta literaturii franceze asupra literaturii noastre nu este mai mare acum decat a fost la
inceputul veacului trecut; putem afirma chiar ca influenta lui Lamartine asupra lui Eliade, Carlova,
Alexandrescu si Alecsandri, sau a literaturii germane asupra lui Eminescu, a fost mai considerabila decat,
de pilda, influenta lui Baudelaire asupra lui T. Arghezi sau Minulescu. Literatura modernista nu poate fi,
deci, privita ca literatura de «imitatie» si nici chiar ca o solutie de continuitate, intrucat saltul de nivel al
literaturii renasterii noastre fata de realitatile nationale a fost cu mult mai mare decat saltul literaturii
moderniste.
Lovinescu era adeptul unui echilibru teoretic, critic, istoric, intre antiteze: traditia si modernitatea.
Lovinescu nu s-a delimitat nici el energic de traditia inertiala, conservatoare, decat atat cat aceasta putea sa
admita sincronizarea literara cu literatura occidentala.
Lovinescu reactiona insa in felul sau, temator de extrema, condus de masura si echilibru.
Admiterea modernismului era cotata ca o provocare la dislocare, la anihilarea identitatii construita in
marginea sau la limita inferioara a artei literare. Coliziunea dintre falsa si adevarata identitate literara era
reala primejdie.
'Prin disocierea esteticului de etic si etnic, modernismul, de altfel, nu putea decat sa inaspreasca si mai
mult rezistenta samanatorismului si poporanismului, altoite pe aceasta confuzie.'
Micul creuzet al prepararii modernismului pentru literatura romana a fost revista Literatorul. Ea a aparut,
cu poticneli de multe luni si intreruperi de multi ani de zile, din ianuarie 1880 pana in martie 1919. Lipsise
din 1904 pana in 1918. O fondase Al. Macedonski. Ultimul care a condus-o a fost esteticianul,
stilisticianul si comparatistul Tudor Vianu. Acest rol va fi transmis imediat revistei Sburatorul, a lui E.
Lovinescu, teoretician, critic, istoric literar militant pentru directia antitraditionala, moderna.