Portofoliu

la limba si literatura romana

Vladaianu Andreea-Ionela
XII B
 Paralela literara
Sonet de Gorge Bacovia – Sonet de Mihai Eminescu

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul sec – XIX

– lea , ca o reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a
naturalismului. Obiectivul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti
nelamurite , fluide , vagi , musicale care sunt transmise utilizand un
limbaj poetic inedit.
Romantismul este un curent literar care a aparut in Germania si in Anglia
de unde s-a extins treptat in Franta si in restul Europei , precum si dincolo de
ocean. Se constituie ca o reactie impotriva excesului de incredere in primatul
ratiunii , promovat de teoriticienii clasicismului , opunandu-se canoanelor , in
numele libertatii creatiei si a imaginatiei. Romanticii nu accepta decat
individualitatea , incurajeaza amestecul genurilor,speciilor,stilurilor , folosirea
antitezei , militeaza pentru primatul spontaneitatii , al sensibilitatii , al
originalitatii si considera folclorul o sursa importanta de inspiratie.
Opera literara Sonet de George Bacovia apartine curentului literar
simbolism si prezinta teme si motive simboliste: orasul, cu felinare si
mahalale,timpul,noaptea, alienarea,reprezentata de
betie,ratacire,nepasare,vorbirea continua sau bajbaiala.Degradarea fizica se face
remarcata prin tuse,suvoaiele apei si zidurile ce stau in daramare. Tema si
motivele regasite in poezia lui Eminescu sunt de natura romantica,fiind
prezentata natura,in anotimpul toamna: vantul,ploaia,frunza,zloata,iar iubirea
duce la evadarea in trecut si in imaginatie:visarea, basmul, zana Dochiar.
La Bacovia, orasul apare cufundat in noapte, intr-o gradatie a
intunericului: o noapte uda, grea,noaptea mai neagra pare, iar singurele surse
de lumina apartin civilizatiei(felinarele), insa ele nu pot risipi bezna, se afla in
pragul stingerii(afumate,triste,rosii) si reverbereaza o lumina ciudata. Lumea
fizica se descompune,iar suvoaiele de apa inunda casele,printre zidurile
daramate auzindu-se doar tusea-n sec,amara. In schimb,la Eminescu,
elementele naturii se afla in miscare de dispersie:frunza-
mprastiata,zloata,vantul zvarle-n geamuri grele picuri.Natura este conturata
vag,dominand indeterminarea prin substantive
nearticulate(toamna,picuri,zloata),iar substantivul vantul este articulat pentru a
marca statutul de agent al miscarii violente.
Cadrul interior bacovian dezvaluie un univers dominat de
intuneric,tacere si spaima,in timp ce la Eminescu cadrul interior este reprezentat
de odaia ce da impresia de caldura,iar senzatia de siguranta si izolare protejata
este intarita de separatia marcata de usa,geamuri.
 In poezia lui Bacovia, orasul nocturn este apasator,iar atmosfera creata de
aceasta este una sumbra.Accentuarea dezintegrarii lumii fizice se face din cauza
beznei,care biruie orice forma de lumina si a apei,care surpa case si ziduri.La
Eminescu,natura este framantata,cu toate elementele in miscare si provoaca
reactia de retragere si aparare.Spatiul domestic al odaii creeaza o atmosfera
placuta,iar pierderea timpului cu lucruri marunte duce la somnolenta.In schimb,
starea launtrica,reveria, duce la evadarea in fantezie,un universul basmului,acest
lucru fiind posibil prin imaginea zanei care creeaza imaginea iubitei.In
concluzie,in sonetul bacovian interiorul casei concorda cu exteriorul, si ambele
reflecta starile eului liric: haosul launtric, disolutia, fuga de sine, spaima de a
infrunta singur propriile tenebre,in timp ce in sonetul eminescian cadrul exterior
se afla in antiteza cu cel interior.
La Bacovia tentativele multiple ale desprinderii si ale evadarii din sine
esueaza.Prima tentativa,ratacirea pe strazile orasului,se incheie cu intoarcerea
acasa,cu esecul incercarii de a fugi de lume si de sine. Betia il preschimba pe
eul liric intr-o marioneta care face gesturi mecanice,sacadate, iar vorbirea
continua cauta sa alunge intr-un fel tacerea insuportabila. In schimb,eul
eminescian reuseste sa evadeze din spatiul inchis al odaii prin trei cai de
evadare.Prima cale de evadare se face in trecut,prin lectura scrisorilor din roase
plicuri si meditatia asupra vietii proprii.Apoi evadarea se face in reverie, prin
intrarea in alt spatiu, ireal si feeric ( visez la basmul vechi al zanei Dochii), iar
prin imaginatia intensa, se creeaza o realitate iluzorie si apare fantasma iubitei.
Aluziile culturale semnificative pentru curentul simbolist sunt puse in
evidenta de comparatia care evoca doua figuri emblematice: E.A. Poe,care este
precursor al poeziei moderne, si Paul Verlaine, autorul celebrei Arte poetice a
simbolismului. Aluzia la curentul romantic se face prin basmul vechi al zanei
Dochii, care trimite la o mitologie romaneasca, la o lume fabluloasa, creandu-se
astel un taram al originilor sau un spatiu primordial.
Figurile de stil sunt numeroase, figura dominanta in ambele poezii fiind
epitetul. In sonetul bacovian, predomina epitetul dublu (noapte uda, grea) sau
sirul de epitete (obosite, rosii, fara zare ard afumate triste felinare).Epitetul se
combina uneori cu o comparatie: ca intr-o crasma umeda murdara, iar ironia si
autoironia surprind transformarea in figura mecanica si detasarea de sine: pasi
de-o nostima masura; si cad,recad si nu mai tac din gura. In sonetul
eminescian,epitetele moale pas si maini subtiri si reci creeaza ambiguitatea
maxima(nasterea unei fantasme din intensitatea dorintei, aparitia relala a iubitei
sau o prezenta de o intensa feminitate venita din alta lume).Antiteza intr-un
ceas gandesti la toata viata sugereaza evadarea din prezent.
In sonetul simbolist, prezenta eului liric este marcata prin folosirea
pronumelor de persoana a II-a (te-neci, s-auzi) in catrene si prin folosirea pron.
personal de pers. I in dativ (nu-mi pasa), pron reflexiv (ma reintorc) sau
verbelor la persoana I cu subiectul inclus ( bajbaiesc, cad, recad, nu mai tac)in
tertine.. In poezia romantica, in catrene apare persoana a II-a singular (tu) ca
mijoc al detasarii de sine ori al presiunii cadrului exterior si interior care duce la
o ciudata instrainare de propriul eu,iar in tertine,eul liric este exprimat prin
formele pronumelui personal de pers. I(eu,ma uit) si prin verbe la pers I cu
subiectul inclus( visez,aud).
 Paralela „Pslami” Tudor Arghezi-Lucian Blaga

Tudor Arghezi s-a nascut la 23 mai 1880 la Bucuresti, intr-o familie originaradin
Carbunesti-judetul Gorj. Numele sau adevarat a fost Ion N. Theodorescu;pseudonimul
Arghezi este explicat de scriitor ca fiind in legatura cu Argesis, vechiulnume al raului Arges.
Copilaria nu i-a lasat decat amintiri dureroase, acestamarturisind:”Este cea mai amara varsta
a vietii. N-as mai vrea sa fiu o data copil”.Psalmul este o specie lirica, prin care poetul inalta
un imn religios divinitatii,exprimandu-si sentimentele de smerenie si lauda pentru maretia si
atotputernicia,lui Dumnezeu. Cuvantul psalm vine de la grecescul "psalmos", care
inseamnacompunere poetica biblica, avand caracter de rugaciune, oda, elegie sacra.Ambii
poeti sunt cautatori de absolut. La Arghezi absolutul se confunda cudivinitatea. Pe de alta
parte Blaga considera ca:”absolutul este punctul indiferent altuturor polurilor, dincolo de
existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.Arghezi este si un descoperitor de frumuseti
nebanuite in locuri obscure de undealtii isi intorc privirea.La cei doi poeti intalnim teme si
motive diferite. La Blaga intalnim :tematimpului infinit, tema trupului ca inchisoare a
sufletului, somnul si tacerea camodalitati de atingere a absolutului, pe cand la Arghezi
intalnim ca teme: poeziafilozofica, poezia sociala, poezia marilor intrebari privind viata si
moartea, rostulomului pe pamant, poezia dedicata muncii grele si chinuitoare a pamantului.
Opera lui Arghezi poate fi totusi usor de inteles pe cand cea a lui Blaga nu oputem intelege
pana nu ii cunoastem filozofia. In ceea ce priveste cunoastereaBlaga crede ca universul este
alcatuit dintr-o multitudine de mistere care nu pot firevelate de catre om deoarece intre el si
univers se interpune censuratranscendenta-adica moartea.În psalmii arghezieni surprindem
mai degrabă ecouri ale Vechiului decât aleNoului Testament. Poetul e un emul al acelor
mitic-arhaici homines religioşi care s-au luat la harţă cu Domnul lor, l-au înfruntat, au
violentat cerul, s-au luptat cu îngerul. Tonul său, în genere, este acela al unui Iov, bărbatul
care nu cedează, nuacceptă nici un compromis, nici resemnare, care se-afirmă pe sine în faţa
unuiIehova pierdut în tenebre şi tăcere. Cuvântul său este stârnit chiar în Tăcereaabsolută
căreia i se adresează şi în care se aude pierind.In psalmul lui Blaga surprindem o confesiune
mistica pe tema cautariidrumului spre Dumnezeu.Indurerat ca l-a pierdut pe Dumnezeu,
poetul ii reproseaza ca s-a inchis in cer caintr-un sicriu. Fara mesajul divin, sufletul sau este
ranit, iar existenta devine o