LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF.

ENACHE ANCA

CLASA A X-A
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Teme şi motive în creaţia lui George Bacovia

Simbolismul
Este un curent literar care a aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o
reactie impotriva romantismului, a parnasianismului si a naturalismului. Numele acestui
curent a fost dat de catre Jean Moréas in articolul-manifest intitulat „ Le symbolisme”
(1886), scriitorul francez fiind considerat initiatorul miscarii literare.
Printre marii poeti francezi de orientare simbolista ii amintim pe: Charles
Baudelaire (vol. „Florile raului”), Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarmé. Acesta
din urma a definit rostul si rolul poeziei simboliste: „A numi un obiect inseamna a
suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placere care consta in bucuria
de a ghici incetul cu incetul; a sugera, iata visul.”

La noi simbolismul a aparut sub auspiciile revistei „Literatorul” a lui Al. Macedonski,
cel care s-a evidentiat mai ales ca teoretician. Printre reprezentantii romani ai
simbolismului se numara: George Bacovia, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Stefan Petica,
Elena Farago.
Spre deosebire de simbolismul francez, cel romanesc nu s-a opus parnasianismului,
ci l-a integrat astfel ca, in rondelurile lui Al. Macedonski apar elemente preluate din
ambele curente.

Trasaturile simbolismului
- utilizarea simbolurilor cu o functie sugestiva, ceea ce ofera posibilitatea unei interpretari
multiple;
- cultivarea sugestiei cu ajutorul careia sunt scoase in evidenta stari sufletesti vagi,
confuze (melancolie, plictiseala, spaima, disperare, etc);
- relevarea corespondentelor tainice, a legaturilor care se stabilesc intre obiecte, intre
obiecte si oameni, intre natura si sentimente. (Ex.: cuvantul „plumb” are drept
corespondent in natura un metal greu, de culoare cenusie, maleabil si cu o sonoritate
surda care simbolizeaza starile sufletesti sugerate de trasaturile acestui metal: apasare
sufleteasca, angoasa, instabilitate psihica, claustrare intr-un spatiu, fara posibilitate de
evadare).
- muzicalitatea versurilor: fie prin prezenta instrumentelor muzicale sau a ariilor ca simbol, fie
prin muzicalitatea interioara a versurilor (creata de sonoritati verbale, repetitii, refren,
aliteratii). Al Macedonski  „Arta versurilor e arta muzicii”.
- versul liber, rima fiind considerata o simpla conventie, accentul punandu-se pe forma si ritmul
versului;
- cromatica joaca un rol important. Fie este exprimata direct, prin culori cu valoare de simbol
(Ex: verdele care sugereaza irascibilitatea, nevroza), fie este sugerata prin corespondente (Ex.
simbolul „plumb” duce cu gandul la culoarea cenusiu ce determina un sentiment de dezolare).
- olfactivul scoate la iveala stari ale eului poetic, fiind sugerate, in general, mirosurile puternice
cu ajutorul unor simboluri (Ex: „cadavru”).

1
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
- cultivarea sinesteziei – ce presupune perceperea simultana a mai multor senzatii (auditive,
vizuale, olfactive…) Ex.: „parfum violet” – olfactiv + vizual.
- impunerea poemului in proza

Teme si motive lirice:

- conditia nefericita a poetului intr-o societate superficiala;

- tema iubirii – resimtita ca nevroza;
- tema naturii receptata nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca;
- tema marii plecari, conceputa ca o calatorie eterna spre necunoscut;
- motivul orasului sau al targului provincial, caracterizat prin monotonie si viata mediocra,
ce determina nevoia de evadare spirituala in taramuri misterioase;
- motivul ploii si al toamnei
- motivul singuratatii fiintei;
- motivul instrumentelor muzicale ce acompaniaza melancolia sufleteasca, exprimand
emotii grave (vioara, mandolina, harfa) sau violente (fanfara).

Plumb
de George Bacovia
- arta poetica simbolista moderna -

Poezia Plumb deschide volumul cu același titlu, aparut in anul 1916, care marcheaza
debutul lui Bacovia in lumea literara. Poezia este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima in
mod direct, prin mijloace artistice, conceptia despre conditia artistului in lume. Textul se inscrie
in lirica simbolista moderna prin utilizarea elementelor specifice precum:folosirea simbolurilor,
tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric.Dramatismul este
sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara.
Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei.
Cuvantul „plumb”, format dintr-o vocala inchisa de cate doua consoane „grele”, se repeta de 7
ori in text si sugereaza un spatiu inchis, o stare de angoasa, apasare si imposibilitatea eului liric
de a evada.
Tema textului este conditia poetului intr-o lume ostila, sufocanta, apasatoare, dominata
de obiecte. Din aceasta lume nu se poate evada si nu exista refugii salvatoare.
Poezia este structurata in doua catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic.
Prima strofa corespunde realitatii exterioare, iar cea de-a doua strofa corespunde realitatii
interioare.

  Lirismul este subiectiv, evidentiat prin numeroasele marci ale subiectivitatii: verbe la
persoana I singular ("stam", "am inceput") si pronume sau adjective pronominale la persoana I
singular ("amorul meu").
  Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul
liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metafora a mortii care

2
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
sugereaza un sfarsit continuu specific liricii bacoviene. Se formeaza un camp semantic al
universului mortuar: "sicriele de plumb", "vesmantul funerar", "flori de plumb", "coroane de
plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial in care, prin repetarea epitetului "de
plumb", se creeaza impresia unei existente fara sens si fara posibilitatea inaltarii.Toate
obiectele sunt marcate de impietrire. Eul liric este prezent intr-o ipostaza de insingurare totala:
"stam singur", vantul fiind singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efectele reci
ale mortii. Verbul "scartaiau" din ultimul vers intareste senzatia de iritare, nevroza, angoasa.
 Strofa a II-a se afla sub semnul tragicului existential dat de moartea afectivitatii:
„Dormea intors amorul meu de plumb”. Epitetul „intors”, referitor la sentiment, adanceste
senzatia unei lumi parasite de orice speranta, de mantuire, inaltare. Marcat de aceeasi
singuratate totala, eul liric ajunge sa se priveasca din exterior ca un strain; strigatul sau de
deznadejde fiind o incercare de salvare iluzorie.
  Metafora frigului simbolizeaza disolutia materiei, iar imaginea metaforica a ingerului cu
"aripi de plumb" presupune senzatia caderii definitive a omului intr-o lume a mortii in care
inaltarea nu mai este posibila. Instrainarea, impietrirea, izolarea, singuratatea, privirea in sine
ca intr-un strain, se inscriu in estetica simbolista. Sursele expresivitatii si ale sugestiei se
regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
La nivel fonetic, se remarca predominanta vocalelor inchise o, i si u, care dau
sentimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creeaza o sonoritate
bizara, lugubra.
La nivel morfologic, predomina timpul imperfect, un timp al actiunilor continue,
neterminate, obsedante. Singurele care difera, verbele „am inceput” si „sa strig”, marcheaza
constientizarea dramatica a eului liric.
  La nivel sintactic, propozitiile sunt predominant principale, independente, deseori
coordonate prin "si" ceea ce intensifica, prin aglomerare, senzatiile. De asemenea, se remarca
topica inversa, cu subiectul postpus: „Dormeau adanc sicriele de plumb”, “Dormea intors
amorul meu de plumb”.
 La nivel lexical, predomina cuvintele din campul semantic al mortii; repetarea lor are ca
efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central „plumb”, asociat metaforelor:
„flori de plumb”, coroanele de plumb”, „aripile de plumb” si expresivitatea epitetului „amorul
meu de plumb”.
  Versurile au masura fixa de zece silabe si rima imbratisata. Aceste doua elemente
contribuind in plus la ideea de inchidere.
  In concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este o arta poetica si se inscrie in lirica
simbolista moderna prin folosirea simbolurilor, a repetitiei, prin valorificarea cromaticii, a
sugestiei si prin exprimarea propriei conceptii despre conditia artistului intr-o lume ostila,
monotona si sufocanta.

 UNIVERSUL BACOVIAN
Spațiul. Nu exista spații protectoare, ci doar spații ostile, agresive. Peste tot se simte
prizonier, chiar și in propriul corp. Pentru el nu exista „acasa”.
  Timpul. E un prezent obsedant, monoton, ostil, devorator, nu exista timp protector in
care eul sa se poata refugia.

3
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
Eul. Se simte abandonat, singur, instrainat, neințeles, damnat. Este un eu nevrotic,
melancolic, anxios, al starilor negative, dezagregate.
  Erosul. Este asociat adesea cu boala și moartea, cu sentimentul dezagregarii, al pierderii
in neant. Iubirea este la Bacovia un prilej de nevroza.
Natura. Este un decor care amplifica nevroza, anotimpurile sunt surse ale nevrozei.
Caldura verii descompune, toamna subliniaza sentimentul de sfarșit de lume, gerul iernii
starnește frigul metafizic.
 Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri, alb și galben. Ele nu au semnificațiile
obișnuite ale simbolisticii culorilor, ci transcriu stari de tristețe, agitație, nevroza, boala,
disperare.
Muzicalitatea. Sunt prezente atat procedee stilistice cu efect muzical, cat și motivul
literar al instrumentelor muzicale.

Lacustra
de George Bacovia

Publicata in volumul Plumb, aparut in 1916, poezia Lacustra apartine esteticii simboliste
si este semnificativa pentru universul bacovian.
Titlul poeziei este simbolic. Cu sens denotativ, lacustra reprezinta o locuinta primitiva,
din paleolitic, temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care
pastra legatura cu lumea terestra era noaptea tras de la mal pentru a-i proteja pe locatarii casei
de pericolul lumii exterioare. Cu sens conotativ, titlul sugereaza faptul ca eul poetic este supus
in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaza, devenind in
felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.
Tema poeziei reprezinta un nucleu al intregii opere bacoviene: dezagregarea cosmica si
regresiunea in haosul primordial amorf, descompunerea spirituala sub efectul ploii, alienarea
fiintei sub presiunea materiei coplesitoare, descompunerea lenta a sinelui si a materiei.
La nivel formal, poezia este alcatuita din patru catrene, dispuse in mod simetric.
Constructia ei este circulara. Lumea imaginata ca un cerc inchis este redata prin repetitia
versurilor: „De-atatea nopti aud plouand, „Sunt singur, si ma duce un gand/ Spre locuintele
lacustre". Simetria strofei initiale si a celei finale confera monotonia.
Imaginarul poetic se organizeaza in jurul a doua simboluri: ploaia - reprezinta
dezagregarea eului, tristete, monotonie, descompunerea materiei si lacustra - simbol al limitarii
orizontului uman.
Strofa intai exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi
permanente, plasata in atemporalitate: „De-atatea nopti aud plouand. Perceptia unei alunecari
in acvatic se face gradat, de la o reactie personala, in regim intim, la inregistrarea unei reactii
cosmice: „Aud materia plangand. Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra „somnului fiintei si a
lumii. Astfel, apele din realitatea obiectiva, „ploaia", se contopesc cu apele visului,
subconstientul, ambele avand proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, constientul,
aduc la suprafata, din vis „apele profunde" ale constiintei, imaginea „lacustrelor3. Izolarea
poetului este exprimata direct: „Sunt singur".
In strofa a doua, este continuata ideea elementului acvatic, prin intermediul unor
simboluri precum: „scanduri ude", „vaF, „pod", „maF. Starea de nevroza, de iritare, provocata in

4
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
prima strofa de plansul si dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, in strofa a doua,
sentimente generate de pericolul iminent: Jn spate ma izbeste-un vaF. Reactiile instinctuale pri-
meaza, eul fiind redus la contururile acestora: „Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras
podul de la maT. Apare motivul somnului purtand sugestia mortii, caci somnul bacovian este
„un somn intors", care se transforma intr-un cosmar.
Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin
regresiunea in „golul istoric" al inceputurilor lumii. Singuratatea este proiectata in eternitate
prin intermediul versului: „Pe-aceleasi vremuri ma gasesc". Teama de neant produce
exasperare, dar si resemnare in izolare.Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers,
„pilotii gref ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei. incordarea, intin-
derea nervilor in mod excesiv preconizeaza apropierea sfarsitului, cu sugestia motivului biblic al
potopului.
Ultima strofa o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o
prelungire a primului catren: „Tot tresarind, tot asteptand. Accentul cade pe planul subiectiv,
trecandu-se de la universal la individual. Descompunerea este o actiune liniara si finita.

Nivelul fonetic; prozodia

Din punct de vedere fonetic, frecventa vocalelor a, o, u sugereaza plansul universal,
tristetea metafizica, ultimele doua fiind vocale inchise.
Masura versurilor este de opt silabe, versul este mediu, ritmul iambic. in prima si in
ultima strofa, monorima se realizeaza prin intermediul silabei -and, ceea ce sugereaza bocetul,
plansul cosmic al materiei. In celelalte doua strofe rimeaza doar versurile al Ii-lea si al IV-lea.
La nivel morfologic, se remarca abundenta verbelor la prezent: aud, sunt, ma duce,
dorm, ma izbeste, tresar, mi se pare, se intinde, ma gasesc, simt, se prabusesc, ce sugereaza
permanenta starii de dezagregare. Gerunziile: plouand, plangand, tresarind, asteptand,
sugereaza monotonia, prelungirea la infinit a starii de disperare, tristetea cosmica. Folosirea
repetata a verbului aud, da imaginii poetice o dimensiune auditiva; plansul launtric devine
plansul intregului univers.
La nivel lexical, cuvintele din sfera semantica a apei: plouand, plangand, ude, val, mal,
se organizeaza in doua campuri semantice: ploaia si lacustra.
La nivel stilistic, se observa prezenta rara a metaforei: „aud materia plangand.

CONCLUZIA
Prezenta unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plansul, nevroza, inscrie
aceasta poezie in lirica simbolista.

GEORGE BACOVIA (1881 – 1957)

Universul liric

George Bacovia este reprezentatul de seama al simbolismului romanesc. Volumele sale

de versuri: „Plumb” (1916), „Scantei galbene” (1926), „Cu voi” (1930), „Comedii in fond” (1936),
„Stante burgheze” (1946).

5
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
Bacovia este creatorul unei poezii de atmosfera. Referindu-se la aceasta, Eugen Lovinescu
observa ca este dominanta dezolarea: „de toamne reci, cu ploi putrede, cu arborii cangrenati,
limitat intr-un peisaj de mahala, de oras provincial, intre cimitir si abator (…) atmosfera de
plumb (…) in care pluteste obsesia mortii si a neantului”.
Pretutindeni in versurile bacoviene pluteste tristetea, spaima de neant care devine
obsedanta. Volumele de poezii poarta in chip vadit pecetea influentei lui Edgar Allan Poe si mai
ales a unor simbolisti francezi precum Rollinat, Laforque, Baudelaire si Verlaine.
Influentele de factura simbolista se concretizeaza la Bacovia prin: gustul pentru satanic,
atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica, olfactiv si nu in ultimul rand prin predilectia
pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale, prin culoare, ele fiind
tributare unor pictori impresionisti ca Renoir sau Degas. Cele mai importante motive simboliste
din lirica bacoviana sunt: plumbul (sugerand starea de apasare, caderea in moarte sub
greutatea de plumb a destinului universal), orasul de provincie (spatiu dezolant cu ploi putrede
de toamna si copii bolnavi de tuberculoza), ploaia depresiva, solitudinea, golul, plictisul,
somnul, plansul, agonia etc.
George Bacovia se defineste ca poet al toamnelor reci, al iernilor care creeaza impresia
de sfarsit de lume, al verilor toride, cand cadavrele se afla in descompunere sau al primaverilor
iritante, nevrotice (Ex. de poezii: „Cuptor”, „Decembre”, „Lacustra”, etc).
Cadrul de manifestare il constituie adesea orasul de provincie in care totul este cenusiu,
in parcurile solitare canta o fanfara militara, cafenelele sunt marcate de saracie. Pe acest fundal
inspaimantator, alaturi de copii, de fecioarele tuberculoase, de muncitorimea palida si de
poetul insusi, aflat intr-o continua peregrinare, se mai proiecteaza toamna, primavara, vara,
frigul, golul, somnul, raceala, umezeala, nevroza, plansul, ploaia, descompunerea, tristetea etc.
Intr-o asemenea ambianta poetul ramane un inadaptat, de unde nevoia sa de evadare din
aceasta lume.
Sentimentul singuratatii, acela al pustietatii interioare, este realizat prin corespondenta
intre sentiment si culoare. Gama de culori, care este foarte restransa, se bazeaza pe o serie de
motive tipic simboliste: uratul, plictisul, tristetea, vagabondajul, monotonia – acestea avand
corespondente in universul instrumentelor muzicale.
Toate aceste elemente demonstreaza faptul ca Bacovia cultiva un simbolism de esenta si
nu unul formal, iar starea poetica se transmite cititorului ca traire interioara.

Principalele motive, teme ale universului poetic bacovian

Motivul singuratatii preluat din romantism, se regaseste adesea in poezia bacoviana, devenind
element de recurenta (motiv care se repeta) in volumul de debut „Plumb” din 1916.
- sentimentul singuratatii este asociat uneori cu spatiul camerei. Camera poetului nu
este o ambianta benefica sau un spatiu de creatie, ca la Eminescu ori Macedonski, ci un loc
inspaimantator („Miezul noptii”).
- sentimentul singuratatii este asociat alteori cu spatii exterioare: parcul, strazile sau
orasul de provincie.
- in multime, eul poetic bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara putinta de
comunicare cu ceilalti, ceea ce determina dorinta de evadare.

6
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
- dragostea sau actul creator sunt uneori cele care il salveaza pe poet si il scapa de
solitudine („Decembre”).

Lumea orasului de provincie, a targului sufocant reprezinta un motiv adesea intalnit in

lirica bacoviana.
- mahalaua este populata de o lume bolnava, aflata intr-o latenta descompunere, sub
actiunea intemperiilor: ploaia, zapada, vantul, frigul,arsita etc. („Sonet”).
- apare orasul in ruina, in care coexista cadavrele aflate in descompunere cu fastul
burghez iar poetul este dominat de obsesie, spaima, nevroza („Singur”, „Decor”).
- orasul poate fi un loc inspaimantator, periculos, un loc in care se petrec fapte
ingrozitoare („In parc”).
- alteori orasul este vazut ca un muzeu al figurilor de ceara („Panorama”).

Natura se afla sub puterea unor forte distructive, traducand starile de spirit pe care le
incearca poetul. In poezia bacoviana, natura nu mai este cadrul intim, familiar, in care poetul se
retrage pentru a medita in liniste ori pentru a se intalni cu iubita, ci devine ostila.
- anotimpurile sunt obsedante si creeaza stari nevrotice („Moina”)
- apa, nu mai este, ca in poezia eminesciana, un element al vietii, ci unul distructiv,
degradant ce provoaca irascibilitatea, disperarea („Lacustra”).
- zapezile apocaliptice acopera lumea, fara posibilitatea de salvare („Tablou de iarna”)
- primavara nu este anotimpul in care natura renaste la viata (asa cum se intampla in
poezia lui Cosbuc sau Alecsandri), ci determina stari sufletesti apasatoare, isteria, nevroza
(„Nervi de primavara”). Toamna este anotimpul mohorat al ploilor interminabile, ce pustieste
sufletul si amorteste simturile. Iarna este infernala, domina intreaga lume si determina
pierderea oricarei sperante de bine. Caldura infernala a verii creeaza o atmosfera in care
cadavrele se descompun, ca in poezia „Cuptor”.

Iubirea nu este vazuta ca un sentiment inaltator, benefic pentru umanitate.

- iubita este o fecioara palida, despletita, care canta la clavir muzica funebra
(„Nevroza”).
- alteori, iubita este descrisa cu accente pamfletare, poetul exprimandu-si dispretul
(„Contrast”, „Unei fecioare”).
- in unele poezii, femeia reprezinta insa, un refugiu, casa ei devenind un loc de adapost,
compasiune si ocrotire („Decembre”).

Moartea devine in poezia bacoviana o obsesie, o stare de disperare, de dezagregare a

materiei („Plumb”, „Cuptor”). Rareori provoaca panica. De obicei, moartea este dorita si
asteptata pentru a curma suferinta eului liric.

Particularitati ale simbolismului regasite in poezia bacoviana

Muzicalitatea, ce sugereaza stari ale eului liric este data de:

- instrumente muzicale: clavirul, buciumul, vioara, flautul, fluierul, lira, goarna, flasneta,
tambalul etc.
- compozitii muzicale: simfonia, marsul funebru, valsul.

7
LICEUL TEHNOLOGIC TOPOLOG PROF. ENACHE ANCA

CLASA A X-A
- diverse zgomote: scartaituri, fosnete, trosnete, plansete, suspine, oftaturi, soapte,
tuse, ecouri etc.
- verbe ce determina imagini auditive sugestive: „a scartai”, „a ploua”, „a striga”, „a
plange”, „a izbi” etc.
- muzicalitatea interioara a versurilor, realizata prin alternarea vocalelor cu consoanele
(„plumb”), prin aliteratii, repetitii, versuri – refren.

Cromatica sugereaza, de asemenea, stari sufletesti.

- verdele crud, rozul si albastrul sugereaza starea de nevroza.
- violetul sugereaza halucinatia iar albul – inexistenta.
- negrul si rosul sugereaza moartea.
- galbenul sugereaza, asa cum insusi poetul declara, depresia („Fiecarui sentiment ii
corespunde o culoare. Acum in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei … in plumb
vad culoarea galbena.”)

Utilizarea simbolurilor cu o functie sugestiva ceea ce ofera posibilitatea unei interpretari

multiple (Ex. simbolul „plumb”).

Olfactivul este ilustrat prin mirosuri puternice, sugerate sau exprimate direct.

Cultivarea sugestiei cu ajutorul careia sunt scoase la iveala stari sufletesti vagi, confuze
(melancolie, plictiseala, spaima, disperare etc).

Relevarea corespondentelor tainice, a legaturilor care se stabilesc intre obiecte si

oameni, intre natura si sentimente. (Ex.: cuvantul „plumb” are drept corespondent in natura un
metal greu, de culoare cenusie, maleabil si cu o sonoritate surda, care simbolizeaza starile
sufletesti sugerate de trasaturile acestui metal: apasare sufleteasca, angoasa, instabilitate
psihica, claustrare intr-un spatiu fara posibilitate de evadare).