Plumb de George bacovia

artă poetică simbolistă modernă

Poezia ”Plumb” deschide volumul cu același titlu apărut în anul 1916 care marchează debutul
lui Bacovia în lumea literară. Poezia este o artă poetică deoarece autorul își exprimă în mod direct
prin mijloace artistice concepția despre condiția artistului în lume. Textul se înscrie în lirica simbolistă
modernă prin utilizarea elementelor specifice precum folosirea simbolurilor, tehnica
repetițiilor ,valorificarea cromaticii, ipostaza tragică a eului liric. Dramatismul este sugerat prin
corespondența care se stabilește între lumea exterioară și lumea interioară.
Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei.
Cuvântul plumb format dintr-o vocală închisă de câte două consoane grele se repetă de șase ori în
text și sugerează un spațiu închis, o stare de angoasă, apăsare și imposibilitatea eului liric de a
evada.
Tema textului este condiția poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de
obiecte. Din această lume nu se poate evada și nu există refugii salvatoare.
Poezia este structurată în două catrene organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima
strofă corespunde realității exterioare iar cea de-a doua strofă corespunde realității interioare. Lirismul
este subiectiv, evidențiat prin numeroasele mărci ale subiectivității: verbe la persoana întâi singular
“stam”, “am început” și pronume sau adjective pronominale la persoana întâi singular “amorul meu”.
Strofa întâi surprinde elemente ale unui cadru spațial închis, apăsător, sufocant în care eul liric se
simte claustrat. Verbul ”dormeau” din primul vers e o metaforă a morții care sugerează un sfârșit
continuu, specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar “sicriele de
plumb”, “veșmântul funerar”, “flori de plumb”, “coroanele de plumb” aceste elemente construiesc un
decor artificial în care prin repetarea epitetului “de plumb” se crează impresia unei existențe fără sens
și fără posibilitatea înălțării. Toate obiectele sunt marcate de împietrire; eul liric este prezentat într-o
ipostază de însingurare totală “stam singur”, vântul fiind singurul element care sugerează mișcarea,
însă produce efectele reci ale morții. Verbul “scârțâiau” din ultimul vers întărește senzația de iritare,
nevroză.
Strofa a doua se află sub semnul tragicului existențial dat de moartea afectivității ”dormea
întors amorul meu de plumb”. Epitetul ”întors” referitor la seniment, adâncește senzația unei lumi
părăsite de orice speranță, de mântuire, de înălțare. Marcat de aceeași singurătate totală, eul liric
ajunge să se privescă din exterior ca un străin. Strigătul său de deznădejde fiind o încercare de
salvare iluzorie. Metafora ”frigului” simbolizează disoluția materiei, iar imaginea metaforică a îngerului
cu aripi de plumb presupune senzația căderii definitive a omului într-o lume a morții în care înălțarea
nu mai este posibilă. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca într-un străin
se înscriu în estetica simbolistă.
Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului
poetic. La nivel fonetic se remarcă predominanța vocalelor închise ”o”, ”i” și ”u” care dau sentimentul
de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure ”b”, ”p”, ”m”, ”n” creeaza o sonoritate bizară lugubră.
La nivel morfologic predomină timpul imperfect, un timp al acțiunilor continue neterminate, obsedante.
Singurele care diferă verbele ”am început” și ”să strig” marchează conștientizarea dramatică a eului
liric .La nivel sintactic propozițiile sunt predominant principale, independente, deseori coordonate prin
“și “ ceea ce intensifică prin aglomerare senzațiile. De asemenea se remarcă topică inversă cu
subiectul postpus “dormeau adânc sicriele de plumb” “dormea întors amorul meu de plumb”. La nivel
lexical predomină cuvintele din câmpul semantic al morții, repetarea lor are ca efect monotonia. La
nivel stilistic se remarcă prezența simbolului central ”plumb” asociat metaforelor ”flori de plumb”,
„coroanele de plumb”, ”aripile de plumb” și expresivitatea epitetului ”amorul meu de plumb”. Versurile
au măsura fixă de 10 silabe și rimă îmbrățișată, aceste două elemente contribuind în plus la ideea de
închidere. În concluzie poezia Plumb de George Bacovia este o artă poetică și se înscrie în
lirica simbolistă modernă prin folosirea simbolurilor, a repetiției, prin valorificarea cromaticii și prin
exprimarea propriei concepții despre condiția artistului într-o lume ostilă monotonă și sufocantă.