Plumb

de George Bacovia

Simbolismul este mPoezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică deoarece are
ca temă condiția poetului într-o societate limitată, lipsită de aspirație.

Mișcarea artistică manifestată în literatură, pictură și muzică, apărută în Franța, în a doua

jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva naturalismului și parnasianismului.

Simbolismul a manifestat dorința de înnoire a liricii și de resuscitare a sensibilității în

poezi, în timp ce parnasianismul cultiva un lirism rece și impersonal.

Cel care a dat numele acestui curent literar este Jean Moreas în articolul manifest „Le
symbolisme”, publicat în anul 1886. Acesta nu este un curent unitar, ci o grupare de mișcări
literare, toate revendicându-l pe Charles Baudelaire. De asemenea, este unul dintre curentele
care se manifestă în spațiul românesc sincron cu cel European și a fost promovat de
Alexandru Macedonski prin diverse articole programatice, reviste, dar și prin cenaclul
„Literatorul”.

Noua viziune poetică propusă de simboliști se bazează pe cultivarea simbolului, a

corespondențelor, a sugestiei, a muzicalității versurilor dar și a unor libertăți prozodice
precum: versul liber și refrenul.

În lirica românească, simbolismul autentic este reprezentat de George Bacovia, un

poet dificil și fascinant, a cărui creație depășește simbolismul prin elemente expresioniste.
Publicate în perioada interbelică, volumele Bacoviene aparțin „unei faze mai târzii a
simbolismului”, cu deschidere spre modernism. În poezia sa se regăsește atmosfera specifică
târgurilor de provincie, singurătatea ființei, degradarea materiei, nevroza, angoasa și spleenul,
sugerate prin simboluri cromatice. „Oraşul Bacovian este un oraş fictiv, cu străzi pustii si
stranii, cu case printre care circulă şi gesticulează un singur personaj, adresându-se câteodată,
unei iubite fantomatice, şi menţionând alteori, prezențe mai mult ipotetice.”(Pompiliu
Constantinescu)
 George Bacovia a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar
francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în
literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.
Printre lucrările sale se pot aminti "Lacustră","Liceu" sau "Amurg violet".

Poezia „Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu același titlu, publicat în anul
1916 și este considerat o artă poetică implicită deoarece autorul își exprimă crezul artistic și
concepția despre poezie, incluzând note esențiale ale universului Bacovian și direcțiile
creației acestuia.

O primă trăsătură prin care este reflectată viziunea simbolistă este dată de prezența
motivelor literare cu valoare de simbol. “Plumbul” este simbolul central și cuvântul cheie
care apare de trei ori în fiecare catrenă și ajută la formarea rimei. Acesta poate sugera apăsare
sufletească, prin greutate, monotonie și plictiseală prin culoarea cenușie, precum și impresia
de cădere anevoioasa, fără ecou, către un ales al sufletului cavoul. Decorul funerar este
înfățișat prin elemente din câmpul semantic al morții: “cimitirul”, “sicriele”, “somnul”,
“vântul”, “frigul” care sunt asociate cu stări sufletești sau existențiale: singurătatea, angoasa,
disperarea. Alte simboluri sunt verbele auditive a căror sonoritate stridentă, enervantă
sugerează tristețe și disperare “să strig” sau stare de nevroză “scârțâiau”.

O altă trăsătură a simbolismului regăsită la nivelul poeziei o reprezintă cromatica ce

prezintă o nouă viziune. Cenușiul ar putea sugera monotonia și urâtul, fiind o culoare care
rezultă din amestecul dintre alb și negru. Aceasta este nuanța humei în care se întorc toate
lucrurile, inclusiv oamenii. Greutatea este sugestivă în relația cu huma deoarece sub povara ei
are loc regresiunea, căderea în timp. Destinul însuși este de plumb și-l presează pe om,
adâncindu-l treptat. Cromatica are rolul de a amplifica spleen-ul, de a contura un univers tern
și dominant de singurătate absoluta.

Poezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică deoarece are ca temă condiția
poetului într-o societate limitată, lipsită de aspirație.
O primă secvență care susține tema operei lirice este primul catren al poeziei. Eul liric
apare în ipostaza însinguratului într-o lume moartă și pustie „Stam singur în cavou și era
vânt”. Imaginile vizuale, în structura antitetică, „flori” -gingășie, viață care primesc
determinantul „de plumb”- natură mineralizată, moartă, sunt completate de imagini auditive
cu sonoritățile lugubre sau tactile ce subliniază amenințarea sfârșitului: ” și era vânt”, ”și
scârțâiau coroanele de plumb”. Tabloul culminează cu claustrarea în spațiul cavoului,
ilustrare a sfârșitului continuu bacovian.
A doua secvență relevantă pentru tema poeziei este al doilea catren. Condiția poetului
damnat, din cauza imposibilității comunicării cu lumea exterioară, se amplifică în strofa a
doua devenind incomunicare pe plan sufletesc, interior. Astfel, a doua strofă debutează cu
verbu la timpul imperfect însoțit de adjectiv „Dormea întors” despre care afirmă Lucian
Blaga despre întoarcere cu fața spre apus „a fi întors înseamna a fi cu fața spre moarte” care
acutizează angoasa și sentimentul de singurătate. Metafora ”amorul meu de plumb” sugerează
” mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii iubirii. Moartea iubirii sugerează pierderea
ultimei speranțe de salvare acesta fiind și motivul pentru care exteriorizarea spaimei de neant
se face prin strigăt „și-am început să-l strig”.

Un prim element de compoziție este titlul . Cuvântul ,,plumb” este un substantiv care
definește metalul plumb. Din punct de vedere fonetic, alcătuit dintr-o vocală închisă ,,u” și
patru consoane surde și sugerează ideea de cădere apăsătoare .
Cuvântul -titlu concentrează în sine semnificația culorii cenușii, sugerând astfel o atmosferă
grea, o stare sufletească apăsătoare, monotonia și teama de un spațiu închis, auster. Plumbul
este de culoare gri, culoare ce transmite o stare de plictiseală, monotonie; reprezentată de
cenușiu existențial sau o stare de spleen. La fel și poetul a eșuat în această privință
exprimându-și astfel viața ca de plumb și o asociază cu moartea.
Un al doilea element de compoziție îl constituie structura poeziei. Forma de monolog
tragic din această elegie sporește drama lumii interioare a eului liric. Ea se consumă numai în
două catrene, care compun poezia. Întreaga stare de spirit se concentrează în semnificațiile
celor trei cuvinte-cheie:,, plumb”,,cavou”,,singur”. Pretextul sentimentului elegiac aparține
realității exterioare si este moartea. De altfel, multe din cuvintele folosite în poezie fac parte
din aria semantică a acestei noțiuni: ,,sicrie”, ,,funerar”, ,,cavou”, ,,mort”, ,,plumb”.
Printro simetrie perfectă a structurii compoziționale, datele lumii exterioare devin simboluri
ale vieții sufletești, răvășită de durere: cavoul poate fi casa sau orașul in care locuiește poetul;
sau poate mediul, lumea meschina; daca nu cumva si propriul trup in care sălășluiește un
suflet de plumb. Aceeași metaforă poate sugera, de asemenea, imposibilitatea ieșirii poetului
dintrun spațiu închis, în care i se refuză posibilitatea realizării aspirațiilor sale spirituale.
Motivul singurătății, al izolării totale, expresie poetica a stării de spirit a tuturor poeților
simboliști, este liantul confesiunii lirice. Prin repetarea, la începutul versului al 3lea al
fiecărei strofe construcția: “Stăm singur…”, precum si prin frecventa persoanei I, inclusă în
desinența verbelor: “stam”, “am început”, “sa(l) strig”, sporește emoția poetică, materializând
lumea abstractă a simbolurilor. Tensiunea dramatică se adâncește treptat, urmând o linie
ascendentă. Imaginea statică de la început, sugerată de semnificația verbului “dormeam”,
apoi una dinamică, susținută de efectele auditive si onomatopeice ale cuvintelor: “scârțâiau”,
“să strig” sporesc emoția sufletească. Fiind concentrat asupra stării sale depresive, poetul
amplifică decorul prin paralelismul între starea naturii, a lumii exterioare si lumea sufletului
său răvășit de durere: “și era vânt (…) era frig”.
În structura poeziei, cuvantul “plumb” exprimă obsesia, fiind repetat de câte trei ori
in fiecare strofa si asezat chiar în rima versului întâi cu al patrulea. El devine metaforă
simbol, care sintetizează, prin variate conotații, semnificațiile întregului sistem de organizare
a elementelor compoziționale.

Consider că poezia „Plumb” evidențiază prin muzicalitatea și sugestia sa concepţia lui

George Bacovia asupra morții. Ideile exprimate sunt ale poetului monocord care gândește și
își exprimă viața ca de plumb și o asociază cu moartea. Privitor la simbolul „plumb”, Bacovia
mărturisea: „În plumb văd culoarea galbenă. Compușii lui dau precipitat galben.
Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet și alb, am evoluat spre
galben.” ( I. Valerian „De vorbă cu George Bacovia”). Poetul induce starea pe care dorește să
o transmită prin sugestia conceptului de moarte, prin elementele din câmpul semantic al
acestuia regăsindu-se astfel „cavou”, „funerar veșmânt”, „sicriele”.

În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este reprezentativă pentru toată lirica
bacoviană, atât prin atmosfera specifică de solitudine, amprentată de conceptul „morții”, prin
exprimarea stărilor de angoasă, nevroză, spleenul existențial, cât și stări specifice curentului
simbolist.