Plumb

de George Bacovia

Considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al curentului simbolist,

poet interbelic, George Bacovia este apreciat pentru originalitatea sa care derivă dintr-un
pesimism exacerbat cu care trăiește într-un mediu ostil.
Apărută în volumul omonim și de debut, în 1916, poezia ,,Plumb” este o artă poetică
de factură simbolistă, în care se dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și
viață, despre menirea lui în univers, într-un limbaj literar distinct.
Textul se înscrie în estetica simbolistă nu numai prin tema dezvoltată, ci și prin trăsături
specifice, precum cultivarea simbolului ,,plumb” sau a cromaticii sugerate prin repetarea
acestui simbol dominant. Se remarcă și cultivarea corespondenței dintre planul exterior și cel
interior, al sentimentelor, dar și muzicalitatea discursului liric, redată prin
laitmotivul ,,plumb”. Perceperea universului se face sinestezic: vizual, tactil,
auditiv: ,,Scârțâiau coroanele de plumb”.
Tema poeziei este cea a condiției poetului într-o societate care îl desconsideră,
îngrădindu-i aspirațiile, fapt care generează o stare de angoasă, în raport cu două experiențe
ale existenței umane: iubirea și moartea. Analizând viziunea autorului, despre lume, elocventă
este mărturisirea poetului care își declară viziunea pesimistă asupra lumii, suferința și tristețea
ca note caracteristice: „ În amestec... plumbul dă un precipitat galben. Galben este culoarea
sufletului ars. Sufletul meu este galben.”Temei fundamentale, cea a eșecului existențial al
poetului într-o societate ostilă, i se subordonează tema morții, în acest text hiperbolizându-se
singurătatea, obsesia izolării și presimțirea morții. Dubla semnificație a substantivului ,,amor”
(persoană iubită/creație), dar și solitudinea eului liric ,,stam singur” susțin încadrarea textului
în categoria artelor poetice.
Titlul textului este unul sintetic (alcătuit dintr-un singur substantiv) și conotativ,
devenit simbol dominant. Substantivul ,,plumb” are o sonoritate aparte; format din 4 consoane
și o vocală, sugerează apăsarea, greutatea spațiului claustrant. Reluat de 6 ori în contextul
liric, ,,plumb” devine laimotivul textului, metaforă a existenței apăsătoare, sufocante,
monotone și mediocre, a unei vieți iremediabil captive în monotonie. Prin greutatea lui,
plumbul sugerează apăsarea sufletească, prin culoare - tristețea și monotonia, iar tactil -
singurătatea. Acest metal devine liantul dintre cele două planuri (exterior, interior), prin el
stabilindu-se principiul corespondențelor.
Compozițional, imaginarul poetic se configurează pe două planuri, materializate în
două catrene: cel al realității exterioare, obiective și cel al realității interioare, subiective,
ambele devenind coincidente sub simbolul plumbului.
Strofa întâi se conturează pe baza unor elemente specifice cadrului exterior și
sugerează un cadru spațial închis, sufocant, în care eul liric se simte claustrat. Elementele
decorului funerar sunt ,,cavoul”, ,,sicriele de plumb”, ,,coroanele de plumb”, epitetul ,,de
plumb” sugerând greutatea, apăsarea, starea liminală dintre viață și moarte, Florile, asociate
de obicei cu frumusețea și gingășia, sunt alăturate oximoronic plumbului. Întreg imaginarul
poetic bacovian poartă amprenta morții, universul fiind simbolizat de sicriu și îmbrăcat într-un
,,funerar veștmânt”. Mediul claustrant al cavoului simbolizează neputința/imposibilitatea
depășirii propriei condiții. Întregul decor este static, singura senzație de mișcare fiind dată de
vântul care creează o imagine auditivă disonantă ,,scârțâiau coroanele de plumb”.
Respectând principiul corespondențelor, specific liricii simboliste, strofa a doua
debutează sub semnul spațiului interior, al sentimentelor ,,dormea întors amorul meu de
plumb”. ,,Amorul de plumb” poate fi interpretat în mai multe maniere. Fie că este persoana
iubită sau însăși creația, ,,amorul de plumb” vorbește despre moartea mitului dragostei sau al
creatorului. Metafora ,,dormea întors” este expresia refuzului, dar și a somnului veșnic.
Strigătul ,,și-am început să-l strig” sugerează dorința eului liric/poetic de a stabili o legătură
cu cei din jur, însă acest lucru este imposibil. Singurătatea, izolarea din primul catren revin și
în această secvență, amplificate fiind de prezența morții ,,stam singur lângă mort”. ,,Vântul”
din prima strofă se transformă acum în ,,frig”, element specific poeziei simboliste, obsedant în
lirica bacoviană, care amplifică ideea sfârșitului, a morții iminente. Metafora ,,aripile de
plumb” , atribuită amorului, sugerează aceeași idee de moarte, zborul frânt al eului liric. Orice
încercare de evadare este eșuată, eul liric rămânând captiv într-o stare de solitudine, percepută
ca un îngheț al ființei. Întreaga atmosferă poetică se țese cu ajutorul simbolului
recurent ,,plumb” care sugerează moartea - prin monotonie cromatică, apăsare sufletească,
stridență sonoră, devenind refren, element ce susține muzicalitatea textului. Vorbim și de o
muzicalitate exterioară, concretizată în versurile cu rimă îmbrățișată și măsura de 10 silabe.
Lirismul este unul de tip subiectiv, susținut de apariția mărcilor lexico-gramaticale ale
eului liric: verbe la persoana I: ,,stam”, ,,am început”, ,,să-l strig”, precum și forme
pronominale la persoana I: ,,meu”
 Poet care trăiește - până la paroxism - spaima de moarte, Bacovia creează o poezie a
unei sensibilități aparte, a singurătățiii, a izolării, a claustrării. Text liric esențial pentru
simbolismul interbelic, artă poetică reprezentativă a literaturii române, ,,Plumb” de George
Bacovia este o sinteză a unei gândiri și a unei viziuni poetice unice, care propune noi trăiri
artistice, prin ruptura definitivă de ,,utopia romantică”.