Plumb

de George Bacovia
Tema si viziunea
Incadrarea

George Bacovia este considerat de critica literara cel mai insemnat reprezentant al
simbolismului romanesc. Poezia Plumb a aparut in volumul omonim de debut in
1916. Creatie de facture simbolista, aceasta opera literara lirica este o arta poetica
in care se dezvaluie principalele conceptii ale poetului despre lume si viata, despre
menirea lui in univers intr un limbaj literar distinct.

Simbolismul e un current literar de circulatie universal, aparut in Franta in a doua

jumatate a sec 19 ca o reactive impotriva romantismului.

Poezia simbolista e poezia sensibilitatii pure, cultiva stari sufletesti vagi,

nelamurite, care neputand fi formulate clar, sunt transpuse cu ajutorul sugestiei.
Acesta se realizeaza prin intermediul simbolului – un semn concret care substituie
un element abstract, o stare. Simbolistii abordeaza in poezia lor teme noi specific:
izolarea, disperarea, starile nevrotice, moartea, evadarea spre alte orizonturi.
Sugestia simbolista se mai realizeaza si cu ajutorul procedeului sinesteziei, prin
cultivarea muzicalitatii, prin cromatica obsesiva sau prin referinta pentru anumite
instrumente musicale, toate exprimand stari sufletesti.

In primul rand, George Bacovia surprinde in discursul liric corespondentele dintre

elemente ce compun universal. Astfel, daca primul catren se centreaza pe imaginea
unei nature transformate sub puterea plumbului (sicriele sunt de plumn, florile sunt
de plumb, natura intreaga poarta funerar vestment), in cea de a doua strofa e
dezvaluita realitatea interioara a fintei, sentimentele eului poetic fiind distruse sub
puterea metalului (Dormea intors amorul meu de plumb).

In al doilea rand, poetii simbolisti cauta sa indeparteze poezia de picture sis a o

apropie de muzica. George Bacovia adera la acest principiu estetic de creatie, astfel
incat in poezia Plumb, repetitia simbolului central “plumb” si a conjunctiei
coordonatoare “si” confera discursului o muzicalitate trista, apasatoare si
monotona asemenea unui mars funebru.

Stop incadrarea

Structura

Tema poeziei este conditia creatorului intr o societate care il desconsidera,

ingradindu I aspiratiile, care genereaza o stare de angoasa in raport cu doua
experiente ale existentei umane: iubirea si moartea.

Imaginarul poetic bacovian se concentreaza asupra mortii sugerate prin simboluri

specific de a lungul intregii sale creatii.

Laitmotivul poeziei, stilul textului poetic plumb exprima corespondenta dintre un

element al naturii si starile sufletesti exprimate liric, accentuand starea deprimanta
a eului. In sens denotative, plumbul este un element chimic, un metal moale,
maleabil, greu, de culoare cenusiu – albastruie. Sensul conotativ deriva din cel
propriu si sugereaza chromatic, in plan poetic, apasarea, monotonia, angoasa.

Din punct de vedere al constructiei se remarca doua secvente poetice ce corespund

celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cimitirul, cavoul – simboluri
ale unei lumi care il determina la izolare) si realitatea interioara (sentimentul iubirii
a carui invocare se face cu disperare).

In prima strofa a poeziei se prezinta un spatiu al singuratatii, al activitatii prin

intermediul caruia se diferentiaza o stare de alta, casa – cavou devenind un refugiu
sigur al finite umane. Cromatica este si ea monotona, cenusiul fiind singura nuanta
sugerata de culoarea metalului.

Starea dominant este angoasa. Aceasta nu apare descrisa explicit in text, dar este
dedusa din descrierea cadrului.

Prima strofa se concentreaza asupra cadrului exterior si contine o singura referire

la eul liric “stam singuri”. Singuratatea in asociere cu imaginile funerare genereaza
o stare de angoasa manifestata in a doua strofa.

Mediul claustral al cavoului simbolizeaza neputinta depasirii propriei conditii, ceea

ce se contureaza ca o sursa de suferinta care strabate intreaga lirica bacoviana.
Atmosfera acestei poezii este tulburatoare mai intai prin simpla evocare a unei
realitati: moartea la nivel romantic al cuvintelor folositeL coronae care scartaie,
cavou si prin repetitia cuvantului plumb, cuvant – cheie folosit obsesiv (de trei ori
in fiecare strofa) in sensul ca materia nu intra in descompunere ci se pietrifica.
Presiunea fiind prea mare, sufletul poetului se pietrifica. Scopul acestei metafore –
simbol se dezvaluie in momentul in care poetul invoca amorul de plumb indicand
apasarea sufleteasca, impresia de univers inchis, precum cavoul in care se izoleaza.

A doua strofa debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de lipsa

afectivitatii, de neputinta implinirii prin iubire. Ideea e sugerata de o metafora
“dormea intors amorul meu de plumb”. Este vorba de intoarcerea cu fata catre apus
care inseamna moarte. Epitetul “intors” e cuvantul cu sens tragic, fiindca sugereaza
despartirea, instrainarea, eul liric privindu si sentimentul ca un spectator.

Paralelismul “flori de plumb” – “amorul de plumb” este o tehnica prin care se

sugereaza identitatea intre lumea exterioara (florile) si lumea interioara (amorul).

Verbele din versul “Am inceput sa l strig” marcheaza incercarea disperata de

regasire (incercarea de a iubi din nou) urmatorul vers aruncand in neant incercarea
de salvare: “Stam singur langa mort… si era frig”. Verbele la imperfect “stam” si
“eram” aduc din nou in prim plan eul liric si lumea exterioara, uniti prin disperare:
“singur” – “frig”

Amorul abstract din primul vers este umanizat in postura de mort: fiinta intrata in
neant.

La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de doua consoane

“grele” ceea ce sugereaza o inchisoare a spatiului. In restul poeziei predomina
vocalele o, I sau u dand sentimentul golului existential, al absentei, al vidului
launtric.

Stop structura