Simbolismul

prof. Iuliana Canae

Plumb
(schiță)
George Bacovia

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, la sfârșitul sec. al XIX-lea, ca o reacție
împotriva romantismului. Printre trăsăturile curentului se numără: corespondența dintre lumea
exterioară și cea interioară, utilizarea simbolurilor, muzicalitatea sau cromatica.
George Bacovia este considerat reprezentantul tipic la simbolismului în literatura română.
Poezia „Plumb” deschide și dă titlul volumului de debut, apărut în 1916. Este considerată
o artă poetică, deoarece prezintă concepția autorului despre creație și despre rolul poetului în
lume.
Textul aparține simbolismului, în primul rând, prin utilizarea corespondențelor. Astfel
prima strofă prezintă o natură împietrită sub puterea plumbului (sicriele sunt de plumb, florile
sunt de plumb, universul întreg poartă funerar vesmânt). A doua strofă dezvăluie realitatea
interioară a ființei, sentimentele eului aflându-se sub puterea metalului toxic, greu, apăsător
(„Dormea întors amorul meu de plumb”) .
O altă trăsătură a simbolismului este muzicalitatea, obținută prin repetiția simbolului
central plumb și a conjuncției și, ceea ce conferă textului o tonalitate tristă, apăsătoare și
monotonă.
Tema poeziei o reprezintă moartea, dublată de cea a condiției poetului într-o lume care
generează singurătate, izolare, moartea iubirii.
Se remarcă două secvențe poetice structurate pe două planuri: exterior și interior, aflate
în corespondență.
Prima strofă prezintă reperele realității exterioare. Universul este unul al somnului și al
morții. Sicriele, florile, coroanele sunt de plumb, ceea ce sugerează greutatea, apăsarea,
degradarea. Verbul la persoana I stam, alături de epitetul singur exprimă ideea unei stări de
singurătate permanentă. Predomină imaginile auditive (era vânt, scârțîiau coroanele de
plumb) care accentuează starea de teamă, de izolare.
A doua strofă surprinde realitatea lumii interioare. Versul-cheie al poeziei este „Dormea
întors amorul meu de plumb”. Metafora sugerează moartea iubirii. În acest univers dominat de
plumb, se naște un strigăt („și-am început să-l strig” ), exprimând disperarea, dorința de
evadare, de eliberare, care este imposibilă însă. Ultima metaforă a textului, „aripile de plumb”
anulează orice evadare posibilă, ilustrând căderea, prăbușirea în abisul sufletesc.
Titlul poeziei este un simbol care exprimă corespondența dintre exterior și interior. În sens
denotativ, plumbul este un metal greu, de culoare cenușie, toxic, utilizat la sigilarea sicrielor.
Sensul conotativ sugerează apăsarea, monotonia, singurătatea. Repetarea de șase ori în text
accentuează sentimentul disperării.
Se remarcă simetria în organizarea textului. Poezia este structurată în două catrene, în care
termenul plumb se repetă de șase ori în aceeași poziție. Alte surse ale simetriei sunt repetițiile
(verbul dormeau/ dormea, stam singur, florile de plumb).
La nivelul limbajului se observă frecvența mare a vocalelor închise î și u, care conferă o
tonalitate tristă poeziei, asemenea unui marș funebru. Numărul mare de substantive creează
un tablou tragic.

În concluzie, „Plumb” este o poezie reprezentativă pentru simbolismul românesc, aducând

în prim-plan un eu liric marcat de singurătate, înspăimântat de sine și de lumea în care
trăiește.