Testament

de Tudor Arghezi
Tema si viziunea
Incadrarea

In sens larg modernismul reprezinta o tendinta de innoire prin arta si in literatura

secolului 20 caracterizata prin negarea traditiei si prin impunerea unor noi principia
de creatie. In literatura romana, este o doctrina estetica promovata de Eugen
Lovinescu prin intermediul cenaclului si revistei Sburatorul 1919 -1922 si 1926 –
1927.

O prima trasatura modernista ilustrata in poezia Testament de Tudor Arghezi este

reprezentata de ambiguitatea limbajului realizata prin utilizarea metaforei ca figura
de stil principal. Astfel in text sunt utilizate numeroase metafore ce fac referire la
arta poeziei si la universul creatiei precum “vioara”, “slava de foc”, “si izbaveste
ncet pedepsitor” metafore ce pun in lumina talentul, harul si rolul poeziei in
societatea vremurilor de atunci.

De asemenea, o trasatura ce releva apartenenta poeziei la modernism este creionata

prin promovarea inoirii literaturii prin desprinderea de trecut si prin crearea unor
modalitati inovatoare de exprimare, cum ar fi utilizarea tehnicii esteticii uratului in
versurile “Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”.

Tudor Arghezi este un poet modernist apartinand perioadei interbelice a literaturii.

Marele sau merit e acela de a revolutiona limbajul poetic astfel incat, dupa cum el
insusi afirma, “o idee sa nasca alta sute”. Acesta este intemeietorul esteticii
uratului in literatura romana. Pentru Arghezi, creatia literara e un joc de cuvinte
gasite cu rabdare si truda si silite sa stea alaturi, imbinand elemente lexicale
contrastante.

Poezia Testament deschide volumul de debut Cuvinte potrivite (1927). Este o arta
poetica exprimand conceptia despre lume, viata si misiunea artistica a poetului intr
o maniera care il particularizeaza.
Imaginarul poetic arghezian se fundamenteaza pe trairile eului liric si contureaza
imaginea ampla a actului creatiei, prezentat ca o intoarcere a sinelui catre origini,
in vederea propriei definiri.

In sens denotative cuvantul Testament se refera la un act juridic prin care o

persoana isi exprima dorintele ce urmeaza ai fi indeplinite dupa moarte, mai cu
seama in legatura cu incredintarea bunurilor material. Conotativ insa, testamentul
arghezian consemneaza lasarea averii spiritual, a creatiei generatiilor viitoare.

Din punct de vedere compositional, poezia e structurata in 5 unitati strofice,

inegale care se axeaza pe metafora simbol “carte” aceasta reprezentand motivul
central al textului.

Stop incadrarea

Structura

Tema o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca

mostenire a unui fiu spiritual.

Lirismul subiectiv se manifesta prin formula monologului adresat evidentiindu se

mai multe ipostaze ale eului liric “eu”, “noi”, “fiule”, “strabuni”, toate acestea
converg catre idea de sacralitate a actului artistic, in cadrul discursului liric putand
fi identificate patru secvente lirice.

Prima secventa poetica (primele doua strofe) ofera o definitie lirica a poeziei, eul
orientand adresarea directa catre un fiu imaginar, caruia ii lasa drept mostenire
averea sa spiritual prin care insa exclude orice alta mostenire in afara de carte,
metafora simbol reprezentand bunul cel mai de pret, anume creatia: “Nu ti voi lasa
drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe o carte”.

Acesta acumuleaza experienta generatiilor anterioare, a stramosilor cu un destin

zbuciumat, izvorat metaphoric din “seara razvratita”.

Umanitatea e vazuta in plina ascensiune, ca o scara ale carei trepte sunt urcate doar
prin sacrificiu si truda “suite de batranii mei pe branci”.
Creatia este rodul imaginatiei unui deschizator de drumuri, a carui evolutie este
sustinuta de inaintasi si care se dovedeste a fi un mentor pentru urmasi. Ea
reprezinta o treapta indispensabila pe drumul anevoios al cunoasterii.

Cea de a doua strofa se axeaza pe metamorfoza “hrisov”, un archaism care in sens

propriu desemneaza un act domnesc al Evului Mediu; conotativ, termenul trimite
la creatie care se constituie ca o carte sfanta, “de capatai”, ca si Biblia, ingloband
suferinta de veacuri a inaintasilor.

Metafora “osemintelor varsate in mine”, subliniaza comuniunea dintre creator si

generatiile anterioare care “graiesc viitorul” prin intermediul condeiului sau artistic
“Ea e hrisovul vostru cel dintai/ Al robilor cu saricile pline/ De osemintele varsate
in mine”.

A doua secventa poetica defineste rolul artistului, accentuand importanta muncii

sale. Eul liric elaboreaza o paralela intre munca bruta a strabunilor si truda
intelectuala, ambele fiind reprezentate obiectual: “sapa” devine condei, iar
“brazda”, calimara.

La fel cum inaintasii se apleaca asupra gliei, artistul trudeste pentru a supune forta
cuvantului, iar capodopera sa se naste din prelucrarea unui limbaj rudimentar,
folosit de taranul roman, surprins in cele mai obisnuite ipostaze “Din graiul lor cu
indemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite”.

Sintagma “cuvinte potrivite” subliniaza truda creatorului de a alege si a pune

alaturi exprimari din register stilistice diferite, aparent imposibil de asociat. Migala
de a slefui exprimari diferite, rudimentare, transformandu le intr un limbaj artistic
definitoriu.

Arta are un rol estetic, pentru ca transfigureaza ce este urat din realitate, transforma
“zdrentele”, obiecte nefolositoare, in “muguri” si “coroane”, metafore simbol.

Pe langa rolul sau estetic, opera literara are si un rol social, anume acela de a
dezaproba ceea ce ester au prin metaforele “veninul”, “revoltei” si “ocara”.

Cea de a treia secventa e formata din strofa a patra si exprima revolta unui
reprezentant de seama al neamului sau cu care eul liric se identifica impotriva
nedreptatii si atitudinii opresive a societatii contra individului.
Acesta se declara partas la suferinta neamului prin intermediul artei, sugerata
metaphoric prin vioara: “durerea noastra surda si amara/ O gramadi pe o singura
vioara”.

Creatorul preschimba formele de manifestare a uratului “bube, mucegaiuri si

noroi” in valori estetice, in “frumuseti si preturi noi” capabile sa impresioneze
chiar sip e asupritor.

Ultima secventa lirica, alcatuita din ultima strofa, evidentiaza faptul ca muza, arta
contemplativa, “domnita”, “pierde” in favoarea mestesugului poetic. Poezia este
atat rezultatul inspiratiei, al harului divin, “slava de foc”, cat si rezultatul
mestesugului, al trudei poetice “slava faurita”.

Conditia poetului este redata in versul “Robul a scris o, domnul o citeste”, artistul
fiind un “rob”, un truditor al condeiului care se afla in slujba cititorului, “domnul”.

La nivelul limbajului, poezia evidentiaza caracterul modernist in special prin

utilizarea cuvintelor considerate nepoetice, cum ar fi “bube”, “mucegaiuri”,
“noroi”, cu valoare estetica inaugurant in literature romana estetica uratului.

In concluzie argumentele prezentate mai sus releva apartenenta poemului

Testament de Tudor Arghezi in curentul literar al modernismului.

Stop structura