Plumb

de George Bacovia

1. Tema si viziune

Simbolismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al

XIX-lea in Franta, ca o reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei de
evadare din real a romanticilor. Simbolismul romanesc a fost sustinut de
Alexandru Macedonski prin activitatea sa la revisa si cenaclul “Literatorul”,
aparuta in anul 1860.

Poezia “Plumb” deschide volumul cu acelasi nume publicat in anul 1916, volum
in care se regasesc coordonate esentiale ale universului liric bacovian. George
Bacovia este considerat reprezentantul cel mai de seama al simbolismului
romanesc, chiar daca in opera sa se regasesc si alte influente estetice.

Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin temă și motive, cultivarea

simbolului, a sugestiei, prin corespondență, decor, cromatică, tehnica repetițiilor
ce conferă poeziei muzicalitate. Starea poetică simbolistă este transmisă pe
calea sugestiei, prin decor și simboluri.

În poezia “Plumb” se utilizează laitmotivul prin repetarea simbolului din titlu de

șase ori în cadrul unor structuri metaforice, “sicriele de plumb“, “flori de
plumb“, “aripile de plumb“. Cuvantul este intalnit de-a lungul poemului in
aceleasi locuri, la sfarsitul primului si ultimului vers din strofe si la cezura
versului al doilea. Întreaga atmosferă este dominată de monotonie și de tristețe,
stările eului fiind redate prin intermediul sinesteziei, figura de stil preferată a
simboliștilor ce constă în realizarea unor corespondențe sau legături invizibile
între starea interioară și simbol sau între diferite imagini vizuale, auditive,
olfactive și tactile.

De asemenea, o serie de simboluri conturează atmosfera sumbră, marcată de

obsesia morții: cimitirul este imaginea societății lipsite de idealuri și incapabile
să-l înțeleagă pe poet, sicriele și cavoul definesc spații închise, apăsătoare, ce
limitează ființa, plumbul si culoarea sa cenusie atribuita naturii si mediului
inconjurator exprima frigul, cumplita izolare, neputinta eului liric de a mai
schimba ceva, natura fiind incremenita in timp si spatiu, iar “aripile de plumb“
simbolizează acel zbor invers, caderea surda si grea, prabusirea in abis, fara
posibilitatea redemptiunii.

Viziunea despre lume este sumbră, cu tragism asumat cu luciditate. Imaginarul

poetic din „ Plumb” înfățișează lumea ca un imens cimitir, tot ce e viu fiind
împietrit sub efectul metalului toxic.

Tema centrala din poezia „Plumb” este tema mortii, textul fiind marcat de o
multitudine de motive mortuare, specifice poeziilor bacoviene si poeziilor
bacoviene si poeziilor simbolistice; „sicriele”, „cavou” ,”coroane”.

O prima secventa specifica acestei teme, se regaseste in prima strofa:

„Dormeau adanc sicriele de plumb”. Bacovia gaseste in culoarea gri a
plumbului o stare monotona, trista, apropiata de moarte. Astfel eul poetic
proiecteaza imaginea pustie a unui oras „adormit”, lipsit de viata, adjectivul
„adanc” alaturi de verbul la imperfect „dormeau”, deseori facand referire la
moarte.

A doua secventa este ilustrata in versul: „Dormea intors amorul meu de plumb”,
acesta dezvaluind starea interioara a poetului; astfel se creeaza un crescendo a
starii de neputinta , de neliniste a acestuia. Amorul de plumb este iubirea, dorul
stins din viata, iar secventa „dormea intors” reda modul cum persoanele
decedate sunt asezate, accentuand si mai puternic tema poeziei.

Titlul poeziei este alcatuit dintr-un singur cuvant „Plumb”, un metal nepretios,
greu care poate face referire la starea adanc apasata a poetului. Cuvantul
„plumb” este alcatuit din 4 consoane si o singura vocala, aflata la mijloc intre
cele 4 consoane, ce sugereaza starea de captivitate, singuratate. Culoarea
plumbului este gri, griul in poezia simbolista fiind o culoare monotona, trista,
lipsita de viata ce se regaseste in versurile poeziei. Oriunde s-ar gasi in poezie
acest cuvant, are o culoare sinestezica.

Poezia „ Plumb” conține două catrene care se constituie în două secvențe

poetice disticte, iar din punct de vedere compozițional relația dintre
respectivele secvențe se constituie în jurul a două planuri, cel exterior și cel
interior, aflate în relație de corespondență.
Astfel, în prima strofă impresia de static, de încremenire, de lipsa de viață este
susținută de planul discriptiv al unui decor funebru „ sicriile de plumb”, „ flori
de plumb”, „ funerar vesmânt”, iar in strofa a doua printr-o imagine a detașării
de sine, ca și cum poetul își privește sufletul damnat „ ca pe un obiect” după
cum afirmă Nicolae Manolescu, cavoul devenind un simbol pentru
imposibilitatea acestui suflet damnat de a se elibera de sub povara stărilor
negative.

Primul vers din a doua secvență, „ Dormea întors amarul meu de plumb”,
ilustrează viziunea autentic simbolistă despre iubirea asociată unei perspective
pesimiste asupra existenței, diferită de viziunea poeților romantici despre acest
sentiment nobil. Epitetul „ întors” a fost pus in comparație cu o afirmație a
poetului Lucian Blaga „ a fi întors înseamnă a fi cu fața spre moarte”, somnul
fiind de fapt o metaforă a trecerii de la viață la moarte. În acest context,
sintagma „ amarul meu de plumb” devine o metaforă pentru ideea
imposibilității de a evada din starea de apăsare sufletească, căci iubirea nu mai
oferă o cale de salvare, plumbul ilustrând aici prăbușirea lăuntrică.

Ultimul vers al acestei secvențe conține același epitet „ de plumb” într-o

sintagmă cu sens abstract „ aripile de plumb” care conotează imposibilitatea
zborului, a evadarii sugerând prăbușirea interioară.

În concluzie, George Bacovia este un simbolist autentic atât prin stare, cât și
prin mijloace poetice folosite. Acesta scrie o poezie a disperării în care eul este
copleșit de pesimism și obsedat de ideea morții, ducând o existență inutilă într-o
lume ternă, apăsătoare, imobilă ca plumbul.