Caracterizare Otilia

De George Calinescu

“Enigma Otiliei” este al doilea din cele patru volume scrise de George Calinescu, fiind publicat in anul
1938.

Personajul este instanta a comunicarii narative intratextuale prin intermediul careia sunt
transmise indirect ganduri, idei, sentimente. Acesta reprezinta o individualitate infatisata dupa
realitate sau rod al fictiunii, putand fi definite printr-o multitudine de perspective: morala, sociala,
ontica, filozofica sau estetica.

 Otilia este protagonista reprezentativa pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de

realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii,
incadrandu-se in tipul cochetei.

Din punct de vedere social, Otilia este orfana de mama, fiind fiica celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, ce moare „de suparare”, lasandu-i sotului intreaga avere.
Aceasta studiaza conservatorul, avand 18-19 ani, iar in finalul operei aflam ca a fost casatorita cu
Pascalopol, devenind ulterior sotia unui conte exotic.

Statutul moral este marcat de capabilitatea de a-si demonstra devotamentul. Otilia este o femeie
copilaroasa, impulsiva in gesturile sale, misterioasa, nehotarata, actionand dupa cum se simte pe
moment „N-am zis niciodată: mâine voi cânta la pian, dar, în faţa pianului, am cântat”,tandra, plina
de reactii contradictorii. Desi il iubeste ingenuu pe Felix, refuza sa fie impreuna cu el, vazand
casatoria ca pe o aventura.

Din punct de vedere psihologic, nu accepta limitarea, nici proprie, nici a altora. Reprezentand o
imagine a misterului femini, Otilia are o fire imprevizibila, capricioasa, inteligenta, cu spirit
contradictoriu. Aceasta este un ideal de feminitate, fiind de mica invatata cu luxul de catre mama sa,
dar fiind obligata sa se maturizeze prematur si sa faca fata singuratatii si prejudecatilor celor din jur
in urma mortii figurii materne.

Finalul cărţii prezintă, prin motivul fotografiei, o imagine diferită a Otiliei: „damă picantă, gen actriţă
întreţinută”, care nu mai are nimic din spontaneitatea şi nevinovăţia fetei de altădată.

 Personajul principal al operei, personifica libertatea de spirit, inglobeaza sentimente si ratiune,

reprezentand eternul feminin, plin de mister, trainic si cuceritor, care fascineaza prin sensibilitate si
maturitate.

O prima scena semnificativa din care reiese firea artistica si zapacita este cea in care este descrisa
camera Otiliei, detaliile fiind surprinse de ochii privitorului, Felix. Naratorul, ascuns in spatele mastii,
o defineste ca fiind un “ascunzis feminin”, utilizand tehnica acumularii detaliilor. Camera este
prezentata obiectiv si aleatoriu, tanarul concentrandu-se pe lucruri fara sa faca o asociere intre ele.
Astfel, se observa pasiunea pentru lectura a Otiliei “pe fotoliu se gasea un morman de carti”,spre
surprinderea privitorului, in franceza si germana, la fel ca revistele de moda. Posesoarea camerei da
un aer de nonconformism, zacand prin toata camera palarii, cutii de pudra, rochii, dar si partituri de
pian. Pastrarea papusilor pe pat subliniaza latura joviala, copilareasca.

O alta scena relevanta pentru latura sensibila a protagonistei este cea in care mos Costache sufera
primul atac de aplopexie. Membrii clanului Tulea ocupa militareste casa, temandu-se ca Felix si Otilia
vor intra in posesia banilor pe care batranul refuzase sa-i depuna la banca. Cei doi tineri, impreuna
cu Pascalopol sunt singurii carora le pasa, doar Aurica intrebandu-se totusi cum il vor hrani pe
batran. Medicul adus de Stanica il consulta superficial pe mos Costache din cauza varstei sale
inaintate, Pacalopol apeland la alt cadru medical. Aglae diminueaza importanta evenimentului si
disimuleaza ospitalitate. Dupa moartea tatalui sau, Otilia afirma ferm “Lasa-ma acuma, mie nu imi
trebuie absolut nimic!”, reliefandu-se sensibilitatea si iubirea ingenua ce i-o purta lui mos Costache.

Elementele de compozitie, structura si limbaj sunt reprezentative pentru orice text literar.

Titlul este un element analitic, paratextual, rezumativ, continand numele personajului eponim si
trasatura sa dominanta. Cei din jur o percep ca fiind o enigma deoarece personalitatea sa se reflecta
distinct in ochii acestora. Aceasta trasatura specificata in titlu ii este atribuita de Pascalopol si Felix,
fiind mai degraba o antiteza intre masculin si feminin, intre modul protagonistei de a percepe viata si
iubirea si a celor doi barbati. Titlul initial a fost “Parintii Otiliei”, ce evidentia tema balzaciana a
paternitatii, dar a fost schimbat din motive editoriale.

Simetria incipit-final este realizata cu ajutorul lui Felix, aflat in doua ipostaze distincte ale existentei
sale: cea de tanar absolvent de liceu si cea de adult, la aproximativ zece ani diferenta.  Simetria este
sustinuta si de replica pe care Costache Giurgiuveanu i-o adreseaza lui Felix in momentul in care
apare la poarta casei si pe care Felix, devenit doctorul Sima, si-o aminteste in finalul romanului "Aici
nu sta nimeni". Este prezentata strada Antim si casa cu un singur cat, evidentiindu-se contrastul
dintre esenta si aparenta.

In concluzie, Otilia reprezinta  imaginea feminităţii debordante şi spontane, unul din personajele
feminine cele mai complexe din literatura română interbelică.