Moara cu noroc

De Ioan Slavici

1. Tema si viziune

Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici 1870-1890 alaturi de Mihai

Eminescu(ultimul mare romantic al europei), I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu
Maiorescu( cel care ii introduce in epoca). Slavici se remarca fiind un autor realist,
obiectiv, moralistc, cu opere representative ca “Mara”, “Popa Tanda ”, “Budulea
Taichii”, “Moara cu noroc”.

Opera “Moara cu noroc” este o nuvela realist-psihologica, care are ca an de

aparitie anul 1881, publicat in volumul “novele din popor”.Nuvela este o specie a
genului epic in proza cu un numar relativ mic de personaje, cu o intindere de
pagini si timp apropiata de cea a romanului si cu un fir epic unic.

Realismul este un curent literar apărut in secolul al XIX-lea ca reactie la

romantism. Acesta are in vedere transpunerea realitatii in literatura prin “mimesis”.

Un prim argument ce sustine incadrarea in realism il constituie perspectiva

narativa. Nuvela are un ritm omogen, actiunea desfasurandu-se prin mai multe
acumulari si izbucniri de tensiune epica. Perspectiva asupra evenimentelor si
personajelor este obiectiva, detasata emotional. Naratorul heterodiegetic relateaza
intamplarile intr-un mod concis, sobru si fara podoabe. Detaliile realiste definesc
un narator omniscient si omniprezent. Limbajul naratorului si al personajelor
valorifica aceleasi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul
popular, oralitatea (pieptar, bumbi, bici, carmajin).

Un al doilea argument este reprezentat de simetria incipit-final. Incipitul de tip

enuntiativ se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei,
care este numita simbolic “batrana”, adica persoana inteleapta. Cugetarea ei
reprezinta in acelasi timp o avertizare asupra fortelor conflictuale, avand rol
moralizator si plaseaza actiunea operei in tema destinului. Forta anticipativa a
cuvintelor batranei din dialogul ce deschide opera este analizata de Magdalena
Popescu: “Nuvela se deschide cu bataile de gong ale destinului. Se infrunta intr-o
disputa principiul conservatorismului, ordonat si stabil si cel al aventurii cautatoare
de mai bine. Nu argumentele inetreseaza acum, ci avertismentele secrete, invaluite
in blande retractari, prin care batrana avanseaza un presentiment, totusi fara rol
interdictiv. Inceputul ascunde in el finalul si spre realizarea acestei profetii va
trebui sa convearga orice intamplare aparent accidental si discontinua a vietii care
se scurge cu o normalitate inselatoare”. Inchiderea simetriei este realizata de
concluzia batranei “-Se vede c-au lasat ferestrile deschise! zise ea intr-un tarziu.
Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost data!...” care consolideaza
ideea absoluta a sortii.

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca tema principala degradarea umana drept
consecinta a dorintei de imbogatire, care se impleteste cu temele secundare:
destinul tragic si fascinatia raului.

O prima scena relevanta pentru temele nuvelei este cea a intalnirii dintre Ghita si
Lica samadaul in care se realizeaza portretul fizic al lui Lica prin tehnica detaliului
semnificativ. Astfel aflam ca el este un “om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ
si supt la fata” cu “ochii mici si verzi” care ii tradeaza viclenia si “sprancenele dese
si impreunate la mijloc” care sugereaza rautatea si caracterul malefic. Se poate
observa discrepanta dintre statului social de porcar si vestimentatia sa: “poarta
camasa subtire si alba ca floricelele”. Pentru a se impune, Lica repeta intrebarea
“M-ai inteles?” urmata de “Cred ca ne-am inteles!?” Astfel, el incearca sa se
asigure ca mesajul sau a fost corect descifrat de carciumar. “Eu voiesc sa stiu
totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si
voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie,” el fixeaza limitele viitoarei lor relatii si
astfel se prefigureaza raportul de forte dintre cei doi. Aceasta scena este
semnificativa si pentru intriga nuvelei caci declanseaza conflictul interior al lui
Ghita. Este singurul moment in care Ghita reuseste sa fie puternic si sa-i tina piept
personajului negativ, insa Lica este calm, nepasator si nu il priveste pe Ghita drept
o amenintare.

O alta scena semnificativa este scena finala, un episod violent care ilustreaza
apogeul degradarii morale a lui Ghita pentru ca ajunge sa-si omoare sotia, pe Ana,
fiind ucis la randul sau de Raut la ordinul lui Lica. Este o scena de factura tragica,
carciumarul este orbit de dorinta razbunarii si nu il mai intereseaza pe cine
sacrifica atat timp cat isi duce planul pana la capat. Lica se sinucide dandu-se cu
capul de un copac, astfel este ilustrata antiteza caracter tare - caracter slab caci
Ghita asteapta sa fie crutat pe cand Lica isi decide singur soarta si alege moartea in
detrimentul raspunderii in fata legii, reprezentata de jandarmul Pintea. “Bun
cunoscator al psihologiei umane, Lica ii anihileaza personalitatea” (Magdalena
Popescu); in scena asta se intelege cu adevarat cat de profund a putut Lica patrunde
in sufletul si constiinta lui Ghita patandu-le iremediabil. Moare arde la mana
oamenilor lui Lica, focul avand rol purificator care curata locul de toate valentele
malefice acumulate pe parcursul ocuparii acesteea de catre Ghita si familia sa,
dintre care raman in viata doar cei ce nu sunt dominati de vicii, adica batrana si
copiii. Acest punct culminant al relatiei calau – victima ne poarta spre final, un
final anticipat de cele cinci cruci care apar in incipit (trei din lemn de stejar si doua
de piatra) care se incadreaza in tehnica detaliului semnificativ. Astfel, simbolisica
initiala a drumului se completeaza in final cu sugestia drumului vietii care continua
si dupa tragedia de la Moara cu noroc prin faptele batranei: “Apoi ea lua copiii si
pleca mai departe.”

Titlul, element paratextual, este o antifraza. Moara este un topos literar, fiind
simbol al trecerii/ al perisabilitatii si conform intrebuintarii sale, orice intra in acest
loc va sfarsi prin a fi macinat, in sens conotativ, acelasi lucru se intampla si cu
destinele oamenilor implicati si cu ajutorul substantivului “noroc” se realizeaza o
ironie subtila caci acesta se dovedeste a fi ghinion. Pe de alta parte, dupa viziunea
traditionala care asociaza norocul cu pactul cu diavolului, titlul poate aparea drept
un avertisment, care face trimitere la pactul/ intelegerea lui Ghita cu Lica, in urma
caruia destinul personajelor se intoarce spre zona tragicului.

Planul exterior obiectiv, al existentei sociale este dinamizat de conflicte exterioare

puternice. Primul este cel economic, atat Ghita cat si Lica voiau sa castige cat mai
mult. Al doilea conflict este cel de interese, Lica voia sa detina controlul, sa fie
stapan pe teritoriul sau, astfel se declanseaza lupta pentru dominatie, care duce la
anularea valorilor morale esentiale ale lui Ghita: “Tu esti om, Ghita si eu am facut
din tine om vinovat.” Al treilea conflict exterior este cel moral care contine
triunghiul masculin Ghita – Lica – Pintea si triunghiul feminin Ana – femeia in
negru – batrana. Ambele triunghiuri contin: omul moral, fiinta imorala si fiinta
dilematica care penduleaza intre cele doua stari. Planul interior, psihologic
(analitic), in care se investigheaza sfera starilor de constiinta si a acelor emotii
tensionate contine conflictele interioare. Conflictul interior psihologic este generat
de aparitia lui Lica la han si prezinta lupta dintre valorile autentice, dintre ratiune
si pasiune, dintre control si alunecarea in zonele obscure ale instinctelor. Este redat
prin monolog interior, stil indirect si stil indirect liber.

In concluzie, opera literara “Moara cu noroc” semnata de Ioan Slavici se

incadreaza in realism prin tratarea unor teme cu valoare etica si sociala, avand
influente naturaliste si prin analiza psihologica care consolideaza tema principala.

2. Caracterizarea lui Ghita

Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici 1870-1890 alaturi de Mihai

Eminescu(ultimul mare romantic al europei), I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu
Maiorescu( cel care ii introduce in epoca). Slavici se remarca fiind un autor realist,
obiectiv, moralistc, cu opere representative ca “Mara”, “Popa Tanda ”, “Budulea
Taichii”, “Moara cu noroc”.

Opera “Moara cu noroc” este o nuvela realist-psihologica, care are ca an de

aparitie anul 1881, publicat in volumul “novele din popor”.Nuvela este o specie a
genului epic in proza cu un numar relativ mic de personaje, cu o intindere de
pagini si timp apropiata de cea a romanului si cu un fir epic unic.

Personajul este o instanta narativa a comunicarii intratextuale, definitorie pentru

genul epic, o „fiinta de hartie” (Roland Bartes) prin intermediul careia autorul isi
transpune in opera, in mod indirect, propriile idei, trairi si sentimente, precum si
viziunea asupra realitatii.

Protagonistul operei “Moara cu Noroc”, Ghita, este cel mai bine conturat personaj
din nuvelistica lui Slavici fiind complex, veridic si cuprinzand in constructia sa
doua perspective esentiale: realismul psihologic si clasicismul. El este un personaj
“rotund”, fapt dovedit prin modul in care se lasa modelat de frica si de alegerile
proprii nefaste pe care le numeste ignorant “destin”, incercand sa se imbogateasca,
insa aceasta tindere spre mai mult ii aduce in final pierzania.

Din punct de vedere social, Ghita reprezinta “pater familias”, care dintr-un modest
cizmar se transforma in carciumar, luand in arenda Moara cu noroc, tocmai pentru
a imbunatati viata sotiei sale si a celor doi copii. Aici, el este respectat de
comunitate “Abia trecusera cateva luni dupa Sf. Gheorghe, si drumetii mai umblati
nu mai ziceau ca o sa faca popas la Moara cu noroc, ci ca se vor opri la Ghita, si
toata lumea stia cine e Ghita si unde e Ghita, iar acolo, in vale, intre pripor si
locurile rele, nu mai era Moara cu noroc, ci carciuma lui Ghita”. Astfel, totul pare
sa mearga bine pana cand apare Lica samadaul, odata cu el fiind introdus si statutul
moral al lui Ghita. El se afla in trei ipostaze: omul moral, fiinta dilematica
(scindeaza intre dorinta de imbogatire si cea de a ramane om cinstit) si faza de om
immoral, care ajunge sa-si ucida sotia. Prin aceste stari complexe si apasatoare
este evidentiat si statutul sau psihologic – Ghita sufera o involutie pe parcursul
operei. Ii iese la iveala caracterul avar, atat de mult incat ajunge sa regrete
existenta propriei familii. Este neasumat si chiar las cand da vina pe divinitate,
evitand complet adevarata sursa a necazurilor sale. Atat in expozitiune cat si in
deznodamant, prezinta trasaturi antitetice, urmand ca acea zbuciumare sufleteasca
sa il distruga integral, cu Moara cu tot.

Este un personaj puternic influentabil, iar la aceasta trasatura dominanta se adauga

avaritia, neasumarea, lasitatea, lucruri greu de compensat cu intentiile sale initiale,
care erau bune, pentru ca ajunge sa uite si de acestea.

O prima scena semnificativa este cea a procesului din capitolul XI. Desi este
constient de vinovatia lui Lica, el minte in fata judecatorului, iar disculparea lui
Lica presupune condamnarea lui Saila Boariu si Buza-Rupta. Motivatia sa nu este
cea aparenta a unei frici superficiale, dar mai degraba presiunea pe care o simte
stiind ca Lica avea in spate “un sir de oameni din care unii se razbuna pe altii”; este
vorba de o presiune adanc infipta in sufletul sau, Lica reusind sa ii intre sub piele.
Fiecare pas pe care il face demonstreaza ca e o simpla marioneta in jocul
samadaului. Aici apare alternanta planurilor: cel exterior si cel interior al trairilor
sufletesti, cel de-al doilea fiind intoxicat de prezenta malefica a lui Lica. Dupa
spusele Magdalenei Popescu, “Carciumarul este un ins energic cu gustul riscului si
al aventurii si nu o palida umbra hamletica pierduta intr-un peisaj autohton,” intr-o
anumita masura, el este si adeptul unei oarecare iubiri pentru adrenalina si desi nu
este o umbra, Ghita este inconjurat de aceasta; una generata la nivel psihologic de
limitarile autoimpuse, fie si inconstient.

O alta scena semnificativa este scena finala, un episod violent care ilustreaza
apogeul degradarii morale a lui Ghita pentru ca ajunge sa-si omoare sotia, pe Ana,
fiind ucis la randul sau de Raut la ordinul lui Lica. Este o scena de factura tragica,
carciumarul este orbit de dorinta razbunarii si nu il mai intereseaza pe cine
sacrifica atat timp cat isi duce planul pana la capat. Lica are o influenta atat de
puternica asupra lui incat il impinge catre o stare similara cu nebunia, o pierdere de
sine totala si nevindecabila; in scena asta se intelege cu adevarat cat de profund a
putut Lica patrunde in sufletul si constiinta lui Ghita patandu-le iremediabil: “Tu
esti om, Ghita si am facut din tine om vinovat”. Acest punct culminant al relatiei
calau – victima ne poarta spre final, un final anticipat de cele cinci cruci care apar
in incipit (trei din lemn de stejar si doua de piatra) care se incadreaza in tehnica
detaliului semnificativ. Astfel, Ghita se dovedeste a fi o persoana influentabila,
care cedeaza psihic in urma interactiunilor cu persoane cu caracter suficient de tare
incat sa ii “anihileze personalitatea” si chiar daca are intentii bune si nobile la
inceputul actiunii, acestea sunt cu usurinta calcate in picioare de oricine ii simte
slabiciunile: “are si el ca tot omul o slabiciune, ii rade inima cand isi vede sporul”.

Titlul sugereaza un topos/cliseu, numele unui han unde se desfasoara cea mai mare
parte a actiunii. Denumirea hanului se potriveste in prima parte a nuvelei, deoarece
Ghita obtine un castig bun, insa titlul se dovedeste ironic apoi, deoarece destinul
personajului este tragic. Termenul ‘’moara’’ sugereaza conflictul interior al
personajului Ghita, macinarea sufleteasca generata de doua contradictorii, dorinta
protagonistului de a ramane un om cinstit si perspectiva imbogatiri rapide, alaturi
de Lica Samadaul, prin nelegiuri.

Conflictul interior trait de Ghita se rasfrange acut asupra relatiei sale cu Ana, care
devine tot mai incordata. Ghita se lasa atras de afacerile necinstite ale lui Lica
Samadaul, instrainandu-se de familie, devenind rece si inchis in sine.

In concluzie, Ghita este un personaj complex, de la care porneste intreaga actiune.

La inceput, este familist, cinstit, insa dorinta de inavutire il face sa isi uite
adevaratele valori si principii si sa se transforme intr-un nelegiuit, sa se alieneze de
familie, iar, in finalul nuvelei, ajungand chiar la statutul de criminal.

3. Relatia dintre Ghita si Lica

Opera “Moara cu noroc” este o nuvela realist-psihologica, care are ca an de

aparitie anul 1881, publicat in volumul “novele din popor”.Nuvela este o specie a
genului epic in proza cu un numar relativ mic de personaje, cu o intindere de
pagini si timp apropiata de cea a romanului si cu un fir epic unic. Relatia dintre
Ghita, carciumarul si Lica, talharul este una toxica pentru Ghita, deoarece Lica
duce la degradarea acestuia, fiind catalizatorul.

Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici 1870-1890 alaturi de Mihai

Eminescu(ultimul mare romantic al europei), I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu
Maiorescu( cel care ii introduce in epoca). Slavici se remarca fiind un autor realist,
obiectiv, moralistc, cu opere representative ca “Mara”, “Popa Tanda ”, “Budulea
Taichii”, “Moara cu noroc”.

Relația dintre cele doua personaje este conturata prin intermediul elementelor de
structura si de compoziție precum: titlul, conflictul, relațiile temporale si spațiale,
si perspectiva narativa.

Titlul sugereaza un topos/cliseu, numele unui han unde se desfasoara cea mai mare
parte a actiunii. Denumirea hanului se potriveste in prima parte a nuvelei, deoarece
Ghita obtine un castig bun, insa titlul se dovedeste ironic apoi, deoarece destinul
personajului este tragic. Termenul ‘’moara’’ sugereaza conflictul interior al
personajului Ghita, macinarea sufleteasca generata de doua contradictorii, dorinta
protagonistului de a ramane un om cinstit si perspectiva imbogatiri rapide, alaturi
de Lica Samadaul, prin nelegiuri.

In cadrul acestei nuvele, putem vorbi atât despre un conflict exterior, intre Ghita si
Lică, cat si despre unul interior intre Ghita si propria lui conștiința. Conflictul
exterior debutează odată cu venirea lui Lică la carciuma, aflând ca a venit un nou
proprietar si dorind sa îl facă omul sau pentru a avea acces la anumite informații.
La început, Ghita se opune acestui parteneriat, însa, constrâns de către Lică,
accepta intr-un final propunerea. Astfel, cârciumarul devine turnătorul acestuia, dar
si complicele sau la diverse crime si tălharii. Având însa mustrări de conștiința,
Ghita se închide in el, ascunzând diverse lucruri de soția sa si de restul familiei
sale. Pe parcurs, acesta se împrietenește cu jandarmul Pintea, cazand in cele din
urma de acord sa îl prindă pe Lică. Insa, nici cu acesta nu este sincer suta la suta
deoarece nu ii întinde capcana tâlharului pana nu isi recuperează banii împrumutați
si ceva in plus. Capcana consta in faptul ca o lasă pe Ana la moara ca sa fie sigur
sa Lică va ramane peste noapte, in vreme ce el merge sa îl aducă pe Pintea.
Întorcându-se la cârciuma, descoperă ca Ana l-a inselat cu Lică, iar cuprins de
gelozie, o înjunghie pe aceasta. Conflictul se încheie cu moartea atât a lui Ghita,
măcelărit de oamenii lui Lică, dar si cu moartea acestuia. Acest conflict surprinde
foarte bine faptul ca Lică este cel care duce la degradarea lui Ghita - daca tâlharul
nu ar fi apărut in viața lui, acesta s-ar fi mulțumit cu câștigurile de la cârciuma si ar
fi rămas un om cinstit, dar din păcate, puterea banului a pus stăpânire pe
carciumas.

Relațiile temporale si spațiale constau in desfășurarea acțiunii in satul Ineu, langa

Arad, mai precis la Moara cu noroc, începând de Sfântul Gheorghe si sfarsiindu-se
de Pasti. Acești indici temporali nu sunt luați la întâmplare, deoarece după cum
știm cu toții, Sfântul Gheorghe a fost cel care a purtat o lupta cu balaurul, ieșind
biruitor, lucru ce poate fi asociat cu lupta pe care o poarta Ghita cu el însuși, in
vederea deciziei sale de a se imbogati sau de a ramane cinstit.

Din punct de vedere social, Ghita reprezinta “pater familias”, care dintr-un modest
cizmar se transforma in carciumar, luand in arenda Moara cu noroc, tocmai pentru
a imbunatati viata sotiei sale si a celor doi copii. Aici, el este respectat de
comunitate “Abia trecusera cateva luni dupa Sf. Gheorghe, si drumetii mai umblati
nu mai ziceau ca o sa faca popas la Moara cu noroc, ci ca se vor opri la Ghita, si
toata lumea stia cine e Ghita si unde e Ghita, iar acolo, in vale, intre pripor si
locurile rele, nu mai era Moara cu noroc, ci carciuma lui Ghita”. Astfel, totul pare
sa mearga bine pana cand apare Lica samadaul, odata cu el fiind introdus si statutul
moral al lui Ghita. El se afla in trei ipostaze: omul moral, fiinta dilematica
(scindeaza intre dorinta de imbogatire si cea de a ramane om cinstit) si faza de om
immoral, care ajunge sa-si ucida sotia. Prin aceste stari complexe si apasatoare
este evidentiat si statutul sau psihologic – Ghita sufera o involutie pe parcursul
operei. Ii iese la iveala caracterul avar, atat de mult incat ajunge sa regrete
existenta propriei familii. Este neasumat si chiar las cand da vina pe divinitate,
evitand complet adevarata sursa a necazurilor sale. Atat in expozitiune cat si in
deznodamant, prezinta trasaturi antitetice, urmand ca acea zbuciumare sufleteasca
sa il distruga integral, cu Moara cu tot.

Lică, din punct de vedere social, in aparenta este seful porcarilor, însa aceasta este
doar o acoperire, el fiind de fapt in același timp si seful unei bande de tâlhari.
Moral, in timp ce Ghita trece printr-o transformare, Lică ramane neschimbat,
ramanand de la început pana la sfârșit un bărbat ambițios, calculat, dar in același
timp si mincinos, corupt, având o duritate dusa la extrem, fiind capabil sa omoare
alți oameni fara pic de scrupule. Nu in ultimul rând, din punct de vedere
psihologic, Lică este înzestrat cu o personalitate puternica, este extravertit, însa, are
deseori porniri de cruzime.

Nu in ultimul rand, relatia dintre Ghita si Lica este scoasa in evidenta si prin
intermediul secventelor semnificative.

O prima secvența sugestiva in raport cu relația dintre cei doi este venirea lui Lică la
cârciuma. Aflând ca a venit un nou arandas, Lică ii face o vizita pentru a se asigura
ca va fi omul lui si ca îl va ajuta cu diverse informații. La început Ghita refuza,
însa tâlharul nu se lasă cu una cu doua si ii ia toți banii agonisiti pana atunci,
spunându-i ca daca ii vrea înapoi, va trebui sa colaboreze si sa se supună ordinelor
lui. Dorința de imbogatire este mult mai mare decât cea de a-si proteja familia si de
a ramane cinstit, drept dovada fiind faptul ca intr-un final accepta oferta. Aceasta
secvența reprezintă debutul conflictului dintre cei doi, care din păcate se va încheia
tragic pentru toata lumea. Tot de aici, putem observa ca ambele personaje sunt
caracterizate indirect, prin comportament dar si prin relația cu alte personaje. Daca
Lică este un om calculat, înzestrat cu o personalitate puternica si manipulatoare,
nelăsându-se pana nu obține ceea ce isi dorește, Ghita este slab de caracter,
lasandu-se ușor manipulat, din cauza dorinței de a face cat mai mulți bani.

Cea de a doua secvența este deznodământul din care aflam ca dorind sa îl prindă pe
Lică, după ce si-a recuperat banii si ceva in plus, Ghita ii întinde o capcana
acestuia. O lasă pe Ana la cârciuma ca sa fie sigur ca Samandaul va ramane peste
noapte, in vreme ce el se duce după Jandarmul Pintea. Întorcându-se la moara,
cârciumarul isi da seama ca soția l-a inselat, iar cuprins de gelozie, o înjunghie.
Lică reușește sa plece de la cârciuma, chiar înaintea sosirii celor doi, însa Pintea
reuseste sa ii ia urma. Ghita nu scapa nici el nepedepsit, fiind omorât de oamenii
Samadaului, ce incendiază cârciuma pentru a scăpa de orice dovada. In vremea
aceasta, urmarit fiind de jandarm, Lica isi gaseste sfarsitul. Din acest
deznodamand, putem deduce ca textul este unul moralizator deoarece fiecare
personaj plateste pentru păcatul sau. De asemenea, constatam faptul ca bătrâna a
avut dreptate la inceputul nuvelei când le-a spus ca nu este o idee buna sa se mute
si ca familia este mai importanta decât banii (,,Omul sa fie multumit cu saracia
sa,caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.’’).

In concluzie, având in vedere transformările prin care trece Ghita odată cu plecarea
sa din locul natal, pana in punctul in care, constrans fiind de imprejurari, ajunge sa
isi ucida in mod constient sotia, Ghita intruchipeaza tema textului: dezumanizarea
omului sub puterea banului. pot afirma ca tâlharul este intr-adevăr cel care duce la
degradarea personajului principal, ceea ce demonstrează faptul ca tema textului –
dezumanizarea omului sub puterea banului, se reflecta in relația dintre aceste doua
personaje.