Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ioan Slavici
Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, in pusta aradeana
( Fundeni, Ineu, Oradea sunt toponime reale), intr-o zona de rascruce, plina de
mister. Evenimente se desfasoara pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este
dublat de un timp simbolic, „saptamanii luminate a Pastelui” ii corespunde o
durata malefica, un timp simbolic al ”tarziului” („era tarziu, intr-un tarziu, tarziu
dupa miezul noptii”). Nu intamplator, jaful crima, tradarea , uciderea Anei si
sinuciderea se petrec noaptea.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care
va declansa un sir de evenimente, in urma carora Ghita se va degrada pana la
dezumanizare, si va sfarsi tragic. Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare
in acest episod; se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel
interior, al constiintei carciumarului.
Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita,
care este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand
parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o dominatie
fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o
femeie si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica,
pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe
Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza
gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce
si reuseste.
Din punctul meu de vedere, consider ca tema erodarii fondului uman prin
patima imbogatirii este dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca literatura
trebuie sa aiba o finalitate educativa. In primul rand, deznodamantul nuvelei
are o accentuata dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care incalca
principiile morale sunt sanctionati aspru in final. In al doilea rand, scriitorul
reuseste sa surprinda cu adevarata arta instalarea gradata a crizei sufletesti si
evolutia ei pana in fata deznodamantului implacabil.
In concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici
ramane creatorul nuvelei realist-psihologice, iar „Moara cu noroc” este dovada
cea mai stralucita.
În concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici
ramane creatorul nuvelei realist-psihologice iar întâlnirea cu nuvela „Moara cu
noroc” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o
lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind o nuvelă psihologică, ea
nu aduce în faţa contemporanilor un model de conduită morală, ci un model al
dezumanizării.
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind
un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind
caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii.
Nuvela prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros
construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe
acţiune. Nuvelele pot fi clasificate, dupa modalitatea de realizare a subiectului,
în: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filosofice sau anecdotice, iar în
funcţie de curentele literare în care se înscriu ca formulă compozitională:
renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste. O nuvela este şi “Moara cu
noroc” a lui Ioan Slavici, publicată în 1881 în volumul “Novele din popor”,
alături de Pădureanca şi Budulea Taichii,
Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective,
însoţite de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi
omnipresent(ubicuu). Se remarcă de asemenea tehnica punctului de vedere,
bătrâna având rol de personaj- raisonneur(reflector). Interferenţa dintre planul
naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect
liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La
urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere predominant este
naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul.
Punctul culminant ilustrează apogeul involuţiei lui Ghiţă, care îşi aruncă soţia
în braţele lui Lică, şi, dorind să se răzbune pe porcar, merge să-l anunţe pe
Pintea că acesta are asupra lui banii furaţi. Femeia se lasă în voia bărbatului,
dezgustată de laşitatea soţului său.
Personajele lui Ioan Slavici sunt inspirate din realitatea imediată, fiind
exploatate anumite tipologii. Protagonistul, Ghiţă, este surprins în procesul
său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie şi propriile-i valori. Acesta
porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos, pentru ca,
în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “
întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la
libertate la sclavie inconştientă pentru personajul demonic apărut în viaţa sa.
Cu toate acestea, alături de el se află până aproape în ultimul moment, Ana,
soţia sa, o mama grijulie, ce pune familia mai presus de orice, dar care totuşi
este şi victimă a celor doi bărbaţi (soţul său ajunge să o considere un
obstacol -“Îmi stai în cale”, iar sămădăul îi ruinează familia) şi vinovată pentru
adulter. La rândul său, Ana trece printr-o tulburare de ordin moral, fără a-i fi
însă afectată conştiinţa.
Stilul nuvelei este sobru, concis, figurile de stil lipsind cu desăvârşire. Limbajul
naratorului şi al personajelor valorifică limbajul popular şi oralitatea. Tudor
Vianu remarcă modalitatea lui Slavici de a scrie, notând că acesta “introduce
oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă”, însă îi lipseşte
“jovialitatea şi verva”. Aceste caracteristici se realizează prin dialogul ce
conferă dinamism textului, utilizarea expresiilor şi cuvintelor populare “dacă e
vorba”, ”muiere” şi a regionalismelor “sămădău”, “arendaş”.
Tema nuvelei este degradarea morală sub influenţa banului sau, cu alte
cuvinte, consecinţele nefaste pe care banul le are asupra sufletului omenesc.
Ghiţă este unul din personajele principale ale nuvelei, este viabil si
complex, un tip uman in care contradicţiile semanifesta puternic. Esenţa lui
este dramatica, pendulează la început intre atracţia banului, patima pentru
inavutire şi dorinţa de a rămâne drept şi cinstit. El este centrul de iradiere a
semnificatiilor, destinul sau ilustrand viziunea despre existenta a autorului si
„teza morala” textului. O particularitate de constructie a personajului principal
este insumarea a mai multor ipostaze, a caror succesiune evidentiaza statutul
lui psihologic.
Prima ipostaza este cea a omului moral care respecta codul etic al
comunitatii si se integreaza in ea, prin statutul sau social de cizmar si apoi, ca
arendar al hanului. Ca adevarat „pater familias”, el manifesta iubire si
devotament fata de ai sai, resimtind acut dorinta de a-i proteja. Cand linistea
familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita isi apara
valorile morale, incercand sa se impotriveasca demn lui Lica. Numai ca prima
eroare, de a nu renunta la arenda hanului, declanseaza situatia de criza. Intre
cei 2 se naste un conflict de interese si o confruntare intre orgoliile barbatesti.