PORTOFOLIU

LIMBA SI LITERATURA ROMANA

Mumin Yasemin
 NUVELA PSIHOLOGICA REALISTA
Moara cu noroc de Ioan Slavici

Ioan Slavici este unul dintre cei patru clasici ai literaturii romane, afirmandu-se mai ales
prin integrarea elementelor de analiza psihologica in scrierile sale.
Nuvela psihologica este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ, care
prezinta un conflict putenic, redat in maniera obiectiva, intre personaje bine conturate,
individualizate prin detalii semnificative. Conflictul se dezvolta pe doua coordonate, una
exterioara, care urmareste firul propriu-zis al evenimentelor, si una interioara, prin
definirea implicatiilor pe care le au faptele in planul constiintei personajului.
,,Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica de factura realista ce a
fost publicata in anul 1881 in volumul ,,Novele din popor’’. Realismul nuvelei este
sustinut mai ales de amprenta pe care si-o pune mediul social asupra comportamentului si
caracterului uman, dar si de veridicitatea relatiilor dintre personaje. Astfel, iau nastere
conflicte puternice de ordin exterior(social) sau interior(psihologic). Ghita, personaj
principal in nuvela, traieste o drama psihologica concretizata prin doua infrangeri:
increderea in sine si increderea celorlalti in el.
Tema textului prezinta consecintele nefaste ale setei de inavutire asupra destinului
uman, in societatea ardeleneasca a secolului al XIX-lea. Titlul nuvelei este un topos
literar care desemneaza un han aflat la rascruce de drumuri. Acesta este ales mai degraba
ironic, mutarea la Moara cu noroc adduce destramarea familiei lui Ghita, fiind mai
degraba moara cu ghinion.
Naratorul omniscient, heterodiegetic si obiectiv, prin naratiunea la persoana a treia
apeleaza la cele mai variate mijloace de analiza psihologica: dialogul, introspectia
constiintei si a sufletului, autoanaliza, monologul interior care scot in evidenta zbuciumul
din ce in ce mai distructiv al personajului.
In incipitul nuvelei, in prolog, batrana rosteste o replica ce anticipeaza oarecum
actiunea nuvelei si destramarea familiei lui Ghita: ,,Omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit’’ . Vorbele ei
reprezinta intelepciunea spiritual a poporului, pentru care e mult mai importanta
implinirea sufleteasca oferita de familie decat bogatia.
Acelasi personaj rosteste si cuvintele de incheiere din finalul nuvelei, o concluzie
moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate in incipit: ,,se vede ca au
lasat ferestrele deschise (...) simteam eu ca nu are sa iasa bine, da rasa le-a fost dat’’.
Nuvela capata astfel o constructive circulara, simetrica, se porneste de la o idee, de la o
temere, si in final se revine la aceasta, dup ace a fost confirmata.
Intre cele doua limite fixate de intelepciunea populara, se desfasoara firul epic al
nuvelei, de-a lungul celor saptesprezece capitole, structurate pe doua planuri: al
conflictului exterior si al constiintei personajului principal.
Relatiile temporale si spatiale sporesc veridicitatea subiectului. Actiunea este plasata in
Ardeal, in secolul al XIX-lea. Ea se desfasoara pe parcursul unui an, fiind simbolic
plasata intre doua repere crestine: de la Sf. Gheorghe pana la Pasti, Descrierea detaliata a
drumului catre han, are rolul de a introduce lectorul pe taramul imaginatiei, si a locului
ales de Ghita pentru a se muta cu intreaga familie, in vederea asigurarii unui venit
substantial.
Conflictul nuvelei este unul complex, de natura sociala si prezinta confruntarea dintre
doua lumi, dintre doua mentalitati diferite. Conflictul exterior se reflecta in constiinta
personajului principal Ghita, prin pierderea increderii in sine, care, in incercarea de a-si
depasi statutul social se confrunta cu Lica Samadaul, personajul antagonist. Confruntarea
dintre cei doi ilustreaza lupta dintr omul cinstit, care binecuvanteaza locurile si spirit
malefic al lui Lica. Conflictul interior trait de Ghita se rasfrange acut asupra relatiei dintre
soti care devine tot mai tensionata. Ana traieste ea insasi un conflict interior: dragostea
pentru sotul ei, pusa la incercare pe masura ce Ghita se inchide in sine, dorinta de a-si
salva casnicia, dar si rusinea de a avea un sot talhar. Esecul familiei lui Ghita este in buna
masura un esec datorat in mare parte vanitatii masculine. Crima din final, se naste din
disperarea unui om care nu mai are nimic de pierdut.
Drama lui Ghita este generala, in buna masura, de ratarea comunicarii. Framantat
interior, Ghita ajunge sa-si piarda increderea nu numai in sine, ci si in cei apropiati lui:
sotia sa Ana si soacra sa. Neincrederea genereaza izolare, iar izolarea duce la ruptura.
Prin conflict, faptele verosimile si personajele prezentate, precum si prin accentuarea
complexitatii acestora, cu prezentarea ,,acelui amestec de bine sir au ce se afla la oamenii
adevarati’’ , ,,Moara cu noroc’’ devine o veritabila nuvela realista, una din capodoperele
lui Ioan Slavici.
 ROMAN TRADITIONAL SI OBIECTIV
Baltagul de Mihail Sadoveanu

Opera literara ,,Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu a fost publicata in perioada interbelica,

in anul 1930 si este o capodopera a prozei romanesti, indeosebi pentru concizia,
dinamismul si armonia compozitiei, ilustrand tipul de roman traditionalist, realist
obiectiv, inscriindu-se totodata si in sfera romanelor realist-mitice.
Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje
numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative ce dezvolta
conflicte puternice
Este un roman realist-mitic avand in vedere faptul ca autorul valorifica mitul
fundamental romanesc al comuniunii omului cu natura la care se adauga si mitul egiptean
al zeitei Isis plecate in cautarea sotului ei, Osiris, precum si mitul antic al coborarii in
Infern al lui Orfeu.
Perspectiva narativa obiectiva cu viziune ,,dindarat’’ si focalizare zero, naratiunea la
persoana a III-a realizata de un narator omniscient si omnipresent, limbajul accesibil,
veridicitatea si verosimilitatea sunt trasaturi care ilustreaza caracterul de roman
traditionalist realist obiectiv al capodoperei lui Sadoveanu.
Romanul dezvolta mai multe teme: a vietii si a mortii, a iubirii, a datoriei si a initierii.
Tema se evidentiaza prin tipul taranului pastrator al lumii vechi, iar in acest sens,
episodul narativ in care Vitoria ii aplica fiicei o corectie este semnificativ ,,Iti arat eu coc,
valt si bluza, arda-te para focului sa te arda! Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am
stiut de acestea – si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu’’ . Initierea in tainele existentei
este realizata de mama, singura capabila, prin dragoste, daruire si intelepciune, sa
transforme fiul intr-un matur demn. Vitoria il surprinde pe Gheorghita prin puterea sa de
sinteza sau prin modul in care reuseste sa citeasca mintea celorlalti, dar si prin
determinarea de care da dovada: ,,mama asta trebuie sa fie farmacatoare; cunoaste gandul
omului’’.
Titlul romanului ,,Baltagul’’ este simbolic, intrucat in mitologia autohtona baltagul este
arma menita sa indeplineasca dreptatea, este o unealta justitiara. Astfel, atunci cand este
folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange. Tot prin baltag, unealta
magica si simbolica, se implineste actul razbunarii mortii lui Nechifor, astfel se
restabileste dreptatea, echilibrul moral, religios si se realizeaza implinirea datinei
stramosesti.
 Actiunea romanului se desfasoara pe un singur plan narativ, urmarind drumul Vitoriei
Lipan, iar conflictuleste unul simplu, descoperirea ucigasului lui Nechifor Lipan. Opera
se compune din saisprezece capitole care se grupeaza pe trei idei principale: primele sase
capitole cuprind asteptarea, nelinistea Vitoriei si pregatirile ei pentru drum, dar se
prezinta si gospodaria Lipanilor, oamenii si obiceiurile locului; de la capitolul sapte pana
la cel de al treisprezecelea se prezinta cautarile, drumul eroinei de la Magura la Suha, in
care se fac trimiteri la obiceiuri si traditii (botez, nunta), precum si descrierea locurilor
abrupte ale muntilor; iar ultimele trei capitole contin evenimentele gasirii lui Nechifor,
inmormantarea lui si pedepsirea celor doi ucigasi.
Incipitul romanului, prezinta povestirea hazlie, spusa de Nechifor Lipan la nunti si
cumetrii, despre darurile facute de Dumnezeu oamenilor la facerea lumii, care pune in
relatie destinul individual al acestuia reprezentat de munteni, cu destinul altor neamuri,
scoate in evidenta faptul ca muntenilor, ajunsi prea tarziu, Dumnezeu nu le mai poate da
decat o inima buna si mai ales ,,muieri frumoase si iubete’’ . Se prefigureaza faptul ca
personajul central al romanului va fi o femeie, Vitoria, nevasta oierului ucis.
Finalul romanului, inchis interpretarilor, prezinta ritualul integrarii cosmice a
personajului Nechifor si reluarea ritmurilor firesti ale existentei.Romanul se incheie cu un
epilog in care Vitoria vorbeste despre continuitatea vietii dupa aceleasi traditii, dar cu o
alta generatie. Ea revine acasa gasind puterea de a-si continua viata alaturi de copiii ei. Se
poate observa ca finalul intra in raport de simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului
exemplar al oamenilor de la munte, protagonista Vitoria.
O secveta narativa relevanta este cea in care Vitoria apeleaza la autoritatile de la Piatra
pentru a-si gasi sotul disparut. Convinsa de faptul ca sotului i s-a intamplat ceva rau, ea
nu mai asteapta raspunsul si decide sa afle ea adevarul. O alta scena semnificativa in care
spiritual justitiar al Vitoriei o face sa actionize intr-un mod tenace este cea a parastasului,
prilej cu care ii va demasca pe criminali, obligandu-i sa recunoasca adevarul.
Prin Vitoria Lipan, Sadoveanu a reusit sa creeze un personaj puternic, care
impresioneaza prin simtul datoriei, setea de dreptate, minutiozitate, forta si tarie de
character. Ea isi urmeaza pas cu pas planul si, bazandu-se pe semne si intuitii, duce la
implinire sarcina de a reda odihna finala sotului sau, in speranta ca intr-o alta lume se vor
regasi si iubirea lor va fi eterna.
 ROMAN REALIST-OBIECTIV, TRADITIONAL
Ion de Liviu Rebreanu

Romanul este o specie a genului epic in proza, cu o actiune ce se desfasoara pe mai

multe planuri, cu conflicte multiple si un numar mare de personaje. Romanul ,,Ion’’ apare
in 1920, fiind considerat primul roman cu elemente moderne din istoria literaturii
romane, deoarece scriitorul renunta la imaginea idilica a satului si prezinta universal rural
in mod realist. Este un roman traditional, care inglobeaza elemente de modernitate,
obiectiv, realist, si social, apartinand realismului, faptele si personajele prezentate fiind
tipologice. Romanul Ion descrie viata si dramele unor personaje tipice, pline de initiativa,
exponenti ai clasei sociale din care fac parte.
Tema romanului este sociala, urmarindu-se prezentarea vietii rurale din Ardeal la
inceputul secolului al XIX-lea. Tema sociala este sustinuta de o serie de teme
subordonate: tema inavutirii, a iubirii, a familiei. Romanul prezinta drama taranului
ardelean, care traieste intr-o societate pentru care pamantul este un criteriu al valorii
individuale.
Titlul este simbolic, si se refera la protagonistul operei, numele Ion a devenit, si datorita
acestui roman, un simbol ala taranului roman. In plus, printr-o rasturnare a literelor,
Ion=noi, deci Ion reprezinta o intreaga colectivitate.
Perspectiva narativa este auctoriala, facuta din punctul de vedere al unui narator detasat,
obiectiv care nu intervine in desfasurarea actiunii prin comentarii sau explicatii, un
narator omniscient si omnipresent, care relateaza la persoana a III-a, prin focalizare zero,
viziunea ,,dindarat’’ , dand cititorului impresia ca stapaneste naratiunea. Acest narator
infatiseaza realitatea ca pe un process logic, prin inlantuire si prin alternanta. Tehnica
narativa este tipic realista. Naratorul adauga procedeul anticiparii, prin care se
prefigureaza evolutia unui personaj prin replici, gesturi, siruatii care anunta evenimentele
ulterioare. In ,,Ion’’ cel mai important element cu valoare de anticipare este aparitia
Zavistei, in momentele cheie ale romanului.
Romanul este structurat in doua mari parti complementare, avand in centru pamantul,
respective iubirea: ,,Glasul pamantului’’ si ,,Glasul iubirii’’ , carora li se subordoneaza
cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: ,,Inceputul’’ , ,,Blestemul’’ , ,,Sfarsitul’’.
Pentru a creea impresia de verosimil, timpul si spatiul sunt bine precizate: actiunea se
desfasoara in satul Pripas din Bistrita Nasaud, in primul deceniu al secolului XX.
Ion este personajul tipic pentru categoria sociala, a taranului sarac, care cauta sa obtina,
prin mijloace individuale, pamantul. Pentru el acesta inseamna existenta locului fruntas in
lumea satului, demnitatea. La inceputul romanului, naratorul, prin intermediul
caracterizarii directe si indirecte, ii alcatuieste un portret axat pe calitatile sale: harnicia,
perseverenta si iubirea fata de pamant, care ,,l-a stapanit de mic’’. Conditia lui Ion
rezuma tragedia istorica a taranimii fara pamant.
Caracterizarea indirecta, prin fapte, gesturi, atitudine si limbaj este reliefata pe tot
parcursul romanului prin trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea
pamanturilor lui Vasile Baciu, trairi care sunt dintre cele mai diverse: de la brutalitatea
violenta, la prefacatorie, indiferenta si incantare.Hora duminicala este prilejul folosit de
narator pentru a prezenta personajul principal al romanului. Aceasta prima scena ii
infatiseaza pe Ion, Ana si Florica, fiind semnificativa pentru ilustrarea statutului social si
moral al protagonistului.
Incipitul romanului se axeaza pe descrierea drumului care intra in satul Pripas si care
face legatura dintre realitate si fictiune, constituindu-se ca o metafora simbol al
romanului. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentarii si il familiarizeaza pe lector
cu aspectele etnografice si sociale ale lumii prezentate.
Finalul reprezinta descrierea aceluiasi drum, dupa incheierea evenimentelor, drum care
se pierde de aceasta data in ,,soseaua mare’’ , inscriind destinul individual al personajelor
in marele destin universal.
Conflictul este multiplu, exterior si interior, principal si secundar, social si psihologic.
Conflictul central si social este ilustrat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde
respectul e conditionat de posesia pamantului. Din aceasta deriva atat conflictul exterior,
dintre Ion si Vasile Baciu, cat si cel interior, dintre ,,chemarile’’ care il duc pe Ion la
pierzanie – pamantul, pozitia sociala si iubirea, linistea sufleteasca. Conflictele secundare
completeaza semnificatiile actiunii: intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de
pamant, intre Ion si George pentru Ana, apoi pentru Florica. Intr-un al doilea fir epic,
exista si un conflict national, in planul intelectualitatii, satul romanesc era sub stapanire
austro-ungara.
O scena semnificativa ilustrata este nunta celor doi ce reprezinta momentul in care cele
doua glasuri se intalnesc din nou in plan psihologic. In sufletul flacaului se naste o
indoiala izvorata dintr-un sentiment de slabiciune temporara, atunci cand isi da seama ca,
impreuna cu pamanturile, trebuie sa o ia si pe Ana, fata urata de langa el, in timp ce
Florica, e mai frumoasa ca oricand. O data nunta facuta, Ion se indeparteaza de Ana si se
intoarce tot mai mult spre Florica, devenita sotia lui George. Ana se sinucide. La scurt
timp, moare si copilul lor, iar Ion este omorat de George, pamanturile revenind bisericii.
Ana este simbolul destinului feminin tragic. In ciuda urateniei fiziceare o accentuata
sensibilitate si nevinovatie sufleteasca. Aspira la un sentiment adevarat, o iubire sincera
dar neimplinirea visului ii declanseaza drama si gandul sinuciderii. Punctul culminant al
romanului este reprezentat de scena sugestiva a sarutarii pamantului, moment al
existentei flacaului in care cele doua ,,glasuri’’ se confunda, dar si o anticipare a finalului
sau tragic, a contopirii cu pamantul care ii este drag. Atingandu-si telul suprem al vietii,
Ion constata ca obsesia pamanturilor nu poate substitui iubirea adevarata: ,,Ce folos de
pamanturi, daca cine i-e drag pe lume nu-i al tau!’’.
In paralel evolueaza familia invatatorului Herdelea: problem legate de plata unor
datorii, de casatoria Laurei, locul de munca pentru Titu si pierderea postului de invatator.
Laura se va casatori in ciuda vointei sale, iar invatatorul Herdelea, readus la catedra, va fi
obligat sa intre la pensie. Parasirea satului de aceasta familie si plecarea lui Titu la
Bucuresti, unde isi gaseste un rost, incheie o etapa in aceasta evolutie.
Prin autenticitatea scrierii, prin obiectivitatea reflectarii realitatii in opera, prin arta
narativa moderna, romanul ,,Ion’’ este una dintre creatiile de exceptie din literatura, o
capodopera a genului de la noi
 ROMAN DE TIP BALZACIAN, TRADITIONAL, CITADIN, OBIECTIV
Enigma Otiliei de George Calinescu

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje

numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative ce dezvolta
conflicte puternice.
Romanul ,,Enigma Otiliei’’ a fost publicat in anul 1938 si este si primul nostrum roman
citadin modern, obiectiv, de tip classic si balzacian. Este un roman realist, balzacian prin
motivul mostenirii si al paternitatii, prin structura simetrica, circulara, inchisa, prin
tehnica detaliului , importanta decorului, vestimentatiei, realizarea personajelor
incadrabile in tipologii, naratiunea la persoana a III-a, cu focalizare zero si
viziunea ,,dindarat’’, narator omniscient si omniprezent
Tema romanului o reprezinta ,,monografia unei familii bucurestene’’. Asadar, autorul
evidentiaza viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX prezentata in raport
cu valoarea principala din societatea degradata din punct de vedere moral, acesta fiind
banul. Aceasta tema este de facture balzaciana, intraga actiune este concentrate in jurul
averii lui Costache Giugiuveanu. Titlul initial, ,,Parintii Otiliei’’ reliefeaza idea
balzaciana a paternitatii, fiecare dintre personajele romanului determinand soarta Otiliei,
ca niste ,,parinti’’. Motivul paternitatii se mentine, insa, la nivelul intregului roman chiar
daca titlul a fost schimbat, dovedind inclinatia lui Calinescu spre studiul acestei
problematici. Astfel, Costache Giurgiuveanu o iubesste sincer pe Otilia, dar nu ii asigura
viitorul, sentimentele fiindu-i invinse de avaritie. Pascalopol declara ca nu poate distinge
ce este patern si ce este viril in sentimentele lui pentru Otilia. In cadrul familiei Tulea,
destinele copiilor sunt sunt stapanite de Aglae, acestora fiindu-le anulata sansa implinirii
matrimoniale; retardul lui Titi este mostenit pe linie paterna, subliniindu-se ideea ca
pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor.
Secventele narative sunt construite pe baza inlantuirii si a alternantei, naratorul
neimplicat, respecta principiul chronologic al prezentarii faptelor. Naratiunea si dialogul
se imbina armonios cu descrierea ampla a spatiilor, a personajelor si a vestimentatiei, ce
dau impresia de autenticitate romanului.
Romanul este alcatuit din 20 de capitole, are incipitul si finalul simetrice, iar prin
tehnica planurilor narative paralele este urmarit destinul mai multor personaje: destinul
Otiliei, al lui Felix cat si destinul clanului Tulea. Un plan urmareste lupta membrilor
clanului Tulea pentru inlaturarea Otiliei si obtinerea averii lui Costache. Cel de al doilea
plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, a ramas orfan, vine la Bucuresti pentrua
studia medicina, locuieste la tutorele sau si traieste o iubire adolescentina pentru Otilia
Marculescu.
Actiunea romanului se deschide in stil realist prin incadrarea in timp si spatiu a
personajelor. Adolescentul Felix Sima, vine la unchiul si tutorele lui pentru a urma
facultatea de medicina - ,,intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de
ora zece, un tanar de 18 ani, imbracat in uniforma de licean intra pe strada Antim’’.
Incipiyul romanului de factura balzaciana, adduce in acelasi timp si un element original:
perspectiva naratorului heterodiegetic care realizeaza cu talentul unui architect detaliile
casei Giurgiuveanu. Scena jocului de carti, realizata tot in maniera realista, are scopul de
a prezenta eroii principali, oferind atat date despre fiecare in parte, cat si despre tipul
relatiilor pe care fiecare le dezvolta fata de ceilalti. Finalul romanului este in stransa
legatura cu incipitul, trasatura specifica scrierii realist-obiective. Dupa trecerea anilor,
Felix revine pe strada Antim, care insa se schimbase si ea, si-si aminteste nostalgic
cuvintele cu care il intampinase Costache ,,aici nu sta nimeni’’.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii inrudite, cea a lui
Costache Giurgiuveanu si cea a surorii lui, Aglae. Istoria mostenirii determina conflicte
succesorale, iar rivalitatea dintre adolescentul Felix si maturul Pascalopol pentru mana
Otiliei reprezinta un conflict erotic.
Un episod semnificativ pentru modul cum evolueaza relatia dintre Felix si Otilia este
cuprins in capitolul al VIII- lea al romanului. Felix isi da seama ca o iubeste pe Otilia. Ii
trec prinminte diverse scene petrecute cu ea, cauta sa interpreteze gesturile si replicile
fetei, dar nu reuseste sa descopere decat ca in iubrea pentru tanara se amestecau
sentimente diferite: o iubea ca pe o sora, ca pe o mama, ca pe o iubita. Enigma Otiliei, asa
cum o percepe Felix se adanceste odata cu scena in care fata vine sa doarma o noapte in
camera tanarului, iar in dimineata urmatoare paraseste tara impreuna cu Pascalopol cel
care poate sa-i asigure fetei protectie si o existenta linistita.
Caracterul de fresca al romanului este dat de prezentarea diverselor aspect ale familiei
burgheze: relatia dintre parinti si copii, relatia dintre soti, casatoria. Din
perspectiva ,,spiritului burghez’’, implinirea umana presupune intemeierea unei familii.
Din acest motiv, casatoria ii preocupa pe multi dintre eroii romanului.
Asadar, Enigma Otiliei este un roman balzacian prin: veridicitate, utilizarea naratiunii
la persoana a III-a, motivul mostenirii, prezentarea critica a unor aspect ale societatii
bucurestene de la inceputul secolului al XIX-lea.
 BASM
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Basmul este o specie a genului epic, in proza cu numeroase personaje ridicate la

rangul de simbol, in care se prezinta confruntarea dintre bine si rau, slutionata
printr-un final fericit. Elementul fabulous, supranatural este prezentat ca apartinand
sferei firescului, indicii saptio-temporali sun vag precizate, generalizand
intamplarile relatate, iar actiunea urmareste o schema prestabilita, drumul
maturizarii personajului principal. O capodopera agenului este ,,Povestea lui
Harap-Alb de Ion Creanga, publicat in anul 1877 in revista ,,Convorbiri literare’’.
Tema basmului are sursa folclorica si reprezinta triumful binelui asupra raului.
Motivele prezentate sunt de natura populara: superioritatea mezinului, calatoria,
demascarea raufacatorului: Spanul, pedeapsa, casatoria. Titlul basmului enunta atat
specia literara, povestea, cat si numele protagonistului purtat de-a lungul propriei
formari.
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si
obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii. Spre deosebire de basmul
popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune imbinarea naratiunii
cu dialogul si descrierea.
Incipitul basmului este o formula initiala: ,,Amu cica era odata intr-o tara un crai,
care avea trei feciori.’’. Incpitul este in stransa legatura cu finalul, construit ca
formula finala ,,Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce
acolo be si mananca’’. Aceste conventii marcheaza intrarea si iesirea din fabulos.
Formulele mediane: ,,si mai merge el cat mai merge’’ realizeaza trecerea de la o
secventa la alta si mentin cititorul atent.
Personajul principal al basmului este mezinul craiului, Harap-Alb, dar el nu mai
reprezinta modelul de frumusete fizica, morala si psihica din basmele populare,
astfel incat calatoria intreprinsa de el nu are valoarea de a confirma calitatile
exceptionale, ci este un traseu de initiere, parcurs de un tanar naiv si timid si care
la sfarsit devine capabil sa conduca o imparatie. Cea mai mare parte a basmului
este reprezentata de calatoria mezinului catre imparatia lui Verde Imparat si
probele la care este supus de catre Span.
 In procesul sau de formare se disting trei etape: etapa initiala, de pregatire pentru
drum, apoi parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Acesta este presarat cu
diferite spatii cu valoare simbolica: podul, fantana si padurea.
Daca eroul basmului popular era supus in general la trei probe, Harap-Alb trece
prin mai multe incercari: aducerea salatilor din gradina Ursului si a pielii Cerbului,
noaptea petrecuta in casa de arama, separarea macului de nisip, pazirea fetei de
Imparatului Ros, gasirea si identificarea acesteia. Dupa ce isi dovedeste bunatatea
ajutand albinele sa-si faca stup si ocolind nunta furnicilor, trecand pe un pod,
Harap-Alb intalneste cele cinci personaje himerice intruchipand focul, apa, aerul si
pamantul: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Ultimele trei
probe sunt legate de cucerirea fetei imparatului. Nunta si schimbarea statutului
social, devine imparat, confirma maturizarea eroului.
Harap-Alb este un erou care exceleaza prin puterile lui umane, nu cele
supranaturale, prin firescul farmecului sau, prin slabiciunile, dar si prin vrednicia
sa.
,,Povestea lui Harap-Alb’’ este un basm cult ce are ca sursa de inspiratie basmul
popular, de la care autorul pastreaza motivele – casatoria, petitul, probele,
personaje fabuloase, formule tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea
fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.