Considerata ca o specie a epocii moderne, nuvela a fost cultivata cu predilectie in secolele XIX si XX,

avand avantajul unei concentrari epice mai accentuate decat a romanului. Intr-un spatiu diegetic
relativ restrans, cu un singur fir narativ, nuvela urmareste destinul unui personaj complex, prins in
reteaua unor conflicte puternice. Viziunea artistica este astfel centrata asupra protagonistului care
domina prim-planul.

Caracteristicile acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Primul
mare scriitor modern al Transilvaniei, consolideaza dimensiunea realist-obiectiva a viziunii artistice
asupra universului existential al satului de provincie, operand o deschidere a prozei romanesti spre
psihologic. O dovada stralucita este nuvela „Moara cu noroc”, publicata in 1881.

Capodopera lui Slavici este o nuvela psihologica, remarcabila nu numai prin complexitatea
personajului principal, ci si prin realismul viziunii artistice care se concretizeaza intr-o imagine veridica
a unei lumi din Transilvania sfarsitului de veac XIX.

Tema realist-psihologica a degradarii umane provocate de patima inavutirii se dezvolta in relatie cu

tema romantica a destinului.

Titlul nuvelei inchide in el o amara ironie, „Moara cu noroc” fiind numele hanului asezat la rascruce
de drumuri, o raspantie care „intoarce” destinul eroilor spre zodia tragicului, schimband liniste colibei
in zbucium, nefericire.

Compozitia nuvelei este clasica, cele 17 capitole urmarind sirul evenimentelor in ordine cronologica.
Incipitul de tip enuntiativ se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei, care
este numita simbolic „batrana”. Cugetarea ei reprezinta o avertizare asupra fortelor conflictule :
„Omul sa fie multumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea colibei tale te face
fericit.” Dupa principiul simetriei, finalul se constituie tot ca un discurs direct al personajului-
reflector : „ Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”. Naratiunea este asadara
construita in ”rama” cugetarilor batranei. Aceasta reprezinta o „voce” prin care se exprima
mentalitatea unei lumi morale care isi intemeiaza existenta pe valori autentice si pe credinta in
soarta. In acelasi timp, ea exprima viziunea scriitorului asupra lumii si asupra existentei umane.

Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, in pusta aradeana ( Fundeni, Ineu, Oradea
sunt toponime reale), intr-o zona de rascruce, plina de mister. Evenimente se desfasoara pe durata
unui an. Timpul real, obiectiv este dublat de un timp simbolic, „saptamanii luminate a Pastelui” ii
corespunde o durata malefica, un timp simbolic al ”tarziului” („era tarziu, intr-un tarziu, tarziu dupa
miezul noptii”). Nu intamplator, jaful crima, tradarea , uciderea Anei si sinuciderea se petrec noaptea.

Structural, nuvela se organizeaza pe doua planuri dinamizate de conflicte puternice . Planul realitatii
exterioare este de tip narativ, evidentiind un singur fir narativ- element definitoriu al nuvelei. Al doilea
plan este de tip analitic: planul interior, in care sunt urmarite dilemele morale, conflictul psihologic ce
se amplifica treptat in constiinta lui Ghita.

Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa, infruntand situatia sociala si economica gri in
care se afla. Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei,
el decide, impotriva sfatului soacrei, sa ia in arenda hanul ”Moara cu noroc”. Un timp afacererile
prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (”pusta aradeana”), insa cu
potential.

Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un sir de
evenimente, in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic. Conflictele

1
nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod; se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat
si cel interior, al constiintei carciumarului.

Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o
continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care
exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o
femeie si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla
de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca
Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica,
ceea ce si reuseste.

Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghita il face pe acesta sa isi
doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care, atunci
cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele
Samadaului, iar apoi este omorat de Raut, omul samadaului.

Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Acesta este
punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor. Pentru
a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului
purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se
termina, se mistuie in foc alaturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta
deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului,
afirma: ”asa le-a fost data”.

Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester), fiind rezultate ale
propriilor fapte, actiuni si ganduri, actionand liber, neconstranse decat de forta destinului.
Protagonistul nuvelei, Ghita este centrul de iradiere a semnificatiilor,destinul sau ilustrand „teza
morala” a textului. El este un personaj complex, dilematic, de mare forta in reprezentarea omului care
se lasa dominat de slabiciunea sa. Cand linistea familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica
Samadaul, Ghita incearca sa i se impotriveasca ferm si demn. Numai ca prima eroare, aceea de a nu
renunta la arenda hanului, declanseaza situatia de criza. Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica, e
urmata de alunecarea treptata sub influenta samadaului . Intre cei 2 se naste un conflict de orgolii
barbatesti.

Scena procesului reprezinta un moment cheie in devenirea personajului, un moment de culminatie a

crizei morale. Desi convins de vinovatia lui Lica, Ghita depune marturie falsa, optiune nu determinata
de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il protejeaza. Totusi, optiunea finala
a protagonistului este de a se situa cu sacrificiul suprem de partea legii. Ultimele scene sunt de un
intens dramatism. Intelegand ca si-a distrus iremediabil familia , iar revinirea la valorile morale
autentice nu mai este posibil, eroii vor plati cu viata abaterea de la norma etica.

Din punctul meu de vedere, consider ca tema erodarii fondului uman prin patima imbogatirii este
dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca literatura trebuie sa aiba o finalitate educativa. In primul
rand, deznodamantul nuvelei are o accentuata dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care incalca
principiile morale sunt sanctionati aspru in final. In al doilea rand, scriitorul reuseste sa surprinda cu
adevarata arta instalarea gradata a crizei sufletesti si evolutia ei pana in fata deznodamantului
implacabil.

In concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane creatorul
nuvelei realist-psihologice, iar „Moara cu noroc” este dovada cea mai stralucita. În concluzie, se poate
afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane creatorul nuvelei realist-psihologice

2
iar întâlnirea cu nuvela „Moara cu noroc” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece
intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind o nuvelă psihologică, ea nu aduce
în faţa contemporanilor un model de conduită morală, ci un model al dezumanizării.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic,
concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la
desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros
construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune. Nuvelele pot fi
clasificate, dupa modalitatea de realizare a subiectului, în: nuvele istorice, psihologice, fantastice,
filosofice sau anecdotice, iar în funcţie de curentele literare în care se înscriu ca formulă
compozitională: renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste. O nuvela este şi “Moara cu noroc”
a lui Ioan Slavici, publicată în 1881 în volumul “Novele din popor”, alături de Pădureanca şi Budulea
Taichii,

Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în societatea ardelenească a secolului al
XIX-lea. Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce destrămarea familiei lui
Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion.

Construcţia subiectului, pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea are loc la hanul
Moara cu noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre dealuri, la o răscruce, iar timpul este şi
el bine precizat, acţiunea fiind delimitată de două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf.
Gheorghe până la Paşti) creează impresia de veridicitate.

Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială (prezintă confruntarea dintre doua lumi, dintre
doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care, în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică
Sămădăul, personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de natură psihologică şi
morală (conflictul interior trăit de Ghiţă care este pus să aleagă între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea
familiei sale).

Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectivă narativă
obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la persoana a III-a şi atitudinea detaşată în
descrierea acţiunii. De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin
intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei. În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna
rosteşte o replicş ce anticipeazş oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să
fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Acelaşi
personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o
confirmare a temerilor exprimate în incipit: “se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu că
nu are să iasa bine; dar aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se
porneşte de la o idee, de la o temere , şi în final se revine la aceasta, după ce a fost confirmată.
Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu foarte numeroase, dar bine
individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici se
dovedeşte astfel, un bun observator al caracterelor umane şi al vieţii rurale. Ghiţă se impune atât prin
complexitate, cât şi prin putere de individualizare. El ilustrează consecinţele negative pe care le are
asupra omului dorinţa de înavuţire. Este unul dintre personajele nuvelei care evoluează odată cu
acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de înavuţire, în individul aflat sub
determinare psihologică şi morală. Ghiţă suferă un proces de dezumanizare, ezitarea lui în faţa
alegerii dintre valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, liniştea căminului) şi cele simbolizate de
Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia malefică a banilor) şi slăbiciunea lui în faţa tentaţiilor îl conduc către
un sfârşit tragic. Lică rămâne constant de-a lungul întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind în
concordanţă cu temperamentul şi comportamentul său. Ana suferă şi ea transformări interioare,
datorate în special schimbării lui Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea. Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu

3
cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi o familie fericită. După luarea “Morii cu noroc” în arendă,
odată cu statutul lor social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana. Ghiţă începe să se ferească
de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici. Cei doi se înstrăinează într-atât,
încât Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana în braţele lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece
“acesta e om”, pe când “Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Sfârşitul celor doi este
unul tragic. Realizând că a fost înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ,
din ordinul lui Lică. Bătrâna şi copiii supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe
inocente şi morale. Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care naratorul obiectiv le face
personajelor prin portrete sugestive (caracterizare directă), cât şi din gesturile, limbajul şi relaţiile pe
care acestea le dezvoltă între ele (caracterizare indirectă). Apar, de asemenea, mijloace de investigaţie
psihologică, precum scenele de dialog, monologul, monologul interior, notaţia gesturilor şi a mimicii,
care fac din “Moara cu noroc” o nuvelă psihologică”. În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi
personajele prezentate, precum şi prin accentuarea complexităţii acestora , cu prezentarea “acelui
amestec de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi”, “Moara cu noroc” devine o veritabilă nuvelă
realistă, una din capodoperele lui Ioan Slavici.

Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se detaşează prin promovarea unei literaturi
autentice, care să înlocuiască “formele fără fond”, aspect evidenţiat de scrierile celor patru mari
clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.

Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii adepţi ai
realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul de debut “Novele
din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ,
construcţie riguroasă şi conflict concentrat, în cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în
jurul protagonistului. Caracterul acesteia este realist,prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi
perspectiva narativă obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima
afirma că “<<Moara cu noroc>> e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale
psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al personajului
principal.

Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea transilvăneană, în

special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul în care se desfăşoară
întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce acţionează ghidate de principii etice
specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa un univers “copiat de pe uliţele împodobite ale
satului” (Mihai Eminescu).

Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a consecinţelor
nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată într-un mod complex şi
poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă
de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct de
vedere al scopului moralizator pe care şi-l propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive
pentru bani, schiţând un destin implacabil al avarului (fatum). Dezumanizarea lui Ghiţă este
exponentul perspectivei psihologice. Viziunea lui Slavici despre lume susţine faptul că valorile
adevărate sunt cinstea, dragostea pentru familie şi modestia. Încă din primele rânduri ale operei,
bătrâna ilustrează această viziune asupra realităţii “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, daca e
vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Tot soacra lui Ghiţă este cea care, în finalul
operei, relevă optimismul autorului, marcând ideea conform căreia orice s-ar întâmpla, viaţa merge
“mai departe”. Totuşi, lumea lui Slavici este una în care faptele rele sunt sancţionate (Ana pentru
înclinația spre adulter, Ghiţă pentru obsesia pentru bani, Lică pentru crimele comise), el fiind un
adevărat moralist.

4
La nivel morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun “Moara”, articularea acestuia arătând
singurlaritatea istorisirii, care consemnează toposul acţiunii. Asocierea cârciumii cu termenul “noroc”
este mai degrabă una ironică, date fiind întâmplările aflate sub semnul ghinionului ce vor avea loc în
acest cadru, deşi iniţial “pentru Ghiţă cârciuma era cu noroc”.

Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de o viziune
dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent(ubicuu). Se remarcă de asemenea tehnica
punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj- raisonneur(reflector). Interferenţa dintre planul
naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea
c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere
predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul.

Contextul spaţio-temporal este precizat, ca în orice altă nuvelă realistă. Cârciuma de la Moara cu
noroc este aşezată la o răscruce de drumuri, izolată. Descrierea reperelor spaţiale este evidenţiată
prin tehnica detaliului semnificativ, conferind veridicitate celor enunţate “De la Ineu drumul de ţară o
ia printre păduri şi peste ţarini la dreapta şi la stânga satelor aşezate prin colţurile văilor.”. Acţiunea se
desfăşoară pe parcursul unui an, perioadă cuprinsă între două coordonate religioase: de la Sf.
Gheorghe până la Paştele din anul următor.

În nuvela psihologică, conflictul central este unul moral, interior, aparţinând protagonistului.
Personajul principal, Ghiţă se luptă cu dorinţa de cinste, alături de familia sa şi cu setea de bani care
încearcă să-l domine. Conflictul interior se manifestă şi în plan exterior prin relaţiile pe care hangiul le
are pe de o parte cu familia sa, de care se distanţează şi cu Lică Sămădăul, pe de altă parte, pe care îl
confruntă.

Alcătuită din 17 capitole, “Moara cu noroc” prezintă un singur fir narativ în cadrul căruia
evenimentele se succed în ordine logică şi cronologică, fiind încadrate de simetria spuselor bătrânei,
ce au rol de teze morale, din începutul şi din finalul operei, aceasta consemnând sfârşitul tragic pus
sub semnul sorţii -“aşa le-a fost data”. De asemenea, se poate observa prezenţa celor “cinci cruci” în
prolog şi în epilog, înfăţişând încă o dată un principiu religios, mai exact conceptul predestinării.

Fiind o operă narativă, acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ce corespund unui tipar
narativ. Expoziţiunea, situaţia iniţială, prezintă contextul spaţio-temporal şi familia lui Ghiţă, cel ce
hotărăşte să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc pentru a strânge bani în scopul unui trai mai
bun. Perioada pe care şi-o propune s-o petreacă în acest loc este de 3 ani. La început, afacerile merg
bine, cârciuma având un succes nesperat, reflectat în câştigurile obţinute, cei doi soţi bucurându-se
de munca lor. Apariţia lui Lică Sămădăul, un personaj controversat, şef al porcarilor şi al turmelor de
porci constituie intriga nuvelei, momentul ce declanşează conflictul interior al lui Ghiţă, care, tulburat,
ia măsuri împotriva lui. Hangiul merge la Arad să cumpere arme, doi câini şi îşi angajează încă o slugă,
pe Marţi.

În cadrul desfăşurării acţiunii sunt surprinse toate etapele dezumanizării lui Ghiţă. Cârciumarul devine
rece, violent, se îndepărtează de familie, în vreme ce afacerea cu Lică este din ce în ce mai profitabilă.
Scena ce consemnează transformarea, în mod inconştient, a lui Ghiţă în supusul lui Lică este aceea în
care sămădăul îi dă însemnele tuturor celor 23 de turme de porci şi împrumută bani. Dornic să se
îmbogăţească, este complicele lui Lică la numeroase nelegiuri, fiind anchetat de două ori în jefuirea
arendaşului şi uciderea unei femei şi a unui copil, fiind eliberat pe “chezăşie”. Frământările şi
neputinţa de a renunţa la înţelegerea încheiată îl fac să-şi ceară iertare de la soţia sa, Ana. Se aliază cu
jandarmul Pintea, ce se afla de mult timp pe urmele sămădăului, însă nu îi spune tot adevărul, dorind
să păstreze o parte din banii obţinuţi împreună cu cel devenit acum duşmanul său.

5
Punctul culminant ilustrează apogeul involuţiei lui Ghiţă, care îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, şi,
dorind să se răzbune pe porcar, merge să-l anunţe pe Pintea că acesta are asupra lui banii furaţi.
Femeia se lasă în voia bărbatului, dezgustată de laşitatea soţului său.

Deznodământul este unul tragic întrucât planul hangiului nu decurge precum se aştepta. Dându-şi
seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o omoară pe Ana, el fiind la rândul său omorât de Răuţ , una din
slugile lui, la ordinul lui Lică. Sămădăul se sinucide,izbindu-se cu capul de un stejar, pentru a nu fi
prins de Pintea, în vreme ce Moara cu noroc ardea din cauza unui foc provocat de oamenii lui Lică.

Personajele lui Ioan Slavici sunt inspirate din realitatea imediată, fiind exploatate anumite tipologii.
Protagonistul, Ghiţă, este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie şi
propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos, pentru ca,
în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “ întâia oară în viaţa lui ar fi
voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la libertate la sclavie inconştientă pentru personajul
demonic apărut în viaţa sa. Cu toate acestea, alături de el se află până aproape în ultimul moment,
Ana, soţia sa, o mama grijulie, ce pune familia mai presus de orice, dar care totuşi este şi victimă a
celor doi bărbaţi (soţul său ajunge să o considere un obstacol -“Îmi stai în cale”, iar sămădăul îi
ruinează familia) şi vinovată pentru adulter. La rândul său, Ana trece printr-o tulburare de ordin
moral, fără a-i fi însă afectată conştiinţa.

Un alt personaj complex este Lică Sămădăul, antagonistul, cel ce strică echilibrul familiei lui Ghiţă.
Este un personaj plat, mereu egal cu sine, întrucât toate acţiunile întreprinse sunt situate pe acelaşi
făgaş, fiind un amestec de pasiune şi disimulare, bun cunoscător al omului, o persoană vicleană ce
acţionează spre bunăstarea sa. Este bun cunoscător al psihologiei umane, ştiind cum să supună, să
domine şi să fascineze, manifestând o influenţă asupra tuturor personajelor cu care intră în contact.

Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi şi din relaţiile cu alte personaje, fiind
valorificată astfel caracterizarea indirectă. Naratorul realizează portrete sugestive, detaliile fizice
surprinzând şi trăsături morale sau statutul social (statutul lui Lică - “porcar, însă dintre cei ce poartă
cămaşă subţire şi albă”).

Stilul nuvelei este sobru, concis, figurile de stil lipsind cu desăvârşire. Limbajul naratorului şi al
personajelor valorifică limbajul popular şi oralitatea. Tudor Vianu remarcă modalitatea lui Slavici de a
scrie, notând că acesta “introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă”, însă îi
lipseşte “jovialitatea şi verva”. Aceste caracteristici se realizează prin dialogul ce conferă dinamism
textului, utilizarea expresiilor şi cuvintelor populare “dacă e vorba”, ”muiere” şi a regionalismelor
“sămădău”, “arendaş”.

Slavici conturează prin caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie în cadrul căreia dreptatea
primează, având în vedere sfârşitul operei, în care toate personajele sunt sancţionate pentru faptele
lor. Scena în care bătrâna pleacă cu copiii poate semnifica încercarea ei de a impregna în
personalitatea lor tiparul ideal, clădit pe valori precum onoarea şi de a-i îndepărta de patima banilor.

În concluzie, “Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică întrucât prezintă toate caracteristicile
definitorii ale acestei specii, urmărind prin tematica sa dezumanizarea personajului principal din
pricina banului, accentul fiind îndreptat către planul tumultului interior, incipitul şi finalul înglobând
premisa şi concluzia conflictului.

Personajul literar este o instanta narativa prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect ideile,
conceptiile, sentimentele. Particularitatile de constructie a acestor fiinte fictionale sunt determinate
de factori muntipli: viziunea despre lume si optiunile estetice ale autorului, curentul artistic si specia
literara, tipologia eroilor, subiectul operei si temele ei. In nuvela „Moara cu noroc”, de exemplu, Ioan

6
Slavici isi construieste personajele in acord cu un canon realist obiectiv, sustinut de convingerea ca
opera literara trebuie sa aiba un pronuntat caracter national si o finalitate etica: „Pentru ca sa fie
frumos, un lucru trebuie sa fie, inainte de toate, bun si adevarat”.

Ghiţă este unul din personajele principale ale nuvelei, este viabil si complex, un tip uman in care
contradicţiile semanifesta puternic. Esenţa lui este dramatica, pendulează la început intre atracţia
banului, patima pentru inavutire şi dorinţa de a rămâne drept şi cinstit. El este centrul de iradiere a
semnificatiilor, destinul sau ilustrand viziunea despre existenta a autorului si „teza morala” textului. O
particularitate de constructie a personajului principal este insumarea a mai multor ipostaze, a caror
succesiune evidentiaza statutul lui psihologic.

Prima ipostaza este cea a omului moral care respecta codul etic al comunitatii si se integreaza in
ea, prin statutul sau social de cizmar si apoi, ca arendar al hanului. Ca adevarat „pater familias”, el
manifesta iubire si devotament fata de ai sai, resimtind acut dorinta de a-i proteja. Cand linistea
familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita isi apara valorile morale, incercand sa
se impotriveasca demn lui Lica. Numai ca prima eroare, de a nu renunta la arenda hanului,
declanseaza situatia de criza. Intre cei 2 se naste un conflict de interese si o confruntare intre orgoliile
barbatesti.

Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica e urmata de alunecarea treptata sub influenta
Samadaului. Se cristalizeaza astfel cea de-a doua ipostaza ,cea a omului dilematic. In interior, se
produce o grava scindare launtrica determinata de un conflict moral intre valorile etice pe care si-a
sprijit pana acum existenta si ispita raului caruia nu-i poate rezista. Setea mereu mai arzatoare de
imbogatire copleseste treptat dorinta lui Ghita de a ramane om cinstit si astfel se instituie a treia
ipostaza- cea a omului, imoral- asociata unui conflict psihologic. Devenirea sa tragica se adanceste
prin ”caderea„ dintr-o ipostaza in alta, dinspre omul moral spre cel imoral.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de incordare,
consemnandu-le gesturile, limbajul si relatiile dintre ele, prin caracaterizare indirecta. De asemenea,
realizeaza portrete sugestive prin caracterizare indirecta.

Naratorul surprinde în mod direct transformările parsonajului: Ghiţă devine „ de tot ursuz”, „se
aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi
venea să te sperii de el ”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme
vinete pe braţ ” (caracterizare directă).

Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile şi frământările personajului,

realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: „ Ei! Ce să-mi fac?. . . Aşa m-a lăsat Dumnezeu!.. . Ce
să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are
cocoaşe în spinare”.ebacalaureat.ro

Trasatura dominanta a personajului principal este slabiciunea pentru bani „Are si el,ca tot omul,
o slabiciune: ii rade inima cand isi vede sporul” afirma batrana, precinzand explicit carenta morala a
lui Ghita. Ea o asociaza insa cu bucuria castigului cinstit, in timp ce Ana se teme de „castig nelegiuit”.
Scena procesului ( cap XI) reprezinta un moment cheie in devenirea personajului, un moment de
culminatie a crizei morale. .Desi convins de vinovatia lui Lica, Ghita depune marturie falsa, optiune nu
determinata de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il protejeaza. Totusi,
optiunea finala a protagonistului este de a se situa cu sacrificiul suprem de partea legii.

7
 Ultimele secvente narative sunt de un intens dramatism. Ghita renunta la jocul dublu, la
disimularea geloziei si a urii, actionand intaia oara cu fermitate. Dar cand se intoarce la han intelege
ca este prea tarziu , o ucide pe Ana, apoi moare si el, impuscat de Raut, omul lui Lica. Revenirea la
valorile umane autentice nu mai este cu putinta si eroii platesc cu viata incalcarea normelor morale.

Destinul dramatic al personajelor este proiectat pe fundalul unei lumi din Transilvania secolulului
al XIX-lea. Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, in pusta aradeana ( Fundeni,
Ineu, Oradea sunt toponime reale), intr-o zona de rascruce, plina de mister. Evenimente se desfasoara
pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este dublat de un timp simbolic, „saptamanii luminate a
Pastelui” ii corespunde o durata malefica, un timp simbolic al ”tarziului” („era tarziu, intr-un tarziu,
tarziu dupa miezul noptii”). Nu intamplator, jaful crima, tradarea , uciderea Anei si sinuciderea se
petrec noaptea.

Structural, nuvela se organizeaza pe doua planuri dinamizate de conflicte puternice . Planul

realitatii exterioare este de tip narativ, evidentiind un singur fir narativ- element definitoriu al nuvelei.
Al doilea plan este de tip analitic: planul interior, in care sunt urmarite dilemele morale, conflictul
psihologic ce se amplifica treptat in constiinta lui Ghita.

Seria de evenimente este structurata pe principiul cronologic cu naratiune heterodiegetica, iar

perspectiva narativa este obiectiva, Ioan Slavi optand pentru formula naratiunii in ”rama”, drama
existentiala a eroilor fiind inchisa intre 2 cugetari. Incipitul de tip enuntiativ se formuleaza ca un
discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei. Cugetarea ei reprezinta o avertizare asupra
fortelor conflictule : „Omul sa fie multumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit.”

In finalul nuvelei rasuna din nou vocea batranei, exprimand ideea predestinarii „ Simteam eu ca
nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”. Este evidentiata mentalitatea unei lumi morale care isi
intemeiaza existenta pe valori autentice si pe credinta in soarta. In acelasi timp, ea exprima viziunea
scriitorului asupra lumii si asupra existentei umane.

Din punctul meu de vedere, Ioan Slavici surprinde existenta lumii contemporane prin crearea
unor personaje compexe si verosimile. Consider ca tema erodarii fondului uman prin patima
imbogatirii, este dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca literatura trebuie sa aiba o finalitate
educativa. In primul rand, mi se pare firesc ca deznodamantul nuvelei sa aiba o accentuata
dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care incalca principiile morale sunt sanctionati aspru in final.
In al doilea rand, scriitorul reuseste sa surprinda cu adevarata arta instalarea gradata a crizei sufletesti
si evolutia ei pana in fata deznodamantului implacabil, demonstrand convingator tema principala a
nuvelei.

In concluzie construindu-si personajul pe scenariul arhetipal al ispitirii si al caderii in pacat,

Slavici surprinde consecintele nefaste pe care demonul lacomiei le are asupra caracterului si
destinului uman. Nuvela „Moara cu noroc” ilustreaza drama abdicarii de la demnitate si moralitate ,
esecul existential generat de slabiciuni si ambitii fara de masura.

Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescenţă culturală românească aflată la intersecţia a
trei curente literare: clasicismul, romantismul şi realismul. Recunoscut datorita măiestriei operelor
sale, Ioan Slavici este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii romane, alături de Mihai Eminescu,
Ion Luca Caragiale si Ion Creanga.

8
 Publicata in 1881, nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este inclusa in volumul „Novele din
popor”. Aceasta are un caracter moralizator, iar după criticul G.Calinescu, „subiect de roman”.

Cele patru elemente

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca tema consecintele nefaste ale dorintei de inavutire.
Tema operei, privita din perspectiva sociala, prezintă încercarea lui Ghiţă de a isi schimba statutul
social. Din punct de vedere psihologic, este prezentat conflictul interior trăit de personajul Ghiţă, care
isi pierde treptat calităţile.

Titlul operei lui Ioan Slavici este unul semnificativ si circumscrie tema nuvelei sale, fiind in
același un timp ironic. „Moara cu noroc” denumește toposul acțiunii, însa hanul aduce năpăstuirea,
câștigurile obţinute la aceasta ascunzând nelegiuiri.

Fiind o opera realista, spațiul si timpul sunt clar precizate. Cârciuma de la Moara cu Noroc este
găsita la răscruce de drumuri, izolata. Spațiul este unul ce pare a fi malefic, lipsit de influenta divina,
care in final este purificat prin foc. Acțiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, de la Sfântul
Gheorghe pana la Paste.

Se observa o simetrie intre incipitul si finalul operei, prin cele doua teze de moralitate ale
bătrânei: ”Omul sa fie mulțumit cu sărăcia sa”, „așa le-a fost data!”.

Statutul personajului

Personaj principal, Ghita este cel mai complex personaj din nuvelele lui Slavici. Acesta este un
personaj rotund, evoluând de la tipicitate la individualizare, devenind, dintr-un simplu meşteşugar, cu
o existenţă modestă, un cârciumar dominat de seducţia banilor sub influenţa negativă a lui Lică
Sămădăul. Schimbarea sa este evidenta, sotia sa remarcând „bărbatul s-a schimbat”, însa el pune
totul pe seama destinului „Așa m-a lăsat Dumnezeu!

Evoluția personajului

Prezent în toate momentele subiectului, personajului principal i se conturează portretul moral

şi fizic prin caracterizare directă, indirectă şi prin autocaracterizare. Portretul fizic al lui Ghita este slab
conturat: „înalt si spătos”, însa trăsăturile cârciumarului se reflecta pe parcursul operei, prin expresia

9
chipului, ton, voce, trăsături sufletești. Portretul moral al personajului principal este conturat prin
mijloace de investigatie psihologica precum: introspectia, stilul indirect liber, scene dialogate,
monolog interior, notatia gesticii si mimicii faciale.

Statutul său social este definit încă din expoziţiune: cizmar, om onest şi soţ iubitor, acesta
doreşte să câştige mai mult pentru a-şi deschide un atelier. În ciuda avertismentului soacrei, acesta va
lua în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, observându-se astfel autoritatea personajului principal.

Apariţia lui Lică tulbură liniştea familiei şi echilibrul interior al bărbatului. Cu ajutorul monologului
interior, este subliniat profilul psihologic al acestuia, contradicţiile interioare, generate de seducţia şi
repulsia pe care le exercită individul apărut la cârciumă asupra lui. Oscilând între cele două sensuri
existenţiale, reprezentate de personajul feminin, Ana, simbol al iubirii, al familiei şi al liniştii, şi
nelegiuitul şef al porcarilor, Ghiţă trăieşte o dramă psihologică, care îl va duce la o stare de alienare
faţă de sine şi faţă de ceilalţi.

Autocaracterizarea trădează dorinţa personajului de a se autodisculpa: „Ce să-mi fac dacă e în

mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare”.
Astfel, devine complicele lui Lică a jefuirea arendaşului şi la uciderea unei femei. Este reţinut de
poliţie şi va dori să se alieze cu jandarmul Pintea, pentru a-l demasca pe Sămădău, dar nu este în
totalitate sincer, deoarece păstrează o parte din banii aduşi de Lică.

Cârciumarul este caracterizat direct şi de şeful porcarilor, care îşi dă seama de calităţile şi
defectele acestuia: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău şi eşti om cu minte”. Acesta are
momente de sinceritate şi remuşcări, aşa cum rezultă din scena în care îşi cere iertare soţiei şi
copiilor. Dezgustată de laşitatea soţului şi îndepărtată de acesta, femeia îl numeşte pe Ghiţă „muiere
îmbrăcată în haine bărbăteşti”.

Om harnic, cumsecade, blând şi echilibrat, acesta doreşte să strângă bani pentru a-şi angaja
zece calfe ca să repare cizmele oamenilor. Deşi intuieşte caracterul malefic al intrusului, care îi cere
bani şi informaţii, acesta cedează, fapt dovedit prin monologul interior „se gândea la câştigul pe care
l-ar putea face în tovărăşia cu Lică”. Naratorul omniscient şi omniprezent surprinde gesturile,
gândurile şi relaţiile cu celelalte personaje: prudent şi temător, Ghiţă merge la Arad să-şi cumpere
două pistoale, îşi ia doi câini şi angajează o slugă credincioasă, ceea ce dovedeşte nevoia de protecţie.
Acesta devine interiorizat şi violent: „se aprindea”; „îşi pierdea cumpătul”. Îi plac jocurile
primejdioase şi are gesturi brutale faţă de cei apropiaţi; uneori, pare să regrete că are familie şi copii,
gândind că această situaţie îl face vulnerabil.

Caracterizarea indirectă dezvăluie ultima fază a degradării morale: de sărbătoarea Paştelui, o

ucide pe Ana, la rândul lui este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică. Reprezentând tipul individului
dezumanizat de obsesia îmbogăţirii, personajul va ajunge la un deznodământ tragic.

Concluzie

În concluzie, valoarea deosebită a acestei nuvele constă în modul de realizare a personajelor,

în analiza psihologică ce porneşte de la descrierea generală a stărilor psihice, spre a ajunge la
observaţii de mare fineţe.

Statutul personajelor

Protagonistul, Ghiţă, este cel mai complex personaj din nuvelele lui Slavici. Acesta este un
personaj rotund, evoluând de la tipicitate la individualizare, devenind, dintr-un simplu meşteşugar, cu
o existenţă modestă, un cârciumar dominat de seducţia banilor sub influenţa negativă a lui Lică

10
Sămădăul. Șotia sa remarcă „bărbatul s-a schimbat”, însa el pune totul pe seama destinului „Așa m-a
lăsat Dumnezeu!”.

Lica este personaj secundar, antieroul operei lui Slavici, fiind un personaj tipic, plat. Lica intra in
categoria porcarilor, insa este unul bogat: „porcar si el, dar om cu stare”. Lică este individualizat
printr-un portret fizic ce reflecta in exterior trasaturile sale morale: „Lica, un om de treizeci si sase de
ani, înalt, uscativ şi supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi”.

Legătura dintre Ghiţă si Lică se afla sub semnul raportului de forte şi evoluează treptat.
Ambele personaje reprezinta firi puternic individualizate, insa Lica este cel mai abil, finalul operei
punand in lumina antiteza caracter slab – caracter tare. În această relaţie, Lică are rolul de
manipulator, iar Ghiţă de manipulat. Lică ne apare ca un om fără suflet, fără lege şi fără credinţă.
Slavici anunţase acest portret într-o replică anterioară a lui Ghiţă: „Tu nu eşti om, Lică, ci diavol!”.

Sămădăul îl manipulează pe cârciumar astfel încât să nu asculte de vorbele soţiei, care îl descrie
pe porcar ca fiind „un om rău şi primejdios”. Începerea parteneriatului dintre cei doi, Ghiţă şi Lică,
constituie pentru Ghiţă şi începerea unui drum al degradării umane, o luptă interioară din sufletul
hangiului între dorinţa de a rămâne cinstit şi aceea de înavuţire. Ghiţă devine partenerul lui Lică,
oferindu-i informaţii despre cele petrecute la cârciumă, devine complicele său la ilegalităţi şi crime:
jefuirea arendaşului şi uciderea femeii şi copilului. Protagonistul devine victima remuşcărilor
interioare, lucru evidenţiat în relaţiile cu celelalte personaje, mai ales cu familia, devine tot mai ursuz,
se enervează uşor şi violent faţă de Ana şi copii. Antagonistul reuşeşte să îi inspire teamă
protagonistului, Ghiţă merge la Arad de unde îşi ia arme, câini şi angajează o slugă. Ajuns pe ultima
treaptă a degradării sociale şi obsedat de puterea banului, cârciumarul se decide să-l denunţe pe Lică,
însă, din păcate, îşi împinge soţia în braţele acestuia. Descoperind infidelitatea soţiei, o ucide, iar
aceste este la rândul rău ucid de Răuţ. Tragic este şi sfârşitul Sămădăului care pentru a nu fi prins de
jandarmul Pintea, se sinucide.

Aşadar, autorii morali ale celor două sfârşituri tragice sunt Ghiţă şi Lică, ambii robi ai banului şi
ai setei de înavuţire. Semnificative pentru evidenţierea relaţiei dintre cei doi sunt episodul primei
întâlniri dintre aceştia, deoarece reprezintă şi începutul unui drum al degradării umane pentru
protagonist, dar şi episodul final, care prezintă finalul tragic al personajelor ca efect al dorinţei de
înavuţire, Ghiţă ucigându-şi propria soţie, pe care o împinsese în braţele porcarului, fiind mai apoi
ucis şi el din ordinul lui Lică şi sfârşitul Sămădăului care se sinucide pentru a nu fi prins de jandarm. O
scenă semnificativă pentru relaţia dintre cele două personaje este cea a primei întâlniri cu Lică
Sămădăul, deoarece apar primele semne de transformări psihologice şi morale ale lui Ghiţă. Dialogul
dintre cei doi pare un interogatoriu condus de Lică, care avea o poziţie superioară cârciumarului, fiind
seful porcarilor din zonă. După plecarea lui, Ghiţă are primul moment de nesinceritate faţă de Ana,
căreia îi ascunde „gândurile negre ce-l cuprinseseră”. Aceste două episoade fiind edificatoare pentru
evidenţierea degradării morale pe care o are protagonistul.

Concluzie Opera literară „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, deoarece urmăreşte
procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie şi urmăreşte degradarea morală a acestuia produsă de
ispita îmbogăţirii.

11