MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

Nuvela psihologică de factură realistă și clasică, "Moara cu noroc” de Ioan

Slavici aparține Epocii Marilor Clasici și a fost inclusă în volumul “Novele din
popor”, apărut în 1881, alături de alte nuvele inspirate din realitatea universului
arădean rural (“Gura satului”, “Popa Tanda”, “Scormon” etc.).

,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela,adica o specie epica in proza, cu o

constructie riguroasa, un fir narativ central;personajele putine pun in evidenta evolutia
personajului principal, complex, puternic individualizat. Nuvela apartine realismului
clasic. Trasaturile realiste sunt:tema,importanta acordata banului, atitudinea critica fata
de aspectele societatii,verdicitatea intamplarilor, verosimilitatea intrigii si a
personajelor,personaje tipice (carciumarul) in situatii tipice, personajele fiind conditionate
de mediu si epoca,repere spatio-temporale precise, tehnica detaliului in descriere, dialogul
viu, autentic. Tot de realism tine si analiza psihologica, realizata prin utlizarea
modalitatilor de caracterizare ale personajului si de investigare psihologica(monologul
interior,stilul indirect liber, scenele dialogale,autocaracterizarea,notarea gesturilor, a
mimicii), natura conflictului interior. „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică,
accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor și pe analiza
minuțioasă a conflictului interior .Se insistă pe schimbările caracteriale
şi comportamentale ale personajului și pe impactul evenimentelor asupra conştiinţei
protagonistului, toate fiind surprinse în maniera realismului clasic.Naratorul
notează stările și incertitudinile personajelor prin utilizarea tehnicilor de investigație
psihologică:monologul interior, („Ăștia nu prea îmi par oameni buni”- nesiguranță și
teamă); stilul indirect liber („De ce nu vine Răuț însuși?”- îndoială);introspecția („Ce să-
mi fac dacă e în mine un lucru mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși
vinovat că are cocoașe în spinare”)

Tema sustine caracterul realist (oglindirea vietii sociale), dar si pe cel psihologic al nuvelei.
Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela
prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social, dar pentru asta se confrunta cu
personajul antagonist,Lica Samadaul(conflictul exterior). Scriitorul considera ca goana dupa
avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie, de unde perspectiva
moralizatoare:consecintele dramatice ale setei de inavutie. Din perspectiva psihologica, nuvela
prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte diferite), psihologica si
morala(lupta dintre bine si rau).puternice,dar contradictorii: sa ramana om cinstit, pe de o parte,
si sa se imbogateasca alaturi de Lica, pe de alta parte. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de
natura sociala(confruntarea a doua lumi cu mentalitati

Cronotopul nuvelei este real și creează impresia de veridicitate. Întâmplările  narate sunt

plasate, temporal, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, evenimentele derulându-se pe parcursul unui
an – între Sf. Gheorghe și Paște.  Cele două repere temporale înscriu evenimentele în zona iluziei și
tragicului. Astfel,  Sf. Gheorghe desemnează iluzia unui învingător, aparenta victorie  pe care o va constata
protagonistul  la finalul nuvelei, prin mutarea la moara cu noroc.  Paștele se află în strânsă relație cu
 sfârșitul destinelor tuturor personajelor prinse în jocul malefic al banului și păcatului, dar și cu purificarea
prin foc a mediului

Spaţiul este desemnat de  zona Ardealului, la Moara cu noroc (ultimul prag înaintea  lucrurilor rele,
un loc aşezat la  răscruce drumuri, în pustiu), anticipându-se încă din expozițiune dramatismul evenimentelor ce
se vor derula în acest topos malefic, asociat prin metafora drumului care coboară în vale, Infernului: ”De la Ineu
drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor.
Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale,
trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam
greu, iară mai departe locurile sunt rele Aici în vale e Moara cu noroc. Ori din care parte ar veni, drumețul se
bucură când o zărește din culmea dealului pleșuv, căci, venind dinspre locurile rele, ea îl vestește că a scăpat
norocos, iară mergând spre ele, la moară poate să găsească ori să aștepte alți drumeți, ca să nu plece singur mai
departe.” Descrierea stă sub semnul  predestinării tragice
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma numita ,,Moara cu
noroc” inseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca usurinta
castigurilor de aici ascunde abateri etice grave.

              Incipitul conţine  replica bătrânei, mama Anei, şi reprezintă morala de factură

populară, demonstrată în nuvelă: “Omul să fie mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba,  nu
bogăția, ci liniştea sa îl face fericit.” Acest capitol preia funcţiile  prologului, prefigurând tema
şi conflictul dominant, validate prin motive  anticipative (drumul şerpuieşte la stânga şi la
dreapta - semn al oscilării lui  Ghiţă între dragostea pentru familie, respectiv respectarea
moralei, şi patima  pentru bani care pune stăpânire pe el; locurile sunt aride - nu cresc decât 
ciulinii - anticipare a destinului tragic al lui Ghiţă, pentru care moara se  dovedeşte un loc
nefast; în depărtare se zăreşte o pădure arsă în jurul căreia  roiesc nişte corbi - simbol al
morţii; în apropiere de moară sunt cinci cruci -  semn că oamenii şi-au părăsit credinţa şi că îşi
pot pierde viaţa în acele  locuri rele) . Astfel, prin aceste motive anticipative,”pregătind
cititorul pentru ce urmează. " 
           Ultimul capitol, finalul, are valoare de epilog, subliniind  ideea principală a operei şi
se află  în relaţie de simetrie cu incipitul. Finalul este unul închis, destinele  personajelor
sunt trasate. În spiritul moralist al lui Slavici, cei care „s-au  dat cu răul” trebuie să plătească
acest lucru prin moarte, iar cei nevinovaţi  scapă; în preajma Paştelui, bătrâna şi copiii pleacă
în oraş, în lipsa lor  producându-se tragedia. Locurile se purifică prin foc, iar personajul
reflector  încheie moralizator, în acord cu normele lumii tradiționale: „aşa le-a fost dată”,
faptele și personajele sunt sancționate de Destinul – pedeapsă. Prin reluarea replicii
personajului reflector, se realizează simetria incipit+final, care sugerează  ciclicitatea vieţii.
Această construcţie simetrică pune în evidenţă caracterul  moralizator al operei, conflictul
evidenţiind încălcarea unei norme morale care  nu poate rămâne nepedepsită. Astfel,
din relaţia incipit - final putem deduce  concepţia scriitorului potrivit căreia legile morale
persistă asupra existenţei  umane.
 
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare
religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste. Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un
subiect concentrat, cu deschideri bogate, o structura narativa complicata si un ritm epic
neomogen, cu modificari ale timpului povestirii. Actiunea se desfasoara prin continue
acumulari si izbucniri de tensiune epica, in deplina concordanta cu framantarile psihologice
surprinse.

Preceptul moral rostit de mama-soacra la inceputul nuvelei reflecta intelepciunea batraneasca,

valorile traditionale, in opozitie cu dorinta de bunastare materiala a ginerelui Ghita.Cizmar
sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma Moara cu noroc, pentru a
castiga rapid bani.Initial, carciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva,isi asuma
responsabilitatea destinului celorlalti.

Carciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri,izolata de restul

lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. In expozitiune, descrierea drumului care duce la
Moara cu noroc, realizata in maniera realista, prin tehnica detaliului semnificativ, si a locului
in care se afla carciuma,reda un peisaj-cadru obiectiv al actiunii.Semnele parasirii(vechea
moara ,,cu lopetile rupte”, cele cinci cruci) anticipeaza destinul tragic al familiei.Simetria
incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului. Subiectul nuvelei il constituie
etapele si efectele confruntarii dintre protagonist,Ghita, si antagonist,Lica.Ghita se dovedeste
la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunastarii si ale armoniei in care traieste
nu intarzie sa apara.

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al turmelor de porci
din imprejurimi, care tulbura echilibrul familiei,constituie intriga, fiind totodată o secvență
semnificativă pentru tema textului..Desprins din aceasta categorie a samadailor,Lica este
individualizat printr-un portret realizat in mod direct de catre narator, in maniera realista, prin
utilizarea tehnicii detaliului, notarea amanuntului semnifiativ.Lica are un orgoliu de stapan si
si impune inca de la inceput regulile:,,Eu sunt Lica Samadaul...”.Ana intuieste ca Lica este
un ,,om rau si primejdios” si il avertizeaza pe Ghita.

Cu toate ca isi da seama de pericol,Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care Lica
o exercita asupra lui.In sufletul carciumarului se declanseaza un conflict interior intre dorinta
de a ramane un om cinstit si tentatia de a se imbogati alaturi de Samadau.Mai intai, Ghita isi
ia masurile de aparare impotriva lui Lica:merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi
caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza inca o sluga,pe Marti,,,un
ungur inalt ca un brad”.

Desfasurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului instrainarii carciumarului

fata de familie,analizat cu maiestrie de Slavici.Devine mohorat,violent, ii plac jocurile
crude,primejdioase,are gesturi de brutalitate fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci,se
poarta brutal cu cei mici.La un moment dat,Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii,
pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica.Prin intermediul
monologului interior sunt redate framantarile personajului. Dornic sa fata avere,Ghita se
indeparteaza de Ana si devine treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri:jefuirea
arendasului,uciderea unei femei si a unui copil.Retinut de politie, lui Ghita i se da drumul
numai pe ,,chezasie”.Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea,fost hot de codru si tovaras al
lui Lica, pentru a-l da in vileag pe Samadau.Ghita nu este insa sincer fata de Pintea,deoarece ii
ofera dovezi ale vinovatiei lui Lica, numai dupa ce isi poate opri jumatate din sumele aduse de
acesta din urma si acest lucru ii va aduce pierirea.Ghita nu reuseste sa fie onest pana la capat
nici fata de Lica, nici fata de Pintea.

Punctul culminant al nuvelei,reprezentând o secvență importantă pentru tema

operei, coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii
morale.Dispus sa faca orice pentru a se razbuna,Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica, la
sarbatorile Pastelui,lasand-o la carciuma in compania Samadaului,in timp ce el merge sa-l
anunte pe jandarm ca Lica are asupra lui banii furati.Dezgustata de lasitatea sotului care se
instrainase de ea si de familie, Ana i se daruieste lui Lica,deoarece Lica e ,,om”, pe cand
Ghita ,,nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”.Cand se intoarce si realizeaza acest
lucru,Ghita o ucide pe Ana,iar la randul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

Deznodamantul este tragic.Un incediu provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma
de la Moara cu noroc. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea,Lica se sinucide,izbindu-se
cu capul de un copac.Nuvela are un final moralizator, fiindca sanctionarea drastica a
protagonistilor e pe masura faptelor savarsite.singurele personaje care supravietuiesc sunt
batrana si copiii.

Evenimentele sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o

perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la persoana a III-a, viziune
”dindărăt” - atitudinea detaşată în descrierea acţiunii, anticipativă, focalizare zero.
De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin intervenţiile bătrânei
de la începutul şi din finalul nuvelei. = personaj reflector/personaj alter-ego.”.