Nuvela psihologică.

,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Nuvela psihologică este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă având un fir
narativ central, cu personaje relativ puţine care pun în evidenţă evoluţia personajului principal,
puternic individualizat. Se manifestă tendinţa de obiectivare a perspectivei narative,
impersonalitatea naratorului şi relatarea naraţiunii la persoana a III-a. Accentul cade pe conflictul
interior, din conştiinţa personajelor, prezentându-se tensiunile sufleteşti, transformările (morale,
sufleteşti, comportamentale) suferite de personaje în evoluţia conflictului. Se folosesc mijloace de
investigaţie psihologică .
,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică prin: tematică, modalităţi de caracterizare a
personajelor şi de investigare psihologică, natura conflictului (interior).
Naraţiunea este obiectivă, realizată la persoana a III-a, de către un narator omniscient,
omniprezent şi neimplicat. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, intervine tehnica
punctului de vedere în intervenţiile simetrice ale soacrei. Naratorul împrumută vocea bătrânei,
făcând un comentariu moral asupra faptelor. Prin intenţia moralizatoare nuvela este realist-clasică.
Relatarea evenimentelor nu se realizează totuşi linear, iar înlănţuirea dintre capitole se face prin
tehnici epice diferite: dialogul (la începutul nuvelei), descrierea la timpul prezent (capitolul II, III),
semnalarea unei relaţii temporale de anterioritate faţă de cele povestite înainte (capitolul XVI).
Înlănţuite temporal şi cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul produs asupra cititorului
este de iluzie a vieţii (veridicitate) şi de obiectivitate.
Tema nuvelei este urmărirea modului în care banul alterează firea oamenilor şi relaţiile
dintre ei, a procesului de dezumanizare generată de setea de îmbogăţire şi de consecinţele
compromisurilor făcute. Aşadar, nuvela abordează o problematică psihologică, morală.
Conflictul este de natură interioară, rezultat din contradicţia dintre dorinţa lui Ghiţă de a
rămâne un om cinstit şi dorinţa de a se îmbogăţi cu orice preţ. Conflictul interior este susţinut de
conflictul exterior dintre două personaje rivale: Ghiţă –protagonist şi Lică – antagonist.
Titlul nuvelei este simbolic, el conţinând o ironie tragică: la început locul în care este
plasată moara aduce noroc, adică bani mulţi, câştigaţi pe căi necinstite, dar în final moara aduce
nenorocire, ghinion, fiind un loc al nefericirii şi al dramelor sufleteşti.
Acţiunea nuvelei se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu
valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşte. Spaţiul acţiunii îl reprezintă câmpia
arădeană, în lumea crescătorilor de porci, într-o epocă în care noile relaţii de tip capitalist pătrund
în lumea satului .
Din punct de vedere structural, nuvela este alcătuită din 17 capitole, având un subiect
concentrat cu deschideri bogate. Incipitul şi finalul sunt simetrice, referindu-se la descrierea
drumului, căci simbolistica iniţială a drumului se completează în final cu sugestia drumului vieţii
care continuă şi după tragedia petrecută: ,,bătrâna luă copiii şi plecă mai departe”
Nuvela debutează cu vorbele soacrei , dezvăluind o concepţie despre viaţă şi felul cum
trebuie trăită : ,,omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit.” Se încheie tot prin cuvintele bătrânei, având un caracter conclusiv,
punând întâmplările pe seama destinului necruţător: ,,aşa le-a fost data.”
Nuvela urmăreşte destinul lui Ghiţă, un cizmar sărac ce ia în arendă cârciuma de la Moara
cu noroc din dorinţa de a deveni om cu stare. Când încep să apară primele semne ale bunăstării, la
cârciumă vine Lică Sămădăul, care-i sugerează lui Ghiţă că dacă vrea să rămână aici şi să se
îmbogăţească, trebuie să devină omul lui. Ghiţă se va implica în afacerile necurate ale lui Lică,
îndepărtându-se de familie, mânat de patima de a câştiga cât mai mult. Vrea să plece, dar lăcomia
de bani este mai puternică, prăbuşirea morală a personajului fiind de neevitat. Jefuirea
arendaşului, uciderea femeii, mărturia mincionoasă îl fac pe Ghiţă să devină definitiv subordonat
lui Lică. Îndemnând-o pe Ana spre Lică, gelos când îi vede împreună, el vrea să se răzbune şi să-l
denunţe pe Lică la jandarmul Pintea, însă ratează prilejul de a se răzbuna, ucigându-şi soţia. Va fi
şi el ucis de Răuţ, Lică se va sinucide lovindu-se cu capul de un copac, iar cârciuma va fi
incendiată, scăpând doar bătrâna şi copiii.(momentele subiectului)

Valoarea deosebită a nuvelei constă în realizarea personajelor, accentul necăzând pe actul

povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Personajele principale sunt Ghiţă, Ana şi Lică, iar
bătrâna soacră şi copiii sunt personaje episodice; jandarmul Pintea este un personaj secundar.
Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, destinul lui ilustrând
consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu
frământări sufleteşti şi ezitări. Personaj ,,rotund”, el evoluează de la tipicitate, sub determinare
socială (cârciumarul dornic de avere) la individualizare, sub determinare psihologică şi morală .
Lică este un om ,,rău şi primejdios”, unic în literatura română prin chipul său satanic ce
exercită asupra celorlalte personaje o atracţie demonică .
Ana suferă transformări interioare care-i oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a
psihologiei feminine .
Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să îşi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare,
consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relaţiile dintre ele (caracterizare indirectă). De
asemenea, el realizează scurte portrete (caracterizare directă), trăsăturile fizice evidenţiindu-le pe
cele morale sau statutul social. Mijloacele de investigaţie psihologică folosite de Slavici sunt:
scenele dialogate , monologul interior de factură tradiţională, monologul realizat în stil indirect
liber, notaţia gesticii, a mimicii, a tonului vocii .
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe. Modurile de expunere îndeplinesc o serie de
funcţii epice în discursul narativ: principala funcţie a descrierii este de a fixa acţiunea în timp şi
spaţiu, de a prezenta peisaje, portrete, obiceiuri, obiecte. Dialogul contribuie la caracterizarea
indirectă a personajelor, susţine veridicitatea relaţiilor dintre personaje şi concentrarea epică.
Monologul interior de factură tradiţională, monologul interior adresat (stilul indirect liber) sunt
principalele mijloace de investigare psihologică a personajului principal. Naraţiunea obiectivă are
funcţia de a prezenta realitatea prin absenţa mărcilor subiectivităţii, prin impresie de stil cenuşiu .
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul
regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Înţelesul moralizator al nuvelei este susţinut prin
zicale şi proverbe populare sau prin replicile-sentinţe rostite de soacră la începutul şi la sfârşitul
nuvelei .
,,Moara cu noroc ” este o nuvelă psihologică, deoarece are toate trăsăturile acestei specii:
analizează conflictul interior al personajului principal, urmăreşte procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă
de familie şi degradarea morală a acestuia produsă de ispita îmbogăţirii.