Moara cu Noroc de Ioan Slavici

Specie: nuvelă realistă psihologică

Curent: realism
Încadrare istorică: perioada marilor clasici
Anul apariției: 1881
Tema: Dezumanizarea individului sub imperiul setei de înavuțire în condițiile specifice
satului ardelean de la mijlocul secolului al XIX-lea

CUPRINS:

•1 Eseu structurat Moara cu noroc de Ioan Slavici

•2 Particularităţile nuvelei
•3 Tema şi viziunea despre lume
•4 Relaţia dintre incipit şi final
•5 Caracterizarea personajului Ghiță
•Eseu 2 Caracterizarea unui personaj din Moara cu noroc
•6 Cuplu de personaje Ghiță - Lică
•7 Exemple de subiecte bacalaureat Subiectul al III-lea: nuvela psihologică

1. MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI – ESEU STRUCTURAT

Considerata ca o specie a epocii moderne, nuvela a fost cultivata cu predilectie in

secolele XIX si XX, avand avantajul unei concentrari epice mai accentuate decat a
romanului. Intr-un spatiu diegetic relativ restrans, cu un singur fir narativ, nuvela
urmareste destinul unui personaj complex, prins in reteaua unor conflicte puternice.
Viziunea artistica este astfel centrata asupra protagonistului care domina prim-planul.
Caracteristicile acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela „Moara cu noroc” de
Ioan Slavici. Primul mare scriitor modern al Transilvaniei, consolideaza dimensiunea
realist-obiectiva a viziunii artistice asupra universului existential al satului de provincie,
operand o deschidere a prozei romanesti spre psihologic. O dovada stralucita este nuvela
„Moara cu noroc”, publicata in 1881.
Capodopera lui Slavici este o nuvela psihologica, remarcabila nu numai prin
complexitatea personajului principal, ci si prin realismul viziunii artistice care se
concretizeaza intr-o imagine veridica a unei lumi din Transilvania sfarsitului de veac
XIX.
Tema realist-psihologica a degradarii umane provocate de patima inavutirii se dezvolta
in relatie cu tema romantica a destinului.
Titlul nuvelei inchide in el o amara ironie, „Moara cu noroc” fiind numele hanului
asezat la rascruce de drumuri, o raspantie care „intoarce” destinul eroilor spre zodia
tragicului, schimband liniste colibei in zbucium, nefericire.
Compozitia nuvelei este clasica, cele 17 capitole urmarind sirul evenimentelor in ordine
cronologica. Incipitul de tip enuntiativ se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-
reflector: mama Anei, care este numita simbolic „batrana”. Cugetarea ei reprezinta o
avertizare asupra fortelor conflictule : „Omul sa fie multumit cu sărăcia sa, căci dacă e
vorba, nu bogaţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Dupa principiul simetriei,
finalul se constituie tot ca un discurs direct al personajului-reflector : „ Simteam eu ca nu
are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”. Naratiunea este asadara construita in ”rama”
cugetarilor batranei. Aceasta reprezinta o „voce” prin care se exprima mentalitatea unei
lumi morale care isi intemeiaza existenta pe valori autentice si pe credinta in soarta. In
acelasi timp, ea exprima viziunea scriitorului asupra lumii si asupra existentei umane.
Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, in pusta aradeana ( Fundeni,
Ineu, Oradea sunt toponime reale), intr-o zona de rascruce, plina de mister. Evenimente
se desfasoara pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este dublat de un timp simbolic,
„saptamanii luminate a Pastelui” ii corespunde o durata malefica, un timp simbolic al
”tarziului” („era tarziu, intr-un tarziu, tarziu dupa miezul noptii”). Nu intamplator, jaful
crima, tradarea , uciderea Anei si sinuciderea se petrec noaptea.
Structural, nuvela se organizeaza pe doua planuri dinamizate de conflicte puternice .
Planul realitatii exterioare este de tip narativ, evidentiind un singur fir narativ- element
definitoriu al nuvelei. Al doilea plan este de tip analitic: planul interior, in care sunt
urmarite dilemele morale, conflictul psihologic ce se amplifica treptat in constiinta lui
Ghita.
Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa, infruntand situatia sociala si
economica gri in care se afla. Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a
asigura un trai decent familiei, el decide, impotriva sfatului soacrei, sa ia in arenda hanul
”Moara cu noroc”. Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in
acest nou mediu, neprimitor (”pusta aradeana”), insa cu potential.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa
un sir de evenimente, in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va
sfarsi tragic. Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod; se contureaza
atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel interior, al constiintei carciumarului.
Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este
vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile
necurate ale Samadaului care exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand,
arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie si copilul sau sunt omorati , iar toate
drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea.
Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele.
Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica,
ceea ce si reuseste.
Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghita il face
pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria
cursa va fi Ghita, care, atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta
necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut, omul
samadaului.
Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe
masura faptelor. Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul
se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele
faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alaturi de
protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu
valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma:
”asa le-a fost data”.
Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester), fiind
rezultate ale propriilor fapte, actiuni si ganduri, actionand liber, neconstranse decat de
forta destinului. Protagonistul nuvelei, Ghita este centrul de iradiere a
semnificatiilor,destinul sau ilustrand „teza morala” a textului. El este un personaj
complex, dilematic, de mare forta in reprezentarea omului care se lasa dominat de
slabiciunea sa. Cand linistea familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul,
Ghita incearca sa i se impotriveasca ferm si demn. Numai ca prima eroare, aceea de a nu
renunta la arenda hanului, declanseaza situatia de criza. Tentativa esuata de a se
impotrivi lui Lica, e urmata de alunecarea treptata sub influenta samadaului . Intre cei 2
se naste un conflict de orgolii barbatesti.
Scena procesului reprezinta un moment cheie in devenirea personajului, un moment de
culminatie a crizei morale. Desi convins de vinovatia lui Lica, Ghita depune marturie
falsa, optiune nu determinata de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani
puternici care il protejeaza. Totusi, optiunea finala a protagonistului este de a se situa cu
sacrificiul suprem de partea legii. Ultimele scene sunt de un intens dramatism.
Intelegand ca si-a distrus iremediabil familia , iar revinirea la valorile morale autentice
nu mai este posibil, eroii vor plati cu viata abaterea de la norma etica.
Din punctul meu de vedere, consider ca tema erodarii fondului uman prin patima
imbogatirii este dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca literatura trebuie sa aiba o
finalitate educativa. In primul rand, deznodamantul nuvelei are o accentuata dimensiune
moralizatoare, fiindca eroii care incalca principiile morale sunt sanctionati aspru in final.
In al doilea rand, scriitorul reuseste sa surprinda cu adevarata arta instalarea gradata a
crizei sufletesti si evolutia ei pana in fata deznodamantului implacabil.
In concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane
creatorul nuvelei realist-psihologice, iar „Moara cu noroc” este dovada cea mai
stralucita.

În concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane
creatorul nuvelei realist-psihologice iar întâlnirea cu nuvela „Moara cu noroc” este,
pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după
propria viziune a autorului. Fiind o nuvelă psihologică, ea nu aduce în faţa
contemporanilor un model de conduită morală, ci un model al dezumanizării.
↑Înapoi la Cuprins

2. PARTICULARITĂȚILE NUVELEI : MOARA CU NOROC DE IOAN

SLAVICI

2. Particularitățile nuvelei : Moara cu noroc de Ioan Slavici

Scrie un eseu despre particularităţile nuvelei, prin referire la o operă literară
studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- precizarea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă, existente în opera literară
studiată;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a patru elemente de construcţie a
subiectului şi/ sau ale compoziţiei (de exemplu: acţiune, secvenţă narativă, conflict,
relaţii temporale şi spaţiale, construcţia personajelor, incipit, final, perspectivă narativă,
tehnici narative etc.);
- evidenţierea relaţiilor dintre două personaje, reprezentative pentru nuvela studiată; -
exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau
tema în nuvela pentru care ai optat.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un
conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în
funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte verosimile într-
un singur conflict, cu o intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe
definirea personajului decât pe acţiune. Nuvelele pot fi clasificate, dupa modalitatea de
realizare a subiectului, în: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filosofice sau
anecdotice, iar în funcţie de curentele literare în care se înscriu ca formulă
compozitională: renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste. O nuvela este şi
“Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, publicată în 1881 în volumul “Novele din popor”,
alături de Pădureanca şi Budulea Taichii,
Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în societatea ardelenească a
secolului al XIX-lea. Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc
aduce destrămarea familiei lui Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion.
Construcţia subiectului, pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea are loc
la hanul Moara cu noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre dealuri, la o
răscruce, iar timpul este şi el bine precizat, acţiunea fiind delimitată de două repere
temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paşti) creează impresia de
veridicitate.
Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială (prezintă confruntarea dintre
doua lumi, dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care, în încercarea de a-şi depăşi
statutul social se confruntă cu Lică Sămădăul, personajul antagonist, ceea ce creează
conflictul exterior), dar şi de natură psihologică şi morală (conflictul interior trăit de
Ghiţă care este pus să aleagă între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea familiei sale).
Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o
perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la
persoana a III-a şi atitudinea detaşată în
descrierea acţiunii. De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere,
concretizată prin intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei. În incipitul
nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replicş ce anticipeazş oarecum acţiunea nuvelei, şi
destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba,
nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de
încheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a
temerilor exprimate în incipit: “se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu că
nu are să iasa bine; dar aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară,
simetrică, se porneşte de la o idee, de la o temere , şi în final se revine la aceasta, după ce
a fost confirmată. Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu
foarte numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci
pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedeşte astfel, un bun observator al
caracterelor umane şi al vieţii rurale. Ghiţă se impune atât prin complexitate, cât şi prin
putere de individualizare. El ilustrează consecinţele negative pe care le are asupra
omului dorinţa de înavuţire. Este unul dintre personajele nuvelei care evoluează odată cu
acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de înavuţire, în individul
aflat sub determinare psihologică şi morală. Ghiţă suferă un proces de dezumanizare,
ezitarea lui în faţa alegerii dintre valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, liniştea
căminului) şi cele simbolizate de Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia malefică a banilor) şi
slăbiciunea lui în faţa tentaţiilor îl conduc către un sfârşit tragic. Lică rămâne constant
de-a lungul întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind în concordanţă cu temperamentul şi
comportamentul său. Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în special
schimbării lui Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea. Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu
cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi o familie fericită. După luarea “Morii cu noroc”
în arendă, odată cu statutul lor social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana.
Ghiţă începe să se ferească de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei
mici. Cei doi se înstrăinează într-atât, încât Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana în braţele
lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece “acesta e om”, pe când “Ghiţă e doar
muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Sfârşitul celor doi este unul tragic. Realizând că a
fost înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ, din ordinul
lui Lică. Bătrâna şi copiii supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe
inocente şi morale. Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care naratorul obiectiv le
face personajelor prin portrete sugestive (caracterizare directă), cât şi din gesturile,
limbajul şi relaţiile pe care acestea le dezvoltă între ele (caracterizare indirectă). Apar, de
asemenea, mijloace de investigaţie psihologică, precum scenele de dialog, monologul,
monologul interior, notaţia gesturilor şi a mimicii, care fac din “Moara cu noroc” o
nuvelă psihologică”. În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi personajele
prezentate, precum şi prin accentuarea complexităţii acestora , cu prezentarea “acelui
amestec de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi”, “Moara cu noroc” devine o
veritabilă nuvelă realistă, una din capodoperele lui Ioan Slavici.
↑Înapoi la Cuprins

3. TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

Tema şi viziunea despre lume/ Particularităţi de structură, compoziţie şi limbaj... în

nuvela ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se detaşează prin promovarea
unei literaturi autentice, care să înlocuiască “formele fără fond”, aspect evidenţiat de
scrierile celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi
Ioan Slavici.
Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii
adepţi ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în
volumul de debut “Novele din popor” şi este o nuvelă, specie genului epic în proză, de
dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, construcţie riguroasă şi conflict concentrat, în
cadrul căreia personajele relativ puţine gravitează în jurul protagonistului. Caracterul
acesteia este realist,prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă
obiectivă, de factură psihologică. În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima afirma
că “<<Moara cu noroc>> e…. prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente
ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al
personajului principal.
Realismul nuvelei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv societatea
transilvăneană, în special satul, pe care îl cunoştea îndeaproape şi ce reprezintă toposul
în care se desfăşoară întâmplările, conflictele şi în care vieţuiesc personajele, ce
acţionează ghidate de principii etice specifice. Slavici reuşeşte să înfăţişeze în lucrarea sa
un univers “copiat de pe uliţele împodobite ale satului” (Mihai Eminescu).
Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a
consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată
într-un mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva
socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru
a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe
care şi-l propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând
un destin implacabil al avarului (fatum). Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul
perspectivei psihologice. Viziunea lui Slavici despre lume susţine faptul că valorile
adevărate sunt cinstea, dragostea pentru familie şi modestia. Încă din primele rânduri ale
operei, bătrâna ilustrează această viziune asupra realităţii “Omul să fie mulţumit cu
sărăcia sa, căci, daca e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Tot
soacra lui Ghiţă este cea care, în finalul operei, relevă optimismul autorului, marcând
ideea conform căreia orice s-ar întâmpla, viaţa merge “mai departe”. Totuşi, lumea lui
Slavici este una în care faptele rele sunt sancţionate (Ana pentru înclinația spre adulter,
Ghiţă pentru obsesia pentru bani, Lică pentru crimele comise), el fiind un adevărat
moralist.
La nivel morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun “Moara”, articularea
acestuia arătând singurlaritatea istorisirii, care consemnează toposul acţiunii. Asocierea
cârciumii cu termenul “noroc” este mai degrabă una ironică, date fiind întâmplările
aflate sub semnul ghinionului ce vor avea loc în acest cadru, deşi iniţial “pentru Ghiţă
cârciuma era cu noroc”.
Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite
de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omnipresent(ubicuu). Se remarcă
de asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj-
raisonneur(reflector). Interferenţa dintre planul naratorului şi cel al personajelor se
realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de
silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere
predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul.
Contextul spaţio-temporal este precizat, ca în orice altă nuvelă realistă. Cârciuma de la
Moara cu noroc este aşezată la o răscruce de drumuri, izolată. Descrierea reperelor
spaţiale este evidenţiată prin tehnica detaliului semnificativ, conferind veridicitate
celor enunţate “De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini la dreapta şi la
stânga satelor aşezate prin colţurile văilor.”. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an,
perioadă cuprinsă între două coordonate religioase: de la Sf. Gheorghe până la Paştele
din anul următor.
În nuvela psihologică, conflictul central este unul moral, interior, aparţinând
protagonistului. Personajul principal, Ghiţă se luptă cu dorinţa de cinste, alături de
familia sa şi cu setea de bani care încearcă să-l domine. Conflictul interior se manifestă
şi în plan exterior prin relaţiile pe care hangiul le are pe de o parte cu familia sa, de care
se distanţează şi cu Lică Sămădăul, pe de altă parte, pe care îl confruntă.
Alcătuită din 17 capitole, “Moara cu noroc” prezintă un singur fir narativ în cadrul
căruia evenimentele se succed în ordine logică şi cronologică, fiind încadrate
de simetria spuselor bătrânei, ce au rol de teze morale, din începutul şi din finalul
operei, aceasta consemnând sfârşitul tragic pus sub semnul sorţii -“aşa le-a fost data”. De
asemenea, se poate observa prezenţa celor “cinci cruci” în prolog şi în epilog, înfăţişând
încă o dată un principiu religios, mai exact conceptul predestinării.
Fiind o operă narativă, acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ce
corespund unui tipar narativ. Expoziţiunea, situaţia iniţială, prezintă contextul spaţio-
temporal şi familia lui Ghiţă, cel ce hotărăşte să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc
pentru a strânge bani în scopul unui trai mai bun. Perioada pe care şi-o propune s-o
petreacă în acest loc este de 3 ani. La început, afacerile merg bine, cârciuma având un
succes nesperat, reflectat în câştigurile obţinute, cei doi soţi bucurându-se de munca lor.
Apariţia lui Lică Sămădăul, un personaj controversat, şef al porcarilor şi al turmelor de
porci constituie intriga nuvelei, momentul ce declanşează conflictul interior al lui Ghiţă,
care, tulburat, ia măsuri împotriva lui. Hangiul merge la Arad să cumpere arme, doi câini
şi îşi angajează încă o slugă, pe Marţi.
În cadrul desfăşurării acţiunii sunt surprinse toate etapele dezumanizării lui Ghiţă.
Cârciumarul devine rece, violent, se îndepărtează de familie, în vreme ce afacerea cu
Lică este din ce în ce mai profitabilă. Scena ce consemnează transformarea, în mod
inconştient, a lui Ghiţă în supusul lui Lică este aceea în care sămădăul îi dă însemnele
tuturor celor 23 de turme de porci şi împrumută bani. Dornic să se îmbogăţească, este
complicele lui Lică la numeroase nelegiuri, fiind anchetat de două ori în jefuirea
arendaşului şi uciderea unei femei şi a unui copil, fiind eliberat pe “chezăşie”.
Frământările şi neputinţa de a renunţa la înţelegerea încheiată îl fac să-şi ceară iertare de
la soţia sa, Ana. Se aliază cu jandarmul Pintea, ce se afla de mult timp pe urmele
sămădăului, însă nu îi spune tot adevărul, dorind să păstreze o parte din banii obţinuţi
împreună cu cel devenit acum duşmanul său.
Punctul culminant ilustrează apogeul involuţiei lui Ghiţă, care îşi aruncă soţia în braţele
lui Lică, şi, dorind să se răzbune pe porcar, merge să-l anunţe pe Pintea că acesta are
asupra lui banii furaţi. Femeia se lasă în voia bărbatului, dezgustată de laşitatea soţului
său.
Deznodământul este unul tragic întrucât planul hangiului nu decurge precum se aştepta.
Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o omoară pe Ana, el fiind la rândul său omorât
de Răuţ , una din slugile lui, la ordinul lui Lică. Sămădăul se sinucide,izbindu-se cu
capul de un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea, în vreme ce Moara cu noroc ardea din
cauza unui foc provocat de oamenii lui Lică.
Personajele lui Ioan Slavici sunt inspirate din realitatea imediată, fiind exploatate
anumite tipologii. Protagonistul, Ghiţă, este surprins în procesul său treptat de
înstrăinare faţă de propria-i familie şi propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu
cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos, pentru ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire
să-şi dorească să nu fi avut familie- “ întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi
copii”. Este surprins de la libertate la sclavie inconştientă pentru personajul demonic
apărut în viaţa sa. Cu toate acestea, alături de el se află până aproape în ultimul
moment, Ana, soţia sa, o mama grijulie, ce pune familia mai presus de orice, dar care
totuşi este şi victimă a celor doi bărbaţi (soţul său ajunge să o considere un obstacol
-“Îmi stai în cale”, iar sămădăul îi ruinează familia) şi vinovată pentru adulter. La rândul
său, Ana trece printr-o tulburare de ordin moral, fără a-i fi însă afectată conştiinţa.
Un alt personaj complex este Lică Sămădăul, antagonistul, cel ce strică echilibrul
familiei lui Ghiţă. Este un personaj plat, mereu egal cu sine, întrucât toate acţiunile
întreprinse sunt situate pe acelaşi făgaş, fiind un amestec de pasiune şi disimulare, bun
cunoscător al omului, o persoană vicleană ce acţionează spre bunăstarea sa. Este bun
cunoscător al psihologiei umane, ştiind cum să supună, să domine şi să fascineze,
manifestând o influenţă asupra tuturor personajelor cu care intră în contact.
Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi şi din relaţiile cu alte
personaje, fiind valorificată astfel caracterizarea indirectă. Naratorul realizează
portrete sugestive, detaliile fizice surprinzând şi trăsături morale sau statutul social
(statutul lui Lică - “porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă”).
Stilul nuvelei este sobru, concis, figurile de stil lipsind cu desăvârşire. Limbajul
naratorului şi al personajelor valorifică limbajul popular şi oralitatea. Tudor Vianu
remarcă modalitatea lui Slavici de a scrie, notând că acesta “introduce oralitatea
populară în scrierile sale înaintea lui Creangă”, însă îi lipseşte “jovialitatea şi verva”.
Aceste caracteristici se realizează prin dialogul ce conferă dinamism textului,
utilizarea expresiilor şi cuvintelor populare “dacă e vorba”, ”muiere” şi
a regionalismelor “sămădău”, “arendaş”.
Slavici conturează prin caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie în
cadrul căreia dreptatea primează, având în vedere sfârşitul operei, în care toate
personajele sunt sancţionate pentru faptele lor. Scena în care bătrâna pleacă cu
copiii poate semnifica încercarea ei de a impregna în personalitatea lor tiparul
ideal, clădit pe valori precum onoarea şi de a-i îndepărta de patima banilor.
În concluzie, “Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică întrucât prezintă toate
caracteristicile definitorii ale acestei specii, urmărind prin tematica sa dezumanizarea
personajului principal din pricina banului, accentul fiind îndreptat către planul tumultului
interior, incipitul şi finalul înglobând premisa şi concluzia conflictului.
↑Înapoi la Cuprins

4. RELAŢIA DINTRE INCIPIT ŞI FINAL

Relaţia dintre incipit şi final într-o nuvelă: Moara cu noroc de Ioan Slavici
Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii (între povestire şi roman), cu
o acţune riguros construită, cu un conflict puternic, punând în evidenţă personaje
complexe bine individualizate.
În literatura română nuvela a apărut în perioada paşoptistă, fiind singura specie de
ficţiune acceptată unanim în epoca romantică (1840-1880). În acea perioadă nuvela
avea caracter istoric („Alexandru Lăpuşneanu”). Mai târziu, în anul 1881, a fost inclusă
în volumul „Novele din popor” al lui Slavici, nuvela „Moara cu noroc”.

„Moara cu noroc” prezintă (alături de celelalte nuvele ale lui Slavici) monografic
viaţa satului ardelenesc în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, momentul
pătrunderii influenţelor capitaliste. În toate nuvelele lui Slavici conflictul porneşte de la
încălcarea unor norme etice şi de aceea teza moralizatoare străbate întreaga sa operă.
Spre deosebire de nuvela „Comoara” cu aceeaşi temă, în care personajul reuşeşte să
conştientizeze că patima banului pune stăpânire pe sufletul său şi astfel renunţă la
comoara pe care o găsise, Ghiţă, protagonistul nuvelei „Moara cu noroc”, e irecuperabil
din punct de vedere moral, accentuând latura realistă a operei.
Titlul nuvelei poate fi considerat o antifrază (nu e cu noroc). Semnificaţia negativă
a acestuia se accentuează pe parcursul desfăşurării acţiunii, dar şi prin relaţia cu o
credinţă populară conform căreia o moară părăsită e bântuită de spirite rele.
Tema nuvelei este degradarea morală sub influenţa banului sau, cu alte cuvinte,
consecinţele nefaste pe care banul le are asupra sufletului omenesc.
Discursul narativ este încadrat de vorbele bătrânei care, din această perspectivă,
devine personaj-reflector,’ şi purtătorul de cuvânt al naratorului.

Incipitul conţine replica bătrânei, mama Anei, şi reprezintă morala de factură

populară demonstrată în nuvelă: “Omul să fie mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba,
nu bogaţia, ci liniştea sa îl face fericit.” Acest capitol preia funcţiile prologului,
prefigurând tema şi conflictul dominant, validate prin motive anticipative (drumul
şerpuieşte la stânga şi la dreapta- semn al oscilării lui Ghiţă între dragostea pentru
familie, respectiv respectarea moralei, şi patima pentru bani care pune stăpânire pe el;
locurile sunt aride- nu cresc decât ciulinii- anticipare a destinului tragic al lui Ghiţă,
pentru care moara se dovedeşte un loc nefast; în depărtare se zăreşte o pădure arsă în
jurul căreia roiesc nişte corbi- simbol al morţii; în apropiere de moară sunt cinci cruci-
semn că oamenii şi-au părăsit credinţa şi că îşi pot pierde viaţa în acele locuri rele) .
Astfel, prin aceste motive anticipative, incipitul este de tip “captatio benevolentiae”,
adică pregăteşte cititorul pentru ce urmează.

Conflictul iniţial este unul exterior, de natură socială şi economică, reprezentat

prin Lică Sămădăul, şeful porcarilor din zona, om avut care stăpâneşte întreaga zonă, şi
Ghiţă, un cizmar cinstit care vine la moară pentru binele familiei. Generat de primul,
conflictul interior este între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne un om cinstit, care îşi respectă
familia, şi dorinţa de nestăvilit de a acumula bani.
Neliniştea se instalează la prima apariţie a lui Lică la han. Confruntarea dintre cei
doi ilustrează lupta dintre omul cinstit care binecuvântează locurile şi spiritul malefic al
lui Lică. Acceptând condiţiile impuse de Lică de a-i spune „cine trece, cine zice şi cine
ce face”, primind însemnele porcilor săi şi acceptând să primească în schimbul banilor
nişte „grăsuni” furaţi, Ghiţă nu mai are cale de întoarcere şi aşteaptă următorul pas al lui
Lică. Pentru a i se opune îşi ia anumite măsuri care se dovedesc inutile ( 2 pistoale, o
slugă nouă, nişte câini). Cu ultimele semne ale moralităţii, Ghiţă face efortul de a
renunţa la câştigul necinstit şi de a-l trăda pe Lică. Comite însă două greşeli: nu îi
mărturiseşte lui Pintea că o parte din banii pe care îi schimba îi rămânea lui şi o
foloseşte pe Ana drept momeală pentru a-l surprinde pe Lică la han cu dovezile asupra
lui (banii din şerpar). Recunoscând că a greşit, dar că nu o poate lăsa pe Ana în urma lui,
Ghiţă îşi înjunghie soţia cu gândul de a se sinucide apoi.
Opera este clasică prin rigoare, structura simetrică, cu acţiune gradată în cele 17
capitole. Personajul este construit cu mijloace tradiţionale (din exterior prin raportare la
medii, la fapte şi la alte personaje), dar preponderente sunt mijloacele proyei analitice,
respectiv: prezentarea confluctului interior, folosirea stilului indirect liber (autorul redă
presupusele gânduri ale personajelor fără a folosi vorba de tip dicendi), a monologului şi
a dialogului.
Ultimul capitol, finalul, are valoare de epilog, subliniind ideea principală a operei
şi se află în relaţie de simetrie cu incipitul. Finalul este unul închis, destinele
personajelor sunt trasate. În spiritul moralist al lui Slavici, cei care „s-au dat cu răul”
trebuie să plătească acest lucru prin moarte, iar cei nevinovaţi scapă; în preajma
Paştelui, bătrâna şi copiii pleacă în oraş, în lipsa lor producându-se tragedia. Locurile se
purifică prin foc, iar personajul reflector vină să încheie moralizator, spunând că „aşa le-
a fost dată”.
 Prin reluarea replicii personajului reflector, se realizează simetria incipit+final, care
sugerează ciclicitatea vieţii. Această construcţie simetrică pune în evidenţă caracterul
moraliyator al operei, conflictul evidenţiind încălcarea unei norme morale care nu poate
rămâne nepedepsită. Astfel, din relaţia incipit - final putem deduce concepţia
scriitorului potrivit căreia legile morale persistă asupra existenţei umane.
Slavici este un adept al lui Confucius şi, conform ideilor acestuia, aplică în „Moara cu
noroc” principalele virtuţi morale analizate de filosoful chinez : sinceritatea, cinstea,
cumpătarea, opera devenind o pledoarie pentru echilibrul moral; scriitorul român este
astfel „un autor pe deplin sănătos în concepţie”. (M. Eminescu)
↑Înapoi la Cuprins

5. CARACTERIZAREA PERSONAJULUI GHIȚĂ DIN MOARA CU

NOROC – ESEU STRUCTURAT

Personajul literar este o instanta narativa prin intermediul careia scriitorul isi
exprima indirect ideile, conceptiile, sentimentele. Particularitatile de constructie a
acestor fiinte fictionale sunt determinate de factori muntipli: viziunea despre lume si
optiunile estetice ale autorului, curentul artistic si specia literara, tipologia eroilor,
subiectul operei si temele ei. In nuvela „Moara cu noroc”, de exemplu, Ioan Slavici isi
construieste personajele in acord cu un canon realist obiectiv, sustinut de convingerea ca
opera literara trebuie sa aiba un pronuntat caracter national si o finalitate etica: „Pentru
ca sa fie frumos, un lucru trebuie sa fie, inainte de toate, bun si adevarat”.
Ghiţă este unul din personajele principale ale nuvelei, este viabil si complex, un tip
uman in care contradicţiile semanifesta puternic. Esenţa lui este dramatica, pendulează la
început intre atracţia banului, patima pentru inavutire şi dorinţa de a rămâne drept şi
cinstit. El este centrul de iradiere a semnificatiilor, destinul sau ilustrand viziunea despre
existenta a autorului si „teza morala” textului. O particularitate de constructie a
personajului principal este insumarea a mai multor ipostaze, a caror succesiune
evidentiaza statutul lui psihologic.
Prima ipostaza este cea a omului moral care respecta codul etic al comunitatii si se
integreaza in ea, prin statutul sau social de cizmar si apoi, ca arendar al hanului. Ca
adevarat „pater familias”, el manifesta iubire si devotament fata de ai sai, resimtind acut
dorinta de a-i proteja. Cand linistea familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica
Samadaul, Ghita isi apara valorile morale, incercand sa se impotriveasca demn lui Lica.
Numai ca prima eroare, de a nu renunta la arenda hanului, declanseaza situatia de criza.
Intre cei 2 se naste un conflict de interese si o confruntare intre orgoliile barbatesti.
 Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica e urmata de alunecarea treptata sub
influenta Samadaului. Se cristalizeaza astfel cea de-a doua ipostaza ,cea a omului
dilematic. In interior, se produce o grava scindare launtrica determinata de un conflict
moral intre valorile etice pe care si-a sprijit pana acum existenta si ispita raului caruia
nu-i poate rezista. Setea mereu mai arzatoare de imbogatire copleseste treptat dorinta lui
Ghita de a ramane om cinstit si astfel se instituie a treia ipostaza- cea a omului, imoral-
asociata unui conflict psihologic. Devenirea sa tragica se adanceste prin ”caderea„ dintr-
o ipostaza in alta, dinspre omul moral spre cel imoral.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de
incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul si relatiile dintre ele, prin caracaterizare
indirecta. De asemenea, realizeaza portrete sugestive prin caracterizare indirecta.
Naratorul surprinde în mod direct transformările parsonajului: Ghiţă devine „ de tot
ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el ”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi
pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ ” (caracterizare directă).
Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile şi frământările
personajului, realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: „ Ei! Ce să-mi fac?. . . Aşa
m-a lăsat Dumnezeu!.. . Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?
Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare”.ebacalaureat.ro
Trasatura dominanta a personajului principal este slabiciunea pentru bani „Are si
el,ca tot omul, o slabiciune: ii rade inima cand isi vede sporul” afirma batrana,
precinzand explicit carenta morala a lui Ghita. Ea o asociaza insa cu bucuria castigului
cinstit, in timp ce Ana se teme de „castig nelegiuit”. Scena procesului ( cap XI)
reprezinta un moment cheie in devenirea personajului, un moment de culminatie a crizei
morale. .Desi convins de vinovatia lui Lica, Ghita depune marturie falsa, optiune nu
determinata de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il
protejeaza. Totusi, optiunea finala a protagonistului este de a se situa cu sacrificiul
suprem de partea legii.
Ultimele secvente narative sunt de un intens dramatism. Ghita renunta la jocul
dublu, la disimularea geloziei si a urii, actionand intaia oara cu fermitate. Dar cand se
intoarce la han intelege ca este prea tarziu , o ucide pe Ana, apoi moare si el, impuscat de
Raut, omul lui Lica. Revenirea la valorile umane autentice nu mai este cu putinta si eroii
platesc cu viata incalcarea normelor morale.
Destinul dramatic al personajelor este proiectat pe fundalul unei lumi din
Transilvania secolulului al XIX-lea. Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu
geografic real, in pusta aradeana ( Fundeni, Ineu, Oradea sunt toponime reale), intr-o
zona de rascruce, plina de mister. Evenimente se desfasoara pe durata unui an. Timpul
real, obiectiv este dublat de un timp simbolic, „saptamanii luminate a Pastelui” ii
corespunde o durata malefica, un timp simbolic al ”tarziului” („era tarziu, intr-un
tarziu, tarziu dupa miezul noptii”). Nu intamplator, jaful crima, tradarea , uciderea Anei
si sinuciderea se petrec noaptea.
Structural, nuvela se organizeaza pe doua planuri dinamizate de conflicte puternice .
Planul realitatii exterioare este de tip narativ, evidentiind un singur fir narativ- element
definitoriu al nuvelei. Al doilea plan este de tip analitic: planul interior, in care sunt
urmarite dilemele morale, conflictul psihologic ce se amplifica treptat in constiinta lui
Ghita.
Seria de evenimente este structurata pe principiul cronologic cu naratiune
heterodiegetica, iar perspectiva narativa este obiectiva, Ioan Slavi optand pentru formula
naratiunii in ”rama”, drama existentiala a eroilor fiind inchisa intre 2 cugetari. Incipitul
de tip enuntiativ se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei.
Cugetarea ei reprezinta o avertizare asupra fortelor conflictule : „Omul sa fie multumit
cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”
In finalul nuvelei rasuna din nou vocea batranei, exprimand ideea predestinarii „
Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”. Este evidentiata mentalitatea
unei lumi morale care isi intemeiaza existenta pe valori autentice si pe credinta in
soarta. In acelasi timp, ea exprima viziunea scriitorului asupra lumii si asupra existentei
umane.
Din punctul meu de vedere, Ioan Slavici surprinde existenta lumii contemporane
prin crearea unor personaje compexe si verosimile. Consider ca tema erodarii fondului
uman prin patima imbogatirii, este dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca
literatura trebuie sa aiba o finalitate educativa. In primul rand, mi se pare firesc ca
deznodamantul nuvelei sa aiba o accentuata dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care
incalca principiile morale sunt sanctionati aspru in final. In al doilea rand, scriitorul
reuseste sa surprinda cu adevarata arta instalarea gradata a crizei sufletesti si evolutia ei
pana in fata deznodamantului implacabil, demonstrand convingator tema principala a
nuvelei.
In concluzie construindu-si personajul pe scenariul arhetipal al ispitirii si al caderii
in pacat, Slavici surprinde consecintele nefaste pe care demonul lacomiei le are asupra
caracterului si destinului uman. Nuvela „Moara cu noroc” ilustreaza drama abdicarii de
la demnitate si moralitate , esecul existential generat de slabiciuni si ambitii fara de
masura.
↑Înapoi la Cuprins

ESEU 2: CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ DIN MOARA CU

NOROC DE IOAN SLAVICI
 Introducere
Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescenţă culturală românească aflată la
intersecţia a trei curente literare: clasicismul, romantismul şi realismul. Recunoscut
datorita măiestriei operelor sale, Ioan Slavici este considerat a fi unul dintre clasicii
literaturii romane, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion Creanga.
Publicata in 1881, nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este inclusa in
volumul „Novele din popor”. Aceasta are un caracter moralizator, iar după criticul
G.Calinescu, „subiect de roman”.

Cele patru elemente

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca tema consecintele nefaste ale dorintei de
inavutire. Tema operei, privita din perspectiva sociala, prezintă încercarea lui Ghiţă de a
isi schimba statutul social. Din punct de vedere psihologic, este prezentat conflictul
interior trăit de personajul Ghiţă, care isi pierde treptat calităţile.
Titlul operei lui Ioan Slavici este unul semnificativ si circumscrie tema nuvelei
sale, fiind in același un timp ironic. „Moara cu noroc” denumește toposul acțiunii, însa
hanul aduce năpăstuirea, câștigurile obţinute la aceasta ascunzând nelegiuiri.
Fiind o opera realista, spațiul si timpul sunt clar precizate. Cârciuma de la Moara
cu Noroc este găsita la răscruce de drumuri, izolata. Spațiul este unul ce pare a fi
malefic, lipsit de influenta divina, care in final este purificat prin foc. Acțiunea se
desfăşoară pe parcursul unui an, de la Sfântul Gheorghe pana la Paste.
Se observa o simetrie intre incipitul si finalul operei, prin cele doua teze de
moralitate ale bătrânei: ”Omul sa fie mulțumit cu sărăcia sa”, „așa le-a fost data!”.

Statutul personajului
Personaj principal, Ghita este cel mai complex personaj din nuvelele lui Slavici.
Acesta este un personaj rotund, evoluând de la tipicitate la individualizare, devenind,
dintr-un simplu meşteşugar, cu o existenţă modestă, un cârciumar dominat de seducţia
banilor sub influenţa negativă a lui Lică Sămădăul. Schimbarea sa este evidenta, sotia sa
remarcând „bărbatul s-a schimbat”, însa el pune totul pe seama destinului „Așa m-a
lăsat Dumnezeu!”.

Evoluția personajului
Prezent în toate momentele subiectului, personajului principal i se conturează
portretul moral şi fizic prin caracterizare directă, indirectă şi prin
autocaracterizare. Portretul fizic al lui Ghita este slab conturat: „înalt si spătos”, însa
trăsăturile cârciumarului se reflecta pe parcursul operei, prin expresia chipului, ton, voce,
trăsături sufletești. Portretul moral al personajului principal este conturat prin mijloace
de investigatie psihologica precum: introspectia, stilul indirect liber, scene dialogate,
monolog interior, notatia gesticii si mimicii faciale.
Statutul său social este definit încă din expoziţiune: cizmar, om onest şi soţ
iubitor, acesta doreşte să câştige mai mult pentru a-şi deschide un atelier. În ciuda
avertismentului soacrei, acesta va lua în arendă cârciuma de la Moara cu noroc,
observându-se astfel autoritatea personajului principal.
Apariţia lui Lică tulbură liniştea familiei şi echilibrul interior al bărbatului. Cu ajutorul
monologului interior, este subliniat profilul psihologic al acestuia, contradicţiile
interioare, generate de seducţia şi repulsia pe care le exercită individul apărut la
cârciumă asupra lui. Oscilând între cele două sensuri existenţiale, reprezentate de
personajul feminin, Ana, simbol al iubirii, al familiei şi al liniştii, şi nelegiuitul şef al
porcarilor, Ghiţă trăieşte o dramă psihologică, care îl va duce la o stare de alienare faţă
de sine şi faţă de ceilalţi.
Autocaracterizarea trădează dorinţa personajului de a se autodisculpa: „Ce să-
mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat
că are cocoaşe în spinare”. Astfel, devine complicele lui Lică a jefuirea arendaşului şi la
uciderea unei femei. Este reţinut de poliţie şi va dori să se alieze cu jandarmul Pintea,
pentru a-l demasca pe Sămădău, dar nu este în totalitate sincer, deoarece păstrează o
parte din banii aduşi de Lică.
Cârciumarul este caracterizat direct şi de şeful porcarilor, care îşi dă seama de
calităţile şi defectele acestuia: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău şi eşti
om cu minte”. Acesta are momente de sinceritate şi remuşcări, aşa cum rezultă din scena
în care îşi cere iertare soţiei şi copiilor. Dezgustată de laşitatea soţului şi îndepărtată de
acesta, femeia îl numeşte pe Ghiţă „muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
Om harnic, cumsecade, blând şi echilibrat, acesta doreşte să strângă bani
pentru a-şi angaja zece calfe ca să repare cizmele oamenilor. Deşi intuieşte caracterul
malefic al intrusului, care îi cere bani şi informaţii, acesta cedează, fapt dovedit prin
monologul interior „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia cu Lică”.
Naratorul omniscient şi omniprezent surprinde gesturile, gândurile şi relaţiile cu celelalte
personaje: prudent şi temător, Ghiţă merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia
doi câini şi angajează o slugă credincioasă, ceea ce dovedeşte nevoia de protecţie.
Acesta devine interiorizat şi violent: „se aprindea”; „îşi pierdea cumpătul”. Îi plac
jocurile primejdioase şi are gesturi brutale faţă de cei apropiaţi; uneori, pare să regrete că
are familie şi copii, gândind că această situaţie îl face vulnerabil.
Caracterizarea indirectă dezvăluie ultima fază a degradării morale: de
sărbătoarea Paştelui, o ucide pe Ana, la rândul lui este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Reprezentând tipul individului dezumanizat de obsesia îmbogăţirii, personajul va ajunge
la un deznodământ tragic.
 Concluzie
În concluzie, valoarea deosebită a acestei nuvele constă în modul de realizare a
personajelor, în analiza psihologică ce porneşte de la descrierea generală a stărilor
psihice, spre a ajunge la observaţii de mare fineţe.
↑Înapoi la Cuprins

6. CUPLU DE PERSONAJE DIN MOARA CU NOROC: GHIŢĂ SI LICĂ

Introducere
Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescenţă culturală românească aflată la
intersecţia a trei curente literare: clasicismul, romantismul şi realismul. Recunoscut
datorita măiestriei operelor sale, Ioan Slavici este considerat a fi unul dintre clasicii
literaturii romane, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion Creanga.
Publicata in 1881, nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este inclusa in
volumul „Novele din popor”. Aceasta are un caracter moralizator, iar după criticul
G.Calinescu, „subiect de roman”.

Cele patru elemente

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca tema consecințele nefaste ale dorinței de
înavuțire. Tema operei, privita din perspectiva sociala, prezintă încercarea lui Ghiţă de a
isi schimba statutul social. Din punct de vedere psihologic, este prezentat conflictul
interior trăit de personajul Ghiţă care isi pierde treptat calităţile.
Titlul operei lui Ioan Slavici este unul semnificativ si circumscrie tema nuvelei,
fiind in același un timp ironic. „Moara cu noroc” denumește toposul acțiunii, însă hanul
aduce năpăstuirea, câștigurile obţinute la aceasta ascunzând nelegiuiri.
Fiind o opera realista, in „Moara cu noroc” spațiul si timpul sunt clar precizate.
Cârciuma de la Moara cu noroc este găsita la răscruce de drumuri, izolata. Spațiul este
unul ce pare a fi malefic, lipsit de influenta divina, care in final este purificat prin foc.
Acțiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, de la Sfântul Gheorghe pana la Paste.

Statutul personajelor
Protagonistul, Ghiţă, este cel mai complex personaj din nuvelele lui Slavici.
Acesta este un personaj rotund, evoluând de la tipicitate la individualizare, devenind,
dintr-un simplu meşteşugar, cu o existenţă modestă, un cârciumar dominat de seducţia
banilor sub influenţa negativă a lui Lică Sămădăul. Șotia sa remarcă „bărbatul s-a
schimbat”, însa el pune totul pe seama destinului „Așa m-a lăsat Dumnezeu!”.
 Lica este personaj secundar, antieroul operei lui Slavici, fiind un personaj tipic,
plat. Lica intra in categoria porcarilor, insa este unul bogat: „porcar si el, dar om cu
stare”. Lică este individualizat printr-un portret fizic ce reflecta in exterior trasaturile
sale morale: „Lica, un om de treizeci si sase de ani, înalt, uscativ şi supt la fata, cu
mustata lunga, cu ochii mici si verzi”.

Evoluția relației dintre cele două personaje

Legătura dintre Ghiţă si Lică se afla sub semnul raportului de forte şi evoluează
treptat. Ambele personaje reprezinta firi puternic individualizate, insa Lica este cel mai
abil, finalul operei punand in lumina antiteza caracter slab – caracter tare. În această
relaţie, Lică are rolul de manipulator, iar Ghiţă de manipulat. Lică ne apare ca un om fără
suflet, fără lege şi fără credinţă. Slavici anunţase acest portret într-o replică anterioară a
lui Ghiţă: „Tu nu eşti om, Lică, ci diavol!”.
Sămădăul îl manipulează pe cârciumar astfel încât să nu asculte de vorbele soţiei,
care îl descrie pe porcar ca fiind „un om rău şi primejdios”. Începerea parteneriatului
dintre cei doi, Ghiţă şi Lică, constituie pentru Ghiţă şi începerea unui drum al degradării
umane, o luptă interioară din sufletul hangiului între dorinţa de a rămâne cinstit şi aceea
de înavuţire. Ghiţă devine partenerul lui Lică, oferindu-i informaţii despre cele petrecute
la cârciumă, devine complicele său la ilegalităţi şi crime: jefuirea arendaşului şi uciderea
femeii şi copilului. Protagonistul devine victima remuşcărilor interioare, lucru evidenţiat
în relaţiile cu celelalte personaje, mai ales cu familia, devine tot mai ursuz, se enervează
uşor şi violent faţă de Ana şi copii. Antagonistul reuşeşte să îi inspire teamă
protagonistului, Ghiţă merge la Arad de unde îşi ia arme, câini şi angajează o slugă.
Ajuns pe ultima treaptă a degradării sociale şi obsedat de puterea banului, cârciumarul se
decide să-l denunţe pe Lică, însă, din păcate, îşi împinge soţia în braţele acestuia.
Descoperind infidelitatea soţiei, o ucide, iar aceste este la rândul rău ucid de Răuţ. Tragic
este şi sfârşitul Sămădăului care pentru a nu fi prins de jandarmul Pintea, se sinucide.
Aşadar, autorii morali ale celor două sfârşituri tragice sunt Ghiţă şi Lică, ambii
robi ai banului şi ai setei de înavuţire. Semnificative pentru evidenţierea relaţiei dintre
cei doi sunt episodul primei întâlniri dintre aceştia, deoarece reprezintă şi începutul
unui drum al degradării umane pentru protagonist, dar şi episodul final, care prezintă
finalul tragic al personajelor ca efect al dorinţei de înavuţire, Ghiţă ucigându-şi propria
soţie, pe care o împinsese în braţele porcarului, fiind mai apoi ucis şi el din ordinul lui
Lică şi sfârşitul Sămădăului care se sinucide pentru a nu fi prins de jandarm. O scenă
semnificativă pentru relaţia dintre cele două personaje este cea a primei întâlniri cu Lică
Sămădăul, deoarece apar primele semne de transformări psihologice şi morale ale lui
Ghiţă. Dialogul dintre cei doi pare un interogatoriu condus de Lică, care avea o poziţie
superioară cârciumarului, fiind seful porcarilor din zonă. După plecarea lui, Ghiţă are
primul moment de nesinceritate faţă de Ana, căreia îi ascunde „gândurile negre ce-l
cuprinseseră”. Aceste două episoade fiind edificatoare pentru evidenţierea degradării
morale pe care o are protagonistul.
Concluzie
Opera literară „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, deoarece urmăreşte
procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie şi urmăreşte degradarea morală a acestuia
produsă de ispita îmbogăţirii.
↑Înapoi la Cuprins

7. EXEMPLE DE SUBIECTE BACALAUREAT SUBIECTUL AL III-LEA:

NUVELA PSIHOLOGICĂ

Subiectul al III-lea, test 9 de antrenament, bacalaureat 2020:

•Scrie un eseu despre particularitatile nuvelei, prin referire la o opera literara
studiata.

•Scrie un eseu in care sa prezinti tema si viziunea despre lume, reflectate intr-o
nuvela studiata.

•Scrie un eseu despre relatia dintre incipit si final intr-o nuvela studiata.

•Scrie un eseu despre relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ
studiat, apartinand lui Ioan Slavici.