NUVELA PSIHOLOGICA REALISTA – MOARA CU NOROC (1881) – IOAN SLAVICI

Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicata in volumul de debut al scriitorului,

intitulat „Novele din popor”, aparut in 1881 si considerat reprezentativ pentru viziunea lui
Slavici asupra vietii rurale, la sfarsitul secolului al 19-lea. Aceasta proza se circumscrie
perspectivei realiste prin tematica abordata, verosimilitatea situatiilor epice, obiectivitatea
perspectivei narative, sobrietatea stilului. Incadrarea in tipologia nuvelei psihologice este
justificata de urmatoarele particularitati: tema este procesul dezumanizarii, situatia conflictuala
este plasata in constiinta protagonistului, prezenta procedeelor specifice prozei psihologice,
prin care se creeaza personaje dilematice, cu o viata interioara marcata de nelinisti, faptele
exterioare constituie doar un reper in construirea portretului interior al eroului.
Intr-un stil concis, specific scrierilor realiste, valorificand registrul stilistic regional,
popular si oral, prin care se realizeaza reflectarea fidela a realitatii, nuvela dezvolta patru
straturi tematice care explica involutia personajului: in acceptiunea traditionala, nuvela
urmareste consecintele exterioare nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra vietii
individului, asupra destinului sau. Goana dupa avere zdruncina tihna, genereaza dezastre si
duce la pierzanie. Un al doilea strat tematic vizeaza procesul dezumanizarii prin „chivernisire”
necinstita. Cel de-al treilea strat tematic este dat de fascinatia ideii de Forta, simbolul puterii
reprezentat de Lica. Lica este Forta in stare sa sfideze legile divine si umane. Toate personajele
traiesc, pe rand, seductia demonica a lui Lica, care-i atrage si ii respinge, dictandu-le
comportamentul. Al patrulea palier este reprezentat de supratema destinului, care deschide
nuvela, prin cuvintele prevestitoare ale batranei (omul trebuia sa fie fericit cu saracia sa, nu
bogatia il face fericit, ci linistea caminului). Incipitul sta, astfel, sub semnul valorilor morale
rurale. In final, tot batrana va ,medita pe marginea celor petrecute la han, subliniiind amar-
ironic ideea unei fatalitati oarbe: „Simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost data”. Din
punct de vedere al relatiei incipit final, nuvela prezinta o simetrie clasica. Prin prezenta batranei
soacre, omniscienta obiectiva a vocii naratorului este dublata de tehnica punctului de vedere;
soacra este personaj episodic, raisonneur, ce exprima mesajul moralizator al nuvelei.
Organizata in 17 capitole, actiunea e concentrata, cu ritm epic neomogen, in deplina
concordanta cu framantarile interioare ale protagonistului. Elipsele – omiterea din relatare a
episodului cu jefuirea arendasului sau cu uciderea tinerei vaduve si a copilului sunt
intententionate si adauga suspans.
Contextul spatio-temporal plaseaza actiunea in pusta aradeana, zona Siria-Ineu-
Fundureni, la sfarsitul secolului al 19-lea, pe parcursul unui an, intre doua repere temporale
religioase: sarbatoarea Sf. Gheorghe si Pastele. Semnificatiile sunt transparente: Sf Gheorghe se
asociaza cu imaginea omoratorului de balaur, Ghita, al carui sfant patron este, prin onomastica,
nu reuseste sa isi supuna demonii interiori ai lacomiei si vanitatii. Pastele este sarbatoarea care
are inscrisa ideea de sacrificiu, intocmai cum Ghita se sacrifica si isi sacrifica familia pe altarul
dorintelor imposibil de strunit.
 Expozitiunea inregistreaza datele initiale ale familiei lui Ghita, cizmar sarac, dar onest si
muncitor, care doreste sa ia in arenda hanul de la Moara cu noroc. Capitolul 2 prezinta intr-o
pauza descriptiva de tip tablou drumul dinspre Ineu spre moara, ce reprezenta, de fapt, iesirea
din comunitate si intrarea in pustietate – comunitatea avea rolul de balanta morala pentru
individ, in timp ce pustiul il salbaticeste.
Intriga este marca de aparitia la han a lui Lica Samadaul, seful porcarilor din imprejurimi,
care tulbura linistea familiei. Conflictul asociat este cel exterior, de natura sociala, intre Ghita,
reprezentant al micii burghezii si Lica, reprezentant al lumii hotilor. Ghita isi da seama de
pericol, insa nu se poate sustrage influentei demonice a lui Lica, care declanseaza conflictul
principal interior de natura psihologica (dorinta hangiului de a se imbogati rapid nu poate fi
satisfacuta decat prin sacrificarea dorintei de a-si avea familia aproape), respectiv morala (Ghita
penduleaza intre bine, familia si rau, Lica).
Desfasurarea actiunii se concentreaza pe procesul de instrainare a lui Ghita de familie si
pe urmarile imediate ale parteneriatului cu Lica (starea materiala este infloritoare, insa Ghita isi
pierde increderea in sine, participa la diverse faradelegi). Punctul culminant coincide cu
momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a dezumanizarii ( isi arunca sotia in bratele lui
Lica, merge sa anunte politia ca Lica este la han cu banii furati, crede ca Ana l-a tradat asa ca o
ucide, fiind la randul sau ucis de oamenii lui Lica). Deznodamantul este tragic: Lica se sinucide,
pentru a nu-i oferi lui Pintea satisfactia prinderii lui, hanul este mistuit de foc, singurii
supravietuitori sunt batrana si cei doi copii.
In final se gusta ironia titlului – hanul e cel fara noroc, loc al nefericirii si al dramei
sufletesti a eroului. La inceput, hanul se arata a fi cu noroc, afacerea lui Ghita prospera, insa
iutele castig nu poate fi lasat nesanctionat. Slavici introduce in legatura cu hanul sintagma de
„noroc nou”. Norocul era dat de siguranta vietii bazate pe munca cinstita, iar iesirea din sat si
intrarea in lume determina schimbarea acestuia.
Nuvela s-a impus in literatura romana prin arta construirii personajelor. Slavici
ilustreaza, prin Ghita, arghilofilia si consecintele ei nefaste. Puternic individualizat, Ghita
reprezinta tipologia omului sarac ce urmareste o imbogatire rapida si este construit prin tehnica
moderna a personajului trialogic – el se raporteaza la sine si la familie, la Lica si, mai ales, la
„lume”, la comunitatea exterioara martora a tovarasiei sale cu Lica. El concentreaza intreaga
problematica a nuvelei, aflata sub semnul unei idei etice mascate de autor. Personajul se abate
de la norma morala, de aceea, va evolua inevitabil spre un sfarsit tragic. Lica este celalalt pol
conflictual (antagonistul), intruchiparea malefica prin excelenta, un personaj romantic,
exceptional in situatii exceptionale
Infatisand sufletul uman in complexitatea lui, din perspectiva unei conceptii morale
traditionale, Slavici aduce pentru prima data in literatura romana, prin nuvelele din 1881,
viziunea realista pe care prozatorii interbelici o vor ilustra magistral, peste cateva decenii.