Eseu „Moara cu noroc” Ioan Slavici

Ioan Slavici (1848-1925) face parte din epoca marilor clasici alaturi de Mihai Eminescu si Ion
Creanga. El este prozator, creator al realismului social (romanul „Mara”) si al nuvelei psihologice
(„Moara cu noroc”).

Nuvela este opera epica in proza, de mare intindere, cu un singur fir narativ si cu o actiune
mai complexa decat a schitei, la care participa un numar redus de personaje, punandu-se accentul pe
caracterizarea complexa a personajului principal. Nuvela psihologica se contureaza pe conflictul
interior al personajului principal care traieste framantari morale si spirituale. Realismul este un
curent literar ce s-a manifestat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in prima jumatate a
secolului al XX-lea.

„Moara cu noroc” a fost publicata in 1881 in volumul „Novele din popor” si este o nuvela
realista de factura psihologica. Aceasta devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui
Ioan Slavici asupra vietii satului transilvanean.

Titlul nuvelei face referire la un han (fosta moara) ce se afla la o rascruce de drumuri in
pustietate (aparent un spatiu propice in care protagonistul se poate imbogati). Moara are o
conceptie simbolica fiind asociata cu ideea de malefic. Titlul este mai degraba ironic, caci pe
parcursul celor 17 capitole norocul se transforma in ghinion asa cum anticipase batrana in dialogul pe
care l-a avut cu Ghita.

Tema trateaza dezumanizarea protagonistului datorita obsesiei de inavutire careia i se

adauga tema familiei, tema destinului si tema puterii. Tema nuvelei este anuntata in incipit in
dialogul dintre batrana si Ghita si este inglobata in mesajul moralizator al nuvelei caci Ioan Slavici
este un autor moralizator care in final isi va pedepsi toate personajele care au incalcat norma morala,
iar Ghita va avea un destin tragic. Mesajul moralizator al batranei soacre este cuprins in urmatoarea
fraza „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba nu bogatia ci linistea colibei tale te face
fericit”.

Stilul nuvelei este sobru, concis si fara podoabe. Limbajul naratorului si al personajelor
valorifica registrele stilistice: limbajul regional ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.

Opera este o nuvela psiologica care prezinta un confict puternic redat in maniera obiectiva.
Conflictul este dezvoltat pe doua coordonate: conflict exterior ce urmareste evenimentele propriu-
zise si conflict interior ce se da in constiinta protagonistului. Conflictul central este moral. Scriitorul
ne prezinta conflictul interior al protagonistului intre dorinta de a ramane un om cinstit si dorinta de
ase imbogati alaturi de Lica si conflictul exterior este cel intre Ghita si Lica.

Nuvela este de factura realista deoarece perspectiva narativa este auctoriala, naratorul este
obiectiv, omniescent si omniprezent. Viziunea este dublata de tehnica punctului de vedere, datorita
vorbelor batranei cu teza morala. Actiunea este veridica, verosimila si liniara (poate fi redata pe
momentele subiectului).

Alcatuita din 17 capitole, cu prolog si epilog, nuvela are un subiect concentrat. In expozitiune,
Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica
Samadaul la Moara cu noroc constituie intriga nuvelei. Aceasta declanseaza conflictul interior si
tulbura echilibrul familiei. Desfasurarea actiunii ilustraza procesul instrainarii carciumarului de familia
sa si al dezumanizarii acestuia. Punctul culminant este reprezentat de Ghita care isi arunca sotia in
bratele Samadaului de Pasti, in timp ce el merge dupa jandarm. Deznodamantul este tragic: Ghita o
ucide pe Ana si el este ucis din ordinul lui Lica, incendiul mistuie Moara cu noroc, iar Lica se sinucide.

Indicii spatio-temorali sunt exati. Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, de la Sfantul
Gheorghe pana la Paste, iar spatiul actiunii este carciuma izolata de la rascrucea de drumuri. Fiind o
opera realista, naratorul prezinta realitatea societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului XIX.

Remarcam simetrie incipit-final si prezenta tipologiilor de personaj. Relatia dintre incipit si

final este asigurata de monologul batranei, care la inceput avertizeaza asupra riscului la care se
expune omul in dorinta de imbogatire. Prin acest monolog ea isi exprima conceptia despre viata, o
conceptie bazata pe experinta de viata. Nuvela se incheie tot cu vorbele batranei care dovedesc ca
intelepciunea populara nu trebuie ignorata. Desi intelege ce s-a intamplat, ea pune totul pe seama
destinului.

Ghita este cel mai bine conturat personaj din nuvela lui Slavici, iar destinul sau ilustreaza
consecintele nefaste ale dorintei de imbogatire. Tehnicile analizei psihologice utilizate sunt: notarea
gesturilor, monolog interior, stil indirect liber, dialog. Lica ramane egal cu sine, un om rau si
primejdios. Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize
a psihologiei feminine.

O scena semnificativa a operei este aparitia lui Lica la Moara cu noroc. Inca de cand a intrat,
Ghita a avut un sentiment rau despre acesta, nestiind ca el va fi persoana ce le va schimba viata
acestora.

O alta scena semnificativa este la procesul lui Lica unde era suspectat de mai multe crime si
infractiuni, dar acesta este foarte calm stiind ca nu aveau destule dovezi impotriva lui. Ghita este
nevoit sa minta si iese pe cautiune.

In concluzie „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realist-psihologica prin care
autorul isi expune viziunea sa despre forta distructiva a banului.