„Moara cu noroc”

de Ioan Slavici

Prin creația lui Slavici, proza romanească psihologic dobandeste o consolidare

a dimensiunii realiste și o remarcabile deschidere spre psihologic. Primul mare scriitor
modern al Transilvaniei, unul dintre „ marii clasici ai literaturii romane” considera ca
„frumosul în arta trebuie judecat în funcție de bine și adevăr”.Reflectarea realista,
obiectiva a realității rurale va construi punctele de plecare al realismului obiectiv,
impus de Liviu Rebreanu. El este primul scriitor care demonstrează ca sufletul
țăranului este un univers bogat și demn de interes. Astfel, personajele sale, nu sunt
schematice, simple, primitive, ci sunt indivizi înzestrați cu o bogata viața interioara,
capabili de trăiri profunde. El își înzestrează personajele cu trăsături umane complexe,
calități și defecte, textele sale devenind pledoarie pentru echilibrul moral, iar, în final,
răul este pedepsit.
Nuvela este specia literara a genului epic în proza, de dimensiuni relativ reduse,
cu un singur fir narativ, un conflict concentrat și un număr mic de personaje, bine
conturate. Realismul este un curent literar care a apărut la mijlocului secolului al XIX
în Franța având ca preocupare reprezentarea obiectiva, veridica a realității.
Perspectiva obiectiva asupra aspectelor surprinse, în special problemele sociale sau
viața unei colectivități, este inclusa într-o schema narativa cronologică. Respectarea
fidelă a realității și aspectelor sociale pornește de la observarea atenta a lor. Specific
realismului este prezentarea personajelor tipice surprinse în împrejurări tipice. În
funcție de tema, de continut și de modalitatile artistice, nuvelele pot fi psihologice,
istorice, fantastice. În opera „ Moara cu noroc” conflictul este unul psihologic, autorul
folosind tehnici de investigație psihologica: monologul interior, dialogul tensionat
marcat de gesturi și autoanaliza.
Toate aceste trasaturi speciice nuvelei se întâlnesc și în opera literara „ Moara
cu noroc”, semnata de Ioan Slavici, publicata în volumul de debut„ novele din popor”,
în anul 1881, care atesta o viziune realista cu note clasice. Dimensiunea realista este
data de observarea obiectiva a mediului social, naratiune impersonala și tipologia
viguroasa. În schimb, moralismul și problematica tragica reflecta o concepție clasica.
Latura psihologica este evidentiata în drama sufleteasca pe care o traverseaza Ghita,
personajul princial, din cauza pierderii increderii în sine și a neincrederii celorlalți în
el, instrainundu-se de tot ce îl inconjoara.
Titlul nuvelei este un element paratextual, ce ascunde o ironie amara, întrucât
toposul ales, carciuma Moara cu noroc se asociaza cu ghinionul. Asteel, norocul este
unul inselator și de scurta durata, deoarece traiul bun dobândit la început prin munca
onesta ajunge sa ceara un alt preț ducand la zbucium și framantari. Tema nuvelei o
reprezintă consecințele nefaste ale setei de inavutire, de unde și caracterul moralizator
al nuvelei. Prin aceasta nuvela, Ioan Slavici, a introdus formula realismului obiectiv,
într-un moment în care cel mai frecvent model era proza romantica.
 Deoarece aceasta nuvela aparține realismului, viziunea despre lume a autorului
este una obiectiva și se bazează pe principiile sale morale. Teza care sta la baza operei
se poate sintetiza în proverbul: „ decât bogat și patat, mai bine sărac și curat”,
exprimat chiar de soacra lui Ghita la incipitul nuvelei.
O scena semniicativa care sustine teme textului este scena judecatii care are
rol în demonstarea mecanismului faptelor dirijate de mintea diabolica a unui om: Lica
a jefuit și și-a creat un alibi, atât de puternic, încât sub pavaza lui, nu mai poate
înfăptui, nepedepsit o crima. Reușește să-și inculpe dușmanii directi , pe Saila-Boarul
și pe Buza-Rupta, și să-l treacă sub banuiala pe Ghita. Totul se petrece în rastimpul
unei zile și nopti când Sămădăul pradă, ucide, îl aservește pe Ghiţă, îl dezarmează pe
urmăritorul Pintea, făcându-1 ridicol. Sămădăul ia forma umană a destinului, el este
unealta prin care soarta şi îndeplinește cursul. Personajele lui Slavici au convingerea
că soarta lor este dinainte stabilită: "cine poate să scape de soarta ce-i este scrisa?" se
ntreabã Ghiță care consideră ca "așa mi-a fost rânduit... dacă e rău ce fac, nu puteam
să fac altfel".
O altă scenă importantă care reflectă tema este și cea în care Lică îi cere lui Ghită
să i-o lase pentru o noapte pe Ana.Ca să-1 prindă și să zådårnicească planurile omului
care l-a adus în acest impas, bărbatul iși aruncă drept momeală nevasta, cu speranţa ca
ea va rezista tentației. Această scenă dezvăluie ultima fază a degradării morale a lui
Ghiță. Relevantă este afirmația jandarmului Pintea care-1 descalifică pe Ghiță: "tare
om esti tu, Ghiţă.. si eu îl urăsc pe Lică, dar n-aş fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta
în braţele lui".
Sub aspect social, opera prezintă încercarea lui Ghita de a-și schimba statutul Prin
inițierea unei afaceri proprii: arendează cârciuma de la Moara cu1 noroc Cu speranta
cā va asigura un trai mai bun familiei sale. Titlul nuvelei este un element paratextual,
ce ascunde O ironie amară, întrucât toposul ales înseamnă mai degrabă Moara cu
ghinion Astfel norocul este unul înșelător şi de scurtă durată deoarece traiul bun
dobândit la început prin muncă ajunge ceară un alt pret, ducând la zbucium și
frământări.
Din punct de vedere compozițional, textul este alcătuit din 17 capitole, primul se
comportă ca un prolog, iar ultimul fragment are rol de epilog. Acțiunea se desfășoară
într-un spațiu si un timp bine precizate: "in tinuturile din zona Ardealului, lângă Siria
și Ineu, în a doua jumătate a secolului XIX. Chiar dacă lipsește datarea exactă a
faptelor, din unele amănunte deducem că ele se petrec în contemporaneitatea
autorului. În desfășurarea liniară a subiectului operei, apropiat de proporţiile unui mic
roman, naratorul prezintă, alternând scenele cu rezumatul narativ, etapele declinuliui
moral trăit de Ghiţă și ale unei drame falimiale. Complexitatea operei lui Slavici
derivă din problematica ei socială, morală şi psihologică. În viziunea lui Slavici,
modul de viaţă tradiţional este superior prin cumpătare, solidaritate umană și
responsabilitate etică, iar cei care se rup de el devin niște dezrădăcinaţi, angajaţi într-0
aventură a pierzaniei.
In expoziţiune, se ilustrează detaliat reperele spaţiale: Moara cu noroc se află în
valea dintre dealuri, la o răscruce, pe unde treceau turme de porci spre si dinspre târg:
"Ori din care parte ar veni, drumețul Se bucură când zarește din culmea dealului
pleşuv, căci venind dinspre locurile rele, ea îl vesteste că a scăpat norocos iară
mergând spre ele, la Moară poate sa gåseasca or să astepte alti drumeți, ca sa nu plece
singur mai departe. Intriga se declanșează odată cu apariția la Moara cu noroc a lui
Lică Sămădăul, om CU stare, care poate sa plătească grăsunii pierduți
ori pe cei furați. Desfăşurarea acțiunii urmareşte procesul alienării lui Ghiță. Acesta
înţelege că trebuie să accepte implicarea 1n afacerile necinstite ale lui Lică, astfel că
devine. ,,mai de tot ursuz' faţă de Ana $1 copii; el "nu mai zambea ca mai înainte".
Punctul culminant 1l constituie momentul în care Ghiță accepta( pentru așa mi-a mi-a
fost rânduit") să plece de la han, lăsând-o pe Ana cu Lică. Deznodământul aduce
moartea Anei, a lui Ghiţă și a lui Lică, în mod violent, dar ilustrează și felul în care se
mistuie Moara cu noroc, sub acțiunea focului purificator. Conflictul operei este unul
complex, fiind specific unei opere realiste de factură psihologică Conflictul de natură
socială este cel care se manifestă între personajul principal și gura lumii, întrucât
normele morale sunt fixate de colectivitate, iar individul trebuie să le accepte
necondiţionat. Conflictul moral are în vedere comportamentul protagonistului, care s-
a îndepărtat de normele morale tradiţionale( devine violent, îşi regretă statutul de cap
al familiei). Din perspectivă psihologică, opera prezintă conflictul interior trăit de
Ghiţă, care este sfaşiat de două dorinţe puternice ș1 contradictorii(raţiune-pasiune):
dorinţa de a rămâne om cinstit și impăcat cu sine, pe de o parte, și dorinţa de a se
îmbogăți alături de sămădaă, pe de altă parte
Simetria incipit-final(vorbele bătrânei și imaginea drumului parcurs fin sens
invers) este strategia narativă ce reflectă viziunea realist-clasică a lui Slavici asupra
existenţei: încălcarea normei este o provocare la adresa destinului necruţător. Bătrâna
este adepta păstrării tradiţiei, iar preceptul său moral va avea rolul unui dramatic
avertisment: ""Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
liniştea colibei tale te face fericit"', îin timp ce Ghiță, aparţinând unei alte generaţii,
dorește schimbarea cu fervoarea tipică tinereţii. Replica fimală, ,asa le-a fost dat",
susţine tema destinului, care iși cere drepturile. Ceea ce este de remarcat în structura
acestei nuvele in afara evoluţiei firului epic si a conflictelor este relația dintre incipit
și final. Incipitul prezintă și cadrul spatial: o vale la care se ajunge după ce s- a urcat
un pripor, culmea dealului pleșuv pe care se zărește cârciuma de la Moara cu noroc.
Acesta este locul în care Ghiță și familia lui își găsese un rost, materializat într-un
câștig binemeritat datorită muncii depuse și istețimii dovedite aceștia. La rândul lui,
finalul se află în raport de simetrie cu incipitul, deoarece de imaginea locului și a
drumului de la Moara cu noroc apare din nou, ca și in incipit, dar de data aceasta
hanul este cuprins de flăcări, în timp ce bătrâna își exprimă parerea punând
întâmplările pe seama destinului: ,,dar le-a fost data!". Finalul aşa întâmplărilor vine
să autentifice opinia inițială a bătrânei: că bogăția este o posibilă sursă a nefericirii.
Autorul nu condamnă însă dorința de mai mult, ci patima oarbă pe care o naște setea
aprigă de înavuţire cu orice preţ. Între cele două limite- incipit și final- se desfășoară,
tulburător, drama protagonistului, care încearcă zadaric să se smulgă patimii de
înavuţire căreia îi cade rob și in care se afundă din ce în ce mai mult. Incipitul și
finalul marchează, așadar, doua momente cruciale ale acţiunii și ale destinului
personajelor și se află într-o relaţie având valoare de concluzie. Astfel, nuvela capătă o
structură crucială tipic realist-clasică, deoarece autorul pornește de la o teză morală,
pentru ca desfășurarea evenimentelor s-o confirme, iar finalul să aducă pedeapsa
cuvenită celor care prin faptele lor se abat de la teza respective.
Surprinzând viaţa și moravurile unei lumi, Slavici creează personaje complexe
și verosimile, în construcţia cărora *se reunesc două perspective esenţiale: realismul
psihologie și clasicismul. Evoluţia personajului e prezentată dintr-o perspectivă
realist-psihologică. Viziunea de ansamblu, care priveşte destinele tuturor eroilor, e
clasică"(Andrei Bodiu). Protagonistul nuvelei, Ghițå este centrul de iradiere a
semnificaţiilor, destinul său ilustrând toate cele trei straturi tematice ale nuvelei
(social, psihologic și moral), ilustrând "teza morală" a textului (formulată de
personajul-raisonneur al cărţii, bătrâna). Cel ce poartă numele desacralizat al Sfäntului
Gheorghe nu poate fi decât antieroul care se lasă invins de balaur. Scenariul arhetipal
pe care il reeditează traseul său existential nu este decât o altă "ispitire și cădere în
păcat". Dinamica psihică a personajului reliefează însă nu o involuţie lineară, o
degradare continuă, ci o traiectorie sinuoasă, generate de criza morală. Eroul lui
Slavici este, așadar, un personaj complex, dilematic, de mare forţă în reprezentarea
omului care se lasă dominat de slabiciunea sa. Procesul devenirii lui Ghiţă este
surprins prin mijloacele modern ale analizei psihologixe, prin monologul interior și
dialogul polemic, prin faptele si gândurile protagonistului, prin însumarea
opiniile/judecăţilor de valoare ale celorlalte personaje. Devenirea sa tragică se
adânceşte prin ""căderea" dintr-o ipostază in alta, dinspre omul moral spre cel
immoral.
Arta narativă este complexă, perfèct adecvată lumii observate si vietii sufleteşt
a personajelor. Narațiunea heterodiegetică și vocea naratorului omniscient sunt
elemente tradiţionale. La nivelul tehnicilor narative, tradiţia face loe modemităui.
Astfel, modelul prin relatare(istorisire la persoana a 1l-a către "vocea" naratorului)
este substituit frecvent cu cel al narării prin reprezentare(stene dialogite/ monologuri
interioare), iar planul exterior altemnează cu cel interior(tehnica înlănţuirii face loc
alternanței). Efecte stilistice remareabile generează și utilizarea tehnicii
contrapunctului: discursul narativ este frecvent amânat prin pauza descriptivă, prin
secvenţe de introspetcţie. Procedele analizei psihlogice sunt folosite adecvat motivării
sociale şi psihologice a dramei eroilor. Tehnicile prin care sunt surprinse seismele
launtrice ale personajelor sunt divere, de la acumularea lentă a faptelor, la descrierea
celor mai fine mutații sufleteşti, de la notarea reacţiilor fiziologice, la monoloful
interior și dialogul contlictual, la instituirea unui acord între criza sufletească și cadrul
natural.
În concluzie, această opera literară întruneşte trăsăturile generale ale unei
nuvele pornind de la caracterul ei epic, de la structura subiectului, continuând eu
complexitatea personajului principal și terminând cu elementele de tehnică narativă,
toate evidențiind și viziunea obiectivă a scriitorului asupra lumii înfăţișate. ,.Moara cu
noroc"` este un text emblematic pentru categoria nuvelei în general și a nuvelei
psihologice in particular. Sincretismul tematic, naratiunea heterodiegetică, articularea
echilibrată a subiectului și personajelor puternice, memorabile, o certifică drept model
în proza noastră. N viziunea lui Plaviei, n relația individ-colectivitate, individul este
cel care trebuie să se supună ritmului colectiv, pentru că în societatea patriarhală,
conservatoare, morala tuturor triumfa celei individuale.