I.

Slavici

Opera lui Ioan Slavici este reprezentativă pentru literatura română de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, autorul integrându-se epocii marilor clasici. El este considerat creatorul
nuvelei de analiză psihologică, personajele sale, ţărani sau târgoveţi, având o structură
interioară complexă, dilematică.

2.ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎNTR-UN CURENT LITERAR

 Meritul lui I. Slavici este acela de a fi creat analiza psihologică cu mijloace realiste
 realismul are la bază observarea atentă a realității (a unei realităţi ignorate)
 acţiunile sunt prezentate în ordine cronologică.
 naratorul este obiectiv, omniscient (are acces la gandurile tuturor personajelor),
omniprezent (poate relata intamplari care se desfăşoară simultan în planuri diferite).
Perspectiva narativa este „dindărăt”, obiectivă, întrucât naratorul cunoaşte destinele
personajelor, dar şi solutiile intrigilor, în discursul său apărând semne anticipative.
 coordonatele spațio-temporale sunt clar precizate (sunt verosimile), iar descrierile au rol
explicativ.
 Structura epică este echilibrată, planurile narative fiind clar delimitate şi respectând pricipiul
compoziţional al simetriei.
 personajele sunt tipuri umane, reprezentative pentru o categorie sociala

3ALEGEREA OPEREI ŞI MOTIVAŢIE

 Reprezentativa pentru opera lui I. Slavici este nuvela psihologică „Moara cu noroc”
apărută în volumul „Nuvele din popor”.
 Sunt evidenţiate trăirile personajului principal (aflat în involuţie)
 Situatia conflictuală este plasată în conștiinta acestuia,
 Personajul este puternic individualizat și este așezat pe parcursul textului în diferite
situatii care evidentiaza transformarea lui psihologică sau morală.
 Raporturile dintre personaje se modifică pe parcursul operei.

4. TEMA ŞI VIZIUNEA DESPRE LUME

Tema nuvelei este reprezentată de efectele nefaste si dezumaninzante ale dorintei de

inavutire, in contextul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Se conturează
o temă morală, reprezentata de consecintele dramatice ale arghirofiliei, temă evidentiata de
comentariile naratorului omniscient, care nu ascunde intentia moralizatoare. Conflictul
interior al personajului principal, are şi o dimensiune socială.

Viziunea despre lume a autorului corespunde unui cod moral al valorilor

fundamentale, autorul propunând o reflecţie gravă asupra valorilor existenţiale autentice,
cinste, demnitate, adevăr.

Un element de compoziţie semnificativ pentru textul narativ este tehnica narativă.

 Compoziţional, nuvela este construită pe principiul simetriei, începe şi se termină cu
replicile bătrânei: „Omul sa fie multumit cu sărăcia sa, dacă e vorba, nu bogaţia, ci linistea
colibei tale te face fericit” în incipit și „dar așa le-a fot data” la final. Cuvintele sale sunt
expresia înţelepciunii populare, bătrâna fiind purtătoarea mesajului etic.

Ordinea momentelor subiectului este dislocată, nuvela incepe cu intriga: hotărârea lui
Ghiţă de a arenda hanul.

Un alt element de compoziţie semnificativ pentru textul narativ este...

Titlul nuvelei include o amară ironie, creând un fals orizont de aşteptare cititorului.
Moara nu este aducătoare de noroc, ci devine un spaţiu malefic pentru cel care arenda hanul.

O trăsătură care face posibilă încadrarea textului în realism este caracterul verosimil al
indicilor spaţio-temporali.

Spatiul desfasurarii actiunii se restrange sau se largeste necontenit, odata cu

desfasurarea actiunii. Cea mai mare parte a actiunii se desfasoara la Moara cu noroc, in
apropiere de Ineu, în Campia Aradului. Elementul central al spatiului este moara, loc de
popas, nefast pentru Ghita, idee sugerată de descrierea locului in care este asezata aceasta:
„intr-un pesiaj arid, langa o padure care arsese, iar deasupra se invarteau corbii”. Acțiunea se
desfășoară între două repere religioase, Sfântul Gheorghe și Paște (anul următor), timpul
fiind circular.

O secvenţă relevantă pentru tema nuvelei este dialogul dintre Ghiţă şi soacra sa,
din incipitul nuvelei. Este surprinsă nemulţumirea cizmarului faţă de condiţia sa socială.
Sărăcia preţuită de bătrână pentru puterea de a menţine echilibrul sufletesc al omului,
declanşează, în cazul lui Ghiţă, conflictul interior. De aceea arenedează hanul, înconjurat de
pustietati întunecoase.Iniţial, hanul îi aduce bunăstare şi mulţumire lui Ghiţă, dar apariţia lui
Lică Sămădăul tulbură liniştea familiei.

Conflictul psihologic se amplifică treptat, definitorii fiind episoadele care surprind

intrarea lui Ghiţă în mecanismul necruţător al afacerilor necinstite ale lui Lică. Stăpânit de
patima pentru bani, Ghiţă se va înstrăina de familie, devenind complicele lui Lică: acceptă ca
acesta să îşi ia bani „cu împrumut” din tejgheaua hanului, acceptă drept răspaltă de la Lică
porci furaţi.

O altă secvenţă relevantă pentru tema textului este implicarea lui Ghita in prădarea
arendasului. Aceast episod constituie momentul cheie care marchează ruptura definitivă în conştiinţa
eroului. El depune mărturie falsă (sperjur) contribuind la condamnarea lui Săilă şi Buză-Ruptă, deşi
este convins de vinovăţia lui Lică.

Într-o stranie fatalitate, declanşată de vina tragică, în deznodământ, conflictele se

rezolvă prin moartea personajelor: Ghiţă îşi ucide soţia, la rândul lui este ucis de Răuţ, din
porunca lui Lică. Orgolios, acesta nu se lasă prins de Pintea şi alege să se sinucidă.
 Finalul evidenţiază intenția moralizatoare a autorului, întrucât toți cei care au
încălcat normele etice și valorile autentice sunt pedepsiți.

O altă trăsătură care face posibilă încadrarea textului în realism este omniscienţa.

Naratorul este omniscient, folosind diferite tehnici de reprezentare a stărilor

sufleteşti ale personajelor: acumularea lentă a faptelor, monologul interior, dialogul
conflictual, corespondenţa dintre criza sufletească şi cadrul natural.

Personajele sunt prezentate dintr-o viziune realist-psihologică, destinul lor fiind

determinat de patima nestăvilită pentru bani. Relaţiile dintre personaje se construiesc pe
simetrii clasice, supravieţuind doar cei fără vină (mama Anei) sau cei care îşi ispăşiseră vina
(Pintea). Personajele verosimile, complexe ilustrează prin evoluţia lor ideea că nimeni nu se
poate sustrage destinului.

În concluzie, definitorie pentru arta lui Slavici este marea putere de interiorizare a
eroilor înfăţişaţi în zbuciumul lor lăuntric, nu doar în manifestările exterioare. Slavici a fost
un spirit riguros, fiind primul autor din literatura română care mută accentul de pe realitatea
faptelor pe aceea a gândurilor.

CONSTRUCŢIA PERSONAJULUI

Opera lui Ioan Slavici este reprezentativă pentru literatura română de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, autorul integrându-se epocii marilor clasici. El este considerat creatorul
nuvelei de analiză psihologică, personajele sale, ţărani sau târgoveţi, având o structură
interioară complexă, dilematică.

Ghita este personajul principal a nuvelei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, fiind puternic
individualizat, dilematic, dominat de slăbiciunea pentru bani..

Modalităţile de caracterizare constituie un element de compoziţie semnificativ pentru construcţia

personajului întrucât se conturează identitatea narativă a acestuia.

Este caracterizat prin mijloace directe, dar si indirect, prin actiune, relatiile cu celelalte
personaje, monologul interior sau dialogul polemic. Este un personaj complex pentru că structura sa
interioară se modificata pe parcursul operei şi, potrivit normelor etice ale colectivităţii, devine un om
imoral.

Incipitul este un alt element de compoziţie semnificativ pentru construcţia personajului pentru că
evidentiază.....

Prima ipostază a lui Ghiţă, este aceea de om moral. Astfel, în incipit, Ghita este echilibrat,
onest,harnic, doreste sa-si depaseasca conditia socială, arendând hanul pentru câtiva ani, cât să-si
poată deschide propriul atelier. Arendarea hanului îi aduce bunăstare, naratorul insistand asupra
multumirii sufletesti a personajului, prezentat alături de familie la ritualul numărării banilor de
 sambăta seara. Aparitia lui Lica tulbură echilibrul familiei. Lica Samadaul este un personaj tip uman.
Initial este prezentat in antiteza cu Ghita si impunându-si Prin dialog propriul cod moral: „Eu sunt
Lica Samadaul (...) Eu voiesc sa stiu todeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si
cine ce face.”

O trăsătură a personajului este lăcomia evidenţiată în secvenţa primei întâlniri cu Lică...

care surprinde ipostaza omului dilematic. Se naşte conflictul interior intre dorinta de a face avere
prin complicitatea cu Sămădăul si fondul uman, cinstit al carciumarului. Desi la prima intalnire Ghita se
dovedeste stapan pe sine si cu spirit justitiar, Lica reuseste sa-l manipuleze, exploatand patima pentru
castig a acestuia, determinandu-l să-i devină complice. Lupta intre Ghita si Lica este o formă de exercitare
a vointei de putere, printr-o suita de complicităţi si inţelegeri. Lica reuseste să-l facă pe Ghita complice
luând bani cu imprumut si dându-i carciumarului însemnele turmelor de porci. Lica speculeaza duplicitatea lui
Ghita, dându-i drept rasplata pentru oamenii lui care poposiseră la han, porci neînsemnati. In ordinea textului,
aceasta e prima greseală morală a lui Ghita, evidentiata in plan narativ prin inlocuirea dialogului cu monologul, dar
si prin comentariile naratorului: „se facuse tot mai ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea
ca-nainte, ci radea cu hohot intrucat iti venea sa te sperii de el”. Echilibrul interior este inlocuit de teama,
nesiguranta, suspiciune, trasaturi evidentiate prin comportamentul carciumariului, care-si cumpara pistoale, caini,
si-si aduce la han o sluga, pe Marti. Instrainarea de familie marcheaza inceputul procesului de degradare morala:
„Ghita, intaia oara in viata lui, ar fi voit sa nu aiba copii, pentru ca sa poata zice: <<Prea putin imi pasa!>> Se
gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica.”. Trairile contradictorii ale personajului ii confera
acestuia complexitate: ”Sa para om cinstit dar sa fie prieten cu Lica”.

Aceeaşi trăsătură, adică lăcomia, este ilustrată şi în secvenţa implicării,fără voie, a lui Ghiţă în jefuirea
arendaşului.

Aceast episod constituie momentul cheie care marchează ruptura definitivă în conştiinţa eroului. El
depune mărturie falsă (sperjur) contribuind la condamnarea lui Săilă şi Buză-Ruptă, deşi este convins de
vinovăţia lui Lică. Eliberat pe chezasie, Ghita pierde dupa procesul de la Ineu încrederea Anei, a lui Pintea,
dar si cea a colectivitatii. Pentru că refuză să spună adevarul in timpul procesului, personajul e sanctionat
moral de narator. El are conştiinţa faptelor sale: „N-am să mă iert cât voi trai pe faţa pământului”.
Puternică devine dorinta lui Ghita de a se razbuna pe Lica: „a venit vremea sa te rafuiesti”.

Astfel, de la ipostaza unui om dilematic, sfâşiat de trăiri contradictorii (alternând între suspiciune,
înstrăinare, sentimentul vinei şi remuşcări) devine un om imoral. Intorcându-se cu Pintea şi cu alţi doi
jandarmi, îl vede pe Lică plecand, carciumarul pierzand prilejul de a-i dovedi vina. Conflictul interior capata proprtii
neobisnuite, nu-si mai poate motiva gesturile si Ghita devine el însusi ucigas, omoarand-o pe Ana, fiind la randul
său omorât de Răuţ. Patima pentru bani il duce la pierzanie pentru că este învins de propriul destin căruia nu i se
poate opune. In finalul nuvelei apare ca un om neputincios, incapabil sa-si motiveze faptele: „Ce sa-mi fac? Asa m-a
lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac da e in mine ceva mai tare decat vointa mea?”. Personajul este sanctionat moral de
catre narator pentru ca incalca normele etice ale comunitatii si pierde valorile autentice.

STATUTUL MORAL, PSIHOLOGIC, SOCIAL

PSIHOLOGIC, Ghiţă are o viaţă interioară tensionată, fiind permanent în conflict cu sine şi căutând o
cale spre echilibru interior.
MORAL, în nuvelă sunt reprezentate trei ipostaze ale lui Ghiţă: omul moral care respectă codul etic al
comunităţii şi ţine la respectul oamenilor, omul dilematic –pendulează între dorinţa de a rămâne om
cinstit şi ispita câştigului şi omul imoral definit de elemente obscure ale fiinţei, lăcomie, orgoliu,
gelozie, dorinţa de răzbunare. Revenirea la valorile morale nu mai este posibilă.

SOCIAL, Ghiţă doreşte să-şi depăşească condiţia, initial pentru binele familiei pentru că ar fi dorit să
rămână la han numai doi-trei ani cât să-şi deschidă propriul atelier.

În concluzie, Ghiţă nu are un comportament previzibil, acţionează în accord cu natura sa

morală şi psihică, fiind un personaj foarte modern pentru epoca în care a fost creat. În conflictul cu răul,
se dovedeşte vulnerabil şi abdică relativ uşor de la valorile în care credea. Este un suflet complex, bântuit
de dileme, contrsdictoriu în manifestări.