Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Nuvela realist-psihologica
I.Slavici - presursor al lui L.Rebreanu;
- intemeietor al nuvelei psihologice romanesti
Caracterul operei
- face parte din volumul "Novele din popor"
- este o nuvela realist -psihologica, pentru ca:
• prezinta o realitate specifica Ardealului de la sfarsitul sec. al XIX-
lea;
• prezenta unor teme si motive precum: dezumanizarea, destinul,
obsesia;
• conflictul interior si analiza psihologica
Titlul
- fixeaza spatiul in care se desfasoara actiunea- „Moara cu noroc" este o
carciuma asezata la rascrucea dintre drumuri;
- este un cronotop (schimba destinul personajelor spre tragic);
- are accente ironice raportat la ceea ce se intampla pentru ca se
dovedeste a fi un loc cu ghinion;
Tema
- principala: dezumanizarea provocata de patima banului;
- teme secundare: familia, destinul;
- este moralizatoare: abaterile de la normele etice trebuie
pedepsite;
Viziunea despre lume a scriitorului
- banul are un efect distrugator asupra fintei umane;
- se reflecta in dezumanizarea personajului principal, care isi incalca
principiile morale pentru castigul facil, dar necinstit;
Perspectiva narativa
- este obiectiva;
- apartine unui narator omiscient, ubicuu si heterodiegetic, care ofera o
viziune „dindarat";
- naratiunea este realizata la persoana a Ill-a;
Tehnica narativa
- inlantuirea cronologica a seventelor;
Timpul
- un an;
- intre doua repere temporale, religioase: Sf. Gheorghe si Pasti;
Spatiul
- vestul Ardealului, intre Arad si Ineu, la Moara cu noroc;
Structura compozitionala
- nuvela ampla „cu subiect de roman" (G. Calinescu);
- constructie clasica, echilibrata, 17 capitole;
Incipitul si finalul
- confera simetrie structurii compozitionale;
- in ambele este folosita tehnica „punctului de vedere";
- ambele contin spusele batranei, purtatoarea de cuvant a autorului
- incipitul are rol anticipativ si de avertisment;
- finalul sustine tema destinului;
Conflictul
-predominant interior, surprinde zbuciumul lui Ghita care oscileaza intre
latura pozitiva a caracterului sau si patima pentru bani;
- exterior, intre personajele nuvelei mentine tensiunea dramatica
Personajele
- sunt complexe si verosimile;
- mobile(Ghita, Ana) si imobile(Lica, Pintea) ;
Ghita
- este personaj protagonist, complex si dilematic;
- involueaza de la statutul de cizmar sarac, sot iubitor si familist convins
la cel de hangiu, lacom, sot ursuz care-si ucide sotia;
- fixeaza tipologia neputinciosului;
- apare in trei ipostaze:
• om moral
• om dilematic
• om imoral
- este pus in relatie cu Lica Samadaul, personaj malefic pe tot parcursul
nuvelei, prin tema banului;
- la inceput cei doi sunt personaje antagonice, iar apoi, sunt
complementare;
- este caracterizat direct, ca un bun meserias si om harnic, iubitor si
cumsecade;
- predomina caracterizarea indirecta prin gesturi, atitudini, ganduri,
fapte;
- in relatia cu Lica, incerca sa fie autoritar la inceput, rezista tentatiei
banului:isi cumpara pistoale, caini si-l angajeaza pe Marti;
- tentatia banului este mai puternica si personajul sufera o schimbare
interiora si de comportament;
-gandurile si framantarile sunt redate prin monologul interior;
- actiunile si atitudinile personajului evidentiaza nesiguranta, frica,
regretul ca are familie
- are momente cand regreta, are remuscari si isi deplange decaderea
morala careia nu i se poate impotrivi;
- momentul cand jura stramb la proces marcheaza declasarea ireversibila
a dezumanizarii, proces care atinge punctul culminant cand o foloseste
pe Ana drept momeala;
- devine el insusi ucigas, injunghiind-o pe Ana;
- sfarseste tragic, find impuscat de Raut;
Lica
- personaj cu alura romantica;
- personaj imobil, intruchipare a raului pe parcursul nuvelei;
- lipsit de slabiciuni si de scrupule;
- devine o autoritate in existenta lui Ghita si stie sa exploateze setea
acestuia de bani;
- este violent si ii marturiseste lui Ghita placerea sangelui;
Stilul nuvelei
- este sobru, concis;
- registrele stilistice valorificate: regional, popular, oral;
Moduri de expunere
- naratiunea, descrierea, dialogul, monologul interior indeplinesc o serie
de functii epice in cadrul discursului narativ;

Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Nuvela “Moara cu noroc” de loan Slavici este publicata in 1881, în
volumul de debut “Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea
autorului asupra lumii satului.
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelã, o specie epica in proza, cu
o constructie riguroasa, un fir narativ central; personajele relativ putine
care pun in evident evolutia personajului principal, complex, puternic
individualizat.
Nuvela apartine realismului clasic. Trăsături realiste sunt: tema,
importanta acordata banului, atitudinea critica fata de aspecte ale
societatii (dorinta de inavutire), veridicitatea intâmplarilor,
verosimilitatea intrigii si a personajelor, obiectivitatea perspectivei
narative, personaje tipice (cârciumarul) in situatii tipice, personajele find
conditionate de mediu si epoca, repere spatio temporale precise, tehnica
detaliului in descriere si portretizare, dialogul viu, autentic, sobrietatea
stilului cenusiu, concis, făra podoabe. Tot de realism tine si interesul
pentru analiza psihologica, realizat prin utilizarea modalitatilor de
caracterizare a personajului si de investigare psihologica (monologul
interior, stilul indirect liber, scenele dialogale, autocaracterizarea,
notarea gesturilor, a mimicii), natura conflictului (interior).
Tema sustine caracterul realist (oglindirea vietii sociale), dar si pe cel
psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de
înavutire, in contextul societati ardelenesti de la sfârsitul secolului al
XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe
perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghită
de a-si schimba statutul social, dar pentru asta se confrunt cu personajul
antagonist, Licã Sămădaul (conflictul exterior). Scriitorul considera ca
goana după avere zdruncină tihna sufleteasca si duce la pierzanie, de
unde perspectiva moralizatoare: consecintele dramatice ale setei de
inavutire. Din perspectiv psihologica, nuvela prezinta conflictul interior
trait de Ghita care este sfâsiat de dorinte puternice, dar contradictorii: sã
ramâna om cinstit, pe de o parte, si sã se imbogăteasca alaturi de Lica,pe
de alta parte. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de natura sociala
(confruntarea a două lumi cu mentalitati diferite), psihologicã si moralã
(lupta dintre bine si rau).
In nuvela realista se observa tendinta de obiectivare a perspectivei
narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a Ill-a,
atitudinea detasata in descriere. Pe lângă perspectiva obiectiva a
naratorului omniscient, intervine tehnica punctului de vedere în
interventile simetrice ale batrânei, personaj episodic, dar care exprimă cu
autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Inainte si după
discursul narativ propriu-zis (in prolog si epilog), batrâna rosteste cele
două replici - teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii si la forta
destinului:
„Omul sã fie multumit cu saracia sa, căci, dacă e vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit" si „[...] asa le-a fost data." Prin
intentia moralizatoare, dar si prin constructia simetrica, circular (cuvin-
tele bătrânei, descrierea drumului), nuvela este realist-clasica.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, cârciuma numita
Moara cu noroc înseamn de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce
nenorocirea, pentru că usurinta câstigurilor de aici ascunde abateri etice
grave (nelegiuirea si crima).
Actiunea se desfăsoara pe parcursul unui an, intre doua repere
temporale cu valoare religioasa; de la Stantul Gheorghe pầnă la Paste.
Desi aici fixarea actinii in functie de repere religioase tine mai degraba
de o influenta a viziunii populare, in proza realista indicii temporalitatii
joacă un rol important in cronologia evenimentelor.Alcatuita din 17
capitole, nuvela are un subiect concentrat,cu deschideri bogate, o
structura narativa complicata si un ritm epic neomogen, cu modificặri
ale timpului povestrii.
Actinea se desfagoara prin continue acumulari si izbucniride tensiune
epic, in deplină concordanta cu frământarile psihologice surprinse.
Inlăntuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul
asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate.
Preceptul moral rostit de mama-soacra la inceputul nuvelei reflecta
intelepciunea batrâneasca, valorile traditionale, in opozitie cu dorinta de
bunăstare materiala a ginerelui Ghita, in contextul pătrunderii relatiilor
capitaliste in viata satului transilvănean. Cizmar sărac, dar onest, harnic
si muncitor, Ghita ia in arenda cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a
câstiga rapid bani. Initial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva,
isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti.
Cârciuma de la Moara cu noroc este asezat la rascruce de drumuri, izolat
de restul lumii, inconjurat de pustietãti intunecoase. In expozitiune,
descrierea drumului care duce la Moara cu noroc, realizat in maniera
realista, prin tehnica detaliului semnificativ, si a locului in care se afla
cârciuma, redă un peisaj . Semnele parasirii (vechea moara „cu lopetrie
rupte", cele cinci cruci) anticipeaza destinul tragic al familiei.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului.
Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia
drumului vietii care continuã si după tragedia de la Moara cu noroc:
„Apoi ea luã copiii si plecă mai departe." Subiectul nuvelei il constitue
etapele si efectele confruntarii dintre protagonist, Ghitã, si antagonist,
Lica.
Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale
bunastarii si ale armoniei in care traieste familia nu intârzie să apara.
Aparitia lui Licã Sămadul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al
turmelor de porci din imprejurimi, care tulbură echilibrul familiei,
constitue intriga. Desprins din aceasta categorie a sămădailor, Lică este
individualizat printr-un portret realizat in mod direct de narator, in
maniera realista, prin utilizarea tehnicii detaliului, notarea amănuntului
semnificativ :uscativ la fata ,ochi michi sprancene stufoase impreunate
la mijloc cu o tinuta alcatuita de o camasa albasubtire si pieptar cu
bumbi de argint. Licã are un orgoliu de stapân si isi impune incă de la in-
ceput regulile si il avertizeaza pe Ghită.
Cu toate că isi dã seama de pericol, Ghitã nu se poate sustrage influentei
malefice pe care Licã o exercită asupra lui. In sufletul cârciumarului se
declanseaza conflictul interior intre dorinta de a rămâne om cinstit si
tentatia de a se imbogati alături de Sămădău.
Mai intâi, Ghita isi ia toate măsurile de aparare impotriva lui Lică:
merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi câini pe care ii
asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza incã o slugã, pe Marti,
„un ungur inalt ca un brad".
Desfagurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului instrainarii
cârciumarului fata de familie, analizata cu mäiestrie de Slavici. Devine
mohorât, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de
brutalitate neinteleasa fată de Ana pe care o ocrotise până atunci, se
poarta brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghita ajunge să regrete cã
are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii
alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate
frământrile personajului: „Ei! Ce să-mi fac?... Asa m-a lăsat
Dumnezeu!... Ce s-mi fac dacã e in mine ceva mai tare decât vointa
mea?”Datorita generozitatii Sămădaului, starea materială a lui Ghită
devine tot mai înfloritoare, dar acesta incepe sa-si piardă increderea in
sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o
are despre el. In proza lui Slavici,relatia specific realista intre individ si
mediul din care provine ia forma relatiei individ-colectivitate.
Dornic sã facã avere, Ghitã se indeparteaza de Ana si devine treptat
complicele lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea
unei femei si a unui copil. Retinut de politie, lui Ghita i se dã drumul
numai pe „chezasie". Cârciumarul se aliazã cu jandarmul Pintea, fost hot
de codru si tovaras al lui Lica, pentru a-l da in vileag pe Samadau. Ghitã
anu este insa sincer fata de Pintea, deoarece ii ofera dovezi ale vinovatiei
lui Licã, numai dupa ce isi poate opri jumatate din sumele aduse de
acesta din urmã si acest lucru îi va aduce pieirea. Ghita nu reuseste sã fie
onest până la capăt nici fata de Lică, nici fata de Pintea.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care
Ghita ajunge pe ultima treapta a degradãrii morale. Dispus să facă orice
pentru a se razbuna, Ghita isi aruncã sotia in bratele lui Lică, la
sarbătorile Pastelui, lăsând-o la cârciumă in compania Sămădului, in
timp ce el merge s-l anunte pe jandarm că Lică are asupra lui banii
furati. Dezgustat de lasitatea sotului care se înstainase de ea si de
familie, Ana i se dăruieste lui Lică, deoarece Licã e „om", pe când Ghita
,nu e decât “o muiere imbracata in haine barbatesti"
Când se intoarce si realizeaza acest lucru, Ghita o ucide pe Ana, iar el la
rândul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lică.
Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Licã
mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu in mâinile
lui Pintea, Licã se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Nuvela are
un final moralizator. Singurele personaje care supravietuiesc sunt
bătrana si copiii.
In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea
personajelor.
Naratorul delegat de autor pentru a relata intâmplarile redã obiectiv si
detasat destinul personajelor.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui
destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire.
Complexitatea si capacitatea de a ne surprinde in mod convingator fac
din Ghita un personaj „rotund". Personajul evolueazã de la tipicitate, sub
determinare socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare,
sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al
dezumanizarii, cu framântari sufletesti si ezitari. Ezită între cele două
cãi simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de
Lică (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor
si sfârseste tragic.
Lica rămâne egal cu sine, un „om rãu si primejdios"
In schimb, Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scritorului
posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.
Personaj secundar, jandarmul Pintea urmăreste pedepsirea lui Lica pe cãi
legale, motiv pentru care se asociaza cu Ghită.
Batrana si copiii, personaje episodice, supravietuiesc incendiului de la
Moara cu noroc pentru ca sunt singurele finte inocente si morale.
Naratorul obiectiv isi lasã personajele sã-si dezvaluie trasaturile in
momente de incordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând
relatiile dintre ele (caracterizare indirecta).
De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa);
detalile fizice releva trăsaturi morale sau statutul social (de exemplu,
portretul Sămadaului). Sunt utilizate si mijloace de investigatie
psihologicã precum: scenele dialogate, monologul interior de factura
traditionala, monologul interior adresat, stilul indirect liber, notatia
gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Stilul nuvelei - sobru, concis, fără podoabe - este specific prozei realiste.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice
În discursul narativ. Descrierea initial are, pe lângã rolul obisnuit de
fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolicã si de
anticipare. Naratinea obiectiva realizează functia de reprezentare a
realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin impresia de stil
cenusiu. Dialogul contribuie la caracterizarea indirecta a personajelor,
sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje si concentrarea epicã.
Limbajul naratorului si al personajelor valorificã aceleasi registre
stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.
Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale si
proverbe populare sau prin replicile-sentinte rostite de bătrână la
nceputul si la sfârsitul nuvelei.
Opera literara “Moara cu noroc” de loan Slavici este o nuvela realista,
deoarece are ca trăsaturi: oglindirea vietii sociale si a vietii de familie in
satul transilvănean de la sfârsitul secolului al XIX-lea, efectele, în plan
moral, ale patrunderii relatiilor capitaliste in mediul rural, importanta
acordata banului, crearea de personaje tipice, reprezentative pentru
lumea ardeleneasca din perioda evocata, modalitatile de constructie si de
investigare psihologica a personajelor, coordonatele conflictului,
descrierile detaliate, sobrietatea stilului, veridicitatea.