Ioan Slavici

MOARA CU NOROC
Realismul este o miscare literara si artistica ce s-a manifestat cu precadere in a doua
jumatate a secolului al XIX-lea ca o reactie la viziunea romantica asupra lumii si a existentei.
Astfel, acest curent va opune subiectivitatii exacerbate, exaltarii si trairilor intense,
constiinta realului, claritatea si perspectiva obiectiva. Principiul sau esential este acela al
reprezentarii realitatii in mod nemijlocit, cu toata obiectivitatea, intr-un stil neutru care
privilegiaza spiritul de observatie al autorului. Literatura realista urmareste asadar sa reflecte
aspecte obisnuite ale vietii de zi cu zi, dar considerate tipice pentru categoriile sociale
prezentate in devenire.
Viziunea de tip obiectiv implica un narator extradiegetic, omniscient, detasat,
neimplicat in actiune, un demiurg aflat deasupra lumii in care actioneaza personajele,
manipulandu-le pentru a „demonstra” o anumita idee. Din punct de vedere al arhitecturii
textuale, realismul inseamna constructie echilibrata, exacta, riguroasa.
Proza lui Ioan Slavici e puternic influentata de realism, scriitorul fiind interesat sa
ofere o imagine de ansamblu obiectiva asupra vietii ardelenesti. Nuvelele sal constituie
partea cea mai importanta a oprei, Magdalena Popescu identificand trei etape de creatie in
functi de relatia care se instaureaza intre personaj, mediul social in care acesta traiste si
rezolvarea conflictului pe care abaterile de la normele colectivitatii il provoaca.
Astfel nuvele precum Scormon, La crucea din sat, Popa Tanda au elemente idilice, in
sensul ca, in final, conflictul dintre vointa personajului si „gura lumii” se rezolva prin
reintegrarea individului in lumea impotriva careia s-a revoltat, acesta traversand fie o criza
provocata de iubire, fie de nevoia de a schimba ceva in colectivitatea de care apartine.
Nuvelele Moara cu noroc, Padureanca apartin celei de-a doua etape de creatie, a nuvelei
psihologice, cu un conflict puternic si o evolutie dramatica a personajelor, finalul fiind
intotdeauna tragic. Ultima etapa presupune o proza accentuat moralizatoare, in care
dimensiunea didactica este evidenta, diminuand astfel valoarea literara a unor nuvele precum
Comoara.
Moara cu noroc este o nuvela solida, cu subiect de roman, asa cum observa George
Calinescu, ce apare in anul 1880 in volumul Novele din popor. Nuvela este una realista,
psihologica prezentand aspecte din societatea ardeleneasca de la inceputul secolului al XX-
lea, accentul fiind pus pe analiza psihologica a personajului principal.
Actiunea plasata intr-o geografie reala(Ineu, Oradea, Arad, Fundureni) avand o durata
precisa, de aproximativ un an, naratorul fixand cu exactitat indicele temporal: de la Sfantu
Gheorghe pana la Pasti. Nuvela este asadar construita riguros, urmarindu-se momentele
subiectului, cu un conflict puternic, prezentat gradat, planurile narative urmarind cu
precadere evolutia protagonistului.
Astfel, opera este structurata pe 17 capitole, fara titlu, fiecare fixand inca de la
inceput fie cronotopul, fie mutatiile psihologice ale personajelor. Se remarca simetria
compozitionala; povestirea se deschide si se inchide prin vorbele batranei. Primul capitol
devine asadar prologul nuvelei, spusele batranei avand functie anticipativa, de avertisment
asupra consecintelor pe care le implica incalcarea normelor comunitatii: „linistea colibei tale
te face fericit”. Putem observa in acest sens valoarea de personaj reflector a batranei, aceea
purtator de cuvant al viziunii etice a lui Slavici. Epilogul vine asadar sa incheie moralizator
opera: „asa le-a fost data”; in viziunea scriitorului cei ce „s-au dat cu raul” trebuie sa
plateasca acest lucru prin moarte. Finalul este inchis, destinele personajelor sunt bine
trasate.
Titlul contureaza, din punct de vedere denotativ, spatiul in care se va produce
degradarea morala a lui Ghita sub efectul actiunilor lui Lica. Hanul la fel ca la Caragiale (La
hanul lui Manjoala) are conotatii nefaste, spre deosebire de spatiul sadovenian al Hanului
Ancutei asociat cu ceremonialul spunerii povestii. In ceea ce priveste evolutia protagonistului,
titlul devine o antifraza ironica, norocul fiind trecator, iar decizia acestuia de a se impotrivi
destinului respectiv normelor morale ale comunitatii atragand repercursiuni catastrofale.
Conflictul exterior al nuvelei, reprezentat de confruntarea dintre Ghita si Lica, devine
pretext pentru constructia conflictului interior al personajului principal. Magdalena Popescu
observa in studiul intitulat Slavici ca tema fundamentala a nuvelei nu este patima lui Ghita
pentru inavutire si deci dezintegrarea unui caracter din cauza lacomiei, ci vanitatea, evolutia
sinoasa a protagonistului realizandu-se in functie de mai multi factori. Exista asadar trei forte
divergente ce isi disputa acest personaj, repectiv nevoia acestuia de a ramane in ochii
celorlalti o persoana cinstita, nevoia de a-si proteja familia, in special pe Ana, de seductia
raului si de degradarea treptata pe care el insusi o cunoaste sub influenta samadaului si in
cele din urma fascinatia castigului usor, ce nu isi are punctul de pornire in lacomie, ci in
dorinta unui trai mai bun. Aceasta din urma este si cea mai puternica si se afla in stransa
legatura cu aventura, cu provocarea pe care i-o propune Lica carciumarului, provocare careia
Ghita nu este liber sa-i faca fata tocmai din cauza celorlalte doua forte.
Protagonistul este asadar obeservat in trei ipostaze. Ipostaza initiala, aceea de pater
familias, ce isi doreste sa ofere familiei un trai mai bun, reprezinta si punctul de maxima
coerenta interioara a personajului. Acesta este prezentat ca un ins puternic, ce ia singur
decizii, ce are capacitatea de a se adapta cu usurinta inadotoririlor de la moara, cinstit si
responsabil. Magadalena Popescu il caracteriza ca fiind „energic, cu simtul aventurii, nu o
palida umbra hamletiana, pierduta intr-un peisaj autohton.”
A doua ipostaza este aceea a omului dilematic ezita intre dorinta de a ramane cinstit,
de a-si proteja familia si tentatia de a deveni partasul lui Lica. Tensiunea interioara este
amplificata pe de o parte de aceste impulsuri contradictorii, pe de alta parte de interventiile
lui Lica. Modul de a actiona al samadaului il ia intotdeauna prin surprindere pe carciumar,
Lica intuind inca de la prima intalnire slabiciunea lui Ghita pentru bani. Aceasta prima
confruntare reflecta taria protagonistului, firea puternica a acestuia, insa interventia
batranei modifica raportul de forte dintre cele doua personaje. In cele ce urmeaza Ghita
incearca sa ramana onest, sai apere familia, insa Lica il obliga inca o data sa constientizeze
dependenta de vointa sa, luandu-i o parte din bani, spunand ca este doar un imprumut. Lica
distruge astfel echilibrul interior al carciumarului, incredere in sine prin insinuarea fricii,
incredere Anei in el si imaginea de om cinstit in ochii celorlalti.
Ultima ipostaza in care este surprins Ghita este aceea a omului imoral. Dupa scena
procesului, unde acesta apare in ochii comunitatii ca un nelegiuit, Ghita actioneaza manat
doar de dorinta razbunarii fara insa a mai putea sa-si stapaneasca patima pentru bani.
Accepta astfel de la Lica, bani insemnati, nu ii marturiseste lui Pintea intregul adevar, se
indeparteaza complet de familie, e gata sa o sacrifice pe Ana. Vulnerabilitatea personajului
nu vine insa doar din aceasta patima a inavutirii, ci si din incapacitatea lui Ghita de ase
recunoaste in fata celorlalti asa cum este, un barbat care ezita, care are slabiciuni.
Mijloacele de investigatie psihologica folosite cu precadere sunt scenele dialogale,
monologul interior de factura traditionalista si monologul interior alcatuir prin transcrierea
gandurilor personajului in stil indirect liber.
In concluzie, nuvela Moara cu noroc, este o nuvela psihologica, cu un conflict puternic
si un sfarsit tragic, fiind reprezentativa pentru curentul realist romanesc intrucat zugraveste
in mod obiectiv, clar, cu o precizie aproape stiintifica, societatea ardeleneasca de la
inceputul secolului al XX-lea. Consider, aceasta nuvela a lui Slavici, ca fiind purtatoare a unui
mesaj profund moralizator si deci prin urmare a unei evidente functii didactice intrucat
confera prin mijloacele de analiza psihologica atat modele comportamentale, cat si anti-
modele.