Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Scriitor reprezentativ pentru realism, loan Slavici aduce, prin opera sa, o contributie
definitorie pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul romanesc. Viziunea sa artistica
despre lume se construieste pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenta in
dimensiunile ei esentiale.
Publicata in 1881 in volumul de debut “Novele din popor”, nuvela realista, de factura
psihologica “Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea
moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii si asupra vietii satului transilvanean.
Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni medii, cu un singur fir
narativ, cu o constructie riguroasa si un conflict bine conturat, cu personaje relativ putine ce
pun in evidenta caracteristicile personajului principal.
Realismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XIX- lea, in Franta, ca
reactie impotriva romantismului, propunandu-si redarea cu obiectivitate a realitatii, urmarind
veridicitatea si verosimilitatea universului fictional redat.

Viziunea artistica a lui loan Slavici reda, in mod propriu, tema dezumanizarii cauzate de
patima banului, dominand celelalte aspecte tematice precum dorinta de inavutire, fascinatia
raului, tema banului, a destinului si a familiei.
TImpul sl spatiul sunt realist fixate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si sustin
viziunea realista. Actiunea se intinde pe un an, intre doua sarbatori cu valoare simbolica: Sf.
Gheorghe, ce simbolizeaza biruinta asupra raului, cand Ghita ia in arenda moara cu noroc, pana
in urmatorul an, in lunea Pastelui, ce reflectă simbolic sacrificiul.
Conflictele sunt complexe, conform viziunii scriitorului. Conflictul exterior-economic
este dat de dorinta de inavutire a lui Ghita, conflictul conjugal rezulta in urma indepartarii lui
Ghita fata de Ana, iar cel social reda dorinta cizmarului de a-si schimba statutul. Insa, conflictul
interior, moral este cel esential, regasit prin oscilarea protagonistului intre a fi tovaras la
nelegiuirile lui Lica pentru a se imbogati si dorinta de a ramane om cinstit.
Simetria intre incipit sI final se realizeaza prin cuvintele batranei, valorizand supratema
destinului. Incipitul operei nu are doar rol premonitoriu si de avertisment, ci reflecta conceptia
lui Slavici despre viata, lucru intarit prin substantivul comun "omul”, ce sugereaza generalitatea.
Finalul reprezinta sentinta autorului, caci intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru
echilibru moral. Astfel, sfarsitul tragic al personajelor devine o sancţiune pentru incercările
acestora de trăda binele: Ana este ucisă de Ghiţă, Ghita este impuscat de Răut, iar Lică se
sinucide brutal.
 Fiinta fictionala, personajul literar structureaza si valideaza universul operei literare.
Slavici aduce in fata cititorului un personaj “rotund”, dupa E.M. Foster sau un personaj
“tridimensional”, dupa W.C. Booth, ce este construit dupa principiile verosimilitatii si
veridicitatii, fiind un personaj tipic realist, aflat in situatii tipice, conditionat de mediu si epoca.
Carciumarul Ghita este surprins in evolutie, reflectand degradarea umana cauzata de dorinta de
inavutire.
Prin perspectiva narativa obiectiva, specifica curentului realist, personajul capata
autonomie, iar prin complexitatea trairilor personajul evolueaza in mai multe ipostaze: omul
cinstit si moral, omul dilematic si imoral.
Initial Ghită redă ipostaza omului cinstit, care respecta codul etic al comunitatii, doreste
sa isi schimbe pozitia sociala, considerand ca averea aduce cu sine si respect in societate.
Din dragoste pentru arginti ajunge omul dilematic si imoral ce penduleaza intre dorinta
de a ramane cinstit si ispita castigulul nemuncit, prin asocierea cu Lica, definit de instrainare de
sine si de cei dragi. Monologul intenor si introspectia devin modalitati principale de constructie
a personajului, redand zbuciumul lui si surprind tripla transformare a acestuia in raport cu sine,
cu familia si cu societatea. In raport cu sine, teama si suspiciunea alterneaza cu remuscarea si
duc la o scindare interioara. In raport cu familia, devine "mai de tot ursuz”, pierzand increderea
sotiei, pe care o va ucide.
O secventa esentială pentru CONSTRUCTIA PERSONAJULUI/ RELATIA DINTRE GHITA SI
LICA/ VIZIUNEA MORALIZATOARE ASUPRA LUMII este atunci cand protagonistul, constient de
influenta lui Lica asupra sa, isi confirma pozitia fata de el, prin caracterizare directă: "Lica, tu
trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Ghită
este şi el un caracter puternic, şi refuză initial să se lase subjugat de puterea lui Lică, fiind,
structural, om cinstit. Astfel, prezenta samadaului intareste schimbarea carciumarului,
amplificand atributele negative latente ale acestuia precum avaritia, ipocrizia.
O alta secventa semnificativa pentru DECADEREA MORALA SI SOCIALA A
PROTAGONISTULUI/ RELATIA DINTRE PROTAGONIST SI LICA/ TEMA DEZUMANIZARII se
regaseşte în episodul în care, din dorinta de a-si apara familia, Ghita incearca sa colaboreze cu
Pintea si ii intinde Samadaului capcane ca sa-i poata dovedi vinovatia, predând banii insemnati
jandarmului, dar pastrandu-şi partea. Ghită nu reuşeşte a suprima pe deplin influenţa lui Lică,
tradandu-l, insa, şi pe Pintea, personajul care ar putea să il retină de partea dreptătii.
“Moara cu noroc”, de Ioan Slavici este o nuvela realista, psihologica, pentru ca
urmareste efectele dorintei de imbogatire, framantarile personajelor in planul constiintei,
conflictul interior al protagonistului. Maiestria lui Ioan Slavici consta in finetea analizei
psihologice, care sustine o teza morala: goana dupa inavutire cu orice pret distruge echilibrul
interior si linistea familiei.