Sunteți pe pagina 1din 5

Ion

-caracterizare-
Creator al romanului romanesc modern,Liviu Rebreanu
,,se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii,prin
caracterul social al prozei sale,prin arhitectura riguroasa,
desavarsita,in marile sale creatii,prin<<darul masiv de a crea
viata>>”(Mihail Sebastian).
Romanul romanesc interbelic,si implicit romanul realist
modern,incepe sub auspiciile lui Liviu Rebreanu,a carui opera
sta sub semnul unei ,,poetici a organicului”(Mircea Muthu),
coordonata fundamentala a creatiei sale si dimensiune a
realismului cu accente naturaliste.
Personajul este o individualitate cu trasaturi fizice si
morale distincte,puse in lumina printr-o serie de intamplari
situate intr-un cadru spatial si temporal.
Personajul este,fara indoiala,forta coesiva a oricarui
roman si,in mod special,a romanului realist.Caracterele clasice
ies din stereotipia lor si devin tipuri umane complexe,care
uneori ,,fac concurenta starii civile”.Nu de putine ori avem
impresia ca personajul iese din filele cartii si incepe sa colinde
realitatea.Aceasta calitate nu ii este conferita-cu certitudine-
de caracterul sau de medie,ci de un anume grad de
individualitate,care il fixeaza in memoria noastra.Pentru
George Lukacs,care nu exclude situarea personajului la limita
care uneste genericul si individualul,mai important este faptul
ca in el conflueaza momentele determinate din punct de
vedere uman si social al unei perioade istorice.
Protagonistul romanului,Ion,este ,,expresia violenta a
unei energii, subordonanadu-si mecanismul complicat al
sufletului unui singur impuls,este un tip unitar.”(E.Lovinescu).
Tema romanului este una dintre cele pe care Rebreanu le-
a considerat fundamentale in definirea psihologiei noastre
etnice:pamantul.Tema aceasta urma sa faca obiectul unei
trilogii,proiectata de autor sa acopere toate aspectele posibile,
pentru o arie vasta si pentru specificul inceputului de secol
XX.Primul roman, ”Ion”, prezinta drama taranului ardelean
pentru care lipsa pamantului este sinonima cu imposibilitatea
de a se impune in societate, de a semnifica ceva in raport cu
ceilalti si de a isi afirma demnitatea umana,in ultima
instanta.Insusi titlul romanului subliniaza importanta acestei
individualitati conturate in linii de forta,chiar daca numele
personajului are si vadita semnificatie generica.

1
Personajul eponim al primului roman rebrenian ilustreaza
tema particularizata in confruntarea dintre doua pasiuni
puternice si la fel de indreptatite,vazute ca doua
glasuri:iubirea pentru pamant si iubirea pentru o singura
femeie.Puternic individualizat ,,Ion traieste sub impulsul de a
iesi din cercul unui destin vitreg,din zodia unei fatalitati care il
impiedica sa se manifeste in plenitudinea sa.”
Pentru ca personajul sa fie o constructie viabila si
verosimila,este obligatoriu sa fie motivat de conflicte
puternice.Conflictul exterior,de natura sociala il pune pe Ion in
confruntare directa cu Vasile Baciu,,taranul ajuns bogat prin
aceeasi strategie ca viitorul sau ginere,cu deosebirea ca el a
iubit-o pe mama Anei pentru cinstea de a-l fi propulsat intre
fruntasii satului.Ana,in schimb,este pentru Ion doar un mijoc
de a-si atinge scopul si un impediment in calea fericirii prin
iubire.”De aceea,adevarata dimensiune a dramei personajului
principal o da conflictul interior,precizat in structura romanului
prin titlul celor doua parti:Glasul pamantului si Glasul
iubirii.Cele doua voci rezoneaza in sufletul lui Ion cand
succesiv,cand simultan,pana la explozia lor asurzitoare in
situatia-limita.
Mediul social in care traieste Ion este,fara indoiala,un
factor modelator,care exercita o pasiune autoritara asupra
personajului,observatie valabila pentru toata proza
realista.Din acest punct de vedere,flacaul repeta intr-o
oarecare masura metoda socrului sau si dobandeste averea
prin casatorie.Asemanarile se opresc insa aici,caci Vasile Baciu
isi iubise nevasta,pe cand Ion face din Ana o victima tragica a
brutalitatii sale.Tatal Anei nu este nici el o exceptie in lumea
satului,unde o insuratoare dezinteresata ar fi ,,o adevarata
instrainare de la legile care guverneaza familia rurarala”si
unde ,,toti flacaii din sat sunt varietati de Ion.”(G.Calinescu).
Ion al Glanetasului se situeaza la intersectia mai multor
tipologii realiste.Din punctul de vedere al categoriei sociale,el
este tipul taranului a carui patima pentru pamant izvoraste din
convingerea ca aceasta ii sustine demnitatea si valoarea in
comunitate.Din punctul de vedere al categoriei morale,Ion este
tipul arivistului,inrudit cu Dinu Paturica(N. Filimon, ,,Ciocoii
vechi si noi”),sau cu Tanase Scatiu(D.Zamfirescu, ,,Viata la
tara” si ,,Tanase Scatiu”),cei fara scrupule,ce folosesc femeia
ca mijloc de parvenire.
Personajul eponim al romanului apartine clasei taranilor
saraci,care se confrunta cu ierarhizarea valorilor umane pe
baza averii.Incercarea disperata a lui Ion de a dobandi
pamnant nu mai poate fi privita,in aceste conditii,doar ca
expresie a lacomiei,ci mai ales ca expresie a dorintei de a

2
scapa de eticheta injositoare de ,,sarantoc” si de umilinta de a
repeta soarta tatalui sau,care se invarte pe langa cei bogati
,,ca un caine la usa bucatariei”.
Constientizand organizarea sociala nedreapta,Ion
intelege si ca toate calitatile sale nu sunt suficiente pentru a-i
schimba statutul,asa ca trebuie sa gaseasca parghiile de a se
impune,ignorand atat sentimentele,cat si criteriul moral.
Totusi,Ion este un personaj realist cu o psihologie bine
individualizata,care contrazice stereotipia de mecanism a vietii
satului.In tot ceea ce face Ion exista o exagerare,o incalcare a
masurii, ,,un factor irational” care determina deplasarea
tipicului spre atipic.Impresioneaza la erou o psihologie a
frustrarii,deopotriva sociala si sentimentala, care se manifesta
cu forta stihiala.In ciuda brutalitatii sale incontestabile, Ion
dezvaluie o psihologie framantata de ceea ce Hegel considera
sursa starilor conflictuale din orice roman: ,,proza
realitatii”si ,,poezia inimii”.
Personajul principal al romanului este caracterizat prin
mijloace diverse.In primul rand,tehnica basoreliefului il face sa
se evidentieze pe tot parcursul romanului.Chiar si atunci cand
actiunea se muta in plan secundar,evenimentele sunt,intr-un
fel sau altul,legate de Ion.Conceput astfel incat sa fie
exponentul unei clase sociale,eroul evolueaza dinspre tipic
spre atipic,fiind o individualitate memorabila.
Monumentalitatea personajului rezida in forta pe care o
dezlantuie in lupta cu un destin potrivnic,in energia pe care o
descatuseaza pentru a isi gasi in lume locul pe care considera
ca il merita.
Personajului i se reliefeaza tipologia si relatiile cu celelalte
personaje printr-o elaborata tehnica a contrapunctului.De
exemplu,eternul sau rival,George Bulbuc,este imaginea in
oglinda a lui Ion:bogat,dar lipsit de personalitate si de
forta,feciorul lui Toma o vrea pe Ana,dar se alege cu Florica.In
ciuda aparentei sale moliciuni,George va fi cel care il va rapune
definitiv pe Ion. Unele destine evolueaza paralel pana la un
punct si devin disjuncte,mai apoi:este exemplul lui Ion si Titu
sau al lui Glanetasu si Vasile Baciu.
Naratorul omniscient realizeaza portretul si bografia
personajelor dintr-o perspectiva obiectiva,neimplicata,prin
caracterizare directa,la care constribuie modul in care se
autocaracterizeaza personajele sau felul in care sunt privite de
ceilalti.Intr-o rabufnire de revolta,fiul ii reproseaza lui
Glanetasu cel batran:,,Mai bine sa nu ma fi facut,decat sa fiu
batjocura oamenilor”.Ion ,,era iute si harnic ca ma-sa si cand e
vorba de munca nu se codeste si nu leneveste ca
Glanetasu”.Titu Herdelea se arata impresionat de ,,mandria

3
flacaului,istetimea si staruinta lui de a implini ceea ce isi
punea in gand,vointa lui incapatanata”.Caracterizarea
indirecta permite dezvaluirea reactiilor,a gesturilor si
atitudinilor,precum si a relatiilor dintre personaje.Dupa ce
intra in posesia pamanturilor ravnite,Ion se simte in sfarsit
asezat in ierarhia cuvenita si prima schimbare vizibila este
mersul lui,care devine mai leganat si mai ferm.
Vointa de putere se genereaza in Ion din doua exemple
opuse.Exista,pe de o parte,esecul social al tatalui
sau,Alexandru Glanetasu,ramas in saracie din cauza pasivitatii
in gestionarea zestrei cu care Zenobia venise in casnicie.Prima
aparitie a tatalui,in scena horei,explica valoarea de antimodel
pe care Ion i-o atribuie constant si justifica ura nutrita fata de
el,din cauza conditiei pe care i-a rezervat-o,silindu-l oarecum
sa repete soarta “unui caine la usa bucatariei”celor bogati.Pe
de alta parte,exista exemplul lui Vasile Baciu,tatal-
socru,modelul pe care Ion il adopta si al carui destin il
repeta.Este stiut ca viitorul socru a procedat in tinerete la fel
ca Ion,dar deosebirea esentiala este ca tatal Anei si-a iubit
nevasta.La el,cele doua ,,glasuri” s-au impacat,pamantul si
iubirea gasindu-si reprezentarea in acelasi obiect:nevasta.
Drama lui Ion se conureaza si in raportarea problematica
la imaginea tatalui:cu cel natural nu se poate identifica si,in
consecinta,se disociaza de el,iar pe vasile Baciu l-ar putea
considera model,dar el este si principalul antagonist.
Constructia taranului,ilustrata in romanul ,,Ion”,isi
gaseste o replica peste timp in romanul ,,Morometii”.Naturii
primare,tumultoase,a lui Ion i se opune,,cel din urma
taran”(Nicolae Manolescu),fire histrionica si
contemplativa,care nu mai lupta pentru a stapani spatiul,ci
pentru a scapa de teroarea timpului.Autor de ,,metoda
realista”,Liviu Rebreanu desfasoara in primul sau roman o
forta demiurgica nu numai pentru a infatisa cititorului o lume
supusa cauzalitatii,ci si un personaj a carui mecanica a
existentei scapa logicii perfecte,pentru ca inglobeaza factorul
irational.
Intalnirea cu romanul realist este,pentru orice cititor,o
experienta memorabila,in urma careia dobandeste revelatia
fortei epice a fictiunii.Din arhitectura atent elaborata a
romanului se detaseaza personajul,acea dezlantuire de energii
capabila sa reinvie o intreaga epoca.Sinteza intre generic si
particular,intre tipic si atipic,intre general si
particular,personajul realist nu poate fi scos din contextul
istoric si social al carui exponent este.

4
,,Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata
adevarata,ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele
frumoase din lume”,marturisea Liviu Rebreanu in ,,Jurnal”.