CARACTERIZARE ION

Roman realist ( traditional ) .

Personaj principal , dinamic , multidimensional , realist , exponential , eponim .
Modalitati de caracterizare :

Directa : portretul facut de narator si de alte personaje ; autocaracterizare .

Indirecta : prin propriile actiuni , simtiri si ganduri ; prin mediul in care
traieste ; prin comentariul naratorial ; prin nume .

Prin personajul Ion , Rebreau pune pentru prima data in literatura noastra
problema taraneasca dintr-o alta perspectiva , renuntand la viziunea idilizanta
asupra satului si asupra taranului , pe care il prezinta in simplitatea sa complexa ,
fara a-i aseza in penumbra latura brutala , primitiva . In construirea personajului ,
autorul porneste de la obsesia statornica a taranului roman , pamantul .
Ion Pop al Glanetasului , eroul insusi , a existat aievea si se numea aproape asa ,
marturiseste Rebreanu despre personajul central al operei sale . Ca in atatea alte
cazuri , insa , prototipul real al unui erou fictional ramane undeva in umbra , creatia
covarsind realitate , trecand-o usor in uitare dupa ce i-a preluat seva autenticitatii .
Geneza romanului este legata de cateva elemente autobiografice : ( scenele pe care
le-a vazut Rebreanu ) .
In construirea lui Ion , autorul porneste de la obsesia statornica a taranului roman ,
pamantul . Ion , fiul lui Alexandru Glanetasu , e un taran tanar , harnic , insa e sarac
si in lumea sa aceste calitati nu valoreaza decat daca sunt dublate de avere . Ion
traieste intr-un univers ale carui reguli si ierarhii sunt ancestrale si in care factorul
decisiv este cel material . Tanarul taran e constient de acest lucru si sufera o
cumplita umilire cand Vasile Baciu , om instarit , viitorul sau socru , il numeste
fleandura .
Apreciat in sat pentru harnicia si istetimea sa , el intelege ca doar munca cinstita
nu-l poate ajuta sa ajunga printre cei cu delnite ulte si cu un cuvant greu in sat . Nu
intamplator in pasajul ce deschide romanul este infatisat Al. Glanetasu care statea
pe de laturi , ca un caine la usa bucatariei ... dornic sa se amestece in vorba ,
sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi . Imaginea este parca o proiectie sumbra
a viitorului lui Ion , in cazul in care el si-ar accepta statutul , insa flacaul are o
structura de luptator , el este un revoltat impatimit de pamant . Acesta i-a fost mai
drag ca o mama si pentru a-l munti el a renuntat la scoala , ramanand alaturi de
sursa adoratiei sale , vesnic mobilizat de o hotarare patimasa
trebuie sa aiba
pamant mult , trebuie .
Ion este subjugat de glasul pamantului , e prizonierul unei forte mai presus de
sine . Desi doreste sa posede pamant , in realitate Ion este posedat de acesta , se
simte intr-o concordanta perfecta cu ritmurile lui , fiind el insusi un om elementar ,
1

teluric , dominat de instincte . N. Manolescu vede in Ion

o victima mareata a
fatalitatii biologice . Obsesia pamantului ia forme primare : vesnic a pizmuit pe
cei bogati .

Traseul existentei sale este clar marcat in prima parte a romanului, scopul e precis,
eroul e tenace, cauta indarjit doar modalitatea de a-si atinge telul. El mimeaza mai
degraba nehotararea si discutiile cu fiul invatatorului sunt doar prilejuri de a-si
verifica gandul ascuns: o va seduce pe Ana pentru a intra in posesia pamanturilor
lui Vasile Baciu. Ideea e prezenta in mintea flacaului chiar din primele pagini ale
romanului: Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e
draga. Iubise pe Florica dar Florica e mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri si
case si vite multe".
Ion impune in aceasta etapa a evolutiei lui prin stapanire de sine si determinare.
Iubirea pentru Florica trece in plan secundar, asa incat putem vorbi de un veritabil
conflict interior, intrucat exista o disproportie evidenta intre glasul tainic, magnetic
al pamantului si glasul dragostei pentru Florica, stins sau atenuat de ratiune.

Pamantul da , deci , sens existentei personajului la inceput. Catre el isi canalizeaza

eroul toate energiile, sperantele. Dorinta de a avea este justificata perfect de
realitatea sociala imediata, pentru Ion pamantul inseamna stabilitate, statut social,
expresia calitatii sale de gospodar, cea mai buna dovada ca apartine categoriei
invingatorilor. Nefiresti sunt insa dimensiunile acestei dorinte. Din tipic, personajul
devine atipic, caci pamantul este pentru el mai mult decat un obiect al muncii, e
insasi iubita fata de care simte o patima ravasitoare. Se simte cuprins de o pofta
salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari". Mirosul pamantului
umed ii aprindea sangele". Pamanturile sunt pentru el niste ibovnice credincioase
.
Seducerea Anei devine in contextul acestei dorinte nebunesti de pamant un act
necesar si totodata expresia unei revolte a individului care incalca insa normele
colectivitatii. La inceputul romanului conflictul dintre erou si colectivitate este
latent, fiindca eroul se simte oarecum respins, ca unul ce nu are avere. insa
seducerea Anei il aduce intr-o flagranta opozitie cu normele, cu atat mai mult cu cat
Ion o va trata pe femeia insarcinata cu o cruzime infioratoare. Casatoria celor doi
este momentul triumfului. Cand intra in posesia pamantului, Ion se vede mare si
puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri
ingrozitori". Chiar si pamantul, fata de care se simtise mic si slab cat un vierme pe
care-l calci in picioare", pare acum a se clatina si a se inchina in fata lui".
Metamorfoza personajului in a doua etapa a evolutiei este evidenta, si naratorul
noteaza gesturi sugestive care arata siguranta eroului, mandria de sine: Pe ulita
umbla cu pasi mai mari si cu genunchii indoiti. Vorbea mai apasat cu oamenii si
2

vesnic numai de pamant si de avere"

Ion isi sfideaza destinul, pare convins ca nimic nu-i mai poate distruge statutul
dobandit. Nici nasterea copilului nu-i schimba sentimentele fata de Ana, care va
gasi in sinucidere eliberarea din nefericirea casniciei. Nu durerea pierderii sotiei il
copleseste pe Ion, ci o cumplita teama ca legatura sa cu pamantul s-ar putea rupe
acum prin moartea plapandului sau fiu. Scena in care Vasile Baciu si Ion,
raspunzatori de moartea Anei, se privesc stand de o parte si de alta a cosciugului
este memorabila si are caracter anticipativ: ,Privirea socrului sau era ca a unui
sarpe urias ce-si ameteste prada inainte de a o inghiti. In ochii lui insa. Ion citi mai
ales o intrebare, intai intunecoasa, apoi limpede ca lumina zilei: Unde-s
pamanturile? In pamant se duc toate pamanturile".
Daca in actiunea de dobandire a pamantului Ion se dovedise lucid, calm,
controlandu-si actiunile, gesturile, acum, amenintat de pierderea lor, actioneaza
incrancenat, dezorganizat.
Moartea lui Petrisor redeschide lupta pentru pamant si, in paralel, pasiunea pentru
Florica, devenita acum sotia lui George Bulbuc, se reaprinde in sufletul lui Ion: Ce
folos de pamanturi, daca cine ti-e drag nu-i al tau?".
Prin dorinta de a o cuceri pe Florica, Ion incalca din nou legile morale ale
colectivitatii, dar mai ales infrunta din nou destinul. El isi doreste totul: pamanturile
si Florica, averea si iubita, uitand de echilibru si masura, insa sanctiunea pe care o
va primi este definitiva. Sfarsitul sau violent (e ucis de George intr-o noapte cand
venise la Florica) nu e deloc surprinzator. Agonia lui e descrisa detaliat, insistanduse pe elemente ce amintesc de naturalism: Se gandea insa numai la baltoaca in
care se balacea, care-l scarbea si din care vroia sa scape cu orice pref. Mor ca un
caine!" e ultimul gand al aceluia care sfidase parca legile omenesti si pe cele ale
destinului.
In opinia ea , Rebreanu nu e neaparat un moralist, precum Slavici. Sfarsitul lui Ion e
veridic, firesc, petrecut in linia evolutiei personajului care si-a pierdut treptat
omenescul, degradandu-se moral si intrand in seria atat de larga, de altfel, a
parvenitilor literaturii universale. George Calinescu il numea pe Ion o bruta careia
siretenia ii tine lc de inteligenta .
Interesant si remarcabil este faptul ca , in ciuda manevrelor diabolice si a actelor
sale , Ion nu apare cao imagine hidoasa a raului , caci prozatorul il priveste cu
simpatie si-l construieste in asa fel incat , neabsolvindu-l de vina , il inzestreaza cu
trairi interioare in stare sa-i motiveze comportamentul .
Cu Ion , Rebreanu realizeazaun personaj remarcabil , expresie esentializata a
relatiei dintre taranul transivlanean si pamant , imagina dura si plina de forta in care
3

se intrupeaza in egala masura calaul si victima , visul si cosmarul , destinul si

fatalitatea .