Moara cu noroc

Tema si viziunea despre lume

In contextul literarturii marilor clasici , Ioan Slavici fundamenteaza

analiza psihologica in literatura romana , urmarind atat sufletul
individual , cat si pe cel colectiv. Scriitorul ardelean creeaza o geografie
literara cu tipurile umane si atmosfera ei specifica , pe fundalul unei
civilizatii conditionate istoric si moral , o lume care se afla la granite
dintre rural si urban , personajele incadrandu-se in tipologii umane si
ilustrand principii etice prin destinul lor. Scriitorul se apropie foarte
mult de canonul classic al junimistilor , realitatea sociala fiind reflectata
fara idealizare in nuvelele si romanul sau Mara, fiind si el un dusman
al formelor fara fond maioresciene.

Nuvela Moara cu noroc(publicata in volumul Novele din popor

1881) se subscrie speciei literare prin dimensiunile relative reduse(17
capitole), tendinta spre veridicitate, intriga riguros construita, firul
narativ unic si accentual pus pe evolutia personajului principal.
Caracterul realist al acestei nuvele este conferit, printre altele, si de
atitudinea critica a naratorului , veridicitatea faptelor prezentate,
plasarea actiunii in repere spatio-temporale regasibile in realitate si
specificul personajului principal care este un individ determinat social
si ilustreaza tipul carciumarului-reprezentantul unei intregi categorii
sociale.
Slavici este fondatorul analizei psihologice in literatura
romana , fapt reflectat si in aceasta nuvela prin accentul pus pe
conflictul interior al protagonistului care prevaleaza si prin utilizarea
unei tehnici de investigatie psihologica precum notatia gesturilor ,
monologul interior si cel adresat si uneori si folosirea stilului indirect
liber pentru autoanaliza.

Tema nuvelei este de factura etica si psihologica si se refera la

urmarile negative si consecintele nefaste pe care setea de imbogatire
le are asupra individului, ducand la declinul sau spiritual si moral. Pe un
plan mai profund, tema acestei opere vizeaza si destinul, ca fatalitate
impusa de intensitatea trairilor sufletesti ale personajelor (fatum).

Titlul confera ambiguitate si ilustreaza prin procedeul antifrazei

ironia autorului, fiind construit cu scopul de a scoate in evidenta
conotatiile antinomice ale termenilor. Slavici foloseste cuvantul
moara si nu han pentru a-i extinde sensul, moara fiind un loc al
miscarii neintrerupte, un punct in care se schimba balanta destinului
unui personaj. Este un univers al patimilor, prin care omul ajunge la
adevarata coborare in infern, un loc al pervertirii sufletesti, in care se
altereaza principiile sanatoase ale vietii, pentru ca moara macina
destinele, asa cum este prezentata si in alte opere literare, precum
Moara lui Califar, de Gala Galaction si chiar in Don Quijote de la
Mancha de Miguel Cervantes.

Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului

povestirii; actiunea se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri
de tensiune epica. Intamplarile din naratiunea realista sunt relatate la
persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient si
omniprezent. Interferenta dintre planul naratorului si cel al
personajelor se realizeaza prin folosirea stilului indirect liber.
Relatarea evenimentelor nu se realizeaza totusi in mod linear, iar
inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la
inceputul nuvelei), descrierea la timpul prezent (capitolele al II-lea si al
III-lea), semnalarea unei relatii temporale de anterioriate fata de cele
povestite inainte (capitolul al XVI-lea). Inlantuite cauzal si temporal,
faptele capata verosimilitate si veridicitate, conferind nuvelei caracter
realist.
Obiectivitatea impusa de perspectiva realist-obiectiva asumata
de Ioan Slavici presupune crearea unei atmosfere credibile si detasarea

naratorului. Constructia riguroasa este sustinuta de existenta unui fir

narativ unic. Desi conflictul exterior se reflecta si in constiinta
personajului, nu se poate vorbi despre doua planuri narative, si despre
unul singur, care se ramifica pe doua coordonate.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean,
fapt indicat de secventele descriptive de la inceputul capitolului al IIlea. Timpul desfasurarii actiunii este a doua jumatate al secolului al
XIX-lea, moment al aparitiei si dezvoltarii relatiilor capitaliste la sat, iar
indicii temporali de ordin religios indica derularea actiunii in interval de
un an, de la Sfantul Gheorghe, cand Ghita ia in arenda carciuma, pana
la Paste, cand locul arde, iar protagonistii mor.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. In
expozitiune, Ghita, cizmar sarac, hotaraste sa ia in arenda carciuma
de la Moara cu noroc. Carciuma este asezata la o rascruce de drumuri,
izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. O vreme,
afacerile lui Ghita prospera, acesta fiind recunoscut pentru
sociabilitatea sa si pentru tenta umana pe care o confera locului.
Relatiile de familie sunt de asemenea infloritoare, batrana fiind
garantul ordinii morale. Odata cu aparitia lui Lica Samadaul, seful
porcarilor, se declanseaza intriga nuvelei, precum si conflictul interior
al lui Ghita. Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii
carciumarului fata de familie, care, innebunit de ideea inavutirii, devine
complicele lui Lica la diverse nelegiuiri. Mustrarile de constiinta ale lui
Ghita alterneaza cu momentele sale de sinceritate, in care isi cere
iertare de la sotie. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea, fostul
tovaras al lui Lica, deoarecere desi doreste demascarea Samadaului,
vrea sa pastreze si o parte din castigurile ilegale. Punctul culminant
reprezinta dezumanizarea lui Ghita. La sarbatorile Pastelui, Ghita isi
arunca sotia in bratele lui Lica, in timp ce pleaca in cautarea
jandarmului pentru a-l instiinta ca Samadaul are la el banii furati.
Dezgustata de lasitatea sotului, Ana i se daruieste lui Lica. Cand afla
acest lucru, Ghita o omoara, fiind la randul sau ucis din ordinul lui Lica.
Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica
mistuie carciuma, iar porcarul sfarseste prin a se sinucide pentru a nu
fi prins de Pintea. Singurii supravietuitori sunt batrana si copiii,
exemplificand finalul moralizator al nuvelei.

In centrul nuvelei se afla protagonistul Ghita care

concentreaza in devenirea sa, intreaga problematica a operei.
Personajul se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei
si de aceea va evolua inevitabil spre un sfarsit tragic, intrand intr-un
conflict interior cu o forta mai puternica decat el-patima pentru bani.
Sotia lui Ghita e un personaj introdus in naratiune tocmai pentru
a pune in lumina figura pregnanta a acestuia. La inceput, prea tanara,
prea asezata si oarecum prea blanda la fire , ea este prima care
inregistreaza schimbarea de comportament a sotului ei si-l avertizeaza
asupra faptului ca Lica este un om rau si primejdios. Pe un alt plan,
ea evolueaza in acelasi ritm cu Ghita,. degradandu-se moral: ea il
accepta pe Lica mai intai din dorinta de a-si recastiga sotul , ulterior
din razbunare, si in final din placere intr-o complexitate a trairilor care
fac din ea un personaj memorabil.
Personaj realist , ea ilusteaza conditia femeii intr-o societate a
barbatilor(singurii numiti oameni) in care opinia ca are minte putina
se impune de la sine. Faptele contrazic, insa, aceasta parere: are ideea
sa trimita sluga la popa din Fundureni cand vine Lica pe neasteptate,
descopera semnul de la banca pe bancnotele primite de Ghita , si
intelege singura secretele barbatilor. Involutia ei este spectaculoasa:
nevasta tanata si sfioasa care-si iubeste sotul ajunge adultera din
cauza jignirilor repetate si a orgoliului ranit.
Viziunea despre lume a lui Slavici are un vadit caracter
moralizator, autorul apeland la intelepciunea omului simplu pentru a
introduce in text propria sa viziune etica. El rasplateste/pedepseste
personajele in functie de actiunile si gandurile lor. Astfel, finalul nuvelei
intregeste accentele moral-crestine ale scenariului epic(ideea de
predestinare-Asa le-a fosta data).
Scriitorul descrie , nu explica , conturand adevarate imagini de
fresca sociala, redand prin forta limbajului gradul de civilizatie,
moravurile , cadrul economic al epocii , o lume totala, rotunda din
toare punctele de vedere. Limbajul valorifica din plin registrele stilistice
regionale, arhaice ,acestea sustinand impresia de veridicitate si
verosimilitate a lumii create.