Moara cu Noroc

-eseu-

Ioan Slavici este unul dintre cei mari patru clasici ai literaturii romane si se
afirma ca un deschizator de dumuri prin crearea romanului realist obiectiv si prin
integrarea elementelor de analiza psihologica din proza sa. Nuvela „Moara cu
noroc” este publicata in 1881 in volumul de debut „Novele din popor” ,
reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela,adica o specie epica in proza,cu

o constructie riguroasa,un fir narativ central,personajele relativ putine pun in
evidenta evolutia personajului principal,complex,puternic individualizat.

Nuvela apartine realismului clasic.Trasaturile realiste sunt:tema,importanta

acordata banului,atitudinea cristica fata de aspecte ale societatii,veridicitatea
intamplarilor,verosmilitatea intrigii si a personajelor,obiectivitatea perspectivei
narative,personajele fiind conditionate de mediu si epoca,repere spatio
temporale specifice,dialogul viu,autentic.

Tot de realism tine si interesul pentru analiza psihologica,realizata prin

utilizarea modalitatilor de caracterizare a personajului si de investigarea
psihologica.

Tema sustine caracterul realist,dar si pe cel psihologic al nuvelei:efectele

nefaste si dezumanizate ale dorintei de imbogatire,in contextul societatii
ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Din perspectiva sociala,nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a si schimba

statutul social,dar pentru asta se confrunta cu personajul antagonist Lica
Samadaul(conflict exterior).Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina
tihna sufleteasca si duce la perzanie,de unde perspectiva moralizatoare:
consecintele dramatice ale setei de imbogatire.Din perspectiva psihologica,
nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte
puternice,dar contradictorii:sa ramana om cinstit,pe de o parte,si sa se
imbogateasca cu Lica,pe de alta parte.Astfel,conflictul nuvelei este complex,de
natura sociala,psihologica si morala.

In nuvela realista se observa tendinta de obiectivare a perspectivei

narative,impersonalitatea naratorului,naratiunea la persoana a IIIa,atitudinea
detasata in descriere.Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului
omniscient,intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale
batranei,personaj episodic,dar care exprima cu autoritatea varstei mesajul
moralizator al nuvelei.

Titlul nuvelei este mai degraba ironic.Cliseul ales,carciuma numita Moara cu

noroc inseamna de fapt „Moara cu ghinion” pentru ca usurinta castigurilor de aici
ascunde abateri etice grave.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an,intre doua repere temporale cu

valoarea religioasa:de la Sfantul Gheorghe pana la Paste.Desi aici fixarea actiunii
in functie de repere religioase tine mai degraba de o influenta a viziunii
populare,in proza realista indicii temporali joaca un rol important in cronologia
evenimentelor.

O prima secventa sugestiva,expozitiunea,este descrierea drumului care duce la

Moara cu noroc,realizata in maniera realista,prin tehnica detaliului semnificativ si
a locului in care se afla carciuma,reda un peisaj cadru obiectiv al actiunii.Semnele
parasirii (vechea moara „cu lopetile rupte”) anticipeaza destinul tragic al
familiei.Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea
drumului.Simbolistica initiala a drumului se completeaza,in final,cu sugestia
drumului vietii care continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc:”Apoi ea lua
copiii si pleca mai departe”.

A doua secventa semnificativa,punctul culminant al nuvelei,coincide cu

momentul in care Ghita ajungepe ultima treapta a degradarii morale.Dispus sa
faca orice pentru a se razbuna,Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica,la
sarbatorile Pastelui,lasand o la carciuma in compania Samadaului,in timp ce el
merge sa l anunte pe jandarm ca Lica are asupra lui banii furati.Dezgustata de
lasitatatea sotului care se instrainase de ea si de familie,Ana i se daureste lui
Lica,deoarece Lica e „om” pe cand Ghita „nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti”.Cand se intoarce si realizeaza acest lucru,Ghita o ucide pe Ana,iar el la
randul lui este ucis de Raut,din ordinul lui Lica.

Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici,al carui destin
ilustreaza consecintele nefaste ale setei de imbogatire.Complexitatea si
„capacitatea de a ne surpinde in mod convingator” fac din Ghita un personaj
„rotund”.Personajul evolueaza de la tipicitate,sub determinare sociala,la
individualizare,sub determinare psihologica si morala.El parcurge un traseu sinuos
al dezumanizarii,cu framantari sufletesti si ezitari.Ezita intre cele doua cai
simbolizate de Ana si de Lica.Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic.

Si Ana are un destin tragic,cu toate ca ea intruchipeaza in familie

duiosia,candoarea,inocenta.Portretul ei fizic este realizat in mod direct de catre
narator prin intermediul unor adjective cu valoare de epitet „Ana era frageda si
subtirica,Ana era sprintena si mladioasa”.Protejata intai de mama si apoi de
sot,Ana traieste ca intr un clopot de sticla.De aceea,la aparitia lui Lica,ea se
cutremura „oarecum speriata de barbatia infatisarii lui”.

Relatiile dintre Ghita si Ana sunt traditionale,autoritatea barbatului este

recunoscuta iar femeia se lasa in grija sotului ei protector.Ghita apreciaza
calitatile sotiei sale,relatiile dintre cei doi soti sunt afectuoase,Ghita bucurandu se
la randul lui de atentia sotiei.

Rolul Anei devine important in momentul in care Ghita isi pierde echilibrul,ea
incearca sa se aproprie de el,sa i dea sfaturi si sa l ocroteasca prin iubirea ei.Insa
eforturile sale sunt zadarnice,astfel incat,obosita si dezamagita,avand o atitudine
plina de dispret fata de sotul ei,cedeaza lui Lica.Uciderea Anei este un gest
disperat,pentru a nu se lasa nimic in urma,Ghita o ucide din iubire,crezand ca
astfel o elibereaza de chinul pacatului dar si din orgoliu,neputand suporta gandul
ca a fost inselat.

Opera literara „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realista,deoarece

are ca trasaturi oglindirea vietii sociale si a vietii de familie in satul transilvanean.