“Moara cu noroc” (1881)

Ioan Slavici

Ioan Slavici a fost un mare scriitor si jurnalist roman, facand parte din Epoca
Marilor Clasici. Acesta isi face debutul literar la indemnul lui Mihai Eminescu, iar
alaturi de Creanga, pune bazele prozei moderne. Operele sale sunt influentate, in
mod direct, de viata satului ardelean, transpusa intr-o maniera realista, asa cum
este vizibil si in cunoscuta sa creatie “Moara cu noroc”. Publicata la 1881, in
volumul “Novele din popor”, opera devine una dintre scrierile reprezentative
pentru viziunea lui Slavici aspura vietii satului transilvanean.
“Moara cu noroc” se incadreaza in realism, curent literar cristalizat in secolul al
XIX lea initial in Franta, principiul sau fundamental fiind reprezentat de reflectarea
credibila, verosimila a realitatii, ca o “oglinda purtata de-a lungul unui drum”.
Acesta se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi specifice, precum literatura
neidealizata, observatia sociala si stil sobru, impersonal. In opera lui Slavici, una
dintre trasaturile prezente este folosirea tehnicilor literare. Autorul apeleaza la
simetria incipit-final, marcata de vorbele batranei si la tehnica punctului de
vedere, soacra protagonistului devenind un “alter ego” al naratorului. O alta
trasatura vizibila in text este incadrarea personajelor in diferte categorii sociale, ca
de exemplu, carciumar, jandarm etc.
In ceea ce priveste specia literara, “Moara cu noroc” este o nuvela psihologica,
specie a genului epic in proza, de dimensiuni medii, avand un singur fir narativ si
un numar redus de personaje, accentul fiind pus pe evolutia protagonistului.
Factura psihologica a textului este sustinuta de prezenta framantarilor de
constiinta ale personajului principal, care traieste un conflict interior si se
transforma sufleteste, autorul folosind diverse tehnici de analiza psihologica,
precum monologul interior si introspectia.
Structural, titlul este format din doua substantive comune si o prepozitie
simpla. Acesta surprinde locul desfasurarii actiunii si este unul mai degraba ironic,
prin faptul ca “norocul” este, in realitate, ghinionul, semnul tragic sub care stau
destinele personajelor.
Tema principala a nuvelei este dezumanizarea sub influenta nefasta a banului,
tema ce sustine atat caracterul realist, cat si cel psihologic, prin urmarirea
maturizarii personajelor. Aceasta este dublata si de alte teme secundare, precum
tema destinului, a familiei si a mortii.
Intamplarile se petrec pe parcursul unui an, de la Sfantul Gheorghe pana la
Pasti, iar locul desfasurarii actiunii, carciuma, este la rascruce de drumuri, izolata.
Evenimentele din opera sunt relatate la persoana a III a, de catre un narator
detasat, omniscient si omniprezent. Interferanta dintre planul naratorului si cel al
personajelor se realizeaza prin folosirea stilului indirect liber pe care il abordeaza
Slavici.
Din punct de vedere al structurii, “Moara cu noroc” este alcatuita din
sapteseprezece capitole cu subiect concentrat, actiunea fiind relatata in ordine
logica si cronologica. Caracteristic nuvelei, opera prezinta un singur fir narativ ce,
in acest caz, oglindeste viata satului ardelean.
Ghita, cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, hotaraste sa ia in arenda
carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. O vreme, la han,
lucrurile merg bine, insa aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor, tulbura viata
de familie a protagonistului. Din acel moment, incepe procesul instrainarii lui
Ghita fata de sotia si copii sai.
Din dorinta de a se imbogati, carciumarul se indeparteaza de Ana si devine
treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri. Ghita, dupa un timp, se aliaza cu
jandarmul Pintea, fost hot si tovaras al lui Lica, pentru a-l da in vileag pe Samadau.
Acesta nu este insa sincer fata de Pintea, oferindu-i dovezi incriminatorii numai
dupa ce isi opreste jumatate din sumele aduse.
La sarbatorile Pastelui, protagonistul isi lasa sotia la carciuma in compania
porcarului in timp ce el merge sa-l anunte pe jandarm de banii furati de Lica.
Dezgustata de lasitatea sotului, Ana i se daruieste antagonistului. Cand realizeaza
acest lucru, Ghita o ucide, iar el la randul sau este ucis de Raut, la ordinul
Samadaului. Un incediu provocat de oamenii lui Lica mistuie hanul, iar pentru a nu
cadea viu in mainile lui Pintea, porcarul se sinucide. La sfarsitul nuvelei, singurele
personaje ce evadeaza acest final tragic sunt batrana, mama Anei, si copiii.
Anticipativ, Ghita este personajul principal al operei, un personaj complex,
“rotund”, a carui evolutie este surprinsa de-a lungul intregii actiuni. Statutul social
initial al acestuia era de cizmar, din punct de vedere moral fiind un om harnic,
iubitor si bland, ce facea totul din dragoste pentru familie. Din cauza dorintei
acaparatoare de a-si depasi conditia, protagonistul ajunge intr-un final un
carciumar agresiv, ursuz, rece fata de propria familie, dorindu-si ca ea sa nu mai fi
existat. Din punct de vedere psihologic, acesta resimte un permanent conflict
interior, ajunge sa isi piarda identitatea, ducand constant o lupta a sineului cu
sinele. Insusi naratorul si alte personaje il caracterizeaza direct, spunand ca “nu
mai zambea”, “iti venea sa te sperii de el”, “nu e decat o muiere imbracata in straie
barbatesti”.
Una dintre trasaturile definitorii ale lui Ghita, asa cum reiese din opera, este
lasitatea. Aceasta poate fi, pe de-o parte, sustinuta de autocaracterizarea “Asa m-a
lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?”, iar
pe de alta parte de doua secvente semnificative din text.
O prima scena relevanta ce sustine atat tema, cat si factura psihologica a nuvelei
este refuzul trocului pe care Lica i-l sugereaza lui Ghita. Nedorind sa ia ce i se
ofera, carciumarul ramane fara plata si se declanseaza un conflict interior. Acesta
se afla la rascruce de drumuri, la intersectia dintre bine si rau, nestiind daca sa
continuie pe calea cinstita sau sa intre in gratiile lui Lica. El constientizeaza ca fara
aprobarea Samadaului, lucrurile nu-i vor merge asa cum trebuie si nu va reusi sa
se puna singur pe picioare.
O alta scena importanta a operei este reprezentata de constientizarea lui Ghita
a propriei nimicnicii. Devenit complice la crimele lui Lica, protagonistul il ameninta
pe porcar ca il va da de gol, insa realizeaza de fapt cat de putina insemnatate are
el in fata Samadaului. Inspaimantat de vorbele si actiunile raufacatorului,
carciumarul isi da seama ca nu este nimic mai mult decat un supus al acestuia si ca
daca va vrea sa traiasca n-are ce altceva sa faca decat sa asculte de Lica. Astfel, se
adanceste conflictul interior al lui Ghita, fuga dupa bani ducand la dezumanizarea
completa a acestuia, respectiv chiar la moartea sa.
In concluzie, nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este una psihologica ,
realista, ce urmareste intreg procesul de dezumanizare al protagonistului. Este
analizat conflictul interior al lui Ghita, precum si degradarea morala a acestuia
produsa de patima inavutirii.