Temă și viziune despre lume

-Moara cu noroc –
de Ioan Slavici

Ioan Slavici este reprezentant al marilor clasici alături de Eminescu,Creangă și

Caragiale.Nuvela ,,Moara cu Noroc’’,de Ioan Slavici a apărut în anul 1881,în volumul ,,Nuvele
din popor’’și aparține realismului.

Realismul este un curent literar manifestat începând cu secolul XIX,ca reacție la reveria
romantică,presupunând o reflectare veridică a realității.
O primă trăsătură ce încadrează textul în realism este reprezentată de coordonatele spațio-
temporale reale.Spațiul este reprezentat de împrejurimile Ardealului și Ineului,iar ,,Moara cu
noroc’’,spațiu fictiv,se află la răscruce de drumuri-simbol al destinului pe care trebuie să și-l
asume protagonistul,în vale,dincolo de ,,locurile rele’’.Descrierea de tip expozitiv,realizată în
capitolul 2,are funcție metaforică,astfel crucile reprezintă iluzia pe care o trăiește Ghiță față de
imbogățire,iar trunchiul ars devine un simbol al locului blestemat.,,Moara cu noroc’’ este o
metaforă ce anticipează conflictul psihologic al protagonistului (moară-loc în care se macină
grânele),este sugestiv pentru zbuciumul,măcinarea sufletească a eroului între liniștea familiei și
avere.Transformarea morii în han evidențiază degradarea,astfel titlul este o antiteză denotând
doar visul de mărire al lui Ghiță ce se transformă în propria capcană.Timpul este redat prin
raportare la calendarul creștin prin referință la sărbătoarea,,Sfântul Gheorghe’’ când Ghiță
hotărăște să ia în arendă Moara cu noroc,iar acțiunea se încheie luni după Paște,când bătrâna
întoarsă de la rude observă oasele albe prin cenușa groasă a hanului.Așadar,sbuciumul sufletesc
al personajului este urmărit aproximativ un an.
O a doua trăsătură a realismului este reprezentată de perspectiva narativă
obiectivă,naratorul fiind omniscient,omniprezent,omnipotent,detașat de personaje și acțiune.Prin
intermediul bătrânei,autorul își exprimă atitudinea moralizatoare asupra existenței,chiar din
incipit.

Tema operei o reprezintă consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.

Scenele semnificative pentru evidențierea temei sunt redate prin tehnica decupajului ce
prezintă episoade sugestive pentru dezumanizarea protagonistului.
O primă scenă semnificativă pentru ilustrarea temei este în capitolul IV.După întâlnirea
cu Lică,Ghiță se gândește cu regret la ideea ca are o familie care îl obligă să acționeze
prudent.Neliniștit de vizita Sămădăului și cu gândul omului păgubaș,cârciumarul își bate sluga
fără motiv și îi reproșează Anei efortul depus pentru a fii mai bine,dar nu este capabil să își calce
pe orgoliu și să aline suferința soacrei,care a primit îndurerată aceste vorbe grele,ci doar iese
afară fără a putea să-și comunice neputința.
O altă scenă semnificativă este cea din finalul operei,când Ghiță ajunge pe cea mai de jos
treaptă imorală atunci când își ucide soția pe care o aruncase în brațele
Sămădăului.Acesta,dezgustat de comportamentul lui Ghiță îi va mărturisi lui Lică nemulțumirea
față de soț,spunând că Ghiță,,nu este decât o muiere,în haine de bărbat’’.

Un prim element de structură sugestiv pentru tema operei este actiunea structurată pe un
singur fir narativ,deoarece urmărește dezumanizarea protagonistului care din cizmar nemulțumit
devine cârciumar,tovarăș la nelegiuirile lui Lică,anchetat de tâlhărirea arendașului și sfârșește
prin a fii criminal.

Momentele subiectului sunt clar delimitate,capitolul I-prologul,evidențiind prin tehnica

opoziției concepțiile diferite despre viață ale bătrânei și ale lui Ghiță.
Capitolul al II-lea-expozițiunea-fixează cronotopul real (Ghiță se mută cu familia la
Moara cu noroc și se bucură de aprecierea călătorilor.)
Capitolul al III-lea- intriga-surprinsă prin întâlnirea dintre Ghiță și Lică,declanșează
conflictul psihologic al protagonistului:Lică Sămădăul îi cere lui Ghiță să-i spună cine trece și ce
face în zonă,iar Ghiță devine temător,trăind sentimente contradictorii și regretând că are o
familie care îl împiedică să-și pună capul în primejdie.
Capitolele IV-XIV-reprezintă desfășurarea acțiunii ce evidențiază traseul lui Ghiță care se
îndepărtează de familie,devine tovarășul lui Lică și pândește să se răzbune pe acesta dându-l pe
mâna autorităților prin intermediul lui Pintea.Relația dintre Ghiță și Lică vizează subminarea
autorității și a stimei personajului în ochii celorlalți,ai familiei,dar și a respectului față de sine.
Capitolul XV reprezintă punctul culminant când Ghiță își arunca soția în brațele
Sămădăului pentru a-l prinde.Deznodământul este tragic:Ana este ucisă de Ghiță,acesta este
omorât din ordinul lui Lică,iar Sămădăul ordonă incendierea hanului și apoi se sinucide.
Ultimul capitol are valoare de epilog,prezentând reacția bătrânei care se
resemnează,gândindu-se la destinul implacabil:,,Stiam eu că n-are să iasă bine,așa le-a fost
data’’.

Titlul este o antifrază ce va fii utilizată ulterior și de către Marin Preda pentru
romanul ,,Moromeții’’.Moara denotă renunțarea la spațiul legii pentru o lume a aventurii (Ghiță
se mută din sat într-un loc pustiu la Moara cu noroc.O metaforă a zbuciumului sufletesc,al
degradării morale și al iluziei pe care o trăiește protagonistul referitoare la raportul între om și
destin sau om și bani.,,Moara cu noroc devine pentru personajul orbit de strălucirea aurului
moara cu ghinion.

Conflictul este un alt element de structură esențial în economia textului,fiind construit pe

două coordonate atât exterioare(Ghiță-Lică,Ghiță-Ana,Ghiță-bătrâna,Ghiță-Pintea)cât și
interioare,surprinzând zbuciumul personajului care se luptă cu o slăbiciune conștientizată,dar și
cu dorință de a rămâne om cinstit.Apariția lui Lică la moara cu noroc declanșează conflictul
psihologic al protagonistului surprins prin mijloacele analizei psihologice
tradiționale(gesturi,comportament:,,își pierde cumpătul’’,,,ține mai puțin la nevastă și copii’’, ,,îi
lasă urme vinete pe brațe’’.)

Într-o viziune realistă,Ioan Slavici evidențiază efectele nefaste ale orbirii de avere încât să
fie pentru cititor un avertisment echivalent spuselor bătrânei din incipit:,,Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa,că dacă e vorba,nu bogăția,ci liniștea colibei tale te face fericit’’.
Opera literară ,,Moara cu noroc’’ este o nuvelă realist psihologică prin specificul
construirii acțiunii și personajele implicate.
 Particularități de construcție a personajelor
-Moara cu noroc –
de Ioan Slavici

Introducere.Ioan Slavici este reprezentant al marilor clasici alături de Eminescu,Creangă și

Caragiale.Nuvela ,,Moara cu Noroc’’,de Ioan Slavici a apărut în anul 1881,în volumul ,,Nuvele
din popor’’și aparține realismului.

TIPOLOGIA PERSONAJELOR .GHITA

Specific nuvelei, in opera, protagonistul este complex caracterizat, astfel, Ghita este
personajul principal al operei, ce reprezinta tipul realist al arivistului, exponential sub
determinare sociala si individualizat din punct de vedere psihologic.
Evolutia sociala a protagonistului este urmarita in relatie cu decaderea morala. La inceput,
Ghita este un cizmar nemultumit, deoarece trebuie sa repare incaltamintea purtata de
sateni doar in zi de sarbatoare si doreste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc
pentru a asigura familiei un trai mai bun. Dupa mutarea la han, devine carciumar ospitalier
care se bucura de foloasele muncii “facute cu bine” (“belsugul este de la Dumnezeu”).
Aparitia lui Lica Samadaul va marca o noua etapa in existenta protagonistului de carciumar,
banuit de cardasie cu Lica, care isi pierde stima de sine, dar si pe cea a comunitatii, ajungand
sa-si arunce sotia in bratele Samadaului, sfarsind prin a o ucide. La inceput, Ghita este un sot
iubitor si un tata preocupat de bunastarea familiei, dar setea pentru avere il transforma intrun sot
irascibil care parca isi iubeste mai mult cainii decat copiii.
Din punct de vedere psihologic, personajul este urmarit, prin tehnica decupajului, timp de un
an, intr-un proces vertiginos al decaderii morale. Fire slaba si patimasa, eroul regreta ca are
familie si, desi constientizeaza situatia in care a ajuns, nu este capabil sa se sustraga
influentei malefice a banului. Ultimul prag al decaderii morale este surprins atunci cand isi
arunca sotia in bratele Samadaului pentru a se razbuna.
Sub raport moral, personajul este exponential pentru efectele nefaste pe care dorinta de
avere le are asupra individului, astfel, Ghita reprezinta tipul arivistului care devine sclavul
banului si, implicit, al nefericirii la care isi condamna si familia.
LICA
Lica este personajul secundar al operei, sef cinic ce reprezinta o forta oarba a destinului,
menita sa dezvaluie adevarata personalitate a celor din jur.
 Din punct de vedere social, Lica este un porcar ce se diferentiaza prin tinuta (“camasa alba ca
floricelele”) de ceilalti, demonstrand stima de sine. Are in grija de douazeci si patru de turme
de porci, avand portile deschise la casele cele mari din Arad si Ineu. Talhar si criminal cu
sange rece, Lica este un bun cunoscator al psihologiei umane si reuseste sa-i stapaneasca pe
ceilalti prin propriile slabiciuni, astfel, dupa ce Ghita jura stramb la judecata, devine doar un
instrument al Samadaului. Stapanirea de sine este demonstrata in secventa finala, cand
decide a se sinucide, decat sa ajunga in mainile lui Pintea.
Sub raport psihologic, Lica este un personaj diabolic, fascinat de dorinta de a-i controla pe
cei din jur. Isi controleaza slabiciunile si devine superior celorlalti (“multe se spun despre
mine, unele adevarate si altele scornite, dar vezi bine ca merg ziua in amiaza mare, fara sa
ma tem de cineva”)
Din punct de vedere moral, personajul este simbolul raului recunoscut de cei din jur, dar
care ii atrage pe ceilalti prin puterea de seductie a banului. George Topîrceanu afirma ca Lica
Samadaul este “personagiu unic in literatua noastra, exemplar de om straniu […] acel neuitat
cinic si inteligent Lica Samadaul”
Trăsături definitorii +scene semnificative.Trăsătura definitorie a protagonistului este
slabiciunea față de puterea malefică a banului pentru care este capabil să sacrifice liniștea
familiei fără a ține cont de avertismentul soacrei:,,Nu bogăția ci liniștea colibei tale te face
fericit’’.
O primă scenă sugestivă pentru ilustrarea acestei trăsături este zugrăvită în capitolul al
IV-lea reprezintă desfășurarea acțiunii ce evidențiază traseul lui Ghiță care se îndepărtează de
familie,devine tovarășul lui Lică și pândește să se răzbune pe acesta dându-l pe mâna
autorităților prin intermediul lui Pintea.Relația dintre Ghiță și Lică vizează subminarea autorității
și a stimei personajului în ochii celorlalți,ai familiei,dar și a respectului față de sine.
O a doua scenă sugestivă pentru patima lui Ghiță este reprezentată de ieșirea acestuia
de la judecată fiind eliberat pe chezășie din lipsă de probe.Îi mărturisește Anei că regretă situația
în care a ajuns deoarece copiii săi nu mai au un tată cinstit deaceea îi cere iertare Anei:,,Iartă-mă
tu Ană că eu n-am să mă iert cât oi trăi’’.Slăbiciunea sa este rapid evidențiată deoarece,nu își
asumă greșeala și crede că este în el o forță mai puternică decât propria voință care îi controlează
comportamentul deaceea se va compara cu un cocoșat care nu este vinovat de povara pe care o
cară.
Punctul final al dezumanizării protagonistului este momentul când își ucide soția pe
care o aruncase în brațele Sămădăului.Acesta,dezgustat de comportamentul lui Ghiță îi va
mărturisi lui Lică nemulțumirea față de soț,spunând că Ghiță,,nu este decât o muiere,în haine de
bărbat’’.
Un prim element de structură sugestiv pentru constructia personajului este
ACȚIUNEA structurată pe un singur fir narativ,deoarece urmărește dezumanizarea
protagonistului care din cizmar nemulțumit devine cârciumar,tovarăș la nelegiuirile lui
Lică,anchetat de tâlhărirea arendașului și sfârșește prin a fii criminal.
Elemente de structură(Acțiune+conflict).Momentele subiectului sunt clar
delimitate,capitolul I-prologul,evidențiind prin tehnica opoziției concepțiile diferite despre viață
ale bătrânei și ale lui Ghiță.
Capitolul al II-lea-expozițiunea-fixează cronotopul real (Ghiță se mută cu
familia la Moara cu noroc și se bucură de aprecierea călătorilor.)
Capitolul al III-lea- intriga-surprinsă prin întâlnirea dintre Ghiță și
Lică,declanșează conflictul psihologic al protagonistului:Lică Sămădăul îi cere lui Ghiță să-i
spună cine trece și ce face în zonă,iar Ghiță devine temător,trăind sentimente contradictorii și
regretând că are o familie care îl împiedică să-și pună capul în primejdie.
Capitolele IV-XIV-reprezintă desfășurarea acțiunii ce evidențiază traseul lui
Ghiță care se îndepărtează de familie,devine tovarășul lui Lică și pândește să se răzbune pe
acesta dându-l pe mâna autorităților prin intermediul lui Pintea.Relația dintre Ghiță și Lică
vizează subminarea autorității și a stimei personajului în ochii celorlalți,ai familiei,dar și a
respectului față de sine.
Capitolul XV reprezintă punctul culminant când Ghiță își arunca soția în brațele
Sămădăului pentru a-l prinde.Deznodământul este tragic:Ana este ucisă de Ghiță,acesta este
omorât din ordinul lui Lică,iar Sămădăul ordonă incendierea hanului și apoi se sinucide.
Ultimul capitol are valoare de epilog,prezentând reacția bătrânei care se
resemnează,gândindu-se la destinul implacabil:,,Stiam eu că n-are să iasă bine,așa le-a fost
data’’.
Titlul este o antifrază ce va fii utilizată ulterior și de către Marin Preda pentru
romanul ,,Moromeții’’.Moara denotă renunțarea la spațiul legii pentru o lume a aventurii (Ghiță
se mută din sat într-un loc pustiu la Moara cu noroc.O metaforă a zbuciumului sufletesc,al
degradării morale și al iluziei pe care o trăiește protagonistul referitoare la raportul între om și
destin sau om și bani.,,Moara cu noroc devine pentru personajul orbit de strălucirea aurului
moara cu ghinion.
Conflictul este un alt element de structură esențial în economia textului,fiind
construit pe două coordonate atât exterioare(Ghiță-Lică,Ghiță-Ana,Ghiță-bătrâna,Ghiță-
Pintea)cât și interioare,surprinzând zbuciumul personajului care se luptă cu o slăbiciune
conștientizată,dar și cu dorință de a rămâne om cinstit.Apariția lui Lică la moara cu noroc
declanșează conflictul psihologic al protagonistului surprins prin mijloacele analizei psihologice
tradiționale(gesturi,comportament:,,își pierde cumpătul’’,,,ține mai puțin la nevastă și copii’’, ,,îi
lasă urme vinete pe brațe’’.)

Nuvela ,,Moara cu noroc’’ reflectă o realitate psihologică specifică omului în

general (dorința de a oferi familiei un trai decent),dar mai ales modul în care
slăbiciunile,îndeosebi cea pentru avere,îl condamnă pe omul simplu la moarte.Destinul celor 3
personaje este simbolic pentru valoarea etică a scrierii întrucât,deși își doreau cu ardoare să
trăiască (,,Nu vreau să mor!...Nu vreau să mor’’) sunt condamnate de către naratorul demiurgic
la moarte penru încălcarea normelor morale scrise și nescrise.
Încheierea.Într-o viziune realistă,Ioan Slavici evidențiază efectele nefaste ale orbirii de avere
încât să fie pentru cititor un avertisment echivalent spuselor bătrânei din incipit:,,Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa,că dacă e vorba,nu bogăția,ci liniștea colibei tale te face fericit’’.
Relația dintre personje
-Moara cu noroc –
de Ioan Slavici

Introducere.Ioan Slavici este reprezentant al marilor clasici alături de Eminescu,Creangă și

Caragiale.Nuvela ,,Moara cu Noroc’’,de Ioan Slavici a apărut în anul 1881,în volumul ,,Nuvele
din popor’’și aparține realismului.

TIPOLOGIA PERSONAJELOR .GHITA

Specific nuvelei, in opera, protagonistul este complex caracterizat, astfel, Ghita este
personajul principal al operei, ce reprezinta tipul realist al arivistului, exponential sub
determinare sociala si individualizat din punct de vedere psihologic.
Evolutia sociala a protagonistului este urmarita in relatie cu decaderea morala. La inceput,
Ghita este un cizmar nemultumit, deoarece trebuie sa repare incaltamintea purtata de
sateni doar in zi de sarbatoare si doreste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc
pentru a asigura familiei un trai mai bun. Dupa mutarea la han, devine carciumar ospitalier
care se bucura de foloasele muncii “facute cu bine” (“belsugul este de la Dumnezeu”).
Aparitia lui Lica Samadaul va marca o noua etapa in existenta protagonistului de carciumar,
banuit de cardasie cu Lica, care isi pierde stima de sine, dar si pe cea a comunitatii, ajungand
sa-si arunce sotia in bratele Samadaului, sfarsind prin a o ucide. La inceput, Ghita este un sot
iubitor si un tata preocupat de bunastarea familiei, dar setea pentru avere il transforma intrun sot
irascibil care parca isi iubeste mai mult cainii decat copiii.
Din punct de vedere psihologic, personajul este urmarit, prin tehnica decupajului, timp de un
an, intr-un proces vertiginos al decaderii morale. Fire slaba si patimasa, eroul regreta ca are
familie si, desi constientizeaza situatia in care a ajuns, nu este capabil sa se sustraga
influentei malefice a banului. Ultimul prag al decaderii morale este surprins atunci cand isi
arunca sotia in bratele Samadaului pentru a se razbuna.
Sub raport moral, personajul este exponential pentru efectele nefaste pe care dorinta de
avere le are asupra individului, astfel, Ghita reprezinta tipul arivistului care devine sclavul
banului si, implicit, al nefericirii la care isi condamna si familia.
LICA
Lica este personajul secundar al operei, sef cinic ce reprezinta o forta oarba a destinului,
menita sa dezvaluie adevarata personalitate a celor din jur.
Din punct de vedere social, Lica este un porcar ce se diferentiaza prin tinuta (“camasa alba ca
floricelele”) de ceilalti, demonstrand stima de sine. Are grija de douazeci si patru de turme
de porci, avand portile deschise la casele cele mari din Arad si Ineu. Talhar si criminal cu
sange rece, Lica este un bun cunoscator al psihologiei umane si reuseste sa-i stapaneasca pe
ceilalti prin propriile slabiciuni, astfel, dupa ce Ghita jura stramb la judecata, devine doar un
instrument al Samadaului. Stapanirea de sine este demonstrata in secventa finala, cand
decide a se sinucide, decat sa ajunga in mainile lui Pintea.
Sub raport psihologic, Lica este un personaj diabolic, fascinat de dorinta de a-i controla pe
cei din jur. Isi controleaza slabiciunile si devine superior celorlalti (“multe se spun despre
mine, unele adevarate si altele scornite, dar vezi bine ca merg ziua in amiaza mare, fara sa
ma tem de cineva”)
Din punct de vedere moral, personajul este simbolul raului recunoscut de cei din jur, dar
care ii atrage pe ceilalti prin puterea de seductie a banului. George Topîrceanu afirma ca Lica
Samadaul este “personagiu unic in literatua noastra, exemplar de om straniu […] acel neuitat
cinic si inteligent Lica Samadaul”
Scene semnificative pentru evoluția relației O primă scenă semnificativă pentru ilustrarea
temei este în capitolul IV.După întâlnirea cu Lică,Ghiță se gândește cu regret la ideea ca are o
familie care îl obligă să acționeze prudent.Neliniștit de vizita Sămădăului și cu gândul omului
păgubaș,cârciumarul își bate sluga fără motiv și îi reproșează Anei efortul depus pentru a fii mai
bine,dar nu este capabil să își calce pe orgoliu și să aline suferința soacrei,care a primit îndurerată
aceste vorbe grele,ci doar iese afară fără a putea să-și comunice neputința.
Ghiță se îndepărtează tot mai mult de familie devenind violent cu Ana căreia îi lasă
urme vineții pe brațe și mult mai apropiat de câinii săi,încât soția are sentimentul că-i iubește mai
mult decât pe copii.Îi face loc în familie lui Lică îndemnând-o pe Ana să danseze cu Sămădăul
atunci când la cârciumă are loc o petrecere.În schimb Lică,bun cunoscător al psihologiei umane
îi diminuează stima de sine și îl transformă după ce jură strâmb într-o persoană ușor de
manipulat.
Capitolele IV-XIV-reprezintă desfășurarea acțiunii ce evidențiază traseul lui Ghiță care se
îndepărtează de familie,devine tovarășul lui Lică și pândește să se răzbune pe acesta dându-l pe
mâna autorităților prin intermediul lui Pintea.Relația dintre Ghiță și Lică vizează subminarea
autorității și a stimei personajului în ochii celorlalți,ai familiei,dar și a respectului față de sine.
Finalul relației dintre cei doi este reprezentat de momentul în care Ghiță ajunge pe
cea mai de jos treaptă a moralității atunci când își ucide soția pe care o aruncase în brațele
Sămădăului.Acesta,dezgustat de comportamentul lui Ghiță îi va mărturisi lui Lică nemulțumirea
față de soț,spunând că Ghiță,,nu este decât o muiere,în haine de bărbat’’.
Un prim element de structură sugestiv pentru evolutia relatiei dintre personaje
este ACȚIUNEA structurată pe un singur fir narativ,deoarece urmărește dezumanizarea
protagonistului care din cizmar nemulțumit devine cârciumar,tovarăș la nelegiuirile lui
Lică,anchetat de tâlhărirea arendașului și sfârșește prin a fii criminal.
Elemente de structură(Acțiune+conflict).Momentele subiectului sunt clar
delimitate,capitolul I-prologul,evidențiind prin tehnica opoziției concepțiile diferite despre viață
ale bătrânei și ale lui Ghiță.
Capitolul al II-lea-expozițiunea-fixează cronotopul real (Ghiță se mută cu
familia la Moara cu noroc și se bucură de aprecierea călătorilor.)
Capitolul al III-lea- intriga-surprinsă prin întâlnirea dintre Ghiță și
Lică,declanșează conflictul psihologic al protagonistului:Lică Sămădăul îi cere lui Ghiță să-i
spună cine trece și ce face în zonă,iar Ghiță devine temător,trăind sentimente contradictorii și
regretând că are o familie care îl împiedică să-și pună capul în primejdie.
Capitolele IV-XIV-reprezintă desfășurarea acțiunii ce evidențiază traseul lui
Ghiță care se îndepărtează de familie,devine tovarășul lui Lică și pândește să se răzbune pe
acesta dându-l pe mâna autorităților prin intermediul lui Pintea.Relația dintre Ghiță și Lică
vizează subminarea autorității și a stimei personajului în ochii celorlalți,ai familiei,dar și a
respectului față de sine.
Capitolul XV reprezintă punctul culminant când Ghiță își arunca soția în brațele
Sămădăului pentru a-l prinde.Deznodământul este tragic:Ana este ucisă de Ghiță,acesta este
omorât din ordinul lui Lică,iar Sămădăul ordonă incendierea hanului și apoi se sinucide.
Ultimul capitol are valoare de epilog,prezentând reacția bătrânei care se
resemnează,gândindu-se la destinul implacabil:,,Stiam eu că n-are să iasă bine,așa le-a fost
data’’.
Titlul este o antifrază ce va fii utilizată ulterior și de către Marin Preda pentru
romanul ,,Moromeții’’.Moara denotă renunțarea la spațiul legii pentru o lume a aventurii (Ghiță
se mută din sat într-un loc pustiu la Moara cu noroc.O metaforă a zbuciumului sufletesc,al
degradării morale și al iluziei pe care o trăiește protagonistul referitoare la raportul între om și
destin sau om și bani.,,Moara cu noroc devine pentru personajul orbit de strălucirea aurului
moara cu ghinion.
Conflictul este un alt element de structură esențial în economia textului,fiind
construit pe două coordonate atât exterioare(Ghiță-Lică,Ghiță-Ana,Ghiță-bătrâna,Ghiță-
Pintea)cât și interioare,surprinzând zbuciumul personajului care se luptă cu o slăbiciune
conștientizată,dar și cu dorință de a rămâne om cinstit.Apariția lui Lică la moara cu noroc
declanșează conflictul psihologic al protagonistului surprins prin mijloacele analizei psihologice
tradiționale(gesturi,comportament:,,își pierde cumpătul’’,,,ține mai puțin la nevastă și copii’’, ,,îi
lasă urme vinete pe brațe’’.)

Nuvela ,,Moara cu noroc’’ reflectă o realitate psihologică specifică omului în

general (dorința de a oferi familiei un trai decent),dar mai ales modul în care
slăbiciunile,îndeosebi cea pentru avere,îl condamnă pe omul simplu la moarte.Destinul celor 3
personaje este simbolic pentru valoarea etică a scrierii întrucât,deși își doreau cu ardoare să
trăiască (,,Nu vreau să mor!...Nu vreau să mor’’) sunt condamnate de către naratorul demiurgic
la moarte penru încălcarea normelor morale scrise și nescrise.
Încheierea.Într-o viziune realistă,Ioan Slavici evidențiază efectele nefaste ale orbirii de avere
încât să fie pentru cititor un avertisment echivalent spuselor bătrânei din incipit:,,Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa,că dacă e vorba,nu bogăția,ci liniștea colibei tale te face fericit’’.