1881 REALISMUL IOAN SLAVICI

Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Tema si viziunea

Ioan Slavici a fost scriitor, jurnalist, pedagog român și membru corespondent al Academiei
Române. Scriitor afirmat la începutul secolului al XIX-lea, este unul dintre adepții
realismului clasic. Publicat în 1881, in volumul de debut ,,Novele din popor’’, nuvela realistă
de factură psihologică ,,Moara cu noroc’’, devine una dintre scrierile reprezentative pentru
viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii și asupra vieții satului transilvănean.
Moara cu noroc este o nuvelă, specie a genului epic în proză, cu un fir narativ central și o
construcție epică riguroasă, cu un conflict concentrat. Personajele relativ puține scot în
evidență evoluția personajului principal puternic individualizat.
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul XIX în Franța ca o reacție
împotriva romantismului. Realismul are ca scop prezentarea obiectivă și veridică asupra
realității.
O primă trăsătură care face posibilă încadrarea nuvelei în acest curent literar este perspectiva
narativă obiectivă. Întâmplările sunt relatate de un narator, omniscient, omniprezent, detașat.
Omnisciența se remarcă prin faptul că, acesta știe mai mult decât personajele sale, dirijându-le
evoluția. Secvența care prezintă confruntarea inițială și finală dintre Ghiță și Lică, naratorul
notând trăirile cârciumarului. Ghiță se simte ofensat, având o puternică dorință de răzbunare.
,,Viziune dindărăt’’ este prezentată prin procesul de focalizare zero, relatarea întâmplărilor fiind
la persoana a III-a: ,, Ana nu-i putea suferi”, „Ghiță-și încreți fruntea”. De asemenea, naratorul
este creditabil, neimplicat, impersonal.
O a doua trăsătură pentru apartenența operei la realism este reprezentată de prezența
personajelor tip. Ghiță este tipul omului slab, avar și ușor influențabil care dorește cu orice preț
să se îmbogățească, indiferent de consecințele lăcomiei.
Ana este tipul femeii supuse și credincioase soțului ei, până în momentul în care este dezamăgită.
Lică este tipul bărbatului autoritar, răufăcătorul operei, precum intuiește și Ana: ,,om rău și
primejdios’’. Bătrâna este tipul femeii chibzuite, trecută prin viață, mulțumită cu ce are: „omul sa
fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit’’ .
Tema nuvelei este cea banilor, a dorinței de îmbogățire și consecințele nefaste asupra
individului.
O primă scenă semnificativă pentru tema operei, este conflictul dintre Lică, bărbat autoritar
care profita de slăbiciunile oamenilor si Ghiță, hotărât sa ofere familiei sale un trai mai bun.
Aflând că a venit un nou arendaș la cârciumă, Lică, decide să îi facă o vizită pentru a se asigura
că protagonistul va fi omul lui și că îl va ajuta cu diverse informații. Ghiță refuză, însă tâlharul
nu se lasă intimidat și ia toți banii agonisiți până atunci, spunându-i că dacă îi vrea înapoi, va
trebui să colaboreze și să i se pună ordinelor lui. Dacă la început, cârciumarul pare stăpân pe
sine, treptat dorința de îmbogățire a personajului principal este mult mai mare decât cea de a-și
proteja familia și de a rămâne cinstit, dovadă fiind faptul că, intr-un final acceptă oferta.
Secvența surprinde obsesia de înavuțire a lui Ghiță cu orice preț și începutul procesului de
dezumanizare.
O a doua secvență semnificativă pentru tema operei este finalul nuvelei, duminica Paștelui.
Ghiță ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se

1
 1881 REALISMUL IOAN SLAVICI

răzbuna pe Lică, își aruncă soția, drept momeală, în brațele Sămădăului. Crede că așa îl va lecui
de slăbiciune pentru femeie, sperând până în ultimul moment, că Ana va rezista influenței nefaste
a lui Lică. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță care se înstrăinase de ea și de familie, i se
dăruiește lui Lică, într-un gest de răzbunare. Aceasta îl consideră, în ciuda afacerilor necurate,
,,om’’, pe când Ghiță ,, nu e decât o muiere îmbrăcată in haine bărbătești’’.
Până se intoarce de la Ineu cu jandarmul Pintea, Lică fuge de la han, stricându-i planul de
răzbunare. Ajuns înapoi la moară, își dă seama că soția l-a înșelat. Ghiță o ucide pe Ana, si este
la rândul lui ucis de ordinal lui Lică, iar cârciuma este incendiată. Pentru a nu oferi satisfacție
jandarmului Pintea, fost prieten de al sau, acesta dă dovadă de curaj si se sinucide, izbindu-se cu
capul de un stejar. Gestul de sinucidere fiind un act de victorie, preferând să moară decât să cadă
viu in mâinile jandarmului Pintea. Această scenă surprinde obsesia personajului central, dispus
sa își sacrifice persoanele dragi in numele răzbunării. Consecințele obsesiei și a lăcomiei sunt
vizibile si in sfârșitul tragic al tuturor personajelor implicate.
Un element de structura este conflictul. Conflictul interior a lui Ghiță se declanșează imediat
după o discuție cu Lică, când acesta decide sa-i ascundă soției sale gândurile rele care-l cuprind,
referitoare la situația in care se afla. Treptat, pe parcursul acțiunii, pierde încrederea in familie si
încrederea in sine: ,,se aprindea pentru orișicare lucru de nimic’ ’Pe de altă parte, personajul e
nemulțumit de afacerile necurate pe care le are cu Lică, iar pe de altă parte, e orbit de dorința de
înavuțire, mergând pe pretextul că o voință superioară îi ghidează gândul si acțiunile: ,,Ce sa-mi
fac? daca e ceva mai tare in mine decât voința mea?”. Conflictul exterior este unul complex in
raport cu mai multe personaje.
De exemplu, in incipitul operei, dialogul dintre Ghiță si soacra, prezinta confruntarea a doua
concepții de viată diferite. Bătrâna este adevărată apărătoare a valorilor tradiționale: ,,omul sa fie
mulțumit cu sărăcia sa, caci daca e vorba nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Apoi,
conflictul cu Lică, din cauza poziției autoritare pe care acesta o are fata de el(stăpân-sluga). Tot
din cauza dorinței de îmbogățire, protagonistul ajunge sa fie in conflict si cu soția lui, Ana, cu
care se poarta brutal, ajungând sa regrete existenta familiei, deoarece nu își putea asuma in
totalitate riscul de îmbogățire alături de Lică.
Un al doilea element de structura al nuvelei este titlul. Acesta reprezintă un clișeu, numele
unui han unde se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii. Denumirea hanului se potrivește in
prima parte a nuvelei, deoarece Ghiță obține un câștig bun, in mod cinstit ,, sporul era dat de la
Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine’’, însă finalul, arata adevărata semnificație a
toponimului: Moara cu ghinion, care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile obținute aici aduc
nelegiuiri si crime, astfel se dovedește ca titlul ales este ironic.
Termenul ,,moara’’ sugerează conflictul interior si măcinarea sufletească generate de doua
patimi contradictorii: dorința protagonistului de a rămâne om cinstit si perspectiva îmbogățirii
rapide alături de Lică, prin nelegiuiri. Sămădăul fiind cel care aduce ghinion in viată lui Ghiță,
după prezenta la cârciuma.
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe. Limbajul naratorului si al personajelor valorifica
aceleași registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, popular. Bătrâna, soacra lui Ghiță
formulează in incipitul si finalul nuvelei concepția despre fericire: ,,omul sa fie mulțumit cu
sărăcia sa, caci, daca-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”, respectiv despre
soartă: ,,așa le-a fost data!..’’, care constituie principalele teze morale ale nuvelei.
In concluzie, Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realista de factură psihologică, care
prezintă consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire a personajului principal care este surprins
intr-un proces de dezumanizare.

2
 1881 REALISMUL IOAN SLAVICI